Sistemul constitutional al rusiei - originile sistemului sovietic

SISTEMUL CONSTITUTIONAL AL RUSIEI

Motto:

'Nici un stat nu-si poate baza stabilitatea pe masuri represive, indiferent cat de sofisticate ar fi acestea'

'Cele mai stralucite minti vor continua sa se gandeasca la modalitatile de imbunatatire a vietii pe pamant.

Si experienta tarii noastre, victoriile si tragediile noastre vor servi drept puncte de referinta pentru omenire in marsul ei spre viitor'.

Valentin Berejkov

'Cei care sunt incapabili sa invete din greselile trecute sunt condamnati sa le repete'.

Maxima a lui McKerman

1. Consideratii generale

Evolutiile politice din Rusia si fostele tari comuniste din rasaritul Europei prezinta un interes deosebit nu numai prin actualitatea prefacerilor survenite, dar si prin ineditul transformarilor ce se infaptuiesc inca. Daca, in general, trecerea de la regimurile democratice la regimurile totalitare  s-a facut intr-un mod relativ simplu, prin anihilarea treptata a structurilor anterioare si trecerea la partidul unic, refacerea acestui drum, in sens invers, ridica numeroase probleme, atat de ordin teoretic, cat si de ordin practic (ca, de pilda, mentinerea temporara sau abolirea definitiva si imediata a structurilor statale existente anterior, acceptarea pluralismului ca mod de viata, depasirea unor mentalitati cultivate de fostele regimuri totalitare etc.). Pe de alta parte, nu trebuie pierdut din vedere ca fiecare dintre tarile analizate ofera elemente specifice, experiente proprii, ce se cer inevitabil luate in calcul de orice analiza stiintifica. De aceea, infatisand cititorului acest capitol, dorim sa precizam ca ceea ce am dorit sa subliniem aci a fost in deosebi dinamismul procesului de transformari dar mai ales dificultatea restabilirii valorilor democratice, in cazurile in care s-au produs incalcari ce au dus in final la renuntarea - in numele unor ratiuni ideologice - la principiile traditionale si verificate ale organizarii politice moderne.

Nu trebuie sa uitam ca fostele state din blocul sovietic au inceput prin a fi republici parlamentare (cu toate ca este greu de inclus in aceasta notiune alegerile plebiscitare, care faceau ca optiunea electoratului sa fie dinainte cunoscuta), pentru a se transforma, in final, in republici prezidentiale, concentrand in mana sefului statului - in acelasi timp seful partidului comunist - puteri discretionare. De aceea, restabilirea valorilor democratiei implica - si va implica in continuare - un proces inevitabil de cautari, experimente, studierea practicii altor state, fiind greu de evitat depasirea unor etape in restabilirea cadrului constitutional, determinate - printre altele - de raportul de putere politica intre fortele democratice si cele conservatoare, de amploarea si caracterul (mai cuprinzator sau mai putin cuprinzator) al procesului de reforme economice si politice.

Autorii de Drept Constitutional care au examinat procesul transformarilor democratice in fostele tari socialiste au relevat importanta si semnificatia demersului juridic intreprins de aceste tari pe drumul trecerii de la monopolul politic al partidului-stat la statul de drept. S-a vorbit, chiar, de o renastere a 'constitutionalismului'^[1], prin aceasta intelegandu-se atat procesul reintoarcerii la traditiile democratice, cat si ideea respectului fata de Constitutie, fata de principiile si regulile statului de drept. Renasterea constitutionalismului in statele europene s-a produs pe calea asimilarii unor influente - in principal trei: influenta franceaza, determinata de prestigiul si modelul celei de a V-a Republici; influenta germana, datorata persistentei prezentei germane traditionale in Europa Centrala si de Rasarit, si influenta americana, manifestata mai ales in Rusia, dupa destramarea fostului imperiu sovietic^[2]

Influenta franceza, foarte puternica datorita prestigiului Frantei, traditiilor sale din punctul de vedere al Dreptului Constitutional, s-a concentrat - potrivit parerii specialistilor - in special in jurul a doua institutii, care in Franta si-au dovedit viabilitatea in sistemul constitutional al celei de a V-a Republici: institutia presedintelui republicii si Consiliul Constitutional.

Influenta germana a avut totusi un impact limitat, dat fiind faptul ca ea ar fi fost aplicabila in special unor state federale. Cu toate acestea, practica constitutionala germana a avut si pastreaza inca un rol deloc neglijabil in orientarea tarilor din Europa de Rasarit, dornice sa restabileasca valorile democratice si sa asigure preeminenta statului de drept.

In sfarsit, influenta americana, bazata pe modelul prezidential, si-a dovedit eficacitatea in Rusia, unde trecerea la o 'republica parlamentara' nu s-a dovedit o solutie viabila nici in 1917, dupa disparitia regimului imperial, si nici in 1991, dupa destramarea fostei U.R.S.S.

In ceea ce priveste diferitele modalitati prin care s-a infaptuit procesul constitutionalizarii, acestea sunt in esenta in numar de doua^[3]: 1) tehnica elaborarii unor constitutii noi, comparata cu o adevarata 'terapie de soc', specifica pentru tarile care au dorit sa-si fundamenteze pe baze absolut noi intregul proces constitutional si 2) tehnica reformarii unor constitutii in vigoare, recurgandu-se la preluarea selectiva din acestea a unor prevederi, evident, cu grija de a elimina definitiv orice dispozitii care ar fi fost contrare procesului democratic. O asemenea tehnica s-a aplicat, de pilda, in Polonia, unde se vorbeste despre 'mica constitutie'. Recurgerea la o 'terapie gradualista' se explica prin faptul ca unele dintre fostele constitutii socialiste cuprindeau prevederi moderne sub aspectul tehnicii constitutionale, continand in multe situatii prevederi corecte, dar care, din pacate, nu au fost aplicate efectiv sau au fost aplicate numai in viziunea unei anumite orientari ideologice. Dupa cum observa profesorul S.Milacic de la Universitatea din Bordeaux, 'era suficient a suprima preambulul ideologic si primele paragrafe principale pentru a inlocui vechea disertatie marxist-leninista prin noua disertatie democratica'. In felul acesta 'pluripartidismul ia acolo locul monopartidismului; statul de drept succede ca o noua referinta suprema a democratiei, devenita de acum <<reala>>; vechile apelative iau in mod simbolic locul lozincilor comuniste si esentialul intorsaturii reformiste este realizat'^[4] In aceasta privinta, autorul citat precizeaza ca ultima constitutie sovietica 'brejnevista' era de fapt o adevarata capodopera in acest domeniu, deoarece 'lista sa de drepturi si libertati era practic exhaustiva, incarcata cu toate garantiile juridice si materiale necesare pentru efectivitatea lor'.

In ceea ce priveste strategiile constitutionale^[5], cu alte cuvinte directiile prin care se produce intoarcerea la valorile constitutionale democratice, acestea depind, evident, de optiunile politice, dar si de impactul pe plan tehnico-legislativ al constructiei statului de drept, care nu se poate realiza numai pe calea unor referinte abstracte, ci pe calea stabilirii unor institutii concrete, cum sunt de pilda Curtile Constitutionale, chemate in toate tarile democratice sa garanteze respectarea neabatuta a principiilor fundamentale ale statului de drept.

Complexitatea procesului de trecere la democratie in tarile Europei de Rasarit a facut ca in anumite situatii noile dimensiuni ale regimurilor prezidentiale sa se impleteasca cu aspecte ale democratiei directe si ale celei parlamentare. Aparitia unor lideri puternici in fostele state socialiste a dus si poate duce la tendinta 'exercitiului solitar' al puterii, careia i se opune tendinta populista sau confruntarile fortelor politice de diferite orientari, in masura sa arunce indoieli asupra eficientei procesului infaptuirii democratiei. Pe de alta parte, insesi sistemele electorale ale noilor state democratice oscileaza permanent intre 'scrutinul majoritar' si 'democratia reprezentativa'.

Noile structuri politice in fostele tari socialiste din Europa de Rasarit trebuiau, deci, potrivit parerilor specialistilor de Drept Constitutional, sa depaseasca ambiguitatile si tentatiile excesive intr-o directie sau alta, concentrandu-se exclusiv asupra cailor si metodelor celor mai concrete, mai eficiente, prin care procesul constitutionalist urma sa-si gaseasca realizarea.

1.1. RUSIA
(Uniunea Sovietica, Comunitatea Statelor Independente, Federatia Rusa)

1.1.1. Originile sistemului sovietic

Evolutia sistemului constitutional sovietic in perioada care a trecut de la revolutia comunista din 1917 trebuie raportata la incercarile de a se edifica un sistem nou de organizare statala, in concordanta cu tezele marxist-leniniste, sistem care sa dea expresie 'dictaturii proletariatului' ca nou tip de stat. In aceste conditii, intreaga evolutie a sistemului constitutional sovietic din octombrie 1917 si pana in prezent este direct legata de 'atractia' vremelnica, dar si de esecul noilor forme de organizare politica, ce se doreau a fi radical diferite de cele cunoscute in alte tari. Cautarile care s-au intreprins pe plan constitutional s-au caracterizat in special prin incercarea de a gasi noi forme de organizare politica, menite sa marcheze o desprindere totala de formele considerate 'clasice' ale democratiei traditionale si incercarea de a edifica un nou tip de stat, bazat pe criterii de clasa, care sa raspunda intereselor majore ale populatiei^[6]

Congresul sovietelor

In seara zilei de 25 octombrie 1917, cel de al doilea Congres al sovietelor de deputati ai muncitorilor si soldatilor din Rusia s-a pronuntat pentru 'trecerea intregii puteri in mainile sovietelor', pentru aceasta masura votand 505 din cei 673 delegati ai sovietelor locale reprezentate la congres. Noile autoritati au proclamat ca obiectiv esential al politicii lor sfaramarea vechiului aparat de stat si crearea organelor puterii sovietice in intreaga tara. Totodata, Congresul Sovietelor a ales un Consiliu al Comisarilor Poporului care a preluat in mana sa intreaga putere executiva, emitand o serie de decrete cu privire la organizarea politica a tarii. Desi Comisariatele poporului si-au continuat activitatea in localul vechilor ministere, s-au produs schimbari importante atat in ceea ce priveste cadrele de conducere ale acestora, cat si cu privire la atributiile noilor organe. A fost lichidat vechiul aparat judecatoresc, emitandu-se Decretul nr.1 din 21 noiembrie 1917 al Consiliului Comisarilor Poporului prin care justitia trebuia sa devina 'un instrument pentru reprimarea impotrivirii claselor exploatatoare si pentru intarirea statului sovietic'^.[7]. Pe langa Comitetul militar revolutionar din Petrograd a fost creata CEKA (Comisia extraordinara pentru lupta impotriva contrarevolutiei si sabotajului) sub conducerea lui F.E.Dzerjinski, care a trecut, ulterior, la 7 decembrie 1917, in subordinea Consiliului Comisarilor Poporului. Acest organism nou creat a fost apreciat ca fiind 'sentinela mereu treaza a revolutiei socialiste, arma de temut a statului sovietic in lupta impotriva contrarevolutiei externe si interne'^[8]. In aceeasi perioada s-a trecut la crearea Armatei rosii, conceputa ca o institutie diferita de fosta armata tarista. La 16 decembrie 1917, guvernul sovietic a adoptat decretele 'cu privire la principiul eligibilitatii si organizarea puterii in armata' si 'cu privire la acordarea de drepturi egale tuturor militarilor'. Au fost alesi noii comandanti militari, desfiintandu-se titlurile, rangurile, distinctiile si gradele^[9]

Dizolvarea Adunarii Constituante

La 20 decembrie 1917, Consiliul Comisarilor Poporului a luat hotararea de a convoca Adunarea Constituanta pentru ziua de 5 ianuarie 1918. Aceasta adunare fusese aleasa la 15 noiembrie 1917, prin alegeri democratice in care partidul bolsevic obtinuse 25% din voturi, in timp ce partidele de orientare socialista (socialistii revolutionari si mensevicii) obtinusera 62%, iar partidele democrate burgheze 13%. Din totalul celor 715 deputati, 412 erau socialisti revolutionari si numai 183 bolsevici^[10]. In timp ce bolsevicii dispuneau de importante voturi in marile centre industriale, majoritatea taranilor votasera pentru socialistii revolutionari. Convocata la Petrograd in cladirea Palatului Tavriceski, Adunarea Constituanta a refuzat sa se ralieze punctului de vedere al minoritatii bolsevice. In consecinta, bolsevicii s-au retras de la dezbaterile Adunarii, care a fost dizolvata de catre Consiliul Comisarilor Poporului, deoarece nu acceptase sa devina un instrument docil al politicii sale. S-a recurs, in schimb, la ratificarea masurilor adoptate de guvernul bolsevic de catre cel  de al treilea Congres general al sovietelor de deputati ai muncitorilor, soldatilor si taranilor din Rusia, care si-a deschis lucrarile la 10 ianuarie 1918. Printre alte acte adoptate de acest congres se numara 'declaratia drepturilor poporului muncitor si exploatat', care precizeaza ca 'Rusia se declara republica sovietica de deputati ai muncitorilor, soldatilor si taranilor', in care 'toata puterea centrala si locala apartine acestor soviete'. 'Declaratia' fundamenta noile principii de organizare politica, bazate pe criterii de clasa, precizand ca persoanele apartinand claselor exploatatoare vor fi lipsite de dreptul de a participa la conducerea statului. Este de remarcat ca alegerea Congresului sovietelor se facuse prin vot deschis, la alegerea delegatilor participand numai persoanele incadrate in munca, in timp ce fosta Adunare Constituanta - dizolvata - fusese aleasa pe baza sistemului multipartid, cu participarea intregii populatii. Deplasarea centrului de greutate a noii puteri spre Congresul sovietelor marcheaza vointa de a pune bazele unei noi structuri statale, cu excluderea formelor traditionale, considerate specifice pentru democratia burgheza.

Primele masuri legislative

In perioada care a urmat revolutiei bolsevice au fost adoptate numeroase acte legislative. De pilda, la 27 octombrie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului a adoptat 'Decretul cu privire la presa', pe baza caruia in intreaga tara au fost interzise ziarele 'contrarevolutionare', considerate a fi 'nu mai putin primejdioase decat bombele si mitralierele'^[11]. Pe plan economic, la 14 decembrie 1917 fusese decretata nationalizarea bancilor particulare din Petrograd, iar la 26 ianuarie 1918 fusese publicat Decretul cu privire la confiscarea capitalurilor sociale ale fostelor banci particulare. La 17 noiembrie 1917^[12], Consiliul Comisarilor poporului a publicat primul decret cu privire la nationalizarea unei intreprinderi industriale (fabrica companiei manufacturiere din Liking, din apropiere de Orehovo-Zuevo). Au urmat apoi alte decrete de nationalizare, iar in ianuarie 1918 a fost adoptat Decretul cu privire la nationalizarea  flotei comerciale^[13]. La sate a fost pusa in aplicare Legea cu privire la socializarea pamantului si au fost adoptate masuri pentru introducerea 'dictaturii' in domeniul aprovizionarii cu alimente.

In aceeasi perioada au fost organizate comitetele saracimii satelor, avand misiunea sa asigure confiscarea cerealelor de la proprietarii care s-ar fi sustras de la obligatiunile de predare si sa asigure aplicarea noilor dispozitii normative.

In conditiile mentionate mai sus, s-a deschis la Moscova cel de al V-lea Congres General al sovietelor din Rusia, in conditiile reprimarii, chiar in zilele Congresului, a rebeliunii socialistilor revolutionari 'de stanga', aflati pana atunci, temporar, intr-o alianta cu bolsevicii^[14]