Jurisprudenta CEJ

Jurisprudenta CEJ

Dezvoltarea dreptului comunitar este influentata in mare masura de jurisprudenta CEJ, motiv pentru care este necesara o scurta discutie in legatura cu semnificatia acesteia. Curtea are menirea de a veghea asupra respectarii dreptului european, de a-l interpreta si aplica in conformitate cu Tratatele Constitutive. Importanta deciziilor luate in diferite spete, creste cu atat mai mult cu cat prin jurisprudenta sa, CEJ vine in sprijinul completarii si clarificarii unor dispozitii existente deja in Tratate.

In ceea ce priveste drepturile fundamentale ale omului[1], CEJ a jucat un rol crucial in dezvoltarea acestora, subliniind faptul ca Statele Membre trebuie sa actioneze in sensul respectarii lor. In acest context, se pare ca in viitorul apropiat, CEJ va avea de infruntat trei chestiuni particulare: relatia cu CEDO, interpretarea CdfUE si conflictele dintre drepturile omului si cele patru libertati economice fundamentale.[2]

Dand o definitie dreptului european[3], CEJ a stabilit inca de la bun inceput "preeminenta logicii comunitare" in ceea ce priveste protectia drepturilor cetatenilor. Din punct de vedere istoric, in dezvoltarea timpurie a jurisprudentei sale in domeniul drepturilor omului, Curtea s-a limitat la controlul validitatii actelor comunitare, referindu-se la drepturile fundamentale ca la principii generale ale dreptului comunitar, ce rezulta din angajamentele Statelor Membre.[4] Ulterior, Curtea a capatat un rol esential in aceasta directie, intrucat protejarea drepturilor cetatenilor in cadrul UE a fost consacrata in primul rand pe cale jurisprudentiala. In acest sens, ea a ridicat drepturile fundamentale "la rang de principiu in dreptul comunitar", folosind Constitutiile Statelor Membre, precum si ECHR "ca si criterii de orientare" in interpretarea normelor de drept comunitar sau pronuntarea hotararilor.[5]

Analizand hotararile luate de CEJ, ajungem la concluzia ca solutiile date de aceasta sunt "obligatorii in ceea ce priveste modul in care interpreteaza dispozitiile dreptului comunitar", ceea ce ii defineste si intareste competenta. Instituita cu scopul de a sprijini organismele judiciare in stabilirea si largirea sferei de protectie a drepturilor fundamentale, CEJ detine o "experienta superioara in transarea contenciosului drepturilor omului." Acest fapt ii ofera statutul de garant suprem al tuturor drepturilor recunoscute in spatiul european.[6]

Cazurile prezentate in fata CEJ se pot imparti in doua categorii: prima contine acele spete care isi au inceputul in curtile nationale ale Statelor Membre si asupra carora CEJ isi exprima punctul de vedere, dar nu poate da o judecata finala; ce-a de-a doua, cuprinde cazurile care incep in interiorul Curtii.[7] Cert este ca, oricare cetatean european poate inainta plangeri in fata Curtii in legatura cu un drept garantat de Conventie si a carui incalcare il afecteaza in mod direct sau indirect. Multitudinea situatiilor, dar si a imprejurarilor care pot duce la incalcarea unui drept fundamental, face ca aceasta institutie sa fie nevoita sa se adapteze de fiecare data si sa ia decizii inovatoare si diferite de la caz la caz.[8] Acest lucru este sustinut prin dezvoltarea de catre CEJ a unor principii si proceduri legale, care au imbunatatit prevederile tratatelor si intregit traditiile nationale ale Statelor Membre. CEJ foloseste notiunea de "drepturi ale omului" mai ales in situatiile in care face referire la tratatele internationale, iar acele drepturi recunoscute in documentele constitutionale ale Statelor Membre sunt denumite, asa cum am mai vazut, "drepturi fundamentale." In ceea ce priveste acest aspect, CEJ a permis accesul a numeroase cazuri legate de incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale, chiar daca initial UE nu detinea un catalog particular, in care sa se specifice clar care sunt drepturile recunoscute in spatiul comunitar.[9] Curtea considera primordiale acele drepturi pe care ea insasi le denumeste "drepturi" si "libertati", printre care si libertatea de expresie, drept ce constituie subiectul central al cercetarii noastre.

Importanta jurisprudentei CEJ este evidentiata si de faptul ca Tratatele Constitutive i-au lasat pe umeri o povara destul de grea in ceea ce priveste dezvoltarea si garantarea drepturilor fundamentale, pentru ca, desi recunosteau existenta lor, nu detineau si un catalog care sa le contina pe toate si care sa poata reprezenta o referinta pentru cetatenii uniunii.[10] Astfel, CEJ devine "pionierul drepturilor fundamentale", dezvoltandu-si jurisprudenta in lumina responsabilitatii pe care o are in interpretarea tratatelor si in asigurarea ca legislatia europeana este respectata. In acest sens, ea va folosi numai acele metode de interpretare care duc la "atingerea scopurilor Tratatelor si care asigura functionarea Comunitatii." In ceea ce priveste nivelul de protectie al drepturilor fundamentale aplicat de CEJ, acesta rezulta din modul in care Curtea da o definitie drepturilor extrase din "sursele de inspiratie", precum si din modul in care abordeaza problematica producerii sau nu a unei incalcari a lor.[11]

Avand in vedere toate aceste aspecte, vom incepe analiza celor trei spete alese din jurisprudenta recenta a CEJ. Acestea evidentiaza caracterul ambivalent al libertatii de exprimare, intrucat, datorita situatiilor create, acest drept va fii inaintat ca si opozabil altor doua drepturi fundamentale garantate in cadrul uniunii. Vom vedea astfel, in ce masura sistemul jurisprudential al CEJ reuseste sa impace contradictiile, sa stabileasca limitele si sa-si scoata la iveala afinitatile pentru dreptul la libera expresie.

Cazul I: 340/00, 13 Decembrie 2001 - Cwik versus Comisie - Libertatea de exprimare - Limite

Primul caz pe care il vom analiza are in vedere limitele pana unde poate merge exercitarea libertatii de exprimare. Am decis ca acesta sa fie primul, pentru ca ne va fii util in dezbaterea celorlalte doua. Astfel, ne vom folosi de rezultatul dat de CEJ in ceea ce priveste limitele dreptului la libera expresie intr-un caz particular, pentru a putea justifica in linii mari in ce masura acesta prevaleaza in fata altor drepturi fundamentale.

Cazul ii are ca protagonisti pe Michael Cwik, economist, oficial al Comisiei Europene din 1970 si comisia, institutie a UE. Aceasta face apel in fata CEJ, impotriva deciziei Curtii de Prima Instanta a UE, din 14 iulie 2000 in cazul T-82/99 - Cwik versus comisie. Curtea i-a anulat comisiei hotararea din 10 iulie 1998 prin care isi inainta refuzul de a permite oficialului publicarea unui text. In viziunea comisiei, textul prejudiciaza interesele Comunitatilor, iar conform paragrafului 2 al art. 17 ce contine prevederile ce trebuie respectate de oficialii UE, publicarea acestuia trebuie interzisa.[12] M. Cwik lucreaza in cadrul departamentului general pentru Afaceri Economice si Financiare, avand ca principala sarcina sa prezinte vizitatorilor aspecte legate de uniunea economica si monetara, de moneda Euro, precum si de activitatile directoratului. Astfel, in data de 17 martie 1997 a fost invitat in Cordoba sa vorbeasca despre Al 5-lea Congres International al "Culturii Economice."[13] Oficialul dorea sa prezinte o lucrare in care sustinea ideea necesitatii existentei unor penalizari la nivel local si regional in cadrul uniunii monetare a UE.[14] El cere permisiunea superiorului sau, Mr. Ravasio pentru a prezenta lucrarea pe 30 octombrie 1997, iar acesta ii permite, cu rugamintea de a face o prezentare mai generala si sa fie atent la folosirea unor expresii.

Situatia de complica oarecum, cand in februarie 1998, organizatorii congresului ii cer textul care a stat la baza lucrarii, pentru a-l publica. Oficialul cere din nou permisiunea superiorilor sai, dintre care doi nu au avut nimic impotriva acestui fapt. Insa, la 20 aprilie 1998 i s-a comunicat domnului Cwik faptul ca publicarea textului ar fi inadecvata. Desi doua luni mai tarziu concepe o noua versiune, va fii si aceasta criticata, iar la 10 iulie 1998 i se va refuza publicarea intrucat lucrarea prezinta un punct de vedere care nu este unanim cu al Comisiei.[15] Superiorii sai se temeau astfel ca insusi interesele Comunitatii Europene ar putea fi prejudiciate daca se fac publice opinii diferite.

Avand in vedere aceste aspecte, domnul Cwik va face o plangere care va fii respinsa de catre comisie prin decizia din 5 ianuarie 1999. Aceasta decizie s-a luat pe baza faptului ca cititorul ar putea asocia punctul de vedere al oficialului cu cel al institutiei comunitare, cu atat mai mult cu cat aceasta nu si l-a exprimat.[16] In plus, s-a invocat discrepanta dintre ideile rezumatului anterior, sustinut oral si textul ulterior, ce se dorea a fi publicat. Oficialul va continua sa isi sustina cauza, facand apel in fata Curtii de Prima Instanta, afirmand faptul ca paragraful 2 al art. 17 este inteles si, mai ales aplicat gresit.

Motivele pentru care Curtea i-a acceptat apelul sunt foarte juste si pertinente. In primul rand, desi comisia sustine ca prin publicarea unui text care nu este conform cu punctul sau de vedere ca institutie exista riscul lezarii intereselor Comunitatii, nu explica si de ce in cazul de fata, acest risc exista. In acest sens, art. 17 specifica foarte clar ca publicarea trebuie interzisa daca si numai daca aduce prejudicii reale, si nu presupuse. Astfel, se incearca sa se creeze un echilibru just intre exercitarea dreptului la libera expresie si protejarea unor obiective de interes general.[17] Apoi, faptul ca un oficial care traieste intr-o societate democratica, in care drepturile fundamentale sunt respectate doreste sa-si exprime un punct de vedere diferit de cel al institutiei in care lucreaza, nu presupune crearea de prejudicii fata de interesele acesteia.[18] Motivul cel mai important precizat de Curte este, in opinia noastra, invocarea dreptului la libera expresie, care presupune libertatea de a face publice orice gen de opinii, indiferent de acceptarea sau negarea lor din partea celorlalti.[19]

Mai mult, impunerea unei limite la libera expresie pe motiv ca ceea ce se exprima difera de pozitia oficiala, inseamna tocmai negarea scopului acestui drept fundamental. In aceeasi ordine de idei, s-a sustinut faptul ca existenta unor opinii diferite nu poate justifica restrictionarea acestui drept, cu atat mai mult cu cat oficialul si-a expus un punct de vedere personal, iar comisia nu a precizat in ce fel acesta ar putea aduce prejudicii intereselor sale. Desi temerile comisiei ar putea fi legate de faptul ca textul cerut spre publicare era "scris", iar cel precedent era facut public pe cale orala, aceasta precizare nu poate dovedi nicicum vreun risc existent la adresa institutiei.

Pe de alta parte, comisia si-a inaintat obiectiile, acuzand curtea de esec in a avea in vedere faptul ca pozitia oficialului ar putea prejudicia interesele sale si de impunere nejustificata a unor restrictii asupra art. 17. De asemenea, in viziunea comisiei, curtea nu a tinut cont de forma tehnica a textului, precum si de faptul ca trebuie tinuta o anumita discretie in ceea ce priveste subiectul lucrarii. In intampinarea acestor acuzatii, curtea a precizat ferm faptul ca art. 17 prevede refuzarea publicarii numai in cazuri exceptionale, si nu da putere institutiei sa decida ce trebuie publicat si ce nu.[20]

De asemenea, comisia nu a inaintat "o pozitie definitiva in acest caz", desi a precizat ca are datoria de a preveni eventualele daune. Ideea de baza a deciziei curtii se invarte in jurul garantarii dreptului la libera expresie[21], motiv pentru care, pentru a nu-l restrictiona, trebuie interzise numai acele lucrari care ar putea aduce prejudicii reale si justificate institutiei. Specificul acestui drept fundamental ii da putere oficialului sa exprime si sa publice tocmai acele opinii care difera de cele de la nivel oficial, adica exact ceea ce a intentionat sa faca.

In aceeasi ordine de idei, faptul ca art. 17 este interpretat corect de catre curte, este demonstrat prin raportarea la un alt caz solutionat de CEJ, Connolly versus Comisia Europeana, in care aceasta a recunoscut legalitatea articolului, precum si modul in care acesta trebuie interpretat si aplicat. Pentru ca libertatea de exprimare este un drept fundamental, esential pentru o societate democratica, orice restrictie adusa acesteia trebuie justificata prin "factori obiectivi", si nu temeri a caror indeplinire nu poate fi demonstrata.[22] Restrictionarea libertatii de exprimare ar fii, in acest caz, intolerabila si incompatibila cu natura acesteia.

S-a decis astfel ca Michael Cwik nu are "responsabilitati manageriale" si ca si-a exprimat un punct de vedere personal, asa cum oficialii europeni, ca membri ai societatii civile ar trebui sa faca, mai ales datorita faptului ca ei detin un drept nelimitat de a vorbi si a face propuneri pentru intreaga comunitate.[23] Mai mult, CEJ a subliniat faptul ca oficialul, ca angajat al unei institutii europene are dreptul de a-si exprima oral sau in scris opiniile care nu sunt unanime cu ale angajatorului. Tinandu-se cont de toate particularitatile cazului, oficialului i s-a recunoscut dreptul de a publica textul, iar comisiei i s-a cerut sa plateasca toate costurile procesului.

Asadar, avand in vedere importanta dreptului la libera expresie, eventualele limite[24] impuse acestuia reprezinta doar exceptii ce trebuie analizate cu atentie. Ajungem la concluzia ca restrictiile aduse acestui drept sunt limitate, in acest caz particular, ele neputand fii impuse chiar daca o institutie ca si comisia cere acest lucru. Raspunsul just dat de CEJ se sprijina pe faptul ca institutia europeana nu si-a justificat temerile pentru producerea unor eventuale daune daca textul se publica, dar si pe imposibilitatea limitarii dreptului la libera expresie, mai ales daca o astfel de limitare are ca motiv lipsa de unanimitate a opiniilor. Ea si-a mentinut decizia chiar daca, in alte cazuri a afirmat necesitatea unei bune "relatii de incredere" intre oficiali si comisie.[25]

Cazul mai sus prezentat ne ofera un puternic argument pentru intelegerea aplicabilitatii art. 10 al Conventiei, cu atat mai mult cu cat are ca subiect restrictionarea libertatii de exprimare a unui oficial european. Ajungem la concluzia ca acest drept fundamental beneficiaza de o larga sfera de exercitare, intrucat impunerea unor limite nu s-ar putea realiza decat in cazuri exceptionale, in care "interesul general" sau alte drepturi fundamentale sunt lezate.

Cazul II: 112/00, 12 iunie 2003 - Schmidberger versus autoritatile austriece - Libertatea de exprimare/asociere versus libera circulatie a bunurilor

Cel de-al doilea caz are ca subiect disputa dintre o companie de transporturi cu sediul in sudul Germaniei si autoritatile austrice care au permis desfasurarea unei demonstratii, fapt ce a dus la inchiderea pasajului Brenner, "cea mai importanta ruta de trecere intre Austria si Italia." Compania, numita Schmidberger transporta bunuri din Italia via Austria, folosind pasajul in cauza, iar inchiderea lui, chiar si partiala, i-a provocat pierderi materiale si intarzieri considerabile. Chiar si folosirea unei rute ocolitoare nu ar fii scutit-o de aceste neplaceri. Acesta este motivul pentru care compania a prezentat o plangere in fata CEJ, impotriva deciziei austriece, intrucat aceasta din urma i-a restrictionat dreptul fundamental al liberei circulatii a bunurilor. Pe de alta parte, autoritatile austrice au permis demonstratia, in virtutea asigurarii dreptului la libera expresie si asociere.[26]

Cazul este interesant intrucat, asa cum am mai spus, pune fata in fata dreptul la libertatea de asociere, ca derivata a libertatii de exprimare si dreptul la libertatea de miscare a bunurilor. Mai mult, este pentru prima data cand protejarea libertatii de asociere va fii folosita ca o justificare a restrictiei adusa libertatii de circulatie a bunurilor.

Demonstratia in cauza a fost sustinuta de o grupare ingrijorata de efectele asupra mediului, generate de traficul foarte intens de pe pasajul Brenner. Aceasta a avut loc din 12 iunie 1998 de la ora 10.00, pana in 13 iunie 1998, la ora 15.00. Ca urmare a permisiunii blocarii pasajului, si implicit a pierderilor suferite, compania de transport Schmidberger s-a plans pentru faptul ca a fost impiedicata sa isi desfasoare activitatea in mod normal, cerand despagubiri pentru timpul pierdut si alte cheltuieli. Inca de la prima evaluare a situatiei s-a considerat ca autoritatile austriece au procedat corect, cu atat mai mult cu cat daca demonstratia nu s-ar fi tinut pe suprafata pasajului, ar fi fost foarte posibil sa nu fi fost luata deloc in seama.

Pentru a lua o decizie corecta in acest caz, CEJ a trebuit sa puna in balanta interesele partilor pentru a vedea in ce masura restrictia "este proportionala cu obiectivul legitim urmarit." Urmand acest proces, Curtea a decis ca limitarea circulatiei a fost una minora, inchiderea pasajului realizandu-se pentru o perioada relativ mica. Ceea ce a contat pentru CEJ a fost faptul ca manifestantii isi exprimau opiniile si temerile in public, dand dovada de un comportament ce trebuie sa se regaseasca in orice societate democratica, de vreme ce acestia considerau ca actinea lor este esentiala pentru salvarea mediului si, implicit a sanatatii celor din zona. Astfel, scopul lor nu a fost acela de a impiedica transportul unei anumite companii, cum este Schmidberger, ci de a face cunoscut mesajul lor. In luarea unei decizii, CEJ a luat in considerare si faptul ca au existat autoritati care s-au asigurat ca totul se desfasoara pasnic, astfel incat demonstratia in cauza sa nu fi incitat la violenta sau sa fi generat probleme semnificative.[27]

Evaluand cazul, CEJ a decis ca, desi decizia austriaca reprezinta o incalcare a liberei circulatii a bunurilor, preocuparea autoritatilor pentru protejarea dreptului fundamental al demonstrantilor la libera exprimare si asociere este justificata.[28] Mai mult, CEJ considera protejarea acestor din urma drepturi un "interes legitim" al Comunitatilor Europene, motiv pentru care ele pot prevala chiar si in fata unei libertati fundamentale, ca cea a liberei circulatii a bunurilor. Aceasta decizie s-a luat in contextul in care demostratia in cauza nu a produs un climat de insecuritate, ci a facut posibila exprimarea unor opinii individuale, motiv suficient de puternic pentru a nu fii interzisa.

Argumentele pe care CEJ s-a sprijinit puternic tin de respectul statelor europene pentru libertatea de exprimare si de asociere, motiv pentru care s-a considerat a fi pe deplin justificata restrictia impusa asupra libertatii de miscare a bunurilor. Mai mult, cele doua drepturi fundamentale trebuie analizate in relatie cu scopul lor social[29], iar in acest caz, acesta este de mare interes pentru societate. De asemenea toate cele patru libertati fundamentale existente in Tratatul Comunitatilor Europene trebuie analizate si aplicate din punct de vedere al respectarii drepturilor fundamentale, in acest caz al libertatii de exprimare, respectiv de asociere.

Acest principiu esential ce supune legea comunitara la respectarea drepturilor fundamentale trebuie avut in vedere in toate spetele in care aceasta este aplicata. Astfel, CEJ s-a angajat in a analiza articolele 10 si 11 ale ECHR, ajungand la concluzia ca interzicerea demonstratiei ar fi reprezentat un "amestec nejustificat" in prevederile acestora. O restrictionare a celor doua drepturi stipulate in articolele ECHR ar putea fi justificata in functie de conjunctura si de scopul pentru care aceasta ar fii impusa. Astfel, ea trebuie sa fie conforma cu legea, sa fie necesara intr-o societate democratica si sa fie motivata de scopuri legitime,[30] cu alte cuvinte sa aiba o justificare foarte puternica.

CEJ a afirmat faptul ca in cazul in care amestecul in exercitarea liberei circulatii a bunurilor vine din partea unor indivizi, autoritatile detin "o marja de eroare", in ceea ce priveste limitarea acestui amestec. In orice caz, tensiunea dintre drepturile fundamentale stipulate de Conventie si libertatile economice existente in tratat exista, iar CEJ este actorul principal in a stabili de partea cui sa incline balanta. Folosind principiul proportionalitatii, Curtea trebuie sa stabileasca in ce masura cei care vor sa-si exercite dreptul la libera expresie si asociere, trebuie sa justifice orice restrictie adusa drepturilor si libertatilor economice, ca rezultat al exercitarii acestora.[31] Scopul urmarit reprezinta elementul cheie in stabilirea unei concluzii finale referitoare la afirmatiile de mai sus. Insa, stransa legatura dintre libertatea de exprimare si cea de intrunire, determina CEJ sa fie destul de reticenta in a "aproba" eventuale restrictii. Pentru ca, dreptul la libera expresie este, asa cum am vazut, un drept esential pentru supravietuirea democratiilor, s-a considerat ca el trebuie "sa se poata exprima prin exercitarea dreptului la intrunire." Acesta este motivul pentru care numai in cazuri exceptionale, de actiuni violente sau anarhice se poate interzice acest din urma drept.

Cazul de fata ne este extrem de util in a sustine ipoteza lucrarii, intrucat propune o abordare "care poate fi cruciala", atat din punctul de vedere al contradictiei particulare dintre libertatea de exprimare si libera circulatie a bunurilor, cat si din punctul de vedere al modului in care CEJ se raporteaza la aceasta contradictie. Mai mult, desi CEJ trateaza problematica in favoarea protectiei drepturilor fundamentale[32], defavorizand intr-un fel libertatile economice, trebuie sa fie evite cu orice pret disputele cu CEDO, care "ar putea condamna Statele Membre in masa pentru incalcarea Conventiei."

Acestea fiind spuse, decizia finala a CEJ a fost aceea ca, in virtutea respectarii drepturilor fundamentale la libera expresie si asociere, faptul ca demonstratiei i s-a permis sa se desfasoare nu reprezinta o incalcare "suficient de grava" a dreptului la libera circulatie a bunurilor. Astfel, tinand cont in special de scopul manifestatiei, s-a considerat ca protagonistii acestia sunt indreptatiti sa-si exprime public opiniile, chiar daca acest lucru a dus la restrictionarea dreptului la libera circulatie a bunurilor. Cu alte cuvinte, cazul de fata ridica o problematica serioasa in ceea ce priveste contradictia dintre drepturile fundamentale si cele economice, cele din urma putand fii subiectul unei limitari, daca nu se asigura respectarea pe deplin a exercitarii celor dintai. Asadar, CEJ respinge ideea acordarii prioritatii libertatilor economice in dauna drepturilor fundamentale ale omului, cu atat mai mult cu cat, in acest caz avem de-a face cu dreptul la rezolvarea problemelor prin "dezbatere publica" si prin mijloace pasnice, actiune esentiala pentru insasi existenta sistemului democratic.

De fiecare data cand problematica drepturilor fundamentale va fii invocata, CEJ va fii chemata sa rezolve conflictele. Cu cat acest lucru se va intampla mai des, cu atat Curtea va fii pusa in fata unor situatii din ce in ce mai complicate. Desi face judecati numai pe baza faptelor petrecute, evitand presupozitiile, jurisprudenta Curtii se afla de multe in situatia de a explica faptul ca exista o diferenta serioasa de abordare intre articolele 10 si 11 ale Conventiei. Ideea de baza este ca orice restrictie adusa dreptului la libera expresie, si evident a celorlalte drepturi care decurg din el, trebuie sa aiba o justificare suficient de puternica pentru a fii acceptata.

Cazul III: 101/01, 6 noiembrie 2003 - Bodil Lindqvist versus guvernul suedez - Libertatea de exprimare versus dreptul la protejarea datelor cu caracter personal

Ultimul caz al cercetarii noastre are ca principal subiect interpretarea directivei 95/46 a Parlamentului European si a Consiliului Europei, din 24 octombrie 1995, in legatura cu protejarea indivizilor cu privire la procesarea datelor personale si a liberei circulatii a acestora. Acest drept fundamental a fost introdus in CdfUE "ca un raspuns la provocarea adusa de dezvoltarea tehnologiei" computerizate. Speta o are ca protagonista pe Bodil Lindqvist, o instructoare pentru enoriasii unei parohii din Suedia, care pentru a veni in ajutorul acestora, a creat pe calculatorul personal niste pagini de internet unde a postat informatii despre ea si despre alti 18 colegi de-ai sai.

Astfel, ea a mentionat numele acestora, detalii despre functiile lor si despre activitatile lor din timpul liber, iar in unele cazuri a postat si numerele lor de telefon. Ca si consencinta, Datainspektion, institutia publica pentru protectia datelor transmise pe internet din Suedia a amendat-o, pe baza faptului ca a facut publice aceste informatii personale, fara sa fi dat o declaratie prealabila sau sa fii cerut acordul celor in cauza. Bodil Lindqvist a cerut unei instante superioare sa decida daca postarea acestor detalii reprezinta o infractiune care incalca dreptul la protectia datelor cu caracter personal, motiv pentru care instanta a facut apel in fata CEJ pentru solutionarea problemei. Legea aplicabila in acest caz are in vedere directiva mai sus mentionata, fiind necesara analizarea prevederilor acesteia, precum si a compatibilitatii cu dreptul fundamental la libera expresie. Directiva 95/46, utilizata in cazul procesarii datelor printr-un mijloc automatizat, protejeaza drepturile fundamentale si libertatile persoanelor, precum si dreptul lor la intimitate in ceea ce priveste procesarea datelor personale.[33]

Ea prevede cateva exceptii clare, care impun anumite conditii ce trebuie indeplinite sau care au fost deja luate in calcul, de genul procesarii unor date necesare pentru protejarea intereselor vitale ale persoanei in cauza sau ale unor date de ordin financiar si economic ale Statelor Membre, precum si pentru apararea securitatii nationale a acestora. Art. 9 al directivei este extrem de interesant intrucat trateaza actiunea de procesare a datelor personale din punct de vedere al respectarii dreptului la libera exprimare. Astfel, Statele Membre pot inainta exceptii care sa nu cada sub incidenta directivei, doar in cazul procesarii unor date in scopul exercitarii libertatii artistice sau literare.[34] Ramane de vazut daca in acest caz, CEJ va decide ca doamna Lindqvist, folosind limbajul umoristic cu care a descris detaliile personale despre colegii sai, si-a exprimat o astfel de libertate.[35]

ECHR prevede in art. 8 dreptul la respectarea vietii private si de familie, iar in art. 10, asa cum stim deja, dreptul la libera exprimare. Asadar, este interesant de vazut in ce maniera CEJ va solutiona aceasta intersectare a celor doua drepturi. Bodil Lindqvist a descris datele respective intr-un mod prietenos, fara sa ceara acordul colegilor sai, dar le-a sters de indata ce a inteles ca nu erau placute de catre unii dintre ei. Este adevarat ca directiva 95/46 este destul de clara in ceea ce priveste expunerea clauzelor referitoare la protejarea datelor cu caracter personal, insa exista si importante exceptii care trebuie tratate in lumina asigurarii unui just echilibru intre "libertatea de miscare a acestor date si protectia vietii private."

In acest sens, Lindqvist a fost acuzata de incalcarea legislatiei suedeze, insa nu si-a acceptat vinovatia, motiv pentru care curtea nationala a inaintat cazul in fata CEJ pentru o clarificare a interpretarii legii comunitare aplicabile in aceasta arie. In apararea sa, instructoarea spune ca simpla mentionare a unor date si idei personale despre colegii sai pe internet nu reprezinta prelucrarea acestora, ci este un drept la libera expresie. Pe de alta parte, guvernul suedez considera actiunea ca fiind procesare de date personale, mai ales ca, odata postate pe internet, ele pot ajunge oriunde in lume.

Insa, avand in vedere faptul ca actiunea doamnei Lindqvist nu are scopuri economice, ci pur religioase, este absolut necesar sa se evalueze posibilitatea ca aceasta sa cada in afara prevederilor directivei. Astfel, ea spune ca este doar un individ privat, care, facand uz de dreptul sau fundamental la libera expresie, a creat niste pagini de internet in timpul liber, fara sa urmareasca obtinerea vreunui profit, deci fara sa aiba vreo legatura cu activitatea sa profesionala sau cu vreo activitate comerciala. Mai mult, legile comunitare care au in vedere functionarea pietei comune unice, nu pot servi ca o baza legala pentru acele masuri referitoare la dreptul unui individ la exercitarea libertatii de expresie pe internet.[36]

Acestea fiind spuse, guvernul suedez a recunoscut faptul ca nu a luat in calcul faptul ca una din exceptiile directivei poate acoperi acele cazuri in care o persoana privata publica date personale pe internet doar pentru a-si exercita libertatea de exprimare. Catre aceasta decizie preliminara s-a indreptat si Comisia Europeana, care, desi a admis faptul ca directiva 95/46 cauta sa reglementeze libera circulatie a datelor personale in exercitarea "nu numai a activitatilor economice, dar si a celor sociale", a admis faptul ca acele pagini de internet au avut ca scop realizarea unei creatii artistice.[37] De asemenea, a afirmat faptul ca directiva nu aduce niciun fel de restrictie dreptului fundamental la libera expresie, intrucat aceasta contine prevederi clare si exceptii particulare care ajuta la clarificarea circumstantelor fiecarui caz in parte.

Desi aceasta speta poate fii supusa unor interpretari diferite in ceea ce priveste contradictia dintre dreptul la libera exprimare si cel la protejarea datelor cu caracter personal, este un exemplu destul de bun in legatura cu importanta si necesitatea exprimarii libere a opiniilor, chiar si a celor legate de alti indivizi, atata vreme cat prin scopul ei, aceasta actiune nu lezeaza persoana acestora. Si aici asigurarea echilibrului de interese este o premisa esentiala de care CEJ tine cont. Astfel, Curtea a decis faptul ca Lindqvist nu a realizat un transfer de date personale, nici o procesare a acestora, intrucat ea era supravegheata de un administrator de retea si le-a postat pe internet in scopuri pur caritabile. Mai mult, aceasta s-a aparat, afirmand ca informatiile publicate erau nesemnificative si bine cunoscute, motiv pentru care nu a realizat o incalcare a dreptului la respectarea vietii private, ci o actiune non-profit, iar directiva in cauza se refera "doar la activitatile economice." De asemenea, prevederile acesteia nu trebuie interpretate in asa maniera incat sa aduca atingere libertatii de exprimare sau altor drepturi fundamentale.

In acest context, guvernul suedez a afirmat faptul ca decizia vis-à-vis de aducerea unor eventuale restrictii asupra dreptului la libera expresie, aplicabil in cadrul UE si stipulat in ECHR, apartine curtii nationale, la fel ca si stabilirea unei proportionalitati a acestora. De asemenea, masurile luate de Statele Membre, precum si modul in care este interpretata si aplicata in dreptul intern directiva 95/46 reprezinta procesul care permite ca cele doua drepturi fundamentale atat de diferite sa fie puse in balanta. Ideea de baza este ca, in cazul unor astfel de spete, trebuie gasit un echilibru intre drepturile si interesele implicate, lucru deloc usor, avand in vedere apelurile destul de numeroase ale instantelor interne la prevederile dreptului comunitar.

Avem din nou, datorita circumstantelor, un bun exemplu in care libertatea de exprimare prevaleaza in fata unui alt drept fundamental al indivizilor.[38] Cu toate ca ECHR parea sa confirme "neutralizarea" reciproca a dreptului la libertatea de expresie si a celui la respectarea vietii private, "autorizand statele sa-l limiteze pe primul pentru a apara viata privata de excesele libertatii de informare", acest lucru nu se intampla intocmai, mai ales pentru ca este extrem de importanta pentru orice societate existenta unor dezbateri publice care sa scoata la iveala problemele si sa le si caute rezolvarea pe aceasta cale. Aceasta afirmatie este valabila mai ales pentru presa, care, pentru a putea depasi "exigentele protejarii vietii private", trebuie sa publice informatii pertinente, sustinute de argumente solide si care sa nu vizeze "exclusiv viata privata" a subiectilor in cauza.

In ceea ce priveste speta de fata, CEJ a cautat sa analizeze daca aprecierea facuta de curtea nationala suedeza cu privire la necesitatea unei restrictii aduse dreptului la libera expresie este justificata. Fiind vorba de aplicarea unei directive care are ca scop asigurarea liberei circulatii a datelor personale in conditiile garantarii unui crescut nivel de protectie a drepturilor si intereselor persoanelor la care acestea se refera[39], CEJ a avut un rol destul de complicat, intrucat a trebuit sa decida in ce masura sunt asigurate precederile directivei, dar si a dreptului fundamental la libera expresie.[40]

Astfel, evaluand interesul urmarit de Lindqvist prin publicarea datelor personale ale colegilor sai, s-a ajuns la concluzia ca aceasta si-a exprimat opiniile liber si intr-o maniera care nu a adus atingere intereselor nationale comune. Acest fapt a generat circumstante atenuante, desi guvernul suedez a fost destul de radical in a o acuza pe instructoare. CEJ a tinut cont de faptul ca directiva 95/46 asigura Statelor Membre mobilitate si le permite sa introduca anumite "reguli particulare pentru situatii specifice", insa numai in conditiile in care se respecta obiectivul mentinerii unei balante intre libertatea de exprimare si protectia vietii private.

Acest caz particular ofera o viitoare perspectiva extrem de interesanta, pentru ca ilustreaza modul in care dreptul comunitar este folosit pentru a legifera o problematica legata de drepturile si libertatile fundamentale ale indivizilor, fapt care poate duce la extinderea si diversificarea jurisprudentei CEJ in aceasta arie.[41] Acest fapt este sustinut de predispozitia Curtii de a acorda o atentie deosebita principiului fundamental al respectarii drepturilor si libertatilor omului si mai ales de particularitatea metodelor de decizie folosite, prin care toate spetele sunt analizate din punct de vedere al respectarii acestora.

Incheiere

In prezenta lucrare am incercat sa evidentiez cele mai importante aspecte legate de dreptul fundamental la libera expresie. In prima parte am analizat atat importanta deosebita a acestuia, cat si sursele de drept comunitar in care isi are originea. Acest demers m-a ajutat sa identific principalele reglementari care o definesc si o garanteaza in cadrul UE. Personal, consider libertatea de exprimare esentiala pentru evolutia societatilor europene, dar si pentru o buna convietuire a cetatenilor lor. Acesta este motivul pentru care cercetarea Tratatelor Constitutive, a CdfUE, precum si a traditiilor constitutionale ale Statelor Membre ale UE a fost extrem de utila pentru a-mi justifica propria idee. Astfel, analizand documentele care au stat la baza crearii a ceea ce este astazi UE, am vazut cum acest drept este stipulat si garantat. De asemenea, faptul ca el face parte din lista drepturilor fundamentale ale cetatenilor europeni, imi intareste convingerea ca sta la baza principiilor pe care insasi UE s-a cladit. Detinand un caracter universal, dar si national, el este prezent printre drepturile recunoscute si respectate de catre legislatiile interne ale Statelor Membre.

Este necesar sa sintetizam aici si cateva din abordarile pe care le-am prezentat pe parcusul intregii lucrari, si anume cele legate de drepturile fundamentale garantate in cadrul UE. Desi este o tema extrem de vasta si cu implicatii in multe domenii ale activitatii comunitare, am intentionat sa realizez o prezentare cat mai succinta a surselor de drept comunitar si ale evolutiei acestora in timp. Am facut referire la una dintre cele mai importante surse, si anume CdfUE si la drepturile pe care aceasta le contine, mai ales pentru ca este un instrument de referinta in acest domeniu, reusind sa codifice toate tipurile de drepturi si libertati existente si recunoscute in cadrul uniunii. De asemenea, foarte importante pentru protejarea drepturilor sunt si actiunile intreprinse la nivelul intern al uniunii. Drepturile omului au capatat in cadrul UE titulatura de "drepturi fundamentale", intrucat s-a constientizat nevoia cetatenilor comunitari de a se simti ocrotiti si aparati impotriva abuzurilor de orice fel. Astfel, din acest context general, am extras dreptul la libera expresie, pentru ca il consider de o importanta deosebita.

Nucleul cercetarii mele s-a inchegat insa in ce-a de-a doua parte, unde am incercat sa realizez o analiza a jurisprudentei CEJ in ceea ce priveste dreptul la libera expresie. Am decis sa folosesc ca baza a cercetarii dreptul jurisprudential al CEJ, intrucat insasi doctrina drepturilor fundamentale ca intreg este in mare parte rezultatul reglementarilor inaintate de aceasta institutie europeana. Alegerea celor trei spete solutionate de Curte s-a realizat in virtutea evidentierii caracterului oarecum neobisnuit al libertatii de exprimare. Constatand faptul ca acest drept este esential pentru insasi existenta sistemului democratic, dar si ca aduce deseori prejudicii si restrictii asupra altor drepturi garantate in cadrul UE, am considerat utila prezentarea unor spete particulare, ale caror solutionare sa-mi ofere o perspectiva asupra modului in care CEJ trateaza si garanteaza libertatea de exprimare. Avand toate aceste aspecte stabilite, am decis ca punctul de maxim interes al lucrarii sa il constituie maniera in care CEJ trateaza si armonizeaza natura contradictorie a libertatii de exprimare.

In acest sens, mi s-a parut interesant sa observ atitudinea CEJ, ca garant suprem al drepturilor fundamentale in cadrul UE, in situatiile mai delicate, cand este nevoita sa decida de partea carui drept sa incline balanta.

Asa cum am vazut in primul caz, oficialul european Cwik versus Comisie, CEJ a decis limitele pe care libertatea de exprimare le poate suporta, subliniind inca o data scopul de baza al acesteia: sa faca publice tocmai acele opinii personale, individuale, care nu sunt unanime cu ale celorlalti, cu alte cuvinte, sa produca dezbatere publica de interes general. In cel de-al doilea caz, compania Schmidberger versus autoritatile austriece, am prezentat disputa dintre dreptul la libera exprimare si cel la libera circulatie a bunurilor, fapt care a pus CEJ in situatia de a recunoaste primordialitatea celui dintai si de a aproba restrictionarea celui din urma. Intr-o maniera foarte asemanatoare, ultimul caz, instructoatea Bodil Lindqvist versus guvernul suedez, a pus fata in fata libertatea de exprimare cu dreptul la protejarea datelor cu caracter personal. Si aici, CEJ a decis ca nu se pot aduce acuzatii impotriva celui care a facut uz de dreptul sau la libera expresie. Mai mult, a considerat ca subiectul si-a exercitat dreptul la libertatea artistica si literara, fapt care nu aduce prejudicii suficient de puternice pentru a-i fii interzis.

Deciziile finale luate de CEJ in aceste spete particulare favorizeaza exercitarea libertatii de exprimare, chiar si in conditiile in care aceasta actiune ingradeste drepturile la libera circulatie si la protejarea datelor personale. Astfel, dreptul la libera expresie iese trimfator, cei care il invoca, avand castig de cauza. Este adevarat ca si circumstantele in care s-au produs evenimentele mai sus discutate sunt elemente foarte importante pe care s-a bazat CEJ si care au determinat-o sa incline balanta in favoarea dreptului la libera expresie. Cu toate acestea, cazurile prezentate sunt exemple pertinente, prin care ipoteza initiala este confirmata, si anume ca tocmai natura contradictorie a libertatii de exprimare face ca dreptul comunitar sa fie chemat sa rezolve conflictele. In demersul desfasurat pentru a sustine aceasta ipoteza consta si noutatea abordarii. Instantele nationale fac apel la competenta CEJ pentru a le explica si a le rezolva conflictele ce apar inevitabil intre drepturile care, prin natura lor, se ridica unul impotria celuilalt. Iata cum, in astfel de cazuri, se face apel la dispozitiile dreptului comunitar pentru a gasi solutii si a armoniza cat de cat contradictiile.

Am ales acest gen de ipoteza in primul rand pentru a studia ceea ce ma intereseaza, dar si pentru ca el imi determina si un spatiu mai important pentru natura dreptului la libera exprimare. Asadar, am vazut cum curtile nationale fac apel la CEJ ca la o instanta suprema, mult mai capabila sa explice continutul normelor comunitare aplicabile, mai ales in cazurile de genul celor prezentate aici. Tot Curtea este cea care, pentru a da o decizie justa in ceea ce priveste ciocnirea acestor drepturi, trebuie sa cantareasca cu atentie toate interesele si aspectele implicate, folosind principiul proportionalitatii. Implicarea CEJ in vederea expunerii unor solutii juste se datoreaza si capacitatii acesteia de a se adapta la situatiile cele mai complexe si de a veni cu succes in sprijinul fixarii continutului drepturilor protejate. Ea a realizat aplicarea efectiva a Conventiei si a inceput sa faca trimitere din ce in ce mai des la jurisprudenta CEDO, fapt care este de bun augur pentru asigurarea eficienta a respectarii principiului drepturilor si libertatilor fundamentale in cadrul uniunii.

In contextul acordarii unui rol din ce in ce mai important doctrinei drepturilor omului in jurisprudenta timpurie a CEJ si avand ca referinta studiile de caz ale celor trei spete, pot afirma faptul ca aceasta institutie europeana detine premisele necesare si suficiente pentru o mai mare valorificare a libertatii de exprimare si pentru formarea unei adevarate culturi a acesteia. Aceasta concluzie vine in sprijinul sustinerii tezei enuntate in introducere.

Demersul folosit pentru a demonstra faptul ca natura contradictorie a libertatii de exprimare nu reprezinta un impediment pentru evitarea negarii sau restrictionarii acesteia, ma indreptateste sa afirm faptul ca, la nivelul jurisprudentei CEJ, dreptul la libera expresie este unul dintre cele mai importante, si deci mai aparate dintre drepturile cetatenilor europeni. Faptul ca se doreste ca individul sa isi poate exprima opiniile, credintele, doleantele printr-o varietate de forme, neingradit de vreo restrictie nejustificata, face ca scopul de baza al libertatii de exprimare sa se materializeze si sa creeze conditiile necesare pentru aparitia dezbaterilor publice. Iar efectele acestora din urma, tin societatea civila vie si o ajuta sa gasesca solutii pentru toate problemele cu care se confrunta. Raspunsul intrebarii de cercetare formulata in introducera lucrarii reiese in mod evident: faptul ca libertatea de exprimare este invocata deseori in detrimentul altor drepturi fundamentale, nu reprezinta un motiv suficient de puternic pentru jurisprudenta europeana sa ii limiteze manifestarea. Mai mult, se cauta ca eventualele restrictii sa fie impuse numai in cazuri exceptionale, sustinute de argumente puternice, intrucat acest drept este considerat pe buna dreptate o piatra de temelie a constructiei europene. Este clar faptul ca exista o unanimitate in a accepta faptul ca libertatea de expresie trebuie garantata si protejata. Insa exista deopotriva numeroase pozitii opuse in legatura cu modalitatea de realizare efectiva a acestei protectii, esentiala in acest sens fiind evaluarea intereselor in cauza, dar si a efectelor produse. Aici intervine CEJ, care, prin raportarea la prevederile dreptului comunitar cauta sa gaseasca un just si corect echilibru de forte. Desi multe dintre cazurile solutionate de Curte au ca subiect cele patru libertati fundamentale, necesare pentru implementarea si buna functionare a pietei unice europene, spetele care vizeaza libertatea de exprimare sunt tratate cu o foarte mare atentie, mai ales in situatiile delicate, de genul celor prezentate in aceasta lucrare.

Cert este faptul ca drepturile si libertatile fundamentale ale cetateanului european vor ramane un subiect de mare interes si in viitor, de vreme ce asigurarea protectiei lor este un criteriu foarte important de admisibilitate pentru statele care doresc sa se integreze in UE si sa coopereze cu aceasta.

Prezenta lucrare a demonstrat faptul ca, la nivelul celui mai inalt aparator al drepturilor si libertatilor cetatenilor, si anume CEJ, libertatea de exprimare detine un loc extrem de important. Cele trei exemple care au ca subiect de disputa acest drept fundamental au fost solutionare de Curte, prin luarea unor decizii care sa nu ingradeasca in niciun fel exercitarea dreptului la libera expresie. Curtea si-a mentinut pozitia, in principal datorita scopului acestei exercitari. Astfel, expunerea unor opinii personale, diferite de cele ale pozitiei oficiale sau inaintarea unor nemultumiri, temeri, dezbateri, precum si modalitatea de exprimare artistica sau literara sunt telurile supreme ale dreptului la libera expresie si nu pot fii ingradite, chiar daca acest lucru presupune restrictionarea altor drepturi fundamentale. Mai mult, pentru a impiedica incalcarea art. 10 al ECHR, s-au impus anumite conditii pentru ca libertatea de exprimare sa poata fii limitata. Astfel, orice restrictie adusa acesteia trebuie sa aiba un scop recunoscut a fii legitim, sa fie prevazuta de reglementarile legale si sa fie absolut necesara unei societati democratice pentru realizarea scopurilor pe care si le-a propus, adica sa fie intemeiata pe motive temeinice, care sa poata fii sustinute si demonstrate.

Cu siguranta pot spune ca, in ceea ce priveste caracterul contradictoriu al libertatii de exprimare se pot inainta noi si interesante perspective de cercetare, intrucat el nu este prejudiciabil numai pentru cele doua drepturi discutate in aceasta lucrare. De exemplu, cazul celor 12 caricaturi ale profetului Mahomed, publicate in anul 2006 de catre un ziar danez, care au starnit proteste puternice din partea intregii lumi musulmane poate genera o multime de dezbateri in aceasta directie. Astfel, o noua abordare ar putea trata importanta libertatii de exprimare in raport cu respectul anumitor culturi sau cum se impaca garantarea exercitarii acestui drept fundamental, cu principiile si credintele anumitor natiuni. Aceasta este una din perspectivele care pot constitui un interesant si atractiv subiect de cercetare, pornind de la constatarea faptului ca dreptul la libera expresie este unul iesit din tipare, prin insasi natura sa.

BIBLIOGRAFIE:

A.    Primara:

1.    ALSTON, P., BUSTELO, M., HEEMANN, J., The EU and Human Rights, Editura Oxford University Press, 1999.

2.    BETTEN, Lammy, DEVITT, Delma Mac, The Protection of Fundamental Social Rights in the European Union, Kluwer Law International, The Hague, London, Boston, 1996.

3.    BRYMAN, Alan, Social Research Methods, Second Edition, Oxford University Press, 2004.

4.    BÚRCA, Gráinne de, EU Law. Text, Cases And Materials, Third Edition, Oxford University Press Inc., New York, 2003.

5.    Constitutia Romaniei, 2003, Pandora-M.

6.    COURTY, Guillaume, DEVIN, Giullaume, Constructia europeana, Editura Coresi, Bucuresti, 2001.

7.    DEARDS, Elspeth, HARGREAVES, Sylvia, European Union Law, Blackstone's study pack, Blackstone Press, London, 2001.

8.    GAVALDA, Christian, PARLEANI, Gilbert, Droit des affaires de L'Union Européenne, Litec, Libraire de la Cour de Cassation 27, place Dauphine, 75001, Paris.

9.    GORNIG, G., RUSU, I. E., Dreptul Uniunii Europene, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2006.

10.     HARTLEY, Trevor C., European Union Law in a Global Context. Texts, Cases and Materials, Cambridge University Press, 2004.

11.     ISAAC, Guy, Droit communautaire général, Editura Armand Colin, Paris, 1998.

12.     LINDFELT, Mats, Fundamental Rights in the European Union - Towards Higher Law of the Land?, ÅBO AKADEMI University Press, ÅBO, 2007.

13.     MAGNETTE, Paul, La Citoyennete Européenne. Droits, Politiques, Institutions, Institut d'Etudes européennes, 1999.

14.     MAGNETTE, Paul, Europa politica. Cetatenie, Constitutie, Democratie, Institutul European, Iasi, 2003, pp. 21-22.

15.     SUDRE, Frédéric, Drept european si international al drepturilor omului, Polirom, Bucuresti, 2006.

B.    Secundara:

a.)  Reviste de specialitate:

1.    Common Market Law Review, New York: Aug. 2003, vol., 40, Iss. 4

2.    Common Market Law Review, New York: Dec. 2003, vol. 40, Iss. 6.

3.    Common Market Law Review,  New York:Apr 2005.  Vol. 42,  Iss. 2.

4.    Common Market Law Review, New York: Jun. 2006, vol. 43, Iss. 3.

5.    Revista Romana de Drepturile Omului, nr. 4, 1994.

6.    Romanian Journal of European Affairs, vol. 6, no. 4, Dec. 2006.

7.    Romanian Journal of European Affairs, vol. 7, no. 3, 2007.

8.    The Modern Law Review, vol. 58, no. 1, Ian. 1995.

b.)  Site-uri oficiale:

1.    http://www.infoeuropa.ro

2.    http://www.coe.ro

3.    http://www.europarl.europa.eu

4.    http://proquest.umi.com

5.    http://curia.europa.eu

6.    http://eur-lex.europa.eu

7.    http://europa.eu

8.    http://ec.europa.eu