JAPONIA - Istoric si evolutie politica, Analiza principalelor prevederi ale Constitutiei din 3 noiembrie 1946

JAPONIA

1. Istoric si evolutie politica

Leaganul unei vechi culturi si civilizatii, Japonia a cunoscut o tumultoasa dezvoltare politica, perioade de razboi civil si lupte pentru suprematie, precum si cateva razboaie importante cu statele vecine. Organizarea politica a tarii a alternat intre un regim centralizat si autocratic si descentralizarea tarii, sub conducerea unor lideri locali sau unor familii feudale^[1]

Primul stat japonez - Yamato - a fost constituit in anul 400 dupa Christos, in insula Honshu, fiind puternic influentat de civilizatia chineza. El si-a extins, in urmatoarele secole, autoritatea asupra intregului Arhipelag Nipon, dar si asupra partii meridionale a Coreei.

Traditia japoneza vorbeste despre un puternic stat centralizat in anii 660 dupa Christos, proclamat odata cu dobandirea puterii de catre primul imparat Jimmu. In epoca Nara (710-794), Japonia se transforma intr-o monarhie absoluta si se intemeiaza pe un puternic aparat birocratic, iar capitala imperiului este stabilita la Kyoto (794).

Perioada care urmeaza - perioada sogunatului, 1192-1867 - este marcata prin slabirea autoritatii regale si preluarea puterii efective de catre comandantul militar suprem (sogun). In aceasta perioada functia imperiala se trasnforma de fapt intr-o functie ceremoniala, decorativa.

Perioada sogunatului nu este lipsita de confruntari si lupte interne, tara fiind puternic marcata de confruntarile dintre marii feudali, conducatori ai diferitelor familii. Familiile feudale se succedau la putere in epoca feudala impunand conducatori de fapt ai tarii. Astfel, familia Fujiwara si-a asumat puterea in secolul XI, dar ascensiunea sa era obstaculata de membrii altor familii puternice. De fapt, primul guvern militar al sogunatului a fost stabilit in 1192 de catre samuraiul Mimamoto Yoritomo. In timpul sogunatului Kamakura (1192-1333), Japonia a trebuit sa faca fata invaziei mongole si razboiului cu mongolii, care au slabit puterea sogunatului Kamakura. Perioada sogunilor Ashikaga (1338-1573) s-a caracterizat prin razboaie dintre familiile puternice. O unificare politica este initiata de Oda Nobunaga si infaptuita de Toyotomi Hideyoshi (in 1590). Unificarea tarii nu intervine totusi decat dupa moartea lui Hideyoshi, in 1598, cand Tokugawa Ieyasu, unul dintre sprijinitorii lui Hideyosi, si-a infrant principalii rivali in batalia de la Sekigahara.

Perioada sogunatului Tokugawa (1603-1867) se caracterizeaza prin politica de izolationism, care prohibea orice contacte cu strainii. Cu toate acestea, in aceasta perioada se fac exceptii in favoarea negustorilor olandezi. Perioada Tokugawa - perioada de pace si de stabilitate - aduce cu sine o dezvoltare a economiei si a culturii. Spre sfarsitul perioadei Tokugawa incep sa fie totusi permise schimburile cu strainii, iar penetratia acestora devine o realitate.

Restaurarea puterii imperiale are loc in 1868, odata cu incoronarea imparatului Meiji. Urmeaza o perioada de puternica dezvoltare economica, benefica pentru Japonia, si chiar de stabilitate politica.

Este de remarcat ca dupa o lunga perioada in care contactele cu strainii fusesera prohibite, se incheie numeroase tratate cu tarile europene si S.U.A. Astfel, se pot mentiona tratatele incheiate in 1854 cu S.U.A. si Marea Britanie, in 1858 cu Rusia, Franta si Olanda si in 1861 cu Prusia.

Perioada Meiji se caracterizeaza prin inlaturarea structurilor feudale si printr-o puternica dezvoltare capitalista, dupa modelul european si nord-american.

Pe plan juridic, evenimentul cel mai important il constituie adoptarea Constitutiei din 1889, constitutie 'concedata' de imparat si care putea fi amendata numai din initiativa acestuia. Prevederile Constitutiei erau, totusi, generale. Astfel, drepturile si libertatile concedate urmau sa fie precizate prin lege. In cazul in care Dieta refuza sa aprobe bugetul, urmau sa fie aplicate prevederile bugetului anului precedent. Persoana imparatului era 'sacra si inviolabila'; el era comandantul suprem al armatei, putea sa declare razboi si sa incheie pacea, sa dizolve Camera inferioara a Parlamentului. Parlamentul se compunea din doua Camere: Camera nobililor, alcatuita din membri de drept si alte persoane desemnate de catre imparat, si Camera deputatilor, aleasa prin sufragiu censitar. Primele alegeri au avut loc in 1890^[2]

In sistemul Constitutiei din 1889, puterea efectiva apartinea executivului, care putea sa revendice ca ar reprezenta vointa imperiala. Cu toate imperfectiunile sale, Constitutia continea si o serie de prevederi democratice. Astfel, Camera inferioara avea dreptul de initiativa legislativa; proprietatea privata era inviolabila si libertatile - chiar daca urmau sa fie precizate prin lege ordinara - erau mai mari decat in trecut; un sprijin sporit al cheltuielilor militare nu putea fi aprobat decat de Dieta. Liderii guvernului au avut, de aceea, dificultati in a controla Camera inferioara, in pofida puterii de dizolvare a acestei Camere de care dispunea^[3]

Camera deputatilor, sub impulsul unor lideri politici precum Itagaki si Okuma, a rasturnat mai multe Guverne succesive, refuzand legea bugetara. Ca urmare, Guvernul Ito a recurs la practici neconstitutionale, printre care convocarea Consiliului Suprem Secret (Sumitsuin) care era tot mai des chemat sa adopte hotarari politice. Pe de alta parte, in practica a aparut si un Consiliu privat al imparatului, grupand mai multi fosti prim-ministri, veterani ai razboiului civil, care erau numiti genro.

Interventiile militare japoneze in Formoza si in Coreea sunt urmate de un veritabil razboi in 1894, incheiat cu pacea de la Shimonoseki (17 aprilie 1895), prin care Japonia dobandeste Formoza si impune Chinei un tratat de pace care ii permitea sa-si procure minereu de fier. Profiturile de razboi ii ofera Japoniei mijloacele pentru a-si infaptui revolutia sa industriala.

Un alt razboi, declansat impotriva Rusiei, se incheie cu pacea de la Portsmouth (5 septembrie 1905), prin care Japonia dobandeste jumatatea insulei Sakhalin, concesiunile de la Guandong la extremitatea peninsulei Liaodong, si obtine drepturile asupra caii ferate din Manciuria de Sud si anexelor sale, printre care minele de carbuni de la Fushun.

Dupa razboi urmeaza o perioada de ascensiune a militarilor. Incepand din 1912 si pana in 1945, armata dobandeste un rol esential in viata politica, ceea ce duce la slabirea democratiei parlamentare. De remarcat totusi, in aceasta perioada, sunt doua miscari pentru apararea Constitutiei: prima, mai puternica, in anii 1912-1913, sub conducerea lui Seiyukai, iar a doua, in anii 1923-1924, mai putin dinamica, soldata cu instalarea Guvernului condus de Kato Takaaki. Din perioada in care acesta devine prim-ministru dateaza legea cu privire la sufragiul universal masculin, cu putin timp inainte fiind adoptata insa si o lege cu privire la mentinerea ordinii, care permitea 'reprimarea grupurilor subversive'.

Influenta militara asupra vietii politice devine tot mai puternica, ea manifestandu-se in deosebi prin invadarea Manciuriei si prin antrenarea tarii in cele doua razboaie mondiale.

Dupa capitularea Japoniei, la 9 august 1945, urmeaza o perioada de ocupatie a acesteia de catre fortele americane. Treptat, in conditiile razboiului rece, relatiile Japoniei cu S.U.A. incep sa se normalizeze, iar in 1951 este incheiat un Tratat de pace separat cu S.U.A. si Marea Britanie si un 'Tratat de securitate' nipono-american. Incetarea starii de razboi si reluarea relatiilor diplomatice cu U.R.S.S. in 1956 nu sunt urmate de evolutii spectaculoase, datorita conflictului teritorial legat de ocuparea insulelor Kurile de Sud in 1945 de catre trupele sovietice.

Intre octombrie 1945 si februarie 1946, un Comitet al Cabinetului condus de Matsumoto Joji pregateste revizuirea Constitutiei Meiji, dar schimbarile propuse sunt apreciate ca fiind putine si superficiale. Generalul MacArthur si colaboratorii sai propun autoritatilor japoneze un nou proiect ca baza pentru viitoare deliberari. Proiectul aprobat de imparat este supus primei Diete convocata dupa razboi, aleasa in aprilie 1946 (alegeri in care femeile voteaza pentru prima data in Japonia). Constitutia - cu usoare modificari, a fost promulgata la 3 noiembrie 1946 si a intrat in vigoare la 3 mai 1947. De remarcat ca, prin Constitutie, Japonia a renuntat la razboi ca 'un drept suveran al natiunii', iar imparatul era descris ca 'simbolul statului si al unitatii poporului'. De altfel, la 1 ianuarie 1946, imparatul renuntase sa mai invoce origina sa divina. Constitutia prevedea constituirea unui parlament bicameral, ce consacra in fapt mai multe puteri Camerei reprezentantilor. In pofida grabei cu care a fost pregatita si inspiratiei sale straine, Constitutia s-a bucurat de un larg sprijin din partea opiniei publice.

Perioada care a urmat a fost o perioada de continua afirmare a Japoniei pe plan economic, politic si chiar militar, precum si in ce priveste influenta sa in lume. In ce priveste dezvoltarea juridica a Japoniei, este de mentionat ca imediat dupa restauratia din 1868 in Japonia fusesera adoptate masuri pentru traducerea Codurilor napoleoniene si punerea acestora in aplicare in Japonia. Desi proiectul nu a putut fi finalizat atunci, la sfarsitul secolului se putea spune ca sarcina modernizarii dreptului japonez devenise o realitate, cu sprijinul unor juristi francezi si apoi germani. Desi pana la mijlocului secolului XIX dreptul japonez evoluase in special sub influenta civilizatiilor indiana si chineza, influenta europeana a fost decisiva si a avut un mare rol in abandonarea politicii de 'inchidere a tarii' (sakoku). Ca urmare, Japonia si-a modernizat organizarea politica si sociala si chiar sistemul judiciar.

Pa plan politic, perioada ce a urmat adoptarii noii Constitutii a fost si perioada unei efervescente politice. In viata politica japoneza s-au impus o serie de partide politice printre care Partidul Liber-Democrat, care a condus practic tara aproape in intreaga perioada de dupa razboi, Partidul Social-Democrat, Partidul 'Komeito' guvernare curata, Partidul Comunist al Japoniei si Partidul Democrat Socialist.

Dupa ce a dominat timp de aproape patru decenii viata politica a Japoniei, Partidul Liber Democrat a pierdut, in urma alegerilor din 18 iulie 1993, majoritatea absoluta in Camera inferioara a Parlamentului. Au fost constituite, in consecinta, un Guvern de coalitie condus de Morihiro Hosokawa (6 august 1993), caruia i-a urmat un cabinet minoritar prezidat de Tsutomu Hata (25 aprilie 1994). Dupa retragerea lui Hata, Parlamentul a acordat increderea sa unui Guvern de coalitie condus de Tomiichi Murayama, presedintele Partidului Social-Democrat. In urma alegerilor anticipate din 1996, Partidul Liber-Democrat a revenit din nou la conducerea tarii.

Alegerile din 2000 consacra victoria unei coalitii compuse din Partidul Liberal Democrat, Partidul Komeito si Partidul Conservator.

Dupa ce un proiect de reforma a sistemului postal a fost respins de Camera Comunelor cu 125 de voturi la 108, primul ministru Junichiro Koizumi a dizolvat Camera Reprezentantilor la 8 august 2005 si a decis convocarea unor alegeri anticipate pentru 11 septembrie 2005.

La 11 septembrie 2005 s-au desfasurat alegerile, care au dat castig Partidului Liberal Democrat. Acesta a obtinut 296 din cele 480 de locuri in Parlament, asigurandu-si o majoritate in Camera Reprezentantilor, pentru prima data dupa alegerile din 1990.

La 21 septembrie 2005, Camera Reprezentantilor l-a ales ca Speaker pe Yohei Kono, iar Junichiro Koizumi a fost desemnat din nou, de ambele Camere, ca prim ministru.

In ce priveste regimul politic din Japonia, autorii Enciclopediei Universale apreciaza ca ar fi dificil de incadrat Japonia intr-una din marile categorii cunoscute ale regimurilor politice^[4]. Daca japonezii sunt unanimi in a admite ca tara lor practica un regim parlamentar de tip englez, ei nu folosesc expresii cum ar fi 'democratia japoneza', sau 'monarhia nipona'. Japonia, care a incetat sa fie un imperiu, nu a devenit o democratie si cu atat mai putin o republica. 'Aceasta dificultate in criteriul unei definitii juridice tine de slabiciunea reflectarii constitutionale in Japonia. Daca s-a voit un timp sa se imite modelul chinez (care nu convenea de altfel deloc slabiciunii aparatului sau administrativ), daca s-a creat dupa aceea din toate piesele un regim 'sogunal', intemeiat pe dualismul puterii, sau daca s-a dat in sfarsit, dupa revolutia Meiji, o Constitutie imitata dupa experienta prusaca, Japonia pana in 1945 a fost intotdeauna un imperiu. Ce ar fi putut sa i se substituie dupa traumatismul capitularii?'

Potrivit autorilor Enciclopediei, 'Constitutia din 1946, mentinand institutia imperiala, a optat pentru un regim parlamentar imitat dupa modelul britanic, imprumutand totodata din S.U.A. anumite tehnici de administratie locala sau judiciara'^[5]

2. Analiza principalelor prevederi ale Constitutiei din 3 noiembrie 1946

Dupa cum s-a aratat la punctul precedent, Constitutia Japoniei reprezinta consecinta unor evenimente specifice legate de terminarea celui de al doilea razboi mondial si reinstaurarea democratiei in aceasta tara sub influenta ideilor inaintate promovate de statele democratice, membre ale coalitiei, care luptasera impotriva Puterilor Axei. Desi regimul politic japonez a ramas un regim imperial, profilul sau s-a schimbat in mod substantial ca urmare a renuntarii de catre imparat la pretentia originii sale divine si, pe de alta parte, ca urmare a transpunerii in viata politica japoneza a unor institutii si mecanisme politice care si-au dovedit justetea in conditiile statelor democratice.

Desi parerile unor autori - pe care le-am mentionat - converg in a stabili anumite diferentieri intre regimul politic din Japonia si din tarile occidentale, Constitutia din 1946, care a supravietuit timpului si care si-a demonstrat eficienta, poate fi considerata ca un punct de cotitura in viata politica a acestei tari, contribuind - dupa cum se cunoaste - la evolutia vietii parlamentare in aceasta tara si la reinstaurarea traditiilor democratice. Vom cauta, in cele ce urmeaza, sa evidentiem principalele prevederi ale Constitutiei Japoniei, in ordinea in care acestea sunt inserate in Constitutie, invederand ceea ce consideram ca este specific pentru regimul politic din aceasta tara.

2.1. Imparatul

Potrivit prevederilor Constitutiei din 1946, imparatul este simbolul Japoniei si, in acelasi timp, al unitatii nationale. Aceasta situatie rezulta din vointa generala a poporului japonez, in care rezida suveranitatea sa. Inscrierea unor asemenea prevederi chiar in primul articol al Constitutiei Japoniei demonstreaza inaltul respect si semnificatia pozitiei de care se bucura imparatul in sistemul constitutional japonez.

Dupa cum remarca autorii Enciclopediei Universale, 'se regaseste desigur imparatul imuabil si sacru, insarcinat sa asigure continuitatea statului si permanenta Japoniei eterne; dar el nu este decat o palida reflectare a splendorii trecute a dinastiilor divine. Detinand alta data toate drepturile de suveranitate, el nu isi mai datoreaza astazi functiile sale decat vointei poporului «in care rezida puterea suverana»^[6] Puterile sale politice sunt inexistente ^[7]

Constitutia Japoniei dispune ca tronul este ereditar, succesiunea fiind reglementata in virtutea Codului familiei imperiale, votat de catre Dieta. Toate actele in probleme de stat indeplinite de catre imparat necesita avizul si aprobarea Cabinetului ministerial, care este responsabil.

Actualul imparat al Japoniei este Akihito, care a preluat aceasta inalta demnitate la 7 ianuarie 1989, la moartea tatalui sau Hirohito, aflat in fruntea tarii intre 1926-1989. Numele sau ramane legat, in istoria Japoniei, de renuntarea la prerogativele divine si stabilirea bazelor unei monarhii constitutionale.

Potrivit prevederilor Constitutiei, imparatul nu poate sa indeplineasca decat actele in materie de stat care sunt prevazute de Constitutie, el neavand 'prerogative in materie de guvernare'. Potrivit dispozitiilor legii, imparatul poate delega unele atributii ale sale in probleme de stat.

In cazul in care se constituie o regenta, in virtutea dispozitiilor Codului familiei imperiale, regentul va indeplini actele in materie de stat in numele imparatului, fiindu-i aplicabile prevederile art.1 din Constitutie, cu alte cuvinte fiind considerat simbol al tarii si al unitatii nationale.

O importanta atributie care ramane imparatului este aceea de a desemna pe primul ministru, dar aceasta are loc numai dupa ce primul ministru a fost desemnat de catre Dieta. Imparatul numeste pe presedintele Curtii Supreme, dar si aceasta se produce numai ca urmare a desemnarii acestuia de catre Cabinet.

Actele in materie de stat pe care imparatul le indeplineste in numele poporului, 'conformandu-se avizului si aprobarii Cabinetului', sunt urmatoarele:

1. promulgarea revizuirii Constitutiei, a legilor si decretelor, precum si a tratatelor;

2. convocarea Dietei;

3. dizolvarea Camerei reprezentantilor;

4. proclamarea alegerii generale a membrilor Dietei;

5. atestarea numirii sau revocarii ministrilor si a altor functionari publici prevazuti de lege, precum si deplinele puteri si scrisorile de acreditare ale ambasadorilor si ministrilor;

6. decretarea amnistiei generale sau speciale, a atenuarii pedepsei, a exonerarii de pedeapsa si reabilitarii;

7. conferirea de distinctii;

8. atestarea ratificarii tratatelor si a altor documente diplomatice prevazute de lege;

9. primirea ambasadorilor si a ministrilor straini;

10. exercitarea unor acte de ceremonial.

In ce priveste bunurile familiei imperiale, Constitutia prevede ca nici un bun nu poate sa fie instrainat si nici primit de catre familia imperiala; nici o donatie nu se poate face acestei familii fara autorizarea Dietei.

Observatorii vietii politice japoneze constata ca exista inca un sentiment de puternic atasament al japonezilor fata de institutia imperiala si un curent favorabil intaririi prerogativelor si autoritatii imparatului. Cu toate acestea, nu se poate ignora ca in pofida originii sale milenare, institutia imperiala in Japonia este subordonata cerintelor statului de drept, iar prerogativele imperiale nu ar putea fi privite altfel decat ca simboluri ale unitatii nationale, nejustificand in nici un caz o antrenare a imparatului in viata politica, fenomen care nu il doresc in momentul de fata nici una dintre monarhiile constitutionale existente in lume.

2.2. Renuntarea la razboi

Capitolul II din Constitutia Japoniei, intitulat 'Renuntarea la razboi', are un singur articol care are urmatorul cuprins: 'poporul japonez dorind in mod sincer pacea internationala, bazat pe justitie si ordine, renunta pentru totdeauna la razboi ca drept suveran al natiunii, precum si la exercitarea amenintarii sau a folosirii armelor ca mijloc de a solutiona conflictele internationale.

Pentru a atinge scopul avut in vedere in alineatul precedent, el renunta la toate fortele sale armate terestre, navale si aeriene, precum si la orice alte potentiale de razboi.

Dreptul de beligeranta al statului nu poate sa fie admis

Prevederea pe care am mentionat-o da expresie conditiilor existente la terminarea celui de al doilea razboi mondial si ale statutului de atunci al Japoniei (de tara invinsa in cel de al doilea razboi mondial). Prevederea in cauza a constituit, in ultimii ani, obiectul unor numeroase critici, unele forte politice pronuntandu-se pentru eliminarea ei, intrucat creeaza un statut de inegalitate al Japoniei pe plan international in raport cu alte state, care au dreptul suveran de a folosi forta pentru a se apara.

Japonia a creat totusi in ultimii ani - si in special in baza Tratatului de autoaparare - puternice forte de autoaparare care au fost folosite insa pana acum numai in interiorul tarii.

2.3. Drepturile si datoriile poporului

Capitolul III din Constitutia Japoniei este consacrat unei problematici pe care alte constitutii o insumeaza fie sub denumirea de 'drepturi si libertati', fie sub denumirea de 'drepturi si indatoriri'.

Retin atentia, in primul rand, o serie de prevederi cu caracter general, ca de pilda aceea ca prin lege vor fi determinate conditiile cerute pentru a fi cetatean japonez; principiul potrivit caruia nici un cetatean japonez nu poate fi impiedicat sa se bucure de drepturile fundamentale ale sale de om, considerate 'drepturi eterne si inviolabile'; ideea ca libertatile si drepturile trebuie sa fie conservate de cetateni prin efortul lor constient, cetatenii netrebuind sa abuzeze de drepturile lor si fiind obligati sa le foloseasca intotdeauna in vederea binelui public; ideea ca orice cetatean este respectat ca individ, urmand sa fie apreciate in cel mai inalt grad de legislatie si in actele guvernamentale dreptul sau la viata, la libertate si la realizarea fericirii, cu conditia ca aceasta sa nu contravina binelui public. Mai sunt de mentionat o serie de alte prevederi cu caracter general, ca de pilda: egalitatea cetatenilor si interzicerea discriminarii; dreptul inalienabil al cetatenilor de a alege functionarii publici si de a-i revoca; dreptul de petitionare pentru repararea pagubelor, dar si pentru 'revocarea functionarilor publici pentru elaborarea, abrogarea sau ameliorarea legilor'; dreptul de a obtine repararea acelor prejudicii suferite ca urmare a unor fapte ilicite ale functionarilor publici.

Constitutia consacra drepturi traditionale, precum libertatea de gandire si a constiintei, libertatea credintei, religiei, libertatea intrunirilor, libertatea domiciliului, egalitatea in drepturi a sotilor in cadrul casatoriei, dreptul la educatie, dreptul si obligatia de a munci; dreptul de a se asocia si cel de a negocia si a actiona colectiv sunt recunoscute muncitorilor; dreptul de proprietate.

De mentionat ca unele dintre drepturile pe care le-am enumerat pana acum contin o serie de prevederi specifice. Astfel, de pilda, art.14 la care ne-am referit, care consacra egalitatea cetatenilor si interzicerea discriminarilor, dispune ca in Japonia titlurile nobiliare nu sunt recunosucte. Acelasi text mai prevede ca in cazul conferirii de distinctii, decoratii etc., acestea nu pot fi insotite de nici un fel de privilegiu. Se mai specifica, totodata, ca decernarea de titluri de onoare nu este valabila decat pana la moartea celui care le detine in prezent sau care va beneficia de ele in viitor.

Textul constitutional la care ne-am referit si care prevede ca orice cetatean are dreptul inalienabil de a alege functionarii publici si de a-i revoca, mai dispune totodata ca 'toti functionarii publici sunt slujitorii totalitatii si nu numai a unei sectiuni a natiunii' (art.15 alin.2). La alegerea functionarilor publici, sufragiul universal al majoritatilor este garantat. Secretul votului este inalienabil in orice fel de alegeri, alegatorii nefiind responsabili de alegerea facuta, nici in public, nici in particular.

In Constitutia Japoniei se mai intalnesc si o serie de alte prevederi consacrate de conventiile internationale, ca de pilda aceea ca nimeni nu poate fi tinut in sclavie, ca sunt interzise tortura si pedepsele cu cruzime.

Un numar important de drepturi sunt legate de activitatea judiciara. Dintre acestea mentionam ideea ca nimeni nu poate fi supus unor pedepse decat daca sunt prevazute de lege; nimeni nu poate fi lipsit de dreptul sau de a fi judecat de un tribunal; nimeni nu poate fi arestat fara un mandat emis de o autoritate competenta; nimeni nu poate fi retinut fara un temei legal; perchezitia trebuie efectuata numai pe baza unui mandat special emis de o autoritate competenta; dreptul acuzatului in procesul penal de a fi judecat fara intarziere de catre un tribunal impartial, in sedinta publica; ideea ca nimeni nu poate fi fortat sa depuna marturie impotriva interesului sau; principiul ca nimeni nu poate sa-si angajeze responsabilitatea pentru un act care a fost licit in momentul indeplinirii lui; ideea ca oricine poate solicita despagubiri din partea statului daca a fost arestat sau detinut si declarat apoi nevinovat.

In legatura cu dreptul de proprietate retine atentia ca acest drept 'este definit de lege in conformitate cu bunul public'. Totodata, este de mentionat si prevederea care dispune ca 'proprietatea privata poate sa fie destinata utilitatii publice sub conditia unei indemnizari juste'. Mai sunt de mentionat, desigur, si alte prevederi, ca de pilda aceea ca exploatarea muncii copiilor este interzisa. Importante sunt si prevederile constitutionale care dispun ca 'toti cetatenii sunt obligati sa plateasca impozitele prevazute de lege'.

2.4. Dieta

Potrivit Constitutiei Japoniei, Dieta este organul suprem al puterii de stat, fiind totodata si singurul organ legislativ al statului. Consacrand sistemul bicameral, Constitutia Japoniei institutionalizeaza cele doua Camere ale Parlamentului, respectiv Camera reprezentantilor si Camera consilierilor. Ambele Camere sunt alcatuite din membri alesi, care reprezinta natiunea. Durata mandatului membrilor Camerei reprezentantilor (480) este de patru ani, iar cea a Camerei consilierilor (247) este de sase ani, jumatate din numarul membrilor sai fiind reinnoit la fiecare trei ani. Nimeni nu poate sa faca parte in acelasi timp din ambele Camere.

Alegerile pentru Camera reprezentantilor se desfasoara in cadrul a 300 circumscriptii uninominale, in baza sistemului majoritar, si 11 circumscriptii plurinominale, pe baza scrutinului proportional, pe liste. Pentru Camera consilierilor exista 47 circumscriptii plurinominale, metroplitane sau prefecturale, precum si o circumscriptie nationala pentru restul locurilor. Votul are loc pe baza unui scrutin direct mixt.

Ca urmare a alegerilor din 11 septembrie 2005, Partidul Liberal Democrat detine 296 de locuri in Camera Reprezentantilor, in timp ce Partidul Democratic al Japoniei 113, Partidul Komei 31, restul de locuri in Parlament fiind atribuite altor partide mai mici, dar existand si un numar de 18 deputati independenti.

In Camera Consilierilor, ca urmare a celor mai recente alegeri, Partidul Liberal Democrat are 115 locuri, Partidul Democrat al Japoniei 82, Partidul Noul Komeito 24, Partidul Comunist Japonez 9, Partidul Social-Democrat 5, alte partide 7.

Constitutia stabileste o serie de prevederi generale comune altor constitutii democratice, ca de pilda imunitatea penala a membrilor Camerelor, ideea ca membrii acestora nu raspund pentru afirmatiile facute in cadrul sedintelor si nici pentru votul pe care l-au exercitat; stabilirea unei indemnizatii rezonabile pentru membrii Camerelor etc.

Dieta poate fi convocata in sesiune ordinara, odata pe an, dar si in sesiune extraordinara, la solicitarea Cabinetului sau la cererea unei patrimi din numarul membrilor Camerelor, situatie care trebuie sa determine Cabinetul sa le convoace.

Fiecare dintre Camere lucreaza valabil in prezenta a cel putin o treime din numarul membrilor ce le alcatuiesc. Votul se face, in fiecare Camera, cu majoritatea absoluta, cu exceptia situatiilor in care ar exista prevederi contrare.

In cazul dizolvarii Camerei reprezentantilor, alegerile vor avea loc in termen de 40 de zile de la dizolvare, iar Dieta va trebui sa fie convocata in termen de 30 de zile de la noile alegeri. Asa, de pilda, la 27 septembrie 1996, primul-ministru Ryutaro Hashimoto a hotarat dizolvarea Parlamentului, iar noile alegeri pentru Camera reprezentantilor au avut loc la 20 octombrie in acelasi an, soldandu-se cu victoria Partidului Liberal-Democrat, care a obtinut 239 de mandate, fata de Noul Partid al Progresului (N.F.P.), condus de Ichiro Ozawa, care a obtinut 156, Partidul Democrat Japonez (D.P.J.) 52, Partidul Comunist (J.C.P.) 26, Partidul Democrat Social (S.D.P.J.) 15, Noul Partid Sakigake - 2, alte locuri revenind unor independenti^[8].

In situatia in care Camera reprezentantilor este dizolvata, Camera consilierilor isi inceteaza activitatea in acelasi timp. Cu toate acestea, Cabinetul va putea sa solicite o reuniune de urgenta a Camerei consilierilor, daca necesitatile statului reclama acest lucru. Masurile luate in aceste conditii de urgenta vor deveni caduce daca nu vor fi ratificate de Camera reprezentantilor in termen de 10 zile de la deschiderea sesiunii urmatoare.

Fiecare dintre Camere indeplineste si functia de judecator de contencios in ce priveste calitatea de parlamentar. Pentru a pronunta decaderea din calitatea de membru, aceasta trebuie sa fie votata de o majoritate de cel putin doua treimi din membrii prezenti.

Sedintele celor doua Camere sunt publice, dar ele nu vor avea acest caracter daca o majoritate de doua treimi sau mai mare a membrilor prezenti hotarasc acest lucru.

In ce priveste proiectele sau propunerile de legi, acestea vor trebui sa fie adoptate, in principiu, de ambele Camere. O prevedere importanta a Constitutiei (art.59) este aceea care dispune ca un proiect sau o propunere de lege adoptata de Camera reprezentantilor, care a fost respinsa de Camera consilierilor, va dobandi validitatea unei legi daca el va fi adoptat din nou de Camera reprezentantilor cu o majoritate de cel putin doua treimi din membrii prezenti. Fara a se aduce prejudicii acestei prevederi, Constitutia mai dispune posibilitatea convocarii de catre Camera reprezentantilor a unei Comisii mixte a celor doua Camere. In situatia in care Camera consilierilor nu se pronunta intr-un interval de 60 de zile asupra proiectului sau propunerii adoptate de Camera reprezentantilor, care i-a transmis textul, Camera reprezentantilor poate sa o considere respinsa de cealalta Camera.

Proiectul de buget trebuie sa fie prezentat cu prioritate in Camera reprezentantilor. In probleme bugetare, decizia luata de Camera reprezentantilor va prevala daca cele doua Camere nu se pun de acord pentru a organiza o comisie mixta. Aceleasi dispozitii sunt aplicabile si in situatia tratatelor diplomatice.

Fiecare dintre cele doua Camere poate proceda la efectuarea unor anchete, solicitand audierea unor martori si prezentarea de documente. Primul ministru si ceilalti membri ai Cabinetului au acces, in orice moment, la Camere pentru a lua cuvantul asupra unui subiect discutat, dar ei nu pot face parte din nici una din cele doua Camere.

In cadrul Dietei este creat un Tribunal de acuzare, compus din membri ai celor doua Camere, a carui misiune este de a judeca demnitarii care sunt cercetati in vederea revocarii lor.

Precizari importante cu privire la functionarea Parlamentului japonez (Dieta) le intalnim si in legea asupra Dietei^[9]. Acest act normativ cuprinde 133 de articole si o serie de articole aditionale. Sunt precizate modalitatile in care se efectuaza convocarea Dietei si ceremonia inaugurala, sesiunile Dietei, birourile, membrii Dietei, comisiile si comisarii, sedinta, ministrii si delegatii guvernului, intrebarile, petitiile, raporturile dintre cele doua Camere, reuniunea urgenta a Camerei consilierilor, raporturile Camerelor cu poporul si administratia, prevederi legate de demisie, retragere, suplinire si contenciosul calitatii, ordinea si politia, disciplina, Tribunalul de acuzare, Biblioteca Nationala a Dietei, Directia legislativa si Casa parlamentarilor, precum si dispozitii suplimentare.

Dintre toate aceste prevederi mentionam in mod special unele dispozitii legate de statutul parlamentarilor. Astfel, Legea asupra Dietei (art.33) prevede ca in timpul sesiunilor nici un membru al vreunei Camere nu poate sa fie arestat decat cu autorizarea Camerei din care face parte, cu exceptia cazului de flagrant delict pentru fapte comise in afara sediului Dietei. Pe de alta parte, Cabinetul nu poate sa solicite autorizarea Camerei pentru arestarea unui membru al acesteia decat prezentandu-i o copie a cererii pe care tribunalul sau judecatorul competent a adresat-o, impreuna cu mandatul emis in acest scop. Cabinetul trebuie sa prezinte presedintelui Camerei respective, la inceputul sesiunii, numele si prenumele acelor membri care ar fi fost arestati inainte de deschiderea sesiunii. In cazul in care o hotarare de prelungire a duratei detentiei a fost pronuntata de catre justitie in timpul sesiunii fata de un membru al Parlamentului care a fost arestat inainte de deschiderea sesiunii, Cabinetul trebuie sa o faca cunoscuta presedintelui Camerei respective.

Pentru a lua initiativa de a cere eliberarea unui membru al Dietei, arestat inainte de deschiderea sesiunii, cel putin 20 de parlamentari trebuie sa adreseze Presedintelui Camerei din care fac parte o solicitare motivata si semnata.

Parlamentarii primesc o indemnizatie al carei cuantum nu poate fi inferior celui mai bun salariu pe care il primesc functionarii publici de stat. Ei pot utiliza in mod gratuit caile ferate in timpul sesiunii. Ei mai primesc, in timpul sesiunilor, o indemnizatie pentru cheltuielile efectuate.

In principiu, mandatul parlamentar este incompatibil cu cel al functionarilor publici, cu exceptia functiei de prim ministru, a ministrilor, a Subsecretarului general al Cabinetului si a Subdirectorului general al Oficului primului ministru, a Subsecretarilor de stat parlamentari si a oricaror alte functii prevazute de lege.

Cateva elemente specifice exista si in ceea ce priveste procesul legislativ. Astfel, daca un membru al Dietei doreste sa ia initiativa unei legi, aceasta initiativa trebuie sa fie sprijinita de cel putin 20 de membri ai Camerei reprezentantilor si de cel putin 10 membri ai Camerei consilierilor. In cazul propunerilor ce implica masuri bugetare, o asemenea initiativa trebuie sprijinita de cel putin 50 de parlamentari in Camera reprezentantilor si de cel putin 20 din Camera consilierilor. Aceeasi procedura se aplica si in cazul motiunilor de amendamente la proiectele de legi.

In ceea ce priveste intrebarile pe care le pot adresa parlamentarii, trebuie mentionat ca potrivit prevederilor din Legea asupra Dietei, intrebarea nu se adreseaza direct, ci trebuie sa fie mai intai aprobata de presedintele Camerei, caruia ii va fi prezentat textul rezumativ. Intrebarile acceptate de presedinte sunt transmise Cabinetului, care va fi obligat sa raspunda in termen de 7 zile. Intrebarile respinse, in legatura cu care se formuleaza contestatii, vor trebui sa fie supuse Camerelor.

Cat priveste raporturile intre cele doua Camere ale Dietei, Legea nr.79 din 30 aprilie 1947 contine prevederi detaliate. Este consacrata institutia comisiilor mixte paritare, compuse din 10 comisari alesi de catre o Camera si 10 de catre cealalta, competente a solutiona situatiile in care exista dezacorduri cu privire la proiectul de lege sau propunerea legislativa. Comisia adopta textul cu o majoritate de doua treimi a comisarilor prezenti. Cu exceptia votarii textului definitiv, comisia lucreaza cu majoritate absoluta, dar in acest caz votul presedintelui este decisiv. Textele definitive adoptate de comisiile mixte sunt puse in discutie in primul rand in cadrul Camerei care a solicitat reunirea comisiei. In cazul in care comisia mixta nu adopta un text comun, fiecare dintre cei doi presedinti trebuie sa informeze Camera din care fac parte despre aceasta.

Alte reglementari cu privire la modul de lucru al comisiilor mixte vor putea fi stabilite prin decizia celor doua Camere.

In privinta raportului Camerelor cu electoratul si administratia, Legea asupra Dietei prevede ca fiecare dintre cele doua Camere poate sa trimita pe membrii sai pentru a examina proiectul sau propunerea, sau pentru a efectua anchete. In cazul in care s-a cerut organelor administrative - sau altor organe - sa prezinte rapoarte sau documentul este necesar pentru anchete, organele respective sunt obligate sa se conformeze.

Demisia membrilor Dietei poate fi autorizata numai de fiecare Camera, iar in intervalul dintre sesiuni - de presedintele Camerei respective. Inceteaza de a fi membri ai Dietei persoanele care au pierdut dreptul de a fi eligibile.

O dispozitie care mai trebuie mentionata, credem, este aceea care prevede ca un Tribunal de acuzare, compus din parlamentari, va ancheta situatia unor judecatori impotriva carora s-au formulat anumite acuzatii si care au fost trimisi in fata unui asemenea organism de catre o comisie de cercetare.

Trebuie mentionat ca in Legea asupra Dietei este prevazuta, in mod special, instituirea Bibliotecii Nationale a Dietei si existenta Directiei legislative.

2.5. Cabinetul

In conformitate cu prevederile Constitutiei Japoniei, puterea executiva este infaptuita de Cabinetul ministerial. Cabinetul se compune, in virtutea prevederilor legale, din primul ministru - care este presedintele Cabinetului - si ministri. Atat primul ministru, cat si ceilalti membri ai Cabinetului, trebuie sa fie civili. Actualul prim-ministru al Japoniei este Junichiro Koizumi, care exercita aceasta functie de la 26 aprilie 2001. Cabinetul este responsabil colectiv in fata Dietei.

Primul ministru este desemnat de Dieta dintre membrii sai. In cazul in care cele doua Camere iau hotarari diferite in aceasta problema si ele nu ajung la un acord, se organizeaza o comisie mixta, in scopul concilierii celor doua puncte de vedere. Daca una dintre Camere - respectiv Camera consilierilor - nu se pronunta cu privire la desemnarea primului ministru in timp de 10 zile de la hotararea celeilalte Camere, (adaugandu-se si timpul de convocare a Dietei), hotararea Camerei reprezentantilor prevaleaza, fiind considerata hotararea intregii Diete.

Primul ministru numeste pe ceilalti ministri^[10], pe care poate sa ii si revoce.

In cazul adoptarii unei motiuni de cenzura sau al refuzului de incredere din partea Camerei reprezentantilor, se va produce demisia colectiva a Cabinetului, cu exceptia situatiei in care s-ar fi hotarat dizolvarea acesteia intr-un interval de 10 zile. In cazul absentei primului ministru, sau in urma convocarii Dietei ca urmare a alegerilor generale a membrilor Camerei reprezentantilor, va avea loc demisia colectiva a Cabinetului. In aceste situatii Cabinetul ramane in functie pana la desemnarea unui nou prim ministru.

Primul ministru prezinta proiectele de legi in fata Dietei, in numele Cabinetului. El da socoteala despre problemele generale nationale si internationale. De asemenea, el asigura in mod direct supravegherea tuturor ramurilor administratiei.

In afara de problemele curente ale administratiei, Cabinetul mai are si urmatoarele misiuni:

1. sa asigure in mod fidel executarea legilor si sa conduca treburile statului;

2. sa rezolve problemele internationale;

3. sa incheie tratate diplomatice; acestea trebuie sa fie aprobate in prealabil, sau in cel mai rau caz ulterior, de catre Dieta;

4. sa administreze problemele ce privesc functionarii publici, in conformitate cu standardele prevazute de lege;

5. sa pregateasca bugetul pentru a-l prezenta Dietei;

6. sa emita decrete in vederea executarii Constitutiei si a regulilor de drept. Cu toate acestea, nici un decret nu poate contine dispozitii penale, afara de cazul in care legea ii deleaga aceasta prerogativa in mod explicit;

7. sa hotarasca amnistia generala sau speciala, diminuarea pedepselor, exonerarea de executarea lor, precum si reabilitarea.

Constitutia Japoniei prevede ca toate legile si decretele trebuie sa fie semnate de ministrii de resort si contrasemnate de primul ministru. Nici un ministru nu poate sa fie urmarit in timpul duratei functiei sale, decat cu consimtamantul primului ministru, fara insa ca prin aceasta sa fie prejudiciat dreptul de urmarire.

Cabinetul ocupa o pozitie puternica in sistemul japonez. In fond, intotdeauna seful partidului majoritar este cel care accede la functia de prim ministru. Desi Cabinetul este responsabil in fata Dietei, el fiind obligat sa demisioneze intr-o serie de situatii care au fost deja aratate, si numai daca se adopta o motiune de cenzura impotriva lui de Camera reprezentantilor, daca se respinge o motiune de incredere in Cabinet dupa prima convocare a Dietei dupa alegerile generale, precum si in caz de vacanta a postului de prim ministru. Pentru a contrabalansa aceasta responsabilitate, Constitutia prevede, in logica parlamentarismului clasic, un drept de dizolvare la discretia executivului. In mod formal, imparatul este investit cu acest drept, dar intrucat el nu poate sa-l exercite decat dupa avizul si aprobarea Cabinetului, acesta este in fond cel care ia practic masura dizolvarii Dietei. Dupa cum apreciaza autorii Enciclopediei Universale, 'Aceasta decizie a intervenit frecvent dupa 1946 pentru aceleasi motive, ca si in Marea Britanie: era vorba cel mai adesea pentru majoritatea conservatoare de a profita de o conjunctura favorabila pentru a-si intari pozitia; dar putea fi vorba, de asemenea, pentru un prim ministru constrans sa demisioneze dupa un vot ostil, de a transforma tara in judecator al diferendului care il opune Camerelor'^[11]

2.6. Puterea judecatoreasca

Puterea judecatoreasca apartine Curtii Supreme, precum si altor tribunale inferioare create prin lege. In Japonia nu pot fi create tribunale extraordinare. Judecatorii isi exercita functiile potrivit constiintei lor, intr-un mod independent, nefiind obligati sa se supuna decat Constitutiei si legilor.

Curtea Suprema este investita cu putere reglementara, pentru a stabili reguli in materie de procedura, de aparare, de disciplina interioara, de jurisdictie si administratie a afacerilor judiciare. Aceasta putere reglementara poate fi delegata de Curtea Suprema unor tribunale inferioare, in ceea ce priveste propriile lor probleme.

Membrii Ministerului Public sunt supusi reglementarilor prevazute de Curtea Suprema.

In ceea ce priveste statutul judecatorilor, Constitutia precizeaza - in art.78 - ca nici un judecator nu poate sa fie revocat decat pe calea unei acuzari publice, afara de cazul cand este declarat incapabil sa-si exercite functiile datorita unor impedimente de ordin fizic sau mental. Impotriva judecatorilor nu pot fi luate masuri disciplinare de catre autoritatile administrative.

Curtea Suprema a Japoniei se compune dintr-un presedinte si mai multi judecatori, care sunt numiti de catre Cabinet. Judecatorii tribunalelor inferioare sunt numiti de catre Cabinet de pe o lista de persoane desemnate de Curtea Suprema, in timp ce numirea judecatorilor Curtii Supreme este supusa examenului national, cu prilejul primelor alegeri generale care urmeaza acestei desemnari. In timp ce durata mandatului judecatorilor Curtii Supreme nu este limitat, ei urmand sa se retraga numai in momentul pensionarii, durata functiei judecatorilor tribunalelor inferioare este de 10 ani, cu posibilitatea de a fi reinoita.

In sistemul japonez Curtea Suprema indeplineste si atributiile de Curte Constitutionala, avand competenta de a asigura controlul constitutionalitatii tuturor legilor, decretelor, regulamentelor si actelor individuale (at.81).

Potrivit prevederilor Constitutiei, dezbaterea contradictorie si pronuntarea sentintei trebuie facute in sedinte publice. Exista posibilitatea ca unele sedinte de judecata sa nu fie publice, daca judecatorii, in unanimitate, considera ca aceasta ar fi contrara ordinii publice si bunelor moravuri. Dezbaterile contradictorii ale Curtii Supreme urmeaza a fi insa publicate daca este vorba de delicte politice, de delicte de presa sau de drepturi fundamentale ale cetateanului, garantate de Constitutie.

Intr-un studiu consacrat sistemului de drept japonez, publicat in Enciclopedia Universala, se precizeaza ca spre deosebire de judecatorii europeni, care urmaresc o solutie transanta a unui conflict, in Japonia se cauta mai curand pe cale judiciara solutii de conciliere. Japonezii nu-si manifesta preferinta pentru un sistem transant, in care ar exista o persoana care sa castige si una care sa piarda. 'Toata lumea sacrifica ceva pentru a restabili pacea, chiar judecatorul. Este idealul vietii sociale de a nu da nastere unui conflict. Daca din nefericire se produce unul, cei interesati trebuie sa se straduiasca sa ajunga la un acord voluntar. Daca acesta nu este posibil, o persoana aleasa de catre cei interesati pentru a arbitra conflictul - inclusiv tribunalul - trebuie sa incerce sa-i reconcilieze, in masura posibilului, in scopul de a ajunge la o solutie «rotunda»; rotundul simbolizeaza la japonezi perfectiunea, dulceata, armonia. Constrangerea este cea mai rea solutie'^[12]

2.7. Finantele

In sistemul Constitutiei japoneze, Dieta este cea care dispune de probleme financiare. Stabilirea de noi impozite sau modificarea impozitelor in vigoare sunt determinate de lege. Cabinetul are obligatia de a pregati bugetul pentru fiecare exercitiu, care va fi prezentat Dietei spre votare, dupa dezbateri. Cabinetul poate crea, cu autorizarea Dietei, un fond de rezerva pentru a contrabalansa insuficienta imprevizibila a creditului bugetar. El va putea chiar sa cheltuiasca acest fond de rezerva sub propria sa responsabilitate. Dar toate cheltuielile de fonduri, odata efectuate de catre Cabinet, trebuie sa fie aprobate ulterior de catre Dieta.

Bunurile afectate familiei imperiale sunt de drept bunuri ale statului. Fondurile publice si alte bunuri apartinand de domeniul public nu pot fi afectate sau folosite pentru a facilita asociatiile religioase sau institutiile de caritate.

Verificarea conturilor se face de catre Curtea de Conturi, raportul acesteia urmand a fi prezentat Dietei in anul bugetar ulterior.

Acordand o mare importanta problemelor financiare, Constitutia prevede ca, in legatura cu situatia financiara a statului, Cabinetul va da socoteala Dietei si natiunii, in mod periodic si cel putin odata pe an.

2.8. Autonomia locala

Constitutia Japoniei dispune ca organizarea si administrarea colectivitatilor publice locale va fi infaptuita potrivit principiului autonomiei locale.

Sunt create, in cadrul colectivitatilor publice locale, adunari cu scop deliberativ. Constitutia prevede ca sefii colectivitatilor publice locale, membrii Adunarilor lor si alti agenti stabiliti de lege sunt alesi in mod direct de catre locuitorii colectivitatii interesate. Art.94 din Constitutie prevede dreptul colectivitatilor publice locale de a-si administra bunurile, de a asigura gestiunea afacerilor si de a exercita administratia publica, putand sa stabileasca reglementari in cadrul consacrat prin lege.

O prevedere importanta este si aceea din art.95, care dispune ca Dieta nu poate sa adopte o lege speciala, aplicabila unei singure colectivitati publice locale, decat cu consimtamantul majoritatii absolute a locuitorilor acesteia, exprimat in conformitate cu prevederile legii.

Dupa cel de al doilea razboi mondial, in Japonia s-a produs o revolutie totala in structurile administratiei, atat pe planul repartitiilor teritoriale, cat si pe acela al autonomiei colectivitatilor. Japonia a fost impartita, din punct de vedere administrativ, in provincii sau regiuni, corespunzand in linii mari celor patru insule principale si predominantei insulei centrale - Honshu. Fiecare dintre provincii a fost la randul sau impartita in departamente sau prefecturi. In momentul de fata exista departamente ordinare, prefecturi urbane speciale, dar si prefecturi care, desi pe o vasta intindere, constituie un singur departament.

In ce priveste comunele, organizarea acestora cunoaste orasele, targurile si satele, dar acestea sunt numai simple dezmembraminte ale departamentelor.

Principalii administratori ai colectivitatilor locale (guvernatorii, prefectii si primarii) cumuleaza o dubla functie: de organe de stat si de reprezentanti ai intereselor colectivitatilor. In calitate de organe de stat ei sunt supusi din punct de vedere juridic autoritatii ministrilor de resort, dar desemnarea lor de catre corpul electoral al circumscriptiei, in intregimea sa, le confera o independenta de 'invidiat' fata de puterea centrala. Ca autoritati administrative locale ei pot edicta regulamente, bine inteles in limita atributiilor respective. 'Prin imitarea modelului american al principiului reprezentativ si prin extinderea sa la toata administratia locala, Japonia a sfaramat in mod definitiv lanturile care inabusisera timp de secole viata sa comunala si departamentala. Se poate nota aici, pe plan politic, ca daca in Dieta nationala japonezii trimit de peste 30 de ani o majoritate conservatoare, ei au votat dimpotriva, foarte adesea, in mod socialist, la alegerile locale'^[13]

2.9. Revizuirea Constitutiei

In ce priveste revizuirea Constitutiei, art.96 prevede ca initiativa revizuirii trebuie aprobata de catre Dieta, cu consimtamantul majoritatii a cel putin doua treimi din parlamentarii ce fac parte din fiecare Camera. Daca o asemenea majoritate nu a fost obtinuta, propunerea de revizuire este supusa referendumului, trebuind sa obtina majoritatea absoluta a sufragiului. Aprobarea revizuirii atrage promulgarea de catre imparat, in numele natiunii, si incorporarea textului astfel modificat in cuprinsul Constitutiei.

2.10. Legea suprema

In capitolul X al Constitutiei japoneze se precizeaza ca drepturile fundamentale ale omului, care sunt garantate poporului japonez de catre Constitutie, constituie rezultatul eforturilor umanitatii consacrate mult timp infaptuirii libertatii. Se mai precizeaza ca aceste drepturi au fost atestate de o experienta seculara si ca ele sunt acordate atat generatiilor prezente cat si celor viitoare, cu titlu de incredere, pentru a fi considerate etern inviolabile. In art.98 se mai precizeaza ca intrucat Constitutia este legea suprema a statului, toate legile, rgulamentele, ordonantele si celelalte acte ale Cabinetului care ar fi contrare dispozitiilor constitutionale vor fi nule - total sau in parte. Constitutia mai prevede ca tratatele diplomatice incheiate de Japonia, ca si regulile general acceptate ale dreptului international, trebuie sa fie respectate cu fidelitate.

Obligatia respectarii Constitutiei incumba in mod special imparatului sau regentului, ministrilor, membrilor Dietei, judecatorilor si tuturor functionarilor publici (art.99).

2.11. Dispozitii suplimentare

Constitutia Japoniei prevede intrarea sa in vigoare la 6 luni dupa publicare. Se mai prevede ca in situatia in care Camera consilierilor nu ar fi constituita pana in momentul intrarii in vigoare a Constitutiei, Camera reprezentantilor va putea sa exercite toate puterile Dietei pana in momentul cand va fi constituita cealalta Camera (art.103).

Constitutia prevede ca durata mandatului pentru jumatate din membrii Camerei consilierilor care vor fi alesi la primele alegeri va fi de 3 ani.

O dispozitie importanta este si aceea care dispune ca ministrii, membrii Camerei reprezentantilor, judecatorii si toti ceilalti functionari publici care se gasesc in exercitiu in momentul intrarii in vigoare a Constitutiei, sau care exercita functii similare acestora, nu isi pierd de plin drept pozitia, ca urmare a intrarii in vigoare a Constitutiei, afara de cazul in care ar exista reglementari legale contrare.

Cu toate acestea, daca succesorii lor vor fi numiti sau alesi in termenii Constitutiei, ei isi vor pierde pozitia de plin drept.

*

Tara cu bogate traditii, beneficiind de un puternic potential economic, Japonia s-a impus pe arena mondiala prin perseverenta, harnicia si ingeniozitatea locuitorilor sai, prin receptivitatea fata de nou, de tehnologia moderna, domeniu in care a dobandit - de altfel - o pozitie de varf.

Noile generatii, care nu au nimic comun cu razboaiele purtate in trecut, doresc o restabilire deplina a prestigiului tarii, eliminarea oricaror vestigii ale celui de al doilea razboi mondial, in urma caruia Japonia a dobandit statutul de 'tara invinsa'. Se vorbeste tot mai insistent despre obtinerea de catre Japonia a statutului de membru permanent al Consiliului de Securitate al O.N.U., ca si despre revizuirea Constitutiei Japoniei.

Intr-o remarcabila lucrare consacrata Japoniei, 'Din Carpati pana in Fuji', semnata de dr.Mihai Epure, sunt infatisate argumentele aduse de juristi si comentatori politici in sprijinul (sau impotriva) revizuirii art.9 din Constitutia Japoniei. Se arata, in mod cat se poate de judicios, ca prevederile art.9 ('renuntarea la razboi') nu au fost niciodata interpretate ca fiind de natura a obstacula participarea Japoniei la operatiunile O.N.U. de mentinere a pacii si nici de a pune in discutie existenta fortelor militare de autoaparare a Japoniei^[14]

EDICTUL IMPERIAL

Suntem bucurosi sa constatam ca tocmai au fost puse bazele reconstructiei Japoniei, intemeiata pe vointa generala a poporului japonez. De aceea, noi sanctionam revizuirea Constitutiei Imperiale, votata de Dieta Imperiala dupa avizul Consiliului Privat si in temenii art.73 din Constitutia mentionata, in scopul de a promulga textul revizuit.

Semnatura Imparatului insotita de Sigiliul imperial

3 noiembrie 1946

- Shigeru Yoshida, Prim ministru si ministrul afacerilor externe

- Kijuro Shidehara, ministru de stat

- Tokutaro Kimura, ministrul justitiei

- Seiichi Omura, ministrul de interne

- Kotaro Tanaka, ministrul educatiei nationale

- Hiroo Wada, ministrul agriculturii si padurilor

- Takao Satto, ministru de stat

- Sadakichi Hitotsumatsu, ministrul comunicatiilor

- Niro Hoshijima, ministrul comertului si industriei

- Yoshinari Kawai, ministrul prevederilor sociale

- Etsujiro Uehara, ministru de stat

- Tsunejiro Hiratsuka, ministrul transporturilor

- Tanzan Ishibashi, ministrul finantelor

- Tokujiro Kanamori, ministru de stat

- Keinosuke Zen, ministru de stat

CONSTITUTIA JAPONIEI

Actionand prin intermediul reprezentantilor sai alesi in modul cuvenit in Dieta Nationala, poporul japonez s-a hotarat sa asigure pentru el si pentru posteritate roadele obtinute in colaborare pasnica cu alte natiuni si binefacerea libertatii pentru toate tarile, impiedicand totodata ca dezastrul razboiului sa se mai produca din nou prin actiunea carmuirii (statului). Aproband prezenta Constitutie, el proclama ca suveranitatea apartine poporului. In mod incontestabil, guvernul este depozitarul increderii poporului; autoritatea sa emana de la popor, puterile sale sunt exercitate prin reprezentanti si rezultatele binefacerilor sale sunt culese de catre popor. Acesta este principiul universal acceptat de omenire, pe care se intemeiaza, de asemenea, prezenta Constitutie. Poporul japonez respinge, prin urmare, orice texte constitutionale, orice legi si reglementari, precum si orice ordonante care ar fi contrare constitutiei.

Insufletit de dorinta arzatoare de pace perpetua si profund constient de idealul nobil care domina relatiile reciproce intre oameni, poporul japonez s-a hotarat sa isi mentina securitatea si existenta sa increzator in justitie si in buna vointa tuturor natiunilor care iubesc pacea. El aspira sa ocupe un loc demn in societatea umana care se straduieste sa asigure pacea si sa inlature pentru totdeauna, pe pamant, tirania si servitudinea, opresiunea si restrictiile. El crede in mod ferm ca nici o natiune nu poate fi lipsita de dreptul de a se elibera de orice asuprire, precum si de saracie, pentru a se bucura de o viata pasnica.

Poporul japonez este convins ca nici un popor nu trebuie sa urmareasca propriul interes si sa nesocoteasca pe cel altora si ca orice natiune este obligata sa se conformeze principiilor moralitatii politice universale, daca doreste sa-si mentina suveranitatea si sa intretina raporturi cu alte natiuni pe picior de egalitate.

Poporul japonez se angajeaza prin toata demnitatea sa nationala sa realizeze in mod corect aceste idealuri si scopuri nobile.

Capitolul I. Despre Imparat.

Articolul 1

Imparatul este simbolul Japoniei, precum si al unitatii nationale. Aceasta pozitie rezulta din vointa generala a poporului japonez sau, cu alte cuvinte, in suveranitate.

Articolul 2

Tronul este ereditar. Succesiunea lui va fi reglementata in virtutea dispozitiilor Codului familiei imperiale votata de Dieta.

Articolul 3

Orice acte in probleme de stat indeplinite de imparat necesita avizul si aprobarea Cabinetului ministerial care devine prin aceasta, responsabil.

Articolul 4

Imparatul nu poate sa indeplineasca decat acele acte in materie de stat care sunt prevazute de prezenta Constitutie; el nu are nici o atributie in materie de guvernare.

El poate sa delege, urmand dispozitiile legii, actele in probleme de stat.

Articolul 5

Daca, in virtutea dispozitiilor Codului familiei imperiale, va fi constituita regenta, regentul indeplineste actele in probleme de stat in numele Imparatului. In acest caz sunt aplicabile dispozitiile prevazute la alineatul 1 al articolului precedent.

Articolul 6

Imparatul numeste pe Primul ministru dupa desemnarea acestuia de catre Dieta. El numeste Presedintele Curtii Supreme dupa ce acesta va fi fost desemnat de catre Cabinet.

Articolul 7

In conformitate cu avizul si aprobarea Cabinetului, Imparatul indeplineste, in numele poporului, urmatoarele acte in probleme de stat:

1. Promulgarea revizuirii Constitutiei, legilor, decretelor si tratatelor;

2. Convocarea Dietei;

3. Dizolvarea Camerei Reprezentantilor;

4. Proclamarea alegerilor generale a membrilor Dietei;

5. Atestarea numirii sau revocarii ministrilor si altor functionari publici prevazuti de lege, precum si a deplinelor puteri si scrisorilor de acreditare ale ambasadorilor si ministrilor plenipotentiari;

6. Acordarea amnistiei generale sau speciale, atenuarea pedepselor, exonerarea de executare a pedepsei si reabilitarea;

7. Decernarea distinctiilor;

8. Atestarea ratificarii si altor documente diplomatice prevazute de lege;

9. Primirea ambasadorilor si ministrilor straini;

10. Exercitarea actelor ceremoniale.

Articolul 8

Fara autorizarea Dietei, nici un bun al familiei imperiale nu poate fi instrainat, nici primit de ea, tot asa precum nici o donatie nu poate fi facuta de aceasta familie.

Capitolul II - Renuntarea la razboi

Articolul 9

Dorind in mod sincer pacea internationala intemeiata pe justitie si ordine, poporul japonez renunta pentru totdeauna la razboi ca drept suveran al natiunii, ca si la folosirea amenintarii sau armelor ca mijloc de solutionare a conflictelor internationale.

Pentru atingerea scopului prevazut la alineatul precedent, el renunta la toate fortele armate terestre, navale si aeriene ca si la orice potential de razboi. Dreptul de beligeranta al statului nu poate fi admis.

Capitolul III - Drepturi si indatoriri ale poporului

Articolul 10

Conditiile cerute pentru a avea nationalitatea japoneza vor fi stabilite prin lege.

Articolul 11

Nici un cetatean nu poate fi impiedicat sa se bucure de drepturile fundamentale ale omului. Acelea care sunt garantate prin prezenta Constitutie sunt acordate cetatenilor, prezenti si viitori, ca drepturi eterne si inviolabile.

Articolul 12

Libertatile si drepturile garantate cetatenilor prin prezenta Constitutie trebuie sa fie mentinute prin eforturile lor constante. Cetatenii nu trebuie sa abuzeze de ele; ei sunt obligati sa se foloseasca de ele intotdeauna in vederea binelui public.

Articolul 13

Orice cetatean este respectat ca persoana. Drepturile sale la viata, la libertate si la urmarirea fericirii trebuie sa fie avute in vedere in cel mai inalt grad in legislatie si in celelalte acte guvernamentale, cu conditia ca aceasta sa nu contrazica binele public.

Articolul 14

Toti cetatenii sunt egali in fata legii. Nici o discriminare bazata pe rasa, credinta, sex, stare sociala sau origine familiala nu poate fi admisa in raporturile politice, economice si sociale.

Titlurile de noblete nu sunt recunoscute.

Decernarea distinctiilor, decoratiilor sau altor titluri de onoare nu poate fi insotita de nici un privilegiu. Decernarea oricaror titluri de onoare nu este valabila decat pana la moartea celui care este in prezent beneficiarul, sau va fi in viitor.

Articolul 15

Orice cetatean are dreptul inalienabil de a alege functionarii publici si de a-i revoca.

Toti functionarii publici sunt in serviciul natiunii, si nu ai unei parti a acesteia.

Este garantat votul universal al persoanelor majore cu privire la alegerea functionarilor publici.

In toate alegerile secretul votului este inviolabil. Alegatorul nu va fi responsabil pentru alegerea sa, nici in mod public, nici in particular.

Articolul 16

Fiecare persoana are dreptul de a se adresa cu petitii, in mod pasnic, pentru repararea pagubelor suferite, pentru revocarea functionarilor publici, pentru elaborarea, abrogarea sau imbunatatirea legilor, decretelor sau regulamentelor, precum si in alte domenii. Nimeni nu poate fi discriminat in vreun fel, indiferent de motivul exercitarii acestui drept.

Articolul 17

Orice persoana poate sa ceara repararea pagubelor pe care le-a suferit datorita faptei ilicite a functionarilor publici, ale statului sau colectivitatilor publice, in temeiul dispozitiilor legii.

Articolul 18

Nimeni nu este tinut in sclavie. Orice servitudine involuntara, de orice fel, este de asemenea interzisa, cu exceptia sanctiunii penale.

Articolul 19

Libertatile de gandire si de constiinta sunt inviolabile.

Articolul 20

Libertatea credintei religioase este garantata fiecarei persoane. Nici o grupare religioasa nu poate fi privilegiata de stat, si cu atat mai putin sa exercite puterea politica.

Nimeni nu este constrans sa participe la acte, ceremonii, la culte sau manifestatii de ordin religios.

Statului si organelor sale nu le este permis sa organizeze invatamant religios, nici sa exercite alte activitati religioase.

Articolul 21

Libertatile de intrunire, asociere, opinie, a presei si de exprimare in orice alt mod sunt garantate.

Nici o cenzura nu este permisa. Secretul corespondentei este inviolabil.

Articolul 22

Orice persoana beneficiaza de libertatea domiciliului, de libertatea de a pleca si a reveni si de a-si alege profesia, in limitele in care nu dauneaza binelui public.

Libertatea permisa tuturor cetatenilor de a se stabili in strainatate sau de a renunta la nationalitatea lor este inviolabila.

Articolul 23

Libertatea academica este garantata.

Articolul 24

Casatoria nu poate fi intemeiata decat pe consimtamantul celor   doua sexe. Legatura conjugala trebuie sa fie mentinuta prin sprijinul reciproc intre soti, intemeiat pe egalitatea drepturilor lor.

In ce priveste alegerea sotului, drepturile patrimoniale, succesiunile, alegerea domiciliului, divortul si alte probleme privitoare la casatorie si la familie, vor fi promulgate legi care vor tine seama de respectul demnitatii individuale, precum si de egalitatea esentiala a celor doua sexe.

Articolul 25

Orice cetatean are dreptul sa se bucure de viata, mentinandu-si un minim de sanatate si de cultura.

Natiunea se va stradui sa promoveze si sa perfectioneze sistemul asigurarilor sociale, al securitatii sociale si al sanatatii publice, in toate domeniile vietii.

Articolul 26

Orice persoana are dreptul sa primeasca o educatie egala, potrivit capacitatii sale, conformandu-se reglementarilor legale.

Orice persoana este obligata, respectand dispozitiile legii, sa asigure o educatie de baza copiilor care sunt sub protectia sa. Educatia obligatorie este gratuita.

Articolul 27

Orice cetatean are dreptul si obligatia sa munceasca.

Nivelurile salariilor, duratei muncii, repausului si alte conditii de munca vor fi stabilite prin lege.

Exploatarea copiilor este interzisa.

Articolul 28

Dreptul de a se asocia, precum si acela de a negocia si de a actiona in mod colectiv sunt garantate muncitorilor.

Articolul 29

Dreptul de proprietate este inviolabil.

Acest drept este stabilit prin lege in conformitate cu bunastarea publica.

Proprietatea privata poate fi destinata utilitatii publice, sub conditia unei despagubiri juste.

Articolul 30

Toti cetatenii sunt obligati sa plateasca impozitele prevazute de lege.

Articolul 31

Nimeni nu poate fi privat de viata, nici de libertate, si nimanui nu-i pot fi impuse pedepse penale, daca aceasta nu este in conformitate cu procedurile prevazute de lege.

Articolul 32

Nimeni nu poate fi lipsit de dreptul sau de a fi judecat in fata unui tribunal.

Articolul 33

Nimeni nu poate fi arestat fara un mandat de arestare emis de o autoritate judiciara competenta, care sa prevada in mod explicit infractiunea imputabila acestei persoane, cu exceptia cazurilor de flagrant delict.

Articolul 34

Nimeni nu poate fi arestat sau detinut fara ca sa fie informat de indata asupra motivului retinerii sale si fara sa-i fi fost acordat dreptul de a recurge imediat la un aparator. Nimeni nu poate fi retinut fara un motiv legal; la solicitarea celui in cauza, motivul trebuie sa-i fie explicat fara intarziere in sedinta publica sau in prezenta persoanei interesate si a aparatorului sau.

Articolul 35

Dreptul acordat oricarei persoane prin care domiciliul sau, actele sale si bunurile sale sunt asigurate impotriva patrunderii pe nedrept, cercetarii si sechestrului nu poate fi tulburat fara un mandat emis corespunzator, care sa precizeze in mod explicit locul cercetarii si obiectele de sechestrat, exceptie constituind-o cazul prevazut de art.33.

Cercetarea sau sechestrul trebuie sa fie efectuate in baza unui mandat separat, care sa fi fost emis de autoritatea judiciara competenta.

Articolul 36

Aplicarea de tratamente inumane de catre agentii publici si orice pedepse crude sunt absolut interzise.

Articolul 37

In orice cauza penala, acuzatul are dreptul sa fie judecat fara intarziere de catre un tribunal impartial, in sedinta publica.

Acuzatului i se acorda o posibilitate reala pentru a interoga martorii, precum si dreptul de a obtine martori, in baza chemarii obligatorii a acestora, care se exercita pe cheltuiala statului.

In toate cazurile acuzatul poate avea un aparator competent. Daca el insusi este in imposibilitate de a-si gasi un aparator, acesta ii va fi asigurat de catre stat.

Articolul 38

Nimeni nu poate fi silit sa depuna marturie impotriva propriului sau interes.

Declaratia (marturia) facuta sub constrangere, tortura sau amenitare, precum si aceea care a fost facuta ca urmare a unei arestari sau detineri nelegitime prelungite nu pot fi admise ca probe.

Nimeni nu poate fi condamnat sau sa i se impuna o pedeapsa penala, daca declaratia sa constituie singura proba impotriva sa.

Articolul 39

Nimanui nu-i poate fi imputat un fapt penal care a fost licit atunci cand a fost infaptuit sau daca a fost deja recunoscut ca nevinovat. Nimeni nu poate fi tras la raspundere penala de doua ori pentru unul si acelasi fapt.

Articolul 40

Orice persoana poate cere o despagubire din partea statului, conform dispozitiilor legii, dupa ce a fost arestata sau detinuta, daca ea a fost considerata nevinovata.

Capitolul IV - Dieta

Articolul 41

Dieta este organul suprem al puterii de stat; ea constituie unicul organ legislativ al statului.

Articolul 42

Dieta se compune din doua Camere: Camera Reprezentantilor si Camera Consilierilor.

Articolul 43

Fiecare dintre cele doua Camere este alcatuita din membri alesi, care reprezinta natiunea.

Articolul 44

Conditiile cerute pentru a fi membru al fiecarei Camere sau electoratul sau sunt stabilite prin lege. Totodata, nici o discriminare intemeiata pe rasa, credinta, sex, stare sociala, origine familiala, educatie, avere sau venituri nu poate fi admisa.

Articolul 45

Durata mandatului membrilor Camerei Reprezentantilor este de patru ani. In caz de dizolvare a acestei Camere, el va lua totusi sfarsit inaintea expirarii acestui termen.

Articolul 46

Durata mandatului membrilor Camerei Consilierilor este de sase ani. Jumatate din membrii sai sunt reinnoiti la fiecare trei ani.

Articolul 47

Circumscriptiile, modul de scrutin si alte probleme privitoare la alegerea membrilor celor doua Camere sunt determinate prin lege.

Articolul 48

Nimeni nu poate sa faca parte in acelasi timp din cele doua Camere.

Articolul 49

Membrii celor doua Camere primesc de la Ministerul Finantelor (Trezorerie), conform legii, o indemnizatie de nivel corespunzator.

Articolul 50

Cu exceptia cazurilor prevazute de lege, nici un membru al celor doua Camere nu poate fi arestat in timpul duratei sesiunii. Orice membru arestat in afara sesiunii trebuie sa fie eliberat in timpul duratei sesiunilor, la cererea Camerei careia ii apartine.

Articolul 51

Nici un membru al vreuneia din cele doua Camere nu este responsabil, in afara de Dieta, pentru cuvintele sale, sustinerile sau voturile sale exercitate in adunare.

Articolul 52

Sesiunea ordinara a Dietei este convocata odata pe an.

Articolul 53

Cabinetul poate sa determine convocarea Dietei in sesiune extraordinara. In cazul in care cel putin de o patrime dintre membrii componenti ai unei Camere solicita, Cabinetul trebuie sa decida convocarea.

Articolul 54

In caz de dizolvare a Camerei Reprezentantilor, alegerile generale pentru membrii Camerei Reprezentantilor vor avea loc in 40 de zile de la dizolvare, Dieta trebuind sa fie convocata in 30 de zile de la alegeri.

Daca este dizolvata Camera Reprezentantilor, cea a Consilierilor va fi inchisa in acelasi timp. Cu toate acestea, Cabinetul va putea cere reunirea urgenta a Camerei Consilierilor, daca o cer interese de stat.

Masurile luate pentru reunirea urgenta prevazuta la paragraful final al alineatului precedent fiind provizorii, ele vor deveni inoperante daca acceptul Camerei Reprezentantilor nu va fi fost acordat intr-un termen de 10 zile de la deschiderea urmatoarei sesiuni.

Articolul 55

Fiecare dintre cele doua Camere este propriul sau judecator de contencios in ce priveste calitatea membrilor sai. Pentru a pronunta decaderea din calitatea de membru, aceasta trebuie sa fie votata cu o majoritate de cel putin doua treimi dintre membrii prezenti (ai Camerei respective - n.t.).

Articolul 56

Nici una dintre Camere nu va putea tine o sedinta, nici sa voteze valabil, fara ca sa fie prezenti cel putin o treime dintre membrii care o compun.

Toate problemele trebuie sa fie votate cu majoritatea absoluta a membrilor prezenti in fiecare din cele doua Camere, cu exceptia situatiilor in care prin prezenta Constitutie ar fi stabilite dispozitii contrare. In caz de egalitate a voturilor, Presedintele are votul preponderent.

Articolul 57

Sedintele celor doua Camere sunt publice. Totusi, vor putea fi tinute sedinte inchise, fara participare publica, daca acest lucru se va stabili printr-o hotarare adoptata cu   majoritatea de cel putin doua treimi a membrilor prezenti.

Cele doua Camere sunt obligate sa pastreze procesele verbale ale sedintelor si sa le publice, cu exceptia acelora care se refera la sedintele nepublice, care trebuie sa fie pastrate in mod special. Procesele verbale ale sedintelor publice vor fi distribuite publicului. La cererea unei cincimi dintre membrii prezenti, in rezumatul (procesul verbal) sedintei se va specifica, nominal, votul fiecarui membru al Camerei.

Articolul 58

Fiecare dintre cele doua Camere isi alege Presedintele si biroul.                           

Fiecare dintre ele poate sa-si stabileasca regulamentul privind sedintele, procedurile si disciplina interioara. Ele pot, de asemenea, sa sanctioneze pe membrii care au incalcat ordinea interioara a Camerei. Cu toate acestea, hotararea nu va putea fi luata decat cu o majoritate de cel putin doua treimi din membrii prezenti.

Articolul 59

Un proiect sau o propunere nu va capata putere de lege decat dupa ce textul va fi fost adoptat de cele doua Camere, cu exceptia cazurilor contrare prevazute de prezenta Constitutie.

Un proiect sau o propunere de lege care a fost adoptata de Camera Reprezentantilor, dar care a fost respins de Camera Consilierilor, va avea putere de lege daca Camera Reprezentantilor o va fi adoptat din nou cu o majoritate de cel putin doua treimi dintre membrii prezenti.

In pofida dispozitiilor mentionate in alineatul precedent, Camera Reprezentantilor va putea sa ceara convocarea unei comisii mixte a celor doua Camere, urmand regulile prevazute de lege.

In situatia in care Camera Consilierilor nu se pronunta intr-un termen de 60 de zile, scazandu-se termenul de amanare a Dietei, asupra proiectului sau propunerii adoptate de Camera Reprezentantilor care i-a fost transmis, Camera Reprezentantilor poate sa-l considere respins de catre cealalta Camera.

Articolul 60

Proiectul de buget trebuie sa fie prezentat cu prioritate Camerei Reprezentantilor.

Hotararea luata de Camera Reprezentantilor in probleme   bugetare se considera adoptata de Dieta in totalitatea sa, daca cele doua Camere nu au reusit sa ajunga la un acord, cu toate ca au organizat, in termeni legali, o comisie mixta a celor doua Camere, in cazul unei hotarari a Camerei Consilierilor, diferita de cea a celeilalte Camere, ori daca, Camera Consilierilor, dupa ce va fi fost primit proiectul de buget adoptat de Camera Reprezentantilor nu s-a pronuntat in termen de 30 de zile, scazandu-se termenul de amanare a Dietei.

Articolul 61        

Dispozitiile prevazute la alineatul 2 al articolului precedent sunt aplicabile si in cazul aprobarii Dietei pentru incheierea tratatelor internationale.

Articolul 62

Fiecare dintre cele doua Camere poate sa procedeze la anchete asupra actiunilor guvernamentale si, in acest scop, ii este permis sa solicite prezentarea unor martori si a depozitiilor lor, ca si prezentarea unor documente utile.

Articolul 63

Primul ministru si ceilalti ministri pot participa la sedintele Camerelor pentru a lua cuvantul asupra problemelor discutate, chiar daca ei nu au calitatea de parlamentar nici in una nici in cealalta dintre cele doua Camere. Ei sunt tinuti sa asiste, in cazurile in care sunt solicitati, sa dea raspunuri sau explicatii.

Articolul 64

In cadrul Dietei se creaza un tribunal de acuzare, compus din cativa membri ai celor doua Camere, a carui functie este de a judeca magistratii urmariti in vederea revocarii lor.

In materie de acuzare, legea determina procedura.

Capitolul V - Cabinetul

Articolul 65

Puterea executiva apartine Cabinetului ministerial.

Articolul 66

Cabinetul se compune, potrivit legii, din Primul ministru - seful Cabinetului - si alti ministri.

Cabinetul raspunde in mod colectiv inaintea Dietei de modul in care exercita puterea executiva.

Articolul 67

Primul ministru este numit dintre membrii Dietei, prin hotararea acesteia. Aceasta numire este efectuata cu prioritate asupra tuturor altor probleme.

In cazul unor hotarari diferite ale celor doua Camere, daca acestea nu ajung la un acord, cu toate ca s-a organizat, in termenii legii, o comisie mixta a celor doua Camere, ori daca Camera Consilierilor nu se pronunta asupra numirii in zece zile de la hotararea celeilalte Camere, scazandu-se din calcul termenul de amanare a Dietei, hotararea Camerei Reprezentantilor va fi considerata ca fiind a Dietei, in intregimea sa.

Articolul 68

Primul ministru numeste pe ceilalti ministri. Totusi, majoritatea ministrilor trebuie sa aiba locul lor in Dieta.

Primul ministru dispune de posibilitatea de a revoca singur pe ceilalti ministri.

Articolul 69

In cazul adoptarii motiunii de cenzura sau de refuz al increderii de catre Camera Reprezentantilor, va avea loc demisia colectiva a Cabinetului, afara de cazul in care Camera Reprezentantilor ar fi fost dizolvata in termen de zece zile.

Articolul 70

In caz de absenta a Primului ministru sau convocarea Dietei, ca urmare a alegerii generale a membrilor Camerei Reprezentantilor, va avea locd emisia colectiva a Cabinetului .

Articolul 71

In cazurile prevazute in cele doua articole precedente, Cabinetul ramane in functiune pana la numirea noului Prim ministru.

Articolul 72

Primul ministru prezinta Dietei, in numele Cabinetului, proiecte de legi; el da seama in fata acesteia de problemele generale nationale si afacerile straine; el asigura de asemenea conducerea si supravegherea tuturor ramurilor Administratiei.

Articolul 73

Pe langa problemele obisnuite ale Administratiei, Cabinetul este insarcinat:

1. sa asigure executarea corecta a legilor si sa conduca afacerile statului;

2. sa reglementeze afacerile externe;

3. sa incheie tratate diplomatice. Cu toate acestea, tratatele trebuie sa fie aprobate in prealabil sau, daca este cazul, ulterior, de catre Dieta.

4. Administrarea problemelor privind functionarii publici in conformitate cu standardele prevazute de lege.

5. Sa pregateasca bugetul pentru a-l prezenta Dietei;

6. sa elaboreze decrete in vederea executarii prezentei Constitutii si reglementarilor legale. Cu toate aceste, nici un decret nu poate sa cuprinda dispozitiuni penale, afara de cazurile cand legea i-ar fi dat in mod expres aceasta competenta.

7. sa acorde amnistia generala sau speciala, reducerea pedepsei, exonerarea de executarea acesteia si reabilitarea.

Articolul 74

Toate legile si toate decretele trebuie sa fie semnate de ministrii de resort si contrasemnate de Primul ministru.

Articolul 75

Nici un ministru nu poate fi urmarit in timpul duratei functiei sale decat cu consimtamantul Primului ministru, fara a se prejudicia, insa, prin aceasta, dreptul de urmarire insusi.

Capitolul VI - Puterea judiciara

Articolul 76

Intreaga putere judiciara este incredintata Curtii Supreme si celorlalte tribunale inferioare create prin lege.

Nici un tribunal extraordinar nu poate fi infiintat. Administratia nu dispune de o jurisdictie in ultima instanta.

Toti judrecatorii isi exercita functiile in conformitate cu constiinta lor si in mod independent. Ei nu sunt obligati decat prin prezenta Constitutie si legi.

Articolul 77

Curtea Suprema este investita cu putere reglementara pentru a stabili reglementari in materia procedurilor, avocaturii, disciplinei interne a jurisdictiei si administrarii problemelor judiciare.

Membrii Ministerului Public sunt supusi reglementarilor prevazute de Curtea Suprema.

Curtea Suprema poate sa delege puterea reglementara tribunalelor inferioare in domeniul competentei proprii.

Articolul 78

Nici un judecator nu poate fi revocat decat ca urmare a unei acuzari publice, in afara de cazurile in care este declarat, printr-o sentinta judecatoreasca, incapabil sa-si indeplineasca functiile din cauza unor dificultati fizice sau mentale. Masurile disciplinare impotriva judecatorilor nu pot fi luate de autoritatile administrative.

Articolul 79

Curtea Suprema este compusa dintr-un presedinte si alti judecatori, al caror numar este stabilit prin lege. Toti judecatorii, cu exceptia judecatorului-presedinte, sunt numiti de Cabinet.

Numirea judecatorilor Curtii Supreme va fi supusa examenului national in momentul primei alegeri generale care urmeaza acestei numiri; ea va fi supusa acesteia inca in momentul primei alegeri generale a membrilor Camerei Reprezentantilor exercitata dupa trecerea a 10 ani de la mentionatul examen si, dupa aceea, in continuare.

In cazul prevazut de alineatul precedent, judecatorul va fi revocat, daca majoritatea absoluta a votantilor se pronunta pentru revocarea sa.

Tot ce priveste examenul national este stabilit prin lege.

Judecatorul Curtii Supreme va iesi la pensie la implinirea varstei stabilite de lege.

Toti judecatorii Curtii Supreme primesc periodic un salariu corespunzator. Acest salariu nu va putea fi micsorat in timpul duratei functiei lor.

Articolul 80

Judecatorii tribunalelor inferioare sunt numiti de Cabinet de pe lista persoanelor desemnate de Curtea Suprema. Durata functiei lor este de 10 ani si ea va fi reinnoita. Totusi, orice judecator va putea primi pensie daca implineste varsta stabilita de lege.

Toti judecatorii tribunalelor inferioare primesc periodic un salariu corespunzator. Acest salariu nu va putea fi micsorat in timpul duratei functiei lor.

Articolul 81

Curtea Suprema este jurisdictia de ultim grad avand competenta sa asigure controlul constitutionalitatii oricarei legi, decret, regulament sau masuri individuale.

Articolul 82

Dezbaterea in contradictoriu si pronuntarea sentintei trebuie sa fie facute in sedinta publica.

Dezbaterea in contradictoriu poate fi desfasurata cu usile inchise, daca tribunalul a hotarat, cu unanimitatea judecatorilor, ca publicitatea ar fi contrara ordinii publice sau bunelor moravuri. Cu toate acestea, dezbaterea in contradictoriu trebuie sa fie intotdeauna publica atunci cand este vorba de delicte politice, delicte de presa sau de drepturi fundamentale ale cetateanului garantate prin Capitolul III al prezentei Constitutii.

Capitolul VII - Finantele

Articolul 83

Puterea financiara a statului trebuie sa fie exercitata in conformitate cu hotararile Dietei.

Articolul 84

Instituirea de noi impozite sau modificarea impozitelor in vigoare sunt reglementate prin lege sau supuse conditiilor stabilite de lege.

Articolul 85

Efectuarea cheltuielilor pentru stat sau angajarea datoriilor contractate de el solicita autorizarea Dietei.

Articolul 86

Cabinetul are obligatia sa pregateasca bugetul fiecarui exercitiu pentru a-l prezenta Dietei, care il va vota dupa ce il va fi discutat.

Articolul 87

Cabinetul poate sa infiinteze, cu autorizarea Dietei, un fond de rezerva pentru a evita deficitul imprevizibil al creditului bugetar; el va putea sa il cheltuie pe propria sa raspundere.

Orice cheltuiala din fondul de rezerva, o data efectuata de Cabinet, trebuie sa fie aprobata ulterior de Dieta.

Articolul 88

Toate bunurile afectate familiei imperiale sunt incredintate Statului. Toate creditele destinate ei trebuie sa fie mentionate in buget pentru a fi votate de Dieta.

Articolul 89

Fondurile publice si celelalte domenii publice nu pot fi afectate sau folosite pentru a inlesni folosirea, beneficiul sau mentinerea institutiilor sau asociatiilor religioase, nici in profitul intreprinderilor de caritate, de educatie sau de fraternitate care nu se gasesc sub control public.

Articolul 90

Reglementarea conturilor oricaror incasari si cheltuieli ale natiunii sunt supuse in fiecare an bugetar verificarii Curtii de Conturi. Cabinetul trebuie sa le prezinte Dietei, impreuna cu rapoartele de verificare, in anul bugetar urmator.

Organizarea si atributiile Curtii de Conturi sunt stabilite prin lege.

Articolul 91

Cabinetul are obligatia de a da socoteala in fata Dietei si a natiunii, in mod periodic, si cel putin odata pe an, despre situatia financiara a statului.

Capitolul VIII - Autonomia locala

Articolul 92

Organizarea si administrarea colectivitatilor publice locale sunt stabilite prin lege potrivit principiului autonomiei locale.

Articolul 93

In cadrul colectivitatilor publice locale, potrivit legii, se vor crea adunari avand scopul de a delibera.

Conducatorii colectivitatilor publice locale, membrii adunarilor lor si ceilalti agenti stabiliti prin lege sunt alesi direct de catre membrii colectivitatii interesate.

Articolul 94

Colectivitatile publice locale pot sa-si administreze bunurile, sa asigure gestionarea afacerilor si sa exercite administratia publica. Ele pot sa stabileasca reglementari in cadrul legii.

Articolul 95

Dieta nu poate sa adopte o lege speciala care sa fie aplicabila unei singure colectivitati publice locale decat cu consimtamantul majoritatii locuitorilor acelei localitati, exprimat potrivit dispozitiilor legii.

Capitolul IV - Revizuirea

Articolul 96

Initiativa revizuirii prezentei Constitutii trebuie sa fie efectuata de Dieta cu consimtamantul majoritatii a cel putin doua treimi din membrii componenti ai ambelor Camere si aceasta revizuire trebuie sa fie supusa apoi natiunii pentru a fi aprobata. Pentru ca aprobarea sa fie valabila, este necesar avizul conform al majoritati absolute a voturilor exprimate in momentul referendumului ad hoc sau al scrutinului exercitat ca urmare a alegerilor stabilita de Dieta.

Odata obtinuta aprobarea revizuirii mentionate la alineatul precedent, Imparatul o va promulga imediat in numele natiunii, declarand ca textul revizuit trebuie sa fie incorporat in Constitutie.

Capitolul X - Legea suprema

Articolul 97

Drepturile fundamentale ale omului care sunt garantate poporului japonez prin prezenta Constitutie constituie rodul eforturilor umanitatii, dedicate multa vreme realizarii libertatii; ele sunt confirmate temeinic de experienta de secole si sunt acordate generatiilor, fie prezente, fie viitoare, cu titlu de indatorire, pentru a putea fi considerate ca etern inviolabile.

Articolul 98

Prezenta Constitutie fiind legea suprema a statului, legile, regulamentele, ordonantele si celelalte acte de guvernamant care sunt contrare dispozitiilor constitutionale devin, in tot sau in parte, nule si fara efect.

Tratatele internationale incheiate de Japonia si regulile general obligatorii ale dreptului international trebuie sa fie respectate cu buna credinta.

Articolul 99

Imparatul sau regentul, ministrii, membrii Dietei, judecatorii si ceilalti functionari publici sunt obligati sa respecte si sa pastreze prezenta Constitutie.

Capitolul XI - Dispozitii suplimentarfe

Articolul 100

Prezenta Constitutie va intra in vigoare dupa sase luni din ziua in care a fost publicata.

Elaborarea legilor necesare pentru intrarea in vigoare a prezentei Constitutii, alegerea membrilor Camerei Consilierilor, formalitatile cerute pentru convocarea Dietei, precum si actele pregatitoare cerute pentru intrarea in vigoare a prezentei Constitutii vor putea fi indeplinite chiar inainte de data prevazuta la alineatul precedent.

Articolul 101

Daca pana in momentul intrarii in vigoare a prezentei Constitutii, Camera Consilierilor nu se constituie, Camera Reprezentantilor poate sa exercite puterea Dietei pana in ziua in care se va forma cealalta Camera.

Articolul 102

Durata mandatului unei jumatati a membrilor Camerei Consilierilor care sunt alesi in prima alegere este de trei ani. Membrii sai vor fi stabiliti in conformitate cu dispozitiile cuprinse in lege.

Articolul 103

Ministrii, membrii Camerei Reprezentantilor, judecatorii si ceilalti functionari publici care se afla in exercitiul functiunii in momentul intrarii in vigoare a prezentei Constitutii, sau functiile care le corespund lor sunt prevazute, nu isi pierd de plin drept pozitia lor ca urmare a intrarii in vigoare a Constitutiei, cu exceptia situatiilor cand s-ar fi stabilit altfel prin lege. Cu toate acestea, daca succesorii lor sunt numiti sau alesi in termenii prezentei Constitutii, ei isi pierd, de plin drept, pozitiile lor.