|
|
|
Forul international; conferinta internationala
Introducere:
Problemele primordiale pe care diplomatia le are de rezolvat se abordeaza indeosebi in foruri internationale, intrucat forurile internationale raspund nevoii statelor de solidaritate si de cooperare. In esenta, in forurile internationale, membrii misiunilor diplomatice ad hoc ale statelor participante negociaza solutii pentru diferendele dintre ele, pentru stingerea conflictelor, precum si norme pe care statele le considera necesare intretinerii relatiilor interstatale. In prezent, statele lumii dispun de o suma de practici, la care s-a recurs in mod repetat pentru organizarea si desfasurarea de conferinte internationale, unele dintre aceste practici raspunzand aplicarii unor reguli respectate de numeroase state, care pot fi considerate componente ale unor proceduri internationale de larga recunoastere.
Obiectiv: examinarea ponderii si semnificatiei forurilor internationale in activitatea diplomatica actuala; descrierea elementelor de procedura larg recunoscute in privinta organizarii si a desfasurarii conferintelor internationale; conferinta internationala, initierea conferintei internationale, convocarea conferintei internationale, principiul universalitatii, consultari pregatitoare, desfasurarea conferintei internationale.
Concepte cheie: for, for international, diplomatia forurilor, institutionalizarea forurilor internationale, stat-gazda, stat participant; conferinta internationala, initierea conferintei internationale, convocarea conferintei internationale, principiul universalitatii, consultari pregatitoare, desfasurarea conferintei internationale.
Rezumat
Diplomatia forurilor este instrumentul care s-a dovedit a fi cel mai eficient in abordarea problemelor primordiale.
Obiectivele principale al desfasurarii activitatii diplomatice in forurile internationale sunt pacea si securitatea internationala. Ideea solutionarii diferendelor dintre state in cadrul unor reuniuni internationale dainuie de veacuri.
Valorile pe care se intemeiaza diplomatia prin foruri internationale sunt evidente in activitatea Organizatiei Natiunilor Unite.
Diplomatia prin foruri este cu mult anterioara diplomatiei moderne prin ambasade.
Nevoia vitala de echilibru in intretinerea relatiilor internationale a determinat aparitia primelor foruri internationale moderne.
Institutionalizarea forurilor internationale s-a intensificat dupa Primul Razboi Mondial, sub semnul necesitatii imperioase de a se mentine pacea prin garantii bazate pe principii clare si pe mecanisme juridice.
In prezent, se face diplomatie in foruri internationale diverse: coalitii, aliante politico-militare, conferinte internationale, organizatii internationale, asocieri de state cu profil aparte (Uniunea Europeana, miscarea statelor francofone, Commonwealth -ul).
Societatea Natiunilor a fost o etapa in care s-a acumulat o experienta bogata, pe baza careia a urmat proliferarea forurilor internationale.
Natiunile Unite, instauratoare ale pacii dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, au fructificat aceasta experienta indeosebi pe planul asocierii statelor suverane intr-o organizatie cu vocatie universala, care, in prezent, este preocupata de pacea si securitatea lumii, dar si de identificarea si solutionarea problemelor globale, precum drepturile omului, protejarea mediului inconjurator etc.
In a doua parte a secolului al XX-lea, a devenit evident ca forurile regionale ar putea fi instrumente utile in edificarea unui sistem de securitate colectiva. Coexistenta pasnica, necesara in conditiile in care forurile opuse, functionand ca blocuri politico-militare, marcau negativ procesele pozitive carora le fusese destinata ONU, s-a profilat gratie diplomatiei forurilor internationale, prin care s-a realizat, intr-o prima etapa, Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa si, ulterior, Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa.
In prezent, participarea la activitatea forurilor internationale este considerata criteriu de apreciere a insemnatatii rolului jucat de state in lume. Statul cu importanta de prim rang apare ca protagonist pe scena internationala, adica este membru permanent al Consiliului de Securitate, si ia parte la reuniunile Grupului 'celor opt'.
Activitatea diplomatica se desfasoara, normal, in masura considerabila, prin reuniuni internationale, in foruri infiintate de state, la care participa delegatii ale statelor, de fapt misiuni diplomatice ale statelor. Forurile internationale si misiunile diplomatice participante sunt ale statelor care, infiintand foruri internationale la care trimit misiuni diplomatice, actioneaza ca subiecte de drept international.
Misiunile diplomatice la forurile internationale se intrunesc pe teritoriul unuia dintre statele lumii, strain pentru quasi-totalitatea participantilor (cu exceptia celor care reprezinta statul-gazda), dar se acrediteaza pe langa for.
Obiectul functiei diplomatice de reprezentare ii imparte pe participantii la forurile internationale in patru categorii: 1. cei care reprezinta statul-gazda; 2 cei care reprezinta celelalte state; 3. cei care reprezinta forul; 4 cei care reprezinta alte foruri.
Forul ca personalitate de drept international are si calitatea de a fi acreditar, adica primeste acreditarile misiunilor diplomatice ale statelor membre sau participante.
Misiunile diplomatice la for sunt primite, pe de o parte, pe teritoriul statului care gazduieste sediul forului si, pe de alta parte de for.
In raport cu forul ca personalitate de drept international, statele membre dispun de drept de legatie specific relatiilor multilaterale, adica pot participa cu delegatii si reprezentante la activitatea forului.
Un stat devine stat-gazda pentru un for international numai dupa ce isi exprima consimtamantul sa gazduiasca forul. Pentru gazduirea si a misiunilor diplomatice ad hoc la for ale statelor straine si a reprezentantele diplomatice permanente ale acestora si ale altor foruri membre, este nevoie de consimtamantul separat al statului-gazda.
Consimtind sa intre in raportul juridic international de primire pe teritoriul sau a sediului forului si a delegatiilor statelor membre, statul isi asuma obligatia de a trata acel for si acele state astfel incat forul sa poata functiona.
Scopul misiunilor diplomatice la for este participarea la activitatea forului, la negocierile din cadrul acestuia, la elaborarea documentelor care contin deciziile acestuia. Raporturile misiunii diplomatice la for cu statul-gazda se impletesc cu si depind de raporturile stabilite intre statul-gazda si for. Intre statul-gazda, pe de o parte, for si misiunile diplomatice la for, pe de alta parte, se formeaza un raport juridic specific de ospitalitate diplomatica.
Relatiile dintre misiunile diplomatice la for, care participa temporar sau permanent la activitatea si/sau la reuniunile forului, se supun principiului egalitatii suverane a statelor, precum si normelor juridice statutare ale forului. In for, li se asigura relatiilor dintre statele reprezentate echilibrul favorabil caii diplomatice de solutionare a problemelor din relatiile internationale. In asemenea conditii, este posibil ca forul internationale sa ofere cadrul propice dezvoltarii progresive a dreptului international.
Forul international este, de fapt, reuniunea diplomatica multilaterala la nivel inalt, la nivel ministerial sau la nivel de experti. In general, reuniuni ale expertilor si ale ministrilor pregatesc treapta superioara a negocierilor si a deciziilor care se desfasoara la nivelul sefilor de stat si de guvern.
Forul international are o durata limitata (conferinta internationala) sau o durata nelimitata, fiind asadar 'permanenta' (organizatia internationala)
Organizatiile internationale sunt rezultatul perfectionarii diplomatiei prin conferinte. Institutionalizarea intalnirilor multilaterale care se dovedesc utile si eficiente faciliteaza intrunirea participantilor, fara a fi nevoie sa se recurga la mecanismul greoi si irositor de timp al convocarilor si al organizarilor ab origine.
In general, organizatiile internationale au fost constituite pornindu-se de la conferintele internationale, pe care statele participante au decis sa le transforme in institutii cu activitate permanenta.
Conferintele internationale pot fi privite ca modalitati temporare de infaptuire a politicii externe a statelor, in timp ce organizatiile internationale sunt institutii ale acestei politici.
Spre deosebire de organizatia internationala, conferinta internationala nu intruneste caracteristicile definitorii de subiect de drept international.
Cand conferinta internationala ajunge, din obiect al dreptului international, subiect de drept international, inseamna ca a devenit organizatie internationala. Se depaseste, in procesul de institutionalizare a conferintei, pragul critic de complexitate care permite un asemenea salt calitativ. Cand statele consimt sa doteze conferinta internationala cu un sistem de organe permanente, distincte de organele statelor participante, infiinteaza o organizatiei internationala.
Organizatiile internationale sunt foruri internationale, care s-au institutionalizat si au dobandit personalitate internationala. Fiind infiintate prin consimtamantul statelor, ca forme ale colaborarii dintre acestea, si avand rezolutii stabilite prin negociere si conventie de state, forurile internationale pot fi doar subiecte derivate de drept international.
Numai statele au capacitate juridica deplina, in timp ce forurile au o capacitate juridica limitata de prevederile conventiilor interstatale pe care se intemeiaza. Forurile internationale dispun, conform statutelor proprii, de capacitate juridica pentru realizarea functiilor si scopurilor lor, pe teritoriul statului de resedinta si al statelor participante.
Conferinta internationala este reuniunea misiunilor diplomatice ad hoc trimise de state sa abordeze, in cadru multilateral, una sau mai multe probleme ale relatiilor internationale. Activitatea conferintei internationale, convocata din initiativa si cu consimtamantul statelor si la care participa misiuni diplomatice ad hoc ale statelor, are caracter diplomatic. Ca urmare, aceasta activitate este obiectul dreptului diplomatic.
In cadrul conferintelor internationale se desfasoara dezbateri, se prezinta proiecte, se negociaza, participantii avand ca obiectiv, in cele mai multe cazuri, realizarea unui acord interstatal.
Conferinta internationala este un eveniment unic, a carui desfasurare este legata direct de obiectivul pe care initiatorii si-au propus sa-l atinga. Lucrarile se incheie dupa ce timpul de lucru stabilit de participanti s-a scurs sau dupa ce s-a atins obiectivul stabilit initial. Prelungirea duratei conferintei nu inseamna institutionalizare, pentru ca indeplinirea functiilor din mandatul misiunilor diplomatice ad hoc determina incheierea lucrarilor. Institutionalizarea inseamna transformarea conferintei intr-un alt tip de for international (organizatie internationala, alianta etc.)
Lipsita de caracteristicile proprii subiectului (derivat) de drept international, conferinta internationala dispune de competente pe planul organizarii lucrarilor (dezbatere, negociere, adoptare de documente etc.), de legitimitatea acceptata de statele participante necesara constituirii prezidiului, de comisii, precum si elaborarii si adoptarii regulilor proprii de functionare.
Desfasurarea organizata a lucrarilor conferintei internationale si atingerea obiectivului urmarit prin conferinta depind de adeziunea participantilor si a autoritatilor statului-gazda la un cadru juridic elementar. Astfel, trebuie ca, la conferinta internationala, statele sa-si poata exprima cu deplinatate vointa, pozitiile si consimtamantul in legatura cu ordinea de zi, continutul lucrarilor si al documentelor adoptate. Numai prin realizarea acestei conditii este posibil ca statele participante la conferinta internationala sa se considere angajate fata de prevederile adoptate.
Este posibil ca initiativa privind intrunirea unei conferinte internationale sa apartina unui singur stat, mai multor state sau unei organizatii internationale.
Intre momentul lansarii initiativei si cel al convocarii, se obisnuieste sa se organizeze consultari intre eventualii participanti. Consultarile pot avea loc pe cale bilaterala, la orice nivel sau in cadrul unor reuniuni multilaterale speciale. Initierea si convocarea de conferinte in cadrul organizatiilor internationale decurg potrivit procedurilor si normelor acestora.
Consultarile pregatitoare se concentreaza, de obicei, asupra schitarii ordinii de zi a conferintei, precum si a regulilor de procedura. Se ofera astfel prilej de aprofundare a tematicii, de detaliere a problematicii de discutat, de precizare a obiectivelor urmarite. Organizatorilor le revine, inca din aceasta etapa, efortul de a identifica pozitiile divergente si de a cauta punctele comune, pe baza carora sa se poata desfasura lucrarile.
Participantii la pregatirea conferintei discuta si despre stabilirea locului de desfasurare a lucrarilor. Statul-gazda propune o localitate de pe teritoriul sau, unde sunt intrunite conditiile tehnice necesare. Se admite, in general, ca locul de desfasurare al conferintei (sediul lucrarilor) este inviolabil si ca autoritatile statului-gazda nu pot actiona in acel loc (sediu) fara acordul conferintei, adica al celor desemnati de participanti sa o reprezinte.
Trebuie, totodata, ca statul-gazda, in primul rand, dar si ceilalti participanti sa intreprinda masuri pentru desfasurarea lucrarilor in securitate si sa asigure protectia delegatiilor.
Potrivit uzantelor si sub imperiul principiului egalitatii suverane a statelor, convocarea conferintei internationale se face prin invitatii adresate de organizator (stat-gazda, organizatie internationala) participantilor, fara discriminare.
Doctrina de drept diplomatic se refera si la necesitatea respectarii principiului universalitatii forurilor internationale, in conformitate cu care toate statele interesate pot participa la examinarea problemei care constituie tema conferintei, precum si la elaborarea si adoptarea de eventuale documente exprimand pozitii si angajamente comune.
Statele invitate confirma primirea invitatiei la conferinta si comunica organizatorului, inclusiv statului-gazda, componenta misiunii (delegatiei) care le reprezinta.
Conduita diplomatilor participanti la conferinta internationala, posibilitatile si modul lor de actiune sunt obiectul prevederilor dreptului diplomatic referitoare la reprezentarea statelor in relatiile lor cu organizatiile internationale cu vocatie universala si la misiunile diplomatice ad hoc.
Autoritatile statului-gazda pot sa refuze prezenta pe teritoriu a anumitor persoane, de pilda a celor declarate anterior persona non grata. In general, se cauta ca rezolvarea acestui tip de probleme, precum aceea a neacceptarii pe teritoriu a unui delegat strain la conferinta, sa nu impiedice reprezentarea statelor la conferinta si desfasurarea lucrarilor. Declarand persona non grata pe un membru al misiunii diplomatice ad hoc la conferinta internationala, autoritatile statului-gazda isi exercita dreptul suveran de nu accepta pe teritoriul lor persoanele pe care nu le pot accepta din motive intemeiate, dar, totodata contribuie la slabirea prezentei un stat la lucrarile conferintei. Conform unei uzante care ar putea deveni regula de curtoazie internationala, statul-gazda nu il declara persona non grata pe conducatorul unei misiuni diplomatice ad hoc la nivel inalt.
Statele obisnuiesc ca, la reuniunile internationale la care participa, sa admita prezenta observatorilor, reprezentanti ai statelor sau organizatiilor care nu doresc sa se implice in negocieri si dezbateri, dar considera necesar sa se informeze asupra continutului acestora.
Indeosebi la conferintele la care au loc negocieri urmate de incheiere de documente (conventii, acte-finale), este necesar ca membrii misiunilor diplomatice ad hoc ale statelor participante sa le prezinte organizatorilor, serviciilor acestora de secretariat, imputernicirile oficiale de a negocia si de a exprima prin semnatura consimtamantul statului reprezentat, primite din partea autoritatilor proprii. Deplinele puteri se verifica la inceputul lucrarilor si, in urma verificarii, delegatii (membrii misiunilor diplomatice ad hoc la copnferinta) sunt acreditati sau legitimati in vederea participarii la lucrari, inclusiv la negocierea de documente.
Se obisnuieste ca lucrarile conferintei sa inceapa cu o plenara inaugurala, care cuprinde o ceremonie incluzand discursul de intampinare al reprezentantului statului-gazda si saluturile formulate de participanti. Plenara inaugurala constituie momentul desemnarii, prin procedura convenita la pregatiri, a presedintiei conferintei, a componentei comisiilor si secretariatului.
Este cvasigenerala practica incredintarii presedintiei conferintei reprezentantului statului-gazda. In acest fel se respecta o traditie considerata regula a curtoaziei internationale.
Daca nu toti participantii sunt de acord cu incredintarea presedintiei conferintei reprezentantului statului-gazda, se recurge la formula presedintiei prin rotatie. Reprezentantii statelor participante se succed la presedintia lucrarilor, pentru cate o sedinta, in ordinea stabilita la pregatiri, de obicei respectand criteriul listei alfabetice, in limba oficiala a statului-gazda, a denumirilor statelor.
Participantii la conferinta pot adopta un regulament al lucrarilor, indeosebi cu privire la procedura: atributiile si competentele presedintiei, comisiilor si secretariatului, limitele cvorumului (numarul de participanti necesar adoptarii de decizii), ordinea luarilor de cuvant (distingerea intre declaratiile de pozitie, alocutiunile de fond si interventiile cu privire la procedura), prezentarea amendamentelor, votul (stabilirea formelor de exprimare a votului: prin apel nominal, prin vot secret, prin vot deschis, prin corespondenta), limbile de negociere si redactare, relatiile cu mass-media etc.
Votul constituie un punct nodal al procedurii. Dincolo de forma de exprimare, mai delicate apar problemele legate de puterea de vot a participantilor si cele ale numarului de voturi necesar adoptarii de decizii.
In general, se admite ca puterea de vot decurge din principiul egalitatii suverane a statelor, conform caruia se atribuie cate un vot fiecarui stat reprezentat la conferinta. Sunt conferinte la care se practica si votul ponderat.
Prin regulamentele de procedura se stabileste numarul de voturi necesar adoptarii deciziilor: majoritate simpla sau majoritate calificata (de doua treimi, de patru cincimi etc.). Sunt reuniuni la care deciziile se iau numai prin vot unanim sau prin consens.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale
1. Forul international si solutionarea problemelor internationale
2. Formele de diplomatie prin foruri internationale
3. Misiuni diplomatice la foruri si misiuni diplomatice ale forurilor
4. Tendinta de institutionalizarea a forurilor internationale
5. Conferinta internationala, obiect al dreptului diplomatic
6. Organizarea conferintei internationale
7. Desfasurara conferintei internationale
8. Presedintia conferintei internationale
Teste pentru autoevaluare:
1. Este for international:
a. alianta politico-militara internationala;
b. coalitia guvernamentala;
c. Uniunea Europeana;
d. clubul de fotbal Real Madrid.
2. Misiunile diplomatice la forurile internationale se acrediteaza
a. pe langa toate guvernele statelor participante;
b. pe langa for.
3. In conformitate cu procedurile acceptate in general cu privire la organizarea unei conferinte internationale se admite ca:
a. autoritatile statului-gazda pot actiona in locul (sediul) de desfasurare a conferintei internationale indiferent daca persoanele desemnate sa reprezeinte conferinta sunt sau nu sunt de acord;
b. locul de desfasurare al conferintei (sediul lucrarilor) este inviolabil.
4. Enuntati doua variante de stabilire a puterii de vot a participantilor la conferinta internationala:
a.
b.
5. Enuntati doua forme de adoptare prin vot a hotararilor in cadrul conferintei internationale:
a.
b.
Rezolvari si raspunsuri la testele de autoevaluare: 1 a si c; 2b; 3b; 4 (un reprezentant/o delegatie - un vot), b. (vot ponderat dupa marimea capitalului statului reprezentat sau numarul de locuitori ai statului reprezentat); 5 a. (consens), b.(majoritate simpla).
