Formele si modalitatile de exprimare a dreptului la aparare in faza examinarii cazului in instanta judecatoreasca

Formele si modalitatile de exprimare a dreptului la aparare in faza examinarii cazului in instanta judecatoreasca.

Una din cele mai importante stadii a procesului penal este examinarea pricinii in judecata. Numai instantei de judecata i se acorda dreptul de a recunoaste inculpatul vinovat sau nevinovat in ceea ce i se incrimineaza.

Scopul dezbaterilor judiciare consta: in stabilirea adevarului pe caz[1]. Cu alte cuvinte, in stadia data judecata cu participarea partilor cerceteaza toate probele existente pe dosar (atat cele ce au fost colectate pe parcursul urmaririi penale, cat si cele suplimentare ce au fost aduse de parti in instanta de judecata). Se expune asupra puterii lor (sau valorii) si pronunta o hotarare ce acuza sau achita pe inculpat (sau claseaza cazul in situatii prevazute de lege)[2].

In cazul cand instanta ajunge la concluzia ca anchetatorul penal a efectuat o cercetare necompleta sau necalitativa, cu multe greseli care nu pot fi corectate in judecata ea intoarce dosarul penal la o cercetare suplimentara, determinand ce si cum trebuie de efectuat.

Invinuitului caruia i s-a inmanat copia invinuirii sau ordonanta privind punerea sub invinuire in forma protocolara se numeste inculpat. Conform legislatiei procesual penale inculpatul este inzestrat cu un sir de drepturi ce-i permit activ sa se apere de invinuirea inaintata si sustinuta de procuror in judecata. Caracterul si volumul lor depinde de etape examinarii cauzei in instanta judiciara. Dintre cele mai importante sunt: dreptul de a face recuzare completului de judecatori, procurorului, translatorului, grefierului si expertului dreptul de a inainta demersuri si a se expune asupra altora ce sunt inaintate de alti participanti aducerea autoprobei in afara de cele din dosar de a da intrebari altor inculpati, martorilor, expertului, partii vatamate sa i-a cuvantul la dezbaterile judiciare in caz de lipsa a aparatorului s. a.

Ca garantie a exercitarii drepturilor sale pot fi principiile democratice care stau la baza jurisprudentei in statul nostru. Asa principii sunt: egalitatea in drepturi a participantilor in fata judecatii, independenta judecatorului si supunerea lui numai legii, publicitatea dezbaterilor judiciare, inlaturarea tuturor barierelor legate de necunoasterea limbii in care se desfasoara procesul, caracterul contradictoriu al dezbaterilor judiciare, posibilitatea de a-si exercita drepturile sale prin intermediul unui aparator[3]. Cand la dezbaterile judiciare participa acelasi aparator ca si in ancheta preliminara el are posibilitatea mai detaliat decat procurorul si judecatorul de a explica circumstantele cazului. Aceasta se explica prin faptul ca el participa nemijlocit la actul de urmarire penala si acumuleaza informatii din izvorul primar. Deaceea este necesar ca aparatorul ce a infaptuit apararea in ancheta preliminara sa participe la dezbaterile judiciare. Astfel, bazandu-se pe cunoasterea profunda a materialului cazului aparatorul in judecata liber opereaza cu ele cu succes intrebuintand metode si mijloace de aparare, sigur folosind procedeele tactice necesare.

Totusi aplicarea procedurilor tactice de catre aparator ce nu a participat la urmarire penala are specificul sau. Deosebirile se manifesta mai mult in procesul discutiei cu inculpatul. Incadrandu-se in proces in stadia examinarii cazului in instanta de judecata avocatul in procesul formarii planului de aparare se va conduce de pozitia invinuirii expuse in rechizitoriu, fapt ce limiteaza considerabil posibilitatea apararii[4].

Necatind la aceasta: a participat aparatorul in faza urmaririi sau nu, apararea va fi mai efectiva in cazul invitarii unui avocat. Bineinteles, exercitarea activitatii lui va depinde de dorinta exclusiva a inculpatului.

§ 1 Respectarea principiului asigurarii dreptului la aparare in faza numirii cauzei spre judecata.

O etapa importanta a examinarii cazului in instanta de judecata este numirea cauzei spre judecata, care face parte din faza pregatirii catre dezbateri la aceasta etapa judecatorul sau instanta de judecata nu se refera la vinovatia inculpatului ci la urmatoarele probleme: sunt oare colectate toate probele pe dosar care da posibilitate de a examina cazul in judecata, nu sunt imprejurarile ce ar duce la suspendarea cauzei. Instanta de judecata este in drept de a lua una din urmatoarele decizii:

1.     Numirea cauzei prin judecare.

2.     Expedierea cauzei dupa competenta judiciara.

3.     Suspendarea cauzei.

(Art. 196 C.P.P.)

Modalitatile de aparare in stadia data se limiteaza la inaintarea demersurilor si cererilor legate de soarta dosarului, anexarea la dosar a altor probe, schimbarea masurii de reprimare, posibilitatea de a lua cunostinta cu materialele din dosar s.a.[5]

La numirea cauzei spre judecare instanta de judecata asigura procurorului partii vatamate partii civile, partii civilmente responsabile, inculpatului si aparatorului lui posibilitatea de a face cunostinta cu materialele din dosar in locul judecatoriei (Art. 199 C.P.P. R.M.). la aceasta se parcurge in situatia cand inculpatul si aparatorul sau nu au facut cunostinta cu materialele dosarului in cadrul anchetei preliminare. In acest caz se limiteaza dreptul la aparare a inculpatului. Continutul rechizitoriului in acest caz va fi cunoscut inculpatului si aparatorului sau numai dupa transmiterea dosarului in judecata. Acest lucru va duce la neinaintarea demersului de catre aparator si clientul sau in termen adecvat ceea ce va duce la lezarea drepturilor inculpatului. Pe langa aceasta aparatorului i se permite de a avea intrevederi cu clientul sau in cazul cand ultimul e arestat. In procesul discutiei aparatorul poate face careva insemnari care pot fi intrebuintate in procesul dezbaterilor judiciare. In acest scop la cererea lui i se ofera un pix si o foaie de hartie[6].

In procesul discutiei si lucrarilor aparatorul face cunostinta cu toate materialele din dosar, cu inculpatul, convin asupra planului de aparare. Tezele planului trebuie sa se bazeze pe materialele anchetei penale, orice neintemeiata, care este indreptata impotriva inculpatului trebuie sa fie respinsa sau bine gandita, iar orice dovada a aparatorului adusa in folosul clientului sau trebuie sa fie confirmata. La aceasta in esenta si se reduce apararea in dezbaterile judiciare.

Aceasta nu inseamna ca planul dat trebuie sa devina pentru aparator ceva incontestabil. Dimpotriva, el trebuie sa fie modificat atunci cand se schimba imprejurarile cazului (ex: modificarea invinuirii de catre procuror)[7].

In planul apararii indeplinit in judecata trebuie sa fie oglindite demersurile si cerintele care trebuie de inaintat in partea pregatitoare a procesului, propuneri vizand modul mai eficient de petrecere a anchetei judiciares determinarea principiilor principale de aparares ce acte concrete trebuie de indeplinit (integrarea persoanelor ce pot ajuta la aparare, adresarea intrebarilor expertului, prezentarea documentelor) s.a.[8] In cele mai dese cazuri planul dat se creeaza pentru dezbaterile judiciare nemijlocit atragandu-se atentia cuvenita partii pregatitoare a examinarii dosarului in instanta de judecata. Adeseori inaintarea demersurilor de aparare si clientul sau se amana in dezbaterile judiciare fara a avea careva motive. O asemenea activitate din partea aparatorului poate fi privita ca o neindeplinire a obligatiilor sale profesionale, care are nu numai consecinte negative, dar si la tergiversarea artificiala a activitatii de dosar^8t

Astfel, din o suta de dosare cercetate, 65% se remit pentru examinarea suplimentara dintre care numai 3% in urma demersului avocatilor. Aceste cazuri demonstreaza ca aparatorii sunt de acord cu rezultatele urmaririi penale si considera posibila examinarea dosarului in instanta de judecata. In realitate avocati in procesul dezbaterilor critica ancheta preliminara prin multitudinea plangerilor si demersurilor. Din pacate, in unele cazuri aceasta este tarziu[9].

Cosov se invinuia pe aliniatul 5 articolul 102 CP RM. In procesul examinarii dosarului la etapa dezbaterilor judiciare de avocat au fost depistate cateva lacune in materialele cazului nu era stabilita inculpatuluis nu era infaptuit un control al tuturor anticidentelor penale chiar si a celor expirati s. a. Imprejurarile date au o importanta pentru calificarea corecta a cazului. Dupa cum se vede greseala data putea fi corectata chiar de avocat la stadia prejudiciara de examinare a cazului.

O importanta deosebita in procesul apararii pentru dezbaterile judiciare o prezinta aprecierea probelor existente. In aceasta privinta avocatul stabileste daca probele acumulate sunt de ajuns pentru examinarea cauzei in judecata. Aprecierea probelor de catre avocat are specificul sau ce reiese din sarcinile sale. Astfel, examinand dosarul el determina prezenta in probele existente a elementelor componente de infractiuni si nu se refera la problemele legislatiei si veridicitatii ei. Acest lucru aparatorul poate sa-l efectueze numai in judecata pe calea comparativa cu alte probe. In stadia data a procesului avocatul isi inseamna pentru sine incontestabilitatea unor probe. Aici el pentru sine realizeaza o diferentiere a probelor existente in dosare, cele ce acuza si cele ce dezvinovatesc. In procesul aprecierii probelor, avocatul trebuie sa atraga atentia la concordanta datelor despre imprejurarile care necesita a fi dovedite. De asemenea neconcordanta poate exista in diferite forme de probe cat si in cele de un fel. Avocatul depistand astfel de neclaritati trebuie sa inainteze demersul necesar indicand in el ce anume trebuie de infaptuit9t.

De exemplu, avocatul Botnaru, examinand dosarul intentat pe faptul cauzarii leziunilor corporale mai putin grave a stabilit anumite divergente dintre actul de expertiza si starea de fapt a partii vatamate. El a inaintat un demers si dupa examinarea lui judecata a remis dosarul la o cercetare suplimentara pentru primirea hotararii difinitive pe cazul mentionat.

La examinarea chestiunii privind numirea cauzei spre judecare instanta de judecata poate lua o hotarare cu privire la aplicarea, modificarea sau revocarea masurii de reprimare aplicate inculpatului. Rezultate pozitive in acest sens a avut avocatul Popodneac care printr-un demers catre judecata in vederea schimbarii masurii de reprimare a clientului sau (invinuit pe art.96 p.2 CP RM) la eliberat de sub arest.

2. Executarea principiului garantarii dreptului la aparare in dezbaterile judiciare.

Dezbaterile judiciare - stadia procesului penal care apare dupa urmarirea penala si numirea cauzei spre judecare ce prevede examinarea dosarului penal in sedinta judecatii de prima instanta. Numai in rezultatul ei inculpatul poate fi declarat vinovat de savarsirea infractiunii. Decizia judecatii in aceasta privinta se oglindeste in sentinta.

Solutionand aceste probleme judecata infaptuieste justitia. Stadiile anterioare a procesului penal au ca scop pregatirea catre dezbaterile judiciare, fara ele judecata nu poate sa se expuna asupra cazului, insa ele nu influenteaza asupra hotararii instantei.

In scopul cat mai corect de solutionarea cazurilor in dezbaterilor judiciare se cerceteaza toate imprejurarile dosarului penal. Astfel garantandu-se controlul legalitatii si temeinicitatii actiunilor concluziilor si hotararilor organelor de urmarire penala.

In dezbaterile judiciare se infaptuieste o noua cercetare a tuturor probelor acumulate in procesul anchetei preliminare. Insa, pe langa aceasta, judecata examineaza si probe suplimentare prezentate de participantii dezbaterilor judiciare (Art. 22 CPP).

Sarcinile dezbaterilor judiciare, cercul intrarilor ce sunt solutionate caracterul hotararilor primite si procedura garanteaza respectarea tuturor principiilor procesului penal (inclusiv si cele de 'aparare'). Transformand dezbaterile judiciare in stadia principala si centrala a procesului penal. Este necesar de mentionat ca dezbaterile judiciare se impart intr-un sir de etape care se schimba una cu alta. Ea incepe cu partea pregatitoare unde se verifica posibilitatea de examinare a cazului la sedinta data si se iau masuri organizatorice. Dupa aceasta se efectueaza ancheta judecatoreasca in care se apreciaza probele acumulate, mai apoi sustinerile verbale in care partile la proces isi expun pozitiile sale referitor la caz si ultimul cuvant al inculpatului. Etapa finala a dezbaterilor judiciare este emiterea sentintei. C. P. P. examineaza detaliat fiecare etapa aparte[10].

Importanta stadiei date stabileste anumite cerinte specifice nu numai catre inculpat, dar si fata de aparatorul sau in procesul infaptuirii activitatii de aparare. Aici posibilitatile de aparare sunt mai lari si mai multilaterale[11].

Art. 44 C.P.P. R.M. stabileste cazurile de participare obligatorie a aparatorului la dezbaterile judiciare. Aceasta inseamna ca in cazul in care aparatorul nu a fost invitat de inculpat instanta de judecata este obligata sa-i asigure participarea aparatorului in proces. Renuntarea la aparator poate fi admisa de judecata numai in cazurile cand inculpatul se poate apara singur, adica nu sunt prezente situatiile stabilite de articolul 44 C.P.P. R.M.

Hotararea Plenului Curtii Supreme de Justitie a Republicii Moldova cu privire la practica aplicarii legilor pentru asigurarea dreptului la aparare in procedura penala a banuitului invinuitului si inculpatului stabileste ca: 'Conform prevederilor art. 4 CPP RM renuntarea la aparator poate avea loc la orice etapa a procesului, numai in cazurile care au fost create posibilitatile reale pentru articiparea avocatului la proces'.

Totodata este necesar de a clarifica daca renuntarea la aparator nu este fortata, de exemplu, din lipsa surselor pentru a angaja un aparator sau pentru ca aceasta nu s-a prezentat in sedinta judiciara. Daca se constata ca renuntarea a avut loc in urma constrangerii, se vor lua masuri pentru a asigura participarea aparatorului. Renuntarea la aparator urmeaza sa fie discutata cu partile procesului in situatia prevazuta de art. 44 a CP RM.

Eliberarea aparatorului de participarea la judecarea cauzei se face prin incheierea instantei de judecata.

De asemenea, nu trebuie de uitat cazurile stabilite de art. 46¹ CPP in care avocatul nu poate participa in proces ca aparator:

Daca in aceasta cauza sau anterior a oferit asistenta juridica persoanei interesele careia sunt in contradictie cu interesele persoanei care s-a adresat cu rugamintea de ai oferi asistenta juridica.

Daca anterior el a participat in acest proces in calitate de judecator, procuror, anchetator, persoana care a efectuat anchetarea penala de expert, specialist - interpret, martor sau martor asistent.

Daca in cercetarea prealabila sau la examinarea judecatoreasca participa o persoana cu functie de raspundere si este in relatii de rudenie cu aparatorul.

In cazurile in care avocatul este aparator a doua sau mai multe persoane intre interesele carora s-au depistat contradictii (recunoasterea de catre unul si negarea ei de catre celalalt, demascarea unui inculpat de catre celalalt, contradictii cauzate de caracterul invinuirii inaintate fiecarui dintre ei, inculpatul minor si adult, in care adultul l-a atras pe minor in activitatea criminala, etc.). Avocatul admis la proces, conducandu-se in decursul stadiei studierii, materialelor ca interesele inculpatilor sunt contradictorii este obligat sa intervina cu un demers pentru a fi eliberat de la apararea unuia din ei[12].

Ancheta judecatoreasca incepe cu citirea de procuror a concluziilor de invinuire - rechizitoriului. Insa, pana la inceperea anchetei judecatoresti, din momentul cand presedintele procesului de judecata deschide sedinta de judecata si anunta ce proces va fi examinat instanta de judecata efectueaza un sir de actiuni pregatitoare catre dezbaterile judiciare. Aceste actiuni sunt foarte importante, de aceea aparatorul impreuna cu inculpatul trebuie sa participe la ele. Astfel, in procesul verificarii prezentei in instanta participantilor la proces aparatorul trebuie sa fie extrem de atent. In cazul neprezentarii procurorului, instanta in unele cazuri, instanta tinde sa examineze dosarul in lipsa lui. Aparatorul trebuie in aceste cazuri sa faca trimiteri la art. 230 CPP RM si sa ciara amanarea examinarii cauzei penale, insa, nu este obligat sa insiste asupra acestei amanari. Insa, in cazul neprezentarii unui aparator trebuie sa ciara amanarea examinarii cazului, indiferent de prezenta procurorului.

Stabilind ca toti participantii la proces sunt prezenti instanta de judecata verifica cine din martori si experti au venit, precum si motivele neprezentarii celora ce lipsesc.

Dupa aceasta, instanta asculta parerea aparatorului, inculpatului si celorlalti participanti la proces in sensul in sensul daca se poate judeca pricina in lipsa acestora. In fiecare caz concret aparatorul, in dependenta de imprejurarile cazului, trebuie sa hotarasca daca prezenta expertului de la inceputul dezbaterilor judiciare este necesara sau nu pentru apararea intereselor clientului sau. Insa in orice caz prezenta ui este obligatorie. Este mult mai greu de solutionat problema posibilitatii examinarii cazului in lipsa martorilor cetati. Aceasta intrebare trebuie de hotarat in dependenta de caracterul martorilor date de acestea la ancheta preliminaras de relatiile lui inculpatul si principalul, de posibilitatea dobandirii de la ei a informatiei necesare pentru inculpat[13].

Art. 216 si 239 CPP RM stabilesc ca participarea inculpatului la dezbaterile judiciare este obligatorie. In cazul neprezentarii lui, procesul trebuie sa fie amanat cu exceptia cazului cand acesta se gaseste dincolo de hotarele Republicii Moldova si se eschiveaza sa se prezinte in fata instantelor. Aceste prevederi trebuie privite ca garantii suplimentare a dreptului de aparare a inculpatului. Dupa aceasta presedintele sedintei stabileste identitatea inculpatului, daca el este prezent. Levin A. M. s-a expus asupra parerii de a efectua acest lucru inainte de interogatoriu, apoi presedintele sedintei anunta completul de judecata, comunica numele procurorului, aparatorului si celorlalti participanti la proces, explicandu-le ca au dreptul de a recuza intregul complet sau vre-unul din judecatori, procuror, grefieri, interpret, expert specialist. Inculpatul si aparatorul sau cu o deosebita atentie trebuie sa realizeze acest drept. De multe ori inculpatul abuzeaza in acest sens, deaceea aparatorul in discutiile sale cu clientul sau trebuie sa convina asupra problemei recuzarii. Indiferent de hotararea luata, recuzarea trebuie sa fie indreptata asupra apararii drepturilor si intereselor legale a inculpatului[14]. Dupa solutionarea acestei probleme presedintele sedintei explica participantilor drepturile lor. Art. 243 CPP RM prevede obligatia presedintelui sedintei de a explica drepturile inculpatului prevazute de art. 12 CPP RM. Astfel, inculpatul are dreptul sa puna intrebari martorilor, expertului celorlalti inculpati, partii vatamate, partii civile, partii civilmente responsabile sa participe la cercetarea locului unde s-a savarsit infractiunea, la cercetarea corpurilor delicte si a documentelor sa faca declaratii atat asupra fondului de invinuire ce i se aduce, cat si referitoare la diferite imprejurari ale cauzei examinate de instanta oricand in cursul anchetei judecatoresti sa ia cuvantul la dezbateri in caz de lipsa a aparatorului.

Inculpatul se mai bucura si de drepturile prevazute de art. 42 CPP RM. Exista mult comun intre dreptul inculpatului si aparatorul sau: de a inainta cereri si demersuri, de a prezenta probe s. a. Insa fiecare din ei e inzestrat cu anumite drepturi ce nu le are celalalts de exemplu, inculpatul de a da explicatii si de a renunta la aparator, dreptul la ultimul cuvant s.a. La randul sau, aparatorul are dreptul de a participa la sustinerea verbala (inculpatul are acest drept in cazul cand nu participa un aparator), de a face cunostintele cu materialele dosarului (caz prevazut de art.144). Astfel, drepturile lor sunt strict diferentiate de legea procesului penal[15].

Unul din drepturile inculpatului si a aparatorului sau este dreptul de a inainta cereri si demersuri. Astfel, presedintele sedintei ii intreaba pe ei daca cer sa fie citati martorii, expertii si probele anexate la dosar sau daca au alte propuneri. Permisiunea instantei de judecata de a examina si alte probe este una din cele mai importante la etapa data.

Demersurile date trebuie sa fie gandite si discutate cu aparatorul. O conditie a realizarii lor este forma scrisa. De fapt, acest lucru nu este obligatoriu, luand in consideratie ca legea nu reglementeaza aceasta, insa, practica avocaturii arata ca demersuri la in forma verbala se prezinta numai atunci reese nemijlocit din examinarea cauzei. Forma scrisa este necesara pentru ca judecatorul sa intre in esenta cererilor inculpatului si a aparatorului sau.

Apare totusi intrebarea cand este necesar de inaintat demersurile si cererile ce apar pe caz?

Legea permite inculpatului si aparatorului sau de a prezenta demersuri in orice etapa a dezbaterilor judiciare, plus de aceasta respingerea cererii de catre instanta nu lipseste persoana care a facut-o de dreptul de a o formula din nou in cursul dezbaterilor ulterioare. De aceia aparatorul cu inculpatul intotdeauna trebuie amanuntit sa examineze cand va fi mai eficient de a prezenta aceste cereri. Daca invinuitul nu e de acord cu parerea aparatorului sau referitor la caracterul demersurilor inaintate, este necesar de al convinge. Daca nici aceasta nu aduce la rezultatul dorit, aparatorul trebuie sa se dezica de proces (cu exceptia cazurilor cand participarea aparatorului este obligatorie).

Insa in orice situatie aparatorul trebuie sa tina cont de faptul ca in cazul inaintarii unei sau altei cereri sau demers el este obligat sa analizeze cat mai profund si obiectiv informatia existenta, fiind ferm convins ca fara acest demers nu se va afla adevarul pe caz. Cu alte cuvinte, scopul demersurilor este de a tinde spre cercetare mult mai ampla si concreta in interesele inculpatului[16].

Dupa ce inculpatul a raspuns la intrebarea daca recunoasterea sau nu invinuirea, asculta parerea participantilor la proces cu privire la procedura cercetarii probelor.

In literatura de specialitate sunt pareri privitor la aceasta problema. Levin, Nicolaeva, de exemplu, considera ca in cazul cand inculpatul nu recunoaste vina cercetarea probelor trebuie inceputa cu interogarea martorilor. Aceasta va da posibilitatea inculpatului de a afla din marturiile lor si anume cum el le poate respinge aceste declaratii. Plus la aceasta modalitatea data de examinare a problemei economiseste timpul nu apare necesitatea dupa ascultarea fiecarui notar din nou sa te intorci la inculpat cu clasificarea situatiilor noi ce au aparut in urma declaratiilor martorilor. In afara de aceasta modalitatea data va simplifica posibilitatea de aparare a inculpatului si aparatorului sau.

Iar in cazul cand inculpatul recunoaste vina sa, procedura de cercetare a problemelor trebuie inceputa invers: mai intai se interogheaza inculpatul, apoi martorii.

Altfel priveste aceasta problema Vorfolomeev care considera ca interogarea trebuie efectuata indata dupa citirea de catre procuror a invinuirii. El a facut deja cunostinta cu materialele dosarului penal si, respectiv, stie care probe il acuza si care il dezvinovatesc. Daca in procesul examinarii probelor inculpatului a hotarat sa-si schimbe pozitia, atunci acest lucru il poate face in orice stadie a dezbaterilor judiciare, chiar si in ultimul cuvant al sau. V. M. Savitkii considera ca interogarea inculpatului la finele anchetei judecatoresti poate duce la recunoasterea vinei de el. Obtinerea declaratiilor de probe a fost ceea ce s-a mentionat pe parcursul dezbaterilor. Un argument al acestei modalitati de cercetare poate fi acela ca inculpatului trebuie primul de acordat posibilitatea de a se expune asupra cauzei examinate astfel atragand atentia instantei judecatoresti asupra greselilor si lacunelor slabe a probelor de acuzare. Dupa parerea acestor autori, modalitatea data de examinare a probelor stimuleaza activitatea inculpatului, contribuie la formarea unei aparari, la folosirea activa a metodelor tactice in procesul examinarii partii vatamate, martorilor (deoarece este un punct de pornire - declaratiile inculpatului). In afara de aceasta informatia capatata de la inculpat poate sa determine tactica aplicarii de judecata a actelor procesuale pentru descoperirea noilor imprejurari, care vor contribui la o planificare cat mai buna a anchetei judiciare.

Modalitatea de cercetare a martorilor trebuie sa fie stabilita in urma cercetarii minutioase a dosarului penal. Aparatorul este cointeresat ca martorii sa fie ascultati in ordinea care este cea mai eficienta pentru realizarea pozitiva pe care a ocupat-o. Daca cazul are mai multe episoade, este important ca ascultarea martorilor sa fie petrecuta in aceiasi consecutivitate, in care ei au urmarit circumstantele. In ceea ce priveste interogarea partii vatamate, aparatorul trebuie sa se conduca de prevederile art. 251 CPP RM conform caruia propunand procedura de examinare a probelor aparatorul trebuie sa motiveze parerea sa. Acest lucru e necesar si in cazul cand se alatura la propunerea procurorului ceilalti participanti la proces[17].

Consider ca in orice caz concret, aparatorul trebuie sa gaseasca procedura cea mai eficienta de cercetare a probelor, neatragand atentia la parerile mentionate mai sus.

Eficienta apararii depinde in mare masura de efectuarea profesionala a interogarii martorilor, inculpatului, expertilor. Scopul interogarii acestor persoane consta in descoperirea datelor sau imprejurarilor ce dovedesc nevinovatia inculpatului, precum si informatiile care complet nu se refera la pricina, insa creeaza o parere satisfacatoare despre personalitatea inculpatului si activitatea lui.

Interogarea si ascultarea persoanelor date permite de a stabili unele imprejurari ce nu au fost determinate de anchetator, de a descoperi imprejurarile unilaterale in cazul concret, de a scoate la iveala probele care nu au fost destul de bine apreciate din punct de vedere al apararii17t.

Dar iata ca aparatorul si inculpatul au capatat dreptul a pune intrebari persoanelor ce se asculta la moment, care trebuie sa fie succinte si clare. Oricare ar fi raspunsul inculpatul si aparatorul nu trebuie sa-si piarda calmul, sa ridice vocea, sa utilizeze in vocabularul sau cuvinte necenzurate. De asemenea, nu se recomanda de a data multe intrebari, precum si la care nu se stie cu siguranta raspunsul. Aceasta in unele cazuri poate ingrela apararea. Persoanele ascultate in procesul anchetei judecatoresti pot fi impartite in trei categorii: cele ce dau declaratii in favoarea inculpatului, cele care-l acuza si cele care partial il dezvinovatesc sau, invers, il acuza.

In procesul interogarii persoanelor din I categorie este necesar de a fi foarte atent: se poate intampla ca raspunsurile la intrebari pot spune unele lucruri care pot contravine cu declaratiile de mai inainte. De aceea in procesul interogarii lor este necesar de a pune acele intrebari care se refera la imprejurarile cazului.

Persoana ce a dat in cadrul anchetei preliminare marturii in defavoarea inculpatului trebuie de adresat cat mai putine si succinte intrebari, care sa fie indreptate la determinarea contradictiilor cu alte explicatii.

Aceste reguli se aplica pe deplin si la a III categorie[18].

Folosirea iscusita a intrebarilor de detailizare si controlare, precum si punerea lor consecutiva ajuta la descoperirea neconcordantei intre marturiile participantilor la proces. In multe cazuri aparatorul nu are probe ce dovedesc nevinovatia clientului sau. Atunci tactica apararii trebuie sa fie indreptata spre respingerea tezelor invinuirii, descoperirea imprejurarilor ce nu dovedesc vina inculpatului. Aceasta tactica este corecta, deoarece nedovedirea vinei este egala cu dovedirea nevinovatiei.

Veridicitatea declaratiilor persoanelor interogate depinde de calitatile personale a ei, sfera ei intelectuala, capacitatea lui de a intelege si interpreta, ceea ce a vazut, a auzit si in dependenta de aceasta si trebuie creata tactica interogarii[19]. Pe langa regulile generale ce se refera la toate categoriile de persoane participante la dezbaterile judiciare, aparatorul trebuie sa inteleaga si sa tina cont in activitatea sa de divergentele ce sunt intre ele.

Interogarea inculpatului are o importanta mare (poate este cea mai esentiala actiune efectuata de instanta de judecata)[20]. Aceasta se explica in primul rand ca declaratiile inculpatului sunt o sursa de probas in al doilea rand, ele raspund la intrebarile e vinovata persoana sau nu si, in al treilea rand, inculpatului prin declaratiile sale i se garanteaza dreptul la aparare.

Participand la interogarea inculpatului aparatorul trebuie sa cunoasca atitudinea clientului sau fata de invinuirea ce i se aduce. In cazul cand inculpatul recunoaste partial invinuirea, aparatorul trebuie sa afle ce anume el recunoaste si ce nu. In dependenta de aceasta se alege si tactica apararii de avocat[21]. Trebuie de luat in consideratie ca darea declaratiilor este un drept si nu o obligatie a inculpatului. Chiar si in cazul refuzului de a da declaratii, el nu este lipsit de posibilitatea de a participa la examinarea altor probe, adresarea intrebarilor martorilor, expertilor, prezentarea probelor s. a. m. d.

Insa cea mai buna aparare este darea declaratiilor. In procesul redarii concluziilor sale , inculpatul trebuie sa se conduca de parerea aparatorului care aprecia mai bine cauza. Dar si aparatorul este obligat sa ajute avocatul care poate aprecia mai bine cauza, deoarece inculpatul de multe ori da cauza emotiilor si isi poate agrava situatia. In acest sens el trebuie sa atinga si problema motivelor infractiunii. In multe cazuri de motiv depinde calificarea infractiunii. De motivul infractiunii depinde des atitudinea fata de inculpat[22].

Comiterea infractiunilor poate fi comisa din diferite motive: gelozie, razbunare, egoism s. a. Determinarea motivului de catre avocat este un lucru complicat. Stabilirea corecta a motivului poate avea loc prin determinarea scopurilor ce si le-a pus subiectul si care ajuta avocatul de a intelege mecanismul comiterii infractiunii care pana la fine va duce la intelegerea motivelor. A le determina pe toate in unele situatii este foarte complicat. Deaceea aparatorului ii este necesar de a intelege doar scopurile generale ce au servit ca temei pentru comiterea infractiunii[23]. In cazul cand inculpatul pe deplin recunoaste vina, fapt ce e dovedit prin materialele dosarului atentia aparatorului trebuie sa fie indreptata spre cercetarea imprejurarilor ce atenuiaza raspunderea. In situatia cand inculpatul neaga invinuirea pot aparea diferite situatii ce influenteaza interogarea inculpatului.

Prima situatie - inculpatul neaga invinuirea contrar probelor existente. Aici aparatorul trebuie sa-i lamureasca inculpatului pozitia lui si sa caute impreuna imprejurarile cei atenuiaza raspunderea.

A doua situatie: inculpatul neaga invinuirea, dar in dosar exista probe ce dovedesc in mod obiectiv argumentele sustinute de el. Aparatorul in acest caz este obligat nu numai sa-l sustina, dar si a arata toate imprejurarile ce confirma nevinovatia clientului sau.

A treia situatie: inculpatul neaga invinuirea, dar nu-si poate argumenta pozitia sa. Aceasta situatie este deosebit de complicata pentru aparare. Inculpatul poate cunoaste sau nu despre sursele de aparare ce pot confirma argumentele sale. Aparatorul in cazul dat trebuie sa se afle pe o pozitie cu inculpatul. Daca aceasta nu se realizeaza, actiunea aparatorului se poate califica ca incalcare a dreptului la aparare.

Pozitia aparatorului pe cazurile in care participa mai multi inculpati depinde de pozitia lor si de persoana care-i apara. In cazul cand interesele inculpatilor nu contravin, atunci ele persista si intre avocati. Aici e necesara o forma specifica de interogare24.

Legea permite interogarea unui inculpat numai in baza unei incheieri a instantei, in cazuri exceptionale, cand aceasta este necesar pentru stabilirea adevarului (ar. 249 CPP RM). O astfel de interogare se efectuiaza in urma inaintarii de catre aparator a unui demers. Ea e eficienta mai ales in cazul cand unul din inculpati, influenteaza psihologic asupra altuia. In urma unei asemenea interogari pot surveni unele imprejurari ce servesc pentru a efectua o interogare suplimentara a inculpatului iesit din sala de sedinta. Legea prevede ca dupa reintoacerea inculpatului in sala, presedintele ii comunica continutul declaratiilor facute in lipsa lui si-i da posibilitatea sa puna intrebari inculpatului care a fost interogat in lipsa lui mai eficient ar fi ca interogarea inculpatului ce a iesit sa fie efectuata pana ca el sa faca cunostinta cu declaratiile celuilat inculpat.

Art. 250 CPP RM stabileste cazurile concrete cand si in ce mod se citeaza marturiile inculpatului in sedinta de judecata. Declaratiile martorului in majoritatea cazurilor penale sunt izvorul de baza al probelor. Din informatia obtinuta din ele deseori se conduce sedinta judiciar25.

Interogarea martorilor la ancheta preliminara da posibilitatea inculpatului si aparatorului sau de a determina posibilitatea aplicarii lor in sensul apararii. In cazul cand datele martorului au un caracter acuzator aparatorul nu poate sa nu participe la verificarea lors cand au un 'caracter aparator' - aparatorul are ca sarcina stabilirea cat mai detaliata a lor. Astfel atentiei aparatorului trebuie supuse atat probele de acuzare cat si cele de aparare26.

Ascultarea martorilor incepere cu propunerea presedintelui sa declare instantei tot ce stie personal cu privire la cauza, moment foarte important. Adeseori aceasta regula se incalca. Martorului i se adreseaza o intrebare - daca recunoaste ceea ce a mentionat el la ancheta preliminara, iar daca nu a memorizat cele mentionate in ancheta i se citeste. Aceasta nu este corect. In unele cazuri martorul se poate folosi de insemnari in situatia cand dispozitiile sale sunt legate de cifre si de alte date care cu greu se memorizeaza. Dupa aceasta declaratiile lui pot fi verificate. Legea stabileste mai multe reguli de ascultarea a martorilor. Insa aparatorul nu trebuie sa uite ca o importanta deosebita au declaratiile care au fost dobandite pe cale legala. Aparatorul nu trebuie sa incalce regulile stabilite si trebuie sa tinda ca nici un participant la proces sa nu le incalce. Daca, insa normele procesului totusi se incalca aparatorul cat si inculpatul nu trebuie sa ceara introducerea incalcarii date in procesul verbal al sedintei juridice.

Marturiile martorilor trebuie sa fie precise si concrete, in caz de control ele pot sta la baza sedintei. De aceia sarcina aparatorului este de a adresa in acest caz intrebarile necesare27. Daca intrebarea a fost adresata anterior de judecator sau procuror, aparatorul nu este lipsit de dreptul de a mai adresa inca o data mai ales cand a primit un raspuns incorect. In unele cazuri apare necesitatea de a interoga din nou martorii ce au fost deja ascultati. De exemplu. Cand in urma analizei altor probe au fost depistate unele imprejurari ce contravin sau provoaca unele neclaritati in legatura cu declaratiile martorilor ascultat28.

Este necesar de mentionat ca unii martori sunt cointeresati de rezultatul examinarii procesului, insa la marturiile lor judecata trebuie sa se atarne cu atentie, mai ales cand martorii se afla cu inculpatul in relatii de rudenie, prietenie sau dusmanie. Aceasta se refera mai mult la partea vatamata. Sarcina aparatorului in situatia data este pe de o parte de a intari cu probe efective marturiile a celor persoane care au un caracter aparator si pe de alta parte - de a demonstra instantei de judecata conditiile, motivele cu caracter personal, ce impun martorul de a da depozitii neafective impotriva inculpatului29.

La determinarea obiectivitatii explicatiilor martorilor aparatorul si inculpatul pot aplica interogarea in forma 'incrucisata' si 'de sah' ce pot fi folosite doar in ancheta judecatoreasca. Interogarea 'incrucisata' este acel interogatoriu la care participa ambele parti a procesului penal - invinuirea si apararea, a unei si aceiasi persoane pe unul si acelasi caz. Astfel, aparatorul poate interveni in interogare daca la interesat un fapt ce la relatat martorul in urma intrebarilor puse de procuror si invers - la interogarea ce duce aparatorul poate participa si acuzatorul. Aceasta contribuie la cercetarea cat mai minutioasa a imprejurarilor cazului.

Interogarea in forma de 'sah' se intrebuinteaza in sedinta cu acelasi scop ca si acel 'incrucisat'. In comparatie cu ultimul el se caracterizeaza prin aceea ca persoana ce interogheaza paralel pune intrebari paralele mai multor persoane pe acelasi caz. Astfel, aparatorul in procesul interogarii unui martor in scopul   apararii adreseaza aceiasi intrebare si altor martori. Aplicand metoda data aparatorul poate descoperi unele circumstante ce pun sub indoiala vinovatia inculpatului30.

In procesul apararii inculpatului un rol aparte se acorda corpurilor delicte. Insa nu intotdeauna examinarii lor in judecata i se acorda atentia cuvenita. In unele cazuri corpurile delicte nu se examineaza si nu se prezinta de participantii la proces. O asemenea incalcare impiedica aprecierea lor de instanta neinfluentand asupra sentintei, astfel reducandu-se la minimum lucrul enorm infaptuit de criminalisti la ancheta preliminara. Deaceea in procesul examinarii corpurilor delicte aparatorul trebuie mai intai sa afle pe ce cale ele au ajuns in materialele cazului. Aceasta da posibilitate corect de a aprecia importanta probelor.

Varietatea corpurilor delicte da posibilitatea cercetarii lor prin diferite metode. Fiecare corp delict trebuie de examinat si apreciat in interesul inculpatului31. Astfel, aparatorul trebuie sa verifice daca particularitatile corpului delict corespund cu cele inscrise in Proces - verbal de anexare la dosar a corpurilor delicte in cazul cand apar unele neclaritati ce necesita cunostinte speciale la examinarea corpurilor delicte trebuie de invitat un specialist (mai ales acela care a participat la descoperirea si ridicarea lor). Ex., in procesul examinarii corpurilor delicte de aparator au fost depistate neconcordantei dintre ele si descrierea lui in Procesul - verbal. Faptul dat a impus instanta de a chema in sedinta un specialist. Aceste imprejurari au servit la intoarcerea dosarului penal la cercetare suplimentara, care in continuare a dus la incetarea procesului penal pe art. 5 CPP.

Pe langa aceasta, inculpatul cat si aparatorul sau, pot prezenta un demers de cercetare a corpurilor delicte la locul unde ele se afla, daca din cauza volumului ele nu pot fi aduse in sedinta de judecata. Refuzul de a indeplini un asemenea demers ar insemna limitarea posibilitatilor aparatorului si inculpatului in determinarea imprejurarilor ce au o importanta deosebita pentru   aparare31t.

Pe langa corpurile delicte un rol hotarator au documentele: procesele - verbale si alte documente. Aparatorul in cazul dat trebuie sa verifice daca ele corespund normelor procesuale. Nerespectarea acestora duce la pierderea valorii probatorii a documentului respectiv.

O alta sarcina a aparatorului si clientului sau este de a supune unei analize continutul documentelor. La formarea documentelor contribuie atat factorii subiectivi: componenta anchetatorului penal, a martorilor, asistenta s. a., cat si factorii afectivi: situatia in care a fost intocmit s. a. In cazul depistarii unor neconcordante intre documente aparatorul are dreptul sa inainteze in judecata un recurs de cercetare obligatorie a datelor ce se oglindesc in el, precum si interogarea martorilor asistenti32.

Participarea aparatorului la examinarea concluziilor expertului este partea cea mai complicata a activitatii sale in ancheta judecatoreasca. Legalitatea si importanta expertizei depinde de ordinea numirii si petrecerii ei. Aparatorul trebuie sa verifice acest lucru, deoarece in caz de incalcare a acestora sa inainteze o cerere in judecata de petrecere a unei expertize noi ce va inlatura toate aceste neglijitati. Astfel, conform art. 65, 264 CPP RM daca instanta de judecata nu este de acord cu concluziile expertizei pentru motivul ca acestea nu sunt clare sau complete, este permisa efectuarea unei expertize suplimentare, iar in cazurile cand aceste concluzii nu sunt intemeiate sau exista indoieli cu privire la examinarea lor - contraexpertiza33.

Legea prevede participarea la cercetarea probelor si se refera la efectul expertizei a expertului. Aceasta da posibilitatea mai detaliat de a intelege imprejurarile care necesita cunostinte speciale. La aceasta duce si posibilitatea participantilor la procesul penal, inclusiv inculpatul si aparatorul de a da intrebari expertului. Pentru a face acest lucru aparatorul trebuie sa studieze minutios concluziile expertilor. El are posibilitatea de a adresa intrebari ce vin in favoarea inculpatului numai in conditia ca ele vor tine de competenta expertului. Intrebarile inculpatului si aparatorului sunt necesare de a fi pregatite anterior in forma scrisa, ce contribuie la o expunere mai clara. Deaceia aparatorul si inculpatul trebuie sa convina asupra continutului si formei intrebarilor adresate, ca scopul final al lor sa fie descoperirea anumitor date ei vor simplifica apararea34.

La aceasta pot duce demersurile si cererile de a cerceta locul comiterii infractiunii. In unele cazuri, acest act procesul poate fi petrecut pentru prima oara. Aparatorul si inculpatul cat si ceilalti participanti la actul dat au dreptul de a atrage atentia justitiei asupra tuturor imprejurarilor care ar putea contribui la lamurirea cauzei35.

Dupa examinarea tuturor probelor din dosar presedintele sedintei intreaba pe participanti daca doresc sa complecteze ancheta judecatoreasca si cu ce anume. In caz daca se prezinta cereri, instanta le rezolva. Dupa aceasta presedintele sentintei declara ancheta judecatoreasca finisata.

§ 3. Sustinerile verbale si dreptul la ultimul cuvant - garant al realizarii apararii.

Dupa terminarea anchetei judecatoresti instanta trece la ascultarea sustinerilor verbale, care sunt forma din cuvantarile procurorului, precum si partii civile, partii civilmente responsabile sau reprezentantilor lor, aparatorul si inculpatul, daca aparatorul nu participa la sedinta (art. 266 CPP RM).

Neacordarea posibilitatii inculpatului de a participa la sustinerile verbale, in cazul in care el nu are aparator si a lua ultimul cuvant se considera incalcare a legii procesual penale35t.

Sustinerile verbale prezinta una din cele mai importante si necesare parti a dezbaterilor judiciare. Participantii nu numai ca isi expun parerea asupra procesului si tind spre a convinge judecata in corectitudinea concluziilor sale36. In afara de aceasta inculpatul este mai greu de al apara decat il invinui. Aceasta apare din cauza ca este persoana vinovata in comiterea unei infractiuni mai ales cand exista probe in acest sens, este un lucru feresc, apararea acestei persoane ceva nefiresc. Societatea de obicei condamna infractiunile si persoanele ce le-au comis. Deaceea discursul procurorului in sustinerile verbale trezesc neincrederea. Astfel se intampla cu apararea. Ea este privita adeseori de a ingradi infractorul, de al 'ascunde' de pedeapsa bine meritata. Deaceea posibilitatea de a combina aparare intereselor individului cu interesele societatii a statului constituie greutatea cea mai mare36t. Discursul de aparare este un mijloc independent si principal de efectuare a apararii ce supune unei cercetari detaliate imprejurarilor cazului, ce caracterizeaza personalitatea inculpatului in baza carora se fac concluzii pe caz37.

Discursul de aparare este rezultatul activitatii de aparare finisate. Ea trebuie sa se refere doar la materialele examinate in judecata. Astfel, fiecare cuvant a aparatorului (de cele mai dese ori participa el) trebuie sa fie direct legat de materialele examinate in instanta de judecata.

Capacitatea aparatorului de a convinge trebuie sa se manifeste aici pe deplin. La finele sedintei judecatoresti la judecator deja s-a creat opinia personala despre fapta si inculpati. Ea insa nu e gandita pana la capat. Tot ce stie judecatorul si aparatorul, tot la ce s-a gandit judecatorul si aparatorul la fel s-a gandit si ajung la o anumita concluzie. De aceea aparatorul trebuie sa deie judecatorului ceea ce el asteapta de la el - raspuns la dubiile sale, adica aparatorul trebuie sa prezinte judecatorul la examinare si ascultare totul ce va ajuta la formarea opiniei definitive.

Monologul tinut cu judecatorul este un lucru foarte greu. De aceea aparatorul trebuie sa tinda ca discursul sau sa aiba un caracter aparator. Pentru a obtine aceasta aparatorul trebuie sa se pregateasca38.

Ca discursul sa fie convingator pentru judecata, aparatorul trebuie sa expuna discursul sau intr-o forma laconica, sa oglindeasca cele mai importante a procesului penal39. Pentru aceasta e mai bine de creat tot textul discursului sau si nu doar al schemei lui. Aceasta va ajuta mai bine de a se organiza si argumenta tezele sale.

In procesul lucrului asupra formarii continutului discursului, avocatul trebuie sa atraga atentia la asa notiuni ca tonul si stilul.

In orice discutie persoana isi gaseste reflectarea sentimentelor sale ce depinde de tema discutiei. In unele cazuri poate fi compatimirea, ura, dispretul, acordul s. a. Cand discursul e insotit de aceste atitudini ea invie si nimeni nu poate sa se contrapue ei.

Fiecare persoana poate sa-si aleaga stilul sau de a vorbi. Insa aceasta direct sau indirect depinde de caracterul si temperamentul celui ce vorbeste. Stilul trebuie sa corespunda cazul cercetat si persoanei supuse apararii. El trebuie sa raspunda continutului temei principale a discursului aparatorului.

Dupa continut, discursurile avocatului se pot imparti in doua tipuri de baza:

a)     Aparatorul e de acord cu alocutiunea procurorului.

b)     Aparatorul nu este de acord cu alocutiunea procurorului40.

In primul caz aparatorul trebuie direct sa indice din ce cauza persoana a savarsit infractiunea (in cazul cand ele pot atenua raspunderea) si ce dorea sa obtina prin comiterea ei. Cu alte cuvinte toate circumstantele ce atenuiaza raspunderea clientului sau.

In cazul doi aparatorul trebuie sa tinda de a descrie toate argumentele ce le are impotriva probelor aduse de procuror41.

In ambele cazuri tema discutiei avocatului trebuie sa fie inculpatul si viata lui. Fiecare cuvant al aparatorului, fiecare fraza a lui trebuie sa aiba o legatura directa cu clientul sau. Corect de-al intelege pe inculpat de a explica judecatorilor ce la adus pe acest om la extrema data, daca a comis aceasta infractiune si ce incorect il invinovatesc pe el, daca nu a savarsit infractiunea - sunt sarcinile de baza a aparatorului.

Continutul actiunii avocatului in mare masura depinde de esenta declaratiilor inculpatului. O asemenea descriere a actiunilor inculpatului asigura analiza si referinta in discurs la alte probe. Descrierea detaliata sau, invers, restransa a declaratiilor inculpatului complica aprecierea esentilor ce va aduce la distrugerea armoniei logicii cuvantarii aparatorului42.

De aceea ar fi mai eficient ca judecata de la inceput sa cunoasca ce prezinta inculpatul, in ce situatie grea a nimerit el. Aceasta insa nu trebuie privita ca o regula. Portretul literal al inculpatului se poate face pe parcursul analizei probelor care sunt in favoarea lui43.

Unii autori considera ca alocutiunea aparatorului trebuie sa cu prinda: partea introductiva analiza imprejurarilor cazului examinarea juridica a invinuirii inaintate caracteristica inculpatului si partea finala.

Partea introductiva trebuie sa puna baza discursului de mai departe. Ea nu trebuie sa fie voluminoasa, cuprinzand in sine ideea generala de a apara.

O mare importanta au celelalte sectiuni a alocutiunii aparatorului. Anume aici detaliat se analizeaza si apreciaza toate probele si sursele lor ce vin sa apere inculpatul. De asemenea, aparatorul este obligat sa efectueze o analiza critica a tuturor probelor care invinovatesc clientul sau. Ar fi mai rezonabil ca cele mai temeinice si evidente probe de aparare sa fie examinate la inceputul locutiunii. Aceasta tactica va atrage atentia instantelor de judecata influentand asupra convingerii intime a judecatorului44.

Aparatorul poate si trebuie sa supuna unei analize lucrul organelor de cercetare penala si ancheta preliminara, daca considera ca in activitatea lor sunt careva greseli ce tin de agravarea situatiei inculpatului. Mentionand lacunele date aparatorul prin aceasta respinge formula invinuirii. Astfel argumentele invinuirii trebuie sa fie tema de baza a discursului aparatorului. Avocatul nu trebuie sa se eschiveze de la combinarea directa a acelor argumente (din ele) ce nu au baza legala. Toata 'puterea' lui trebuie sa fie indreptata spre principalele probe ale acuzatorului. Aici in fata avocatului apare o sarcina dificila: el trebuie sa inteleaga care din argumentele invinuitului pot fi privite de judecator ca intemeiate. Afland aceasta, el cu o deosebita atentie va trebuie sa le inlature.

Toate pretentiile aparatorului fata de argumentele acuzatorului, toate opiniile lui: interpretarea personala a infractiunii (daca atare a fost comisa), atarnarea inculpatului fata de crima ce se incrimineaza, cu alte cuvinte toate alocutiunile avocatului tinde la un scop unic si direct: de a ajuta instanta de a emite o sentinta justa si convenabila pentru inculpat. Pentru aceasta el aduce judecatii tot ce poate respinge invinuirea, daca ea nu e dovedita sau ce o atenueaza daca este dovedita.

Logica unui asemenea discurs va persista in cazurile cand el va avea idee concreta si clara. Ea trebuie sa fie acel motiv sau scop cu care aparatorul sau inculpatul inaintau demersul, puneau intrebari martorilor, expertilor si altor participanti la procesul penal. Ideea data trebuie sa fie temeiul tuturor argumentelor ce la prezinta aparatorul judecatii si daca instanta va recunoaste aceste argumente ideea respectiva va sta la baza sentintei45.

Nu mai putin importanta in discursul aparatorului il ocupa problema calificarii actiunii sau inactiunii inculpatului. In literatura procesuala juridica corect se mentioneaza ca aprecierea juridica in discursul aparatorului consta in interpretarea legii, cautarea unei alte reglementari mai potrivita dupa parerea lui la calificarea cauzei. Calificarea corecta a actiunii inseamna ca faptul intruneste toate elementele constitutive a unei componente de infractiuni prevazute de codul penal. Aparatorul trebuie sa cerceteze toate aceste elemente, sa analizeze si caracterizeze continutul motivelor infractiunii, existenta legaturii cauzale intre actiune si rezultat. Tot aceasta trebuie sa se bazeze pe cunoasterea exacta a legislatiei in vigoare.

In partea finala aparatorul trebuie pe scurt sa faca o concluzie in care se va oglindi toate argumentele apararii, parerea lui fata de problemele ce trebuie solutionate pe caz. Aici aparatorul trebuie clar si concret sa spuna ce doreste el de la instanta: achitarea inculpatului, daca vinovatia lui nu este dovedita sau stabilirea unei pedepse cat mai minime prevazute de codul penal daca vina i s-a dovedit. In afara de acesta ici trebuie sa fie oglindit punctul de vedere asupra pretentiilor materiale a partii civile si alte intrebari ce au importanta pentru clientul sau.

Asa dar locutiunea aparatorului trebuie de la bun inceput bine gandita, pregatita si numai dupa aceasta tinuta. Dupa cum mentioneaza V. Goldineva 'ea trebuie sa fie compozitionala, adica materialul ce formeaza continutul ei. Trebuie in modul corespunzator sa fie aranjat, organizat dupa o anumita sistema', sau I. Chisiliov 'Discursul avocatului - un act unic ce tinde sa schimbe parerea ascultatorilor indreptandu-le spre concluzia ca celelalte-s gresite'46.

Dupa tinerea discursului de aparator procurorul poate sa foloseasca de asa numita replica, iar aparatorul are dreptul sa raspunda la ea. Replica i se acorda aparatorului pentru a se opune la argumentele adaugatoare ale procurorului si de a-si expune parerea asupra unor imprejurari care au fost scapate in alocutiunea sa. Dupa expirarea replicilor judecata acorda inculpatului dreptului la ultimul cuvant. Aparatorul nu trebuie sa spuna clientului sau ce trebuie acesta sa vorbeasca in ultimul cuvant al sau, insa acesta trebuie sa-i lamureasca ca el nu trebuie din nou sa atinga problema probelor, nu trebuie sa aminteasca din nou despre motivele ce au dus la comiterea crimei. Pe instanta de judecata o intereseaza daca persoana data minte sau nu, a comis crima din cauza vietii grele sau din alte motive josnice, o sa se corijeze sau nu. Aparatorul trebuie, de asemenea, sa incurajeze si sa mentioneze ca ultimele cuvinte ale lui foarte mult pot sa-i schimbe soarta.

Cu aceasta se finalizeaza activitatea de aparare a inculpatului si aparatorului sau insa in multe cazuri nu si procesul penal47.

Dupa pronuntarea sentintei integral sau dispozitivul ei, ei presedintele explica inculpatului si altor participanti continutul sentintei, modul si termenele de atacare. Daca inculpatul nu cunoaste limba in care este intocmita sentinta sau dispozitivul ei va fi adus la cunostinta inculpatului de catre interpret in limba pe care o cunoaste.

Conform prevederilor art. 292 CPP RM in cel mult trei zile de la pronuntarea sentintei sau a dispozitivului ei, inculpatului arestat i se inmaneaza copia sentintei sau a dispozitivului ei. Daca sentinta sau dispozitivul ei este intocmit intr-o limba pe care nu o cunoaste, lui i se inmaneaza traducerea in scris a sentintei sau a dispozitivului ei in limba pe care o cunoaste. Daca acest lucru nu-i facut aceste circumstante trebuie sa fie considerate drept motiv pentru termenul expirat de atacare sau pentru casarea deciziei instantei de apel, daca au fost examinate apelurile altor participanti.

§ 4. Atacarea sentintei ca modalitate de infaptuire a apararii.

Dupa expunerea dezbaterilor judiciare inculpatului i se pronunta o sentinta, care poate fi acuzare sau achitare. De aici conform legislatiei in cazul emiterii unei sentinte inculpatul se transforma in condamnat48. In cazul dezacordului cu sentinta condamnatului o poate condamna in instantele superioare. Importanta controlului si verificarii sentintei emise de instanta de judecata e evidenta. Sentinta judecatii determinand soarta oamenilor hotaraste intrebarea vinovatiei sau nevinovatiei unei sau altei persoane, hotaraste problema actiunii civile inaintata de partea civila s.a. E usor de inchipuit ce consecinte nefaste poate sa aduca o sentinta nelegala, de aceia legea procesual-penala acorda o mare atentie problemei date. Numai expirarea termenului de inaintare a cererii de atac fac ca sentinta sa capete putere juridica (nu in orice caz). Aceasta arata importanta importanta enorma ce o are atacul sentintelor din punct de vedere a garantarii drepturilor si intereselor legale a participantilor la proces.

Atacul a unei sentinte ilegale dupa parerea inculpatului este o forma a apararii drepturilor lui ce determina controlul legalitatii si temeiniciei hotararii emise de prima instanta. Corect afirma M. S. Storogovici, mentionand ca 'Pentru subiectii ce pot ataca sentinta judiciara aceasta e o garantie a drepturilor sale. Atacul esentei pentru inculpat si aparatorul sau este o forma sau modalitate de aparare'49.

Practica demonstreaza acest lucru. De exemplu, in dosarul nr.95030226 avocatul Madan N. A. aparandu-l pe inculpatul Davdiuc A.I. Invinuit pe art. 119 alin. 4 si 208 alin.3 a obtinut clasarea dosarului prin atacul sentintei in Curtea Suprema de Justitie.

Codul Procesual Penal al Republicii Moldova detaliat reglementeaza formele, modalitatile si procedura de atac a sentintei in instantele ierarhic superioare. Astfel, conform legislatiei ca modalitate de atac poate fi: Apelul si recursul - ca cai ordinare de atac, contestatia in anulare, revizuirea procesului penal, recursul in anulare si demersul in interesul legii ca cai extraordinare de atac.

Nu ma voi opri sa analizez detaliat fiecare forma in parte din considerentele limitei lucrarii date, i ma voi stradui pe scurt sa indic principalele reguli de efectuare a apararii drepturilor si intereselor inculpatului.

Astfel, pentru atacul ordinar al sentintei este necesar de a inainta o cerere in scris, ea poate fi prezentata de avocat insa cu acordul clientului sau. In cazul in care condamnatul nu este de acord cu sentinta judecatii insa ii este frica s-o atace, aparatorul este obligat sa-i lamureasca nejustificativitatea infractiunii lui. In situatia cand aparatorului nu i s-a reusit sa-l convinga pe condamnat in eficienta atacului, el singur poate inainta in instanta de apel sau de recurs, explicand dreptul clientului sau de a renunta la apel50. Deaceea nu putem fi de acord cu dl. Satchisean care afirma ca in cazul cand sentinta a fost ilegal emisa aparatorul poate singur, fara acordul condamnatului de a ataca51. Aceasta prevedere incalca grav drepturile inculpatului. Capatand acordul clientului de a ataca hotararea judecatii avocatul scrie cererea corespunzatoare din numele sau, purtand raspundere deplina pentru continutul ei. In ea se va reda temeiul si motivele cerintelor apelantului, cu trimitere la probe care arata de ce partea apararii considera ca sentinta este ilegala si neintemeiata52. Cererea de atac de parti timp de zece zile de la pronuntarea sentintei (art. 37 CPP RM), iar pentru inculpatul arestat acest termen decurge de la inmanarea copiei de pe sentinta sau de pe dispozitivul sentintei (art. 308 CPP RM). Ea se depune la instanta a carei sentinta se ataca, apoi se transmite impreuna cu materialele dosarului la instanta ierarhica superioara unde va trebuie sa fie examinata. Legea nu prevede participarea obligatorie a aparatorului in procesul apelului si recursului si in cazul cand condamnatul cere acest lucru. Faptul dat este considerat de S. Barchin si M. Pacmuhov ca 'o incalcare a dreptului constitutional la aparare. Avocatul care a inaintat cererea de apel sau recurs conform legislatiei nu este invitat in sedinta. In rezultat nimeni nu a spus nimic in vederea apararii condamnatului. Respectiv, in cazul cand aparatorul nu a participat la examinarea atacului nu poate influenta asupra hotararii luate pe caz'53, lucru ce va aduce la taraganarea procesului penal, atacul din nou a sentintelor. Recent pe aceasta problema s-a expus Plenumul CPI mentionand ca, participarea aparatorului la judecarea apelului, recursului in anulare declarat in defavoarea celui condamnat, achitat sau persoanei in privinta careia s-a incetat procesul este obligatorie. Rolul aparatorului in examinarea apelului si recursului e foarte responsabil. Aceasta reese din faptul ca instanta de judecata nu asculta si interogheaza pe nimeni, examinand pricina numai dupa materialele dosarului, ascultand paralel parerea aparatorului si procuratorului54.

Instanta ce examineaza cererea de apel sau recurs poate lua urmatoarea hotarare:

a)     respinge apelul sau recursul mentinand hotararea atacatas

b)     achita apelul sau recursul casand sentinta primei instante pronuntand o noua hotarare potrivit ordinei stabilite pentru prima instanta, in cazul apelului, ori mentine hotararea primei instante cand apelul a fost gresit admis sau achitat inculpatul casand procesul penal, in cazul recursului, precum in ambele cazuri, trimite la o noua rejudecare (art. 335 CPP RM).

Instanta de apel solutionand cauza nu poate crea o situatie mai grea pentru cel care a declarat apel (art. 316, 338 CPP RM), in primul rand in privinta condamnatului. In hotarare se indica temeiurile de fapt si de drept ce au dus la respingerea sau admiterea atacului, precum si motivele adaptarii deciziei date. Dupa intrunirea conditiilor stabilite, hotararea devine definitiva fiind obligatorie pentru toti participantii la proces si posibila de executare55.

In practica apare intrebare: este necesar, oare, de a ataca sentinta instantei de judecata in cazul cand ea la achitat pe inculpat? Desigur, persoana achitata nu va contesta insusi faptul achitarii, cerand sa fie condamnat. Asta ar fi irational. Dar pentru el este important, in baza carui temei el a fost achitat. Astfel , in cazul achitarii ca urmare a lipsei componentei de infractiuni stabileste reabilitarea inculpatului, spre deosebire de studiu cand nu s-a dovedit vinovatia lui.

Iata de ce legea nu interzice atacarea sentintei cu caracter de achitare a inculpatului56.

Se poate de vorbit oare despre dreptul la aparare dupa ce sentinta a devenit definitiva? Discutiile asupra acestei intrebari se duc atat intre teoreticieni, cat si intre practicieni.

Dupa parerea mea raspunsul cel mai corect il da M. S. Stargovic care mentioneaza ca procedura in instanta de apel si recurs sunt cai ordinare de atac care pot fi infaptuite in urma prezentarii de partile procesului penal a unei ceri in acest sens. Contestatia in anulare, revizuire procesului si celelalte forme sunt cai extraordinare de atac cu care, de regula, se fondeaza procesul penal. Atacul pe cale extraordinara se inainteaza de persoane ce au atributii de supraveghere (in cazul recursului in anulare si demersului in interesul legii) cererea este prezentata de procurorul general precum si de partile participante la proces. Daca unii din ei au depistat careva incalcari in procesul achitarii sentintei (exact stabilite de CPP RM) el poate inainta cererea respectiva. Temei pentru inaintarea cererii consta in anularea si revizuirea procesului, este plangerea partilor la proces, declaratii si scrisori emanate de la cetateni, din partea organizatiilor sindicale si altor organizatii obstesti, intreprinderi, institutii, articole sau scrisori publicate in presa, prezentarea de procurori sau judecatori a unor informatii ce pot servi ca temei pentru modificarea sentintei. Cele mai des intalnite temeiuri (de prezentare a cererii de contestare si anulare) sunt plangerile condamnatilor si aparatorilor sai57.

Una din obligatiile de baza a aparatorului la etapa data e de a ajuta condamnatul sa compuna cererea de atac. Experienta si profesionismul in intocmirea documentelor, intelegerea si cunoasterea actelor normative necesare, capacitatea de a efectua o analiza critica a probelor, a concluziilor instantelor judecatoresti asigura eficacitatea, convingerea temeinica a cererii de atac, mai ales cand e intocmita de un jurist calificat.

In ea trebuie sa fie descrise concluziile si pareri al celui ce o inscrie, adica tot ce cere el de la instanta de judecata competenta: de a anula sentinta instantei anterioare sau de a introduce careva modificari in ele, de a transmite la o noua rejudecare. Cererea in vederea atacului pe cale extraordinara este un act procesual ce atrage anumite consecinte:

1.     ea serveste ca temei pentru infaptuirea procedurii de atac pe cale procesualas

2.     ea trebuie examinata de o persoana imputernicita de aceastas

3.     pe ea se emite o hotarare care trebuie sa fie motivatas

4.     ea serveste ca temei pentru ridicarea documentelor si materialelor cazului dats

5.     inaintarea ei poate sa suspendeze executarea hotararii a carei anulare se ceres

6.     despre rezultatul examinarii procesului trebuie informati autorii si alte persoane cointeresate59.

Legea procesual penala stabileste concret temeiurile, modul de infaptuire a procedurii in cazurile atacului pe caile extraordinare. Astfel situatia contestarii impotriva hotararii definitive este de zece zile dupa inceperea executarii pentru persoana impotriva careia se face executarea, iar pentru celelalte persoane - treizeci de zile. In cazul revizuirii procesului penal, termenul dat pentru condamnat nu e limitat, iar pentru celelalte parti - nu mai tarziu de expirare termenului de prescriptie sau a unui an de la descoperirea imprejurarilor prevazute de art. 363 aliniatul 2 CPP RM. O situatie asemanatoare e prezenta si in cazul recursului in anulare: pentru condamnat un careva termen nu exista, pentru alte persoane - un an de la data cand hotararea a ramas definitiva. Aceasta serveste ca o garantie a respectarii principiului garantarii dreptului la aparare.

Participarea aparatorului in procesul examinarii cazului pe calea atacului extraordinar trebuie sa fie obligatorie in cazul cand condamnatul doreste aceasta. Prezenta aparatorului are o importanta deosebita in cazul cand instanta competenta examineaza posibilitatea achitarii persoanei sau atenuarii raspunderii stabilite60.

Imputernicirile instantelor competitive de a examina cauzele pe caile extraordinare sunt destul de vaste. Ele pot lasa sentinta sau hotararea fara schimbari si inceta activitate pe dosar sau trimite materialul la o noua examinare in cazul aparitiei unor noi imprejurari (art. 363 CPP RM). Posibilitatea de a examina imprejurari la cazului penal permite de a descoperi si cerceta erorile comise, daca ele au fost comise si nu au fost inlaturate la stadiile precedente de examinare penala ⁶¹. Aceasta are o importanta procesuala si educationala. Fiind o parte componenta a dreptului condamnatului la aparare, creeaza incredere nestingherita in suprematia legii si victoriei adevarului. Fiecare din formele existente de atac a sentintelor are importanta sa specifica formand un tot intreg, ce contribuie la garantarea principiilor generale a jurisprudentei, inclusiv si la respectare dreptului condamnatului la aparare ⁶².