|
|
|
Conflictul de legi presupune situatia in care un raport juridic cu element de extraneitate este susceptibil de a fi guvernat de doua sau mai multe legi apartinand unor sisteme de drept diferite. De pilda, in cazul incheierii unui contract de vanzare-cumparare a unui bun situat in strainatate, daca partile au cetatenii diferite, raportul juridic are mai multe elemente de extraneitate si sunt mai multe legi chemate sa-l carmuiasca; legea personala a partilor pentru capacitatea de a contracta; legea locului incheierii actului pentru forma acestuia; legea locului situarii bunului pentru probleme care tin de statutul real al bunului.
Cauza aparitiei conflictului de legi consta in deosebirile existente intre sistemele de drept ale diferitelor state[1]
Fundamentul teoriei il constituie trasaturile specifice ale "stiintei conflictelor"[2].
a) din punctul de vedere al izvoarelor dreptului international privat intrucat izvoarele acestei ramuri de drept sunt putine iar in multe tari normele au natura cutumiara, contributia jurisprudentei si a doctrinei este esentiala in elaborarea normelor conflictuale. Alaturi de acestea creste si rolul conventiilor internationale in domeniu, in special al celor adoptate la Haga.
b) din punctul de vedere al naturii normelor care reglementeaza conflictele de legi, aceste norme sunt norme conflictuale, diametral opuse normelor substantiale. Menirea lor este de a determina legea aplicabila fara a se ajunge la transarea litigiului pe fond.
c) din punctul de vedere al metodei utilizate: solutionarea conflictului de legi impune, in prealabil, incadrarea situatiei date intr-o categorie juridica (persoane, bunuri, contracte s.a.). Categoriile juridice corespund institutiilor din dreptul civil intern, iar sarcina instantelor este de a le cerceta natura. De exemplu, daca prescriptia actiunii este calificata ca fiind o institutie apartinand dreptului material, atunci vom aplica legea care carmuieste fondul dreptului subiectiv in discutie; daca vom considera ca apartine dreptului procesual, atunci va fi supusa legii forului. Referindu-se la conflictele de legi, Bartin aprecia ca dreptul international privat este o "proiectie a dreptului intern pe plan international"[3].
d) din punctul de vedere al structurii teoriei generale a conflictelor de legi pot fi operate doua distinctii:
- distinctia intre crearea drepturilor subiective si invocarea drepturilor dobandite, cu consecinte asupra ordinii-publice;
- distinctia intre normele conflictuale "ordinare" si normele conflictuale "extraordinare". Primele sunt norme conflictuale care desemneaza legea aplicabila; normele "exceptionale" reglementeaza institutii care impiedica aplicarea legii straine normal competente, cum sunt ordinea publica, fraudarea legii ori retrimiterea.
Aceasta doctrina este impartasita in tarile anglo-saxone, in Elvetia, iar in Franta a fost sustinuta de Bartin si Pillet.
Exista conflict de jurisdictii ori de cate ori o instanta sesizata cu un litigiu de drept international privat trebuie sa se pronunte mai intai asupra propriei competente[4].
Determinarea instantei competente nu atrage, automat, aplicarea dreptului acesteia. Un asemenea de raport de dependenta este exclus, altfel "fiecare instanta aplica propria sa lege raportului privitor la care exista litigiul, deci nu s-ar mai pune nici o problema de conflict de legi. De aceea, trebuie facuta diferenta intre competenta jurisdictionala in dreptul international privat si competenta legislativa (legea aplicabila)"[5].
In situatia inversa, nici identificarea lex causae nu atrage automat determinarea competentei jurisdictionale.
Conflictele de jurisdictii influenteaza conflictele de legi in sensul ca solutionarea conflictului de jurisdictii este prealabila solutionarii conflictului de legi. Doar dupa ce are loc operatiunea de stabilire a competentei jurisdictionale, "solutionarea conflictului de legi devine o prioritate pentru instanta de judecata investita cu solutionarea cauzei"[6]. Cronologia lucrurilor este fireasca, deoarece instanta nu poate consulta norma conflictuala inainte de a decide ca este competenta in acest sens.
Norme conflictuale similare in aceeasi materie pot conduce la solutii diferite, fiind expresia conceptiei legiuitorului fiecarui stat. Norme conflictuale identice apatinand unor state cu care elementul de extraneitate face legatura pot determina solutii diferite ale conflictului de legi. "Aceasta deoarece legile la care fac trimitere normele conflictuale pot fi diferite si deci solutia litigiului este deosebita"[7].
Precizarea adusa in literatura de specialitate franceza este binevenita. Incontestabil, solutionarea conflictului de jurisdictii influenteaza legea aplicabila, iar aceasta lege difera in raport de instanta sesizata. Nu este mai putin adevarat ca instanta determinata in urma solutionarii conflictului de jurisdictii nu este obligata sa faca aplicarea propriei legi, in mod invariabil. Daca, sistematic, instanta ar aplica doar legea forului, nu am avea de-a face cu conflictul de legi, intrucat acesta ar fi rezolvat automat de ceea ce indica solutia conflictului de jurisdictii[8]. Pe de alta parte, competenta jurisdictionala nu atrage dupa sine mai putina competenta legislativa, avand in vedere specificitatea sistemului de drept international privat al fiecarui stat si faptul ca instanta aplica propria norma conflictuala. Fiecare instanta califica in functie de propria lege si da curs propriei conceptii asupra ordinii publice[9].
Conflictele de legi influenteaza conflictul de jurisdictii, dar mai putin evident. Influenta conflictelor de legi se concretizeaza in faptul ca judecatorul, de la bun inceput, priveste litigiul in ansamblul sau si se declara competent avand in vedere legea pe care o va aplica.
Concis exprimat, influenta conflictelor de legi se explica prin «ratiuni ce tin de natura umana, mai precis de ezitarile si "slabiciunile" magistratului decat de rigoarea si ordinea logica a solutionarii conflictelor»[10].
Uneori, instantele prefera sa evite a se pronunta asupra situatiei deduse judecatii, prin invocarea propriei necompetente. Exemplele cele mai elocvente sunt divorturile confesionale si procesele dintre straini. Spetele Levinçon si Patino sunt semnificative pentru cele doua materii enuntate.
In cazul divorturilor confesionale, este cunoscut faptul ca unele state consacra procedura religioasa, atat pentru incheierea, cat si pentru desfacerea casatoriei[11]. Desfacerea casatoriei de catre rabin - procedura obisnuita in legea mozaica - nu este recunoscuta de tarile in care incheierea si desfacerea casatoriei sunt proceduri laice. Prin urmare, aplicarea legii mozaice inseamna un divort fara valoare pe teritoriul Frantei, iar aplicarea legii franceze conduce la pronuntarea unui divort civil pe care religia evreiasca nu il considera valabil. In afacerea Levinçon (1905) Curtea de Casatie franceza a contestat tribunalelor franceze competenta de a se pronunta cu privire la divortul unor evrei rusi, a caror lege personala atragea competenta unui rabin. S-a aratat in doctrina franceza de drept international privat ca problema care apare ca insolubila "este cea care se gaseste pe taramul conflictelor de legi, conflicte care in mod cert dicteaza solutia unei probleme de competenta jurisdictionala"[12].
Speta Patino a marcat momentul de cotitura in schimbarea jurisprudentei instantelor franceze in ceea ce priveste competenta de a judeca straini. Starea de fapt retinuta in speta este urmatoarea: doua persoane - Christina de Bourbon, de cetatenie spaniola si Antenor Patino, de cetatenie boliviana - s-au casatorit la Madrid in anul 1831. Prin contractul de casatorie au optat pentru regimul separatiei de bunuri, femeia, minora la acea data, avand autorizarea tatalui adoptiv la incheierea conventiei matrimoniale. Doamna Patino a dobandit in urma casatoriei cetatenie boliviana si s-a stabilit la Paris impreuna cu sotul sau. In perioada celui de-al doilea razboi mondial, sotia s-a mutat cu cei doi copii la New-York, iar sotul a ramas la Londra pentru a indeplini functiuni diplomatice. In 1944 sotia a inaintat actiune de divort in fata instantei americane, dar a revenit si a semnat un act prin care sotul se obliga sa ii achite o suma importanta in vederea renuntarii la judecata. In anul 1946 domnul Patino a introdus actiune pentru desfacerea casatoriei in fata Tribunalului civil al Senei[13], care s-a declarat necompetent sa judece cauza, motivat de faptul ca partile sunt straini. Hotararea a fost infirmata in apel[14], iar recursul judecat de Curtea de Casatie[15] a prilejuit afirmarea, in terminis, a renuntarii la principiul necompetentei, care ghida instantele franceze in litigiile purtate intre straini. Altfel, considerandu-se necompetenta, instanta trebuia sa respinga actiunea ca inadmisibila. Divortul era interzis de legea spaniola (ca lege a locului celebrarii casatoriei), la care trimitea legea boliviana, ca lege nationala a sotilor[16].
Solutia competentei jurisdictionale in materia statutului personal, atunci cand partile sunt straini, a fost consacrata jurisprudential destul de tarziu, cu atat mai mult cu cat este vorba de un domeniu in care se aplica legea straina, ca lex patriae. O data in plus, este evident ca solutia conflictului de jurisdictii a suferit influenta solutiei date conflictului de legi[17].
Conclusiv, competenta jurisdictionala si competenta legislativa nu se gasesc intr-o relatie de dependenta, intelegand prin aceasta ca "determinarea jurisdictiei competente a unei anumite tari nu atrage dupa sine intotdeauna aplicarea dreptului acesteia"[18]. Tot asa, identificarea legii care are vocatie de aplicare raportului cu element extraneu nu inseamna, implicit, determinarea competentei juisdictionale in dreptul international privat[19].
Doctrina a fost promovata in Franta, Spania, America de Sud.
In aceasta notiune sunt incluse totalitatea normelor juridice prin care se determina capacitatea de folosinta a strainului, adica totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le poate avea strainul persoana fizica sau persoana juridica in statul forului[20].
Coexistenta conflictelor de legi, a conflictelor de jurisdictii si a conditiei juridice a strainului in cadrul aceleiasi ramuri de drept[21] este explicata pe baza a doua similitudini:
- similitudine din punct de vedere al izvoarelor. La fel ca si conflictele de legi si ca si conflictele de jurisdictii, conditia juridica a strainului are origine jurisprudentiala;
- similitudine din punctul de vedere al tehnicii juridice si al rationamentului. Conditia juridica a strainului, in contrast cu conflictele de legi reflecta "politica juridica"[22] a fiecarui stat si nu tehnica juridica. Tarile de imigratie supun statutul personal al legii domiciliului, iar majoritatea tarilor de emigratie il supun legii nationale. Supunand strainul legii domiciliului se faciliteaza integrarea acestuia in tara care l-a "adoptat". Din contra, aplicandu-se legea tarii de origine se creeaza o situatie diferita de cea a resortisantilor in privinta exercitarii drepturilor civile. Cele doua materii - conflictele de legi si conditia juridica a strainului - interfereaza, astfel ca, in pofida particularitatilor pe care le prezinta, conditia strainului tine de dreptul international privat.
In literatura noastra juridica s-au exprimat opinii diferite: unii autori[23] considera ca institutia conditiei juridice a strainului in Romania este parte integranta a dreptului international privat roman si este reglementata de legile materiale romane, ca legi ale forului. Argumentele acestei teze sunt urmatoarele: exista conflict de legi numai in masura in care se recunosc strainilor drepturi in Romania; conditia strainului are legatura cu procedura de drept international privat (de exemplu, conditia strainului ca parte in proces, este reglementata de Legea nr. 105/1992); stiinta dreptului international privat este in masura sa asigure un studiu unitar al institutiei conditiei juridice a strainului[24].
Alti autori[25], chiar daca recunosc ca materia conditiei juridice a strainului constituie o premisa a conflictelor de legi, nu o includ in dreptul international privat.
[1] In sintagma "conflict de legi", notiunea de "lege" trebuie inteleasa in sensul de "sistem de drept" apartinand unui anumit stat.
[2] Y. Loussouarn, P. Bourel, Droit international privé, Dalloz, Paris, 1999, p. 5.
[3] Y. Loussouarn, P. Bourel, op. cit., p. 6.
[4] Pentru relatia intre cele doua tipuri de conflicte, D.A. Popescu, Corelatia dintre conflictele de legi si conflictele de jurisdictii, in Fiat Justitia, nr.1/1999, p. 59-67.
[5] I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Drept international privat, p. 424. Cu privire la aceasta problema, D.A. Popescu, Corelatia dintre conflictele de legi si conflictele de jurisdictii, p. 59.
[6] R.-B. Bobei, Repere doctrinare si jurisprudentiale ale institutiei calificarii in dreptul international privat, in CJ, nr.3/2004, p. 105 si jurisprudenta citata la nota 7.
[7] I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Drept international privat, p. 424. De exemplu, normele conflictuale a doua state trimit la lex fori, care este diferita in continut. Se va ajunge la situatia in care norme conflictuale identice nu duc la solutii identice.
[8] Y. Loussouarn, P. Bourel, Droit international privé, 4e édition, Dalloz, Paris, 1993, p. 8.
[9] Ibidem, p. 8.
[10] D.A. Popescu, Corelatia dintre conflictele de legi si conflictele de jurisdictii, p. 63.
[11] D.A. Popescu, Drept international privat, p.65.
[12] Y. Loussouarn, P. Bourel, Droit international privé, p. 9.
[13] Tribunalul civil al Senei s-a pronuntat prin hotararea din 13.10.1946 (B. Ancel, Y. Lequette, Grands arrêts de la jurisprudence française de droit international privé, 3e édition, Dalloz, Paris, 1998, p. 288.
[14] Apelul a fost judecat de Curtea de Apel din Paris, la 12 mai 1947 (B. Ancel, Y. Lequette, Grands arrêts de la jurisprudence française de droit international privé, p. 288).
[15] Cu privire la recursul judecat la 21.06.1948, a se vedea Semaine Juridique, Edition générale, 1948, II, p. 4422, hotarare citata dupa B. Ancel, Y. Lequette, loc. cit.
[16] Afacerea Patino a generat o bogata jurisprudenta. Este expusa, in detaliu si cu referinte bibliografice in B. Ancel, Y. Lequette, Grands arrêts de la jurisprudence française de droit international privé, p. 287-304.
[17] D.A. Popescu, Corelatia dintre conflictele de legi si conflictele de jurisdictii, p. 66.
[18] I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Drept international privat, p. 424.
[19] A se vedea D.A. Popescu, Corelatia dintre conflictele de legi si conflictele de jurisdictii, p. 66-67.
[20] A se vedea D. Lupascu, G. Mihut-Gÿongÿ, Regimul juridic al strainilor in Romania, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006, p. 6.
[21] Asupra ansamblului problemei, a se vedea Carmet, Étude critique de la distinction entre la condition des étrangers et les conflits de lois, thèse, Paris, 1978.
[22] Y. Loussouarn, P. Bourel, op. cit., p. 13.
[23] D. Al. Sitaru, op. cit., p. 46-47.
[24] Ibidem.
[25] T. R. Popescu, op. cit., p. 35-36.
