Directii si orientari ale reformelor constitutionale in statele candidate

Directii si orientari ale reformelor constitutionale in statele candidate

Dupa cum este bine cunoscut, toate statele candidate la Uniunea Europeana - in majoritatea lor foste state socialiste - au cunoscut, dupa 1990, un proces de ample cautari in vederea redefinirii institutiilor lor fundamentale. Aceste state, care au pus capat unor regimuri totalitare, si-au manifestat cu fermitate vointa de a-si edifica ordinea constitutionala pe baza unor principii juridice acceptate de toate statele, care sa permita reintrarea lor in marea familie a tarilor europene.

Se poate spune chiar ca, intr-un anumit fel, miscarile antitotalitare din anii '90 au constituit actiuni de resuscitare a suveranitatilor nationale care numai astfel au putut sa-si redobandeasca o autentica personalitate internationala si sa-si edifice institutiile statului intr-un mod nou, cu totul democratic.

In momentul de fata, pentru toate statele candidate la Uniunea Europeana se ridica cu acuitate problema adaptarii constitutiilor la standardele comunitare. In aceasta ordine de preocupari, prestigiosul Institut ASSER din Olanda a organizat o importanta dezbatere intre 20-23 septembrie 2000, consacrata 'Impactului constitutional al extinderii la nivelul Uniunii Europene si la nivelul national'^[1]

Dezbaterea s-a soldat cu importante propuneri vizand sincronizarea prevederilor constitutiilor nationale si chiar cu elaborarea unui proiect-cadru model, in masura sa orienteze reformele constitutionale, indispensabile in tarile candidate, pentru ca acestea sa poata adera la Uniunea Europeana avand o baza juridica eficienta si sigura^[2]

Cunoscutul om de stiinta olandez Alfred E.Kellermann, Secretarul General al Institutului ASSER, intr-un studiu sintetic asupra problematicii respective, sublinia necesitatea adaptarii cadrului constitutional al tarilor candidate relevand, printre altele, ca o asemenea reforma implica principiul transferului exercitarii anumitor puteri ale statului derivand din suveranitatea nationala catre Uniunea Europeana, suprematia, prioritatea si aplicabilitatea directa a dreptului comunitar, insusirea unor prevederi specifice ale tratatelor europene - printre care cetatenia europeana, dreptul de vot acordat strainilor rezidenti, precum si eliminarea unor prevederi specifice care contrazic acquis-ul (cum ar fi, de pilda, interzicerea dobandirii de terenuri de catre straini, neextradarea propriilor nationali etc.)^[3]

Aceste modificari sunt necesare, in opinia profesorului Kellermann, pentru a asigura posibilitatea aderarii statelor candidate la Uniunea Europeana in asemenea conditii incat prevederile interne sa nu constituie un obstacol pentru aderarea tarilor respective la Uniunea Europeana ci, dimpotriva, sa faciliteze in mod armonios un asemenea proces^[4]

Asa cum s-a aratat mai sus, lucrarile Conferintei de la Haga s-au soldat cu elaborarea unui proiect - aflat in prezent in plina desfasurare ('proiectul Matra') - care prevede organizarea unor dezbateri interne, sondaje, interviuri, studii etc., ce s-ar solda in final cu convenirea unor linii directoare comune, care ar urma sa fie realizate apoi de catre statele candidate.

Este de relevat ca, din punctul de vedere al ordinii constitutionale, statele candidate la aderare ofera o gama larga de prevederi in ceea ce priveste aplicabilitatea posibila a dreptului comunitar in ordinea interna a statelor^[5]. Exista constitutii care recunosc in mod general superioritatea dreptului international fata de dreptul intern, dar exista si altele care recunosteau superioritatea dreptului international fata de legea interna numai intr-un domeniu specific - domeniul drepturilor omului (art.20 din Constitutia Romaniei).

Pe de alta parte, nu toate formulele inscrise in constitutiile tarilor candidate au fost acceptate ca functionale de catre Uniunea Europeana. Astfel, formula cuprinsa in Constitutia Poloniei, care vorbeste despre 'delegarea competentei organelor autoritatii de stat organizatiei internationale' nu a fost considerata suficienta, intrucat delegarea presupune si posibilitatea retragerii ei.Trebuie precizat ca o formula asemanatoare se gaseste in Constitutia Albaniei, care se situeaza si ea pe pozitia 'delegarii' unor competente pentru probleme specifice, formulare care cuprinde, evident, implicatii mai largi decat cele existente in momentul de fata in Constitutia Romaniei din 1991.

Documentele Conferintei de la Haga, ca si opiniile formulate de autori de specialitate, sunt insa categorice in sensul ca pentru realizarea integrarii europene se impun cu necesitate masuri mai angajante si anume acceptarea nu numai a 'delegarii', ci insusi a unui adevarat 'transfer' de suveranitate.

Trebuie subliniat si faptul ca un rol deosebit de important in orientarea procesului de elaborare a constitutiilor tarilor ce candideaza spre a deveni  membre ale Uniunii Europene il are Comisia Europeana pentru Democratie prin Drept, cunoscuta sub numele de Comisia de la Venetia.

Aceasta Comisie a fost constituita de Comitetul de Ministri al Consiliului Europei, la 10 mai 1990, la scurt timp  dupa daramarea zidului Berlinului. Ea se compune din experti independenti, de renume international, avand o bogata experienta in cadrul institutiilor democratice prin contributiile aduse in domeniul dreptului si stiintelor politice. Ei sunt in majoritatea lor profesori de drept constitutional sau de drept international, judecatori ai curtilor constitutionale, membri ai Parlamentelor nationale si inalti functionari. Ei sunt desemnati pe o perioada de patru ani de statele membre ale Consiliului Europei. De asemenea, participa cu titlu de asociati o serie de specialisti din state care nu sunt inca membre ale Consiliului Europei, precum si observatori dintr-un numar de tari.

Activitatea Comisiei Europene pentru Democratie prin Drept se inscrie in cadrul celor trei principii de baza ale patrimoniului constitutional european: democratia, drepturile omului si preeminenta dreptului - principii fundamentale ale orientarii activitatii Consiliului Europei.

In decursul timpului, Comisia a oferit asistenta constitutionala unui numar de tari, a efectuat studii si a colaborat cu unele curti constitutionale.

In mod special, intereseaza asistenta data de catre Comisie unor state care se gaseau pe punctul de a efectua reforme constitutionale. Avizele Comisiei, intocmite de specialisti din cei mai calificati, au oferit repere importante, au permis depasirea unor dificultati in procesul de elaborare a reformelor constitutionale, facilitand totodata intelegerea mai clara de catre solicitanti a principiilor constitutionale care se bucura in Europa de o recunoastere si aplicare unanima. 

Semnalam cu titlu de exemplu Avizul asupra problemelor constitutionale pe care le ridica aderarea Estoniei la Uniunea Europeana, adoptat ca urmare a celei de a 35-a sesiuni plenare a Comisiei, care a avut loc la Venetia in zilele de 12-13 iunie 1998^[6]. Avizul, intocmit pe baza contributiilor aduse de Luis Lopez Guerra (Spania) si M.Matti Niemivuo (Finlanda) a insistat in mod special si prioritar asupra necesitatii adoptarii unei dispozitii generale cu privire la transferul de puteri in beneficiul Uniunii Europene.

Analizand prevederile Constitutiei Estoniei, care dispune chiar in primul sau articol ca aceasta tara este o republica democratica, independenta si suverana, 'in care puterea suprema apartine poporului', independenta si suveranitatea Estoniei fiind 'eterne si inalienabile', Comisia a estimat ca ar fi de dorit sa se inscrie in mod expres ideea unei clauze atributive de competente catre Uniunea Europeana. Avizul Comisiei de la Venetia releva faptul ca aderarea la Uniunea Europeana implica un important transfer de puteri executive, judiciare si in special legislative, in favoarea institutiilor organizatiei. El considera ca actualele prevederi ale art.59 din Constitutia Estoniei, potrivit caruia intreaga putere legislativa apartine Riigikogu, urmeaza a fi amendate, intrucat nu mai corespund in perspectiva situatiei Estoniei de tara membra a Uniunii Europene.  

Pe de alta parte, Comisia a subliniat ca aderarea la Uniunea Europeana presupune o limitare a suveranitatii republicii, proclamata prin art.1 al Constitutiei, deoarece importanta puterilor transferate ar putea fi considerata ca afectand componente esentiale ale puterii de stat. In opinia Comisiei, adoptarea unei clauze atributive de competente ar contribui la fundamentarea unei baze juridice obligatorii pentru aplicarea dreptului european in Estonia.

Tinand seama de sistemul de control difuz al constitutionalitatii legilor care exista in Estonia, o clauza de transfer sau de abilitare antrenand in mod explicit constitutionalitatea transferului de competente ar confirma forta obligatorie directa si preventiva a dreptului european (tratate, regulamente, directive si decizii).

Pe de alta parte, s-a aratat ca o asemenea clauza ar exclude posibilitatea ca tribunalele estoniene, intemeindu-se pe art.152 din Constitutia actuala, care prevede ca o lege sau un act juridic contrar Constitutiei nu trebuie sa fie aplicat,  sa refuze sa aplice dreptul european.

Clauza atributiva de competenta ar putea sa comporte totusi o dispozitie care sa garanteze participarea Riigikogu la elaborarea politicii europene a Republicii Estonia.