CHILE - Organizarea constitutionala

CHILE

1. Date istorice

Teritoriile care constituie in prezent aria de actiune a statului Chile au fost locuite, la inceput, de indieni  araucani, fiind apoi invadate de incasi, in secolul XV. Primul european care a atins teritoriul chilian a fost Ferdinand Magellan, care a navigat prin stramtoarea care a primit ulterior numele sau.

O expeditie spaniola, condusa de Pedro de Valdivia, a intemeiat orasul Santiago, in 1541. Ulterior, Chile a fost cucerit de spanioli, devenind o componenta a viceregatului Peru, iar din 1778, Capitania generala Chile. Independenta Republicii Chile a fost proclamata in 1818, iar intre 1879-1883, Chile a participat la 'razboiul Pacificului', in lupta cu Peru si Bolivia, cucerind un numar considerabil de teritorii, printre care provincia Antofagasta si ample portiuni din Peru^[1]

Istoria statului Chile s-a caracterizat prin permanente dispute intre fortele conservatoare si cele liberale care au alternat la guvernare. Intre 1964 si 1970, la conducerea statului s-a aflat Presedintele Eduardo Frei, sustinut de Partidul Crestin Democrat. In 1970, ca urmare a alegerilor, la conducerea statului a venit o coalitie de stanga, marxista, presedinte al statului fiind ales dr.Salvador Allende (Gossens), care a promis un program de reforme sociale si nationalizari. La 11 septembrie 1973 s-a produs o sangeroasa lovitura de stat militara, condusa de generalul Augusto Pinochet. In cursul luptelor, presedintele Allende a fost ucis, Pinochet a devenit conducatorul de fapt al statului si presedintele juntei de guvernamant, anuntand o dura politica de represiuni impotriva oponentilor sai de stanga. In 1976, generalul Pinochet a proclamat 'democratia autoritara', iar in 1977 a interzis partidele politice. Un simulacru de referendum desfasurat in 1978 a incercat sa dea legitimitate politicii sale^[2]

Impotriva politicii lui Pinochet s-a conturat o ampla opozitie politica democratica, care nu putea tolera excesele autoritatilor in reprimarea opozantilor, arestarile fara mandat, torturile etc. In 1983 s-au desfasurat ample actiuni in sprijinul reinstalarii democratiei, Impotriva guvernului au inceput sa manifeste paturi tot mai largi ale populatiei, inclusiv biserica catolica si elemente ale armatei. In octombrie 1988, Pinochet a propus ca sa pastreze functia de sef al statului pentru alti opt ani, dar aceasta propunere a fost repinsa printr-un plebiscit. Un alt plebiscit, care a avut loc in august 1989, a aprobat o serie de schimbari constitutionale, tinzand sa asigure reintoarcerea la pluralismul politic^[3]

Presedinte al tarii a fost ales, in aceste conditii, in martie 1990, democratul crestin moderat Patricio Aylwin. Pozitiile juntei militare slabind, a fost instituita o Comisie guvernamentala in scopul investigarii executiilor sumare savarsite si a cazurilor de disparitii. Comisia stabilita de presedintele Aylwin a stabilit ca in timpul guvernarii lui Pinochet au murit 2.279 persoane, dintre care 2.115 executate de politia secreta. In urma transformarilor survenite in Chile, partidele politice si-au legalizat activitatea (in prezent actionand 25 de formatiuni politice). Militarii continua sa joace totusi un rol important in viata politica, numeroasele manifestatii 'pentru' si 'impotriva' lui Pinochet in ultimii ani demonstrand ca in Republica Chile exista inca un echilibru precar intre fortele conservatoare si cele democratice. Actualul sef al statului este Michelle Bachelet Jeria, de la 11 martie 2006; ea a fost aleasa la 11 decembrie 2005 cu 53,5% din voturi.

2. Organizarea constitutionala

Din punctul de vedere al evolutiei constitutionale, primele acte constitutionale au fost cele trei legi cunoscute sub numele de 'Patria Vieja' (Old Fatheerland): Regulamentul cu privire la functionarea autoritatii executive provizorii, aprobat la 14 august 1811 de Congresul deputatilor; Regulamentul provizoriu din 27 octombrie 1812 si Regulamentul cu privire la Guvernul provizoriu, aprobat la 17 martie 1814.

Dupa proclamarea oficiala a independentei tarii, la 12 februarie 1818, au fost aprobate doua Carte constitutionale, iar la 30 octombrie 1822 prima Constitutie propriu zisa a statului, cuprinzand 248 articole, care proclama libertatea, independenta si unitatea natiunii chiliene, stabilind totodata pentru prima oara limitele frontierelor statului. Potrivit Constitutiei politice din 1822 urmau sa fie constituite trei puteri independente: puterea legislativa, exercitata de un Congres bicameral; puterea executiva - ce apartinea unui director, asistat de trei ministri; puterea judecatoreasca, apartinand instantelor judecatoresti organizate ierarhic.

Adunarea legislativa se compunea din deputati si senatori, o curte a reprezentantilor urmand sa se intruneasca atunci cand Camera inferioara s-ar fi aflat in vacanta. Deputatii erau alesi in mod direct, iar senatorii, potrivit unor criterii corporatiste de catre deputati, de directori si de catre judecatori. Religia oficiala a statului era religia catolica, dar s-a renuntat la interzicerea altor religii, asa cum se preconizase in varianta prioritara a Constitutiei elaborata inainte de 1822.

Constitutia promulgata la 29 decembrie 1823 cuprindea 277 articole si a fost prima care a fost aprobata de catre un Congres constitutional si care a folosit termenul 'Republica'. Ea favoriza un guvern puternic centralizat.

Puterile Senatului sporeau, acesta dobandind o functie de supervizare si avand posibilitatea sa opuna un drept de veto Camerei nationale. Puterile directorului suprem erau, in linii mari, aceleasi ca si in Constitutia din 1822, dar acesta dispunea in plus de dreptul exclusiv de a initia legile. El era ales pentru patru ani, mandatul sau putand fi reinnoit, si dispunea de puterea de a emite legi in situatii de criza.

Constitutia a fost suspendata in iulie 1824 si abrogata in luna decembrie a aceluiasi an

Un nou Congres constitutional a avut loc in 1828 si a promulgat, la 8 august, noua Constitutie politica a Republicii Chile, care cuprindea 134 articole. Aceasta Constitutie mentiona principiul separatiei puterilor, era inspirata din principii democratice, in special de Constitutia S.U.A., promova toleranta religioasa si mentinea sistemul bicameral. Ca urmare a descresterii influentei liberalilor si a afirmarii fortelor conservatoare, o Conventie constitutionala a fost convocata din nou in 1832, promulgand o Constitutie cu trasaturi autoritare, care inlocuia totodata echilibrul dintre puterea centrala si cea locala cu o tendinta de centralizare puternica. In acelasi timp, Constitutia sporea puterile presedintelui si reducea puterile organelor locale. Aceasta Constitutie a fiintat pana in 1925, ea suferind insa mai multe amendamente determinate in special de modul in care s-a succedat alternanta liberalilor si conservatorilor la conducerea statului.

De mentionat, sub regimul acestei constitutii, este criza constitutionala care a avut loc la 1 ianuarie 1891. Presedintele Jose Manuel Balmaceda a sfidat autoritatea Congresului, refuzand sa confirme Cabinetul ales de parlament. Un grup de deputati au hotarat atunci sa instaleze un contra-guvern in Nordul tarii. Confruntarile armate intre guparile opuse au dus la rasturnarea presedintelui Balmaceda.

Constitutia din 1925 a fost aprobata prin plebiscitul desfasurat la 30 august, iar promulgarea sa oficiala a avut loc la 18 octombrie. Constitutia din 1925 cuprinde 110 articole impartite in 10 capitole. Ea mentinea sistemul bicameral, consacra dreptul exclusiv al Camerei Deputatilor de a se ocupa de problemele bugetare, dar stabilea, in acelasi timp, un executiv puternic, intruchipat in persoana presedintelui. Acesta dispunea de foarte multe prerogative, fiind si sef al Senatului, si avand dreptul de initativa legislativa. Constitutia cuprindea garantii pentru drepturile cetatenesti, in special pentru dreptul de proprietate, consacrand totodata dreptul cetatenilor de a fi aparati impotriva injustitiilor. Biserica era separata de stat. Erau consacrate si anumite prevederi legate de protectia muncii si de asigurarea bunastarii sociale.

Constitutia din 1925 a suferit si ea mai multe amendamente. Acestea au vizat in special procedura de impeachment a magistratilor Curtii Superioare (1943), liberalizarea prevederilor cu privire la nationalitate (1957), compensatiile pentru exproprieri (1967), sublinierea functiilor sociale ale proprietatii (1967), dreptul comisiilor mixte ale Congresului de a elabora si aproba anumite legi (1970) etc.

In timpul presedintelui Salvador Allende Gossens au fost initiate o serie de reforme constitutionale vizand in special drepturile cetatenesti, protectia sociala, presedintele Allende propunand la un moment dat (4 noiembrie 1971) trecerea la sistemul parlamentar unicameral.

In ultima parte a guvernarii presedintelui Allende au inceput sa se manifeste serioase divergente intre fortele conservatoare si cele democratice, fortele conservatoare neacceptand ideea transformarilor sociale si a nationalizarilor. Starea de urgenta a fost proclamata in mai multe provincii, dar in iulie 1973 Camera Deputatilor, cu 81 de voturi la 52, a refuzat cererea presedintelui Allende de a declara starea de urgenta in Santiago. La 11 septembrie 1973 guvernul presedintelui Allende a fost rasturnat de o junta militara, al carei presedinte era generalul Augusto Pinochet Ugarte, dar din care mai faceau parte amiralul Jose Toribio Merino, generalul Gustavo Leigh si seful politiei, Cezar Mendoza. Junta a declarat starea de asediu, a inchis frontierele tarii si a impus o cenzura severa. Ea a promulgat o serie de decrete-legi prin care se stabilea ca fortele armate, in calitate de autoritate suprema, il numesc pe generalul Pinochet ca presedinte, restrangand o serie de garantii stabilite prin Constitutie. Totodata, junta a suspendat partidele politice, a arestat o serie de oameni politici de stanga, inclusiv pe Luis Corvalan - liderul partidului comunist -, a dizolvat Congresul national si a suspendat autonomia universitara.

La 26 noiembrie acelasi an, o comisie constitutionala sprijinita de junta militara a prezentat schita unui proiect de Constitutie care intarea sistemul prezidential, recunostea prerogativele Congresului si ale puterii judecatoresti, dar consacra atributii importante fortelor armate. La un an de la lovitura de stat, generalul Pinochet a anuntat ridicarea starii de asediu. Printr-un decret-lege din 2 decembrie 1974 el a acceptat separarea puterii executive de cea legiuitoare, puterea executiva revenind generalului Pinochet (care la 17 decembrie si-a asumat in mod expres functia de presedinte), in timp ce puterea legislativa continua sa apartina juntei militare.

In perioada 1975-1980 au fost emise de catre junta militara o serie de acte constitutionale care au reprezentat concesii acordate fortelor democratice dar si incercari de 'cosmetizare' a regimului Pinochet. Astfel, a fost constituit Consiliul de Stat, ca organ consultativ, avand misiunea sa il sfatuiasca pe presedinte, in componenta acestuia intrand toti fostii presedinti ai statului (1976); s-a admis prioritatea drepturilor naturale asupra drepturilor statului si indatorirea statului de a proteja drepturile individuale (1976); s-au recunoscut drepturile cetatenilor in special ale populatiilor originare (1976) s.a.

Ca urmare a presiunilor politice interne si actiunilor pentru restabilirea democratiei, junta militara a acceptat constituirea unui nou Congres constitutional. Elaborata de catre Comisia pentru studierea reformei constitutionale, compusa din juristi specialisti in drept constitutional, noua Constitutie a fost supusa Consiliului de Stat, juntei militare, iar apoi Parlamentului, printr-un plebiscit, la 11 septembrie 1980. Noua Constitutie a fost aprobata intr-o proportie de doi la unu, ea preconizand prelungirea guvernarii militare pana in 1997 si ramanerea in functie inca opt ani a presedintelui Pinochet. Noua Constitutie consacra sistemul bicameral, independenta justitiei si largi drepturi prezidentiale.

In septembrie 2005 in Republica Chile a fost efectuata o reforma constitutionala. Mandatul prezidential a fost redus de la sase la patru ani; presedintele a capatat dreptul sa ceara inlocuirea comandantului Fortelor Armate; a fost eliminata institutia senatorilor pe viata (introdusa de Pinochet), ceea ce a avut drept consecinta reducerea Senatului la 38 membri, cu incepere din anul 2006. Prin reforma constitutionala, copiii chilienilor inscrisi pe pasapoartele parintilor dar care fusesera nascuti in strainatate au capatat dreptul de cetatenie deplina, beneficiind ei insisi nu de un simplu titlu de calatorie, ci de un pasaport chilian.

Anii care au urmat dupa caderea regimului militar au fost marcata de confruntari intre fortele democratice care doreau incetarea regimului militar si elementele conservatoare care preferau regimul lui Pinochet reintoarcerii la democratie. Evenimentul cel mai important l-a constituit respingerea la 5 octombrie 1988, cu 54% voturi contra si 43% pentru, a propunerii generalului Pinochet, de a se accepta, pe calea unui plebiscit, o serie de prevederi constitutionale tranzitorii vizand mentinerea sa la putere pana in 1997. Ca urmare a negocierilor purtate intre diverse forte politice, a avut loc un nou plebiscit, la 30 iulie 1989, prin care a fost pus in discutie un pachet de amendamente la Constitutie, ce marcau evidente schimbari si pregatirea noilor alegeri prezidentiale. Propunerile au fost acceptate de 85,7% din votanti, care au reprezentat 93% din numarul alegatorilor.

Ca urmare a desfasurarii noilor alegeri, la 14 decembrie 1989 Patricio Aylwin Azocar a fost ales presedinte cu 55,2% din sufragii. Noul presedinte si-a inaugurat mandatul la 11 martie 1990. Au fost eliberati o serie de detinuti politici si s-a stabilit infiintarea 'Comisiei pentru adevar si reconciliere nationala'. Desi Pinochet si ceilalti lideri militari au criticat infiintarea acestei comisii, avand in vedere in special atributia acesteia de a investiga crimele comise in perioada dictaturii militare, ea a inceput sa-si desfasoare activitatea. Fostul presedinte Salvador Allende a fost reinhumat la 4 septembrie 1990 la cimitirul national din Santiago. Pinochet a continuat sa detina functii importante in stat, ramanand un timp comandant suprem al fortelor armate si devenind apoi senator pe viata. El a decedat in 2006 dupa ce i s-au intentat mai multe actiuni judiciare, ramase nesolutionate.

3. Analiza a prevederilor Constitutiei Republicii Chile din 1980

Constitutia Republicii Chile din 1980 cuprinde 14 capitole si un capitol distinct de prevederi tranzitorii. Ea insumeaza in total 119 articole, la care se adauga cele 29 de puncte cuprinse in capitolul 'Dispozitii tranzitorii'^[4]

Constitutia cuprinde o serie de prevederi generale legate de suveranitatea statului, drepturile cetatenilor, nationalitatea si cetatenia, drepturile constitutionale. In ce priveste presedintele Republicii, se stabileste alegerea sa prin vot universal, cu majoritate absoluta a voturilor valide, durata mandatului fiind de opt ani, presedintele neputand fi reales pentru perioada imediat urmatoare. Atributiile presedintelui Republicii sunt in general asemanatoare celor de care dispune presedintele S.U.A.

Presedintele este ajutat de ministri de stat, al caror numar este stabilit prin lege. Constitutia cuprinde prevederi detaliate in legatura cu starea de 'exceptie constitutionala', prin aceasta intelegandu-se situatiile in care presedintele dispune de puteri sporite pentru a face fata unor situatii de urgenta. Cu toate acestea, este recunoscut si dreptul Camerelor parlamentului sa fie informate si sa se pronunte prin vot asupra puterilor sporite ce urmeaza sa-i fie conferite presedintelui in timpul starii de asediu.

Congresul national se compune din doua Camere. Camera Deputatilor cuprinde 120 de membri alesi prin vot direct, in cadrul unor districte electorale.

Senatul este de asemenea alcatuit din 48 membri, dintre care 38 alesi prin vot direct de fiecare dintre cele 13 regiuni ale tarii, fiecare regiune avand dreptul de a alege doi senatori. Din compunerea Senatului mai fac parte, ca senatori de drept, fostii presedinti ai republicii, doi fosti judecatori ai Curtii Supreme, un fost controlor general, un fost comandant al armatei, un fost rector al Universitatii etc.

Urmand exemplul altor constiutii latino-americane, Constitutia Republicii Chile departajeaza atributiile Camerei Deputatilor de cele ale Senatului. Ea inscrie totodata o serie de prevederi in legatura cu puterile exclusive ale Congresului (in integralitatea sa) de a aproba sau respinge tratate internationale supuse de seful statului inainte de a fi ratificate de acesta, precum si prerogativa ambelor Camere reunite de a se pronunta asupra starii de asediu (art.50).

Spre deosebire de alte state latino-americane la care ne-am referit, Republica Chile consacra institutia unei Curti Constitutionale, distincta de Curtea Suprema de Justitie. Aceasta se compune din sapte membri, dintre care trei sunt judecatori la Curtea Suprema, alesi de catre Curte prin vot secret, cu majoritate; un jurist numit de presedintele Republicii; doi juristi alesi de Consiliul National de securitate si un jurist ales de Senat, cu majoritatea absoluta a senatorilor. Curtea Constitutionala exercita un control al constitutionalitatii legilor organice inainte de promulgare, rezolva problemele de constitutionalitate care ar putea apare in procesul elaborarii legilor, solutioneaza problemele ce pot apare in legatura cu constitutionalitatea unor decrete-legi avand forta de lege, decide asupra constitutionalitatii decretelor supreme promulgate de Presedintele Republicii in cadrul puterii sale reglementare. Printre atributiile sale mai figureaza si solutionarea unor plangeri in cazul in care Presedintele Republicii nu a promulgat o lege cand ar fi trebuit, sau daca a promulgat un text diferit de ceea ce corespunde din punct de vedere constitutional; calitatea de a decide asupra neconstitutionalitatii unor organizatii, miscari sau partide politice, de a declara responsabile persoanele care au atentat la ordinea institutionala a republicii s.a.

Dintre alte prevederi ale Constitutiei chiliene mai mentionam dispozitiile privind Oficiul controlorului general al Republicii (institutie similara Curtii de Conturi) si Consiliul National de Securitate (similar Consiliului Sprem de Aparare a Tarii din tara noastra).

Remarcam, dintre dispozitiile tranzitorii, prevederea cu nr.18, care consacra drepturile speciale ale juntei militare in perioada de tranzitie, prevedere care - asa cum se cunoaste - exprima rolul pe care armata continua sa-l joace in viata politica chiliana. De altfel, observam ca in Constitutia chiliana exista un capitol special (Capitolul 10, 'Fortele armate, fortele de ordine si securitate publica') care cuprinde prevederi institutionale in legatura cu statutul fortelor armate, numirea comandantului sef, numirea, promovarea si punerea in retragere a unor ofiteri din fortele armate si din politie.