|
|
|
Federatia americana si drepturile statelor
Asa cum s-a aratat, Statele Unite ale Americii sunt un stat federal, istoria federalismului american fiind legata de lupta pentru independenta a fostelor colonii care au alcatuit nucleul actualelor S.U.A.
Intr-o prima etapa, cele 13 foste colonii britanice au constituit o confederatie la 15 noiembrie 1777. Fiecare colonie a devenit o republica independenta si suverana, avand propria sa constitutie. Singura institutie comuna confederatiei era Congresul Statelor Unite, in care fiecare stat dispunea de un vot. Congresul se reunea o singura data pe an pentru a exercita cateva competente pe care statele confederate decisesera sa le exercite in comun: diplomatia, tratatele internationale, armata, razboiul, moneda si legaturile postale. In aceasta perioada confederatia nu avea un organ executiv.
Dupa incheierea razboiului de independenta impotriva Marii Britanii, intre state - unite pentru moment in lupta comuna - au reaparut o serie de diferente si inegalitati. In acelasi timp au devenit vizibile si avantajele constituirii unui stat federal, formula care a fost retinuta de Conventia din 1787 ce a fost convocata in principiu pentru a revizui intelegerea confederala din 1777. Participantii la Conventie, depasindu-si mandatul, au elaborat - asa cum s-a vazut - un text in care au fost fundamentate structurile si principiile noii organizari statale. O campanie sustinuta in special prin jurnalul 'Federalistul', animat de Hamilton, Madison si Jay, a permis intrarea in vigoare a noii constitutii, la 1 ianuarie 1789. In 1791 a fost adoptat cel de al X-lea Amendament, care are o insemnatate hotaratoare pentru fundamentarea relatiilor dintre federatia americana si componentele sale. Amendamenul X, deosebit de important, adoptat in 1791, are urmatorul cuprins: 'Acele puteri care nu sunt nici delegate de Constitutia Statelor Unite, nici interzise de ea pentru state sunt rezervate pentru aceste state sau pentru popor'.
In pofida acceptarii principiilor de organizare federala, contradictiile dintre state au continuat sa se manifeste in masura in care in viata sociala americana s-a pus problema abolirii sclavajului. In 1861, 11 state (numarul statelor crescuse considerabil in acea perioada) si-au declarat secesiunea fata de autoritatile de la Washington si au constituit o noua confederatie, cu capitala la Richmond (Virginia),alegandu-l ca presedinte pe Jefferson Davis. Dupa patru ani de razboi civil, rebeliunea sudista a fost infranta, dar aceasta a avut importante consecinte asupra federalismului american, care a devenit un federalism inchis, statele federate pierzandu-si definitiv competentele exterioare ale suveranitatii lor. Pe de alta parte, s-a inregistrat si o crestere inerenta a autoritatii guvernului federal fata de state.
In prezent, statele ce compun S.U.A. sunt in numar de 50. Puterile statului federal sunt destul de intinse, deoarece el trebuie sa intervina pentru a elimina eventualele disparitati si pentru a asigura infaptuirea unor obiective economice si sociale. Politica lui New Deal promovata de Roosevelt a fost o expresie a cresterii autoritatii puterii centrale. De altfel, fenomenele de criza cu care era confruntata pe atunci S.U.A. necesitau masuri energice, intreprinse la scara intregii federatii. In acelasi timp, infaptuirea unor obiective precum lupta impotriva saraciei a dus la asocierea unor colectivitati locale si a rasturnat schemele originare, care lasau un loc important autonomiei financiare a statelor federale. Cu toate acestea, centralizarea s-a intarit, ea a garantat si garanteaza drepturile statelor care nu pot fi in nici un caz reduse la nivelul unor autoritati locale.
In ceea ce priveste relatiile intre statul federal si statele federate, cateva principii trebuie enuntate: revizuirea Constitutiei federale nu poate fi facuta decat cu participarea statelor federate. Congresul poate efectua o revizuire cu majoritatea de doua treimi, dar la cererea parlamentelor a doua treimi din statele federate se poate reuni o Conventie consacrata modificarii Constitutiei. Amendamentele adoptate trebuie sa fie aprobate intr-un termen fixat de Congres de catre trei patrimi din statele federate inainte de intrarea lor in vigoare.
Pe de alta parte, trebuie mentionat ca in virtutea suveranitatii interne de care dispun, statele federate au dreptul sa-si adopte fiecare propria sa constitutie. Parlamentele statelor sunt bicamerale, cu exceptia statului Nebraska (incepand din 1937). In cadrul statelor, puterea executiva revine unui guvernator, ales de cele mai multe ori pe patru ani, prin sufragiu universal si direct, ceea ce ii da o autoritate considerabila.
In ce priveste repartitia competentelor legislative, aceasta - dupa cum s-a aratat - in spiritul celui de al X-lea Amendament, revine de regula statelor, cu exceptia problemelor care au fost transferate in competenta statului federal. Astfel, legile statelor sunt competente de a decide statutul persoanelor (casatorie, divort, succesiuni), regulile privind sistemul electoral, legislatia penala, bancara si de asigurari, regulile de circulatie (cu exceptia autostrazilor federale), organizarea judiciara, legislatia in ceea ce priveste invatamantul, sanatatea, problemele sociale, armele, jocurile, drogurile.
Data fiind marea diversitate de conditii locale, exista si vizibile diferente intre legislatiile in vigoare in diferite state. In general, in foarte multe situatii, statul federal cauta sa respecte legislatia locala elaborata in considerarea unor traditii si moravuri, care dateaza de mult timp. Statul federal a facut, asa cum se stie, mari eforturi pentru a putea impune desegregarea scolilor si recunoasterea dreptului de vot al populatiei de culoare. In viata politica americana, traditiile specifice diferitelor state sau localitati fac sa se dezvolte un anumit 'localism'. Acesta se manifesta in special prin grija parlamentarilor (deputati sau senatori) de a se preocupa de rezolvarea problemelor ce le sunt transmise de circumscriptiile in care au fost alesi.
Luat in ansamblu, sistemul federal american de organizare asigura un anumit echilibru intre prerogativele puterii centrale si drepturile recunoscute statelor. Desi de la razboiul de secesiune din 1861-1865 nu s-au mai ivit situatii ale unor divergente fundamentale, deosebirile persista totusi, iar guvernul central - in ciuda tendintelor sale de a-si extinde autoritatea - nu poate depasi anumite limite dictate de cel de al X-lea Amendament.
