|
|
|
Constituirea U.R.S.S.
La jumatatea anului 1922, ca urmare a constituirii mai multor republici sovietice pe teritoriul fostului Imperiu Rus, a fost luata in discutie problema unirii acestor republici intr-o forma federativa de stat. Discutiile care s-au purtat in cadrul comisiei creata de partidul comunist pentru elaborarea mecanismului relatiilor dintre diferite republici au dus la adoptarea tezelor lui Stalin, care sustinea ca diferitele republici sovietice nou create ar fi trebuit sa intre in Federatia rusa, cu drepturi de republici autonome. Aceasta idee sustinuta de Stalin a fost cunoscuta, la timpul respectiv, sub numele de principiul 'autonomizarii'[1]. Luand pozitie impotriva tezelor sustinute de Stalin, V.I.Lenin a sustinut punctul de vedere contrar, propunand ca noile republici sa nu se subordoneze organelor supreme ale R.S.F.S.R., ci sa se asocieze cu R.S.F.S.R. pe baze egale, intr-o forma federativa, stabilita pe baza unui tratat.
Congresul constitutiv al sovietelor
La 30 decembrie 1922 s-a desfasurat Congresul constitutiv al sovietelor din U.R.S.S., la care au luat parte 2.215 delegati[2] Componenta delegatilor a fost urmatoarea: Federatia rusa - 1.727; Ucraina - 364; Federatia Transcaucaziana - 91 iar Bielorusia - 33. Acordul de constituire a U.R.S.S. perfectat intre cele patru republici sovietice socialiste independente - R.S.F.S.Rusa, R.S.S.Ucraineana, R.S.F.S.Transcaucaziana si R.S.S.Bielorusa - preciza ca toate republicile mentionate alcatuiesc impreuna un singur stat unional, constituit pe baza liberului consimtamant si a egalitatii in drepturi[3]. Acordul prevedea constituirea organelor unionale supreme ale puterii de stat, definea in linii generale competenta lor si stabilea prerogativele pe care republicile unionale le cedau 'in egala masura' si 'de buna voie' Uniunii.
Acordul prevedea organizarea pe langa Consiliul Comisarilor Poporului al U.R.S.S. a comisariatelor poporului pentru comertul exterior, pentru armata si marina, pentru afacerile externe, pentru caile de comunicatie, pentru posta si telegraf. Acestea erau considerate comisariate unionale. In schimb, comisariatele poporului pentru finante, pentru economie nationala, pentru aprovizionare, pentru munca si pentru inspectia muncitoreasca-taraneasca au fost constituite ca 'unional republicane', comportand o anumita diviziune a competentelor intre federatie si republici[4]
Comisariatele poporului pentru afacerile interne, pentru justitie, pentru invatamant, pentru sanatatea publica si pentru asistenta sociala ramaneau comisariate 'republicane', fiind considerate de nedespartit de felul de viata, moravurile, dreptul procesual, limba si cultura popoarelor din republicile respective.
Partea finala a Acordului sublinia in mod special ca fiecarei republici unionale i se rezerva dreptul de a iesi din uniune[5]
Primul congres al sovietelor din U.R.S.S. a ales Comitetul Execuiv Central al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. Acesta era organul suprem al puterii in Uniune in intervalul dintre congresele sovietelor. La prima sesiune a Comitetului Executiv al Uniunii a fost ales Prezidiul Comitetului Executiv Central, format din 21 membri si un numar de patru presedinti, din randul acestora, in raport cu numarul celor patru republici unionale existente la acea data (R.S.F.S.R., Ucraina, Bielorusia, Transcaucazia).
Raporturile intre republici si statul unional
A doua sesiune a Comitetului Executiv Central al U.R.S.S. a hotarat supunerea textului Constitutiei unionale spre ratificare Congresului al doilea al sovietelor din U.R.S.S. In ziua de 31 ianuarie 1924, Congresul al doilea al sovietelor din U.R.S.S. a ratificat prima Constitutie a U.R.S.S. Aceasta consacra principiul ca statul sovietic unional detinea intreaga suveranitate de stat. Republicile unionale isi restrangeau in schimb suveranitatea, in limitele specificate de Constitutia U.R.S.S., renuntand sa-si aroge prerogative in problemele considerate de competenta Uniunii. In afara acestor limite, fiecare republica unionala isi exercita puterea de stat in mod independent.
U.R.S.S. isi asuma 'protectia' drepturilor republicilor unionale. Acestea puteau sa promulge si sa adopte orice legi, in masura in care, fireste, acest drept nu era limitat de Constitutia U.R.S.S. Teritoriul unei republici unionale nu putea fi modificat fara asentimentul ei. Constitutia unionala stabilea o singura cetatenie unionala: cetatenii tuturor republicilor deveneau cetateni ai U.R.S.S. Se considera, de catre apologetii sistemului, ca statul sovietic multinational, creat pe baza 'egalitatii in drepturi si a prieteniei popoarelor', ar imbina armonios suveranitatea Uniunii si suveranitatea republicilor unionale, 'completandu-se si intarindu-se reciproc'. In ceea ce priveste mecanismul parlamentar, in cadrul Comitetului Executiv Central al sovietelor din U.R.S.S. se infiintau doua Camere, cu drepturi egale: Sovietul Uniunii, format din 371 membri, ales la congresul unional de toti delegatii, si Sovietul Nationalitatilor, alcatuit din reprezentantii republicilor unionale si regiunilor autonome. Fiecare republica unionala alegea in Sovietul Nationalitatilor cate cinci reprezentanti, iar fiecare regiune autonoma cate un reprezentant[6]
