Adoptarea Constitutiei Europene

Adoptarea Constitutiei Europene

In ziua de 29 octombrie 2004 a avut loc la Roma, in Palatul Campidoglio - acelasi loc unde se semnase Tratatul din 1957 - semnarea Tratatului privind instituirea unei Constitutii pentru Europa, de catre sefii de state si de guverne ai tarilor membre ale Uniunii Europene. Reprezentantii statelor candidate au fost invitati sa semneze actul final al Conferintei interguvernamentale, soldata cu adoptarea Tratatului Constitutional.

Acest eveniment remarcabil, care deschide o noua pagina a istoriei Europei, incununeaza de fapt o perioada de peste doi ani si jumatate de negocieri in care Tratatul Constitutional, in diversele sale variante, a fost supus dezbaterilor Conventiei de la Bruxelles pentru viitorul Europei, opiniei publice si cancelariilor diplomatice. In felul acesta, ideea europeana - care timp de secole a constituit un deziderat al popoarelor europene - tinde sa se realizeze in noul context istoric al Mileniului III, caracterizat prin probleme noi, prin "sfidari" necunoscute in trecut, dar si prin constientizarea tot mai puternica a popoarelor europene cu privire la viitorul si destinul lor.    

Elementele care au determinat aparitia si succesul ideii europene au fost dintre cele mai diverse. Statele membre ale primelor comunitati inter-europene au tinut seama in special de traditiile parlamentare deosebit de puternice, de vigoarea si adeziunea ideilor privind drepturile omului, de incetatenirea in viata si practica acestor tari a unor principii fundamentale, cum ar fi independenta justitiei, desfasurarea unor alegeri pe deplin libere etc., astfel incit au existat puternice ratiuni spre a face ca ideea europeana nu numai sa se afirme, dar sa-si mentina necontenit actualitatea, sa imbrace forme noi, sa genereze un sentiment de adeziune populara, capacitand energiile guvernantilor, ale oamenilor politici, ale tuturor fortelor interesate in edificarea unei vieti mai bune in Europa, continent ce a suferit cel mai mult datorita desfasurarii operatiunilor militare din cel de al doilea razboi mondial^[1]

1. Dimensiuni ale ideii unei Constitutii europene

a) Dimensiunea istorica

Ideea unitatii europene are o lunga si frumoasa traditie. De la Pax romana, pax germannica, pax eclessiastica si pana la proiectele moderne de infaptuire a unei federatii europene, istoria a cunoscut numeroase propuneri ingenioase si originale, bine structurate si minutios gandite, elaborate de celebri oameni de stat, oameni de stiinta si cultura. Este suficient sa amitim aici pe Pierre Dubois, Emeric Crucé, George Podiebrad, Ducele de Sully, Abatele Saint Pierre, Immanuel Kant si multi atatia altii.

In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, proiectele lui Aristide Briand si Coudenhove Kallergi au facut epoca. De abia, insa, dupa cel de al doilea razboi mondial ideea federalizarii Europei a fost repusa in actualitate, pe baze stiintifice si principiale. De la ideile lui Robert Schuman si Jean Monnet pana la Tratatele de la Amsterdam si Nisa - si acum de la Bruxelles - Comunitatea Europeana (devenita ulterior Uniunea Europeana) a strabatut un drum lung, spectaculos si nu rareori lipsit de dificultati. De la cele sase state fondatoare ale Pietei Comune, pana la cele 25 state care o alcatuiesc astazi, Europa a parcurs un sustinut proces de extindere.

Constructia europeana s-a dezvoltat insa nu numai pe orizontala, prin sporirea numarului statelor participante la procesul de integrare, dar si pe plan vertical, prin includerea unor obiective noi si tot mai importante pe agenda problemelor ce trebuiau sa le aiba in atentie noua Europa.

Europa integrata de astazi a dobandit competente noi in problemele politicii externe si de aparare, ale justitiei si ale afacerilor interne. Extinderea prerogativelor Uniunii Europene in probleme militare o configureaza tot mai mult ca fiind un nou centru de putere mondial, in masura sa influenteze decisiv - alaturi de S.U.A. si Japonia, dar si de Rusia si China - politica mondiala.

b) Dimensiunea politica

Au existat, neindoielnic, elemente politice puternice, care au intarit convingerea tarilor europene ca in noile conditii se impune cu necesitate depasirea vechilor rivalitati si deosebiri de interese, ca si convenirea unor forme de colaborare care sa depaseasca institutiile traditionale, cunoscute de dreptul international^[2]

La sfarsitul celui de al doilea razboi mondial numai S.U.A. si fosta Uniune Sovietica isi mentineau un rol proeminent pe arena mondiala. Statele europene, confruntate cu numeroase probleme economice, sociale - unele dintre ele cu pierderea fostelor imperii coloniale, care jucasera un rol important in ascensiunea lor economica si politica - erau obligate in mod necesar sa depaseasca fenomenul divizarii. Experienta pacii de la Westphalia, de la 1648, era inca prezenta in amintirea europenilor, iar ineficienta sistemelor de organizare a pacii de dupa primul razboi mondial, in care europenii isi pusesera atat de multe sperante, constituia o amintire trista, ce nu se dorea a fi reeditata.

Orientandu-se cu hotarare pe drumul infiintarii unor forme noi de asociere internationala, tarile europene au inteles sa-si asume, cu mult curaj, sarcina depasirii unor situatii defavorabile, orientandu-si energiile cu hotarare spre revitalizarea si fundamentarea, pe baze noi, a Uniunii Europene.

Ampla si remarcabila actiune internationala desfasurata de la terminarea razboiului rece a repus in actualitate valoarea si substanta ideilor emise de marii arhitecti ai integrarii europene, de mintile cele mai luminate ale Occidentului.

c) Dimensiunea juridica

Revitalizarea ideii europene pe baza dreptului are numeroase traditii de ordin juridic. Nu au existat proiecte de integrare europeana - mai vechi sau mai noi - care sa nu fi facut apel la ideea de justitie, la necesitatea remodelarii raporturilor dintre state in spiritul unor noi orientari. Ascensiunea fara precedent a ideilor drepturilor omului, convingerea ca omul are drepturi proprii, nu numai acelea care decurg din calitatea sa de cetatean al statului, au facilitat instaurarea unei ordini juridice chemata sa asigure nu numai respectul efectiv si nediferentiat al drepturilor omului, dar si preeminenta valorilor umane, ca singura baza pe care pot fi concepute nu numai relatiile dintre oameni, dar si dintre natiuni.

Tratatele de la Roma, Bruxelles, Maastricht, Amsterdam si Nisa au reprezentat tot atatea trepte ale unui drum victorios, dar nu lipsit de sinuozitati, de momente de tensiune ce au fost in final depasite, spre edificarea unei ordini de drept europene.

Factorul juridic s-a afirmat in tot acest timp ca un element hotarator al constructiei comunitare, polarizand energiile statelor, gasind formule de compromis - atunci cand a fost cazul - pentru ca mersul inainte spre integrare al Europei sa fie infaptuit cu un ceas mai devreme^[3]

Daca tratatele comunitare pe care le-am amintit au perfectat vointa statelor de a conveni forme si mecanisme de colaborare din ce in ce mai aprofundata, dreptul comunitar a constituit si constituie o constructie juridica inedita, originala, necunoscuta anterior in istorie, chemata sa asigure aplicarea in practica a marilor principii de drept pe care se intemeiaza Comunitatea Europeana.

Originalitatea constructiei comunitare consta in faptul ca, marcandu-si cu hotarare superioritatea fata de sistemele de drept nationale, Comunitatea Europeana nu a inteles nici un moment sa se substituie suveranitatii si dreptului de decizie al statelor membre. Principiul subsidiaritatii a ramas - si ramane - o regula de baza a constructiei comunitare, afirmand ideea ca este necesara si de dorit o interventie a Comunitatii numai in acele domenii in care statele, individual, nu dispun de posibilitatile si de mijloacele de a duce singure la bun sfarsit angajamentele comunitare, fara un sprijin decisiv din partea acesteia.

Definind relatia dintre ordinea juridica comunitara si sistemele nationale de drept, Curtea Europeana de Justitie de la Luxemburg, prin decizii celebre, cum a fost cazul Van Gend si Loos sau Costa vs./Enel, a proclamat in mod neechivoc superioritatea dreptului comunitar fata de legislatiile nationale, dar si aplicarea sa directa in ordinea interna a statelor membre.

Ca o consecinta a afirmarii preocuparilor pentru protectia si respectul drepturilor omului, Consiliul Europei a statornicit un mecanism juridic institutional deosebit de eficace - Curtea Europeana a Drepturilor Omului - care, ca o consecinta a punerii in aplicare a Protocolului nr.11 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, permite un acces direct al indivizilor la acest important forum jurisdictional european.

2. Modalitati si propuneri de realizare

Enuntata in termeni generali in Declaratia Seminarului european asupra constructiei europene, ce a avut loc la Bucuresti la 11 octombrie 1999, ideea Constitutiei Europene a cunoscut dezvoltari spectaculoase si precizari importante in viziunea pe care au avansat-o asupra acestei probleme oameni politici influenti. Seful diplomatiei germane, Joschka Fischer, in prelegerea tinuta la 12 mai 2000 la Universitatea Humboldt din Berlin, a exprimat ideea edificarii unei Europe federale, concept care a fost viu discutat in mijloacele de informare, dar si de catre oameni politici, exprimandu-se diverse puncte de vedere asupra acestui proiect.

In esenta, omul politic german s-a pronuntat pentru reforma Uniunii Europene enuntand, totodata, si unele propuneri concrete legate de structura viitoare a Federatiei. Aceasta ar fi urmat sa cuprinda: un Parlament bicameral - prima Camera incluzand reprezentanti ai parlamentelor nationale, iar cea de a doua, un Consiliu federal, asemanator Bundesrat-ului, care ar fi fost un Guvern rezultat din structura actuala a Comisiei, precum si un presedinte, imputernicit cu atributii executive considerabile^[4]

Recunoscand ca efectuarea unor reforme de asemenea anvergura implica 'divizarea suveranitatii' intre statul national si federatia preconizata, ministrul de externe german propunea sa se aiba in vedere infaptuirea unui 'contract european', care sa fie perfectat atat la nivel european, cat si al statelor nationale. Federatia ar fi urmat astfel sa fie imputernicita cu rezolvarea problemelor majore, in timp ce restul problemelor ar fi ramas in competenta statelor nationale, dupa exemplul federatiei americane. Insistand asupra eficientei masurilor preconizate, Joschka Fischer arata ca 'O astfel de Federatie Europeana ar fi absolut suverana, proportionala si in acelasi timp capabila de actiune, o constructie care in plus se sprijina pe state nationale constiente de calitatea lor ca membre ale federatiei. Ar fi vorba deci despre o federatie care, gasind solutia la problema deficitului de democratie, va deveni pentru cetatenii sai absolut transparenta si inteligibila'.

La sfarsitul lunii aprilie 2001, in cadrul Congresului Socialistilor Europeni, cancelarul Germaniei, Gerhard Shröeder, a relansat si el ideea federalizarii europene, propunand un nou plan, denumit de presa si de cercurile diplomatice "Planul Schröeder". Potrivit acestui plan, actualul Parlament European ar fi trebuit sa devina Camera inferioara a viitorului Parlament al Europei. Actualul Consiliu al Ministrilor ar fi devenit Camera Superioara a acestuia, avand o competenta similara Bundesrat-ului care, in sistemul federal constitutional german include - in mod egal - reprezentantii Länder-urilor. Bugetul Uniunii Europene s-ar fi aflat sub controlul Parlamentului. Presedintele Uniunii Europene ar fi fost ales de catre viitorul Parlament al Europei, iar actuala Comisie Europeana ar fi trebuit sa devina viitorul Guvern al Europei. Guvernele nationale sau regionale pastrau controlul impozitelor, al infrastructurii, in spiritul promovarii unei conceptii de descentralizare a anumitor competente.

O viziune relativ diferita a fost enuntata de premierul francez Lionel Jospin, care a propus o federatie a statelor-natiune ca model pentru viitorul Uniunii Europene. 'Sunt in favoarea Europei, insa raman atasat natiunii mele' - declara el, respingand ideile federaliste ale social-democratilor germani. Pronuntandu-se pentru mentinerea si consolidarea structurilor institutionale actuale, Lionel Jospin propunea totusi unele amendamente. Astfel, el sugera constituirea unui 'Consiliu permanent de ministri' la nivelul Uniunii Europene si abilitarea Consiliului European de a dizolva Parlamentul la propunerea Comisiei sau a statelor membre. Asemenea 'evolutii' - cum le denumea premierul francez - ar fi urmat sa fie cuprinse intr-o Constitutie Europeana bazata pe Carta Europeana a Drepturilor Fundamentale, adoptata la Nisa. O alta evolutie a cadrului institutional ar fi putut fi - potrivit conceptiei lui Lionel Jospin - crearea unui Congres care sa reprezinte parlamentele nationale. Jospin sugera totodata ca presedintele Comisiei sa fie ales dintre deputatii grupului majoritar in cadrul Parlamentului European.

Pe aceeasi linie de gandire s-au situat si opiniile exprimate de presedintele Frantei, Jacques Chirac, in fata Bundestag-ului, la 27 iunie 2000. Cu acest prilej, seful statului francez s-a pronuntat pentru elaborarea unei Constitutii Europene, precizand ca aceasta ar putea fi adoptata ca urmare a unor consultari interguvernamentale ce vor dura mai multi ani. La 28 august 2001 - la mai bine de un an dupa primul sau discurs pe aceasta tema - Jacques Chirac a relansat ideea Constitutiei Europene, adresand un apel liderilor europeni ca sa contribuie la perfectarea acestui document pana in anul 2004. El estima ca adoptarea viitoarei constitutii ar contribui la consolidarea sentimentului de 'identitate europeana', fiind totodata de natura a defini mai bine si mai pregnant rolul Europei in lume, in concordanta cu noua sa pondere economica^[5]

Este de remarcat insa ca ideea Constitutiei europene a avut o rezonanta mult mai slaba in Marea Britanie. De altfel, in aceasta tara, cunoscuta pentru rezistenta sa la integrarea 'absoluta' in structurile europene, se intensificasera opiniile critice cu privire la Uniunea Europeana. Astfel, in ajunul summit-ului de la Santa Maria da Feira (iunie 2000), in prestigiosul cotidian 'The Times' a aparut un vehement pamflet antieuropean intitulat 'Sufletul britanic nu poate fi pretuit in euro'. Autorul, lordul William Rees-Mogg, reitera in acest pamflet toate argumentele izolationismului britanic, pronuntandu-se pentru apararea culturii britanice, a libertatii si independentei. 'Nu ne-am supus nici Papei, nici lui Filip al II-lea sau lui Ludovic al XIV-lea, nici lui Napoleon sau imparatului Wilhelm si nici lui Adolf Hitler. De aceea nu ma astept sa ne supunem nici lui Wim Duisenberg, presedintele Bancii Centrale Europene'.

3. Conventia de la Bruxelles privind Viitorul Europei

Preocuparile pentru reforma Uniunii Europene la nivelul Parlamentului European incepusera de fapt de mult. Inca in 1954, deputatul european Altiero Spinelli a propus o reforma a institutiilor comunitare, insa momentul nu era nici pe departe propice pentru o asemenea schimbare. Intalnirile la nivel inalt de la Nisa - 2000 si apoi la Laeken - 2001 au scos insa in evidenta necesitatea unei reforme de structura a sistemului european, vizand in deosebi unificarea tratatelor comunitare, o mai mare apropiere a institutiilor comunitare de cetateni, precizarea si departajarea mai clara a atributiilor diverselor organe comunitare (Consiliul European, Consiliul Ministrilor, Comisia, Curtea de Justitie).

Urmare hotararilor adoptate la Laeken, la Bruxelles s-au desfasurat in perioada 1 martie 2002 - 10 iulie 2003, lucrarile Conventiei europene pentru Viitorul Europei. Aceasta a reprezentat o forma inedita si originala de elaborare a unui document unitar, dorit a reprezenta o sinteza atotcuprinzatoare a tratatelor existente, modernizate in lumina noilor evolutii si imbogatite cu experienta ultimelor decenii.

Un element deosebit de important a fost acela ca acest forum a fost denumit "conventie" tocmai pentru a sublinia caracterul sau atotcuprinzator, si legitimitatea sa democratica prin participarea la lucrarile sale atat a unor reprezentanti ai guvernelor si parlamentelor, a statelor membre si a tarilor candidate, cat si ai Comisiei si ai Parlamentului European^[6]

Conventia, inaugurata in luna februarie 2002, si-a desfasurat lucrarile 16 luni, timp in care au avut loc 26 de sedinte plenare, in cadrul carora s-au prezentat peste 1800 de interventii. La lucrarile Conventiei Europene au luat parte ca participanti 105 membri, iar un numar de 13 au facut parte din prezidiul acestei reuniuni. In cadrul Conventiei au functionat 11 grupuri de lucru si trei cercuri de discutie, fiecare avand un mandat precis. Cu totul, au fost prezentate 386 de contributii scrise si 773 de contributii orale in cadrul grupurilor de lucru si cercurilor de discutie. Site-ul Conventiei a primit 100.000 vizitatori pana in iunie 2003, iar concomitent cu lucrarile Conventiei s-au desfasurat lucrarile unui Forum al organizatiilor neguvernamentale, in cadrul caruia s-au prezentat 1.264 contributii.

De asemenea, mai trebuie mentionat ca intre 9-12 iulie 2002 a functionat si un Forum al Tineretului, care a dezbatut importante probleme, concomitent cu problemele dezbatute in cadrul Conventiei, adoptand un text final.

Un element deosebit de important, asupra caruia dorim sa insistam, este acela ca initial obiectivul acestui remarcabil forum international l-a constituit adoptarea unei "Constitutii Europene", asa cum de altfel a precizat, chiar in deschiderea lucrarilor presedintele Valéry Giscard d'Estaing. Pe parcursul lucrarilor s-a conturat insa tot mai clar concluzia ca nu poate fi vorba de o Constitutie Europeana, ci numai de un "Tratat Constitutional European", dat fiind faptul ca o constitutie presupune prin definitie existenta unui stat, a unei natiuni, a unor structuri politice deja organizate, care isi doresc sa-si capete un statut, asigurand functionarea lor normala in conformitate cu anumite principii de drept. Relevand cat se poate de corect aceasta idee, profesorul Dumitru Mazilu sublinia urmatoarele: "Constitutia Europeana reprezinta un acord de vointa al Statelor Membre; ea va imbraca forma unui Tratat convenit de catre reprezentantii cei mai autorizati ai popoarelor Continentului. Acest Document nu este o Constitutie in sensul clasic al tuturor <<legilor fundamentale>>"^[7]

Profesorul Dominique Rousseau, de la Universitatea din Montpellier, intr-un articol documentat publicat in ziarul "Liberation", formula trei critici la adresa proiectului de Tratat Constitutional: 1) nu este dezbatut intr-o adunare a cetatenilor, special aleasa in acest scop (constituanta); 2) nu defineste o ordine comuna a lucrurilor, valabila pentru toti si 3) in loc sa simplifice intretine confuziunea puterilor^[8]

De altfel, un remarcabil analist francez, Philippe Moreau Defarges, relevand calitatile dar si deficientele proiectului constitutional european arata ca "Prima Constitutie europeana va fi experimentala. Trebuie deci sa acceptam ca ea va fi imperfecta, destinata sa evolueze. Dar Uniunea Europeana nu are timp de pierdut pentru a se dota cu autentice structuri politice"^[9]

Termenul de "Tratat Constitutional" conferit documentului elaborat la Bruxelles si promovat cu atata truda si negocieri intense la reuniunea de la Bruxelles de la sfarsitul lunii iunie 2004 evoca imaginea unor relatii interstatale la nivel european. Calificat prin insasi titulatura sa ca fiind un "tratat", Tratatul Constitutional va trebui sa se supuna, deci, fireste, regulilor generale care guverneaza materia tratatelor.

Fara a evoca aci unul dintre capitolele cele mai importante ale dreptului international, ne vom multumi sa aratam ca exista anumite reguli de interpretare a tratatelor care au fost consacrate de o indelunga practica. Asa, de pilda, se vorbeste despre interpretarea istorica, logica, sistematica a tratatelor, despre regulile aplicabile in cazul conflictului intre diferite tratate, despre procedurile de urmat in cazul unor divergente intre state ce ar viza interpretarea tratatelor etc. Asemenea reguli urmeaza, fireste, sa fie aplicate si Tratatului Constitutional.

Pe de alta parte, mai trebuie subliniat si faptul ca Tratatul Constitutional European permite retragerea oricarui stat membru in conditii exprese, specificate in tratat. El consacra intr-adevar marile principii ale integrarii, printre care prioritatea legislatiei comunitare, aplicarea ei directa etc., dar permite in final ca acestei integrari - oricat de benefica ar fi - sa i se puna capat de un stat care ar considera ca interesele sale nationale nu-i mai permit sa ramana in comunitate.

Tratatul Constitutional cuprinde de altfel o serie de prevederi importante care din punct de vedere principial ofera argumente puternice pentru a considera Uniunea Europeana, chiar in noile conditii, ale perfectarii tratatului, o asociatie de state suverane. Astfel, chiar in art.I-3 care se refera la obiectivele Uniunii, se arata, in ultimul alineat al pct.3, ca 'Uniunea va respecta diversitatea sa culturala si lingvistica si va asigura ca mostenirea culturala a Europei este aparata si promovata'^[10]

In ceea ce priveste relatiile dintre Uniune si statele membre, art.I-5 prevede in mod neechivoc ca 'Uniunea va respecta identitatea nationala a statelor membre, inerenta in ce priveste structurile lor fundamentale politice si constitutionale, inclusiv in ceea ce priveste autonomia regionala si locala'. Ea va respecta functiile esentiale ale statului, inclusiv pe acelea care urmaresc sa 'asigure integritatea teritoriala a statului, mentinerea ordinii publice si apararea securitatii interne'.

In acest context consideram ca nu este lipsit de interes sa amintim ca reforma constitutionala care a avut loc in anul 2003 in Romania nu vorbeste nicaieri de operarea unui 'transfer de suveranitate', care - principial - ar fi de altfel imposibil de efectuat, dat fiind faptul ca suveranitatea este inalienabila si indivizibila. Se vorbeste numai de 'transferarea unor atributii' catre institutiile comunitare si de 'exercitarea in comun cu celelalte state membre' a unor competente prevazute de tratate.

Noul text constitutional recunoaste prioritatea prevederilor tratatelor comunitare si aplicarea directa a dreptului comunitar, dar specifica totodata ca Parlamentul, presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca 'garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate'. Se prevede, in acelasi timp, ca Guvernul transmite celor doua Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu inainte ca acestea sa fie spuse aprobarii institutiilor Uniunii Europene.

4. Confruntari de pareri si interese ce trebuiau depasite

O examinare atenta a dezbaterilor Conventiei de la Bruxelles pentru viitorul  Europei atesta faptul ca problemele dezbatute au fost complexe si dificile. Documentul de principiu ce fusese adoptat in decembrie 2001 la Laeken avea in vedere o reforma 'constitutionala' a Uniunii Europene, care se dorea mai mult la nivelul unificarii tratatelor decat al elaborarii unei viitoare Constitutii Europene. Dezbaterile s-au concentrat, de aceea, foarte mult asupra credibilitatii viitoare a organizatiei, apropierii Uniunii Europene de cetateni, precum si asupra unor mecanisme mai eficiente care sa sporeasca increderea lor in Uniunea Europeana, in institutiile acesteia, in posibilitatea infaptuirii intereselor lor in conditiile noi in care se desfasoara astazi procesul de integrare europeana.

Proiectul de Tratat de stabilire a unei Constitutii pentru Europa, prezentat de presedintele Valéry Giscard d'Estaing in ultima zi a dezbaterilor din 2003, infatisa inca de pe atunci o viziune echilibrata intre interesele statelor si interesele Comunitatii, precum si intre ponderea diverselor institutii comunitare in procesul decizional. Astfel, retine atentia, de pilda, in mod special, in acest proiect, prevederea - pe care am mai mentionat-o - din art.1, care se referea la 'mentinerea identitatii nationale' a statelor membre ale Uniunii Europene, recunoasterea diversitatii Uniunii (specificata in acelasi articol), inscrierea printre obiectivele generale a protectiei si valorilor comune, a intereselor si a independentei Uniunii (art.2). Trebuie mentionat totusi ca Anteproiectul de Tratat constitutional supus Conventiei pentru Viitorul Europei de catre presedintele sau, Valéry Giscard d'Estaing, in forma sa initiala, continea si unele elemente care ar fi putut da de inteles ca orientarea viitoarei Europe urma sa fie aceea a unei federatii. In acest sens se puteau invoca denumirile propuse, de 'Comunitate europeana', 'Uniune europeana', 'Statele Unite ale Europei' sau 'Europa Unita', dubla cetatenie a tuturor celor care erau cetateni ai statelor ce fac parte din Uniunea Europeana, definirea mai riguroasa a obiectivelor integrarii, perfectionarea institutiilor si mecanismelor etc.                   

Un inventar al propunerilor care au fost facute in cadrul Conventiei de la Bruxelles evidentiaza o serie de idei interesante care, chiar daca nu s-au regasit in proiectul elaborat de Giscard d'Estaing - nici in forma initiala si nici in proiectul final - sunt totusi relevante pentru a demonstra o anumita stare de spirit. Astfel, in propunerile sale, Guvernul britanic - desi accepta ideea unei integrari mai accentuate intre statele membre ale Uniunii - estima necesar sa fie creat un nou organism 'un caine de paza al subsidiaritatii' (watchdog), compus din membri ai Parlamentelor nationale, care sa vegheze ca Uniunea Europeana sa nu-si asume puteri care ar apartine guvernelor nationale sau regionale.

In propunerile sale, un deputat liberal britanic - Andrew Duff - sublinia ideea ca 'Uniunea Europeana va respecta identitatea nationala a statelor membre. Actiunile sale nu trebuie sa treaca dincolo de ceea ce este necesar pentru a indeplini aceste obiective'.   

Proiectul de Constitutie (textul revizuit, dat publicitatii in 2003) a indepartat - la sugestia premierului britanic Tony Blair - formularea ce facea referiri la o 'uniune federala', dar a redus considerabil numarul comisarilor europeni (la 15), acordand puteri foarte mari presedintelui Comisiei si a consacrat totodata ideea franco-germana cu privire la existenta unei presedintii 'bicefale' (presedintele Consiliului European dublat de presedintele Comisiei). Desi recunoaste pastrarea 'identitatilor nationale', noul document a extins considerabil prerogativele comunitare. Astfel, el preconizeaza competenta Uniunii in 'toate problemele politicii externe', solicita avizul Bancii Europene 'asupra oricarui proiect de reglementare la nivel national' etc.

Date fiind aceste consideratiuni, o serie de state mai mici si-au manifestat rezerve fata de modificarile variantei  preliminare, considerand ca desi teoretic s-a renuntat la formula 'Statele Unite ale Europei', in fapt viitoarea Constitutie Europeana ar tinde spre asa ceva.

Incheierea lucrarilor Conventiei de la Bruxelles a fost, in general, salutata cu satisfactie atat de cancelariile diplomatice cat si de opinia publica. Dupa o munca asidua de 15 luni, Conventia a fost in masura sa prezinte textul unui document structurat, care oferea elemente de noutate dar si de echilibru. Astfel, votul cu majoritate calificata a fost extins la 70 de probleme fata de 34, cate erau anterior, dar a crescut considerabil, in acelasi timp, si puterea de codecizie a Parlamentului European in toate aceste materii.

Insusi sistemul de vot cu majoritate calificata a fost regandit deoarece, ca urmare a noii conceptii consacrata de tratat, majoritatea calificata a fost raportata la jumatatea statelor membre reprezentand 60% din populatia Uniunii. O asemenea conceptie inlocuia viziunea anterioara, cand fiecare stat dispunea de un anumit numar de voturi ce-i fusese conferit nu atat in ratiunea respectarii stricte a criteriilor populatiei, cat ca urmare a unor consideratiuni de echilibru politic. Documentul final a consacrat institutia Presedintelui Consiliului European, a unei Comisii restranse, insa noutatea o constituia specificarea dreptului fiecarei tari de a avea un comisar, chiar fara drept de vot.

Echilibrul dintre diversele institutii a fost mentinut^[11]. Rolul parlamentelor nationale a fost mentionat in special ca factor de 'alerta', in cazul incalcarii principiului subsidiaritatii^[12]. Pe de alta parte, au fost inscrise prevederi prin care au fost garantate drepturile cetatenilor europeni, iar Carta Europeana a devenit o parte integranta a noului Tratat.

In comparatie cu textul elaborat de Conventia de la Bruxelles, noul text convenit in iunie 2004 la nivelul sefilor de state si de guverne cuprinde cateva modificari importante. Astfel, s-a acceptat ideea alegerii unui presedinte al Consiliului European pe termen de doi ani si jumatate, renuntandu-se la principiul rotatiei; au crescut prerogativele Parlamentului European; s-a instituit functia de ministru de externe al Uniunii Europene; numarul comisarilor europeni a ramas provizoriu la 25 (numarul actualilor membri ai Uniunii Europene), respingandu-se propunerea reducerii numarului acestora; a fost instituita o clauza de "solidaritate" impotriva terorismului; s-a introdus posibilitatea promovarii unei "legi populare" de un milion de cetateni europeni s.a.

5 Avantajele documentului adoptat

Tratatul constitutional in varianta sa cea mai recenta, semnata la Roma, aduce elemente importante de noutate, la care ne-am referit si care constituie in fapt dezvoltari pe drumul amplificarii si diversificarii procesului de integrare. Astfel, prin unificarea tratatelor comunitare, procesul de integrare capata o baza unica si solida, eliminandu-se nu numai disfunctionalitatile si contradictiile eventuale intre diferitele acte comunitare (semnalate de autorii de specialitate), dar se realizeaza si o corelare logica a unor principii, reglementari institutionale si domenii de cooperare care definesc actualul stadiu al integrarii europene. Este un fapt cert ca noua forma convenita a Tratatului constitutional creaza premizele unei Uniuni mai eficace, mai democratice si mai transparente, apta sa faca fata mai bine si mai angajant noilor provocari ale acestui inceput de Mileniu.

Pe plan institutional, Uniunea va dobandi o capacitate sporita de a-si promova interesele si pozitiile pe plan international, prin infiintarea unei presedintii stabile a Consiliului European, prin crearea functiei de ministru european al afacerilor externe, prin intensificarea cooperarii in domeniul politicii externe si de securitate comuna, ca si prin conferirea unei personalitati juridice unice pentru Uniune.

Pentru aceste ratiuni, Romania a sprijinit inca de la inceput procesul de elaborare a Constitutiei Europene, aderand la ideea unor proceduri simplificate de adoptare a hotararilor. Dupa cum s-a aratat, Tratatul Constitutional  a instituit un nou sistem de adoptare a deciziilor, in conditiile unei reasezari a ponderii statelor membre. Asa cum se arata intr-un document publicat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, "In ceea ce priveste noul mecanism de vot in cadrul Consiliului, in conditiile in care a avut loc o reasezare a ponderilor statelor membre, Romania si-a mentinut influenta detinuta conform acordului intervenit la Nisa, reprezentand cadrul in vigoare in prezent. Eficacitatea mecanismului decizional - in perspectiva unei Uniuni extinse - a fost una dintre coordonatele esentiale ale elementelor de pozitie ale Romaniei, in conditiile in care dimensiunile tarii noastre asigurau aceeasi "pondere a influentei", indiferent de modalitatea de definire a majoritatii calificate. Astfel, stipularea unei majoritati duble, de 55% state si 65% populatie (important - reprezinta sub 2/3), coroborata cu definirea unei minoritati de blocaj minim de patru state, raspunde pozitiei Romaniei. Pe baza cifrelor, ne situam pe locul sapte intre statele membre ale U.E., adica intre statele cu o pondere insemnata in dinamica decizionala comunitara. S-a obtinut, de asemenea, clarificarea si precizarea numarului de locuri in Parlamentul European, adica 35 de locuri, ce vor fi detinute de Romania in momentul aderarii intr-o Uniune cu 27 membri"^[13]

De altfel, tara noastra va avea un Comisar european in perioada de la aderare pana la 2014, urmand ca dupa aceasta data sa fie instituit un sistem de rotatie absolut egala, potrivit caruia statele membre vor putea avea fiecare cate un comisar pe perioada a doua din trei mandate ale Comisiei.

Pe planul relatiilor generale, social-umane, Constitutia europeana realizeaza o mai mare apropiere a institutiilor comunitare de cetateni. Astfel, a crescut rolul Parlamentului European - institutie reprezentativa aleasa in mod direct de cetatenii Europei -, a fost inclusa ca parte integranta a Constitutiei Europene Carta drepturilor fundamentale, a fost introdusa posibilitatea exercitarii unei initiative legislative la nivelul cetatenilor, crescand totodata si rolul parlamentelor nationale ca factori stimulatori ai procesului de integrare.

Pe de alta parte, in domeniul politicilor comunitare va fi promovat un nivel ridicat al ocuparii fortei de munca, a protectiei sociale adecvate, urmand a fi intreprinse importante masuri pentru ridicarea nivelului de educatie si de sanatate. Fara a aduce atingere competentelor statelor membre, Uniunea va detine - in cazul in care cerintele dezvoltarii comunitare vor impune acest lucru - un rol sporit intr-o serie de domenii precum energia, protejarea sanatatii publice, coeziunea economica, sociala, sau teritoriala.

6 Ratificarea Constitutiei Europene. Perspectivele sale

In perspectiva, elementul cel mai important ramane ratificarea documentului adoptat, ratificare ce urmeaza in unele tari a se face la nivelul parlamentelor, iar in altele in baza unor referendumuri populare organizate la nivel national (de pilda Danemarca, Irlanda, Spania, Franta, Marea Britanie s.a.). Experienta acestor referendumuri este insa relativa, pentru ca istoria comunitatilor europene cunoaste destule cazuri cand asemenea referendumuri nu au permis ratificarea unor tratate sau au dus la intarzierea lor (de pilda, Norvegia a refuzat in 1972 si apoi din nou in 1994 sa adere la Comunitatile Europene; Danemarca a refuzat in 1992 sa ratifice Tratatul de la Maastricht, dar in final l-a ratificat la 18 mai 1993; Irlanda a votat pentru respingerea Tratatului de la Nisa in 2001, dar l-a acceptat in cadrul unui nou referendum, care a avut loc la 19 octombrie 2002 etc.).

In conditiile in care, la cele mai recente alegeri pentru Parlamentul European, in unele tari au obtinut majoritatea formatiuni politice "eurosceptice", este greu de spus de pe acum care va fi rezultatul acestor referendumuri. Dar, dupa cum observa profesorul Didier Maus, "nu poti, in acelasi timp, sa dezvolti un discurs asupra deficitului democratic din Europa si sa refuzi argumentele in favoarea unui referendum"^[14]. Exista, din pacate, inca sentimentul - la multi europeni din diverse tari ale continentului - ca "birocratia" de la Bruxelles tinde sa ia locul institutiilor nationale. Ziarul berlinez "Die Welt", sub titlul sugestiv "Birocratia dezlantuita", face o comparatie intre Constitutia Europeana si Constitutia S.U.A. (care este de zece ori mai mica). Sunt citate cuvintele lui Ronald Reagan, care amintea ca "americanii sunt o natiune care si-a creat un guvern", apreciindu-se ca lucrurile stau invers in Europa, unde Uniunea Europeana "este un guvern in cautarea unei natiuni". "Mai precis: Uniunea Europeana este un guvern lipsit de natiunea care sa-i confere legitimitate. Nu exista nici azi o identitate europeana, alta decat cea data de suma partilor ei componente"^[15]

Situatia ratificarilor se prezinta in felul urmator^[16]: in Germania, unde procesul de ratificare este exclusiv parlamentar, Bundestagul a aprobat Tratatul Constitutional la 12 mai 2005, cu o majoritate de 569 voturi pentru, 23 impotriva si 2 abtineri. In Austria, aprobarea parlamentara de catre prima Camera a Parlamentului s-a efectuat la 11 mai iar aprobarea din partea celei de a doua a avut loc la 25 mai. In Belgia, aprobarea parlamentara de catre Senat s-a efectuat la 28 aprilie, in Spania la 20 februarie a avut loc un referendum popular in care 76,7% dintre participanti au spus "da", iar rata de participare a fost de 42,3%. In Grecia, Parlamentul si-a dat aprobarea la 19 aprilie, iar in Ungaria aprobarea parlamentara fusese data inca de la 20 decembrie 2004. In Italia, Camera Deputatilor a aprobat tratatul la 25 ianuarie, iar Senatul la 6 aprilie. In Lituania, tratatul a fost aprobat de catre Parlament la 11 noiembrie 2004. Slovenia si Slovacia au aprobat tratatul prin vot parlamentar, respectiv la 1 februarie 2005 si 22 mai 200

In Franta, in cadrul referendumului din 29 mai 2005, 55%  dintre alegatori s-au pronuntat impotriva Constitutiei, la o participare la vot de 70%, iar in Olanda 61,7% dintre alegatori au votat « contra » , la referendumul organizat la 1 iunie 2005, cu o participare la vot de 63%. In consecinta, Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Republica Ceha si Luxemburgul au amanat procedura de ratificare, in situatia in care nu vor fi avute in vedere noi referendumuri in Franta si Olanda.

Luxemburgul a ratificat totusi Constitutia la 25 octombrie 2005, printr-un vot parlamentar (57 voturi pentrru si 1 contra), dupa ce la 10 iulie 2005 avusese loc un referendum in care 56,52% dintre votanti s-au pronuntat « pentru ». 

7 Romania si Constitutia Europeana

Asa cum am aratat, Romania si-a manifestat inca de la inceput adeziunea la ideea elaborarii Constitutiei Europene participand activ la dezbaterile ce au avut loc in cadrul Conferintei de la Bruxelles pentru Viitorul Europei. De asemenea, in tara noastra au fost organizate in anii 2002 si 2003 numeroase reuniuni stiintifice sub egida Ministerului Integrarii Europene, a unor institutii de cercetare stiintifica - precum Institutul pentru Integrare Europeana -, a unor facultati si institutii de invatamant superior cu participarea unor parlamentari, a unor reprezentanti ai societatii civile, ai cercurilor de afaceri, in care au fost abordate pe larg probleme precum obiectivele Constitutiei Europene, relatiile dintre institutiile comunitare si cele nationale, cerinta respectarii principiului subsidiaritatii, modalitatile practice prin care urmeaza sa se efectueze sincronizarea obiectivelor prevazute de Tratatul  Constitutional cu programele interne de dezvoltare etc.

In ceea ce priveste compatibilitatea - sau incompatibilitatea - unor actuale prevederi constitutionale din Constitutia Romaniei cu prevederile Tratatului Constitutional European, semnalam ca aceasta problema a fost amplu discutata in cadrul unor dezbateri si simpozioane, in special sub aspectul competentelor ce vor reveni in viitor parlamentelor nationale si a delimitarii prerogativelor in domeniul analizat intre institutiile comunitare si cele nationale.

De asemenea, au fost luate in discutie o serie de probleme legate de actualele prevederi constitutionale ale art.1 pct.1, care prevad ca "Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil", ale art.2, ce se refera la suveranitatea nationala care apartine poporului roman, ale art.61 pct.1, potrivit caruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii" si ale compatibilitatii acestora cu prevederile nou introduse ale art.148, care se refera la integrarea in Uniunea Europeana si prioritatea reglementarilor comunitare. In general, opinia juristilor romani a fost aceea ca nu exista o contradicitie intre aceste texte legislative, deoarece principiul suveranitatii - asa cum s-a remarcat de altfel in Decizia Curtii Constitutionale a Romaniei nr.148 din 16 aprilie 2003 - nu este afectat, ci urmeaza numai sa se exercite in conditii noi, mult mai flexibile, permitand transferarea unor competente catre institutiile comunitare, idee care, de altfel, pare sa fie recunoscuta astazi in mod general in literatura de specialitate. S-a mai aratat ca in cea de a doua etapa a reformei constitutionale - preconizata a avea loc in anul 2007 -, dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, vor fi efectuate noi modificari constitutionale, pentru a se asigura o cat mai corecta si deplina sincronizare intre prevederile Constitutiei Romaniei si cele ale Tratatului Constitutional European, transandu-se astfel definitiv orice eventuale probleme de compatibilitate.

8 Dreptul Constitutional European

Evolutia procesului de integrare europeana in ultimii ani, dar mai ales dezbaterile ce au avut loc cu privire la adoptarea Tratatului Constitutional European au stimulat numeroase discutii teoretice privind elaborarea unui drept european si, mai ales, cu privire la existenta unui "drept constitutional european", expresie nemijlocita a actiunii de elaborare a Constitutiei Europene.

Fenomenul nu este nou, daca ne gandim la faptul ca in literatura juridica europeana au aparut in ultimii ani numeroase concepte noi, cum ar fi acela privind un drept european al "drepturilor omului", un drept administrativ european, un drept european al mediului etc. Toate aceste noi compartimente functionale porneau de la anumite reglementari particulare existente in cadrul Uniunii Europene, denumirile respective fiind mai curand niste modalitati de identificare a unor reglementari specifice apartinand de un domeniu sau altul al dreptului comunitar.

In ce priveste dreptul constitutional european lucrurile sunt oarecum deosebite, deoarece implicatiile sale sunt mult mai mari in ce priveste organizarea politica a statelor si numeroasele incidente practice care decurg din acest concept. In conditiile in care Europa ar fi trebuit - dupa parerea unora - sa devina un adevarat stat federal, dreptul constitutional european ar fi urmat sa devina un corp de reguli stricte, de natura sa reglementeze in detaliu mecanismele politice si institutionale, atat la nivelul comunitatii, cat si la nivelul statelor membre. Pentru acei specialisti care vedeau insa in Uniunea Europeana numai o confederatie de state, cu pastrarea prerogativelor si identitatilor nationale, lucrurile se prezentau cu totul altfel, deoarece intr-o asemenea viziune dreptul constitutional european ar fi urmat numai sa detina un rol de coordonator al evolutiilor constitutionale din diversele tari ale Europei, subsumandu-le procesului de integrare europeana.

Este cazul sa mentionam ca in aceasta privinta se manifesta o deosebire structurala intre modul in care concep aceasta problematica juristii francezi si juristii germani.

Juristii francezi, ferm atasati ideii de suveranitate, considera de pilda ca dreptul constitutional al Uniunii Europene este deja realizat prin Tratatele comunitare, care carmuiesc raporturile dintre statele membre ale acestei organizatii. De altfel, autorii francezi considera ca "Uniunea Europeana nu este un stat si adoptarea unui <tratat stabilind o constitutie> nu modifica natura" (Philippe Manin)^[17]

Gerard Soulier observa si el ca in situatia unei confederatii "institutii comune asigura in mod esential functii de coordonare si cooperare, dar statele membre nu sunt in principiu deposedate de suveranitatea lor". Se mai observa ca "o structura confederala pentru ansamblul continentului european pare .. cea mai potrivita si cea mai durabila. Un singur lucru nu este acceptabil (nici viabil), adica un stat supranational si un text constitutional suprem, care ar face caduce legile nationale in general si Constitutia republicii franceze in special.

O structura buna de colaborare permanenta si organizata, bazata pe un tratat simplu si clar, este, desigur, mai eficace (si mai democratica) decat o uniune care schioapata, repusa in discutie in mod permanent"^[18]

Profesorul Didier Maus, desi constata ca "ar fi mai logic sa consideram ca termenul de constitutie se aplica unui stat suveran" iar similitudinile de vocabular nu pot sa duca la "identificarea unui stat national", observa totusi ca au existat situatii ale unor constitutii impuse direct de o organizatie internationala, cum a fost Constitutia Bosniei-Hertegovina, stabilita prin acordurile Dayton-Paris din 14 decembrie 1995^[19]

Spre deosebire de scoala franceza, care este in general atasata suveranitatii si care admite ideea Constitutiei Europene numai "in principiu", scoala germana - mult mai favorabila unei integrari stranse - accepta ideea unui drept constitutional european, ai carui protagonisti sunt profesorii Peter Häberle si mai ales Ingolf Pernice, de la Universitatea Humboldt din Berlin.

Conceptia profesorului Pernice, care s-a reflectat in numeroase studii si comunicari pe marginea acestui subiect, porneste de la pozitia individului in Uniunea Europeana, de la existenta unui nou "contract social european" si, mai ales, de la constatarea existentei mai multor nivele de constitutionalitate la nivel european.

Intr-un studiu recent publicat in "European Constitutional Law Review"^[20] profesorul Pernice subliniaza ca noua "Constitutie pentru Europa" va fi incheiata, in mod formal, printr-un tratat international. Dar guvernele si parlamentele nationale vor face aceasta in numele cetatenilor Uniunii si, in masura in care Constitutiile nationale prevad organizarea unui referendum, cetatenii vor fi direct implicati. Aceasta constitutie asadar, precum si constitutiile nationale isi vor dobandi legitimitatea din partea poporului, a cetatenilor comunitatii politice, prin reprezentantii lor constitutionali. Legitimitatea astfel obtinuta va fi aceea care o presupune un tratat obisnuit, dar cu considerarea specifica privind continutul si solicitarea explicit constitutionala a acestui instrument juridic.

O analiza atenta a tezei cu privire la contractul social european suscita insa un numar de reflectii. Teoria contractului social este, fara indoiala, un produs al geniului politic francez si englez din secolul 17-18. Ea are meritul de a fi opus teoriei "monarhiei de drept divin" ideea unei constituiri a statului prin acordul cetatenilor care, printr-un pact incheiat cu cel pe care l-au ales conducator, au acceptat constituirea unui corp politic, rezervandu-si insa dreptul de a-l destitui pe conducator daca acesta le-ar  incalca drepturile lor inalienabile si suverane^[21]

Starea de natura premergatoare constituirii statului era, potrivit lui Jean-Jacques Rousseau, o stare idilica, de colaborare intre oameni liberi, in timp ce pentru Hobbes celebrul "omnium contra omnes" desemna o nesfarsita stare de lupta.

Oricum ar fi, este cert ca autorii contractului social au pornit de la existenta unei societati inca neconstituita. Emil Durkheim, intr-un studiu consacrat contractului social scris in anul 1918, estima ca teoria lui Rousseau se refera la "un fel de anarhie pasnica in care indivizii independenti unii de altii, fara relatii intre ei, nu depind decat de fortele abstracte ale naturii"^[22]. Harald Höffding observa ca Rousseau nu a inventat teoria contractului social, ci el s-a servit de ea pentru a demonstra ca societatea s-a creat in acord cu natura iar singura cale de a trece la o viata civila era o asociatie voluntara, o libera delegare a puterilor de catre popor^[23]

Numerosi autori de specialitate considera astazi ca incheierea contractului social a fost "un eveniment improbabil", dar aceasta teorie a avut - la timpul sau - un merit incontestabil de a formula o opinie rationala cu privire la constituirea societatii politice si la organizarea oamenilor in stat.

In cazul Uniunii Europene nu mai avem insa de a face cu oameni izolati, ci cu natiuni constituite in state nationale suverane. Chiar daca in cadrul Uniunii Europene functioneaza un mecanism de alegeri directe pentru Parlamentul European, chiar daca dreptul comunitar se aplica direct pe teritoriul statelor membre ale Uniunii, indivizii raman in esenta integrati in propriile lor state nationale^[24]. Incheierea unui contract social european intre indivizi peste capul guvernelor nationale nu pare a se justifica, cel putin prin evolutia fenomenelor politice din cadrul Uniunii Europene in actuala etapa a dezvoltarii sale. Diversitatea problemelor economice si politice pe care le cunoaste fiecare stat (membru al Uniunii Europene sau candidat) demonstreaza faptul ca in cele din urma contractul social - daca dorim totusi sa folosim acest termen - se incheie intre state, cum s-a si facut, de altfel, sub forma unui tratat.

Cu toate ca dreptul european acorda - dupa cum se stie - o mansa considerabila de actiune indivizilor, aceasta nu merge pana acolo incat ar estompa relatia de la stat la stat, care constituie in ultima instanta cheia adoptarii marilor decizii in cadrul Uniunii Europene.

In ceea ce priveste dreptul constitutional european, este meritul profesorului Ingolf Pernice, directorul Institutului Walter Hallstein  de drept constitutional european al Universitatii Humboldt din Berlin, de a fi prezentat o conceptie integrata si coerenta cu privire la ceea ce ar trebui sa reprezinte dreptul constitutional european.

Ideea centrala a lucrarii profesorului Pernice este aceea ca desi in momentul de fata se poate spune ca exista o Constitutie Europeana - prin aceasta intelegandu-se ansamblul tratatelor fundamentale -, in prezent se afirma tot mai mult cerinta unui "sistem constitutional compus", acesta incluzand constitutiile nationale in ansamblul lor, precum si tratatele care au pus bazele Uniunii Europene. Acest sistem constitutional compus, la care autorul se refera in mai multe parti ale lucrarii sale, implica o relatie de interactiune si complementaritate intre doua - sau mai multe - nivele, pe baza respectului drepturilor omului, principiilor statului de drept, ca si a principiului fundamental al subsidiaritatii si proportionalitatii.

Abordand mult discutata problema a suveranitatii si integrarii, autorul analizeaza cu minutiozitate formularile cuprinse in diverse constitutii nationale, dar si in deciziile unor instante nationale. Luand in discutie diversele variante, precum "delegarea de suveranitate", "transferul de competente" consimtite de statele membre, autorul subliniaza ca ideea suveranitatii nu mai are in nici un caz un caracter absolut, iar diversele formule propuse nu ofera in toate cazurile explicatiile cele mai realiste. In acest sens este citata parerea profesorului Jean-Claude Masclet, care criticand notiunea de "transfer de competente" arata ca de fapt unele competente acordate comunitatii nu au corespondent la nivelul statelor, iar pe de alta parte "comunitatea nu este ceva strain statelor. Ea este o parte din noi insine, la fel precum statele sunt prezente in institutiile Uniunii Europene"^[25]

Cat priveste dreptul constitutional european, Ingolf Pernice subliniaza ca acest concept stiintific reprezinta o constructie care a fost dezvoltata inca din 1991 de specialistul german Peter Haberle. Acest concept reprezinta de fapt o "sfidare" la adresa celor care vad in Uniunea Europeana numai o organizatie internationala, guvernata de dreptul international. Un asemenea punct de vedere, pe care autorul il denumeste "internationalist", se sprijina pe o serie de decizii ale Curtilor Supreme din Danemarca si a Curtii Constitutionale a Germaniei. In favoarea abordarii "internationaliste" sunt citate in special argumentele ce decurg din latura etatica a Uniunii Europene (rolul Consiliului ca organ eminamente interstatal).

Jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, in special in afacerea Van Gend and Loos, a favorizat insa un alt punct de vedere, care a sfarsit prin a se impune, in conformitate cu care prin tratatele comunitare a fost creata o noua ordine juridica, distincta de cea a statelor, ca si de ordinea de drept international, prin care au fost create drepturi si obligatii pentru particulari si care s-a integrat in ordinile juridice nationale.

In consecinta, efectul direct si primatul dreptului comunitar au avut repercusiuni importante asupra ordinilor juridice nationale, "constitutia nationala nu poate sa fie inteleasa in totalitatea sa decat tinand seama de dreptul comunitar, tot asa cum dreptul primar al Uniunii Europene nu poate sa functioneze sau sa fie explicat fara legatura cu constitutiile nationale. Cele doua ordini constitutionale sunt complementare: una depinde de cealalta".

Tezele profesorului Pernice, cat se poate de interesante - desigur - se cer raportate insa la intreaga evolutie din ultimii ani a Uniunii Europene, pentru a putea formula o opinie asupra validitatii lor.

Tratatul Constitutional European - asa cum se cunoaste - a reprezentat un document international elaborat cu participarea reprezentantilor statelor, ai parlamentelor, ai opiniei publice, Conferinta pentru Viitorul Europei de la Bruxelles soldandu-se cu un document ce s-a bucurat in general de o buna apreciere. Nu este un secret pentru nimeni insa faptul ca acest document a reprezentat un compromis, "federalistii" considerandu-l prea putin angajant, in timp ce aparatorii suveranitatilor nationale l-au criticat cu cele mai diverse argumente.

Privit din punctul de vedere al intereselor cetatenilor, acest document prezinta serioase deficiente, ceea ce au dovedit de atfel referendumurile din Franta si Olanda, care au respins Tratatul Constitutional. Dupa cum remarca specialistul roman Daniel Daianu intr-un incitant studiu, "Discutiile cu privire la un deficit democratic in U.E. nu sunt fara substanta si reflecta o schisma intre elitele politice si publicul larg"^[26]

Specialistul roman constata ca exista o varietate considerabila in ceea ce priveste performantele economice in cadrul Uniunii, tarile scandinave aflandu-se cu mult inaintea celor mediteraniene. Pe de alta parte, el observa ca economiile din Europa Occidentala se confrunta cu provocari sociale provenite din factori cum ar fi imbatranirea populatiei, scaderea natalitatii, o anumita "scleroza" institutionala, ca si cu presiuni competitionale, generate de noile tehnologii informationale, de comunicare si de globalizare.

"Mai multe state U.E. au cunoscut o prapastie crescanda intre, pe de o parte, cei care sunt capabili sa reziste la socurile provocate de globalizare si noua tehnologie si, pe de alta parte, cei care cedeaza presiunilor si se inscriu in randurile celor marginalizati si nemultumiti. Tarile membre U.E. se confrunta cu o intensificare a concurentei din partea tarilor cu salarii scazute, sub forma de outsourcing si offshoring. Aceasta a devenit o tema politica majora in Europa Occidentala, precum si in Statele Unite"^[27]

Criticile la adresa Tratatului Constitutional nu vin insa numai din partea celor care sunt preocupati de esecul politicii sociale. Oamenii politici, juristii, sociologii insista mai ales asupra unui alt aspect legat de perspectiva institutiilor politice si ale statului in conditiile adoptarii Tratatului Constitutional European. Aceste critici s-au facut simtite inca cu mult inainte de finalizarea lucrarilor Conventiei de la Bruxelles si de adoptarea textului Tratatului Constitutional. Astfel, intr-un important studiu elaborat in anul 2003, parlamentarul britanic Bill Cash, ministru in guvernul din "umbra" britanic pentru probleme constitutionale, sublinia - printre altele - ca din punctul de vedere al intereselor britanice Constitutia este inacceptabila^[28]. Este inacceptabila atat in ceea ce priveste politica externa, cat si in ceea ce priveste traditionalele prerogative ale Parlamentului, care ar urma in cea mai mare parte a lor sa fie transferate Uniunii Europene. Deputatul conservator propune organizarea unui referendum asupra problemei "Constitutiei Europene", considerand ca poporul britanic trebuie sa fie consultat asupra unor aspecte care intereseaza in mod vital viitorul sau (n.aut. Tony Blair a suspendat sine die organizarea referendumului in Marea Britanie, fiind convins ca o asemenea consultare populara dupa esecul referendumului francez nu ar fi putut, in nici un caz, sa aduca elemente favorabile).

In Franta, cunoscutul om politic Jean Pierre Chevenement, fost ministru si candidat la presedintia Frantei, estima ca Franta - in noile conditii ale Tratatului - va fi marginalizata. "Intr-o Uniune de 25 de membri, dintre care majoritatea sunt loiali Statelor Unite, noua Comisie, in care Franta va avea pentru prima oara un singur membru, va fi dominata de liberali si atlantisti"^[29]

Doi eminenti juristi francezi, Monique si Roland Weyl, estimeaza ca proiectata Constitutie aduce atingere suveranitatii populare, democratiei si dreptului popoarelor de a dispune de ele insele. Cei doi juristi isi definesc pozitia precizand ca ei nu sunt "impotriva Europei", ci pentru o cooperare europeana, dar fara transferul unor puteri care ar pune capat oricarei libertati de actiune a fiecaruia^[30]

In aceste conditii, rezultatele referendumului din Franta erau de asteptat. De mentionat, insa, ca daca in Franta au predominat aspectele sociale si cele legate de suveranitate, in Olanda cetatenii au respins Constitutia, considerand ca ea "se amesteca prea mult in viata lor", reglementandu-le prea minutios si prea detaliat o serie de probleme pe care acestia doresc sa si le gestioneze in felul lor.

Desi o serie de oficialitati europene au contestat existenta unei legaturi intre procesul actual de extindere a Uniunii Europene si reforma institutionala^[31], este un fapt cert ca intre acestea exista o stransa si indisolubila legatura. Extinderea Uniunii Europene solicita in mod necesar o reconsiderare a modului de lucru, a institutiilor comunitare, ca si adaptarea politicilor pe care Uniunea le desfasoara. Cu cat numarul de membri ai Uniunii Europene devine mai mare, cu atat si problema mecanismului de vot in cadrul Consiliului se modifica, prevaland necesitatea aplicarii votului cu majoritate calificata in aproape toate situatiile, unanimitatea fiind greu de realizat in conditiile unui numar foarte mare de membri.

Pe de alta parte, includerea unui numar tot mai mare de state in sfera "liberei circulatii" risca sa produca perturbari sociale, cum sunt cele provocate de spectrul "instalatorului polonez".

In ceea ce ne priveste, nu putem sa nu remarcam ca desi obiectivul ambitios al adoptarii Tratatului Constitutional nu a putut fi indeplinit pentru moment, nu s-ar putea spune ca Europa se gaseste intr-un "vacuum" juridic. Exista tratatele fundamentale de la Paris, Roma, Maastricht, Amsterdam si Nisa, acesta din urma reglementand - pana la adoptarea Constitutiei - raporturile dintre tarile membre ale Uniunii Europene.

Trebuie mentionat si faptul ca in cadrul Uniunii, inca mai de mult, au fost avute in vedere - de unii specialisti mai lucizi sau mai putin entuziasti in folosirea "cuvintelor mari" - si unele variante sau solutii de rezerva. Astfel, in cadrul unei prestigioase manifestari internationale care a avut loc la Scheweningen (Olanda) intre 12-16 octombrie 2004, intitulata sugestiv "Constitutia Europeana: cea mai buna cale spre inainte?", un eminent teoretician al problemelor europene, profesorul Bruno de Witte, de la Institutul Universitatii Europene din Florenta, vorbea despre aparitia notiunii de "criza ratificarii", imaginand chiar mai multe modele si optiuni posibile, inclusiv un "scenariu" al renegocierii tratatului sau al crearii unei noi Uniuni Europene, limitata la un numar redus de state, care achieseaza ferm la ideea integrarii^[32].

De fapt, existenta unui "plan B" pentru Constitutia Europeana se intemeia pe prevederile art.IV-442 (protocoale si anexe), care cuprindea o declaratie politica in urmatorul sens: "in cazul in care la expirarea unui termen de doi ani de la semnarea Tratatului patru cincimi din statele membre au ratificat Tratatul mentionat, iar unul sau mai multe state membre au intampinat dificultati in ratificarea respectiva, problema va fi deferita Consiliului European".

In consecinta, se preconizau prin "varianta B" doua posibilitati:

1. sa se continue procesul de ratificare si sa se ceara tarii care a votat "nu" sa voteze inca odata. Asa ceva s-a intamplat cu Danemarca, prin Tratatul de la Maastricht, dar este mult mai greu de realizat in prezent asa ceva cu Franta sau Olanda, in cazul Constitutiei Europene, care presupune transferuri majore de competente.

2. sa fie stopat procesul de ratificare si statele membre sa ajunga la intelegeri neformale, cu privire la posibilitatea punerii in aplicare a unora dintre formularile convenite.

Este de mentionat ca daca sase state membre vor spune "nu" Constitutiei Europene, atunci articolul IV-442 devine caduc si nu se va putea pune nicicum problema "revitalizarii" Constitutiei Europene.

Dintre solutiile sugerate, cea mai plauzibila pare aceea de a consacra, sub forma unor intelegeri juridice, unele prevederi ale Tratatului Constitutional in legatura cu care nu au existat dispute si care au fost, in final, acceptate de toate tarile. Pentru alte probleme, este clar ca va trebui sa se treaca la negocieri, in special in ce priveste politicile comunitare, problemele legate de migrare si dreptul de azil, o mai flexibila procedura de relatii de colaborare intre legislativul Uniunii Europene si legislativele nationale, regandirea - poate - a unor probleme de competente divizate in prezent intre Uniunea Europeana si statele membre etc.

Examinarea atenta a textului Constitutiei Europene, chiar in forma sa cea mai recenta, adoptat la Bruxelles, evidentiaza faptul ca in actualul moment istoric nu se poate vorbi in nici un caz de o federatie de state.

In sprijinul acestei opinii se pot invoca urmatoarele argumente:

- in primul rand, organele principale ale Uniunii Europene, astfel cum se cunoaste, nu seamana nici pe departe cu organele unei federatii si nici macar cu ale unei confederatii. Organe precum Comisia (care este organ supranational), Parlamentul (care este o expresie a vointei populare), coexistand cu organe interstatale precum Consiliul European sau Consiliul Ministrilor, nu se intalnesc la nivelul federatiei. Singurul element de apropiere l-ar constitui - poate - Curtea de Justitie a Uniunii Europene, dar nici aceasta nu dispune de autoritatea unei Curti Federale de Justitie, intrucat competenta sa este strict determinata la problemele comunitare.

- in al doilea rand, principiile pe baza carora a fost elaborata Constitutia Europeana nu sunt nici ele asemanatoare cu principiile unei federatii. Nu exista decat o vaga asemanare intre Amendamentul X din Constitutia S.U.A. sau art.30 din Legea fundamentala a R.F.G. si drepturile de care dispun statele europene in virtutea principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii.

- in al treilea rand trebuie remarcat ca elementele componente ale federatiei sunt state nationale suverane, care isi pastreaza suveranitatea si care nu si-au pierdut-o prin actul acceptarii tratatului constitutional.

Mai mult decat atat, Constitutia Europeana recunoaste dreptul de iesire din Uniune, drept pe care nu il au - in nici un caz - statele membre ale unei federatii.

Rezulta, asa dar, ca in actuala etapa a evolutiei relatiilor europene nu se poate vorbi inca de o federatie. Daca Napoleon spunea, la vremea sa, ca 'federatia europeana va sosi mai devreme sau mai tarziu, prin forta lucrurilor', acest deziderat nu va putea fi realizat decat concepand viitoarea federatie ca o federatie a statelor natiuni, asa cum a aratat de altfel in luarile sale de cuvant in cadrul Conventiei, in repetate randuri, delegatia tarii noastre. Apreciind ca pozitive, in ansamblu, lucrarile Conventiei de la Bruxelles si documentul adoptat dupa numeroase si dificile negocieri, putem spune - fara a ezita - ca el reprezinta un pas important pe drumul apropierii dintre popoarele europene si al intensificarii colaborarii dintre ele, dar in nici un caz "actul de nastere" al unei federatii europene.

Ideea europeana, pentru a fi intr-adevar viabila si a se concretiza sub forma unui document acceptabil pentru toate statele, trebuie sa garanteze supletea mecanismelor, respectarea intereselor nationale, intelegerea imperativului de a corela permanent tot ce este national, specific, cu marile idei pe care promotorii gandirii europene le-au promovat timp de secole. Nu o federatie cu reguli stricte, ci o unitate in diversitate, acesta este viitorul Europei. In masura in care Constitutia Europeana va consfinti aceasta realitate ea va fi cu adevarat un document programatic de referinta.

Din cele ce preced se vadeste ca procesul de "constitutionalizare" la nivel european se deosebeste structural de cel preconizat de Louis Favoreu, care intelegea prin "constitutionalizare" un proces de amplificare a domeniului de reglementare a dreptului constitutional^5[33]. In fond, la nivel european fenomenul de "constitutionalizare" se opreste la anumite reglementari generale care definesc intr-un mod elaborat atasamentul statelor membre ale Uniunii Europene fata de ideea de drept si garantarea libertatilor si drepturilor cetatenesti. In consecinta, dreptul constitutional european nu poate reprezenta o "sfidare", ci un factor bine venit de complementaritate fata de dreptul constitutional national. Recunoasterea prin insusi Tratatul Constitutional a identitatii politice si constitutionale a statelor membre este o garantie a faptului ca procesul constitutional se desfasoara in limitele unor anumiti parametri la nivel european. Desigur, ar fi nedrept sa spunem ca intre cele doua nivele de constitutionalism european nu ar exista influente reciproce si fenomene de intrepatrundere. Schimbul reciproc dintre cele doua nivele este, fara indoiala, benefic dar el se opreste aici. "Topirea" entitatilor nationale intr-un stat european si, in consecinta, anihilarea reglementarilor nationale este o utopie pe care viata niciodata nu o va putea valida.

Un cadru constitutional eficace si armonios, care sa permita pe mai departe garantarea si evolutia unor institutii democratice, este - fara indoiala - dezirabil si de asteptat. Privit sub acest aspect, dreptul constitutional european - important concept juridic de esenta novatoare - va reprezenta un factor de stimulare a unor noi cautari pentru reglementari tot mai bune , pentru respectul drepturilor cetatenesti si asigurarea unor mecanisme democratice de colaborare atat intre state, cat si intre institutiile care alcatuiesc structura constitutionala a fiecarei entitati nationale membra a Uniunii Europene.

9 Concluzii

Semnarea Tratatului instituind o Constitutie pentru Europa ramane un eveniment remarcabil, cu mari implicatii in viata politica, economica si sociala a continentului. Acceptarea Tratatului Constitutional de catre toate statele membre va deschide o noua perioada de evolutie in spatiul european, facilitand dezvoltarea economica, sociala, consolidarea institutiilor democratiei si statului de drept.

Intrarea in vigoare si punerea in practica a Tratatului Constitutional vor solicita in mod inevitabil importante sincronizari intre ordinea constitutionala europeana si ordinile juridice nationale. Procesul de complementaritate intre national si european va cunoaste noi dezvoltari, marcand pe de o parte imbogatirea si dezvoltarea constitutiilor nationale, iar pe de alta parte o mai mare pondere a actiunilor intreprinse la nivel comunitar. In conditiile respectarii stricte a principiilor subsidiaritatii si proportionalitatii, in conditiile in care Uniunea nu isi propune sa excluda sau sa aboleasca suveranitatile nationale, acestea vor gasi in noua ordine comunitara un cadru inedit, flexibil si mult mai eficient de manifestare. Impletirea permanenta a intereselor nationale cu cele generale comunitare va conferi o mai mare stabilitate sistemului european si va contribui la infaptuirea unei solidaritati depline intre popoarele Europei.

Marile idei europene, pentru care au militat atatia oameni de stiinta, savanti, personalitati ale vietii politice, isi vor gasi pe deplin realizarea. Pentru Romania - ale carei traditii europene sunt bine cunoscute - Tratatul Constitutional va reprezenta o forma noua, benefica, de exprimare a suveranitatii sale, intr-un context nou, democratic alaturi de celelalte popoare ale Europei. Traditia ideilor europene este, de altfel, de mult incetatenita in Romania.

La capatul unei cercetari consacrate sistemelor constitutionale moderne, o incercare de concluzii nu ar putea decat sa puna in lumina valoarea experientelor nationale si insemnatatea studierii dreptului constitutional comparat.

Cercetatorii dreptului comparat s-au referit de multe ori la cunoscutul adagiu 'verité au dessus des Pirinées, erreur au delà' (Ceea ce este adevar dincoace de Pirinei, este neadevar dincolo de ei), cautand sa spulbere ideea preconceputa ca sistemele juridice ar fi atat de diferite unele de celelalte incat nu ar mai prezenta nici un interes comun studierea lor.

Intr-o perioada de inceput de mileniu, cand s-au produs si se produc schimbari importante in sistemul international si in viata popoarelor, se poate afirma, cu toata convingerea, ca indiferent de marile deosebiri care exista intre constitutiile statelor, o serie de principii fundamentale, de gandire politica, sunt astazi general recunoscute si acceptate. Idei precum suveranitatea poporului, separatia puterilor, egalitatea cetatenilor, recunoasterea drepturilor omului, respectarea prerogativelor Parlamentului, independenta justitiei s.a. au devenit un adevarat patrimoniu comun al gandirii de drept constitutional. Nici o tara din lume, nici o reglementare constitutionala, oricat ar fi de tributara unor principii politice sau unor ideologii, nu pot face abstractie de asemenea principii, care s-au impus si se impun in continuare nu numai in gandirea politica, dar si in practica constitutionala a statelor, deoarece ele se intemeiaza nu numai pe o indelungata istorie, pe o experienta fructuoasa, dar si pe recunoasterea - uneori cu pretul unor sacrificii - a ceea ce ar insemna indepartarea de la principiile democratice.

Pe de alta parte, studierea constitutiilor statelor - cu toate diferentele si particularitatile lor - se constituie intr-un veritabil stimulent pentru adancirea si aprofundarea principiilor, normelor de baza si ale institutiilor dreptului constitutional. Asa cum se cunoaste, dreptul constitutional prezinta o insemnatate deosebita pentru dezvoltarea fiecarei tari, deoarece fundamenteaza organizarea politica, raporturile dintre puterile statului, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, propunandu-si sa asigure respectarea ordinii de drept, faurirea unui climat de incredere bazat pe norme juridice, propice intregii dezvoltari economice si sociale. Constitutiile au, de aceea, asa cum se cunoaste prea bine, o insemnatate cu totul exceptionala in viata politica a statelor, intrucat asigura desfasurarea normala a relatiilor dintre cetatenii unei tari, garanteaza drepturile si stabilesc indatoririle lor, definesc raporturile dintre acestia si puterea de stat, normele si conceptele generale care intereseaza activitatea fiecareia dintre puterile statului, raporturile dintre acestea.

Intocmai ca studiul oricarei discipline juridice, cercetarea stiintifica si aprofundarea sistematica a dreptului constitutional si a institutiilor politice presupune o neintrerupta confruntare a punctelor de vedere teoretice pornindu-se de la principiul intelept, verificat de practica, ca este bine ca un popor sa invete de la alt popor, dar nu este bine ca un popor sa invete un alt popor.

Evolutia tarii noastre - in perspectiva - in problemele constitutionale este legata nemijlocit de cunoasterea si intelegerea corecta a realitatilor proprii, dar si de uriasa experienta a dreptului constitutional comparat. Mergand spre aceasta finalitate, autorii prezentului tratat au sentimentul ca au facut o opera utila, ce va servi cunoasterii si intelegerii unor valori, unor sisteme existente astazi in lume, cu tot ceea ce acestea au specific, cu particularitatile lor. Totodata, ei isi exprima speranta ca au contribuit la intelegerea corecta a unor mecanisme si institutii fara de care nu este posibila functionarea oricarui stat de drept, respectarea democratiei solicitand in cel mai inalt grad informare, analiza, dar si vointa politica, pentru ca marile principii constitutionale sa fie intotdeauna respectate.