'Perestroika' si schimbarea cadrului constitutional

'Perestroika' si schimbarea cadrului constitutional

Evolutiile survenite in Uniunea Sovietica in cea de a doua parte a deceniului IX au determinat schimbari profunde in viata societatii sovietice, care s-au reflectat si in reglementarile cu caracter constitutional. Vechiul cadru juridic, statornicit prin 'Constitutia brejnevista' din 1977 nu s-a mai dovedit suficient de flexibil pentru a face fata noilor schimbari. De fapt, procesul de schimbari din Uniunea Sovietica a inceput cu alegerea lui Mihail Gorbaciov, la 11 martie 1985, ca Secretar General al P.C.U.S., cunoscand de atunci o evolutie progresiva, sinuoasa si uneori contradictorie. Daca initial schimbarile s-au limitat la destituirea unor vechi activisti cu vederi dogmatice si schimbarea unor persoane compromise, avand functii de conducere, s-a vazut foarte curand ca o revigorare a vietii economice si politice din Uniunea Sovietica nu este posibila fara transformari adanci, de substanta. Inca de la cel de al XXVII-lea Congres al P.C.U.S., Mihail Gorbaciov a sugerat o mai intensa folosire a sovietelor ca forme ale mecanismelor democratice. El a subliniat atunci ca principiile autoconducerii se dezvolta, dupa parerea sa, nu in afara, ci in interiorul statalitatii sovietice, ceea ce face imperios necesara aprofundarea democratiei si folosirea la maximum a posibilitatilor pe care le ofera organele reprezentative.

Dupa cum observa publicistul rus Andrei S.Graciov, 'La inceputurile sale, perestroika gorbacioviana era purtatoarea unei mari sperante. Ea promitea prosperitatea popoarelor U.R.S.S. si securitate si stabilitate intregii omeniri, dar a cufundat tara intr-o criza mult mai profunda decat cea pe care trebuia sa o remedieze. Cine poarta raspunderea pentru acest fapt? Doar predecesorii lui Gorbaciov, asa cum o afirma partizanii sai? Sau mai ales el insusi, pentru ca a vrut sa schimbe in mod iresponsabil si nechibzuit lucruri care nu puteau fi atinse (cum considera unii) sau pentru ca a dat dovada de lasitate, de o nehotarare si o incetineala de neiertat (cum cred altii)?'^[1]

Congresul deputatilor poporului

Ideile sustinute de Mihail Gorbaciov si-au gasit o importanta dezvoltare in Raportul prezentat la cea de a XIX-a Conferinta Unionala a P.C.U.S., desfasurata in iunie 1988, cand liderul sovietic a propus alcatuirea unui nou organ suprem reprezentativ al puterii de stat - Congresul deputatilor poporului al U.R.S.S. - care sa se reuneasca odata pe an pentru a solutiona cele mai importante probleme constitutionale, politice si social-economice ale tarii. La 1 octombrie 1988 s-a desfasurat la Moscova sesiunea Sovietului Suprem al U.R.S.S. Deputatii au luat act de demisia lui Andrei Gromiko, ultimul reprezentant al vechii garzi staliniste, din functia de presedinte al Sovietului Suprem al U.R.S.S. si l-au ales pe Mihail Gorbaciov in aceasta functie. In noiembrie 1988 s-a desfasurat sesiunea extraordinara a Sovietului Suprem al U.R.S.S., care a aprobat proiectul de lege cu privire la unele modificari in Constitutia Uniunii Sovietice si cu privire la alegerea deputatilor in organele puterii de stat.

Insusindu-si propunerea lui Mihail Gorbaciov, sesiunea extra­or­dinara a Sovietului Suprem a validat ideea crearii Congresului deputatilor poporului al U.R.S.S.^[2] compus din 2.250 deputati, dintre care 1.500 alesi in mod direct in cadrul circumscriptiilor electorale teritoriale si 750 desemnati de diverse organizatii politice, sociale si obstesti (P.C.U.S., sindicate, organizatiile fostilor combatanti, comitetele femeilor sovietice, uniunile de creatie etc.). In legatura cu prerogativele noului organ suprem al puterii de stat, legea adoptata de Sovietul Suprem prevedea ca acesta dispunea de puterea de a examina si rezolva orice probleme tinand de competenta U.R.S.S., intre care: adoptarea Constitutiei sau modificarea sa; adoptarea unor decizii asupra problemelor organizarii nationale de stat; stabilirea principalelor orientari de politica interna si externa; aprobarea planurilor de stat si a programelor unionale de dezvoltare economico-sociala; alegerea presedintelui si a primului vicepresedinte al Sovietului Suprem al U.R.S.S.; desemnarea presedintelui Consiliului de Ministri, a Procurorului General; alegerea Comitetului de supraveghere constitutionala al U.R.S.S. (organ nou creat); organizarea de referendumuri s.a.^[3]

Potrivit legii, Congresul deputatilor poporului se intrunea odata pe an, putand fi insa convocat si in sesiuni extraordinare. Lui ii revenea, printre altele, si competenta de a alege prin vot secret Sovietul Suprem al U.R.S.S. (compus, ca si in trecut, din doua Camere - Sovietul Uniunii si Sovietul Nationalitatilor, fiecare alcatuita din 271 deputati), alesi din randul deputatilor poporului. O importanta inovatie a legii constitutionale consta in obligatia Sovietului Suprem de a raporta asupra activitatii sale Congresului deputatilor poporului. In conformitate cu prevederile Legii electorale din 1 decembrie 1988, Congresul deputatilor poporului urma sa fie ales pe 5 ani, in fiecare an fiind reinnoita o cincime din componenta Sovietului Uniunii si a Sovietului Nationalitatilor.

Ca urmare a revizuirii insasi a conceptiei de organizare politica si a rolului parlamentului, Congresul deputatilor poporului urma sa devina un organ central al intregului sistem de guvernare, un larg forum reprezentativ, care stabilea orientarile politicii generale a tarii, in timp ce Sovietul Suprem, organul sau permanent, urma sa se ocupe numai de probleme legislative si de controlul de zi cu zi. Modificarile constitutionale au precizat, totodata, o deplina egalitate in drepturi intre cele doua Camere ale Sovietului Suprem, inclusiv in ce priveste numarul de deputati, fiecare dintre acestea pastrand functii specifice in concordanta cu misiunea pe care o au. In felul acesta, Congresul deputatilor poporului era chemat sa devina un factor deosebit de important, avand un rol esential in desemnarea presedintelui Sovietului Suprem, a sefului guvernului si a altor personalitati cu functii de decizie. Reglementarile adoptate de Sovietul Suprem au intarit totodata autoritatea Comitetului de control popular, caruia i s-a acordat dreptul de initiativa legislativa, presedintele sau devenind - datorita functiei sale - si membru al Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. In acelasi timp, a fost creat si un organ nou - Comitetul pentru controlul constitutional - avand misiunea de a veghea la respectarea principiilor stabilite prin constitutie.

Ca urmare a desfasurarii alegerilor pentru primul Congres al deputatilor poporului, s-a reunit la Kremlin, la 25 mai 1989, prima sesiune a acestui nou forum, cu care prilej Mihail Gorbaciov a fost ales presedinte al Sovietului Suprem al U.R.S.S.^[4]

Abolirea rolului conducator al partidului

Plenara C.C. al P.C.U.S. din 5-7 februarie 1990 a constituit si ea un moment de adanca reevaluare a structurilor politice sovietice. In mod special este de retinut propunerea privind modificarea articolului 6 al Constitutiei U.R.S.S., care consacra rolul conducator al partidului. In cadrul plenarei au fost exprimate puncte de vedere curajoase, care au pus in discutie imobilismul sistemului sovietic, determinat in special de monopolul puterii politice de catre partidul comunist. S-a aratat, de pilda, ca 'restructurarea nu avanseaza din cauza pozitiei conservatoare a aparatului partidului'. Boris Eltin, pe atunci inca membru al C.C. al P.C.U.S., a remarcat ca 'In prezent, partidul se afla la limita crizei din cauza atasamentului la dogme, a incetinelii si nehotararii manifestate in procesul de democratizare a partidului, a lipsei de dorinta de a se restructura. Monopolul indelungat al partidului asupra puterii l-a transformat intr-o structura birocratica, care a impins tara intr-o situatie extrema, iar poporul - zeci de milioane de oameni - la mizerie'^[5]. Fostul prim secretar al C.C. al P.C. din Republica Moldova, P.K.Lucinski, a remarcat ca 'Acea parte a proiectului ce priveste articolul 6 al Constitutiei le face un prost serviciu comunistilor, intrucat impune societatii suprematia partidului, ceea ce starneste inevitabil proteste. Plenara C.C. trebuie sa se pronunte fara echivoc pentru eliminarea lui din legea fundamentala, caci soarta partidului trebuie sa fie decisa, in primul rand, de catre partidul insusi'^[6]. La randul sau, fostul premier Nikolai Riskov a relevat ca in noile conditii 'comunistii trebuie sa-si insuseasca stiinta dificila de a munci si trai impreuna cu alte formatiuni social-poltice'^[7]. Ministrul de externe Eduard Sevardnadze s-a pronuntat impotriva textului articolului 6, apreciind ca 'un partid viabil nu are nevoie de monopolul puterii', pronuntandu-se pentru instituirea functiei prezidentiale.

Instituirea functiei prezidentiale

Un pas important pe linia reinnoirii structurilor de stat ale U.R.S.S. l-a constituit si instituirea functiei prezidentiale, ca o consecinta directa a procesului tot mai vizibil de transfer al puterii de la structurile de partid - biroul politic, comitetul central, congresul, conferinta - la structurile constitutionale de stat si separarea stricta a puterilor legislativa si executiva. La 12-13 martie 1990, in cadrul unei sesiuni extraordinare a Congresului deputatilor poporului din U.R.S.S., deputatii au votat legea 'Cu privire la instituirea functiei de Presedinte al U.R.S.S., modificarea si completarile Constitutiei (legea fundamentala) U.R.S.S.', inclusiv modificarea articolului 6, care consacra anterior rolul conducator al partidului comunist^[8]. Documentul - care a fost adoptat dupa ample dezbateri - a definit noile dimensiuni ale functiei prezidentiale. S-a stabilit de pilda, printre altele, ca Presedintele U.R.S.S. nu poate fi deputat al poporului, iar persoana care detine functia de Presedinte al U.R.S.S. poate fi retribuita numai pentru aceasta functie. In legatura cu procedura de adoptare a legilor s-a stabilit ca in cazul in care are obiectii la textul unei legi, Presedintele U.R.S.S. trebuie sa restituie proiectul cu observatiile sale, in termen de cel mult 2 saptamani, spre a fi reexaminat de Sovietul Suprem. Daca Sovietul Suprem, cu o majoritate de doua treimi in fiecare din cele doua Camere, mentine hotararea adoptata anterior, Presedintele este obligat sa semneze legea. Congresul a modificat si formula juramantului, care prevedea initial ca Presedintele va sluji 'poporul sovietic', stabilind ca Presedintele U.R.S.S. va trebui sa rosteasca un juramant, angajandu-se ca va sluji 'cu credinta popoarele' Uniunii Sovietice.

Modificari in organizarea politica a Federatiei Ruse

In cadrul evolutiilor constitutionale din Uniunea Sovietica se cuvin a mai fi semnalate si modificarile interne produse in structura Federatiei Ruse, convocarea primului Congres al deputatilor poporului al R.S.F.S.R., alegerea dupa trei tururi de scrutin a lui Boris Eltin ca presedinte al Sovietului Suprem al Federatiei Ruse, functie nou creata. Congresul deputatilor poporului din Rusia a adoptat Declaratia cu privire la suveranitatea de stat a R.S.F.S.R., care stipula prioritatea prevederilor Constitutiei ruse fata de cea a U.R.S.S. In conditiile unor puternice confruntari s-a desfasurat si Congresul de constituire a Partidului Comunist al R.S.F.S.R., in cadrul caruia au avut loc virulente atacuri ale elementelor dogmatice. Asa, de pilda, generalul A.M.Makasov, comandantul trupelor din regiunea militara Privoljie-Ural, a regretat ca 'din victorie in victoria asa-zisei noastre diplomatii, armata sovietica este izgonita fara lupta din tarile pe care parintii nostri le-au eliberat de sub fascism', apreciind ca 'in orice stat, pentru incapacitatea fortelor armate se trage la raspundere', iar daca guvernul nu face acest lucru, 'o poate face poporul, aruncand cu pietre in tradatori'^[9]

Evolutii politice in U.R.S.S.

Un moment important in viata politica sovietica l-a constituit Congresul al XXVIII-lea al P.C.U.S., desfasurat in luna iulie 1990. in conditiile acelorasi confruntari intre elementele dogmatice si cele reformatoare, precum si ale diversificarii centrelor de putere din Uniunea Sovietica. Un cunoscut istoric si filozof sovietic, Dmitri Volkogonov, referindu-se la importanta acestui congres, preciza ca el trebuia sa rezolve problema 'cum sa supravietuiasca partidul, sa se reformeze, sa-si ocupe locul printre celelalte forte politice', pentru ca 'sa nu impartaseasca soarta partidelor comuniste est-europene'^[10]. Dupa o interventie dura in cadrul congresului, Boris Eltin si-a anuntat hotararea de a se retrage din P.C.U.S.. Dupa incheierea congresului, la Moscova au avut loc puternice demonstratii anticomuniste, initiate, printre altii, de blocul 'Rusia democrata', 'Uniunea alegatorilor din Moscova', anarhisti, partidul socialist, propunandu-se crearea 'Comitetului pentru judecarea P.C.U.S. - partid ce constituia culcusul celor ce se lasa mituiti si al celor ce stiu doar sa condamne'. Comentand desfasurarea congresului al XXVIII-lea al P.C.U.S., Agentia Reuter observa ca 'familiarizati cu asperitatile vietii politice, analistii americani sunt uimiti de modul in care Gorbaciov a reusit din nou sa supravietuiasca amenintarilor interne la adresa puterii sale'. 'Capacitatile sale nu au fost apreciate la justa lor valoare' - a declarat o oficialitate americana^[11]

Multipartidismul in teorie si in practica

Demonstratia de 7 noiembrie a fost dublata de demonstratiile unor forte anticomuniste, precum 'Alternativa democratica', 'Rusia democratica', 'Platforma democrata din afara P.C.U.S.', 'Partidul liber democrat', 'Centrul antifascist', 'Miscarea crestin-democrata din Rusia', 'Partidul social democrat din Rusia', la mitingul acestor din urma grupari luand parte si Boris Eltin. Dupa 1990, in Uniunea Sovietica s-au afirmat si se afirma in continuare forte de cele mai diferite orientari. Daca initial fenomenul pluralismului politic a aparut in tarile baltice si in Caucaz, pe o baza nationala, el a cuprins ulterior Asia Centrala si celelalte regiuni, extinzandu-se la ansamblul tarii. Asa cum s-a observat, 'multipartidismul este fiul legitim al glasnosti-ului si al pierderii prestigiului Partidului Comunist' ('forta care conduce si orienteaza societatea sovietica', cum il definea articolul 6 din Constitutie)^[12]. La inceput, dar si acum, procesul de afirmare a unor grupari politice noi s-a axat in special in jurul unor personalitati sau unor idei istorice (social-democratia, democratia constitutionala s.a.). Deosebit de important ramane rolul conducatorului deoarece, dupa cum observa Mariana Sakira, 'in tara noastra, care n-are o cultura politica evoluata, rolul liderului este extrem de mare, adica inadmisibil de mare. Sechelele cultului conducatorului sunt prezente atat in randul partidului, cat si al poporului'^[13]

Ca o consecinta a reformularii articolelor 6 si 7 din Constitutia U.R.S.S. s-au creat, pentru prima data, conditiile pentru functionarea legala a partidelor politice, altele decat partidul comunist. Acest proces a fost intampinat cu scepticism de unii, dar si cu entuziasm de altii. Cunoscutul dizident sovietic A.Zinoviev observa ca 'A fost deja scos din Constitutie articolul care vorbeste despre rolul dominant al partidului, s-a votat pentru sistemul pluripartidist. Aceasta va schimba esenta lucrurilor? Suprafata se va schimba, esenta va ramane aceeasi. Noii conducatori nu pot schimba situatia din tara de azi pe maine, rebeliunile se vor diminua ca numar, iar viata normala isi va relua cursul. Chiar daca s-ar vota dizolvarea partidului comunist, ar fi dizolvata o fictiune. Celelalte partide nu au radacini in sanul populatiei, dupa opinia mea, ele nu vor exista multa vreme si nu pot juca decat un rol distrugator. Programele lor sunt esantioane furate din Occident'^[14]. In schimb, Boris Kurasvili, doctor in drept, aprecia ca 'divizarea este insasi conditia de supravietuire a socialismului, al carui triumf il constituie ratiunea de a fi a partidului. Scindarea va da societatii partide noi si dinamice, care sa ramana in centrul vietii politice, care vor sti sa apere calea socialista'^[15]

Modificari de ordin constitutional

Asa cum s-a aratat, evolutiile politice din U.R.S.S. au fost insotite de adoptarea unor legi cu caracter constitutional care, fara a elimina total Constitutia din 1977, i-au adus totusi importante modificari. Amintim, in acest sens, in special legile promulgate la 20 decembrie 1989 si 14 martie 1990 (la care ne-am referit mai sus), dar si completarile aduse la 8 ianuarie 1991, in legatura cu perfectionarea sistemului de conducere a statului. Retinem, de pilda, completarea articolului 34 din Constitutie cu un text dispunand in mod expres ca 'facilitatile pentru unele categorii de cetateni se stabilesc numai pe baza legii. Nimeni in U.R.S.S. nu poate sa beneficieze de privilegii ilegale'. Este de mentionat si schimbarea denumirii Guvernului U.R.S.S in 'Cabinetul de ministri' al U.R.S.S. Semnalam, de asemenea, inlocuirea 'Comitetului pentru controlul popular al U.R.S.S.' prin 'Camera de control a U.R.S.S'; a arbitrului de stat al U.R.S.S. prin Camera Superioara de Arbitraj a U.R.S.S.

Vicepresedintele U.R.S.S.

Este de remarcat si introducerea functiei de vicepresedinte al U.R.S.S, care a existat pana la puciul din 1993, in care a fost implicat si vicepresedintele de atunci. Potrivit Constitutiei, vicepresedintele trebuia sa fie o personalitate care nu putea fi, in acelasi timp,  deputat al poporului si care indeplinea, din insarcinarea Presedintelui U.R.S.S., unele din atributiunile sale, inlocuindu-l in cazul absentei sau imposibilitatii de a-si exercita functiile.

Consiliul Federatiei

Dintre noile elemente ale organizarii de stat a U.R.S.S. mentionam crearea 'Consiliului Federatiei', compus din presedintele U.R.S.S., vicepresedintele U.R.S.S. si presedintii republicilor. Acesta urma sa coordoneze, pe baza directiilor stabilite de Congresul deputatilor poporului, activitatea organelor supreme ale administratiei de stat. El stabilea masuri de transpunere in viata a politicii nationale a U.R.S.S., asigurand participarea republicilor la rezolvarea problemelor de importanta unionala. Hotararile acestui organism urmau sa fie adoptate cu o majoritate de cel putin doua treimi.

Cabinetul de Ministri

Este de remarcat si noua configuratie a atributiilor economice ale Cabinetului de ministri al U.R.S.S. Cabinetul asigura aplicarea in practica, de acord cu republicile, a unei politici financiare, de credite si monetare unice, bazata pe moneda comuna; administrarea sistemului unic de combustibili si energie si de transport al tarii; infaptuirea programelor de produse alimentare pe intreaga uniune; adoptarea masurilor de asigurare a apararii tarii si de securitate a statului; promovarea politicii externe a U.R.S.S., a masurilor de asigurare a legalitatii, a drepturilor si libertatilor cetatenilor.

Dintre modificarile introduse mai mentionam si completarea adusa articolului 145, care dispunea ca 'In sistemul conducerii locale, alaturi de sovietele locale de deputati ai poporului, pot functiona, in conformitate cu legislatia republicilor, organe de autoconducere sociala teritoriala, adunari cetatenesti, alte forme ale democratiei nemijlocite'.

Curtea Suprema de Arbitraj

Definind atributiile Curtii Supreme de Arbitraj a U.R.S.S., articolul 163 modificat prevedea ca rezolvarea litigiilor economice in U.R.S.S. urma sa se efectueze de catre Curtea Suprema de Arbitraj a U.R.S.S. si de catre organele similare create in republici, in conformitate cu legile acestora pentru rezolvarea litigiilor economice. In dorinta de a asigura independenta acestui organism, Constitutia prevedea ca 'Imixtiunea oricaror organe, organizatii si persoane oficiale in activitatea instantelor judecatoresti pentru rezolvarea litigiilor nu este permisa'.