LITUANIA - Elemente de ordin istoric, Organizarea Constitutionala

LITUANIA

1.1.1. Elemente de ordin istoric

Lituania s-a afirmat ca natiune unitara inca din secolul XII. Ea a reusit sa ii invinga pe cavalerii teutoni care incercau sa invadeze tara in secolul XIII, si totodata sa-si extinda frontierele pana spre Moscova si Marea Baltica. In 1386 Lituania a incheiat, impreuna cu Polonia, un tratat de Confederatie. Cele doua state partenere au devenit un singur stat in 1569, dar au cazut sub influenta Rusiei in 1795. Poporul lituanian a cautat sa-si mentina independenta si neatarnarea fata de Rusia, dar cele doua rascoale din 1831 si 1863 s-au soldat cu un esec. In 1880 se organizeaza miscarea pentru independenta tarii, iar in 1905 cand Lituania a cerut autoguvernarea, aceasta cerere a fost respinsa de catre rusi^[1]

In timpul primului razboi mondial, Lituania a fost ocupata de trupele germane. Consiliul lituanian constituit in septembrie 1917 la Vilnius proclama, la 16 februarie 1918, independenta tarii. Intre 1918 si 1920 trupele lituaniene infrunta Armata rosie, precum si trupele germane. Tratatul de pace lituanino-sovietic din 12 iulie 1920 recunoaste independenta Lituaniei, care devine, in 1921, membru al Ligii Natiunilor. Regiunea Memel (Klaipeda) este atribuita Lituaniei, dar ulterior ea este ocupata de germani, la 22 martie 1939.

Din punct de vedere politic, regimul nationalist care preluase puterea dupa obtinerea independentei este inlocuit cu guvernul autoritar al presedintelui Antonas Smetona. Ca urmare a protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Lituania revine initial sferei de influenta germane, dar printr-o noua intelegere sovieto-germana intervenita la 28 septembrie 1939, trece in sfera de influenta a U.R.S.S.^[2]. In consecinta, sunt instalate baze militare sovietice pe teritoriul Lituaniei, dupa care este impus un guvern prosovietic in 1940, care proclama alipirea la U.R.S.S.

In timpul celui de al doilea razboi mondial, Guvernul german a ocupat Lituania dupa ce in aceasta tara se produsese deja o revolta armata impotriva autoritatilor sovietice. Hitler nu a recunoscut pe conducatorii rascoalei, care doreau independenta tarii, deoarece considera ca Lituania trebuie incorporata in statul gereman. Dupa terminarea celui de al doilea razboi mondial, Lituania revine in componenta U.R.S.S., fiind reinstaurate autoritatile sovietice si intreprinse masuri represive aspre impotriva celor care se pronuntau pentru independenta tarii^[3]

Evenimentele cunoscute din anii '90 duc la organizarea unui plebiscit in care 95,5% din voturile exprimate au fost pronuntate in favoarea unei Lituanii independente si democratice. Acest act incununeaza o campanie progresiva pentru o tot mai larga autonomie, ce incepuse in Lituania inca din 1988. Atunci, Partidul comunist lituanian s-a despartit in doua organizatii, dintre care una a adoptat ideea desprinderii de P.C.U.S. si a transformarii sale intr-un partid social-democrat. Apoi, un sistem multi-partidist isi face locul in Republica.

In 1991 o incercare de forta intreprinsa de trupele sovietice pentru a bloca procesul de independenta se izbeste de opozitia hotarata a poporului lituanian. Incidentele produc totusi 13 morti in randul populatiei civile lituaniene. Procesul de afirmare a independentei Lituaniei - devenit ireversibil - este recunoscut si de Consiliul de Stat al U.R.S.S. la 6 septembrie 1991, punandu-se capat unei perioade de confruntari diplomatice, dar si de actiuni de forta, care nu au reusit sa pastreze Lituania in componenta fostului Imperiu sovietic.

1.1.2. Organizarea constitutionala

La 25 octombrie 1992, referendumul constitutional desfasurat in Lituania are ca rezultat aprobarea noii Constitutii cu un procent de 85% din voturile exprimate.

Noua Constitutie a Lituaniei cuprinde 154 articole, inserate in cadrul a 14 capitole^[4] si un capitol de prevederi finale, ordinea tratarii problemelor fiind urmatoarea: statul lituanian, individul si statul, societate si stat, economia nationala si munca, Seim-ului (Parlamentul), Presedintele Republicii, guvernul republicii lituaniene, Curtea Constitutionala, tribunalele, administratia si guvernarea locala, finantele si bugetul statului, controlul de stat, politica externa si apararea nationala, amendarea Constitutiei.

Constitutia Lituaniei urmeaza redactari si formulari de principiu cuprinse in constitutiile moderne ale tarilor democratice, cuprinzand largi garantii in ceea ce priveste drepturile politice si drepturile sociale.

Adoptand un sistem parlamentar unicameral, Lituania consacra incredintarea puterii legislative Saeima-ei, care este totodata si detinator al suveranitatii nationale. El este alcatuit din 141 de deputati, alesi pe patru ani, prin vot universal, egal, direct si secret, pe baza unei proceduri electorale mixte, stabilita prin lege (71 deputati alesi pe circumscriptii si 70 pe liste).

Cele mai recente alegeri pentru Parlamentul monocameral al Lituaniei (Seimas) au avut loc la 10 octombrie 2004. Alerile s-au desfasurat in 71 circumscriptii uninominale si intr-o circumscriptie nationalaa pe liste.

Din cele 141 locuri in Parlament 30 au revenit Partidului Muncii, 31 coalitiei «Sa muncim pentru Lituania», 25 Uniunii Patriotice, 10 Coalitiei « Ordine si Justitie », restul de mandate fiind alocate altor partide. Prim.ministru a devenit Gediminas Kirkilas, la 4 iulie 2006.

Presedintele Republicii, pentru alegerea caruia se cere varsta minima de 40 de ani, este ales pe o perioada de cinci ani, prin vot universal, egal, direct si secret. El dispune de atributii importante in domeniul politicii externe, semnarii tratatelor internationale, numirii si rechemarii reprezentantilor diplomatici, dar, in acelasi timp, are si o serie de atributii in ceea ce priveste politica interna. Asa de pilda, el recomanda pe primul ministru, revoca, cu consimtamantul Seim-ului, pe primul ministru, accepta demisia guvernului si o supune Seim-ului, propune candidati pentru functia de judecatori la Curtea Suprema si pentru alti demnitari, declara starea de urgenta, prezinta rapoarte anuale in fata Seim-ului, anunta desfasurarea alegerilor s.a.

In anumite situatii, Presedintele Republicii poate emite decrete, care trebuie contrasemnate de primul ministru si de un ministru, responsabilitatea pentru asemenea decrete revenind ministrilor. Persoana Presedintelui Republicii este inviolabila, dar el poate fi inlocuit din functie inainte de termen pentru incalcarea Constitutiei, in concordanta cu procedura de impeachment.

Actualul presedinte al Lituaniei este Valdas Adamkus (de la 12 iulie 2004). Fostii presedinti au fost Vitali Landsbergis, considerat erou al luptei pentru independenta (1991-1993), ulterior Speaker al Seim-ului, si Algirdas Brazauskas (1993-1998), liderul P.C.Lituanian, care a desprins acest partid de P.C.U.S., in decembrie 1989.

Guvernul Republicii Lituania este compus dintr-un prim ministru si din ministri. El solutioneaza problemele curente de stat si administrative, fiind raspunzator in fata Saeima pentru intreaga sa activitate. Actualul prim-ministru al tarii este Rolandas Paksas, investit la 24 octombrie 2000.

Persoana primului ministru se bucura de imunitate, neputandu-se intreprinde nici o masura juridica impotriva sa fara consimtamantul Saeima, ori daca acesta nu este in sesiune, al Presedintelui Republicii.

Curtea Constitutionala se compune din noua judecatori numiti de Presedintele Republicii, de conducerea Saeima si de conducerea Curtii Supreme de Justitie.

Curtea Constitutionala apreciaza conformitatea cu Constitutia a actelor juridice ale Presedintelui Republicii si ale Guvernului, prezentand concluzii in legatura cu incalcarea prevederilor legale privind desfasurarea alegerilor, capacitatea Presedintelui Republicii de a-si indeplini atributiile, conformitatea cu prevederile Constitutiei a acordurilor internationale ale Republicii Lituania, compatibilitatea cu prevederile Constitutiei a unor actiuni concrete ale membrilor Parlamentului sau altor demnitari de stat.

O prevedere importanta pe care nu o intalnim in alte tari este cea inscrisa in art.106 alin.ultim al Constitutiei Lituaniei, care dispune urmatoarele: 'Curtea Constitutionala are dreptul sa refuze sa accepte anumite cazuri pentru a le investiga sau a pregati concluzii, daca cererea nu este intemeiata pe argumente juridice'. Impotriva deciziilor Curtii Constitutionale nu exista cai de atac. In anumite situatii insa, Saeima poate lua anumite masuri in aplicarea prevederilor deciziilor Curtii, cum este cazul, de pilda, al conformitatii tratatelor cu prevederile constitutionale, capacitatea presedintelui de a-si indeplini indatoririle etc.