Conceptul de coruptie in legislatia penala romana

Conceptul de coruptie in legislatia penala romana

De-a lungul veacurilor, perceperea si evaluarea acesteia de catre societate, de catre stat si reactia acestora impotriva ei, a diferit in raport de conditiile economico-sociale, istorice, de normele morale, religioase s.a.

Diferita si in raport de acesti factoria aparut si evoluat si reactia legislativa a societatii organizate in stat, impotriva coruptiei.

Nici o societate - indiferent de stadiul de dezvoltare economico-sociala de natura si esenta regimului politic, de forma de organizare statala si de guvernamant - nu a fost si nu este ocolita de coruptie, de efectele deosebit de grave ale acesteia.

Societatea, cadrul general al existentei si al actiunii omului, este totdeauna o societate concreta, rezultat al dezvoltarii istorice indelungate, avand o anumita structura economica si politica, anumite sisteme de norme si valori, un anumit nivel al practicii si cunoasterii sociale instituind - in consecinta - anumite raporturi intre indivizi, intre acestia si colectivitate etc. Omul nu+si poate alege neconditionat cadrul existentei si al actiunii sale, pe care il mosteneste de la inaintasi, se inscrie in el si il transforma treptat prin propria sa activitate, odata cu propria sa dezvoltare[1].

La randul sau omul nu este nici el o fiinta abstracta, atemporala si aspatiala, el este un om concret, membru al unei societati concrete, modelat de ea dupa chipul si asemanarea ei.

In aceste conditii, coruptia este un produs istoric al interactiunii omului cu mediul sau social. Ea nu este un dat aprioric, nu se afla alaturi de necesitatea si determinismul societatii dar nici de conditia particulara, de personalitatea omului[2].

Asadar coruptia este in esenta un fenomen - social si juridic -, este modul particular in care se manifesta determinismul in societate, modul de raportare a omului la realitate dar si masura in care acesta intelege coordonatele convietuirii sociale, in care nevoia de corectitudine, cinste, onestitate este esentiala si masura in care isi dirijeaza actiunile raportate la aceasta.

Societatea romaneasca - trecuta si actuala - nu a fost si din pacate nu este ocolita, scutita de prezenta, actiunea si efectele deosebite ale coruptiei.

Aflata in prim proces de tranzitie, de consolidare a democratiei, de creare a economiei de piata, societatea romaneasca contemporana, a suportat si suporta impactul, actiunea deosebit de grava, distructiva a coruptiei.

Integrata comunitatii internationale - si deopotriva cu aceasta - societatea romaneasca este confruntata si resimte pericolul major deosebit al coruptiei, determinat si de structurarea, organizarea si internationalizarea acesteia.

Sensibil la acestea ti sesizand pericolul deosebit al coruptiei pentru insasi existenta si consolidarea democratiei, raspunzand nevoilor proprii societatii romanesti si integrandu-se eforturilor, actiunilor si masurilor luate de statele comunitatii internationale, legiuitorul roman a adoptat Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie[3] si apoi Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei[4].

Pana la promulgarea acestor legi, in legislatia romana nu au existat prevederi care sa incrimineze vreo infractiune denumita "de coruptie" sau care sa defineasca notiunea de coruptie din punctul de vedere al legii penale[5].

Nici Codul penal in vigoare si nici prevederile penale din legile speciale, nu au dat o definitie conceptului de coruptie.

Pentru prima data si indirect, conceptul penal de coruptie a fost abordat - in legislatia noastra - prin Legea nr. 83/1992 privind procedura urgenta de urmarire si judecata pentru unele infractiuni de coruptie[6] a carui camp de aplicare a fost limitat la infractiunile de luare de mita (art. 254 C. pen.), dare de mita (art. 255 C. pen.), primire de foloase necuvenite (art. 256 C. pen.) si trafic de influenta (art. 257 C. pen.).