Aplicarea legii civile in timp, in spatiu si asupra persoanelor

APLICAREA LEGII CIVILE IN TIMP, IN SPATIU SI ASUPRA PERSOANELOR[1]

1. Aplicarea legii civile in timp

1.1 Notiuni generale.

Din punct de vedere al aplicarii in timp, legea noua poate produce, teoretic,

efecte imediate (operand ca atare in prezent),

efecte retroactive (aplicandu-se si asupra trecutului) sau efecte

ultraactive (aplicandu-se si asupra viitorului, adica unor fapte sau situatii juridice ivite dupa abrogarea legii).

Din punct de vedere al corelarii temporale dintre lege si situatiile juridice, distingem:

facta praeterita - faptele din trecut (atunci cand, fie constituirea, fie si producerea efectelor si chiar stingerea situatiei juridice s-au produs anterior legii noi);

facta pendentia - cele din prezent, in curs de a-si produce efectele ;

facta futura - cele din viitor, adica survenite dupa abrogarea legii. Situatiile complexe si pluridependente pot fi supuse fragmentar unor legi succesive: constituirea lor e supusa legii vechi, efectele - legii prezente; stingerea - unei legi subsecvente etc.

II.1.1.2. Principiile fundamentale in materia aplicarii legii civile in timp sunt doua si anume:

a) Principiul neretroactivitatii[2] este formulat in chiar primul articol al Codului civil, potrivit caruia 'Legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactiva'. Cu alte cuvinte, o lege noua se poate aplica numai situatiilor juridice ivite dupa intrarea ei in vigoare, neputandu-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior (facta praeterita).

In prezent, principiul neretroactivitatii legii civile a fost conside­rabil intarit, prin consacrarea sa expresa in noua Constitutie a Roma­niei din noiembrie 1991: potrivit art. 15 alin. 2 al acestei Constitutii, 'Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile'. Asa fiind, nici chiar legiuitorul nu mai poate dispune ca o lege nou adoptata sa se aplice retroactiv.

b) Principiul aplicarii imediate a legii noi este regula care cere ca legea noua sa se aplice tuturor faptelor pendente si celor viitoare, caci tot ce se petrece sub legea noua trebuie sa i se supuna. Daca nasterea unei situatii juridice presupune reunirea unor conditii sau elemente ce se realizeaza succesiv in timp (de ex., autorizatia prealabila si incheierea actului in forma autentica; sau consimtamantul partilor si publicitatea; etc.), atunci actul care da nastere situatiei juridice respective va putea fi considerat valabil numai in conditiile legii in vigoare la ultimul moment al formarii sale succesive.

Ca o exceptie de la principiul aplicarii imediate  a legii noi, este, uneori, permis ca efectele viitoare ale unei situatii juridice anterioare sa ramana supuse legii sub care situatia s-a constituit. Solutia (supravietuirea legii vechi, sau ultraactivitatea ei) se aplica mai ales la situatiile juridice voluntare (constituite prin contract), in masura in care normele legii noi isi pastreaza caracterul dispozitiv (lasand partilor libertatea de a deroga prin conventia lor de la prevederile legii). Legea noua poate exclude insa, in mod expres, ultraactivitatea legii vechi. Chiar si in lipsa unei dispozitii exprese in acest sens a legii noi, efectele situatiilor juridice constituite anterior nu se vor mai putea produce in viitor, daca ele ar contraveni unor dispozitii imperative (de ordine publica) ale legii noi. Daca noua lege are caracter imperativ, ea se va aplica si efectelor viitoare ale situatiilor juridice nascute sub imperiul legii vechi.

APLICATII ALE PRINCIPIULUI NERETROACTIVITATII

1.      Sub imperiul Legilor nr. 58 si nr. 59 din 1974, dobandirea terenurilor se putea face numai prin mostenire legala, fiind interzisa dobandirea lor prin acte juridice si prin uzucapiune, s-a admis totusi in mod unanim ca atunci cand termenul prescriptiei achizitive s-a implinit inainte de intrarea in vigoare a acestor legi, dobandirea ramanea valabila (chiar daca actiunea in constatarea uzucapiunii se introdusese abia ulterior).

2.      Tot in aplicarea principiului neretroactivitatii legii civile se admite ca toate efectele situatiilor juridice, care s-au produs ori s-au epuizat inainte de intrarea in vigoare a legii noi raman valabile, neputand fi afectate de legea noua, dar efectele care se produc abia dupa modificarea legii, sunt supuse legii noi. De ex., sub imperiul Codului civil, copilul nelegitim putea mosteni numai pe tatal sau natural, iar nu si pe rudele acestuia; Codul familiei din 1954 a recunoscut insa copilului din afara casatoriei, cu paternitatea legal stabilita, dreptul de mostenire atat fata de tatal sau, cat si fata de rudele acestuia[3]. Asa fiind, s-a admis ca, in cazul succesiunilor deschise inainte de intrarea in vigoare a Codului familiei, copilul din afara casatoriei nu avea dreptul de mostenire fata de bunicul sau fata de unchiul sau din partea tatalui (aplicandu-se, deci, Codul civil); dar in cazul succesiunilor deschise dupa intrarea in vigoare a Codului familiei, copilul se bucura de acest drept (aplicandu-se legea noua, adica cea in vigoare la data deschiderii succesiunii).

3.      De asemenea, in ce priveste nulitatea unui act juridic, ea se apreciaza intotdeauna in functie de dispozitiile legii in vigoare in momentul incheierii actului, modificarea ulterioara a legii neputand afecta valabilitatea initiala a incheierii lui. Astfel, de exemplu, art.1 din Decretul nr 32/1954 prevede expres ca 'Validitatea casatoriei incheiate inainte de data intrarii in vigoare a Codului familiei se stabileste potrivit cu dispozitiile in vigoare la data incheierii ei'. Tot astfel, atunci cand Decretul nr. 80/1950 a modificat textul articolului 134 C. civ. - in sensul ca 'cetateanul roman nu se poate casatori cu o straina si nici cetateana romana nu se poate casatori cu un strain, fara autorizarea Prezidiului Marii Adunari Nationale' (ulterior, a Consiliului de Stat, iar apoi a Presedintelui tarii) - aceasta conditie se putea pretinde numai casatoriilor ce urmau a se incheia dupa intrarea in vigoare a decretului mentionat; dar casatoriile valabil incheiate anterior - cand nu se cerea nici o autorizatie de acest fel - au ramas valabile in continuare, neputand fi afectate de noua lege[4]. In schimb, dupa ce art. 134 C. civ. a fost abrogat (prin Decretul-Lege nr. 6/1989), suprimandu-se aceasta conditie suplimentara de validitate a casatoriei mixte, nu numai ca noile casatorii se pot incheia - firesc - fara nici o restrictie, dar chiar si casatoriile incheiate (nevalabil) anterior abrogarii textului (dar nedeclarate inca nule printr-o hotarare judecatoreasca definitiva) trebuie sa fie considerate a fi, de‑acum, valabile, ne mai putand fi anulate, de vreme ce a disparut cauza nulitatii lor.

APLICATII ALE PRINCIPIULUI APLICARII IMEDIATE A LEGII NOI

1.      Intabularea se face potrivit legii noi, chiar daca actul translativ s-a incheiat potrivit legii vechi, iar dreptul real al dobanditorului se naste valabil numai din momentul intabularii lui in cartea funciara;[5]

2.      Validitatea testamentului se apreciaza dupa legea in vigoare la intocmirea lui, dar cotele de mostenire (rezerva, cotitatea disponibila etc.) se stabilesc dupa legea in vigoare la data deschiderii succesiunii; etc.

3.      Daca o situatie juridica sau un drept se constituie prin prelungirea neintrerupta a unei stari de fapt (de exemplu, dobandirea unui drept de proprietate imobiliara prin uzucapiune, adica prin posesia utila si neintrerupta timp de 10-20 sau 30 de ani), ea se constituie valabil numai daca durata ceruta de lege s-a implinit sub imperiul legii sub care a inceput; daca insa, pe parcurs, legea este modificata, uzucapiunea se va considera realizata numai daca s-a implinit durata ceruta de noua lege. Daca noua lege nu mai admite dobandirea proprietatii prin uzucapiune (asa cum a fost, de pilda, cazul Legilor nr. 58 si 59 din 1974), atunci dreptul nu poate fi dobandit, decat daca termenul cerut era deja implinit inainte de adoptarea noii legi[6]

4.      Este de imediata aplicare si legea care a redus varsta majoratului. Astfel, potrivit art. 434 C. civ., in vigoare inainte de 1949, persoana fizica devenea majora abia la varsta de 21 de ani; Decretul nr. 185/1949 a redus varsta majoratului la numai 18 ani; asa fiind, cei care, la data intrarii in vigoare a acestui decret (30 aprilie 1949) implinisera deja 18 ani, erau, din acel moment, considerati majori, desi cu numai o zi inainte erau inca minori si mai aveau de asteptat pana la varsta majoratului potrivit legii vechi.Daca printr-o lege noua varsta majoratului ar fi marita, cei care aveau deja varsta majoratului dupa legea veche vor ramane in continuare majori - desi n-au varsta ceruta de legea noua - dar cei care nu implinisera aceasta varsta pana la data noii legi, vor ramane minori pana ce vor implini varsta ceruta de noua lege.

5.      Tot o aplicare imediata a legii noi avem si atunci cand aceasta lege dispune stingerea pe viitor a unei situatii juridice preexistente. Astfel, de pilda, prin art. 20 din Decretul nr. 32/1954 s-a dispus ca 'ipoteca legala asupra bunurilor tutorilor[7] se stinge de drept, pe data intrarii in vigoare a Codului familiei. Pentru radierea inscriptiei acestei ipoteci va fi suficienta cererea tutorelui'.

JURISPRUDENTA

DECIZIE CIVILA   Nr. 136 din 13 mai 1991

Aplicarea legii in timp. Conflict de legi. Neretroactivitatea legii noi

EMITENT: TRIBUNALUL BUCURESTI - s. comerciala

PUBLICATA IN: CULEGERE DE PRACTICA JUDICIARA 1990 - 1998

Daca la data preluarii transporturilor de la caraus (10.11.1989) norma legala aplicabila era art. 37 din Legea nr. 3/1988, iar acest text a fost modificat prin Decretul-lege nr. 146/1990, conflictul in timp al celor doua norme trebuie solutionat in aplicarea art. 1 Cod civil, care prevede ca legea civila dispune numai pentru viitor.

Prin actiunea introdusa la data de 27.08.1990 de I.M.P.D. impotriva R.C.F.B. s-a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 5.015 lei daune si 75 lei cheltuieli de judecata.

Reclamanta si-a motivat cererea, aratand ca in luna noiembrie 1989 a preluat in statia C.F. Ghergani, 2 vagoane incarcate cu grau, expediate de I.C.A.P.P.A.D. prin B.R.R., la care a constatat o lipsa de 2.300 kg., in conditiile prevazute de art. 35, 36, 59 si 62 din H.C.M. nr. 941/1959, acte in baza carora a refuzat partial la decontare facturile emise de furnizoarea-expeditoare, careia i-a remis procesele-verbale astfel incheiate si i-a cesionat dreptul la actiune impotriva carausului, intrucat la data executarii contractului de transport era in vigoare art. 37, in formularea data de Legea nr. 3/1988.

Dat fiind ca furnizoarea-expeditoare a introdus actiunea dupa modificarea art. 37 prin Decretul-lege nr. 146/1990 si instanta sesizata a considerat ca dreptul la actiune a trecut la destinatara (care nu formulase cerere de chemare in garantie a carausului) prin cererea de fata aceasta a reclamat daune unitatii de transport, in persoana statiei de destinatie.

Litigiul a fost solutionat prin sentinta civila nr. 2.188 din 9.11.1990, actiunea fiind respinsa ca neintemeiata, cu motivarea ca reclamanta a preluat transporturile fara obiectiuni si, intrucat vagoanele au sosit cu sigiliile intacte, minusul cantitativ nu putea fi imputat carausului, respingand, implicit, exceptiile de necompetenta a instantei si de prescriptie, invocate de parata.

Impotriva acestei hotarari, reclamanta a declarat recurs, pentru motive de nelegalitate si netemeinicie, sustinand, in esenta, ca actele de constatare incheiate la destinatie dovedesc existenta minusului cantitativ pentru care unitatea de transport este raspunzatoare, conform art. 39 din H.C.M. nr. 941/1959.

Recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:

Din examinarea actelor dosarului, in raport de motivele de recurs, rezulta ca la data preluarii transporturilor de la caraus (10.11.1989) norma legala aplicabila era art. 37 din Legea nr. 3/1988 (asa cum s-a constatat si prin sentinta nr. 278/30.07.1990 a Tribunalului Judetean Dambovita).

Dat fiind ca textul mentionat a fost modificat prin Decretul-lege nr. 146/18.05.1990 si instanta a fost sesizata ulterior, conflictul in timp al celor doua norme trebuia solutionat in aplicarea art. 1 Cod civil (care prevede ca legea civila dispune numai pentru viitor), in favoarea legii in vigoare la data executarii contractelor de transport, adica art. 37 din Legea nr. 3/1988, nemodificat, care obliga instanta sa solutioneze actiunea introdusa de predatoare impotriva destinatarei si carausului, toate trei parti ale contractelor de transport incheiate prin scrisorile de trasura. In speta, instanta sesizata a considerat insa ca momentul introducerii actiunii determina aplicarea legii noi (desi efectele juridice ale contractelor de transport se produsesera sub imperiul vechii legi) si a obligat destinatara la plata integrala a pretului marfii, cu indrumarea sa actioneze carausul pentru daune.

Sentinta astfel pronuntata a ramas definitiva prin nerecurare, parata obligata procedand in sensul considerentelor de mai sus, in aplicarea art. 23 combinat cu art. 37 din Legea nr. 3/1988, cu dreptul la actiune impotriva carausului, iar in absenta reclamatiei administrative, actiunea apare si tardiv introdusa, in raport de dispozitiile art. 4 lit. e) din Decretul nr. 167/1958.

Cu aceasta motivare, sentinta de respingere a acestei actiuni apare legala si temeinica, urmand ca, in baza art. 312 Cod procedura civila, recursul sa fie respins ca nefondat.

2. Aplicarea legii civile in spatiu

2.1. Generalitati. Spatiul - din punct de vedere juridic - poate fi supus suveranitatii unui stat (teritoriul) sau nesupus suveranitatii nici unui stat (marea libera, spatiul cosmic).

In ce priveste spatiile supuse suveranitatii - singurele care ne intereseaza aici - se pot ivi conflicte de legi in raporturile sau situatiile juridice care contin elemente de extraneitate: cetatenia diferita a partilor, incheierea sau executarea actului juridic in strainatate, transportul de bunuri dintr-o tara in alta etc.

2.2. Principiul teritorialitatii. De regula, legile adoptate de un stat oarecare au putere obligatorie si se aplica numai pe cuprinsul teritoriului acelui stat.

Teritoriul fiecarui stat inglobeaza spatiul geografic cuprins intre frontierele de stat legal stabilite[8]

Prin extensiune, se considera ca fac parte din teritoriul unui stat si navele fluviale sau maritime, aeronavele si cosmonavele care navigheaza sub pavilionul statului respectiv, oriunde s-ar afla ele; la bordul acestor nave se aplica, deci, legile statului caruia ii apartine nava, chiar si atunci cand nava se afla in apele teritoriale ale altui stat (bineinteles, in acest din urma caz, trebuie respectate si legile statului in ale carui ape teritoriale se afla nava). De asemenea, se aplica legile statului si pe teritoriul sau in cladirile ambasadelor sale situate in strainatate.

EXCEPTII

In schimb, legile statului respectiv nu se aplica chiar peste tot in limitele frontierelor sale, fiind exceptate - pe baza de reciprocitate -incintele ambasadelor straine; de asemenea, pot fi exceptate de la aplicabilitatea unor legi nationale anumite zone, orase sau porturi supuse conventional unui regim international special (de ex. porto franco, zone libere etc.)[9]

Tot ca o exceptie de la principiul teritorialitatii trebuie semnalata si situatia in care unele legi se aplica romanilor si in afara granitelor Romaniei (de pilda, cele cu privire la conditiile de fond cerute pentru incheierea unei casatorii).

II.2.2.3 Solutionarea conflictului de legi in spatiu se face dupa normele conflictuale adoptate de fiecare stat. Adesea ele difera de la un stat la altul. Uneori statele incheie conventii internationale, stabilind norme conflictuale uniforme in raporturile dintre ele.

In tara noastra normele conflictuale in materie civila sunt cele cuprinse in Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicata in Monitorul Oficial nr. 245 din 1 oct. 1992 si intrata in vigoare la 60 de zile de la data publicarii.

3. Aplicarea legii civile asupra persoanelor

3.1. Principiul generalitatii si egalitatii. In mod firesc, normele juridice fiind norme de conduita, ele se adreseaza oamenilor ca subiecti ai raporturilor juridice, fie priviti in individualitatea lor (ca persoane fizice), fie priviti ca subiecte colective de drepturi (ca persoane juridice).

Principiile care guverneaza aplicarea legii civile asupra persoanelor sunt:

principiul egalitatii subiectilor de drept civil in fata legii civile,

principiul generalitatii aplicarii legii civile la toate raporturile de drept civil.

EXCEPTII

Cu toate acestea, in afara normelor juridice care se aplica deopotriva si in mod egal atat persoanelor fizice cat si celor juridice (cum sunt, majoritatea normelor cuprinse in Codul civil), exista si unele norme care se aplica:

numai persoanelor fizice (cum sunt cele referitoare la actele de stare civila, cuprinse in Legea nr. 119/1996, sau cele privitoare la nume, cuprinse in Decr. nr. 975/68)

numai persoanelor juridice (cum sunt prevederile referitoare la reorganizarea persoanelor juridice prin fuziune si divizare, cuprinse in Decretul nr. 31/1954, cele referitoare la societatile comerciale din Legea nr. 31/1990 etc.).

Mai mult, exista o serie de norme juridice de drept civil care se aplica numai unei anumite categorii de persoane fizice sau juridice (cum sunt prevederile legale referitoare la minori si ocrotirea lor, cuprinse in Codul familiei, si in Decretul nr. 31/1954, sau cele referitoare la avocati, cuprinse in Legea nr. 51/1965 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat etc.).

Toate aceste exceptii nu afecteaza insa si nu stirbesc principiul generalitatii aplicarii normelor de drept civil si acela al egalitatii tuturor in fata legii civile, ci sunt simple exceptii determinate, firesc, de particularitatile raporturilor juridice sau ale problemelor juridice pe care le reglementeaza, probleme care pot fi specifice numai anumitor categorii de persoane.

TEST DE VERIFICARE

1.      Precizati principalele efecte, din punct de vedere teoretic, ale aplicarii legii civile in timp.

2.      Care este corelatia dintre principiul aplicarii imediate a legii noi si principiul neretroactivitatii.

3.      Notiunea de spatiu din punct de vedere al legii civile.

4.      Ce inseamna conflict de legi in spatiu.

5.      Precizati care sunt exceptiile de la principiul teritorialitatii si aratati care este ratiunea acestora.