|
|
|
COMERCIANTII
1. Notiunea de comerciant si categoriile comerciantilor
1.1. Definitia comerciantului
Codul comercial nu da o definitie a comerciantului, ci precizeaza cine are calitatea de comerciant. Art.7 C.com. prevede ca: 'Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuita, si societatile comerciale'.
Deci, au calitatea de comercianti persoanele fizice care savarsesc fapte de comert ca profesiune obisnuita si societatile care au ca obiect activitatea comerciala.
In lumina dispozitiilor citate, comerciantul poate fi definit ca orice persoana - fizica sau juridica - care desfasoara o activitate comerciala, adica savarseste fapte de comert cu caracter profesional.
Intrucat activitatea comerciala cuprinde, atat activitatea de producere a marfurilor si serviciilor, cat si activitatea de circulatie (distributie) a marfurilor, notiunea de comerciant este o notiune generica; ea desemneaza orice persoana - fizica sau juridica - care desfasoara, in mod profesional, o activitate comerciala, indiferent de obiectul acesteia.
1.2. Categoriile de comercianti
Comerciantii persoane fizice Persoanele fizice au calitatea de comerciant daca savarsesc fapte de comert cu caracter profesional.
In conceptia Codului comercial, comerciantul persoana fizica este definit nu prin apartenenta sa la un anumit grup profesional, ci prin actele si operatiunile, adica prin faptele de comert pe care le savarseste in mod profesional.
De remarcat ca persoana fizica are calitatea de comerciant, atat in cazul cand savarseste fapte de comert cu caracter profesional in mod independent, cat si in cazul cand realizeaza aceasta activitate in cadrul unei asociatii familiale.
Societatile comerciale In privinta societatilor comerciale, Codul comercial se multumeste sa precizeze ca ele au calitatea de comerciant. Intr-adevar, prin insusi obiectul lor comercial, societatile comerciale sunt recunoscute in calitate de comerciant.
In conceptia Codului comercial, prin societati comerciale trebuie sa intelegem atat societatile comerciale constituite in conditiile Legii nr.31/1990, cat si societatile comerciale cu capital de stat infiintate in temeiul Legii nr.15/1990.
Regiile autonome Aceste entitati au luat fiinta prin reorganizarea unitatilor economice de stat in temeiul Legii nr.15/1990, in ramurile strategice ale economiei nationale.
Regiile autonome desfasoara o activitate comparabila cu cea a societatilor comerciale. Ele sunt persoane juridice si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara.
Organizatiile cooperatiste Potrivit legilor lor organice, organizatiile cooperatiste desfasoara o activitate de producere si desfacere de marfuri si prestari de servicii. Organizatiile cooperatiste isi desfasoara activitatea pe baza principiilor gestiunii economice si beneficiaza de personalitate juridica.
Grupurile de interes economic Sunt entitati juridice reglementate prin Legea nr.161/2003.
2. Calitatea de comerciant
2.1. Dobandirea calitatii de comerciant
Pentru dobandirea calitatii de comerciant de catre o persoana fizica se cer trei conditii: savarsirea de fapte de comert obiective; savarsirea faptelor de comert ca profesiune; savarsirea faptelor de comert in nume propriu.
Pentru a dobandi calitatea de comerciant, nu este suficient ca o persoana sa savarseasca fapte de comert obiective; se cere ca savarsirea faptelor de comert sa aiba caracter de profesiune. Savarsirea faptelor de comert are caracter profesional cand ea constituie o ocupatie, o indeletnicire permanenta pe care o exercita o anumita persoana.
Pentru dobandirea calitatii de comerciant este necesara o a treia conditie, ca savarsirea faptelor de comert sa se faca in nume propriu. O persoana nu devine comerciant decat daca savarseste fapte de comert obiective cu caracter profesional, in nume propriu, independent si pe riscul sau.
Exercitarea activitatii comerciale este ratiunea de a fi a societatii comerciale. In consecinta, pentru a dobandi calitatea de comerciant, societatea comerciala trebuie sa se constituie cu respectarea conditiilor prevazute de lege in acest sens.
Prin urmare, persoana fizica dobandeste calitatea de comerciant prin exercitarea comertului cu caracter profesional, pe cand societatea comerciala dobandeste aceasta calitate ab origine, prin insasi constituirea ei, independent de savarsirea vreunei fapte de comert.
Cu toate ca nu are calitatea de comerciant, statul poate savarsi anumite fapte de comert si, ca urmare, raporturile juridice care iau nastere sunt supuse legilor comerciale. Concluzia este deopotriva valabila si pentru unitatile administrativ - teritoriale.
Potrivit Legii nr.15/1990, regiile autonome se organizeaza si functioneaza in ramurile strategice ale economiei nationale: industria de armament, energetica, exploatarea minelor si a gazelor naturale, posta si transporturi feroviare (art.2). Ele sunt persoane juridice si functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara (art.3). Prin activitatea desfasurata, regiile autonome trebuie sa-si acopere cheltuielile din veniturile realizate si sa obtina profit (art.6).
Avand in vedere aceste caracteristici, concluzia care se impune este aceea ca regiile autonome au calitatea de comerciant.
Potrivit legii, organizatiile cooperatiste desfasoara o activitate de producere si desfacere de marfuri, de prestari de servicii, etc. Intrucat prin desfasurarea acestei activitati se urmareste obtinerea de profit, ea are un caracter comercial. In consecinta, organizatiile cooperatiste au calitatea de comerciant.
Potrivit legii, scopul infiintarii asociatiilor si fundatiilor este desfasurarea unei activitati dezinteresate (activitate culturala, sportiva, caritabila, etc.), iar nu obtinerea unui profit. Deci, asociatiile si fundatiile nu au calitatea de comercianti.
Cu toate ca nu au calitatea de comerciant, asociatiile si fundatiile pot savarsi anumite fapte de comert. Mai mult, art.47 din O.G. nr.26/2000 recunoaste asociatiilor dreptul de a infiinta societati comerciale; de exemplu, o asociatie organizeaza un restaurant pentru membrii sai, sau participa la constituirea unei societati comerciale.
2.2. Dovada calitatii de comerciant
In cazul unui litigiu, se poate pune problema existentei calitatii de comerciant a uneia dintre partile litigante. Potrivit legii, sarcina probei revine partii care formuleaza anumite pretentii (onus probandi incumbit actori). Deci, cel care invoca ori neaga calitatea de comerciant a unei persoane fizice sau a unei societati comerciale trebuie sa faca dovada. O atare dovada se poate face cu orice mijloace de proba admise de legea comerciala (art.46 C.com.).
In cazul persoanei fizice, intrucat calitatea de comerciant se dobandeste prin savarsirea faptelor de comert obiective cu caracter profesional, inseamna ca aceasta calitate se poate proba numai prin prezentarea unor dovezi din care sa rezulte ca persoana in cauza a savarsit efectiv una sau mai multe fapte de comert prevazute de art.3 C.com. ca profesiune obisnuita si in nume propriu.
In cazul societatii comerciale, calitatea de comerciant se dobandeste prin insasi constituirea societatii. Deci, calitatea de comerciant a societatii comerciale se poate proba prin dovedirea constituirii societatii in conditiile prevazute de lege.
2.3. Incetarea calitatii de comerciant
Asa cum calitatea de comerciant se dobandeste, ea se si pierde ori inceteaza in anumite conditii.
In cazul persoanei fizice, de vreme ce calitatea de comerciant se dobandeste prin savarsirea unor fapte de comert obiective cu caracter profesional, inseamna ca persoana in cauza inceteaza sa mai aiba calitatea de comerciant in momentul in care nu mai savarseste fapte de comert ca profesiune.
Trebuie observat ca incetarea savarsirii faptelor de comert poate sa fie temporara, si, deci, ea sa fie reluata. Pentru a avea efectul incetarii calitatii de comerciant, trebuie ca incetarea savarsirii faptelor de comert sa fie efectiva si din ea sa rezulte intentia de a renunta la calitatea de comerciant.
In cazul societatii comerciale, intrucat dobandirea calitatii de comerciant este legata de insasi constituirea societatii comerciale ca persoana juridica, inseamna ca aceasta calitate se pierde in momentul cand societatea inceteaza sa mai existe ca persoana juridica, la dizolvarea si lichidarea societatii.
3. Conditiile de exercitare a activitatii comerciale
3.1. Principiul libertatii comertului
Constitutia stabileste ca economia Romaniei este o economie de piata. Deci, economia tarii se bazeaza pe proprietatea privata si se dezvolta prin actiunea legii cererii si a ofertei. In aceste conditii de organizare a economiei, statul este obligat sa asigure libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie (art.135).
Statornicind ca dreptul la munca nu poate fi ingradit, Constitutia dispune ca alegerea profesiei este libera (art.41), iar exercitiul acestei libertati poate fi restrans 'numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii, ori a moralei publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor.' (art.53).
Daca alegerea profesiei este libera, inseamna ca orice persoana are libertatea sa exercite o profesie comerciala, in functie de dorintele si interesele sale.
Accesul liber la profesiunile comerciale cunoaste anumite limite, stabilite de lege, care au un fundament diferit.
Astfel, legea stabileste anumite conditii speciale privind capacitatea persoanei fizice de a desfasura o activitate comerciala. Prin lege sunt instituite unele incapacitati, care sunt menite sa protejeze anumite persoane, punandu-le la adapost de consecintele grave ale unei profesiuni comerciale.
Apoi, legea stabileste anumite incompatibilitati, decaderi si interdictii din dreptul de a face comert, precum si anumite autorizatii, pentru a putea desfasura o activitate comerciala. Ele au ca scop protectia interesului general, adica respectarea ordinii publice si a bunelor moravuri.
3.2. Capacitatea persoanei fizice ceruta pentru a fi comerciant
Cu privire la capacitate, trebuie facuta distinctie intre capacitatea persoanei fizice de a face acte de comert izolate si capacitatea ceruta pentru a fi comerciant.
Codul comercial nu cuprinde dispozitii speciale privind capacitatea de a face acte de comert izolate. In consecinta, pentru incheierea acestor acte se cer a fi indeplinite conditiile generale ale dreptului civil referitoare la incheierea actelor juridice.
In temeiul dispozitiilor Codului comercial si ale Decretului nr.31/1954 privind persoanele fizice si juridice, o persoana fizica are capacitatea de a fi comerciant daca are capacitate deplina de exercitiu. Avand o asemenea capacitate, persoana fizica poate sa-si exercite drepturile si sa-si asume obligatii savarsind acte juridice.
Avand in vedere aceleasi dispozitii ale Codului comercial si ale Decretului nr.31/1954, nu au capacitatea de a fi comerciant: minorul si persoana pusa sub interdictie.
Intrucat aceste persoane sunt lovite de incapacitate, ele nu pot dobandi calitatea de comerciant, chiar daca savarsesc fapte de comert, in conditiile art.7 C.com.
a) Minorul. Nu are capacitatea de a fi comerciant persoana care are conditia juridica de minor.
Incapacitatea de a fi comerciant priveste pe orice minor.
O problema se pune in legatura cu capacitatea femeii minore casatorite. Intr-adevar, potrivit legii, femeia se poate casatori la implinirea varstei de 16 ani si, cu dispensa, la implinirea varstei de 15 ani, si prin casatorie dobandeste capacitate deplina de exercitiu [art.8 alin.(3) din Decretul nr.31/1954].
Cu toate ca, prin casatorie, femeia minora dobandeste deplina capacitate de exercitiu socotim ca ea nu poate avea capacitatea de a fi comerciant, pana la implinirea varstei de 18 ani.
Recunoasterea deplinei capacitati de exercitiu minorei casatorite se intemeiaza pe principiul egalitatii care trebuie sa existe intre soti in timpul casatoriei. Aceasta ratiune a legii nu este cu nimic incalcata, sub aspectul care se discuta, deoarece, asa cum am aratat, nici barbatul nu are capacitatea de a fi comerciant inainte de implinirea varstei de 18 ani.
In conceptia Codului comercial, incapacitatea minorului priveste inceperea unui comert. Minorul nu are capacitatea de a incepe un comert. Legea permite insa continuarea comertului in numele minorului. Se au in vedere acele cazuri in care s-ar afla minorul de a fi titularul unui fond de comert dobandit pe cale succesorala.
b) Persoana pusa sub interdictie. Potrivit art.14 C.com., persoana pusa sub interdictie nu poate fi comerciant si nici continua comertul.
Neavand discernamant, din cauza alienatiei ori debilitatii mintale, persoana in cauza este pusa sub interdictie. In consecinta, ea nu va mai putea incheia acte juridice, inclusiv actele juridice pe care le reclama activitatea comerciala. Legea interzice acestei persoane sa inceapa ori sa continue un comert.
3.3. Restrictiile privind exercitarea activitatii comerciale
Incompatibilitatile. Activitatea comerciala are, prin definitie, un caracter speculativ, in sensul ca ea urmareste obtinerea unui profit. Acest caracter face ca activitatea comerciala sa nu poata fi exercitata de persoanele care au anumite functii sau profesii legate de interesele generale ale societatii. Existand o incompatibilitate de interese, legea interzice persoanelor care au asemenea functii sau profesii sa exercite comertul cu caracter profesional. Scopul urmarit prin instituirea acestor incompatibilitati este sa asigure demnitatea si prestigiul functiei sau profesiei in cauza.
Prin Constitutia Romaniei se prevede ca functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior (art.125). O prevedere identica exista si in privinta procurorilor (art.132) si judecatorilor Curtii Constitutionale (art.144). Din generalitatea dispozitiilor constitutionale rezulta ca persoanele care au functiile de judecator, procuror sau judecator al Curtii Constitutionale nu pot exercita profesiunea de comerciant.
Prin Legea nr.188/1999 sunt stabilite anumite incompatibilitati pentru functionarii publici, iar prin Legea nr.161/2003 incompatibilitatii in exercitarea demnitatii publice.
Persoana care nu respecta dispozitiile legale privind incompatibilitatea si exercita o profesiune comerciala, urmeaza sa fie destituita din functia ce detine ori, dupa caz, sa fie exclusa din organizatia profesionala din care face parte.
Decaderile. Desfasurarea activitatii comerciale impune respectarea de catre comercianti a dispozitiilor legale care privesc ordinea publica si bunele moravuri. In cazurile incalcarii acestor dispozitii legale, comerciantii trebuie sa suporte rigorile legii.
Prin Legea nr.12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite s-au prevazut faptele care constituie activitati comerciale ilicite, precum si sanctiunile contraventionale sau penale care se aplica pentru savarsirea acestor fapte.
Interdictiile. In anumite cazuri, exercitarea activitatii comerciale este supusa unor interdictii. Prin H.G. nr.1323/1990 au fost stabilite, in temeiul art.287 din Legea nr.31/1990, activitatile care nu pot face obiectul unei societati comerciale: activitatile care, potrivit legii penale, constituie infractiuni sau sunt contrare unor alte dispozitii legale cu caracter imperativ; activitatile care constituie, in conditiile stabilite de lege, monopol de stat; fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice in alt scop decat de medicament; imprimarea hartilor cu caracter militar etc.
Incalcarea dispozitiilor legale mentionate atrage dupa sine nulitatea contractului de societate.
Autorizatiile. Desfasurarea de catre persoanele fizice, in mod independent ori in cadrul unei asociatii familiale, a unor activitati comerciale, este conditionata de existenta unei autorizatii administrative.
Autorizatia se elibereaza de catre primarii comunelor, oraselor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului Bucuresti in a caror raza teritoriala solicitantii isi au domiciliul (resedinta) sau vor desfasura activitatea, in conditiile Legii nr. 300/2004.
4. Obligatiile comerciantilor
4.1. Publicitatea prin registrul comertului
Publicitatea prin registrul comertului este reglementata prin Legea nr.26/1990 privind registrul comertului si Legea nr.358/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului.
Registrul comertului se tine de Oficiul Registrului Comertului, care este organizat la nivel central, in fiecare judet si in Municipiul Bucuresti.
Registrul central al registrului comertului este tinut de Oficiul National al Registrului Comertului, care este institutie publica, cu personalitate juridica, organizata in subordinea Ministerului Justitiei.
La nivel teritorial, registrul comertului este tinut de oficiile registrului comertului, organizate in subordinea Oficiului National al Registrului Comertului si care functioneaza pe langa tribunale.
La fiecare oficiu teritorial este delegat un judecator al tribunalului care asigura controlul de legalitate a inregistrarilor in registrul comertului.
Registrul comertului este public. Deci, orice persoana interesata poate lua cunostinta de inregistrarile cuprinse in registrul comertului. In acest sens, legea prevede ca oficiul registrului comertului este obligat sa elibereze, pe cheltuiala solicitantului, copii certificate de pe inregistrarile efectuate in registrul comertului, ca si de pe actele prezentate la efectuarea inregistrarilor. De asemenea, oficiul registrului comertului are obligatia sa elibereze certificate care sa ateste ca un anumit act sau fapt este sau nu inregistrat.
Comerciantii au obligatia ca, inainte de inceperea comertului, sa ceara inmatricularea in registrul comertului, iar in cursul exercitarii si la incetarea comertului, sa ceara inscrierea in acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare este prevazuta de lege. Aceste obligatii revin si persoanelor fizice si juridice prevazute de lege (de ex., grupurile de interes economic).
Inmatricularea in registrul comertului se realizeaza in baza unei cereri tip adresate Biroului unic din cadrul oficiului registrului comertului, insotita de actele prevazute de lege.
Odata cu cererea se depune si declaratia-tip pe proprie raspundere, semnata de asociati sau de administratori, din care sa rezulte ca persoana juridica indeplineste conditiile de functionare prevazute de lege (prevenirea si stingerea incendiilor, protectia mediului, sanitar, sanitar-veterinar etc.).
Inmatricularea se dispune prin incheiere, de catre judecatorul delegat la oficiul registrului comertului.
La inmatriculare se elibereaza solicitantului certificatul de inregistrare continand numarul de ordine din registrul comertului si codul unic de inregistrare, precum si certificatul constatator al inregistrarii declaratiei-tip pe proprie raspundere privind indeplinirea conditiilor de functionare.
Aceste documente se elibereaza in termen de 3 zile de la inregistrarea cererii. Ele atesta indeplinirea conditiilor legale privind luarea in evidenta si inceperea activitatii.
Inregistrarea mentiunilor in registrul comertului priveste modificarile intervenite dupa inmatricularea in registrul comertului. Se inscriu in registrul comertului mentiuni numai in legatura cu actele si faptele prevazute de lege (modificarea actului constitutiv al societatii comerciale, deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului, etc.).
Inmatricularea si inregistrarea mentiunilor in registrul comertului au rol de publicitate, pentru a le face opozabile tertilor.
Cei pagubiti prin inregistrarile efectuate pot cere radierea lor, in conditiile art.25 din Legea nr.26/1990.
4.2. Organizarea si tinerea contabilitatii activitatii comerciale
Potrivit legii, fiecare comerciant este obligat sa tina anumite registre de contabilitate, in care sa consemneze operatiunile cu caracter patrimonial efectuate in cursul exercitarii comertului si sa faca recapitularea lor periodica prin intocmirea inventarului si a situatiei financiare anuale. Obligatia este prevazuta de Codul comercial si Legea contabilitatii nr.82/1991.
Potrivit legii, registrele de contabilitate obligatorii sunt:
a) Registrul - jurnal. In acest registru, comerciantul este obligat sa inregistreze zilnic toate operatiunile comertului sau, adica 'ce are sa ia si ce are sa dea. si in general tot ce primeste si plateste sub orice titlu' (art.23 C.com.).
Prin inregistrarile pe care le cuprinde, registrul - jurnal constituie o oglinda a actelor juridice pe care comerciantul le-a savarsit in activitatea sa, in ordinea succesiunii lor.
b) Registrul - inventar. In acest registru, comerciantul copiaza inventarul patrimoniului sau. Comerciantul este obligat sa efectueze inventarierea generala a patrimoniului la termenele stabilite de lege. Inventarul priveste averea sa mobila si imobila, datoriile si creantele comerciantului (art.24 C.com.)
c) Registrul cartea mare. Un asemenea registru se tine de comerciantii care au o activitate cu volum mare si cu o complexitate ridicata. Cartea mare este un registru de conturi personificate, iar contabilitatea se face in partida dubla, in sensul ca fiecare operatiune comerciala da nastere unei duble inregistrari.
Pentru a putea stabili rezultatele activitatii desfasurate, comerciantul este obligat ca, pe baza inregistrarilor din registrele de contabilitate, sa intocmeasca situatia financiara anuala.
Situatia financiara anuala se compune din bilant, cont de profit si pierdere, situatia modificarii capitalului propriu, situatia fluxurilor de trezorerie, politici contabile si note explicative.
4.3. Exercitarea comertului in limitele concurentei licite
O componenta intrinseca a economiei de piata o constituie libera competitie, concurenta dintre agentii economici.
Prin legi speciale sunt stabilite limitele in care trebuie sa se manifeste libera concurenta, precum si consecintele pe care le au incalcarile acestor limite legale.
Concurenta este protejata de lege sub dublu aspect.
Pe de o parte, legea reprima intelegerile si practicile anticoncurentiale, monopoliste, care pericliteaza existenta concurentei. Aceasta protectie este asigurata prin Legea nr.21/1996 asupra concurentei.
Pe de alta parte, legea are in vedere sanctionarea folosirii unor mijloace nelicite de atragere a clientelei (concurenta neloiala). Aceasta protectie face obiectul Legii nr.11/1991 privind combaterea concurentei neloiale.
5. Fondul de comert
Desfasurarea unei activitati comerciale impune existenta si folosirea unor instrumente de lucru adecvate. Acestea pot fi, in functie de obiectul comertului, bunuri precum: local, mobilier, marfuri, instalatii, brevete de inventii etc. Toate aceste bunuri destinate realizarii activitatii comerciale formeaza fondul de comert.
5.1. Definitie si natura juridica
Fondul de comert poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile si imobile, corporale si incorporale, pe care un comerciant le afecteaza desfasurarii unei activitati comerciale, in scopul atragerii clientelei si, implicit, obtinerii de profit.
Notiunea de fond de comert este distincta fata de notiunea de patrimoniu. Spre deosebire de fondul de comert, care este un ansamblu de bunuri mobile si imobile, corporale sau incorporale, afectate de comerciant desfasurarii unei activitati comerciale, patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor comerciantului, care au o valoare economica. Aceasta inseamna ca fondul de comert nu cuprinde creantele si datoriile comerciantului, cu toate ca ele fac parte din patrimoniul acestuia.
Intrucat in ansamblul elementelor cuprinse in fondul de comert prevaleaza bunurile mobile, corporale sau incorporale, fondul de comert este un bun mobil. Fiind un bun care ingemaneaza elementele care il compun, iar in cadrul acestora preponderente ca valoare sunt bunurile incorporale, fondul de comert este un bun mobil incorporal caruia i se aplica regulile privind bunurile mobile incorporale.
5.2. Elementele fondului de comert
Fondul de comert cuprinde acele bunuri pe care le reclama desfasurarea activitatii comerciale avute in vedere de catre comerciant. Deci, fondul de comert nu are o compozitie unitara, ci una variata, in functie de specificul activitatii comerciantului.
Totodata, compozitia fondului de comert nu este fixa, ci variabila; elementele fondului de comert se pot modifica, in functie de nevoile comertului, insa fondul de comert continua sa subziste.
Oricare ar fi obiectul activitatii comerciale, in general, fondul de comert cuprinde doua categorii de bunuri: incorporale si corporale.
5.2.1. Elementele incorporale ale fondului de comert
Firma. Firma sau firma comerciala este un element de individualizare a comerciantului in campul activitatii comerciale. Ea consta in numele sau, dupa caz, denumirea sub care un comerciant este inmatriculat in registrul comertului, isi exercita comertul si sub care semneaza (art.30 din Legea nr.26/1990).
In cazul comerciantului persoana fizica, firma se compune din numele comerciantului, scris in intregime, adica numele si prenumele, sau din numele si initiala prenumelui. Deci, firma comerciantului persoana fizica coincide, in principiu, cu numele civil al comerciantului.
In cazul unei societati comerciale, firma are un continut diferit, in functie de forma juridica a societatii comerciale.
Firma unei societati pe actiuni sau in comandita pe actiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altei societati, si va fi insotita de mentiunea scrisa in intregime 'societate pe actiuni', sau prescurtat 'S.A.', ori, dupa caz, 'societate in comandita pe actiuni'.
Firma unei societati cu raspundere limitata se compune dintr-o denumire proprie, la care se poate adauga numele unuia sau mai multor asociati, insotita de mentiunea scrisa in intregime 'societate cu raspundere limitata' sau prescurtat 'S.R.L.'.
Fiind un atribut de individualizare a unui comerciant in activitatea comerciala, firma trebuie sa se caracterizeze prin noutate.
Prin inregistrarea unei firme, care se realizeaza prin inmatricularea comerciantului in registrul comertului, comerciantul dobandeste dreptul de folosinta exclusiva asupra ei [art.30 alin.(4) din Legea nr.26/1990].
Emblema. Ca si firma, emblema este un atribut de identificare in activitatea comerciala.
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeste un comerciant de altul de acelasi gen.
Emblema isi justifica recunoasterea ca element de identificare in masura in care asigura un supliment de individualizare, printr-un semn sau o denumire, intre comerciantii care exercita activitatea comerciala in acelasi domeniu.
Spre deosebire de firma care este un element obligatoriu pentru individualizarea comerciantului, emblema are caracter facultativ. Continutul emblemei poate fi un semn sau o denumire.
Pentru a fi recunoscuta si ocrotita ca atare, emblema trebuie sa aiba caracter de noutate, in sensul ca trebuie sa se deosebeasca de emblemele inscrise in acelasi registru al comertului, pentru acelasi fel de comert, precum si de emblemele altor comercianti de pe piata unde comerciantul isi desfasoara activitatea.
Clientela si vadul comercial. Clientela are un rol important pentru activitatea unui comerciant. Aceasta este definita ca totalitatea persoanelor fizice si juridice care apeleaza in mod obisnuit la acelasi comerciant, adica la fondul de comert al acestuia, pentru procurarea unor marfuri si servicii.
Desi este o masa de persoane neorganizata si variabila, clientela constituie o valoare economica, datorita relatiilor ce se stabilesc intre titularul fondului de comert si aceste persoane care isi procura marfurile si serviciile de la comerciantul respectiv.
Clientela se afla intr-o stransa legatura cu vadul comercial, care este definit ca o aptitudine a fondului de comert de a atrage publicul. Aceasta potentialitate a fondului de comert este rezultatul unor factori multipli care se particularizeaza in activitatea fiecarui comerciant. Asemenea factori sunt: locul unde se afla amplasat localul, calitatea marfurilor si serviciilor oferite clientilor, preturile practicate de comerciant, comportarea personalului comerciantului in raporturile cu clientii, abilitatea in realizarea reclamei comerciale, influenta modei etc.
Drepturile de proprietate intelectuala. Fondul de comert poate cuprinde si anumite drepturi de proprietate intelectuala (inventii, marci etc.).
Drepturile de proprietate intelectuala sunt recunoscute si ocrotite in conditiile stabilite de lege. In scopul asigurarii protectiei prevazute de lege, comerciantii au obligatia sa ceara inscrierea in registrul comertului a mentiunilor privind brevetele de inventii, marcile si indicatiile de provenienta.
Fondul de comert poate sa cuprinda si anumite drepturi de autor rezultate din creatia stiintifica, literara si artistica.
Regimul creantelor si datoriilor. Creantele si datoriile comerciantului nu fac parte din fondul de comert. Concluzia se bazeaza pe faptul ca fondul de comert, desi cuprinde un ansamblu de elemente corporale si incorporale, totusi, el nu constituie o universalitate juridica, un patrimoniu in sens juridic.
Intrucat creantele si datoriile nu sunt cuprinse in fondul de comert, ele nu se transmit dobanditorului in cazul instrainarii fondului de comert. Se admite, totusi, ca anumite drepturi si obligatii izvorate din contractele de munca, contractele de furnitura (apa, gaz, electricitate, telefon etc.) se transmit dobanditorului in conditiile codului civil.
5.2.2. Elementele corporale ale fondului de comert. Din categoria elementelor corporale sau materiale fac parte bunurile imobile si bunurile mobile corporale.
Bunurile imobile. In activitatea sa, comerciantul se serveste si de anumite bunuri imobile. Acestea pot fi imobile prin natura lor (de exemplu, cladirea in care se desfasoara comertul) sau imobile prin destinatie (de exemplu, instalatii, utilaje, masini etc.).
Potrivit Codului comercial, actele de vanzare - cumparare privind bunurile imobile sunt de natura civila si nu comerciala.
Atunci cand bunurile imobile constituie elemente ale fondului de comert, contopindu-se in masa fondului, actele de vanzare - cumparare referitoare la bunurile imobile sunt acte de comert.
Bunurile mobile corporale. Fondul de comert cuprinde si bunurile mobile corporale cum sunt: materiile prime, materialele, etc., destinate a fi prelucrate, precum si produsele (marfurile) rezultate din activitatea comerciala.
5.3. Actele juridice privind fondul de comert
Vanzarea - cumpararea fondului de comert. Contractul de vanzare - cumparare poate avea ca obiect fondul de comert, ca bun unitar sau elemente componente ale acestuia.
Contractul este supus regulilor generale privind contractul de vanzare - cumparare.
Vanzarea fondului de comert da nastere unei obligatii speciale in sarcina vanzatorului. Este vorba de obligatia de a nu face concurenta cumparatorului.
Vanzarea fondului de comert constituie un act care trebuie inregistrat in registrul comertului (art.21 lit.a din Legea 26/1990).
Locatiunea fondului de comert. Fondul de comert poate face obiectul unui contract de locatiune, in conditiile Codului civil.
In temeiul contractului de locatiune, in schimbul unui pret, proprietarul fondului, in calitate de locator, transmite locatarului folosinta asupra fondului de comert.
In lipsa unei stipulatii contrare, dreptul de folosinta priveste, ca si in cazul vanzarii, toate elementele fondului de comert.
Ca si in cazul vanzarii, locatorul are obligatia sa nu faca locatarului concurenta, prin desfasurarea unui comert de acelasi gen, la mica distanta de locatar.
Locatiunea fondului de comert constituie un act despre care comerciantul are obligatia sa faca mentiune in registrul comertului [art.21 lit.a) din Legea nr.26/1990].
O aplicatie actuala a locatiunii fondului de comert o reprezinta locatia gestiunii, reglementata prin acte normative speciale.
Garantia reala mobiliara asupra fondului de comert. Fondul de comert poate face si el obiectul unei garantii reale mobiliare, in conditiile Legii nr.99/1999.
Garantia reala poate sa aiba ca obiect un bun mobil individualizat sau determinat generic ori o universalitate de bunuri mobile.
In cazul in care bunul afectat garantiei consta intr-o universalitate de bunuri mobile, inclusiv un fond de comert, continutul si caracteristicile acestuia vor fi determinate de parti.
Garantia se constituie pe baza unui contract de garantie. Ea se poate constitui cu sau fara deposedarea de bunul care face obiectul garantiei.
Pentru protejarea dreptului real de garantie dobandit de creditor, legea cere indeplinirea unei formalitati de publicitate. Aceasta conditie este indeplinita din momentul inscrierii avizului de garantie reala la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare (art.29 din lege).
Legea nr.26/1990 prevede obligatia comerciantului de a cere inscrierea in registrul comertului a mentiunii privind constituirea garantiei reale mobiliare asupra fondului de comert [art.20 lit.a) din lege]. Aceasta mentiune este opozabila tertilor de la data efectuarii ei in registrul comertului.
6. Auxiliarii comerciantilor
In realizarea activitatii lor, comerciantii coopereaza cu anumite persoane care, fie le reprezinta interesele, fie le faciliteaza efectuarea unor operatiuni comerciale. Aceste persoane sunt denumite auxiliari ai comerciantilor.
Activitatea desfasurata de auxiliarii comerciantilor implica anumite raporturi de reprezentare intre comercianti si auxiliarii lor. Datorita acestui fapt, pentru a putea intelege natura activitatii auxiliarilor comerciantilor, este necesara, mai intai, o analiza a institutiei reprezentarii.
6.1. Reprezentarea
6.1.1. Definitia si felurile reprezentarii. Reprezentarea este un procedeu tehnico - juridic prin care o persoana, numita reprezentant, incheie acte juridice cu tertii, in numele si pe seama altei persoane, numita reprezentat, cu consecinta ca efectele actelor juridice incheiate se produc direct in persoana reprezentatului.
Reprezentarea are izvor legea sau vointa persoanei interesate. In consecinta, reprezentarea este legala sau conventionala.
In cazul reprezentarii legale, puterea unei persoane de a reprezenta o alta persoana rezulta din lege.
In cazul reprezentarii conventionale, o persoana (reprezentatul) imputerniceste o alta persoana (reprezentantul) sa incheie acte juridice in numele si pe seama reprezentatului.
6.1.2. Conditiile reprezentarii. Reprezentarea impune trei conditii: existenta imputernicirii de reprezentare; intentia de a reprezenta si vointa valabila a reprezentantului.
Cele trei conditii trebuie indeplinite cumulativ.
a) Existenta imputernicirii de reprezentare. Potrivit legii, reprezentarea presupune existenta unei imputerniciri de a reprezenta din partea reprezentatului (dominus negotii). Reprezentatul nu poate fi angajat prin actele juridice ale reprezentantului decat daca l-a imputernicit el insusi, conferindu-i calitatea de reprezentant.
Actionand in baza imputernicirii primite, reprezentantul incheie actele juridice pentru altul, iar nu pentru sine (nomine alieno).
Imputernicirea data de reprezentat este un act unilateral; ea poate fi constatata printr-un inscris numit procura.
Cel mai adesea, imputernicirea se da reprezentantului inainte ca acesta sa incheie actele juridice cu tertii. Dar, imputernicirea poate fi data si post factum, sub forma ratificarii actelor juridice incheiate de reprezentant in numele si pe seama reprezentatului.
In toate cazurile, reprezentantul trebuie sa actioneze numai in limitele imputernicirii primite de la reprezentat.
b) Intentia de a reprezenta. Atunci cand, in baza imputernicirii, incheie un act juridic cu tertul, reprezentantul trebuie sa actioneze cu intentia de a reprezenta pe cel de la care a primit imputernicirea. Mai mult, reprezentantul trebuie sa aduca la cunostinta tertului calitatea sa de reprezentant.
Numai daca exista intentia de a reprezenta, efectele juridice ale actului incheiat intre reprezentant si tert se vor produce in persoana reprezentatului. Daca reprezentantul nu a actionat cu intentia de a reprezenta, si nu a facut cunoscuta calitatea sa de reprezentant al altei persoane (reprezentatul), el va deveni personal obligat fata de tert.
Intentia de a reprezenta poate fi expresa sau tacita; ea poate rezulta din declaratia expresa a reprezentantului sau din anumite fapte si imprejurari ale incheierii actului juridic (ex factis et rebus).
c) Vointa valabila a reprezentantului. In baza imputernicirii primite, reprezentantul incheie actul juridic cu tertul. La incheierea actului, reprezentantul manifesta vointa sa proprie chiar daca o face din insarcinarea, in numele si pe seama reprezentatului (nomine alieno). De aceea, pentru a aprecia valabilitatea actului trebuie examinata vointa reprezentantului care s-a manifestat la incheierea actului juridic. Aceasta inseamna ca actul juridic incheiat de reprezentant cu tertul este valabil numai daca vointa reprezentantului a fost libera si neviciata. Daca aceasta vointa a fost afectata de vicii, actul juridic este lovit de nulitate, in interesul reprezentatului, chiar daca actul prin care s-a conferit imputernicirea este valabil.
6.1.3. Efectele reprezentarii.
a) Efectele in raporturile dintre reprezentat si tert. Principalul efect al reprezentarii consta in faptul ca actul juridic incheiat de catre reprezentant si tert va produce efecte fata de reprezentat, adica fata de acela care a dat imputernicire reprezentantului sa incheie actul in cauza.
Actul juridic incheiat creeaza raporturi juridice direct intre tert si reprezentat, ca si cand reprezentatul ar fi incheiat el insusi actul ce tertul. Deci, reprezentatul devine parte in actul juridic incheiat si raspunde pentru executarea obligatiilor nascute din acest act.
Se intelege ca actul juridic incheiat de catre reprezentant si tert il obliga pe reprezentat numai daca actul a fost incheiat in limitele imputernicirii date reprezentantului. In absenta imputernicirii ori a depasirii ei, actul juridic nu produce efecte fata de reprezentat, afara de cazul cand a fost in culpa in legatura cu redactarea procurii. In schimb, reprezentantul datoreaza despagubiri fata de tert pentru eventualele prejudicii cauzate.
Actul juridic incheiat fara imputernicire ori cu depasirea imputernicirii poate produce efecte fata de reprezentat daca acesta il ratifica ulterior.
b) Efectele fata de reprezentant. Actul juridic incheiat de catre reprezentant si tert produce efecte exclusiv intre reprezentat si tert. El nu are nici un efect fata de reprezentant.
Rolul reprezentantului a fost acela de a incheia actul juridic cu tertul. O data indeplinit acest rol, reprezentantul ramane strain fata de actul incheiat.
6.2. Prepusii comerciantilor
In dreptul comercial, notiunea de prepus are un sens bine determinat. Art. 392 C.com. dispune: 'Prepus este acela care este insarcinat cu comertul patronului sau, fie in locul unde acesta il exercita, fie in alt loc'.
Din dispozitiile citate rezulta ca o persoana are calitatea de prepus al comerciantului daca indeplineste doua conditii.
In primul rand, persoana in cauza este insarcinata cu comertul patronului sau, adica este imputernicita sa efectueze toate operatiunile pe care le reclama exercitarea comertului. Deci, prepusul este imputernicit sa conduca intreaga activitate comerciala si sa il reprezinte pe patron in toate actele juridice privind desfasurarea activitatii comerciale.
In al doilea rand, imputernicirea data priveste activitatea comerciala la locul unde comerciantul isi exercita comertul, adica acolo unde isi are sediul, sau in alt loc determinat, de exemplu, locul unde se afla o sucursala.
Prepusul dispune de puteri largi; el poate efectua toate operatiunile necesare desfasurarii comertului.
Reprezentarea este generala, ceea ce inseamna ca puterile prepusului sunt jalonate numai de obiectul comertului pe care este imputernicit sa il exercite.
Puterea de reprezentare a prepusului nu este numai generala, ci ea este si permanenta, adica se exercita in timp, pana la incetarea calitatii prepusului.
In sfarsit, puterea de reprezentare este legata de un anumit loc, care este sediul principal ori secundar al comerciantului.
Intrucat puterile de reprezentare ale prepusului se deosebesc de cele ale unui reprezentant obisnuit, legea prevede in sarcina sa obligatii specifice, a caror nerespectare atrage raspunderea.
Potrivit legii, prepusul are unele obligatii care fac parte din categoria obligatiilor comerciantilor.
Prepusul este obligat sa tina, cu respectarea dispozitiilor legii, registrele comerciale (de contabilitate) ale comerciantului. In caz de nerespectare a obligatiilor, prepusul este culpabil si este sanctionat in conditiile legii.
In cazul incetarii platilor, comerciantul este supus procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului, chiar daca faptele care au dus la aceasta situatie au fost savarsite de prepus. In acest caz, desi prepusul nu este comerciant, actele sale pot duce la aplicarea procedurii mentionate asupra comerciantului.
Legea prevede obligatia prepusului de a nu il concura pe comerciant. Potrivit art.397 C.com., prepusul nu poate, fara invoirea expresa a comerciantului, sa faca operatiuni in numele sau propriu si nici nu poate sa ia parte, pe seama sa ori a altei persoane, la un comert de felul aceluia cu care a fost insarcinat.
6.3. Mijlocitorii
In activitatea comerciala, un anumit rol il au mijlocitorii, cunoscuti si sub denumirea de samsari ori misiti.
Mijlocirea este o activitate prin care o persoana, denumita mijlocitor, urmareste sa puna fata in fata doua persoane care vor sa incheie o afacere si, gratie diligentelor sale, sa le determine sa incheie contractul avut in vedere.
Daca, urmare activitatii depuse de mijlocitor, partile incheie contractul avut in vedere, mijlocitorul are dreptul la o remuneratie, de la ambele parti, ori numai de la una dintre ele, dupa caz.
Dreptul la remuneratie se naste numai daca partile au incheiat contractul, iar incheierea lui este rezultatul diligentelor mijlocitorului.
Din cele aratate rezulta ca mijlocitorul nu este reprezentant al partilor; el nu are putere de reprezentare pentru a incheia acte juridice in numele si pe seama partilor.
6.4. Agentii comerciali permanenti
Agentii comerciali permanenti reprezinta o categorie de intermediari reglementata prin Legea nr.509/2004.
Agentul comercial permanent este un comerciant, persoana fizica sau persoana juridica, care, in calitate de intermediar independent, este imputernicit in mod statornic sa negocieze sau sa negocieze si sa incheie afaceri pentru alta persoana fizica sau juridica, numita comitent, in schimbul unei remuneratii.
Instrumentul juridic prin care se realizeaza intermedierea este contractul de agentie.
Exemple de subiecte
