|
|
|
Statutul epistemologic al Psihologiei educatiei. Prioritati ale studiului Psihologiei educatiei[1]
Cuvinte cheie: psihologie, fenomene psihice, educatie, psihologia educatiei
Pentru a fi mai bine intelese obiectivele si domeniile de studiu ale Psihologiei educatiei, vom defini, pentru inceput, Psihologia ca stiinta, fenomenele psihice si educatia.
Psihologia (gr. psyché - suflet, psihic; logos - stiinta) studiaza fenomenele psihice, urmarind descrierea si explicarea lor prin determinarea unui ansamblu de legi si modalitati determinative. Fenomenele psihice reprezinta elementele constitutive ale psihicului. Pe de-o parte, fenomenele psihice se manifesta in exterior, prin comportamentul nostru, prin actiuni motrice, prin comentarii verbale sau modificari ale expresiei. Pe de alta parte, fenomenele psihice se desfasoara ca fapte interioare, sub forma de: procese psihice, precum: procese cognitive simple (senzatii, perceptii, reprezentari), procese cognitive complexe (gandirea, limbajul, memoria, imaginatia), procese afective si procese volitive (vointa); activitati psihice (jocul, invatarea, comunicarea, munca); insusiri psihice de personalitate (temperamentul, caracterul, aptitudinile); conditii stimulatoare si facilitatoare pentru activitate (motivatia, atentia).
Educatia este o activitate sociala complexa, care se realizeaza printr-un lant de actiuni realizate in mod constient, sistematic si organizat, in vederea transformarii unui individ intr-o personalitate activa si creatoare, corespunzatoare conditiilor sociale prezente si de perspectiva. Educatia este una dintre functiile esentiale ale vietii sociale si are un caracter profund uman. Desfasurandu-se in mod constient si conform unui scop stabilit in prealabil, educatia are un sens intentional si o finalitate bine precizata. In functie de scopul propus, sunt selectionate valorile ce urmeaza a fi transmise, sunt alese metodele si mijloacele adecvate, se asigura organizarea corespunzatoare a activitatii, astfel incat sa se obtina rezultatul dorit.
Functia fundamentala a educatiei este aceea de a vehicula, selecta, actualiza si valorifica experienta sociala, precum si de a pregati individul pentru o societate viitoare. Beneficiind de actiunile educative, individul, ca urmare a asimilarii experientei sociale si a valorilor culturale, poate crea el insusi asemenea valori, ceea ce contribuie la dezvoltarea societatii. Influenta activitatilor educative este permanenta, se resimte in tot cursul vietii omului. Nu numai individul apartinand unei anumite varste (de exemplu, cea scolara) este supus influentelor educationale, ci, in orice faza a vietii si in oricare din formele existentei sale, el este supus acestor influente; cu alte cuvinte, individul uman este supus unei educatii permanente.
Psihologia educatiei este o ramura a psihologiei care studiaza
legile activitatii psihice si psihosociale ale subiectilor supusi influentelor educationale si dezvoltarea acestei activitati de-a lungul diferitelor stadii de varsta (cu accent pe varstele scolare);
bazele psihologice ale instruirii si educatiei, cu alte cuvinte bazele psihologice ale insusirii cunostintelor, formarii priceperilor si deprinderilor, modelarea personalitatii;
fundamentarea psihologica a metodelor de actiune si interventie asupra dezvoltarii psihice (metode de predare-invatare, metode educative);
relatiile dintre cel care educa si cel care este educat, precum si relatiile dintre diversele variabile educationale (grupul educational sau scolar, formele de educatie socio-profesionale, conditii exterioare ale procesului educational etc).
Toate aceste probleme sunt abordate in contextul activitatilor principale avute in vedere de Psihologia educatiei, si anume - cu prioritate - educatia si implicit invatarea.
Ca ramura a Psihologiei, Psihologia educatiei ocupa un loc important in domeniul mai larg al cunoasterii psihologice fundamentale si aplicativ-practice, precum si in sistemul stiintelor care se ocupa de educatie. Psihologia educatiei utilizeaza cunostinte din Psihologia generala, Psihologia copilului, Psihologia dezvoltarii, Psihologia patologica, Sociologie, Pedagogie, Stiintele comunicarii. De asemenea, cunostintele si legitatile formulate de Psihologia educatiei sunt valorificate in plan teoretic si aplicativ-practic in toate domeniile conexe deja enumerate. Astfel, Psihologia educatiei:
aplica si adapteaza legitatile, cunostintele, constatarile, generalizarile din Psihologia generala, Psihologia copilului, Psihologia dezvoltarii, Psihologia sociala, Psihologia organizationala, Sociologie, Pedagogie, Stiintele comunicarii;
valorifica cercetarile psihologice, pedagogice si sociologice in planificarea activitatilor educationale si in dezvoltarea metodelor eficiente de realizare a acestor activitati;
ofera fundamentele psihologice ale activitatii didactice si traduce scopul si mijloacele instruirii intr-o terminologie specific psihologica;
asigura pregatirea psihologica a profesorilor (indiferent de specializarea fiecaruia) si, totodata, ofera cunostinte aplicative tuturor celor antrenati in activitati instructiv-educative (inclusiv parinti).
Sintetizand, putem spune ca Psihologia educatiei are o dubla importanta: teoretica si practica. Din punct de vedere teoretic, Psihologia educatiei poate contribui la elucidarea problemelor de psihologie generala, de pedagogie sau ale altor ramuri si domenii conexe. Astfel, utilizand rezultatele Psihologiei educatiei, se pot stabili perspectivele stiintifice asupra metodelor utilizate in educatie, continutului si principiilor educatiei etc.
Importanta practica a Psihologiei educatiei este sustinuta de necesitatea cunoasterii mecanismului psihologic al procesului instructiv-educativ, atunci cand sunt selectate sau adaptate metodele de educatie conform subiectilor cu care se lucreaza si conditiile specifice in care procesul educational se desfasoara.
