Masurare, evaluare, notare

MASURARE, EVALUARE, NOTARE

Teorii privind structura actiunii de evaluare

Sorin Cristea identifica trei operatii ierarhice functionale la nivel de sistem si  proces de invatamant:

masurarea -aprecierea-decizia(nota)

a) Masurarea reprezinta operatia de evaluare prin care se asigura consemnarea "unor caracteristici observabile" exprimate in termeni cantitativi-scor, cifre, statistici, sau/si prin descrieri concentrate asupra unor zone restranse de manifestare(Landsheere, Gilbert,1975).

Masurarea tinde spre o anumita obiectivitate cantitativa a fenomenului studiat( prin instrumente ca ghiduri, chestionare, probe standardizate, tehnici statistic). Ea nu angajeaza obligatoriu emiterea unor judecati de valoare specifice pedagogiei, deschise interpretarii pe termen scurt, mediu si lung.

b)Aprecierea reprezinta operatia de evaluare care implica interpretarea faptelor consemnate, in functie de anumite criterii calitative, specific pedagogice, independente in raport cu instrumentele folosite in cadrul unei anumite metode sau strategii didactice.

Aprecierea valorica se raporteaza la anumite criterii specifice de evaluare a rezultatelor masurate anterior in functie de obiectivele generale, specifice, operationale stabilite pentru finalitatea activitatilor:

-Raportul dintre calitatea resurselor existente la "intrare" - calitatea procesului didactic-calitatea "produsului-institutie sau elev, la "iesire"(sfarsitul lectiei, capitolului, ciclului de instruire);

-Raportul dintre obiectivele specifice programelor scolare si obiectivele concrete asumate si realizate conform resurselor pedagogice existente la nivelul scolii, clasei de elevi;

-Raportul dintre nivelul de performanta ti de competenta atins de elevi, profesori, la ultima evaluare si progresele/regresele pedagogice realizate intre timp, etc

c)Decizia reprezinta operatia de evaluare care asigura prelungirea  aprecierii intr-o nota scolara. Ea este rezultatul caracterizarii, hotararii, recomandarii etc. cu valoare de prognoza pedagogica.

Notarea este deci expresia judecatilor de evaluare finale, care implica o mare responsabilitate sociala. Trebuie luate in considerare si criteriile calitative in aprecierea faptelor, care angajeaza o serie de judecati de valoare privind urmatoarele aspecte:

cantarirea rezultatelor consemnate, in functie de achizitiile obtinute de de elev in raport cu cerintele programei, dar si in ce priveste progresul elevului in raport cu sine, cu posibilitatile sale, fata de situatia scolara a grupului de elevi caruia ii apartine;

diagnosticarea rezultatelor consemnate in functie de regulile specifice de calitate ale fiecarei discipline de invatamant;

prognosticarea evolutiilor in functie de diagnoza asumata prin interpretarea calitativa a rezultatelor masurate, care vizeaza anticiparea succesului viitor.

Opiniile privind structura actiunii de evaluare didactica sunt in esenta aceleasi la diferiti autori, chiar daca sunt utilizate concepte  diferite. Astfel D. L. Stufflebeam(1980) grupeaza definitiile pentru evaluare in functie de trei identitati posibile: evaluare-masura; evaluare-congruenta; evaluare-judecare

Fiecare identitate prezinta avantaje si dezavantaje:

P. Lisievici in lucrarea " Evaluarea in invatamant" considera ca evaluarea este activitatea prin care sunt colectate, asamblate si interpretate informatiile despre starea, functionarea si evolutia viitoare probabila a uni sistem(elev, student, cadru didactic, institutie, sistem de invatamant) El distinge trei tipuri de demersuri evaluative: masurarea, aprecierea, judecata experta.

Masurarea consta in realizarea unei corespondente intre elementele a doua multimi, dintre care una este o multime de numere, iar cea de a doua, o multime de indivizi, atribute, abilitati, atitudini sau alte calitati masurabile; procedurile de realizare a corespondentei sunt concretizate intr-un set de instrumente de masurare -teste de cunostinte, de aptitudini, de abilitati intelectuale, teste psiho-motrice, scale de atitudini, chestionare de opinie. Masurarea reprezinta utilizarea unor procedee prin care se stabileste " o relatie functionala intre un ansamblu de simboluri(cifre, litere, expresii) si un ansamblu de obiecte si subiecte sau evenimente conform unei caracteristici observabile pe care acestea le poseda in diferite grade; ea este lipsita de orice judecata de valoare".

Dupa J. P. Guillford, a masura inseamna a atribui un numar unui obiect sau unui eveniment conform unei reguli logic acceptabile. masurarea impune respectarea urmatoarelor cerinte: obiectele si proprietatile acestora sa fie definite in mod clar si pe cat posibil prin comportamente sau caracteristici observabile, facandu-se apel la definitii operationale; regulile sa indice amanuntit cum sa se procedeze, in asa fel incat fiecarui obiect sa-i corespunda un numar. Rezulta ca masurarea se exprima in mod obligatoriu prin cifre, spre deosebire de apreciere.

Aprecierea presupune alocarea de valori numerice sau calificative in functie de anumite criterii, prin care se incadreaza obiectul evaluarii in clase de performanta, niveluri de eficienta sau alte serii de categorii descriptive relevante; exemple ale acestui tip de demers evaluativ sunt: inspectia scolara, probe orale sau practice utilizate pentru aprecierea curenta sau pentru examinare.

Aprecierea se concretizeaza in emiterea unei judecati de valoare asupra rezultatului unei masurari, acordand o semnificatie unui rezultat pe baza unui cadru de referinta, un criteriu sau o scara de valori. Aprecierea defineste procesul de judecare a rezultatelor masurarii. Ea implica si cateva conditii esentiale:

adoptarea unor criterii de apreciere clare, stabilite in prealabil operationalizarii obiectivelor;

prevenirea, inlaturarea si eventual contracararea unor circumstante care favorizeaza subiectivismul;

pregatirea, experienta, trasaturile de personalitate ale cadrului didactic.

In cazul judecatii experte, purtatorii criteriilor sunt expertii; sunt utilizate in acest sens tehnici ca- interviul, check-list, tehnica Delphy, tehnica grupurilor de referinta, etc.

Modelul sistemic al procesului de invatamant impune conceperea actului de evaluare in corelatie cu celelalte componente ale procesului , cu activitatea in ansamblu. rezultatele obtinute sunt produsul interactiunii sistemice a tuturor factorilor, iar evaluarea trebuie sa aprecieze contributia fiecaruia la desfasurarea activitatii didactice.

I.T. Radu defineste actul de evaluare ca fiind procesul menit sa masoare si sa aprecieze valoarea rezultatelor sistemului de educatie sau a unei parti a acestuia, eficacitatea resurselor, a conditiilor si a operatiilor folosite in desfasurarea activitatilor, prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse in vederea luarii deciziilor privind ameliorarea activitatilor in perioadele urmatoare.

Cristian Stan defineste evaluarea didactica ca un procedeu complex de stabilire a valorii unor procese, comportamente, performante, prin raportarea acestora la un set de criterii prestabilite, cu valoare de "etalon".

El propune un model secvential al evaluarii didactice structurat pe patru niveluri intercorelate: verificare, masurare, semnificare si argumentare.

a) Momentul verificarii-se refera la ansamblul modalitatilor efective de "culegere" a informatiilor privitoare la nivelul rezultatelor scolare , a performantelor realizate de elevi.

Se disting doua subcomponente:

metode de verificare (orale, scrise, analiza produselor activitatii, etc).

instrumente de verificare-tehnici si procedee concrete de recoltare a informatiei(verificari curente, referate, teste docimologice, examene)

b) Masurarea-implica raportarea performantelor scolare la anumite standarde docimologice

c) Semnificarea este procesul complex de asociere a unor semnificatii cu anumite fenomene, evenimente, rezultate. In cazul evaluarii didactice se refera la atribuirea de conotatii valorizatoare; imbraca doua forme:

nota scolara- modalitate de codare a nivelului de performanta scolara sub forma cifrica(se impune utilizarea unei scale de masuri riguros construite, scala de intervale, nivel minim-maxim, sunt conventionale)

calificativul-modalitate de codare bazata pe formulari lingvistice-foarte bine, bine, satisfacator(se recurge la scara de masura ordinala)

d) Argumentarea este un demers de factura explicativ-justificativa, avand rolul de a facilita intelegerea la nivelul subiectului evaluat, a motivelor care au determinat acordarea unei anumite note sau calificativ. Ea  se poate realiza in diferite forme:

- argumentarea normativa: justificativa, dezvolta capacitatea de operationalizare a unor secvente ale demersului evaluativ;

- argumentarea formativa: urmareste asigurarea mobilizarii elevului in directia depasirii permanente a nivelului de performanta atins de catre acesta la un moment dat prin modul de expunere a argumentelor, prin preocuparea de a ajuta elevul in constientizarea progreselor inregistrate si prezentarea notei sau calificativului ca pe o premisa a obtinerii ulterioare a unor performante de nivel superior, precum si formarea abilitatilor de autoevaluare, de autoapreciere de catre elevi.

Din sintetizarea punctelor de vedere enuntate mai sus se pot desprinde operatiile evaluarii rezultatelor scolare evidentiate in urmatoarea schema logica:

Examinarea Rezultatul Aprecierea

Aplicarea Analiza Raportarea

Probelor datelor datelor la

standard

Examinarea(verificarea) este o operatie fundamentala a evaluarii. Ea  reprezinta operatia de a cerceta amanuntit pe cineva sau ceva pentru a ajunge la o corecta cunoastere a acestora. Ca sinonime pot fi utilizate: verificare, control, ascultare, chiar daca exista diferente in ce priveste sfera de utilizare a conceptelor. In pedagogia clasica, verificarea este considerata o componenta de constatare a volumului si calitatii cunostintelor, priceperilor, si deprinderilor.

Exista diferite forme de examinare in procesul de invatamant, ce pot fi grupate dupa criterii diferite:

1.dupa natura suportului informational(oral, scris);

2.dupa momentul in care se utilizeaza(initiala, curenta, finala)

3.dupa mijloacele de invatamant cu care se realizeaza(lucrari practice,filme, tehnica de calcul, lucrari de laborator);

4.dupa forma de organizare a activitatilor didactice in care se desfasoara( activitati curente, examene, olimpiade, admiteri);

Masurarea si aprecierea ca operatii fundamentale ale actului evaluarii sunt complementare. Aprecierea depinde de masurare, insa ea se refera la un spectru mai larg de caracteristici ale performantei

EXAMENE SI CONCURSURI

Examenul este o forma institutionalizata de verificare periodica a progreselor inregistrate de elevi. Etimologia latineasca a termenului are sensul de cautare, proba, incercare.

Examenele au evoluat in timp atat in ce priveste obiectivele urmarite, cat si formele de realizare.

Examenul reprezinta una din formele verificarii nivelului de pregatire la sfarsitul unui ciclu de scolaritate ; reusita la un examen presupune obtinerea de catre candidat a unei note cel putin egale cu nota minima prestabilita.

Clasificarea examenelor:

1 examene scrise; orale; practice; combinate.

2.examene demonstrative; publice.

Programul actual de reforma a evaluarii rezultatelor scolare stabileste doua tipuri de examene:

a. Examene nationale: -examen de capacitate, devenit Test national de evaluare a absolventilor ciclului gimnazial; examen de bacalaureat pentru absolventii din cilul liceal.

b.Examene locale: examene de admitere, examene de absolvire, examene de licenta, etc.

In ultimii ani se acorda o importanta tot mai mare evaluarilor nationale, care au ca functie principala, monitorizarea standardelor nationale de performanta. Ca forme de evaluare, ele vizeaza categorii diferite de populatie-tinta, furnizand date empirice ce pot fi folosite in evaluarea de sistem, precum si pentru luarea deciziilor de optimizare a procesului educational.

In design-ul evaluarilor nationale predomina caracterul criterial, ele descriu ceea ce elevii pot face in functie directa de obiectivele stabilite la nivel national.

Categoriile de beneficiari interesati de rezultatele evaluarilor nationale sunt factorii de decizie, cei care concep curriculum, formatorii de formatori, autorii de manuale si auxiliare scolare, specialistii in evaluare si cei care proiecteaza examenele, parintii elevilor, patronatul, opinia publica, presa.

Avantajele examenelor publice sunt:

ele ofera o apreciere obiectiva a performantelor scolare;

pot contribui in timp la definirea si monitorizarea standardelor educationale nationale;

ofera informatii privind starea educatiei, eficienta actului educational.

Punctele slabe ale examenelor publice vizeaza urmatoarele aspecte:

pot acoperi doar o parte limitata a curriculumului parcurs;

examinarea poate evidentia doar o parte limitata a abilitatilor, competentelor, cunostintelor celor examinati, in functie de subiectul sau sarcina de lucru stabilite;

pot avea efecte negative asupra candidatilor care nu au pregatire psihologica necesara sustinerii unui examen, fiind factor de stres;

pot incuraja acele practici educationale care duc la obtinerea de performante ridicate doar in conditii de examen;

pot avea costuri ascunse ridicate cand se intreprind eforturi sustinute pentru a creste calitatea si profesionalismul examenului;

mizele prea ridicate ale unor examene publice pot descuraja unele segmente ale populatiei scolare care nu se va prezenta la sustinerea acestora.

Evidentiind functiile examinarii-diagnosticarea procesului, stimularea subiectului, formularea de predictii, multi autori aduc reprosuri sistemului de examene, considerand ca au un caracter de activitate de sine statatoare, rupta de restul proceselor de instruire, apelandu-se excesiv la volumul de cunostinte acumulate prin memorare si au ca urmare o slaba valoare prognostica. Criticile aduse examenelor vin si din partea elevilor si al profesorilor.

Preocuparile actuale de perfectionare a sistemului de evaluare si examinare sunt indreptate spre eliminarea acestor limite, elaborandu-se instrumente de evaluare care sa ofere ocazia unor sinteze asupra cunostintelor acumulate, sa stimuleze gandirea, creativitatea, capacitatea de argumentare, evidentierea unor capacitati intelectuale, atitudini, abilitati, competente.

Concursurile sunt si ele o modalitate importanta de evaluare. Concursul este o etapa initiala de evaluare si are un pronuntat caracter selectiv. Concursul presupune confruntare, lupta, intalnire, concurenta dintre persoane care se considera competente intr-o directie a formarii.

Termenul "concurs" provine din limba latina-cuvantul "concursus" inseamna lupta, ciocnire, confruntare. In urma desfasurarii concursului candidatii prezentati sunt ierarhizati in functie de rezultatele obtinute, pentru fiecare stabilindu-se rangul ocupat. Reusita la concurs depinde de valoarea notei, de rangul ocupat de candidat in ierarhie si de numarul de locuri disponibile. Concursul are o functie si un rol prognostic si de decizie, privind traseul ulterior al candidatului.

Intre concursuri si examene exista diferente de grad si de natura. Orice examen poate deveni concurs in momentul in care cifra de scolarizare sau numarul de posturi/locuri de munca sunt mai mci decat numarul candidatilor. Tot asa, orice concurs se poate apropia de examen daca numarul candidatilor nu depaseste numarul de locuri.

Semnificatia examenului are mai mult caracter scolar, cu o finalitate instructiv-educativa, in timp ce finalitatea concursului are caracter social, fiind izvorata din contextul unui rol social sau profesional-obtinerea unei burse, acceptarea unei functii, etc. Succesul la examen asigura candidatilor o anumita pozitie sociala, in timp ce succesul la concurs asigura un rol social legat de drepturi, obligatii, responsabilitati.