Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Documente categorii

Principiul egalizarii sanselor. Regulile standard privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu cerinte speciale. Probleme de integrare a copiilor cu Cerinte Educative Speciale

Principiul egalizarii sanselor. Regulile standard privind egalizarea sanselor pentru persoanele cu cerinte speciale. Probleme de integrare a copiilor cu Cerinte Educative Speciale

Concepte cheie: egalizarea sanselor, facilitatori (protectia persoanelor cu handicap),  dizabilitate, includere, integrare.

DICTIONAR:



Dizabilitate - termen generic pentru deficiente (afectari), limitari de activitate si restrictii de participare.

Facilitatori (protectia persoanelor cu handicap) - factori din mediul unei persoane, care, prin absenta sau prezenta lor, amelioreaza functionarea si reduc dizabilitatea.

Includere / incluziune comunitara - apartenenta participativa (efectiva si responsabila) a persoanelor cu dizabilitati la comunitate.

Integrare comunitara (protectia persoanelor cu handicap) - acces si participare, in conditii de autonomie per­so­nala, la oportunitatile (educatie, munca, cultura, etc.) oferite de co­mu­ni­tatea de apartenenta a persoanei cu handicap.

Integrare familiala (protectia persoanelor cu handicap) - participare la viata familiei, atitudine de acceptare a persoanei cu handicap in familie.

 

Recunoasterea drepturilor egale pentru toti oamenii, inclusiv copii, fara nici o discriminare, presupune ca nevoile fiecarui individ au importanta egala. Aceste nevoi trebuie sa stea la baza planurilor facute de societate si deci, egalizarea sanselor se refera la procesul prin care diversele sisteme ale societatii si mediului, ca, de pilda, serviciile, activitatile, informatiile, documentarea, sunt puse la dispozitia tuturor si, in particular, a persoanelor cu dizabilitati. Egalizarea sanselor trebuie inteleasa ca drept al persoanelor si copiilor cu dizabilitati de a ramane in comunitate si de a primi sprijinul necesar in cadrul structurilor obisnuite de educatie, sanatate, a serviciilor sociale si de incadrare in munca.

Organizatia Natiunilor Unite a elaborat si promovat un set de reguli care sa asigure persoanelor cu cerinte speciale aceleasi drepturi si obligatii ca si persoanelor normale. Principalele reguli care trebuie sa sustina egalizarea sanselor pentru per­soanele cu handicap sunt:

1.   Sporirea gradului de constientizare - fiecare stat trebuie sa initieze si sa sprijine
campaniile de informare in legatura cu politica si problematica persoanelor cu cerinte speciale prin programele si serviciile initiate sau existente in fiecare comunitate, astfel incat sa se incurajeze o
reprezentare si o atitudine pozitive fata de imaginea persoanelor cu handicap in mediile de informare.

2.   Ingrijirea medicala - fiecare stat trebuie sa asigure programe si servicii pentru
depistarea timpurie, evaluarea si tratamentul deficientelor, precum si programe care sa
asigure prevenirea si inlaturarea unor deficiente aparute la populatii sau persoane cu
grad mare de risc.

3.   Reabilitarea - fiecare stat are obligatia sa dezvolte programe nationale de
reabilitare pentru toate categoriile de persoane cu handicap, bazate pe principiile
deplinei participari si ale egalitatii si care sa includa o paleta larga de activitati
destinate formarii aptitudinilor de baza, imbunatatirii sau compensarii functiilor afectate, consilierii persoanelor cu handicap si a familiilor acestora, dezvoltarii increderii in sine, organizarii de servicii ocazionale pentru evaluare, orientare si insertie sociala etc.



4.   Serviciile de sprijin - fiecare stat trebuie sa asigure dezvoltarea, producerea si
furnizarea de echipamente, instrumente si dispozitive necesare sustinerii persoanelor
cu handicap (ca o masura importanta in favoarea egalizarii sanselor), precum si
facilitarea achizitiei de know-how tehnic, asigurarea service-ului pentru dispozitivele si echipamentele respective, facilitarea achizitiei lor de catre persoanele cu handicap (proteze de toate tipurile, instalatii, masini si echipamente de productie adaptate pentru persoana deficienta, ateliere de productie protejate, soft adaptat pentru persoane cu anumite tipuri de deficienta etc.).

5.   Accesibilitatea - fiecare stat trebuie sa introduca programe de actiune pentru a
favoriza accesul persoanelor cu handicap in mediul fizic inconjurator (accesul stradal,
accesul in institutiile publice si la serviciile comunitare, securitate in spatii aglomerate etc.), precum si accesul acestor persoane la informare si comunicare (sistemul Braille,
servicii de inregistrare pe suport magnetic, grafica adecvata si limbajul semnelor pe
canalele TV de informare, retele informatizate adaptate pentru fiecare categorie de
deficienta in parte etc.).

6.   Educatia - fiecare stat este responsabil de asigurarea sanselor egale la educatie
primara, secundara, pregatire profesionala sau educatie superioara a copiilor, tinerilor
si adultilor cu handicap, de facilitarea invatamantului integrat, flexibilizarea, imbogatirea si adaptarea curriculumului scolar, de pregatirea continua a personalului didactic si de specialitate, incurajarea comunitatilor sa foloseasca si sa dezvolte propriile resurse pentru a asigura educatia la nivel local a persoanelor cu handicap.

7.   Ocuparea fortei de munca - fiecare stat trebuie sa elaboreze legi si regulamente
care sa sprijine activ integrarea persoanelor cu handicap in activitati de productie
printr-o varietate de masuri cum ar fi: calificare profesionala de calitate, sisteme de
rezervare sau de protejare a locurilor de munca, imprumuturi si garantii pentru micii
intreprinzatori, contracte exclusive sau drepturi prioritare de productie, facilitati fiscale etc.

8.   Asistenta in domeniul veniturilor si protectia sociala - fiecare stat este responsabil
pentru asigurarea protectiei sociale si pentru garantarea sprijinului financiar adecvat
intretinerii unei persoane cu handicap. Programele de protectie sociala trebuie sa
includa si masuri de stimulare a persoanelor cu handicap sa ocupe locuri de munca, pentru a evita dependenta totala fata de sprijinul financiar al statului si pentru a participa activ la viata sociala si de productie a comunitatii, premisa a integrarii lor in societate.

9.   Viata de familie si integritatea personala - fiecare stat trebuie sa promoveze
participarea deplina a persoanelor cu handicap la viata de familie si sa asigure dreptul
acestora la intimitate si integritate personala, evitarea discriminarilor referitoare la
relatiile sexuale, casatorie si exercitarea rolului de parinte, in special in cazul fetelor si
femeilor cu handicap.

10.           Cultura - fiecare stat trebuie sa asigure persoanelor cu handicap posibilitatea de
a-si utiliza potentialul creativ, artistic si intelectual, atat in beneficiul propriu, cat si in
beneficiul comunitatii in care traiesc, accesul in institutiile de cultura (teatre, biblioteci, muzee, cinematografe etc.).



11.           Activitatile recreative si sportive - fiecare stat trebuie sa initieze masuri pentru
accesul persoanelor cu handicap in locurile de petrecere a timpului liber si practicare
a sporturilor (parcuri de distractii, hoteluri, plaje, arene sportive, sali de gimnastica etc.) si sa pregateasca personalul din aceste unitati pentru relationarea si sprijinirea persoanelor deficiente in situatiile mai dificile.

12.           Religia - fiecare stat va incuraja masurile de participare egala a persoanelor cu
handicap la viata religioasa a comunitatii din care fac parte, inclusiv accesul acestora la literatura religioasa si implicarea autoritatii religioase la programele de educatie religioasa si de practicare a religiei de catre persoanele cu handicap.

13.           Informatiile si cercetarea - fiecare stat are responsabilitatea informarii opiniei
publice cu privire la conditiile de viata ale persoanelor cu handicap si trebuie sa sustina programe de cercetare in domeniul problemelor sociale, economice si al participarii la viata societatii care afecteaza existenta persoanelor cu handicap si familiile acestora.

14.           Stabilirea de politici sociale, economice si planificarea programelor de interventie - fiecare stat trebuie sa initieze si sa planifice, la nivel national, politici adecvate nevoilor persoanelor cu handicap, sa aloce fonduri pentru sustinerea organismelor guvernamentale si nonguvernamentale care actioneaza in favoarea persoanelor cu handicap, sa stimuleze si sa sprijine programele de interventie la nivel regional si local care vin sa rezolve cerintele si problemele persoanelor aflate in dificultate.

15.           Legislatia - fiecare stat trebuie sa asigure prin legislatie drepturile si obligatiile
persoanelor cu handicap, conditiile ca aceste persoane sa-si poata exercita toate
drepturile pe baza de egalitate cu ceilalti cetateni, posibilitatea ca organizatiile persoanelor cu handicap sa se implice in dezvoltarea si ameliorarea legislatiei nationale referitoare la problematica persoanelor cu cerinte speciale, dand sanctiuni corespunzatoare in cazul nerespectarii principiilor nondiscriminarii.

16.           Instruirea personalului - fiecare stat trebuie sa asigure pregatirea adecvata, la
toate nivelurile, a personalului implicat in planificarea si furnizarea de programe si
servicii pentru persoanele cu handicap, sa includa dezvoltarea competentelor si tehnologiilor moderne de actiune in sprijinul acestora, precum si sa faciliteze colaborarea cu familiile, personalul din scoli si unitatile de asistenta si ocrotire, cu membrii comunitatii, pentru a creste eficienta programelor si serviciilor adresate persoanelor cu cerinte speciale.

17.           Organizatiile persoanelor cu handicap - fiecare stat trebuie sa recunoasca
drepturile organizatiilor persoanelor cu handicap de a reprezenta aceste persoane la
nivel national, regional si local, rolul consultativ al acestor organizatii in luarea
deciziilor referitoare la problemele celor pe care ii reprezinta, participarea lor Ia
dezvoltarea politicilor guvernamentale in domeniu.



18.           Cooperarea internationala intre organizatiile nonguvernamentale care se ocupa
de problemele persoanelor cu handicap, institutiile de cercetare, reprezentantii programelor de actiune in acest domeniu si cei ai grupurilor profesionale interesate de problemele persoanelor aflate in dificultate, organizatiile persoanelor cu handicap, comitetele nationale de coordonare a institutiilor si programelor de interventie pentru persoanele cu handicap.

19.           Urmarirea si evaluarea la nivel national a modului de implementare a regulilor
in cadrul programelor pentru persoanele cu handicap si diseminarea informatiilor cu
privire la rezultatele si eficienta acestor programe.

In acord cu noile masuri instituite pe plan mondial privind protectia si educatia persoanelor cu handicap si in conformitate cu prevederile Constitutiei si ale Legii invatamantului, tara noastra a intrat intr-o etapa de transformari radicale ale sistemului de educatie, in spiritul egalizarii sanselor, pentru copiii, tinerii si adultii cu deficiente sau incapacitati. Copiii cu cerinte educative speciale pot fi integrati fie in unitati distincte de invatamant special, fie in grupe si clase speciale din unitati prescolare si scolare obisnuite, fie, in mod individual, in unitati de invatamant obisnuite. Analizand organizarea si functionarea procesului de asistenta si educatie a persoanelor cu handicap, se pot desprinde urmatoarele observatii:

pe timpul scolarizarii, copiii cu cerinte educative speciale au acces la toate sursele de reabilitare/recuperare psihopedagogica, medicala si sociala, la serviciile de asistenta necesare si disponibile in comunitate sau in unitatile specializate, inclusiv in cele de invatamant special;

evaluarea, expertizarea, orientarea si reorientarea scolara si profesionala a copiilor cu cerinte educative speciale, precum si stabilirea tipului si gradului de handicap revin unor comisii de expertiza complexa; principiile evaluarii, expertizarii, orientarii si reorientarii scolare si profesionale a copiilor cu cerinte educative speciale vor avea in vedere:

examinarea globala si individualizata a fiecarui copil in parte cu privire la intregul sau potential de dezvoltare si invatare;

expertiza si evaluarea complexa, care include examinarea medicala, psihologica, pedagogica si sociala a copilului;

flexibilitatea si reversibilitatea deciziei de expertiza si orientare, cu deosebire intre varsta de 3 si 12 ani;

categoriile copii sau elevi  cu cerinte educative speciale (tipuri de handicap si/sau dificultati de invatare) care intra in competenta comisiilor de expertiza complexa sunt:

copii/elevi cu deficiente mintale;

copii/elevi cu deficiente senzoriale (vizuale si auditive);

copii/elevi cu deficiente fizice;

copii/elevi cu deficiente sau tulburari de limbaj;

copii/elevi cu dificultati sau tulburari de invatare;

copii/elevi cu deficiente sau tulburari socioafective si de comportament
(inclusiv copii cu autism);

copii/elevi cu deficiente asociate;

copii si tineri handicap, nedeplasabili in varsta de pana la 30 de ani, care nu se pot integra in structurile invatamantului obisnuit.