Principalele produse curriculare

PRINCIPALELE PRODUSE CURRICULARE

1.PLANURILE DE INVATAMANT

Planul de invatamant este un document oficial in care se structureaza continutul invatamantului pe niveluri si profile de scoli si in care se stabileste numarul de ore maxim si minim pe diferite discipline sau arii curriculare. Acest document are caracter reglator-strategic si reflecta filosofia si politica educationala a sistemului de invatamant national. Totodata el exprima in forma sintetica conceptia pedagogica si in special teoria curriculara care fundamenteaza stiintific procesul instructiv-educativ la nivel national. Prin efectele sale immediate pe linia managementului sistemului de invatamant, planul-cadru influenteaza strategia de alocare a resurselor umane si materiale in domeniul invatamantului, sistemul de evaluare si de examinare, sistemul de formare initiala si continua a personalului didactic.

Planul de invatamant trebuie interpretat ca o proiectie pedagogica si de politica educationala, continuu perfectibila, in scopul adaptarii la transformarile sociale si economice.

Proiectarea unui plan-cadru de invatamant este un proces deosebit de complex si de laborios, implicand lucru in echipa la diverse nivele de instanta decizionala. In cadrul acestui proces se pot distinge trei etape, fiecare antrenand profesionisti cu roluri specifice:

Etapa de expertiza stiintifica ce antreneaza specialisti in teoria so dezvoltarea curriculum-ului;

Etapa de expertiza practica ce antreneaza educatori practicieni;

Etapa de expertiza decizionala ce transfera responsabilitatea factorului de decizie.

Proiectarea unui nou plan de invatamant trebuie sa porneasca de la diagnoza planului actual si de la analiza comparativa a altor planuri de invatamant din sisteme nationale de invatamant diferite.

Planul romanesc de invatamant a fost supus la doua tipuri de analiza: analiza de sistem si analiza functionala.

Analiza de sistem a urmarit coerenta verticala (integrarea verticala a grupelor de obiecte pe clase si pe niveluri de invatamant) si coerenta orizontala (integrarea pe orizontala a grupelor de obiecte pe clase si niveluri de invatamant; integrarea pe orizontala a obiectelor de studiu pe clase si niveluri de invatamant; integrarea pe orizontala a grupelor de obiecte si a obiectelor pe filiere si profiluri de invatamant).

Indicatorii analizei comparative si analizei de continut sunt numarul de ore pe saptamana; ponderea grupelor de obiecte in contextul planului de invatamant; ponderea obiectelor de studiu in ansamblul planului de invatamant; ponderea obiectelor de studiu in cadrul grupelor de obiecte).

Analiza functionala interpreteaza planul de invatamant ca pe un "document reglator-strategic care are drept functie principala structurarea formala a sistemului de invatamant in ceea ce priveste relatiile dintre componentele sale: nivelurile si profilurile de invatamant, ariile si obiectele de studiu, schemele orare, etc. Planul concretizeaza filosofia si politica educatiei asa cum este ea la un moment dat si influenteaza modalitatile de alocare a resurselor umane si materiale in invatamantul formal, sistemul de evaluare si examinare, formarea initiala si continua a educatorilor.

Analiza planului de invatamant romanesc a condus la concluzia ca acesta nu poate satisface finalitatile prevazute in Legea invatamantului (1995). Pentru inovarea lui s-au elaborat doua categorii de principii speciale (principii de politica educationala, principii de generare a noului plan de invatamant), la baza carora un reper important l-a constituit reperul international.

1.     Principii de politica educationala

Principiul descentralizarii si al flexibilizarii (scolile vor avea libertatea de a-si construi scheme orare proprii, cu "plaje orare" pentru disciplinele obligatorii si optionale - intre 1-2 ore sau 3-4 ore);

Principiul descongestionarii programului de studiu al elevilor, vizandu-se un mai mare randament al invatarii pe fondul unui consum psihic normal, fara fortari si presiuni;

Principiul eficientei - valorizarea inalta a tuturor resurselor umane si materiale din scoli; evitarea somajului prin predarea in echipa; redimensionarea normei didactice, cursuri optionale, activitati de consiliere si orientare;

Principiul compatibilizarii sistemului romanesc de invatamant cu standardele europene..

2.     principii de generare a noului plan de invatamant:

principiul selectiei si al ierarhizarii culturale (stabilirea disciplinelor scolare si gruparea sau ierarhizarea lor pe grupe de discipline);

principiul functionalitatii (racordarea experientei de invatare pe arii curriculare la caracteristicile etapelor ontogenetice ale elevilor si la evolutiile din domeniul cunoasterii);

principiul coerentei (integrarea verticala si orizontala a ariilor curriculare in interiorul sistemului si in cadrul ariilor curriculare, integrarea obiectelor de studiu);

principiul egalitatii sanselor (asigurarea dreptului fiecarui elev de a se exprima deplin, in acord cu nivelele sale aptitudinale);

principiul flexibilitatii si al parcursului individual (acest principiu postuleaza un curriculum diferentiat si personalizat sau altfel spus trecerea de la scoala unica pentru toti la o scoala pentru fiecare);

principiul racordarii la social.

Ca o aplicare a principiului selectiei si al ierarhizarii culturale, noul plan-cadru de invatamant propune gruparea obiectelor de studiu pe sapte arii curriculare, pentru tot invatamantul preuniversitar:

2. PROGRAMELE SCOLARE

Programele scolare sau analitice sunt documente oficiale care redau sintetic continuturile invatamantului pe ani scolari sau pe cicluri scolare de invatamant. In literatura recenta, sintagma programe analitice este inlocuita cu cea de "curriculum scris" sau "oficial", conferindu-li-se astfel, acelasi statut cu planul de invatamant, ca documente de politica educationala.

Curriculum national reprezinta sistemul experientelor de invatare oferite de scoala intr-un sistem de invatamant national. Prin curriculum national se desemneaza in mod conventional, totalitate programelor scolare. Astfel, tot in mod conventional, prin reforma curriculara se desemneaza in principal, reforma operata la nivelul programelor scolare si a suportului institutional al acestora, planurile-cadru de invatamant.

Curriculum national din tara noastra (interpretat ca totalitatea programelor scolare disciplinare) care a fost aplicat pana la introducerea noilor programe scolare din anii '90, a fost apreciat, in urma analizei prilejuite de reforma curriculara, ca fiind rigid si obligatoriu pentru toti elevii, in integralitatea sa. Noul Curriculum national are un grad ridicat de flexibilitate, oferind posibilitatea conceperii unor trasee curriculare diferentiate si personalizate. Aceasta flexibilizare se concretizeaza in principal, in raportul dintre "curriculum nucleu" sau obligatoriu (65-70%) si cel "la decizia scolii" (35-30%). Acesta din urma ofera o gama larga de posibilitati din care scoala trebuie sa aleaga una sau mai multe variante, adaptate cerintelor elevilor:

curriculum extins - scoala da curs propunerilor din programele scolare elaborate la nivel national pentru segmentul de pana la 30%;

curriculum nucleu aprofundat - scoala nu abordeaza deloc materia din segmentul de 30%, ci apofundeaza materia inclusa in segmentul de 70%, curriculum obligatoriu, pe baza caruia se vor stabili standardele de performanta scolara si se vor calibra toate probele de examinare;

curriculum elaborat in scoala - se opteaza pentru activitati didactice centrate pe continuturi organizate tematic, interdisciplinar, cu relevanta pentru zona geografica respectiva, pentru discipline sau arii curriculare optionale.

Structura unei programe scolare conceputa din perspectiva curriculara si adaptata actualei reforme curriculare din tara noastra, se compune dintr-o componenta generala, valabila pentru toate ariile curriculare si una particularizata la o arie curriculara anume (Consiliul national pentru curriculum si pentru formarea formatorilot).

Componenta generala include:

prezentarea succinta a scopurilor tuturor programelor ariilor curriculare din planul de invatamant;

prezentarea obiectivelor generale ale sistemului de invatamant national;

precizarea obiectivelor instructiv-educative ale nivelului si ale profilului de invatamant pentru care au fost concepute programele;

planul de invatamant, insotit de precizari si comentarii referitoare la aspectele particulare ale rolului ariei curriculare respective si relatiile ei cu celelalte arii curriculare propuse;

principiile didactice fundamentale, corelate cu obiectivele instructiv-educative urmarite prin programa scolara.

Componenta particularizata la o arie curriculara, cuprinde urmatoarele elemente:

prezentarea disciplinei sau a ariei curriculare respective;

obiectivele generale;

obiectivele referentiale (tinta) pe ani de studiu;

temele sugerate spre studiere;

sugerarea unor activitati de invatare;

sugerarea unor metodologii de predare, insatite de recomandari din domeniul curriculum de suport;

precizarea standardelor nationale de performanta ale elevilor (nivel minim, mediu si maximal).

(a se vedea in acest sens Curriculum National, MEN, 1998).

O cerinta pedagogica importanta in proiectarea procesului de invatamant o reprezinta unitatea dintre plan si programa. Modificarile din planul de invatamant, ca de exemplu, cele propuse de reforma actuala, prin prin organizarea continuturilor si pe arii curriculare si nu numai pe discipline distincte, impune adaptarea programelor scolare; totodata, inovatiile introduse la nivelul programei, cum ar fi de exemplu, continuturile la decizia scolii, pot fi aplicate numai prin adaptarea planului (in cazul specificat, prin flexibilizarea numarului de ore: instituirea plajelor orare de tipul 1-2, 2-3 ore pentru o arie curriculara; introducerea disciplinelor optionale; accelerarea studiilor etc.).

3. MANUALELE SCOLARE

Manualele scolare concretizeaza programele scolare in diferite unitati didcatice sau experiente de invatare, operationalizabile in relatia didactica profesor-elev. In cadrul manualului scolar continuturile invatarii sunt sistematizate pe capitole, supcapitole, lectii, teme.

Manualul scolar are urmatoarele functii1:

Functia de informare realizata prin mijloace didactice si grafice specifice;

Functia de formare a cunostintelor si capacitatilor vizate de obiectivele instructiv-educative;

Functia de antrenare a capacitatilor cognitive, afective, psihomotrice sau a disponibilitatilor aptitudinale;

Functia de autoinstruire ce evidentiaza mecanismele de conexiune inversa interna existente la nivelul actiunilor didactice promovate prin intermediul programei, respectiv tehnicile de autoevaluare.

Organizarea manualului se face dupa mai multe criterii:

I. Criteriile pedagogice:

1. sistematizarea, ordonarea materiei;

2. respectarea logicitatii stiintei in cauza si a logicii psihopedagogice;

3. gradul de actualizare a continuturilor (un manual care are cunostinte actualizateintereseaza mai mult pe elev;

4. ponderea exercitiilor de invatare ce se cer alese inclusiv pentru a oferi copiluluiposibilitatea muncii independente, cantitatea de exercitii dintr-un manual trebuie sa satisfaca toate categoriile de elevi, adica diversitatea exercitiilor sa corespunda nivelurilor diferite ale elevilor.

5. exercitiile nu trebuie sa solicite un singur gen de capacitate intelectuala, ci sa seadreseze cat mai multora.

6. manualul sa ofere posibilitati de autoevaluare, adica sa favorizeze intelegerea nivelului la care a ajuns fiecare elev in insusirea cunostintelor de la acea disciplina.

II. Criteriile igienice:

1. manualul sa respecte legitatile perceptiei vizuale (vezi manualul);

2. sa valorizeze elementele ce stimuleaza atentia, memoria si interesul (vezi.psih.-care sunt);

3. dimensiunea si greutatea manualului;

4. calitatea hartiei si a copertilor;

III. Criteriile estetice:

1. aspectul coloristic;

2. armonia ansamblului data de regulile imbinarii culorilor;

IV. Valabilitatea

V. Modul de functionare:

- adica este gandit ca un instrument autonom sau insotit de materiale ajutatoare care se cer preconizate.

Actiuni ale profesorilor

1. Accesibilizarea (obligatia de a face accesibile fiecarui elev cunostintele predate). Aceasta se realizeaza prin introducerea de explicatii suplimentare si prin utilizarea unor exemple adecvate nivelurilor fiecarei clase.

2. Actualizarea presupune completarea manualului cu elemente noi legate de tema in discutie. Pe aceasta cale sporeste interesul elevilor si ii ajuta sa constientizeze utilitatea cunostintelor.

3. Esentializarea este o actiune necesara deoarece insusi profesorul in urma unei experiente acumulate va constata ca nu toate cunostintele din manual se regasesc cu obligativitate in actiunea de realizare a obiectivelor. Astfel spus, nu toate cunostintele prezente in manual sunt strict necesare, de aceea se va insista asupra esentialului care va fi subliniat, selectat, prezentat.

4. Corelarea inteleasa in dublu sens:

a) ca o corelare a cunostintelor predate de fiecare profesor cu notiuni insusite de elevi la alte discipline;

b) corelarea cunostintelor cu unele anterioare prezentate in cadrul aceluiasi obiect.

5) Umanizarea realizata prin introducerea elementelor ludice (de joc) si utilizarea anecdotei atribuite vietii specialistilor. Umanizarea, ca actiune a profesorilor, are menirea sa puna elevii in contact cu realitatea faptelor oricat de abstracta ar fi disciplina scolara, de a stimula increderea elevilor ca ei insisi pot deveni slujitori, descoperitori, utilizatori ai principiilor ce guverneaza o stiinta. Altfel spus umanizarea are rolul de a cimenta convingerea elevilor ca toate progresele stiintelor se datoreaza unor oameni obisnuiti.

Problematica manualelor alternative

Problematica actuala a manualelor alternative (elaborarea si difuzarea simultana a mai multor manuale pentru aceeasti disciplina sau arie curriculara) presupune din partea profesorilor practicieni competente psihopedagogice deosebite pentru alegerea acelor manuale care se adapteaza cel mai mult caracteristicilor psihocomportamentale ale elevilor precum si propriilor aptitudini si stiluri didactice