|
|
|
1. Dimensiuni si forme ale esecului
Esecul scolar este definit in termeni de performanta raportata la sistemul scolar ,intelegandu-se prin aceasta absenta unor cunostinte , nonconformitate, abatere negativa in raport cu normele scolare, fiind tradus prin repetentie, aparitia sentimentului de defavorizare, absenta motivatiei, apatie sau evaziune scolara. Astfel se poate vorbi de teama de esec.Exista o intelegere de tip negativ a esecului, adica o frica ce blocheaza activitatea, iar pe de alta parte , exista o teama pozitiva creata de esec ce vine dintr-o intelegere care genereaza optimizarea activitatii prin crearea unei stari de tensiune favorabile, care duce la rezultatele adecvate. Esecurile scolare constituie o suma specifica de tulburari psihologice mascate. Perseverenta si succesiunea lor formeaza un ciclu ireversibil care naste un esec sistematic, lucru ce a determinat afirmatii de genul:"esecul creeaza esec dupa Glasser). In abordarea teoretica a esecului scolar s-au adoptat diverse pozitii:
a. esecul scolar considerat ca anomalie( dupa Binet-Simon) ;
b. esecul scolar vazut ca produs patologic( dupa C.Paunescu);
c. esecul scolar considerat un produs al scolii si al mediului social, respectiv al sistemului ( dupa Glasser si Grupul Francez Pentru Educatia Noua).
Dupa Deschamp si Rey, esecul scolar este determinat prin:deficiente senzoriale (usoare sau profunde ) , tulburari de limbaj (scris sau oral), leziuni cerebrale ( tulburari de lateralitate), conditii de scolarizare (absenteism indelungat, metodologie neadecvata, atitudine neprofesionista a educatorilor , ambient inconfortabil, logistica nesatisfacatoare), dezordini de personalitate, perturbari minore de intelect, conditii de viata nefavorabile (familie disociata, alimentatie necorespunzatoare, conditii improprii de habitat, anxietate creata de incertitudinea de viitor).
Dintre indicatorii care sunt utilizati pentru aprecierea existentei unei situatii stabilizate de esec scolar mentionam:
- abandonarea precoce a scolii ;
- decalaj intre potentialul personal si rezultate ;
- esecul la examene sau la concursuri;
- inadaptare scolara;
Astfel apar doua tipuri de esec:
1. Un esec de tip cognitiv: se refera la nerealizarea de catre elevi a obiectivelor pedagogice. Acest tip de esec atesta nivelele scazute de competenta la elevi care vor determina rezultate slabe la examene, corigente. Aceste nivele scazute de competenta se explica fie prin intarzieri in dezvoltarea intelectuala, fie printr-o serie de neajunsuri in plan motivational, volitional si operational de genul:
- Un nivel foarte scazut de aspiratii si de expectante in raport cu activitatea scolara si cu propriul eu ;
- Reduse disponibilitati voluntare, necesare formarii obiectivelor de invatare si de depasire a dificultatilor ce apar in mod inerent pe parcursul invatarii.
- Absenta unor deprinderi de munca sistematica si a obisnuintelor elevului de a-si autoevalua rezultatele scolare din perspectiva unor criterii obiective promovate de scoala.
- Insuficiente la nivelul operatiilor logico-abstracte ale gandirii, de tipul incompetente de limbaj, de a raspunde concis si intr-o formula dezvoltata la intrebari, incapacitatea de a relationa informatiile , de a pune in contexte variate, flexibile, absenta unui mod dialectic de gandire care sa altereze judecatile pro si contra, slaba capacitate de concretizare sau ilustrare a unui fenomen invatat la ore, incapacitatea realizarii unui demers ipotetico-deductiv necesar formularii unei concluzii sau generalizari, absenta spiritului critic in gandire indispensabil manifestarii unor atitudini fata de ideile receptate si formularea unor judecati de valoare proprii.
2. Un esec scolar de tip necognitiv care se refera la inadaptarea elevului la exigentele ambiantei scolare. Acest tip de esec vizeaza mai precis inadaptarea la rigorile vietii de elev, la exigentele de tip normative care le presupune functionarea corespunzatoare a oricarei scoli.
Cauzele acestei inadaptari constau fie in probleme individuale de natura afectiva ( teama, repulsie fata de scoala, aparute in urma unor pedepse severe, conflicte repetate cu parintii, profesorii) fie in determinari psiho-nervoase de natura congenitala ( hiperexcitabilitate, dezechilibru emotional, autism etc.).
De asemenea esecul scolar poate avea grade diferite de amplitudine. De exemplu, vorbim de o amplitudine redusa, atunci cand insuccesul se manifesta doar in raport cu anumite materii sau sarcini de invatamant, ca expresie a de lipsei de interes si de inclinatii pentru respectivele materii, sau ca urmare a unui mod neinteresant in care sunt predate aceste materii. Acest insucces partial daca nu este contracarat la timp, poate duce la situatii de corigenta sau de examene restante. Cand esecul vizeaza toate materiile de invatamant, toate aspectele activitatii scolare, se poate spune ca el dobandeste un caracter general.
Esecul scolar trebuie privit asadar atat ca un fenomen obiectiv cat si ca unul subiectiv. El nu poate fi definit sau inteles corect decat din aceasta dubla perspectiva: cea a factorilor scolari sau educativi, care apreciaza esecul scolar ca un rabat de la exigentele si normele scolare asa cum sunt stipulate in progamele scolare si cea a elevului care vine cu o anumita motivatie in activitate, cu criterii individuale de apreciere a rezultatelor si care are un nivel de aspiratie mai ridicat. Formele esecului scolar pot fi urmatoarele : ramanerea in urma la invatatura, corigenta, repetentia, abandonul scolar.Unii vorbesc si de vandalism ca si forma de esec scolar.
2. Cauzele esecului
Acestea pot fi clasificate in functie de doua criterii principale :
1. Cauzele de ordin individual sunt urmatoarele: nivel de dezvoltare al inteligentei, stabilitatea atentiei (atentia dispersata), a memoriei (amnezii, interferente proactive si retroactive, hipoamnezii, etc.), gandire ( lentoare, vascozitate, saracie:.)
Cauzele depind de:
a. Tipul de personalitate: eul trebuie angajat in realizarea sarcinii, uneori insa elevii pot prezenta o frica de esec, insucces si evita sarcinile a caror sansa de reusita este medie, tendinta ce este totusi in defavoarea nevoii de succes. Alteori elevul se distanteaza de factorul traumatizant (spatial si temporal) prin vagabondaj, fuga de acasa sau evadeaza" in lumea imaginara unde el este personajul principal, eroul propriilor reverii. Din cauza ca omul nu poate trai fara sentimentul succesului, care are efect stenic, asupra resurselor interne, reusita este deci influentata de mai multi factori.
b. Maturitatea/imaturitatea scolara: Scolarizarea la 6 ani nu ridica nici o problema la majoritatea copiilor pregatiti pentru scoala inca din gradinita si din familie. Totusi, in populatia copiilor de 6-7 ani cca 8-10% din cazuri - dupa date internationale- sunt nepregatiti, imaturi pentru a face fata , in conditiile instructiv-educative obisnuite, exigentelor activitatii scolare. La acestia din urma scolarizarea la 6 ani devine problematica. Trasatura esentiala si generala a cazurilor de imaturitate scolara, in pofida eterogenitatii lor interindividuale, consta in incapacitatea, mai mult sau mai putin temporara si reversibila, de a face fata sarcinilor scolare. Maturitatea scolara se refera la starea la un moment dat (actuala) a intregii personalitati a copilului, la gradul de concordanta dintre nivelul de dezvoltare a copilului si cerintele scolare specifice clasei I. Imaturitatea scolara se caracterizeaza printr-o dezvoltare general incetinita a personalitatii, printr-un nivel al inteligentei, afectivitatii si vointei sensibil apropiat. In limitele coexistentei psihogenetice a diferentelor de nivel : personalitatea se dezvolta lent dar, armonic. Totusi ritmul de dezvoltare este mai incet decat cel normal, iar amanarea cu un an a scolarizarii rezolva de obicei aceasta problema. Alt tip de imaturitate scolara poate rezulta dintr-o personalitate dizarmonica (dezvoltarea inegala a diferitelor sectoare ale personalitatii.).
Un exemplu de caz copil problema nu atat din punct de vedere intelectual, cat afectiv: emotivitate ridicata, instabilitate emotionala (trece usor de la ras la plans si invers, etc.) usoare manifestari de sociofobie.
Alt caz este lipsa de interes pentru activitatea scolara, care il detemina pe B.Al. sa nu fie atent in timpul lectiilor si sa nu se preocupe de efectuarea temelor, pe care le neglijeaza in favoarea jocului. In mediul scolar este nelinistit, are frecvent conflicte cu ceilalti copii, prezinta o subdezvoltare a functiilor intelectuale, cu eficienta scazuta dar cu rapiditate exagerata a reactiilor.
c. Stilurile educationale care se definesc ca: "expresia modurilor de comportament preferate, care revin cu o anumita regularitate". Aceste stiluri sunt unice si personale pentru fiecare individ in parte, si se exprima comportamental in modul de conducere si organizare a clasei, modalitatile de control si sanctiune, planificarea continutului, strategiile de instruire folosite, tehnicile motivationale si procedeele de evaluare. Dan Potolea apreciaza ca "stilul apare ca produs al personalizarii principiilor si normelor care definesc activitatea instructiv-educativa".
2. Cauzele de ordin afectiv si motivational:
a. Inteligenta scolara : capacitatea de adaptare scolara depinde de inteligenta scolara a elevului deci succesul sau insuccesul scolar nu reprezinta neaparat un indiciu al inteligentei generale. Inteligenta scolara nu este singurul factor determinant al reusitei scolare, chiar daca se formeaza in procesul de scolarizare si nici nu este o valoare psihica absoluta, fiind conditionata mai ales de trasaturile afectiv-motivationale si volitiv-caracteriale ale elevului.
b. Motivatia cunoasterea si motivatia sunt strans legate, dezvoltandu-se simultan, reciproc. Factorul afectiv, inclusiv cel atitudinal, constituie principala forta motrice a activitatii de cunoastere, si in special a activitatii scolare. Activitatea scolara incununata de succes consolideaza factorul afectiv. Confruntandu-se cu sarcini usoare , pe masura trecerii de la o clasa la alta, elevii parcurg un proces de constientizare a propriilor posibilitati si preferinte.Trecerea de la clasa a V-a la clasa a VIII-a marcheaza transformarea motivatiei superficiale, care provoaca de obicei o mobilizare generala si nediferentiata a activitatii in motivatie mai profunda si mai specifica , cu rol de interes cognitiv, putandu-se vorbi doar in clasele terminale ale scolii generale despre aparitia unor inclinatii bine definite pentru un obiect de invatamant. Motivul devine eficient doar atunci cand el este constituit la nivelul personalitatii, pornind de regula din surse motivationale vaste si variate si investindu-se in final intr-o atitudine conturata mai apoi fata de activitatea scolara. Rezultatele scolare ale unor elevi cu insatisfactii constante pot fi superioare reusitei scolare a altora cu satisfactii constante, deoarece progresul in dezvoltarea aptitudinilor scolare este cu atat mai evident cu cat atitudinea elevilor este mai pozitiva fata de activitatea scolara si cu cat aceasta are semnificatie mai mare pentru ei. De exemplu, reusita la matematica depinde de existenta unor motive suficient de puternice care sa-l orienteze pe elev catre asimilarea matematicii si sa-l sustina in depasirea eventualelor obstacole ivite in desfasurarea acestei activitati. Pentru a-l intelege pe elev, pentru a-l instrui si educa in mod adecvat, profesorul trebuie sa caute motivele care (+ aptitudinile, temperamentul, caracterul )contribuie la determinarea reusitei/ nereusitei elevului.
c. Imaginea de sine si autoreglarea
Reglarea psihica este cea care il face pe elev capabil sa-si corecteze si sa-si adecveze continuu - prin conexiunile inverse-comportamentele si rezultatele, sa decida in alegerea si fixarea unor scopuri mai mult sau mai putin indepartate, sa-si inhibe tendintele impulsive, sa-si foloseasca resursele interne in acord cu importanta si dificultatea obiectiva a sarcinii, sa faca fata situatiilor conflictuale, sa suporte chiar si insuccesul, etc. Fara capacitatea de reglare psihica, reusita scolara ar fi indoielnica. Functia esentiala a reglarii psihice consta in cresterea gradului de adecvare a raporturilor individului fata de cerintele mediului, avand deci functie adaptativa (Tiberiu Kulcsar Factorii psihologici ai reusitei scolare'').
Aspectul motivational al invatarii se afla intr-o legatura indisolubila cu aspectul procesual al acesteia (memorie, gandire si limbaj, atentie si imaginatie, perceptie). Nu este suficient sa ne limitam in cadrul procesului de instruire doar la o simpla cunoastere a proceselor psihice cognitive. Activitatea de instruire nu este o activitate algoritmica, exacta, ci ea este provocata, mentinuta si nuantata de "motorul" personalitatii noastre reprezentat de motivatie si afectivitate.
