HREANUL

DESCRIEREA HREANULUI

Nume stiintific-Armoracia rusticana-cultura perena

Cunoscut si sub numele de usturoi, radacina-salbatica, tormac, este o planta legumicola perena, din familia Brassicaceae, cu tulpina subterana cilindrica, groasa, alba (folosita in alimentatie drept condiment), cu frunzele mari si cu flori albe. Se presupune ca hreanul este originar din sud-estul Europei si din vestul Asiei, insa in prezent este popular in toata lumea. Poate atinge pana la 1,5 metri inaltime si este cultivat in special pentru radacina mare si alba, insa chiar si frunzele sale sunt comestibile.

Aceasta planta este folosita prin radacina ei in majoritatea gospodariilor la prepararea muraturilor si drept condiment. Dar si frunzele au o larga intrebuintare in medicina populara. In diferite zone ale tarii i se spune: chirean, radacina salbatica, tormac, torma, creen. Hreanul creste in special langa casa, in gradini. Desigur, in principal, este o planta cultivata de om, dar se mai gaseste si in stare salbatica langa santuri umede, la malul paraielor. Frunzele hreanului sunt late si ondulate si cresc uneori inalte de 1-1,5 m. Planta infloreste in lunile de vara iunie-iulie, avand floricele albe, cu cate 4 petale, care emana un miros puternic.

Cunoscut inca din vremea antichitatii, leac pretuit de greci si romani, hreanul era o planta raspandita si printre daci, care ii spuneau usturonila. Frunzele crude, legate pe frunte, alungau durerile si limpezeau mintea, din radacina data pe razatoare se coceau turte cu care se vindecau galcile, iar ceaiul de flori alungau cele mai grele raceli. Decazut 1din vechea lui glorie, hreanul se mai foloseste rar ca medicament si mult mai des ca picanterie alimentara. Pacat!, forta lui vindecatoare e remarcabila si gratuita. Care este secretul puterii sale? In primul rand iuteala din radacini, care il face sa fie foarte eficient in tratarea bolilor reumatice si ale cailor respiratorii superioare. Pe urma, radacina de hrean este foarte bogata in vitamine (in special C si din complexul B) si minerale, contine substante antibiotice naturale, enzime, fitohormoni etc.

 Hreanul, Armoracia rusticana Floare de hrean

Radacini de hrean Frunze de hrean

BOLI CARE SE TRATEAZA FOLOSIND ACEASTA PLANTA:

MOD DE FOLOSIRE :

Frunzele de hrean proaspat culese, se spala, se aplica pe locurile dureroase in cazurile de migrena, dureri de cap, crize de lombosciatica, dureri reumatice ale articulatiilor.

Radacinile de hrean, rase, peste care se pune o picatura de otet de vin sau otet de mere, se pun intr-o bucata de panza si se aplica comprese pe abdomen, in cazurile de indigestie si dureri abdominale.

O cataplasma se aplica pe stomac in cazurile de stomac incarcat si indigestie: pe o bucata de panza se pun 2 inguri de cenusa obisnuita, din arderea lemnelor, o lingura de hrean ras, o ceapa taiata marunt si se tropeste cu otet de vin sau otet de mere. Cataplasma se aplica pe zona stomacului si se lasa asa timp de o jumatate de ora. Imediat bolnavul se va simti mai bine.

Masca de hrean in solutie de otet: radacina rasa de hrean, se pune intr-o sticla, se toarna otet de vin sau de mere. Se lasa la macerat 8-10 zile. Apoi, esenta obtinuta se pune pe o bucata de panza si se aplica pe fata umezita. Se lasa 10 minute, apoi se spala fata cu apa calda si cu apa rece. Ajuta la combaterea acneei juvenile.

Ca leguma condimentara se pun radacini de hrean despicate pe lungime in vasele cu varza pentru murat sau in borcanele cu muraturi asortate. Hreanul are efect binefacator asupra digestiei.

Are o intrebuintare larga in bucatarie.

Este putin pretentios fata de caldura si lumina si de aceea se poate cultiva in locuri mai umbrite. Se dezvolta bine in soluri profunde si ingrasate; radacinile sale patrund adanc in pamant de unde extrag substantele nutritive necesare. Nu suporta locurile cu apa stationara si in locurile nisipoase si usoare apar radacini subtiri, ramificate si lemnoase.

Se inmulteste prin butasi ( bucati de radacina) cu grosimea de aproximativ 15 cm si recoltarea se face atat primavara cat si toamna. Butasii se reteaza drept, la partea superioara, iar la cea inferioara, oblic, pentru a se indica pozitia corecta si normala a butasilor la plantare. Butasii se planteaza la 60 cm unii de altii si se pun oblic in groapa; se preseaza pamatul pentru a stabili un contact bun intre planta si sol. Se uda bine si dupa zvantare se acopera butasul cu pamant intr-un strat de aproximativ 4 cm.

Printre randurile de butasi se poate intercala o cultura secundara - ridichi de luna, ceapa stufat. Recoltarea acestora se face inainte ca frunzele hreanului sa le umbreasca sau sa le inabuse.

Lucrari de ingrijire:

Se aplica prasile superficiale pentru inlaturarea buruienilor si a crustei, de cate ori este nevoie. Hreanul este destul de rezistent la boli si daunatori. Frunzele pot fi atacate uneori de gandacul hreanului si de puricele de pamant. Acestia se combat cu substante obisnuite.

Hreanul se poate recolta toamna, o productie mai buna se obtine insa din anul urmator. Productia este de circa 3 kg pe metru patrat.

Egiptenii cunosteau hreanul in jurul anului 1500 i.e.n., iar vechii greci il cultivau si ei.

Este apreciat pentru gust si propietatile terapeutice in privinta reumatismului.

Se apreciaza ca hreanul imbuteliat a fost comercializat pentru prima data in 1830 si cultura lui s-a extins din Europa Centrala spre Peninsula Scandinava si spre Anglia.

Hreanul, Armoracia rusticana, se cultiva pentru radacinile sale carnoase, albe, cu gust picant, care se folosesc pentru condimentarea mancarurilor, pentru salate speciale sau ca ingredient nelipsit in prepararea muraturilor. Radacina de hrean are proprietati antibiotice, antiinflamatoare si afrodisiace. Este recomandat de asemenea in cantitati mici si pentru stimularea poftei de mancare.

Radacina hreanului contine foarte multa vitamina C si minerale precum fier, potasiu, calciu si magneziu. Mirosul intepator al radacinii se datoreaza sulfurii de alil, o substanta prezenta si in usturoi si ceapa.

Mai mult decat un condiment de servit la masa - cu gust si miros intepator -, hreanul este unul dintre cele mai vechi leacuri populare. Este cunoscut si sub numele de usturoi, radacina-salbatica sau tormac.

Radacina este foarte dezvoltata, pivotanta, puternic ingrosata, avand un diametru de 5 cm si o lungime de aproape 1 metru. Frunzele hreanului sunt mari, ovale cu marginile dintate. Tulpinile sunt inalte si puternic ramificate. Florile sunt mici, albe iar din ele se pot prepara ceaiuri impotriva racelii.

Hreanul este o planta putin pretentioasa fata de factorii de mediu, este rezistent atat la temperaturile scazute cat si la perioadele lungi de seceta. Creste la fel de bine si in plin soare si la umbra. Contrar aparentelor, hreanul nu creste bine pe soluri usoare, nisipoase; el prefera soluri ferme, argiloase, bogate in humus si usor alcaline (pH 7,5)

Radacina de hrean trateaza reumatismul  

Radacina de hrean este foarte eficienta in tratarea bolilor reumatice, a tusei, bronsitei cronice si astmului. Ea este foarte bogata in vitamine si minerale, continand substante antibiotice naturale. In cosmetica se foloseste pentru revigorarea tenului palid, avand efecte de activare a circulatiei sanguine si efecte tonice asupra pielii. Siropul obtinut din hrean este cunoscut pentru mentinerea tineretii pielii. Abuzul de hrean in alimentatie duce la deranjamente digestive si tulburari nervoase. Extern, hreanul, mai ales sub forma de cataplasma, va fi folosit cu prudenta la persoanele care au pielea sensibila si alergica.

Cultivarea hreanului

De la inceput trebuie tinut cont ca hreanul este o planta perena, a carei cultura dureaza chiar si 8-10 ani. Deoarece hreanul este cultivat pentru radacini, in primul rand prima lucrare va fi aceea de desfundare a solului, mergand dupa posibilitati pana la o adancime de 50-60 cm. Pamantul trebuie sa fie bine maruntit si ingrasat cu ingrasamant organic.

Metoda de inmultire uzuala este prin inradacinarea segmentelor de radacina intr-un amestec de turba si nisip. O radacina mare este sectionata in fragmente de 5-6 cm lungime, care se ingroapa cativa centimetri in amestecul de turba si nisip. Se uda potrivit si se tine intr-un loc umbros, la temperatura camerei. In maxim 30 de zile apar radacinile si primii lastari.

Acestia se planteaza pe randuri, la 20 cm unul de altul si 60 cm distanta intre randuri. Plantarea se face primavara devreme. Cand acestea pornesc in vegetatie, se pot copili pentru a forta dezvoltarea radacinii.

Radacinile se pot recolta din al doilea an, toamna. Ele se pastreaza iarna ingropate in nisip, intr-un loc intunecos si rece. Un preparat comun din hrean este hreanul in otet. Intr-un borcan de 250 g se rade o radacina de hrean (atentie, datorita substantelor volatile iritante prezente in radacina nu se recomanda operatia persoanelor alergice). Peste radacina se adauga cateva lingurite de miere si se torna otet pana us. Se astupa si se lasa minim 7 zile. Poate fi consumat inainte de masa, ca stimulent, iar lichidul se poate folosi si extern ca tonic si refortifiant al pielii, prin tamponari usoare.

Medicina naturista

Hreanul este un foarte vechi remediu popular, cunoscut de pe vremea dacilor. Printre afectiunile care isi gasesc alinare cu ajutorul hreanului se numara bronsitele, sinuzitele, paradontoza, reumatismul, anemia, gripa si racelile. Din hrean se obtin mai multe preparate cum ar fi tinctura, otetul de hrean, faina de hrean sau cataplasmele cu hrean.

Proprietati:

- radacina de hrean este foarte bogata in vitaminele C si B, si minerale: fier, potasiu, calciu, magneziu

- antibiotice puternice

- expectorante

- bronhodilatatoare

- antibacteriene

- creste tensiunea arteriala

- vasodilatator coronarian

- incalzeste organismul

- stimuleaza imunitatea generala a organismului

- antiinflamatoare

- afrodisiace

- antiparazitar (teniaza), antianemic

- antiscorbutic

- diuretic

- expectorant

- colagog

Indicatii - uz intern:

- bolilor reumatice

- tratarea cailor respiratorii superioare

- guturai

- tuse.

- bronsita

- tuberculoza pulmonara

- digestie lenta

- gastrita hipoacida

- rheumatism

- guta.

- anemie

- sinuzita

- rinita

- paradontoza

- gastrita hiperacida

- stomatita

- gripa, raceala

Indicatii - uz extern:

- ten palid, ofilit

- descuamarea tenului

- mentinerea tineretii pielii

- paralizia faciala

Mod de folosire - uz intern:

- sirop de hrean. O radacina de hrean data prin razatoare, amestecata cu 4 linguri de miere, se lasa cateva minute la macerat. Se strecoara si se obtine siropul crud. Resturile ramase se pun la fiert cu putina apa (cat sa le acopere). Dupa fierbere, se strecoara prin presare, se lasa sa se raceasca, apoi se amesteca impreuna cu siropul crud. Se iau trei linguri pe zi. Se recomanda in cazul astmului, bronsitei cronice, afectiuni ale cailor respiratorii medii si inferioare in general.

- tinctura de hrean. Radacinile de hrean se dau prin razatoarea mica, dupa care se pun intr-un borcan pana se umple o treime, restul completandu-se cu alcool alb alimentar de 80 de grade. Dupa 8 zile se strecoara, presand amestecul printr-un tifon. Se ia o jumatate de lingurita de 3-4 ori pe zi pentru tratarea tusei, guturaiului, gripei. Alte indicatii: tratament adjuvant in anemie, anorexie, tratamentul simptomatic al infectiilor urinare, atonii digestive, gastrite hipoacide.

- vin tonic cu hrean. Intr-un litru de vin rosu se pun 15 linguri de hrean dat prin razatoarea fina. Se astupa sticla si se lasa sa se macereze continutul vreme de 8-9 zile, dupa care se filtreaza. Se administreaza 3-4 linguri din acest vin tonic pentru imbunatatirea digestiei, pentru stimularea si reglarea activitatii cardiace, contra anemiei si pentru prevenirea litiazei renale. Pe termen lung, acest vin cu hrean este si un tonic sexual si un afrodiziac foarte bun.

- energizant cu hrean. 12 oua se spala, apoi se pun intr-un vas, si se tin timp de 12 ore.

Mod de folosire - uz extern:

- otet de hrean. O radacina de hrean rasa se introduce intr-o sticla. Deasupra se toarna otet de mere cu miere pana ce lichidul acopera hreanul. Se lasa la macerat intr-un loc cald, timp de zece zile, dupa care se scoate putin lichid si se utilizeaza pentru aplicatii externe. Este folosit contra parezelor faciale, contra descuamarii pielii si a seboreei.

- tinctura de hrean. Radacinile de hrean se dau prin razatoarea mica, dupa care se pun intr-un borcan pana se umple o treime, restul completandu-se cu alcool alb alimentar de 80 de grade. Dupa 8 zile se strecoara, presand amestecul printr-un tifon. Se aplica pentru tratarea afectiunilor reumatice, plagilor necrozate.

- cataplasma cu hrean. Se pun intr-un vas: 2 linguri de faina de hrean, 2 linguri de faina de seminte de in. Se adauga apa si se amesteca foarte bine, pana cand se formeaza o pasta. Aceasta se inveleste in tifon si se aplica pe locul afectat vreme de 1 ora. In cazul sinuzitei, se aplica cataplasma pe zona fruntii atat timp cat este suportata

- comprese din frunze proaspete de hrean, in cazul durerilor de cap

- compresa cu otet de hrean, in cazul paraliziei faciale. Se aplica pe obraz, de doua ori pe zi, o compresa cu otet de hrean. Un nailon si o sticla cu apa calda, se tin peste compresa pentru a  obtine o usoara hipertermie locala. Fiecare aplicatie dureaza 10-15 minute.

- in cazul tenului palid sau ofilit, se aplica un tampon de vata imbibat in otet de hrean, care are efecte de activare a circulatiei sanguine si efecte tonice asupra pielii.

- inainte de culcare, se aplica pe obraz sirop de hrean, care se tine 10-15 minute. Se indeparteaza cu un tampon de vata inmuiat in lapte. Tratamentul este folosit in cazul mentinerii tineretii pielii.

-frectii locale sau clatiri ale gurii cu tinctira de hrean, in cazul laringitelor, pulpitelor si a paradontozei (20 picaturi la un pahar cu apa).

Abuzul de hrean in alimentatie duce la deranjamente digestive si tulburari nervoase. Este de preferat sa se evite administrarea acestui condiment pe stomacul gol, deoarece stimuleaza secretia gastrica in exces. Nu trebuie sa se inghita mai mult de 4 grame de hrean ras pe zi.

Nu se recomanda in boala hemoroidala, hemoptizie, dereglari de ritm cardiac, stari congestive. 

Hreanul, condiment si medicament

Foarte bogat in saruri minerale, de cupru, fluor, potasiu, fier si vitamina C, hreanul contine si ulei volatil - mirosina, care ii confera mirosul iritativ si calitatile revulsive. Datorita calitatilor de condiment, radacina de hrean este folosita la prepararea conservelor pentru iarna dar si in tot timpul anului la diferite preparate culinare.

Ca medicament, proprietatile curative ale radacinii de hrean sint nenumarate.

O calitate aparte este stimularea poftei de mincare prin excitarea secretiilor aparatului digestiv. Datorita continutului ridicat de potasiu, hreanul are efect diuretic, cu tendinta de normalizare a tensiunii arteriale. De asemenea, hreanul este activ si in cardiopatia ischemica, avind in plus si efect cardiotonic, fiind foarte indicat celor care sufera de hipertensiune arteriala.

Hreanul are si calitatea de a degaja de secretii aparatul respirator, fiind astfel indicat in tratamentul astmului. In inapetenta (lipsa poftei de mincare), se consuma hrean ras amestecat cu putin zahar si otet, cite o lingurita, de 3 ori pe zi, cu 15 minute inaintea meselor. Cura nu trebuie sa dureze mai mult de o luna, pentru ca hreanul este iritant in cantitati mari. In crizele de tuse, zilnic, se inghite cite o lingurita dintr-o compozitie formata din hrean ras amestecat cu zahar si lasata la loc calduros jumatate de zi.

Clima si cultivarea hreanului

Hreanul se cultiva in gospodariile populatiei, pe suprafete foarte mici, dar se poate cultiva si pe suprafete mai mari, unde se aplica o tehnologie de cultura adecvata, obtinandu-se productii mari, necesare pentru industria conservelor. Hreanul este una dintre plantele legumicole foarte putin pretentioase fata de conditiile de mediu, fiind foarte rezistent la temperaturi scazute (-20°C; -30°C).

Nu este pretentios fata de umiditate, dar in caz de seceta, productia de radacini scade si gustul devine mai picant. De asemenea, nu este pretentios fata de lumina, crescand foarte bine si in terenurile umbroase. Excesul de umiditate in sol provoaca putrezirea radacinilor, de aceea nu trebuie cultivat pe terenurile cu apa freatica aproape de suprafata solului.

Radacinile de buna calitate se obtin pe solurile bogate in elemente minerale, humus si fertilizate cu gunoi de grajd.

Soluri

Pe solurile cu textura mijlocie, argilo-nisipoase, se obtin radacini de buna calitate, iar pe solurile prea usoare sau nisipoase, radacinile se lignifica si sunt de calitate inferioara, ramificandu-se puternic, iar pe cele grele se recolteaza anevoios.
Hreanul este o planta perena (6-8 ani), cu un sistem radicular foarte dezvoltat si pentru aceasta se impune inca de la infiintarea culturii sa se execute o afanare adanca a terenului, unde este posibil chiar desfundarea la 50-60 cm adancime, cu incorporarea a 40-50 t/ha gunoi de grajd. Pentru cultura de hrean sunt bune premergatoare speciile de solano-fructoase si leguminoase, recomandate si pentru culturile urmatoare hreanului, in vederea distrugerii prin prasile repetate a plantelor de hrean care apar din radacinile ramase in sol.Fertilizarea de baza si afanarea terenului se fac toamna, iar modelarea in primavara, imediat ce terenul permite. Modelarea terenului poate fi facuta in biloane distantate la 100 cm, pentru suprafete mai mici, iar pe suprafete mai mari, pentru culturi comerciale, in brazde inaltate, cu latimea la coronament de 105 cm. Infiintarea culturii se face in mod frecvent prin butasi, obtinuti din ramificatiile radacinilor care nu se valorifica. Perioada de inradacinare dureaza 20-25 zile, iar butasii se taie cu lungimea de 5-7 cm. Adancimea de plantare a butasilor (segmente de radacina) nu trebuie sa depaseasca 10-12 cm, deoarece prelungeste perioada de inradacinare si reducerea numarului de muguri vegetativi. Datorita numarului mare de muguri dorminzi pe radacina, se procedeaza la indepartarea acestora (prin frecare cu manusi sau carpe aspre), fara a distruge epiderma, lasand pe fiecare butas numai mugurii de la extremitati (fig. 1).
Distanta de plantare a butasilor pentru inradacinare este de 6x4 cm, rezultand 250-280 buc/mē. Pentru inradacinare se folosesc numai butasi proveniti din radacini, cu grosimea de 1-2 cm. Plantarea butasilor inradacinati se face primavara in martie-aprilie, iar inainte de plantare radacinile se fasoneaza la lungimea de 12-15 cm.

In cazul modelarii terenului in biloane la 100 cm, pe fiecare bilon se planteaza doua randuri, distantate la 70-80 cm, plasate de o parte si de alta, in coasta bilonului (fig. 2).
Butasii se planteaza alternativ pe cele doua randuri la distanta de 30 cm, incat pe aceeasi parte a bilonului distanta intre plante pe rand sa fie de 60 cm. Atunci cand terenul este modelat in straturi inaltate (fig. 3), plantarea butasilor se face pe doua randuri distantate la 75 cm, iar intre plante pe rand distanta este de 37-47 cm. La plantare,butasii se asaza oblic (vezi fig. 1), cu capatul inferior la 10-12 cm adancime si cu cel superior la 4-5 cm.
Inainte de plantare se deschid rigole manual sau mecanic, la distantele mentionate, apoi se asaza butasii la distantele stabilite si concomitent se face acoperirea cu pamant, dupa care se tavalugeste.

In continuare se executa lucrari de intretinere: prasitul, pentru mentinerea culturii curate de buruieni, irigarea cu norme de udare de 250-300 mē apa/ha in perioadele de seceta, copcitul ramificatiilor radacinii in lunile iunie si august, in functie de starea de vegetatie.
Copcitul se executa cu cazmale bine ascutite sau cutite curbate si are ca scop obtinerea unor radacini de calitate superioara (ingrosate si netede la suprafata).

Recoltarea

Terenul pe care se cultiva hranul trebuie nivelat pentru a evita baltirea apei.

Ca plante premergatoare se recomnada solanaceele (tomatele, ardeiul sau vinetele) si leguminoasele (mazare, fasolea, etc.), deoarece lasa terenul curat de buruieni. Trebuie evitate cruciferele (varza, conopida) sau monocultura (revine pe aceiasi sola dupa 4-5 ani).

Fertilizarea de baza se face toamna cu 40 t/ha gunoi de grajd, incorporat la 30-40 cm adancime.

Infiintarea culturii se face prin butasi, care sunt constituiti din ramificatiile radacinilor care nu se valorifica. Acestea trebuie sa fie de 20 cm lungime si 1-2 m grosime. In vederea realizarea unor suprafete mari se reomanda butasi rondele inradacinati in rasadnite cu grosimea de 1,5-2 m. Plantarea se face in randuri echidistante, la 40 cm pe rand, la 70 cm intre randuri si la adancimea de 4,5 cm.

Ca lucrari de intretinere amintim prasitul de cate ori este nevoie, copcitul ramificatiilor radacinilor, combaterea bolilor cu zeama bordeleza 1% (rugini, patarea frunzelor) sau zeama sulfoalcica (fainarea). Gandacul hreanului se combate prin aplicare unor insecticide (Regent, Actara, Mospilan, etc)

Recoltarea se executa in toamna celui de al doilea an de cultura, cu evitarea ruperi radacilor. Recoltarea de primavara se face inainte de pornire in vegetatie.
Pentru usurinta recoltatului si evitarea ruperii radacinilor, dislocarea se face cu dislocatorul pentru radacinoase sau cu plugul neechipat cu cormana, prin trecerea printre randuri. Pe suprafete mai mici, recoltarea se face cu cazmaua.
Dupa dislocare, plantele se aduna manual, se curata de pamant si se fasoneaza, indepartandu-se frunzele si ramificatiile radacinilor care nu sunt bune pentru consum. Recoltarea radacinilor se face toamna, in iernile cu inghet tarziu sau lipsite de inghet, dar si primavara, imediat ce terenul permite, inainte de pornirea in vegetatie a culturii.
Dupa recoltare, radacinile de hrean pot fi pastrate, peste iarna, in silozuri de pamant, ca toate radacinoasele, sau stratificate in nisip, in beciuri.

Productia poate fi cuprinsa intre 20-40 tone /ha.

Boli si daunatori

Bolile mai frecvent intalnite la hrean sunt mucegaiul alb si patarea frunzelor, care se combat cu zeama bordeleza 0,75-1%, Turdacupral 0,5% etc.
Ca daunatori sunt cunoscuti: gandacul hreanului, care distruge frunzele atat ca

larva, cat si ca adulti, si purecii de pamant, care ataca frunzele.
Combaterea lor se face prin stropiri sau prafuiri cu insecticidele cunoscute.

Iute si sanatos: hreanul