Educatia muzicala in invatamantul primar

Educatia muzicala in invatamantul primar

"Muzica se poate numi limba universala a omenirii prin care

sentimental omenesc poate fi comunicat in acelasi mod in toate inimile"

Rechard Wagner

1. Aspecte normativ-legislative ale organizarii invatamantului primar obisnuit/invatamantului special

Epoca actuala, caracterizata prin progres rapid si globalizare, genereaza la nivel individual, regional, national si international, atat cauzele, cat si solutiile problemelor de natura sociala. Progresul si, mai ales rapiditatea cu care acestea se produc in zilele noastre, implica deficiente sau incapacitati limitatoare care impiedica unele segmente sociale sa-si indeplineasca rolul (raportat la varsta, sex, profesie, pe care il au intr-un context social sau cultural).

Intr-o societate nematurizata, spiritual, acestor segmente sociale li se alatura notiunea de "handicap", conceputa si inteleasa prin prisma mentalitatii care marginalizeaza si chiar exclude. Indivizii cu "handicap" sunt considerati persoane mai slabe, inferioare celor "normale", ceea ce nu este totdeauna adevarat si, in acelasi timp, conduce la actiune de segregare nejustificata a lor in societate, in functie de gradul de integritate anatomofiziologica sau psihofizica a acestora, de apartenenta culturala, etnica, de nivelul economic al familiei etc.

Pe o treapta superioara de intelegere si de acceptare, aceste persoane sunt persoane "cu dizabilitati", "cu deficiente" sau "apartinand unor categorii defavorizate." Prin anumite practici educative sau de invatare, deschise si flexibile, se demonstreaza ca ele au capacitati si aptitudini de instruire si intelegere si pot fi utile societatii, prin ceea ce pot face, cu conditia de a beneficia de un mediu care sa le accepte si sa le inteleaga evolutia si dezvoltarea.

Relatiile persoanelor cu deficiente sau incapacitati limitatoare si mediul in care traiesc se deterioreaza, de cele mai multe ori ireversibil, cand aceste persoane intalnesc bariere fizice, sociale si mai ales culturale, care ingradesc accesul lor la diferite activitati sau servicii sociale disponibile in conditii de "normalitate." Dar in acelasi timp, progresul galopant si globalizarea accelereaza modificarea mentalitatii societatii, care tinde sa devina permeabila si atotcuprinzatoare, capabila nu numai de a intelege individul si de a asimila diversitatea. Si astfel, progresul social care a determinat, in tarile dezvoltate, depasirea problemelor pe care omul le are din punct de vedere existential, este si creatorul viziunii privind notiunile de "inadaptare", "deficienta", "dizabilitate."

Innobilarea mentalitatii romanesti, acceptarea si asimilarea notiunilor de "inadaptare", "deficienta", "dizabilitate" si construirea unei noi viziuni asupra acestora se vor face printr-un sistem de aparare si de echilibru, reprezentat de asistenta sociala acordata persoanelor cu cerinte speciale, copiilor, in general si copiilor cu probleme de adaptare, in special, si prin educarea acestora din urma intr-o forma de invatamant, pe care il vom denumi "special". "Special" nu in sensul acceptat de mentalitatea romaneasca, ci cu semnificatia intuita acum un secol in urma de filosoful catalan Jean-Louis Vives in "Despre asistenta celor sarmani", care propunea ca educarea copiilor cu necesitati sa se faca in scoli publice, alaturi de alti copii din comunitatile in care traiesc. Un invatamant intregativ, comprehesiv. Incepand de la familie si pana la profesionisti, invatamantul special are ca scop participarea totala si activa a copiilor cu cerinte speciale la viata comunitatii.

Serviciile invatamantului special au drept obiective: mentinerea, refacerea si dezvoltarea capacitatilor individuale necesare pentru rezolvarea problemelor sau solutiilor dificile pe care copilul nu le poate rezolva singur; asigurarea unei sustineri pentru copiii care nu-si pot dezvolta propriile capacitati si competente necesare in desfasurarea unor activitati specifice societatii; favorizarea integrarii lor sociale.

In literatura psihopedagogica sunt frecvent utilizati termeni care definesc problematica persoanelor cu cerinte educatiei speciale:

1.1.Concepte din sfera psihopedagogiei si educatiei speciale

Deficienta - absenta, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei functii (anatomice, fiziologice sau psihice) a individului, rezultand in urma unei maladii, accident sau a unei perturbari in evolutia normala, dar si a unor carente psiho-afective, care ii impiedica participarea normala la activitate in societate.

Incapacitatea - limitari functionale cauzate de disfunctionalitati ( deficiente) fizice, intelectuale sau senzoriale, de conditii de sanatate ori de mediu si care reduc partial sau total posibilitatea individului de a realiza o activitate (motrice sau cognitiva) sau un comportament.

Incapacitatea depinde, dar nu obligatoriu, si nu de o maniera univoca, de deficienta. Atat deficientele, cat si incapacitatile, pot fi vizibile sau invizibile, temporare sau permanente, progresive sau regresive.

Handicapul - dezavantaj social rezultat in urma unei deficiente sau incapacitati, care limiteaza sau impiedica indeplinirea de catre individ a unui rol asteptat de societate.

"Handicapul este o functie a raporturilor persoanelor deficiente cu mediul lor. El survine atunci cand aceste persoane intalnesc obstacole culturale, materiale, sociale, care le impiedica sa acceada la diversele sisteme ale societatii, disponibile pentru ceilalti cetateni. Astfel, handicapul rezulta din pierderea sau limitarea posibilitatilor de participare pe picior de egalitate, cu ceilalti indivizi, la viata comunitatii." (PH. Wood, 1982).

In concluzie, starea de handicap exprima dezechilibrul aparut in viata unui individ in tentativa sa de a-si asuma si indeplini rolul social conferit de colectivitatea in care este integrat. Succesul sau insuccesul actiunii sale va fi deci conditionat, pe de o parte, de nivelul posibilitatilor sale, iar pe de alta parte, de parametrii mediului in care se manifesta.

Dizabilitate - rezultatul sau efectul unor relatii complexe dintre starea de sanatate a individului, factorii personali si factorii externi care reprezinta circumstantele de viata ale acestui individ. Datorita acestei relatii, impactul diverselor medii asupra aceluiasi individ, cu o stare de sanatate data, poate fi extrem de diferit. Dizabilitatea este termenul generic pentru afectari, limitari ale activitatii si restrictii de participare (conform Clasificarii Internationale a functionarii, dizabilitatii si sanatatii, CIF).

Cerinte educative speciale (CES) - necesitati educationale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educatiei, adaptate particularitatilor individuale si celor caracteristice unei anumite deficiente sau tulburari/dificultati de invatare, precum si o asistenta complexa (medicala, sociala, educationala etc).

Cerintele (nevoile) educative speciale sunt o sintagma de data relativ recenta, care a aparut, in principal, din dorinta de a substitui, dupa caz, anormalitatea educationala sau inadaptarea scolara, care nu mai corespundeau noii viziuni asupra dreptului la educatie. Conceptul a fost lansat in anul 1978, in Marea Britanie. Expresia a fost preluata ulterior de alte tari, unele chiar din familia tarilor cu limba de origine latina (Spania, Portugalia), precum si de UNESCO (din 1995 si de Romania).

CES exprima o necesitate evidenta de a se acorda anumitor copii o atentie si o asistenta educationala suplimentara (un anumit fel de discriminare pozitiva, din nevoia de compensare a unui/unor dezavantaje), fara de care nu se poate vorbi efectiv de egalizarea sanselor, de acces si participare scolara si sociala.

Sintagma CES este mai relevanta in plan psihopedagogic decat cea de deficienta, incapacitate/dizabilitate sau handicap. In acelasi timp, notiunea sugereaza o relativizare a conceptiei si practicii traditionale de impartire pe categorii de deficiente ori handicap, precum si o viziune mai noua, non-categoriala, care permite in mai mare masura o abordare individualizata (personalizata).

CES desemneaza un " contiuum" al problemelor speciale in educatie, de la deficientele grave si profunde la dificultatile/ tulburarile usoare de invatare. Registrul acestora, in conceptia UNESCO 1995 cuprinde:

Intarziere/deficienta mintala/dificultati/dizabilitati severe de invatare/dizabilitati intelectuale;

Deficiente fizice/motorii;

Deficiente vizuale;

Deficiente auditive;

Tulburari emotionale (afective) si de comportament;

Tulburari de limbaj;

Dificultati/dizabilitati de invatare.

In diverse contexte, CES apare si cu notatia aproape sinonima de "cerinte/nevoi speciale." Aceasta expresie are insa, adeseori o semnificatie mai ampla, el cuprinzand pe langa deficiente sau tulburari si problemele educationale puse de copiii care cresc in anumite medii defavorizate, copii delincventi, copiii strazii sau chiar cei apartinand unor anumite grupuri etnice minoritare, copiii bolnavi de SIDA etc. In aceasta acceptiune, ne apropiem de semnificatia, mai larga, a termenului "copii in situatie de risc", ori a celui de copil in dificultate, al caror registru de cuprindere este insa mai amplu.

UNESCO si tarile membre ale Uniunii Europene acorda in ultimii ani notiunii de CES o semnificatie mai larga decat cea legata  de necesitatile speciale de educatie ale copiilor cu deficiente ori cu tulburari de invatare - in formula " educatia cerintelor speciale" (ECS). Ambele formule terminologice (CES si ECS) circula in prezent in paralel.

Educatie speciala - forma adaptata de pregatire scolara si asistenta complexa (medicala, educationala, sociala, culturala) destinata persoanelor care nu reusesc sa atinga temporar sau pe toata durata scolarizarii nivelurile instructiv-educative corespunzatoare varstei, cerute de invatamantul obisnuit. Educatia scolara a copiilor cu CES trebuie sa corespunda nevoilor de dezvoltare a copiilor, prin evaluarea adecvata a potentialului de invatare (dezvoltare si prin asigurarea reabilitatii-recuperarii si compensarii deficientelor ori tulburarilor, dificultatilor de invatare.

Invatamantul special se organizeaza de Ministerul Invatamantului, pentru prescolarii si elevii cu deficiente mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socio-afective si de comportament, sau cu deficiente asociate, in scopul instruirii si educarii, al recuperarii si integrarii lor sociale.

Integrarea semnifica faptul ca relatiile dintre indivizi sunt bazate pe o recunoastere a integritatii lor, a valorilor si drepturilor comune ce le poseda. Persoanele cu deficiente nu trebuie privite exclusiv prin prisma deficientelor dintre ele si normali, atitudine ce duce la segregare si handicapare, si este necesara o atitudine asupra intregii personalitati ce poseda si calitati si posibilitati compensatorii, ce le pot oferi posibilitatea ducerii unei vieti cat mai apropiate de cea a normalilor si in interiorul comunitatii normalilor, daca beneficiaza de servicii si facilitati speciale.

B. Nirje spunea ca "integrarea inseamna sa ti se permita sa fii capabil aa fii tu insuti printre ceilalti." Integrarea se refera la relatiile dintre individ si societate.

Educatie/invatamant integrat (a)- modalitate institutionalizata de scolarizare  copiilor cu dizabilitati (ca si a altor copii cu cerinte speciale) in scoli si clase obisnuite sau in structuri scolare cat mai apropiate de cele obisnuite, daca nu este posibil chiar in acestea.

Integrarea scolara reprezinta un proces de adaptare a copilului la cerintele scolii pe care o urmeaza, de stabilire a unor raporturi afective pozitive cu membrii grupului scolar (clasa), si de desfasurare cu succes a prestatiilor scolare. Asimilarea de catre copil a status-ului de elev este rezultatul unor modificari interne in echilibrul dintre anumite dominante de personalitate cu consecinte in planul actiunii sale.

Integrarea invatamantului pentru acesti copii are mai multe dimensiuni:

Una legislativa si administrativa, legata preponderent de politicile educationale; scolarizarea acestor copii trebuie sa fie o parte integranta si o responsabilitate a sistemului national de invatamant;

Una pedagogica, care releva necesitatea apropierii conditiilor de predare-invatare pentru copiii  cu dizabilitati, de cele accesibile celorlalti copii - din punct de vedere al locului de scolarizare (cat mai aproape si cat mai mult timp in clase obisnuite), al curriculum-ului;

Una sociala, care accentueaza importanta relatiilor, a interactiunii sociale dintre copii (in clasa si in afara orelor de clasa) - cu efecte, de regula, pozitive pentru toti copiii.

Educatia integrata este focalizata mai mult si in principal pe copiii care trebuie integrati.

Incluziunea se refera la procesul de pregatire a unitatilor de invatamant pentru a cuprinde in procesul de educatie toti membrii comunitatii, indiferent de caracteristicile, dezavantajele sau dificultatile acestora.

Invatamantul/educatia incluziv(a) - extinderea scopului (si a organizarii) scolii obisnuite - in buna masura transformarea acesteia - pentru a putea raspunde unei diversitati mai mari de copii - in speta, copiilor marginalizati, defavorizati si/sau exclusi de la educatie.

"Educatia incluziva presupune un proces permanent de imbunatatire a institutiei scolare, avand ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a sustine participarea la procesul de invatamant a tuturor elevilor din cadrul unei comunitati" (MEN α UNICEF, 1999).

Intelegerea si adeziunea la educatie/scoala incluziva pune in evidenta necesitatea dezvoltarii scolii, pregatirea si schimbarea de ansamblu a acesteia, pentru a primi si satisface corespunzator participarea copiilor cu dizabilitati (ca si a altor grupuri marginalizate) in medii scolare obisnuite, ca elemente componente ale diversitatii umane-cu diferentele ei specifice.

Daca educatia integrata pune accentul pe copii si pe formele de suport pentru acestia, educatia incluziva are ca obiectiv principal adaptarea scolii la cerintele speciale de invatare ale copiilor, iar prin extensie, adaptarea scolii in general la diversitatea copiilor dintr-o comunitate - ceea ce presupune reforma si dezvoltarea de ansamblu a scolii.

1.2.Repere organizatorice ale invatamantului primar obisnuit / invatamantului special

In cele ce urmeaza vom recurge la o prezentare comparativa a principalelor aspecte organizatorice si de functionare a invatamantului de masa/invatamantului special, analizand in acest sens, o serie de acte legislative, reprezentative pentru problematica vizata.

Invatamantul de masa

Parte integranta a Sistemului National de Invatamant;

Este organizat pe niveluri, asigurand coerenta si continuitatea instruirii si educatiei, in concordanta cu particularitatile de varsta si individuale (Legea nr.84/24 iulie 1995, art. 15, alin.4);

Formele de organizare a invatamantului sunt: invatamantul de zi, seral, cu frecventa redusa si invatamantul la distanta (Idem, art.15, alin.8);

Invatamantul obligatoriu, care cuprinde invatamantul primar, gimnazial, este invatamant de zi ( idem, art. 15, alin. 10);

Sistemul National de Invatamant are caracter deschis. In invatamantul preuniversitar trecerea elevilor de la o unitate scolara la alta, de la un profil la altul si de la o filiera la alta este posibila in conditiile stabilite prin regulament al Ministerului Educatiei Nationale (Idem, art.16, alin.1);

Invatamantul primar se organizeaza ca invatamant de zi si functioneaza de regula, cu program de dimineata, in cadrul scolilor cu clasele I-IV, I-IX sau I-XII/XIII ( Idem, art.20, alin.1);

Invatamantul obligatoriu este de 10 clase, forma de zi, inceteaza la varsta de 18 ani. Frecventarea obligatorie a invatamantului de 10 clase, Idem (art6);

Invatamantul de stat este gratuit. ( Idem art 7, alin 1);

Invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana. (Idem, art8, alin 1).

Invatamantul special

Este organizat si functioneaza in conformitate cu prevederile Capitolului VI din Legea invatamantului nr.84/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale Regulamentului de organizare si functionare a invatamantului special, aprobat prin ordinul M.E.N. nr. 4217/1999, Regulamentului de organizare si functionare a invatamantului preuniversitar - capitolul IX, aprobat prin O.M. Ed.C. nr. 4925/08.09.2005, precum si a Hotararii de Guvern nr. 1251/2005, privind unele masuri de imbunatatire a activitatii de invatare, instruire, compensare, recuperare si protectie speciala a copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinte educative speciale din cadrul sistemului de invatamant special si special integrat;

Invatamantul special si special integrat din Romania este parte componenta a sistemului national de invatamant (H.G. 1251/13.20.2005, art. 1, alin.1);

La nivelul scolilor speciale, precum si la cel al scolilor de masa incluzive/integratoare functioneaza comisia interna de evaluare continua, potrivit dispozitiilor art. 24 din H.G. nr.1437/2004 privind organizarea si metodologia de functionare a comisiei pentru protectia copilului (H.G. 1251, art.5);

Invatamantul special si special integrat cuprinde: invatamant de zi, seral, cu frecventa redusa, scolarizare la domiciliu ( Idem, art.6);

Continutul invatamantului special si special integrat se reglementeaza prin: curriculum national pentru invatamantul special si special integrat, curriculum specific pentru invatamantul special, curriculum-ul scolii de masa adaptat pentru invatamantul special integrat, metodologii, ghiduri si indrumatoare specifice ( Idem, art.9);

Absolventii unei facultati de profil cu una dintre specializarile: psihopedagogie speciala, pedagogie, psihologie, pedagogie sociala sau cu orice specializare echivalenta pot ocupa orice functie didactica din invatamantul special ( Idem, art. 11).

In tabelul urmator sunt prezentate principalele asemanari, respectiv, deosebiri dintre invatamantul de masa si invatamantul special.

Tabelul nr 1

Elemente comune si diferentiatoare ale invatamantului obissnuit si a celui special