|
PROGRAME SCOLARE PENTRU CLASA A III-A
EDUCATIE TEHNOLOGICA
NOTA DE PREZENTARE
Revizuirea programelor scolare pentru clasele a III-a - a IV-a, la nivelul ariei curriculare "Tehnologii", a avut in vedere racordarea, inca din invatamantul primar, a obiectivelor si a continuturilor invatarii la cerintele formulare pentru educatia de baza. Se creeaza astfel premisele ca, pe parcursul scolaritatii obligatorii, toti elevii sa dobandeasca un sistem de cunostinte, abilitati si atitudini care sa le faciliteze viitoarea integrare in viata sociala si profesionala. Rezultatul este benefic atat pentru individ cat si pentru societate.
Planurile-cadru de invatamant in vigoare cuprind Educatia tehnologica ca disciplina de trunchi comun atat in invatamantul primar cat si in cel gimnazial. Prin urmare proiectarea curriculum-ului acestei discipline pentru cele doua etape de scolaritate impune asigurarea coerentei orizontale si verticale. Prin modificarile pe care le aduce noul curriculum, comparativ cu ce anterior, s-a avut in vedere asigurarea corelatiei intre ceea ce au invatat elevii in clasele I - a II-a, la disciplina Abilitati practice, si ceea ce se urmareste prin noile programe scolare de Educatie tehnologica pentru clasele a V-a - a VIII-a. S-a mai avut in vedere faptul ca educatia tehnologica are un caracter interdisciplinar.
Curriculum-ul de Educatie tehnologica pentru clasele a III-a - a IV-a continua din punct de vedere structural programele scolare de Abilitati practice pentru clasele I - a II-a, continand:
Obiective cadru, urmarite pe parcursul claselor a III-a si a IV-a;
Obiective de referinta insotite de exemple de activitati de invatare prezentate pentru fiecare an de studiu;
Continuturi ale invatarii, prezentate pentru fiecare an de studiu;
Standarde curriculare, ca repere necesare pentru construirea descriptorilor de performanta in vederea evaluarii rezultatelor invatarii la finele invatamantului primar.
Care sunt schimbarile?
extinderea ariei de cuprindere a obiectivului cadru 4 - Dezvoltarea simtului practic, a celui estetic si a responsabilitatii pentru modificarea mediului natural, ca raspuns la nevoile si dorintele oamenilor, pentru sporirea componentei valoric-atitudinale a disciplinei;
reformularea unor obiective de referinta, pentru a exprima clar si concret ce se asteapta ca elevul sa stie sa faca, in progresie, de la o clasa la alta;
completarea si diversificarea exemplelor de activitati de invatare, pentru a veni in sprijinul cadrului didactic in proiectarea, pregatirea si desfasurarea activitatii la clasa.
introducerea categoriei de continuturi ale invatarii "Sugestii de produse ce pot fi realizate", in locul categoriei "Subiecte orientative", pentru dezvoltarea creativitatii si pentru valorificarea traditiilor si a experientelor pozitive locale.
I. Obiective cadru
1. Utilizarea unor tehnici de lucru cu diverse materiale si ustensile 2. Proiectarea, confectionarea si evaluarea unor produse simple 3. Dezvoltarea capacitatii de cooperare in scopul realizarii unui produs 4. Dezvoltarea simtului practic, a celui estetic si a responsabilitatii pentru modificarea mediului natural, ca raspuns la nevoile si dorintele oamenilor |
CLASA a III-a
A. OBIECTIVE DE REFERINTA SI EXEMPLE DE ACTIVITATI DE INVATARE
1. Utilizarea unor tehnici de lucru cu diverse materiale si ustensile
Obiective de referinta
Exemple de activitati de invatare
La sfarsitul clasei a III-a elevul va fi capabil:
Pe parcursul clasei a III-a se recomanda urmatoarele activitati:
1.1.
sa stabileasca asemanari si deosebiri intre corpuri din mediul apropiat, pe baza unor observatii proprii
colectarea de corpuri / materiale din mediul apropiat, dupa caracteristici comune (aspect, elasticitate, duritate, densitate etc.), pentru a fi folosite in confectionarea unor produse utile in activitatea zilnica;
observarea caracteristicilor materialelor care fac parte din aceeasi categorie (lemn de fag- stejar- brad etc.; hartie glasata-creponata-carton-calc-hartie reciclata etc.);
compararea insusirilor corpurilor / materialelor naturale sau prelucrate (culoare, forma, rugozitate, rigiditate, greutate, compresibilitate, sunete produse etc.);
identificarea unor corpuri / materiale care sunt potrivite / nepotrivite, utilizarii in activitatile legate de scoala, joaca etc.;
1.2.
sa prelucreze materiale folosind ustensile adecvate si tehnici variate
observarea ustensilelor / instrumentelor specifice prelucrarii diferitelor materiale, in cadrul unor vizite organizate la "Fabrica de paine", "Fabrica de confectii", "Fabrica de mase plastice" etc. (in functie de specificul zonei si resursele locale);
alcatuirea unor fise cu corespondente intre materialul prelucrat si instrumentele folosite pe etape, pentru a ajunge la rezultatul dorit;
folosirea corecta a unor tehnici de lucru: impletire manuala, *cu croseta sau andrelele cusaturi utilitare (coaserea nasturilor la haine, a tivului etc.); innodare; snuruire; *tehnici de cultura a plantelor (in "Gradina cu flori", "Gradina de legume", "Gradina din balcon", "Coltul viu al clasei") etc.;
1.3
sa utilizeze produse alimentare, in conditii adecvate de igiena
definirea in termeni accesibili a notiunilor "consumator", "termen de valabilitate", "aliment nealterat / alterat";
identificarea procedeelor folosite pentru pastrarea igienei in alimentatie: citirea termenului de valabilitate de pe produse, pastrarea acestora in conditii corespunzatoare etc.;
respectarea normelor de protectie si prevenirea unor accidente, in cazul folosirii frigiderului;
prezentarea importantei alimentelor;
identificarea consecintelor negative ce pot aparea ca urmare a nerespectarii normelor de igiena in alimentatie.
2. Proiectarea, confectionarea si evaluarea unor produse simple
Obiective de referinta
Exemple de activitati de invatare
La sfarsitul clasei a III-a elevul va fi capabil:
Pe parcursul clasei a III-a se recomanda urmatoarele activitati:
2.1.
sa alcatuiasca un plan de lucru pentru a realiza un produs
dialog dirijat pe tema necesitatii de a alcatui un plan inainte de realizarea oricarui produs (evidentierea consecintelor care apar ca urmare a nerespectarii etapelor parcurse pentru obtinerea unui produs);
selectarea celor mai potrivite materiale si instrumente, in functie de scopul urmarit;
descrierea actiunilor desfasurate in cadrul fiecarei etape a realizarii unui produs;
ordonarea logica a etapelor unei activitati (scopuri, mijloace, dificultati, rezultate, consecinte etc.), din perspectiva planificarii unei activitati proprii (realizarea unui produs necesar in viata de zi cu zi);
2.2
sa confectioneze produse utile, folosind materiale si tehnici variate
realizarea unor compozitii decorative pentru design interior, a unor colaje, accesorii de vestimentatie etc., prin tehnicile: impletire manuala, *cu croseta sau andrelele, cusaturi utilitare, innodare, snuruire, *cusaturi decorative sau alte tehnici etc.;
realizarea de jucarii muzicale;
realizarea unor produse adecvate sarbatorilor specifice (locale), in functie de anotimp;
reprezentarea sub forma de colaj a unor fragmente sugestive din textele literare studiate;
completarea portofoliului cu desene, colaje, scheme, *tabele, *grafice despre: schimbari ale propriului corp de-a lungul unei perioade de timp; fenomene si procese naturale, observate de-a lungul unui interval de timp; schimbari observate in viata unei plante sau a unui animal din mediul apropiat etc.;
reprezentarea prin colaje, mini-machete etc. a unor fenomene naturale observate in mediu, in scopul participarii la concursuri, expozitii, intalniri cu oameni de stiinta etc.;
*descoperirea de modele (teme) noi prin combinarea tehnicilor invatate si a materialelor din natura si sintetice;
2.3.
sa aprecieze calitatea produsului finit, raportat la proiectul initial
exprimarea unor opinii privind produsele proprii sau ale altora, dupa criterii functionale si estetice.
3. Dezvoltarea capacitatii de cooperare in scopul realizarii unui produs
Obiective de referinta
Exemple de activitati de invatare
La sfarsitul clasei a III-a elevul va fi capabil:
Pe parcursul clasei a III-a se recomanda urmatoarele activitati:
3.1.
sa realizeze produse colective
desfasurarea de activitati in echipa / grup, pentru realizarea unor proiecte, constructii, *mini-machete, etc., folosind tehnici de lucru invatate si materiale diverse;
asamblarea produselor partiale in vederea obtinerii unui produs final al grupului;
3.2.
sa-si asume responsabilitati in activitatea de grup
stabilirea regulilor de desfasurare a activitatilor in grup si a responsabilitatilor fiecarui membru al grupului.
4. Dezvoltarea simtului practic, a celui estetic si a responsabilitatii pentru modificarea mediului natural,ca raspuns la nevoile si dorintele oamenilor.
Obiective de referinta
Exemple de activitati de invatare
La sfarsitul clasei a III-a elevul va fi capabil:
Pe parcursul clasei a III-a se recomanda urmatoarele activitati:
4.1.
sa valorifice experienta pozitiva locala in activitatile de prelucrare a mediului
exercitii-joc de analiza a unui produs, dupa criterii practice si estetice;
confectionarea unor produse utile si de bun gust, valorificand traditiile locale;
*derularea de proiecte integrate, urmarind educatia pentru calitate;
exercitii de identificare a cat mai multe posibilitati de utilizare pentru obiectele realizate;
*analiza povestilor de succes din comunitate, pentru evidentierea deprinderilor si atitudinilor de care ar trebui sa dispuna un intreprinzator de succes (educatia antreprenoriala);
4.2
sa descopere solutii de valorificare optima a materialelor refolosibile in combinatie cu alte materiale
realizarea schematica sau sub forma de povestire a drumului pe care un produs natural il parcurge pana devine deseu;
selectarea in recipiente separate a unor materiale (hartie, sticla, plastic, lemn, fier etc.), pentru a fi reutilizate/ reciclate, asamblate in constructii, machete, ornamente etc.;
organizarea unor concursuri, carnavaluri, expozitii, cu obiectele realizate din materiale reciclabile;
*4.3
sa identifice surse de poluare, care pot afecta calitatea vietii, atunci cand omul modifica mediul
*definirea in termeni accesibili a notiunii de "poluare";
exemplificarea, cu ajutorul mijloacelor mass-media, a modurilor de poluare si a masurilor care ar trebui intreprinse pentru stoparea acestora;
*vizitarea localitatii si identificarea surselor de poluare;
*popularizarea in cadrul revistei scolii sau a ziarului comunitatii locale a experientelor pozitive traite de elevi privind grija fata de mediu.
B. Continuturile invatarii
1. Elemente de proiectare a activitatii: planul de lucru pentru realizarea unui produs
2. Activitati cu materiale din natura
tehnici combinate: decupare, rupere, impletire, lipire, vopsire, innodare, snuruire, *realizare de aranjamente florale
*cultura plantelor- tehnici simple de cultivare si ingrijire
3. Activitati cu materiale sintetice
3.1. Hartia
tehnici combinate: trasarea unui contur, decuparea, lipirea, ruperea, indoirea
3.2. Materiale plastice
insusiri ale materialelor plastice
constructii din material plastic: cu piese existente in comert si din materiale refolosibile
3.3. Fire si materiale textile
insusiri ale firelor si materialelor textile
cusaturi utilitare (tiv, nasturi)
tehnici combinate: innodare, snuruire, impletire manuala
*tehnici: *cusaturi decorative (puncte de cusaturi la alegere, in functie de traditia zonei) ; impletire cu croseta sau andrelele
4. Activitati desfasurate in gospodarie
4.1 Norme de protectie a consumatorului
4.2 Igiena alimentelor si a alimentatiei
*4.3 Retete simple
5. Evaluarea produselor realizate: criterii functionale si estetice
C. Sugestii de produse ce pot fi realizate: