Perceptii asupra multiculturalismului

Multiculturalismul este un termen care a avut o cariera rapida in Romania, ajungand o notiune organizatoare cu multiple valente semnificante in contextul dezbaterilor recente referitoare la politicile educationale si culturale fata de minoritati. Aceasta aprehensiune nu se datoreaza exclusiv reputatiei de care se bucura termenul si setul de idei conexe in discursul politic si intelectual occidental, ci si unei nevoi, bine articulate in cadrul dezbaterii intelectuale[1], de a gasi alternative la variatele discursuri cu tenta nationalista articulate in jurul problemei gestionarii diversitatii culturale si integrarii comunitatii politice.

Analiza noastra incearca, folosind datele unor anchete si analize, sa contureze aspectele majore ale reprezentarilor publice articulate in legatura cu contextul problematic in care s-a vehiculat termenul de multiculturalism.

Ca atare, intr-o prima parte, o sa trecem in revista contextul politic si discursiv general in care a conceptul a fost aclimatizat. Schitand diferitele reprezentari politice si publice atasate acestei notiuni, ne vom concentra mai ales asupra variatelor tentative de a definii si redefinii multiculturalismul.

Accentuam ca demersul nostru nu intentioneaza sa abordeze in substanta problema multiculturalismului, in calitatea ei de ideologie a gestionarii diversitatii culturale. Nu ne intereseaza in ce masura a fost legitima - in sensul fidelitatii fata de ideile autorilor considerati clasici - invocarea de catre unii actori publici a termenului. Constatam doar ca acesta a devenit un element important al retoricii referitoare la gestionarea diversitatii culturale; mai mult decat atat, in ultimii patru-cinci ani asistam la o controversa legata de sensul si semnificatiile atasate multiculturalismului, in legatura cu diferitele proiecte si initiative care se desfasoara sub aceasta umbrela semantica.

Datele pe care le vom prezenta, in a doua parte, nu doresc decat sa ilustreze modul in care populatia se raporteaza la diferitele tematizari si problematizari ale universului discursiv conturat in jurul multiculturalismului.

Controverse politice si reprezentari ale multiculturalismului

Termenul de multiculturalism apare relativ sporadic inainte de 1996, remarcabila fiind folosirea lui, vadit emblematica, de catre UDMR la alegerile din acel an, incluzandu-l chiar in titlul programul electoral din acel an: "Incredere in om si in societatea multiculturala"[2]. Este vehiculat mai frecvent incepand cu 1997, in contextul dezbaterilor publice si politice conturate in legatura cu reforma institutionala a invatamantului superior pentru minoritati.

Atunci, urmare a cooptarii UDMR in coalitia aflata la putere, a fost inclusa in programa de guvernare promavarea unei legislatii care sa permita o dezvoltare institutionala a invatamantul tertiar in limba maghiara.

In legatura cu finalitatea acestui proces de reforma, s-au remarcat doua pozitii relativ opuse, ambele folosind in argumentare, intr-un mod sau altul, termenul "multicultural".

O pozitie sustinea necesitatea dezvoltarii procesului de reforma a invatamantului in limbile minoritatilor in cadrele institutionale deja existente[3], implicand schimbari majore sub doua aspecte: extinderea profilelor la care se organizeaza predarea si in limbile minoritatilor nationale[4], respectiv initierea unor restructurari organizationale urmarind realizarea unui grad sporit de autoadministrare a predarii in aceste limbi (Marga, A. 1998, p. 80).

Cealalta pozitie milita pentru crearea unei universitati autonome de stat cu predare in limba maghiara, considerand ca doar o atare solutie institutionala reflecta adecvat caracterul multicultural al societatii romanesti (Marga, A. 1997, p. 163)

In aceasta prima faza a negocierii multiculturalismului (Magyari V. E. 1997), miza politica imediata era relativ redusa, ca atare dezbaterea avea un caracter relativ restrans, fara un impact major asupra opiniei publice.

Situatia s-a modificat considerabil in legatura cu dezbaterea legata de infiintarea Universitatii Petőfi - Schiller[5], cu predare in limbile maghiara si germana, care, foarte probabil ca si din ratiuni de acceptabilitate publica, purta si eticheta de multicultural.

In acest context dezbaterea a capatat un  caracter predominant (si pentru o perioada exclusiv) politic[6], principala dezbatere s-a concentrat pe definirea continutul multiculturalismului. Motivul principal al prezentei atat de proeminente pe agenda dezbaterilor parlamentare a conceptului de multicultural, era de fapt legat de contestarea naturii multiculturale a Universitatii Petőfi - Schiller. Conform proiectului, aceasta ar fi urmat sa includa facultati si sectii cu predare in limbile minoritatilor (recte in maghiara si germana), fara a avea subunitati care sa organizeze predarea exclusiv sau si in limba romana. In fond era o contestare a oricarui proiect de institutie de invatamant superior fara o prezenta majoritara, multiculturalismul fiind invocat in acest sens mai de toti actorii care au fost impotriva unui atare proiect (Andreescu, G., 1999, pp. 194 - 198).

Evolutiile ulterioare tind sa confirme aceasta instrumentalizare a multiculturalismului intr-o dezbatere pe o problema politica actuala. Termenul de multicultural va fi inclus in legea modificata a invatamantului[7], dar fara a aduce ceva nou - sau de perspectiva - in problematica aparuta in jurul multiculturalismului. Conform legii, o universitate multiculturala este una in care se preda in mai multe limbi. Nu se stipuleaza nici prezenta obligatoria a limbii romane, dar nu se specifica nici alte aspecte, cum ar fi cele referitoare la modul de organizare a unor asemenea institutii. Aceasta solutie legislativa, este practic rezultatul unei calmari a spiritelor care s-au incins in timpul negocierilor modificarii legii invatamantului (UDMR a amenintat de mai multe ori cu retragerea din coalitie); ca atare era s-a optat (pentru a nu ofensa nici o parte) pentru formula unei declaratii principiale[8] de promovare a unui multiculturalism practic nedefinit.

In lipsa unor reglementari clare a aspectelor de continut, dezbaterea in jurul multiculturalismului a continuat. Astfel din 1999 in cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj (principala institutie de invatamant superior cu caracter multilingv din Romania, care si-a asumat intr-un mod programatic promovarea multiculturalismului) au (re)inceput negocierile privind mecanismele institutionale menite sa ofere control si influenta reprezentatilor diferitelor linii de predare[9].

Dezacordul de fond intre cele doua pozitii este legat de natura secundara si qvasi-formala, in raport cu structura de baza a Universitatii, a structurilor care asigura invatamantul pentru minoritati. Reprezentantii cadrelor didactice care predau in limba maghiara, accentua optau pentru crearea unoe structuri primare (catedre si facultati) separate, care sa includa specializarile la care este organizat invatamantul in aceasta limba.

Cealalta pozitie, agrea institutionalizarea reprezentarii minoritatilor, prin asigurarea unor locuri separate in forurile de conducere ale universitatii, eventual alte formule prin care un anumit grad de reprezentativitate si influenta poate fi exercitat, dar fara a aduce atingere la sistemul de organizare a universitatii pe catedre si facultati, neagreand crearea unor structuri primare oarecum paralele cu cele existente.

Pana la urma a avut castig de cauza formula integrata, reprezentantii diferitelor linii de studii au capatat ceva mai multa influenta in diferitele structuri decizionale universitare.

Doar din aceste cateva evenimente invocate putem observa ca dupa 1996 termenul de multicultural a capatat un rol central in reflexia publica politizata cu privire la invatamantul tertiar in limba maghiara, si mai general in legatura cu integrarea politica a minoritatilor nationale.

Invocarea multiculturalismului a reprezentat doar o sursa vremelnica si formala de compromis intre diferitele pozitii relative la problema invatamantului tertiar de limba maghiara. Ne referim mai ales la proiectul Universitatii multiculturale Petőfi - Schiller, care s-a dovedit a fi a solutie politica de moment nicidecum una viabila pe termen lung.

Deasemenea trebuie remarcat ca indiferent de nivelul si miza dezbaterilor care invocau multiculturalismul, granitele etnice dintre reprezentantii diferitelor pozitii rezumate mai inainte, s-au reprodus in mod constant. Fie ca ne gandim la nivelul UBB Cluj unde, cu cateva exceptii lipsite de continuitate si profil marcant, dezbaterea privind continutul structurilor institutionale multiculturale, a fost o dezbatere antrenand pe de o parte profesori romani, pe de alta pe cei maghiari. Si chiar daca nu exista relatari despre relatii marcate de tensiuni inter-etnice, reprezentarile mediatice ale diferendelor, au alimentat imaginea existentei unor linii nete de demarcare dintre etnii.

Tot asa dezbaterea si mediatizarea proiectului Petőfi-Schiller[10], in general a contenciosului politic legat de o universitate de stat cu predare in limba maghiara, in care termenul de multicultural a jucat un rol predominant, a reprodus aceeasi imagine unor linii de ruptura nete. In legatura cu acest proiect marile cotidiene nationale au publicat, in toamna anului 1988, in decurs de mai putin de o luna mai mult de 50 de relatari despre protestele, nu numai ale politicienilor, ci si a unor categorii indefinite de genul: majoritatea locuitorilor din Cluj-Napoca (Zsigmond Cs. 1999).

In legatura cu multiculturalismul (in general in cazul unor probleme legate de relatii interetnice) limbajul mediatic opereaza cu reprezentari care impart populatia in categorii etno-nationale clar distincte, dintre care relatiile au o dinamica reciproc exclusiva. Chiar daca acest sistem de coduri nu este o descriere fidela a relatiilor inter-etnice, este o dimensiune constitutiva a acestor relatii (Brubaker. R. 1998, p. 297), ca atare imaginea dominanta despre aceste relatii, ramane cu precadere dihotomizant.

Multiculturalismul, universul semantic si ideatic legat de aceasta, a fost o incercare de a oferii o alternativa la acest mod de reprezentare. Datorita diferitelor instrumentalizari politice, a unor dezbateri (in care dincolo de negociereea sensului multiculturalismului, publicul putea sa asiste la o contestatare reciproca a interpretarilor) multiculturalismul n-a reusit sa se impuna ca o alternativa a etno-nationalismului fiind asimilat (probabil fara voia majoritatii actorilor care l-au promovat in mod consecvent si constient) acestui mod de a reprezenta si de a se raporta la gestiunea diversitatii culturale.. Nu ne referim la continutul ideologic ci la formele de manifestare publica care invocau multiculturalismul, fiind reproduse reprezentari ale unor relatii de delimitare neta intre romani si maghiari, a unor negocieri care in mod inevitabil se transforma intr-un joc cu suma nula.

Tematizari, imagini, reprezentari

discursul majoritar

Dupa cum am mai mentionat multiculturalismul a fost vehiculat in legatura cu politicile educationale, mai restrans legat de politicile lingvistice, totusi in sensul ei cel mai general este legat de problema integrarii minoritatii maghiare.

Citam in acest sens cateva declaratii politice, tipice dealtfel pentru modul in care se incadreaza si se produce in mod public definirea multiculturalismului:

Declaratia ministrului educatiei 'Infiintarea acestei universitati [Petőfi-Schiller] nu poate fi tratat decat cu respectarea stricta a procedurilor legale, iar conceptul de multiculturalitate trebuie sa includa, obligatoriu, studiul in limba oficiala a statului respectiv'[11]

Declaratia presedintelui PDSR, Ion Iliescu: 'Solutia propusa de Guvern [Petőfi-Schiller] este total nefericita, incorecta si inacceptabila. Acreditarea de catre UDMR a ideii ca tinerii maghiari nu au posibilitatea de a invata in limba materna este neavenita. Exista deja ideea de multiculturalitate, astfel de universitati functionand la Oradea, Bucuresti, Cluj. Nu trebuie sa inventam acum o solutie care deja exista. Solutia de universitate biculturala reprezinta de fapt introducerea prin usa din dos a ideii de separatism si segregationism.'[12]

In intarirea sensului acestor declaratii vine si gestul unor partide politice de a contesta in fata justitiei proiectul universitatii maghiaro-germane Petőfi Schiller, unul dintre motivele invocate fiind paragraful Constitutiei care prevede statutul oficial al limbii romane, ceea ce, in viziunea contestatarilor, ar exclude functionarea unor institutii de invatamant superior in care limba romana sa nu figureze intre limbile de predare.

Putem observa ca invocarea multiculturalismului are, in acest discurs doua functii majore, una de valorizare a limbii oficiale in raport cu cea maghiara, a doua de a delegitima proiectul institutional mono-, sau in cazul la care facem referire bicultural. In mod implicit se accentueaza rolul multiculturalismului in promovarea comunicarii sociale, considerand ca o atare formula creaza cadre propice studentilor minoritari pentru a insusi limba romana, si prin aceasta se asigura un spatiu de comunicare in care toata lumea este capabila sa comunice in aceasta limba. Deci accentul se pune pe legitimarea unei ordini sociale in care raporturile de putere intre aceste culturi sunt asimetrice, integrarea (sau evitarea fragmentarii) fiind valoarea referentiala care legitimeaza o atare configuratie de relatii intre culturi.

Limba este dimensiunea cea mai evidenta a diferentei culturale in legatura cu care se pune problema integrarii, ca atare sa observam modul in care populatia romana se raporteaza la la variatele aspecte ale diversitatii lingvistice in contextul integrarii si comunicarii sociale.

Dupa cum se poate observa din datele din tabelul 1. Peste 70% dintre romani considera un gest de deferenta cvasi-obligatorie, folosirea in context public de catre minoritari a limbii romane.

Tabel 1. - Este nepoliticos ca doi maghiari sa vorbeasca in limba maghiara atunci cand in jur sunt si romani, indiferent de subiectul discutiei. (CCRIT - Etnobarometru) [13]

Aceasta raportare la folosirea limbii maghiare nu este manifestarea unei atitudini intolerante a populatiei majoritare fata de folosirea in public a limbii maghiare, dealtfel caracteristic pentru ceva mai mult de un sfert - 27,1% - din populatie (vezi tabel 2.). Mai degraba ne indica acel procentaj din populatie care considera ca alegerea codului in care se comunica intr-un context public (dar nereglementat oficial) nu este o optiune privata, individuala, ci se aplica o norma non-excluderii, ceea ce s-ar putea formula in termenii urmatori: manifestarea diferentei culturale nu poate rezulta excluderea majoritarului.

Tabel 2. - Ma deranjeaza sa aud vorbindu-se limba maghiara in jur (CCRIT - Etnobarometru)

In legatura cu o atare norma trebuie mentionat ca perceptia generalizata este ca ea, in general nu este respectata (vezi tabel 3.). O mare parte dintre romani evalueaza relatiile de comunicare cu maghiarii ca fiind problematice: aproape doua treimi din populatie esta  mai mult sau mai putin ferm convinsa, ca reticenta maghiarilor in a folosii limba romana este un fenomen raspandit.

Tabel 3. - Sunt multi maghiari care, desi stiu, evita sa vorbeasca in limba romana (CCRIT - Etnobarometru)

O problema centrala a reprezentarilor romanilor referitor la maghiari, mai precis la folosirea limbii maghiare o reprezinta idea ca acesta poate fi (respectiv considerat ca in mod frecvent este) forma a excluderii, si sub acest aspect este considerat a fi a o sursa a tensiunilor interetnice. In acest context peste 60% dintre romani sunt de acord (vezi tabel 4.) cu idea ca insusirea limbii minoritatilor ar duce la imbunatatirea relatiilor interetnice.

Tabel 4. In ce masura sunteti de acord ca urmatoarele lucruri ar duce la imbunatatirea relatiilor interetnice: Copiii romani sa poata invata la scoala si limbile minoritatilor nationale. (CCRIT - Etnobarometru)

Respectiv mai mult de doua treimi din populatia de nationalitate romana (vezi tabel 5.) considera cunoasterea limbii maghiare, respectiv eventuala utilizare a acesteia in contactul cu vorbitori nativi, un gest acceptabil.

Tabel 5. Romanii care au invatat maghiara pentru a vorbi cu cunoscutii  lor maghiari au facut bine. (CCRIT - Etnobarometru)

Dar asteptarea ca romani sa insuseasca limba maghiara, ca un gest de acomodare la un mediu lingvistic cu predominanta maghiara, are mai putin sprijin. (vezi tabel 6.)

Tabel 6. Ar trebui ca romanii din zonele locuite aproape in intregime (numai) de maghiari sa cunoasca limba maghiara. (CCRIT - Etnobarometru)

Desi tendinta proeminenta este considerarea unui anumit nivel de cunoastere a limbii minoritatilor ca mijloc al detensionarii relatiilor interetnice (tabel 4.), promovarea unui bilingvism societal si nu numai minoritar[14] ca norma a comunicarii sociale (cel putin acolo unde exista o prezenta minoritara pronuntata) are un sprijin semnificativ mai redus (tabel 6.).

O situatie aparent paradoxala, dar explicabila prin faptul ca raportarea la limba maghiara se face pe doua planuri distincte.

Pe de o parte prin contrast simbolic: maghiara ca limba neoficiala, cu un status inferior are o relevanta particulara in intarirea statusului oficial al limbii romane, in fond a identitatii de majoritar.

Pe de alta limba minoritara poate reprezenta o resursa prin care individul poate avea aces la situatii de comunicare, la un set de relatii sociale si personale din care, datorita necunoasterii acestei limbi, se simte exclus. Deci paradoxul se explica prin dubla dimensiune, simbolica si comunicativa[15], a raportari la diferenta lingvistica.

Ca atare a vorbi in maghiara, in reprezentarea romanilor, nu este manfiestare pasibila de conotatii negative, dar orice tendinta de echivalare a pozitiei oficiale a limbii maghiare cu romana (in termeni de oficialitate, pozitie institutionala, etc.), este reprezentat ca un atentat la dimensiunile identitare simbolice articulate in legatura cu limba.

O atare raportare are o explicatie sociolingvistica prin referire la tipul de bilingvism specific contextului relational roman-maghiar. Bilingvismul maghiarilor din Romania[16] se poate considera in linii mari una aditiva in sensul ca insusirea limbii romane implica extinderea repertoriului lingvistic deja existent si este mai putin specific un bilingvism substractiv[17] (insusirea limbii romane indeobste nu implica a reducere a competenti in limba maghiara). Deci bilingvismul maghiarilor nu implica, cel putin nu pe o scala socaila mai larga, o diferentiere functionala neta si implicand o relatie ierahica dintre cele doua limbii[18]. Ca atare asimetria in termeni de status oficial dintre maghiara si romana, nu implica atribuirea unii status socio-cultural mai scazut limbii maghiare, cunoasterea limbii maghiare de catre romani fiind considerata o resursa interactionala efectiva in contextul comunicarii sociale.

Analizand perceptiile populatiei majoritare putem observa un set de atitudini intercorelate ce se pot modela intr-un spatiu definit de axele: informal - institutional respectiv privat - public.

Pe dimensiunea privat - institutional avem activitatile culturale institutionalizate ce se desfasoara in limba materna, dar in legatura cu care exista opinia dominanta ca ele nu afecteaza major problema integrarii sociale (vezi tabelele 7 si 8).

Tabel 7. Sunteti de acord ca minoritatile sa aiba biserici proprii?-[19]

Tabel 8. Sunteti de acord ca minoritatile sa aiba presa in limba lor materna?[20]

Pe dimensiunea informal-privat se plaseaza raporatarea dominat pozitiva la insusire (neobligatorie) a limbii maghiare de catre romani (vezi tabel 5). Pe dimensiunea informal-public gasim raportarea relativ ambigua la folosirea in public a limbii maghiare in legatura cu care exista o anumita tendinta de a promova o reglementare (Tabel 1), foarte probabil ca nu cu motivatia primara a intaririi unor relatii simbolice, ci mai degraba din ratiuni de acces de la variatele situatii de comunicare.

Pe dimensiunea public-institutional avem predominant o respingere a variatelor forme de comunicare institutionalizata si oficializata in limba maghiara, in general in limba minoritatilor (vezi tabelele 6, 9-10). Acesta se manifesta inclusiv in chestiuni particulare, de detaliu, dar care, in perioada 1994 - 1998, au fost in centrul dezbaterilor publice si politice (vezi tabelele 11 - 12)

Tabel 9. Sunteti de acord, ca minoritatile sa poata avea scoli proprii?

Tabel 10 Sunteti de acord ca minoritatile sa-si poata folosi limba materna in contactul  cu administratia publica?

Tabel 11. Sa dea examen de admitere in limba materna[27]

Tabel 12.. Sa invete in limba materna geografia si istoria Romaniei[28]

Se poate oserva clar ca pe dimensiunea institutional-public se manifesta cea mai pronuntata respingere a oricarei pretentii de schimbare de status a limbii maghiare. De asemenea trebuie remarcat ca desi bilingvismul societal extins este considert o solutie de compromis, ce ar duce la detensionarea relatiilor interetnice, o promovare efectiva a acesteia, ar implica o echilibrare partiala a relatiilor asimetrice de pozitie oficiala dintre limba majoritatii si limba maghiara, ca atare se bucura de un sprijin foarte modest.

In evaluarea acestor tendinte, pe langa motivatiile de ordin simbolic, trebuie mentionate si ratiuni ce tin de posibilitatea afirmarii in comunicarea sociala neinstitutionalizata intr-un mediu multilingv numai pe baza cunoasterii limbii romane. Avand in vedere ambele dimensiuni ar fi exagerat sa consideram tendinta de a refuza o solutie de reciprocitate (promovarea in locul unui bilingvism minoritar, unidirectional, unul societal bidirectional) ca fiind manifestarea unui fundamentalism lingvistc al majoritatii[29]. Cu atat mai mult cu cat nici pe departe nu se poate constata o atitudine de superioritate motivata moral sau in termeni metalingvistici[30] a vorbiri in limba romana in comparatie cu vorbirea in limba maghiara, practica vorbirii in maghiara a romanilor, daca nu pune sub semnul intrebarii ordinea ierarhica oficiala si simbolica a limbilor, este evaluat predominant aprobator. Acest apect aspect este cu atat mai interesant cu cat analisti discursului nationalist al lui Ceausescu, subliniau elemente de exaltare a superioritatii limbii si culturii romane in comparatie cu popoarele din jur, a caror incercare de a-i asimila pe romani a esuat tocmai acestei preupuse superioritati (Gilberg, T. 1980). Iata inca un element pentru a ne raporta cu precautie la problema mostenirii national comuniste.

Poate cel mai important element al acestui set de reprezentari si atitudini este atribuirea unei raportari contestatare maghiarilor, in legatura cu aceasta ordine sociala. Nu este vorba doar de contestarea simbolica a pozitiei limbii romane, prin negocierea unui uz mai extins in sfera publica, ci si presupusa sfidare de care multi ar da dovada prin evitarea folosirii limbii romane.

Aceasta tema a refuzului de catre maghiari a mentineri legaturilor sociale produse de si prin comunicare este elementul central pe care se bazeaza si prin care se legitimeaza (in majoritatea situatiilor in mod implicit) optiunea care considera ca multiculturalismul implica o forma institutonala integrata, bazata pe o simetrie intre culturi, pastrand anumite aspecte de asimetrie in termeni de putere.

Acestea sunt temele, tematizarile, ideile si atribuirle centrale ale ideologiei lingvistice[31] dezvoltate in legatura cu problema politicilor educationale a minoritatilor, in legatura cu gestionarea diversitatii lingvistice. Observam considerarea prioritara a temei integrarii in spatiul public, diversificarea acestui spatiu public find o problema secundara considerata neproblematica in masura in care nu afecteaza ordinea simbolica existenta intre cele doua limbi.

In centrul acestei ideologi lingvistice sta notiunea habermasiana de public (asa cum o reinterpreteaza sociolingvistic Gal, S. and Woolard, K.A., 1995), ca metafora unei conversatii (directe sau mediate), gandita atat ca emblema cat si ca fundament de legitimare a unei ordini politice democratice, care-si propune includerea fiecaruia, fara a-l considera purtatorul unei determinari particulare[32] (Gal, S. 1998, p. 326). Regulile, institutile (limba oficiala, universitatea luat in sens generic, etc.) acestui camp de comunicare sunt considerate constitutive, ca atare manifestarile contestatare sau intentiile de redefinire, subversive.

Discursul minoritar

In cazul reprezentarilor populatiei maghiare privind multiculturalismul, analiza nostra este pe de o parte mai usoara, avand la dispozitie o serie de rezultate ale unor anchete care au formulate intrebarile intr-un mod mult mai directionat pe anumite tematizari dezbatute, vehiculate in timp in legatura cu problematica muticulturalismului.

Pe de alta, avem anumite dificultati legate de tematizarile din discursul public. Acesta se datoreaza variatelor semnificatii (foarte contradictorii) atasate de notiunea de multicultural aparute in dezbatera publica. Pe langa negocierile mai sus sintetizate, privind continutul multiculturalismului, publicul maghiar a asistat si la o schimbare radicala de semnificatii a termenului.

Daca in campania electorala din 1996 multiculturalismul era un argument pentru egalitatea culturilor din Transilvania ce au dezvoltat forme specifice de coexistenta, fiind invocat ca un suport pentru variatele proiecte de autonomie, incepand cu 1997 asistam la o anatemizare a proiectului universitatii multiculturale Babes-Bolyai. Multiculturalismul fiind reprezentat in discursul public ca o contraideologie la proiectul unei universitati maghiare autonome (Horváth, I., 1999)

Dar chiar si in contextul in care eticheta de multiculturalism era vehiculat pentru a conferii o acceptabilitate publica mai mare proiectului (pana la urma doar politic) unei universitati maghiaro-germane, nu a avut un ecou univoc, unii lideri contestatari din interiorul UDMR s-au raporat la ea cu reticienta marcata. Practic multiculturalul a devenit contrara termenului de autonom.

Dincolo de discursuri nu putem sa nu remarcam anumite tendinte ce au avut loc partial legat de eticheta de multicultural. In ultimul deceniu al mileniului invatamantul tertiar de limba maghiara a inregistrat o crestere semnificativa in ceea ce priveste oferta de specializari si numarul de locuri de scolarizare. Cresterea ofertei educationale in limba maghiara, si in general explozia pietei invatamantului tertiar din Romania, nu putea sa nu aiba un impact semnificativ la modul in care aceasta populatie se raporta la problema invatamantului universitar. Practic s-a trecut de la o situatie de penurie, in care maghiarii acuzau o politica discriminativa a accesului in universitate (Joó, R. and Ludányi, A., 1994, pp. 66 - 67), la o situatie in care practic competitia nu se mai da pentru a intra in invatamantul tertiar, ci pentru avea acces la locurile finantate din buget. Deci strategiile tinerilor si ale familiilor lor nu mai iau un calcul un dezavantaj real sau presupus datorat apartentei etnice, ci se concentreaza pe evaluarea costurilor unei diplome.

In acest context, chiar daca la multe specializari nu exista invatamant in limba maghiara, chiar daca la unele specializari dificultatile in cunoasterea limbii romane diminuau sansele de acces a tinerilor maghiari, factorul etnicitate sau competenta lingvistica in limba romana nu afecteaza marcant sansele de acces si de afirmare in invatamantul tertiar.

Putem oberva pa baza discursurilor  si tendintelor prezentate ca in cazul minoritatii maghiare asistam la o situatie mult mai complexa. Pe de o parte ei se raporteaza si la discursul si opinia publica majoritara mai sus prezentata. Pe de alta sunt mobilizati, demobilizati in legatura cu variatele proiecte institutionale, asista la legitimari si delegitmari ale termenului de multiculturalism. Dar dincolo de aceste dezbateri, in ceea ce priveste greutatile legate de obtinerea unei diplome, aparteneta etnica, cunoasterea limbii romane tind sa devina mai putin semnificative in comparatie cu originea sociala.

In analiza opiniei publice, in contextul unui tablou atat de complex din motive de comparabilitate sa incepem cu atitudini referitoare la limba, incercand conturarea unor aspecte specifice ale ideologiei lingvistice maghiare, articulate la nivelul opiniei publice in contextul dezbaterii privind pozitia limbii minoritare in context public si institutional.

In termeni de raprotare pragmatica exista o raportare clara de acceptare, confirmare utilitatii cunoasterii limbii romane (tabel 13-14). Intrebati intermeni generali despre utilitatea limbii romane 98% (majoritatea lor intr-un mod ferm) au raspuns pozitiv, desi ipoteza nostra era ca exista o categorie de populatie (marcati de prejudecati puternice, cei care subscriu la iminenta asimilarii, a mortii culturale a maghiarilor din Romanie, etc.) care va judeca problema utilitatii din marcat de variatele aspecte de stres comunitar.

Tabel 13. Cunoasterea limbii romane poate fi numai folositoare pentru toata lumea.(CCRIT 1999 octombrie)[33]

Bilingvismul este reprezentat ca o resursa in activitatile practice cotidiene, inclusiv de catre cei care, au declarat ca nu prea cunosc limba romana.

Tabel 14 Maghiarii care cunosc bine limba romana, gasesc mai usor un loc de munca. (CCRIT 1999 octombrie)

Problema devine mai nuantata in contextul in care bilingvismul este formulat ca norma ce rezulta din legaturile juridice pe care maghiarii ca cetateni o au cu statul roman. Chiar daca tendinta generala este de acceptare observam o anumita ezitare, predominant fiind acordul partial (tabel 15).

Tabel 15 Pentru ca sunt cetateni romani, maghiarii din Romania ar trebui sa cunoasca bine limba romana. (CCRIT 1999 octombrie)

Trecand la nivelul interactiunii cotidiene, observam predominanta perceptiei unei respingeri a romanilor fata de maghiarii care nu vorbesc bine limba romana (tabel 16)

Tabel 16. Romanii, in general manifesta respingere fata de acei maghiari care nu cunosc bine limba romana (CCRIT 1999 octombrie).

Este totusi remarcabil ca un procentaj semnificativ este retinut in a aproba validitatea unei asemenea perceptii. Deasemenea tot aproximativ o treime din populatie maghiara este retinuta in a evalua politicile lingvistice ale statului roman ca fiind indreptate impotriva maghiarilor, acesta ramanand totusi opinia dominanta (tabel 17 - 18).

Tabel 17. In multe situatii autoritatile folosesc limba romana ca un instrument de opresiune fata de minoritati. (CCRIT 1999 octombrie)

Tabel 18 Prin faptul ca statul impune in multe locuri folosirea limbii romane, urmareste de fapt asimilarea maghiarilor. (CCRIT 1999 octombrie)

Aceste atitudini si perceptii pot fi sintetizate intr-un model definit de axele simbolic - practic respectiv cotidian - oficial.

La nivelul discursului politic si public renegocierea statutului limbii maghiare la nivel declarativ nu implica renuntarea la insusirea limbii romane. Si chiar daca s-au formulat variate discursuri contestatare vis-ŕ-vis de politicile lingvistice ale statutlui, ajungand -  inainte de 1996 - a acuza statul roman de un Kultukampf sistematic dus impotriva maghiarilor, niciodata nu s-a ajuns pana la contestarea limbii romane.

Ca atare, chiar daca nu in mod expres asumat si promovat, bilingvismul minoritar este o dimensiune actuala a ideologiei lingvistce a minoritatii maghiare din Romania, desigur este exprimat mai ales in diferite contexte reactive, defensive (explicatii, precizari ale politicienilor UDMR in situatiile in care in diferitele dezbateri li-e reproseaza ca nu doresc ca maghiarii din Romania sa invete limba romana).

Daca analizam pe dimensiunile cotidian - practic, oficial - practic, bilingvismul este privit ca o resursa de majoritatea respondentilor. Pe dimensiunea simbolic-cotidian observam perceptia unor situatii tensionate legate de modul cum de reactie a romanilor la situatiile in care maghiarii nu cunosc bine limba romana. In fond este o perceptie a existentei unei presiuni normative la nivelul intalnirilor cotidiene, izvorate fie din reactii negative la auzul folosirii limbii maghiare[34], fie datorate unor reactii de imputare, in diferite circumstante cotidiene sau oficiale, a slabei performante in limba romana. Situatia este si mai complexa daca analizam problema in dimensiunea simbolic - oficial. Pe de o parte, avem relativa ezitare a confirmarii fundamentarii bilingvismului ca asumare a unei obligatii cetatenesti, pe de alta avem tendinta dominanta, dar nu exclusiva de a evalua politicile lingvistice ale statului roman ca forme de agresiune culturala indreptata impotriva minoritatilor.

Bilingvismul este in linii mari acceptat de populatia maghiara ca o parte constituenta a unei ordini sociale, mai ales in contextul raportarii la aspectele pragmatice ale comunicarii sociale. Probleme sunt percepute in legatura cu variatele forme cotidiene si simbolice menite a exprima si reitera aceasta ordine. In linii mari putem conclude ca din perspectiva populatiei bilingvismul este considerat legitim prin referire la practica sociala, dar este intr-o partiala criza de legitimitate sub aspect ideologic.

Datele referitoare la limba scolarizarii, respectiv optiunile referitoare la forma institutionala a invatamantului universitar de limba maghiara reflecta in linii mari aceasta situatie complexa.

In ceea ce priveste utilitatea perceputa a strategiilor de scolarizare care includ si limba romana observam un refuz ferm ce intruneste majoritatea relativa (cu o aprobare semnificativa a aproximativ unei treimi) a respondentilor in legatura cu optiunea pentru a efectua toate studiile in limba romana (tabel 19).

Tabel 19. In Romania numai care si-au efectuat toate studiile in limba romana se pot afirma. (CCRIT 1999 octombrie)

Situatia devine mai echilibrata in contextul in care educatia in limba romana se reduce la o parte a perioadei de instruire, acesta fiind considerat util de ceva mai mult de jumatate din populatie (tabel 20.)

Tabel 20. In Romania numai cei care si-au efectuat cel putin o parte din studii in limba romana se pot afirma (CCRIT 1999 octombrie)

Mai mult de jumatate din populatie considera ca reprezinta un avantaj efectuarea studiilor universitare in limba romana (Tabel 21.), dar este de remarcat in acest caz si ponderea ridicata a acelora care nu se pot pronunta, majoritatea lor datorita lipsei orizontului necesar fundamentarii unei atari evaluari (rezidenti in rural, nivel redus de scolaritate, etc.).

Tabel 21. Poate fi foarte util ca maghiarii din Romania sa-si efectueze studiile universitare in limba romana. (CCRIT 1999 octombrie)

Inainte de a trece mai departe trebuie mentionat ca nu este vorba despre strategii educationale asumate conscevent de aceea parte a populatiei care a fost de acord cu eventuala utilitate a unei optiuni pentru a studia in limba romana. Datele de mai sus reflecta o raportare ce rezulta din evaluarea sanselor de afirmare in contextul utilizarii unor canale de educatie in care instruirea se desfasoara in limba romana, si nu neaparat o optiune strategica individuala pentru aceste canale. Desigur nici acest ultim aspect nu poate fi exclus, ea fiind specific mai ales in cazul locuitorilor din zonele unde ponderea maghiarilor este sub 40%. Observam (vezi tabelul 22.) ca in jur de 10% din populatie considera ca - inclusiv in situatia in care sistemul de invatamant ar asigura o oferta completa (la toate nivelele si formele) de instruire in limba maghiara - optiunea pentru instruirea in limba romana, ar continua sa fie mai avantajoasa.

Tabel 22. Daca la toate nivelele si formele de invatamant se va putea invata si in limba maghiara, atunci nimeni nu va fi dezavantajat pentru ca si-a facut studiile in aceasta limba. (CCRIT 1999 octombrie)

Desigur forma ipotetica a intrebarii (tabel 22.) ridica probleme nu numai formal metodologice ci si de validitate a interpretarii. Trebuie mentionat ca in pofida formularii nu este vorba de o intrebare ipotetica, ci este o afirmatie ce sintetizeaza continutul proiectului educational promovat de UDMR, de sistem autonom si complet de invatamant in limba maghiara la toate nivelele (de la gradinita la universitate).

Perceptia unor pozitii asimetrice (in termeni posibilitatilor de afirmare sociala[35]) a limbii maghiare, comparativ cu romana, este reflectat de datele din tabelele 19 - 21, respectiv datele tabelului 22 arata suportul popular pentru tentativa de echilibrare promovata de elita politico-culturala.

In legatura cu aceste date (tabel 22) mai trebuie precizat ca este dificil de evaluat in ce masura maghiarii s-au raporat la problema formulata in afirmatie in termeni substantiali sau simbolici. Sau altfel formulat, in ce masura populatia este convinsa ca o intarire a pozitiilor de control institutional in cadrul sistemului de invatamant ar remedia la nivel social general relatiile asimetrice sub aspectul statusului lingvistic, sau raspunsurile reprezinta doar un vot de incredere elitei care a formulat si promoveaza acest proiect.

Probabil ca proiectului in sine nu i-se atribuie valente stategice individuale majore[36], idea de sistem educational autonom pentru mare parte din populatia maghiara, in special pentru elite, are valente ca merg dincolo de problema invatamantului, functionand ca o metafora a ordinii politice si morale a coexistentei romano - maghiare[37].

Acest lucru este observabil si daca analizam urmatoarele serii de date (tabel 23 - 25), corlate cu datele referitoare la utilitatea studierii in limba romana (tabel 20 - 21)

Pe de o parte observam o relativa acceptare a unor strategii educationale care includ si studiul in limba romana, pe de alta un suport major pentru o formula de universitate separata (tabel 23.)

Tabel 23. Nu e voie sa se renunte la infiintarea universitatii Bolyai/universitatii autonome de stat cu predare in limba maghiara. (CCRIT 1999 octombrie)

Daca definim problema in termenii de importanta a formei institutionale comparativ cu asigurarea serviciilor educationale in limba maghiara, este evident (in parte si datorita formulari cu un grad sensibil de dezirabilitate) sprijinul pentru formula pragmatica a asigurari serviciilor educationale (tabel 24).

Tabel 24. Este mai important ca si la nivel universitar sa se asigure invatamantul in limba maghiara la toate profilurile, decat cadrul institutional in care acesta este organizat (universitate autonoma sau multiculturala) (CCRIT 1999 octombrie)

Dar daca revenim la problema formulei multiculturale acesta este respins de o majoritate relativa a respondentilor, dar mai degraba observam o confuzie sau lipsa unei opinii univoc dominante, reflectate si de volumul ridicat de a celor care au declarat ca nu-si pot formula o opinie (tabel 25).

Tabel 25 Ideea universitatii multiculturale este un compromis care nu trebuie sa fie acceptat. (CCRIT 1999 octombrie)

Aceste tendinte aparent paradoxale reflecta faptul ca populatia maghiara, ca si in cazul problemei bilingvismului, si in cazul invatamantului are opinii ce pot fi interpretate in registre diferite de semnificatie.

Pe de o parte avem o dimensiune oficial simbolica, in care este dominanta tendinta de a se identifica cu proiectele politice referitoare la o universitata maghiara autonoma. Pe de alta (in context referential cotidian - practic) avem reprezentari si atiduni deloc homogene privind evaluarea eficientei unor optiuni legate de limba si cadrul institutional al serviciilor educationale tertiare. Aceasta eterogenitate a optiunilor privind utilitatea scolarizarii in limba romana, ne releva de fapt existenta mai multor culturi minoritare a mobilitatii, intelese ca startegii folosite (sau considerate oportune) pentru a intarii pozitiile de negociere in variatele interactiuni sociale in care apartenenta etnica, situatia de minoritar este relevanta (Neckerman, K.M., Carter, P. and Lee, J. 1999[38]).

Atribuirea (de catre cel putin o parte a populatiei maghiare) de valente pozitive unor medii educational-institutionale eterogene din punct de vedere a limbii, nu contrazice sprijinul declarativ pentru optiunea comunitara privind separarea institutionala pe criterii etnice. Este un rapuns, nu atat la presiunile simbolice a elitlor minoritare, ci mai degraba o adaptatre la o situatie in continua schimbare, cu posibilitati deschise pentru a redefinii sub anumite aspecte raporturile simbolice de putere, dar fara fi convinsi de posibilitatea reala a unei schimbari majore a importantei limbii maghiare in procesul comunicarii publice.

Concluzii

Problema universitatii autonome in limba maghiara a ajuns sa fie o dimensiune emblematica a relatiilor romano-maghiare, ce depaseste cu mult sfera stricta a serviciilor edcationale la nivelul invatamantului universitar.

Invocarea multiculturalismului a fost o incercare de a redefinii cadrul dezbaterii asupra universitatii, in care hegemonia si segregarea institutionala erau scenariile reciproc opuse promovate de doua proiecte de construire nationala[39] (nation building) in confruntare. Modul si contextele in care termenul a ajuns sa fie insusit si vehiculat de majoritatea actorilor implicati ridica semne de intrebare asupra eficientei unui atare demers.

La nivel popular, la romani este dominanta reprezentarea unei sfere publice in care normele manifestarii, fundamentarea ordinii se face printr-o viziune a cetateniei strans corelata cu nationalitatea. Percep intergarea maghiarilor ca problematica sub orice forma care pune sub semnul intrebarii aceasta ordine.

La maghiari, avem de a face cu variate strategii de adaptare la un mediu social in care limba romana este perceputa ca o achizitie culturala legitima mai ales din perspectiva utilitatii ei. Pe de alta parte universitatea autonoma functioneaza ca un simbol cu valoare de program comunitar, ca o piatra de hotar intr-un proces de renegociere a modului de integrare simbolica a diferentei culturale.

Referinte bibliografice

1.     Andreescu, G (1999) 'Lentoarea conceptelor viteza evenimentelor' In Andreescu, G. si Molnár G. ed. (1999) Problema transilvana Bucuresti: Polirom, pp. 191 - 215

2.     Bordás S., Frič, P., Haidová, K., Hunčik, P., Máthé, R.(1995) Counter-Proof. The examination of the Slovak-Hungarian relationship with sociologycal and ethnopsychological methods in Slovakia NAP Publishing House

3.     Brubaker. R. (1998) 'Myths and misconceptions in the study of nationalism' In Hall, J.A. (ed.) The State of the Nation. Ernst Gellner and the Theory of Nationalism. Cambridge University Press, , pp. 272 - 306,

4.     Culic, I., Horváth, I. si Rat, C. (2000): 'Etnobarometru' In Nastasa, L and Salat L. Interethnic Relations in Post-Communist Romania Cluj-Napoca: Ethnocultural Diversity Resource Center, pp. 253 - 359

5.     Edwards, J (1985) Language, Society and Identity Oxford: Blackwell

6.     Edwards, J (1994) Multilungualism London and New York: Routledge

7.     Fasold, R (1987) The Sociolinguistics of Society Oxford UK & Cambridge USA: Blackwell

8.     Fishman, J. (1972) Sociolinguistic: A Brief Introduction Newbury House: Rowley, M.A.

9.     Gal,. S and Woolard, K. A.(1995)'Constructing Languages and Publics: Authority and Representation' In Pragmatics 5 pp. 129 - 138

10.  Gal. S. (1998) 'Multiplicity and Contention among Language Ideologies. A Commentary' In Schieffelin, B. B., Woolard, K. A. and Kroskrity, P. V. (eds.) Language Ideologies. Practice and Theory New York, Oxford: Oxford University Press, pp.317 - 331

11.  Gilberg T. (1980) 'State, Policy, Ethnic Persistence and Nationality Formation in Eastern Europe' In. Sugar, P. (ed.) Ethnic Diversity and Conflict in Eastern Europe Santa Barbara: ABC-Clio

12.  Haddock, B., Caraiani, O., (1999) ' Nationalism and civil society in Romania' In Political Studies 1999 June, Vol 47. nr. 2

13.  Horváth, I. (1999) ' Multiculturalismul in Romania: alternativa sau eschiva' InCulic,I., Horváth I. and Stan C. (ed.) Reflectii asupra diferentei Cluj: Limes, pp. 1- 11

14.  Joó, R. and Ludányi, A., (1994) The Hungarian Minority's Situation in Ceausescu's Romania Highland Lakes, New Jersey: Atlantic Research and Publications

15.  Kántor, Z. (2000) 'Kisebbségi nemzetépítés. A romániai magyarság mint nemzetépítő kisebbség' In Regio 3/2000, pp. 219 - 241

16.  Kivu, M. (1994): 'O abordare empirica a relatiei dintre romani si maghiari' In Revista de cercetari sociale, nr 4/1994

17.  Kontra, M. (1999) ' "Don't Speak Hungarian in Public!" - A Documentation and Analysis of Folk Linguistic Rigths' In Kontra, M., Philipson, R., Skuntab-Kangas, T. and Várady, T. (ed.) Language: A Right and a Resource. Approaching Linguistic Human Rights. CEU Press, pp. 81 - 97

18.  Magyari V. E. (1997): 'Negocierea multiculturalismului' In Caietele tranzitiei. Revista Centrului de Studii Rasaritene si a Institutului de Antropologie Culturala, 1997/1, p. 96-103

19.  Magyari, V. E. (1999): 'A kolozsvári egyetem és a romániai magyar identitáspolitika' In Replika 37, 1999

20.  Marga, A. (1997) 'Reforming the Postcommunist University' In Journal of Democracy  8, 2/1997 pp. 159 - 167

21.  Marga, A. (1998) 'Higher Education in the Next Century: "Babes-Bolyai University, Cluj" in Grigorescu, D. & Paun, N. European Studies Today. International Conference. Cluj-Napoca, 29 - 30 September 1997.pp. 79 - 101.

22.  Neckerman, K.M., Carter, P. and Lee, J. (1999) 'Segmented assimilation and minority cultures of mobility' In Ethnic and Racial Studies Volume 22 Number 6 November 1999, pp. 945 - 965

23.  Péntek J. (2001) 'A kisebbségi identitás dinamikája - más megközelítésben' In Kisebbségkutatás 10, 2001, pp. 15 - 20

24.  Woolard, K. A. (1998) 'Introduction. Language Ideology as a Field of Inquiry' In Schieffelin, B. B., Woolard, K. A. and Kroskrity, P. V. (eds.) Language Ideologies. Practice and Theory New York, Oxford: Oxford University Press, pp. 3 - 47

25.  Zsigmond Cs 1999 'A Petőfi-Schiller Egyetem megjelenítése az országos sajtóban' In Magyar kisebbség anul V, nr 15. 1/1999

Documente, datele primare ale anchetelor

1.     - (2000) Romániai Magyar Demokrata Szövetség 1989 - 1999 Kolozvár

2.     CCRIT  1999 octombrie Radiografia opiniei publice maghiare din Romania Manuscris (Centrul de Documentare pentru Multiculturalism Ion Aluas)

3.     Culic, I, Horváth I, Lazar, M (2000) Ethobarometer Cluj-Napoca: Centrul de Cercetare a Relatiilor Interetnice

4.     CURS BOP (Barometrul de Opinie Publica) - Centrul de Sociologie Urbana si Regionala (1997) Sondaj national de opinie, 4 - 11 decembrie 1997

5.     IMAS Relatiile interetnice in Romania. aprilie, 1996.

6.     Legea nr.151/1999 -  Lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea si completarea Legii invatamantului nr. 84/1995 - Monitorul Oficial al Romaniei nr. 370 din 3 August 1999