COORDONATE ALE RELATIILOR INTERETNICE DIN TRANSILVANIA CLUJUL MULTIETNIC

Avantajati de faptul ca orasul Cluj poate fi considerat din multe privinte - pars pro toto - ca o oglinda fidela a relatiilor interetnice din Transilvania, vom orienta analiza, explicatiile posibile si concluziile noastre spre o intelegere in sens mai larg a relatiilor interetnice de la noi. Ca argument putem invoca "harta etnica" a orasului, care, in privinta compozitiei etnice, este aproape de cea din regiunea Transilvania, luata in sens mai larg (Transilvania, Crisana, Maramures, Banat, in total 15 judete). Proportia minoritatii maghiare la recensamantul din 1992 a fost de 20,7% la nivelul regiunii amintite si de 22,7% in orasul Cluj. Tot asa romii declarati sunt comparabili la acelas procentaj pentru Transilvania si pentru oras, un nivel mai scazut (in lumina aproximarilor, evaluarilor ulterioare) fata de cifra estimata ca reala.

In acelasi timp, procesele interetnice pot fii mai usor surprinse si analizate in cazul Clujului tocmai datorita pozitiei sale centrale atit din punct de vedere geografic, istoric, institutional cat si mental (capitala traditionala a Transilvaniei).

Omologiile structurale dintre regiune si oras nu pot fii schimbate sau deformate de situatia iesita din comun creata de catre "fenomenul Funar" in acest oras, ceea ce ne duce la gindul ca acele caracteristici ale relatiilor interetnice -bunaoara - pe care incercam sa le analizam teroretic si empiric se refera la modelele, pattern-urile de convietiuire dintre etnii. Clujul reprezinta, sau poate evoca, situatia transilvaneana fiindca comportamentul grupului etno-nationalist condus de primar prezinta acele simptome care caracterizeaza - in mod sigur - mentalitatea, gandirea unor grupurimai largi de romani, iar reactiile maghiarilor, un comportament minoritar specific intr-un cerc mai larg. Folosirea puterii (de asta data locala) in scopuri de constructii nationale de secol XIX, de catre institutiile controlate de catre primar si rezistenta fata de aceste tendinte in cazul maghiarilor clujeni, prezinta un model - in vitro - a ceea ce se intampla la nivel general.

Tensiunile create de o politica agresiv anti-minoritara si etno-nationalismul exacerbat al celor de la putere in frunte cu primarul, nu reusesc (din fericire, am spune) sa schimbe radical modelul de convietiuire recunoscut si la altele nivele sau localitati.Astfel cadrele teoretice si demonstratiile empirice vor creiona - speram - un cadru general pentru intelegerea problematicii, la nivelul intregului. Cu alte cuvinte, situatia deosebita creata de deja celebrul primar clujean in ultimii zece ani "califica" orasul pentru un studiu de caz in ceea ce priveste relatiile interetnice. In consecinta, dupa o introducere teoretica, vom folosii rezultatele unei anchete sociologice efectuate la Cluj (Nándor L. Magyari - Enikő Magyari-Vincze, 2001, vol I)*, pentru a analiza problematica relatiilor interetnice clujene, dar si cele ardelene.

Alegerea paradigmei in cadrul careia decurge investigatia este determinata si de cerinte sociale, de menirea pe care o acordam, sau o percepem ca cerinta fata de sociologie. Este aproape imposibil sa atribuim un rost imanent sociologiei, derivat din istoria ei. Aici dorim sa facem referire doar la un topos dezvoltat de Peter Berger in introducerea la cartea intitulata "Facing up to Modernity". Abordind functiile sociale ale sociologiei ajungem la o ambivalenta care trece dincolo de simple alegeri individuale ale sociologilor si vom ajunge sa constatam ca, indiferent de ambientul concret, stiintele sociale sunt ambivalente per se. Sociologia, de exemplu (pe baza analizei evolutiei acesteia in primul rand in SUA) este o stiinta "liberatoare" (liberating science), progresiva, si in acelasi timp conservatoare. De ce? Sociologia este liberala si progresiva, pentru ca s-a gasit si se regaseste de partea minoritatilor (rasiale, etnice, sexuale, de virsta, sarace, etc.), a celor discriminati, marginalizati, cel putin in Occident (in speta in SUA). Ea asigura un suport pentru miscarile sociale care doresc sa schimbe aceste realitati. Tendinta sociologiei de a aduce argumente impotriva oricarei forme de discriminare, pentru drepturile omului, etc. se leaga de o structura intelectuala specifica sociologilor izvorind din socializarea celor care se indeletnicesc cu studiul fenomenelor sociale, dar si din statutul social al acestora care ii incadreaza intr-un fel sau altul in categoriile sociale defavorizate. Dar sociologia este si conservatoare in sensul ca, releva importanta continuitatii unor institutii si constelatii sociale date in si prin traditie (si in cazul nostru cu prioritate, asa cum vom incerca sa o demonstram). Sociologia doreste sa inteleaga rolul "ordinii sociale", a regulilor care fac viata sociala "traibila" sau cel putin suportabila. Consideram ca acest ultim aspect este important in ciuda faptului ca - mai ales ulterior scrierii studiului amintit - acest ultim aspect se pare ca pierde teren.

Expresia centrala a sociologiei contemporane pare sa fie ambivalenta si/sau contingenta, asa cum o recunoaste Nelson J. Smelsner (Smelsner, 1999). Scepticismul nu este doar metodologic sau epistemologic, ci se refera si la statutul realitatii sociale, a stabilitatii acelei lumi pe care in mod nereflectat o gindim stabila. De fapt orice status quo (vezi ca exemplu relevant dizolvarea blocului comunist Est-European in doar cativa ani si fara conflicte violente majore) este re-interpretabil, deconstruibil si mult mai instabil decit pare. Celalalt cuvant cheie este autoreflexivitatea, redefinirea permanenta a ceea ce paradigmele sociologice pot insemna. Analiza critica a acestora duce spre beneficii in domeniul cognitiv, cel putin in privinta dezvoltarii metodologiei, ne arata relatii a) teoretico-metodologice complexe care aduc spor cognitiv, dar si b) releva realitati existente care cu alte mijloace decit cele autoreflexive nu ar fi posibil de studiat si c) conduce la noi interpretari. Acest lucru are a face nu numai cu rolurile asumate de catre disciplina noastra, dar si cu faptul ca o stiinta proeminent moderna (sa nu uitam ca cei mai multi dintre " fondatorii" disciplinei au cercetat si teoretizat procesele modernizarii sociale), isi cauta rosturile intr-o lume post-moderna. Conceptul de postmodern il folosesc aici in sensul originar dat de Lyotard, fiind aproape sinonim cu post-industrial, sau etapa societatii informationale. Credem ca forta ambivalentei si scepticismului teoretico-metodologic al disciplinelor sociale izvoraste adinc din transformarile socio-culturale actuale.

Concluzionind in acest loc: am dorit sa clarificam ce inseamna in acceptiunea noastra "a alege intre paradigme" sau sa introducem cum percepem adecvarea unei paradigme teoretico-metodologice la problema studiata, in speta relatiile si procesele interetnice din tara noastra.

Lecturind o parte a unei bibliografii vaste, imposibil de prelucrat sau macar de parcurs "intr-o viata de om", vom starui asupra a doua paradigme care se contureaza a fi cele mai generale, cu exceptional de multe subdiviziuni posibile, concurente pe "piata ideilor si metodelor" folosite oriunde.

Cele doua "paradigme" prezente in literatura de specialitate privind investigarea relatiilor interrasiale sau interetnice au o relevanta deosebita pentru analiza noastra. Pentru ca: 1) teoriile competitionale (sau conflictuale) si 2) teoriile consensuale, (sau de ordine, de mentinere a status quo-ului), sunt prezente in sfera mai larga a vietii publice si nu avem de-a face cu concepte teoretice abstracte, ci mai degraba de cadre de gindire nereflectate stiintific, cu conotatii puternic ideologizante, provenind din experiente imediate si/sau scopuri de lunga durata. In cazul nostru doresc sa relev paradoxul metodologic dupa care - in literatura de specialitate romaneasca  - paradigma de cercetare a relatiilor interetnice si realitatea sociala insasi se intrepatrund. Situatia este paradoxala fiindca pune problema conditiei paradigmatice a sociologiei (politologiei, psihologiei sociale - intr-un cuvint al stiintelor sociale), aceasta ghidindu-se in investigarea proceselor interetnice dupa un fel de "wishful thinking", punind in fata deziderate ideologice si/sau hiar propagandistice. De la cealalta atitudine stiintific invalida de a considera paradigmele sau teoriile cu consecinte metodologice ca realitati sociale experientiale, autorii trec la dezvoltarea unor constructe "teoretice" bazate pe presupozitii ideologizante cu care nu reusesc sa atinga acele intrebari euristice care ar da sansa unei analize corecte.

Competitie etnica, conflict interetnic si consens

In SUA si in literatura de specialitate, explicarea fenomenelor sociale legate de rasa si etnicitate, de dinamica relatiilor interrasiale si interetnice are ca baza de pornire teoriile ordinii sociale, a "normalitatii" relatiilor armonice dintre grupurile sociale de diferite origini culturale, lingvistice, etc. Dintre perspectivele prin care ordinea sociala data se pastreaza (fara sa reflectam aici la originea status quo-ului, adica necriticind legitimitatea "ordinii anglo-saxone -WASP"), se distinge asimilarea (cu toate tipurile ei).

Conceptul - intr-o acceptiune sociologica - a fost introdus in gindirea americana de catre Robert E. Park inca din anii 1920 in legatura cu ciclurile prin care se dezvolta relatiile rasiale. In acest context el scrie: "Teoretic vorbind, ciclurile relatiilor rasiale care iau forma de contact, competitie, acomodare, si eventual asimilare, in mod aparent sunt progresive si ireversibile". (Park, 1950, 150) Potrivit acestei scale initiale asimilarea grupurilor rasiale si a etniilor este o problema de timp, procesul fiind inevitabil si ireversibil pentru toate grupurile din Statele Unite, in afara de albii anglo-saxoni.

Tot in acest context se integreaza si celebra analiza a lui Milton Gordon (Gordon, 1964, p. 71) despre stagiile de adaptare la si ulterior asimilare in societatea americana. Gordon descrie sapte stadii prin care integrarea si asimilarea se realizeaza in mod ideal. Dimesniunile pe care le delimiteaza au devenit criterii clasice in literartura care descrie acest proces social:

Asimilatia culturala, schimbarea pattern-urilor culturale, adaptindu-le la cele specifice intregii socetati;

Asimilarea structurala, penetrarea societatii de catre grupuri si asociatii la nivelul grupurilor primare ale celor de asimilat;

Asimilarea maritala, prin mariaje mixte unde elementul "majoritar" devine dominant;

Asimilarea prin identificare, dezvoltarea unei identitati care sa fie legata de baza societatii, de soarta intregii comunitati;

Asimilarea prin receptia-atitudinala, disparitia prejudecatilor si a stereotipiilor negative;

Asimilarea prin receptia comportamentala, disparitia intentiei discriminatorii;

Asimilarea civica, disparitia conflictelor de putere si valori.

"Modelul teoretic" de fata se concentreaza asupra realizarii asimilarii in timp, adica priveste procesul din perspectiva schimbarilor generationale, neconsiderind bariere economice, sociale, culturale, conflicte de putere si renasterea identitatilor, contradictiilor rasiale si etnice de-a lungul evolutiei intergenerationale. Rolul traditiilor si identitatilor grupurilor rasiale si etnice devine o problema neimportanta, din moment ce se presupune ca noile grupurile de imigranti "aleg", constient si ireversibil, asimilarea in societatea americana. Ceea ce ni se pare mult mai important din punctul nostru de vedere este ca, autorul doreste sa clarifice "sensul asimilarii", adica precizeaza "unde" trebuie sa ajunga cei proapat asimilati. Pentru aceasta autorul introduce conceptul de "anglo-conformity" ca si "dezirabilitatea de a pastra institutiile engleze (asa cum acestea au fost modificate de Revolutia Americana), limba engleza si modelele culturale orientate spre cea engleza ca dominante, ca standarde in viata americana" (Gordon, 1991, 249). Anglo-conformitatea este privita ca sinonima cu "americanizarea" si se leaga de conceptul de "melting pot" care este cea mai raspindita forma de realizare a americanizarii si chiar a dezvoltarii "natiunii americane".

Problemele apar insa in realitate: asimilarea in cazul populatiilor ne-europene nu a fost niciodata totala, deosebirile legate de etnogeneza sau de diferentele culturale persista. Astfel pluralismul etnic devine acceptabil, daca celelalte "stagii" (in primul rind asimilarea structurala) se realizeaza. "Grupurile etnice moderne sunt in parte cele originale in tara de origine, si in parte cultura populara (comuna), mixed impreuna intr-un mod distinctiv pentru ca dezvoltarea istorica din America de Nord este cruciala in acest sens" (Gordon, 1964, 45). Problema ne-europenilor, a americanilor nativi sau a asiaticilor si a afro-americanilor nu constituie tema analizei lui Gordon. Acest lucru face ca, pe de o parte, cele spuse de el pot fii aplicate intr-o oarecare masura unor situatii europene, iar pe de alta parte ramane foarte restrans aplicabila in SUA de astazi. Este ocolita si vechea perspectiva biologizanta, cu caracterul biologic de neschimbat al unor grupuri rasiale sau etnice. El vorbeste mai mult despre "radacinile relatiilor intergrupale, incluzand si relatiile interrasiale si etnice, in relatiile cotidine de rudenie si alte granite grupale social construite". Problema consta in aceea  ca "fiintele umane tind sa fie egoiste, narcisiste si intotdeauna otravite cu ura si la limita agresivitatii". Explicatii si incercari de a analiza relatiile interrasiale si interetnice prin concepte biosociologice sunt criticate aici in sensul ca autorul ne arata ca: lipsesc cu desavirsire analize biologice care sa faca legatura dintre originea biologica a unor etnii si comportamentul acestora, dar mai mult in general grupurile etnice si/sau rasiale au ele insele origini biologice heterogene. De unde concluzia fireasca: diferentele etnice si rasiale sunt constructe sociale, dar acest lucru este mai evident daca ne referim la celebrele teze ale lui Frederick Barth, ceea ce vom face mai incolo.

In ancheta despre Cluj am dorit sa surprindem relatiile interetnice, folosind o varianta modificata a modelului Bobo, pentru a releva ceea ce vom numi ordinea etnica dintre cele trei grupuri etnice clujene importante.

Analizand caracteristicile ordinii etnice, nu am dorit sa perpetuam acele - deja - stereotipii intelectualiste pe care le intalnim frecvent in mass media si in literatura asa zis stiintifica despre armonia dintre etnii sau despre conflictualitatea exagerata, existenta in Cluj. Am presupus ca diferentierea celor trei grupuri etnice se intampla altfel in viata cotidiana decat politicile etnice ori minoritare ar lasa sa se creada (Nándor L. Magyari 2000). Si ca, de exemplu, in materie de relatii de gen gasim mai multe similitudini intre romani si maghiari, acestea datorandu-se impactului pe care cadrul social mai larg si conditiile materiale le au asupra vietii lor.

In cazul relatiilor interetnice am urmarit, pe de o parte, identificarea modelelor (patterns) care definesc relatiile interetnice cotidiene, asa cum acestea pot fi surprinse intr-o ancheta sociologica. Am dorit si credem ca am reusit sa developam "ordinea simbolica", precum si perceptele si constructele sociale prin care o ordine imaginara capata realitate sociala si ierarhizeaza spatiul socio-cultural, peisajul interetnic clujean.

Folosim in acest context categoriile de etnii prin referire la definitiile tranzactionaliste (Richard Jenkins 1994) ale etnicitatii, ceea ce presupune - analitic vorbind -, cel putin doua definitii complementare. Una interna (internal definition), adica o autoidentificare, prin referire la propria identitate de grup a indivizilor apartinand acestuia, si alta externa (external definition), venind din directia relatiilor sociale, a contextului in care un grup etnic sau altul exista. Daca definitia externa este mai accesibila prin cercetari despre imaginea "celuilalt", a stereotipiilor, prejudecatilor, etc. despre "altii", definitia interna, evaluarea de sine a grupurilor este mai putin cercetata si analizata. De aceea vom prezenta in primul rand autoacceptiunile, autoidentificarile persoanelor care se auto-definesc ca apartinand diferitelor etnii, cu referire la un set de insusiri (pozitive si negative) valorizante, precum si perceptia "ordinii simbolice", asa cum functioneaza ea la diferite etnii cu trimitere la campul politic si cultural care le inconjoara.

In acest sens am construit indicatori complecsi care ne arata ca "distanta" cea mai mare dintre etnii este localizata intre romani-maghiari vis a vis de romi: cezura (the gap) dintre etnii se situeaza intre grupurile de romi si restul populatiei. Diferentele culturale (observabile in moduri de gandire, stil de viata etc.) - evidentiate in alte contexte ca diferente etnice - isi pierd relevanta atunci cand comparam caracteristicile social-economice ale romanilor si maghiarilor, si se re-accentueaza in comparatia statutului social al romanilor/maghiarilor cu statutul romilor. La interpretarea relatiei dintre diferentele culturale - dintre care, la un moment dat, unele se definesc ca diferente etnice  si diferentele sociale trebuie sa fim atenti la mecanismele prin care primele se utilizeaza in legitimarea celor din urma, favorizand/ defavorizand anumite categorii si perpetuand o pozitie dominanta/ subordonata cu referire la "cultura".

Un exemplu evident pentru a marca linia de demarcatie sociala si identitara dintre etnii este tabelul care prezinta autoevaluarea si perceperea de sine la cele trei etnii. Asa cum vom vedea, identitatea etnica este perceputa in termeni pozitivi/etnocentristi (chiar exagerat de pozitivi) atat de catre romani cat mai ales de maghiari, in timp ce la romi observam o atitudine negativista, critica fata de propriul lor "grup etnic". Importanta existentei unei autoevaluari pozitive in dinamica relatiilor interetnice este subliniata de cei mai multi autori preocupati de tema (György Csepeli, Antal Örkény, Mária Székelyi, 2000), necesitatea autoevaluarii pozitive fiind considerata ca si conditia social-psihologica, dar si politica a comunicarii interculturale si a armonizarii relatiilor dintre grupuri. Perceperea propriului "grup etnic" in termeni negativi denota subordonarea socio-culturala a unei minoritati, o subordinare simbolica intrata in constiinta indivizilor de-a lungul procesului de socializare.

Indicele din tabelul 1 a fost construit folosind ratele raspunsurilor date la intrebarea multipla (RIQ121.) Va rog sa aproximati cam cati dintre membrii grupurilor urmatoare pot fii caracterizati cu urmatoarele adjective? Primitori, Inteligenti, Buni parinti, Curati, Usuratici, Delasatori, Harnici. Scala de evaluare era una cu patru nivele ierarhice - 1. Foarte multi, 2. Multi, 3. Putini, 4. Foarte putini -, aplicabile in cazul tuturor etniilor prezente (romani, maghiari, romi, germani, evrei). Prin acordarea de scoruri atat pentru caracterisiticile pozitive cat si pentru cele negative (bineinteles inversand scorul la ultimii), si luand in considerare doar auto-evaluarea nu si evaluarea celorlalte etnii, am obtinut urmatorul tabel:

Tabelul nr. 1 Auto-estimarea la diferitele grupuri etnice (N=1547)

Dupa cum se poate constata, cezura adanca dintre etnii se creioneaza intre romani-maghiari pe de o parte si grupul de romi pe de alta parte. Aceasta linie de demarcatie poate fi considerata ca si "color line" in sensul in care acest termen este din nou utilizat in literatura de specialitate din Statele Unite ale Americii (J.David Skrentny, 2000).

Introducind in discutie acest termen credem ca este nevoie de o scurta trecere in revista a istoriei categoriei si a disputelor in jurul acesteia in SUA, cu intentia marturisita de a gasii puncte de comparatii cu situatia romilor de la noi. Conceptul «color line» fa fost olosit prima oara de celebrul sociolog de culoare W.E.B. DuBois inca la inceputul secolului trecut, spunind ca: problema secolului XX, este problema existentei color line (W.E.B DuBois, 1901). El a inaugurat o serie lunga de discutii in SUA, cu importante contributii la intelegerea relatiilor rasiale din aceasta tara. DuBois intentiona sa conceptualizeze situatia afro-americanilor la inceput de secol XX. Prin legarea a doua problematici diferite, dar interconectate in societatea americana, el sustinea ca, discriminarea negrilor este numai pe de-o parte rezultatul prejudecatilor rasiale ale albilor. Ea este cauzata si de criminalitatea, comoditatea, dar mai ales, de lipsa de educatie a maselor de negrii.

Conceptul de «color line» in definirea situatiei afro-americanilor - si mutatis mutandi in cazul nostru - este opus conceptului de «color blind society» in care rasa/etnia nu conteaza (J.Wilson), ci mai ales structura clasiala este ceea care defineste locul sau statutul unui grup social.

Linia marcheaza totodata si acea diferentiere verticala dintre "grupurile etnice", care se poate defini ca diferenta clasiala si/sau de casta, termen utilizat in literatura de specialitate relativ la "grupurile etnice" sau "rasiale" aflate in situatii de rupturi sociale si economice (Edna Bonacich, 1991). Optam pentru pastrarea termenului de « rasism » vizavi de populatia de romi in sensul in care aceasta a fost redefinit recent (Bobo-Kluegel-Smith, 1996) intr-un articol remarcabil. Adica, facind referire la atitudinea generala prin care - in cazul nostru - romii raman intr-o situatie structural dezavantajoasa din punct de vedere economic si politic si in ipostaza de a fi considerati inferiori cultural fata de celelalte grupuri etnice si fata de majoritate. Situatia socio-economica, dar si hetero- si auto-perceptia sociala a romilor trimite la existenta unui rasism de tip Lasseiz Faire in societate, care impiedica integrarea reala a romilor. Acest lucru fiind valabil de fapt pentru intreaga regiune Central-Sud-Est Europeana.

In acest sens grupul de romi se regaseste la nivelul de jos a ierarhiei sociale (ceea ce reiese in alt context din situatia materiala a familiilor de romi), din distantele sociale masurabile dintre grupuri (vezi graficele din capitolul "Relatii interetnice" din acest volum), din statutul social si educational scazut fata de celelalte etnii din Cluj. Interpretarea situatiei diferitelor "grupuri etnice" in societatea clujeana trebuie sa porneasca de la idea existentei unei cezuri adanci (color line) dintre romi si restul populatiei (care se reproduce la aproape toate caracteristicile sociologice ale grupului) si in acelasi timp a unei diferentieri etnice verticale. Aceasta din urma se poate constata si privind diferentele din tabelele urmatoare.

Tabelele 2, 3, 4 au fost construite pe baza raspunsurilor date la intrebarea (Q128): Va rog sa-mi spuneti in ce masura sunteti de acord cu urmatoarele afirmatii: Societatea romanesca ofera sanse de viata egale pentru toti cetatenii tarii, indiferent de nationalitate; Societatea romaneasca asigura sanse de viata mai bune celor care apartin grupului etnic din care fac parte; Societatea romanesca ofera sanse de viata mai proaste celor din grupul etnic din care fac parte. Posibilitatile de evaluare erau: Acord total, Acord partial, Dezacord partial si Dezacord total.

Tabelul 2 Societatea romaneasca acorda sanse egale de viata tuturor etniilor (N=1547)

Procente

Tabelul 3 Societatea romaneasca acorda sanse mai bune de viata celor din grupa etnica de care apartin (N=1547)

Procente

Tabelul 4 Societatea romaneasca acorda sanse mai rele de viata celor din grupa etnica de care apartin (N=1547)

Procente

In redactarea acestei parti a chestionarului, respectiv a analizei, ne-am orientat dupa teoria mai veche a lui Blumer despre ordinea simbolica perceputa si reprodusa a etniilor, de catre indivizi apartinind diferitelor "rase" sau etnii, dar si perceperea politicilor publice relativ la minoritati etnice. Este clar vizibil ca linia de demarcatie se reaseaza in functie de perceptia sanselor acordate de societate diferitelor etnii, astfel incat diferentele se regrupeaza, separand majoritatea de minoritati (Blumer, Herbert 1998).

Am utilizat ideile exprimate de Bobo si Huthcing (Bobo-Huthcing, 1996) pentru a masura ordinea sociala presupusa de diferitele etnii, ordine ce contribuie la solidificarea prejudecatilor etnico-rasiale. Teza principala, preluata de la autorii amintiti, este ca: 'prejudecatile rasiale exista de fapt in sensul pozitiei de grup mai degraba decat un set de sentimente pe care membrii unui grup rasial o au fata de membrii unui alt grup rasial' . Intelegerea fundamentelor prejudecatilor rasiale trebuie sa fie gandita in procesul prin care grupurile rasiale formeaza imagini despre ele insele si despre altii. Acest proces, asa cum sper sa o demonstrez, este in mod fundamental un proces colectiv». Acesta opereaza in principal prin mass media in care indivizi acceptati ca spokesman ai unui grup rasial caracterizeaza in mod public un alt grup rasial. Caracterizarea se face de obicei prin opozitie fata de propriul grup rasial. Aceasta echivaleaza cu plasarea celor doua grupuri rasiale in opozitie, definirea pozitiei lor vis-a-vis unul fata de celalalt: acesta este 'sensul pozitiei sociale care apare din acest proces colectiv de caracterizare care produce baza prejudecatilor rasiale'.

Patru tipuri de sentimente sunt prezente in prejudacatile rasiale: a) sentimentul superioritati; b) sentimentul ca rasa subordinata este in mod intrinsec diferita si straina; c) sentimentul proprietatii referitor la citeva arii de privilegii si avantaje; d) teama si suspiciune in legatura cu grupul subordonat care se pregateste sa desfiinteze prerogativele rasei dominante. Acestea se refera la ' un aranjament pozitional al grupurilor rasiale': sentimentul superioritatii plaseaza populatia subordinata sub cea superioara; sentimentul alienarii il plaseaza in spatele lor; sentimentul proprietatii il exclude; iar ultima este teama de a pierde pozitia.

Pozitia de grup este 'un fel de orientare generala' care nu se leaga de un anume sentiment de ura sau antipatie, iar din punctul de vedere al psihologiei sociale 'nu se poate echivala cu sensul statusului social, conceput in mod uzual (ordinarily), pentru ca nu se refera la o pozitionare verticala, dar si asupra multor altor posibile alinieri, independente de cele verticle, se refera mai mult la 'ce ar trebui sa fie decit la ceea ce este'.

Analiza sensului pozitiei de grup a raselor trebuie inceputa cu istoria acestuia, pentrut ca ea este:

1)     produsul istoriei

2)     Ea opereaza cu o imagine abstracta a grupului subordonat. Ceea  ce trebuie nuantat este ca:

2/a imaginea se cladeste 'la distanta si nu in apropriere', nu experienta cotidiana a indivizilor concreti da baza definitiei grupului rasial subordonat, ci 'arena publica' unde purtatorul de cuvant apare ca reprezentant al grupului dominant;

2/b definitia formata in arena publica se focuseaza asupra lucrurilor de importanta majora 'big events'. Definirea acestor evenimente majore este baza definitiei grupului rasial oponent;

2/c definirea publica se face de catre indivizi si grupuri care au o autoritate publica, o putere si prestigiu iesit din comun. 'Intelectualii si elitele sociale, figurile proeminente public, si lideri unor organizati puternice par sa fie figurile cheie in formarea sensului pozitiei de grup si caracterizarea grupului subordonat'.

2/d trebuie apreciat si rolul unor grupuri de putere si interes care au oportunitatea de a influenta si directiona discutile care vor conduce la pozitionarea , interesele lor pot dicta definirea pozitiei de grup.

Concluzia finala: 'Sensul pozitiei de grup se dizolva si prejudecata rasiala isi pierde importanta atunci cand procesul de definire "does not keep abreast of major shifts in the social order. When events touching on relations are not treated as 'big event' and hence do not set crucial isues in the area of public discussion; or when the elite leaders or spokesmens do not define such big events vehemently or adversely; or where they define them in the direction of racial harmony; or when there is a paucity of strong interest groups seeking to build up a strong adverse image for special advantage - under such conditions the sense of group position recedes and race prejudice decline'.

Ancheta noastra incearca sa surprinda sensul diferentelor sociale, ideea de ordine etnic-rasiala fiind operationalizat in concordanta cu autorii citati. Astfel vom considera ca

axa orizontala din tabelul nostru marcheaza o concurenta intre grupurile etnice, concurenta care este perceputa ca inechitabila, adica inegala de catre minoritati, dar egala de catre majoritate.

Concluzii:

Intr-un alt studiu am facut referiri critice la unele consecinte ale considerarii teoriilor consensuale ca unicele paradigme in abordarea relatiilor interetnice de la noi, facind referiri numai la asa zisele studii "oficial" comandate si/sau autori ramasi fideli unei abordari etno-nationaliste de secol XIX. (STUDIA XLII -XLIII, 2000)

Este important de remarcat ca si autorii care abordeaza relatiile interetnice cu o distantare proprie stiintelor sociale (politologi), esueaza in tentativa lor de a da o imagine si o analiza adecvata problematicii (cel putin comparabila cu teoriile si conceptele actuale ale literaturii de specialitate din occident) datorita unor carente gnoseologice sau lipsei spiritului critic, dar mai cu seama datorita neangajarii intr-o incercare de deconstructie si reconstructie conceptual-teoretica a intregii problematici.

Strategia politica de baza adoptata de catre organizatia politica a maghiarilor din Romania este - si probabil ca va ramine mult timp de acum inainte - una de mentinere a competitiei etnice - non-violente, purtata cu mijloace politice democratice. Sa accentuam aici inca odata faptul ca, competitia etnica conduce la conflicte interetnice doar in masura in care este perceputa, de o parte sau alta, ca fiind structural inegala, neavind resursele necesare mentinerii unui cadru in care aceasta se poate desfasura. Politica aceasta este conforma cu cerintele populatiei apartinind acestui grup etnic, din motive ce tin de statutul grupului si anume, pe de-o parte, de integrarea (si nu asimilarea) in structurile societatii romanesti, iar pe de alta parte de mentinerea diferentelor, prin intarirea "granitelor etnice" si culturale.

Integrarea economica, sociala si participarea politica este baza mentinerii competitiei etnice, a producerii si reproducerii capitalurilor si structurilor care sustin din punct de vedere economic si politic conditiile competitiei - dar si posibilitatea caracterului de fair play al acesteia. Proiectele de politici publice si cerintele formulate de elita politica a minoritatii maghiare promoveaza in forta ideea de egalitate, in speranta sustinerii starii competitive (ca scut impotriva asimilarii) pe plan economic: retrocedare, autonomie economica, piete concurentiale, in general o politica economica liberala, cu unele masuri de discriminare pozitiva pentru dezvoltarea zonala favorabila minoritatii; pe planul politicilor culturale masuri de folosire a limbii, promovarea unor institutii culturale si educationale proprii; etc.

Mentinerea si intarirea "granitelor etnice" raspunde cerintelor de mentinere/ dezvoltare a identitatii etnice (cu referire la relatiile cu natiunea maghiara, ca intreg cultural), a diferentei (luat chiar in sensul excelentei, a etnocentrismului evident al maghiarimii comparabil - statistic vorbind - cu intensitatea etnocentrismului romanilor (vezi: Csepeli et al.). Aceasta latura a problemei este avuta in vedere de literatura de specialitate in analizele recente. Asa cum Barth a accentuat intr-o lucrare devenita clasica (Barth, 1969), nu atit continutul etnografic, cat mai ales procesul de creare, re-creare, a acelor hotare - in primul rind simbolice, dar si sociale - care despart etniile si care reglementeaza relatiile dintre ele, ne arata dinamica sociala a grupurilor etnice in general. Aceste procese sunt legate puternic si de activitatea intelectualitatii, in genere a "antreprenorilor politici" (F.Barth, 1996, 5) din randul unor etnii, care au ca scop mentinerea si/sau intarirea hotarelor etnice (ethnic boundaries). Interesele elitei maghiare din Romania sunt strans legate de posibilitatile oferite de situatia etniei maghiare in interiorul si in afara granitelor, folosind o tehnica efectiva de utilizare a relatiilor cu Ungaria si cu Occidentul.

Minoritatea maghiara din Transilvania s-a dovedit a fii "unmaltible minority", in sensul ca nu si-a pierdut identitatea in ciuda stresurilor si scopurilor asimilationiste din ultimele opt decenii. Persistenta identitatii este data nu de caracterul presupus "imperial" al constiintei acestei minoritati, ci mai degraba de imposibilitatea funciara a noului stat roman de a integra aceasta comunitate pe baza fortarii asimilarii (cu diferite faze istorice pe care nu este timpul sa le analizam aici) si/sau reusita elitelor minoritare de-a pastra traditiile culturale. Asadar, politica "etnic-nationala" imbratisata de elita politica maghiara din Romania este si reflectarea pe plan politic a "dublei loialitati", a dublei constiinte de grup a populatiei apartinind acestei minoritati. Incercind sa ocolim prapastia teoretica care se creeaza intre conceptul de nationalism monadic (esentialism), constructivismul exagerat, vom considera valabila acceptiunea lui Geertz si in cazul maghiarilor din Transilvania (la care insusi autorul face referire). Pentru a intelege ambiguitatile constiintei maghiarilor din Transilvania vom introduce conceptele dezvoltate de Clifford Geertz, despre dubla identitate. Autorul distinge intre 1) loialitati primare (primer loyalties) si 2) entitati existente (standing entities).

Primul desemneaza -actori etnici (cu o limba particulara, diferit background familial, cultural, etc) in a caror identitate este puternic incorporata traditia diferentei si comuniunii cu un in-group propriu, fata de un out-group diferit. Aici este evident ca la nivelul identitatii de baza  (basic identity) maghiarii din Transilvania apartin natiunii maghiare.

Al doilea concept trimite la o "harta absoluta" a lumii, internalizata de subiecti ca harta politica simbolica. Comunitatile au tendinta de a inventa traditii legate de starea actuala a lucrurilor pentru a da o dimensiune mentala si istorica status quo-ului actual. Bunaoara identitatea maghiara din Romania este puternic imbibata de o identitate transilvaneana si prin aceasta de o loialitate de cetatean al acestei tari. La primul nivel loialitatea de baza, sau identitatea de baza a comunitatii maghiare este legata de istoria si traditia culturala maghiara, pe baza carora s-a dezvoltat insasi natiunea maghiara, un rol important avand insa si constiinta transilvaneitatii (si nicidecum a imperialismului!), a doua loialitate trimite la o puternica constiinta cetateneasca, a apartenentei la statul actual romanesc. In opinia noastra competitivatea relatiilor dintre romani si maghiari de la noi este intarita - printre altele - de dinamica, de alternantele celor doua tipuri de loialitati, reflectate in constiinta maghiarilor din Transilvania.

Trebuie observat ca oricate dispute ar exista in jurul hotarelor statelor nationale, avem o 'harta absoluta', in sensul ca granitele sunt schimbatoare, dar lumea se compune din 'state' care sunt locuite de 'popoare' care se identifica cu statele respective acestea fiind in fapt 'state nationale'' (Geertz, ). Acest lucru este insa de data recenta; 'Imperii imprastiate, regiuni culturale, societati comerciale, orase-stat, condomenii, colonii, protectorate, porturi libere, teritorii neexploatate, dinastii fara granite, mandate si colonii semi-independente, coloreaza toate atlasele istorice (Transilvania, Indiile de Est, Turchestan, Congo, Tanger). Ele au disparut numai foarte recent'. Lumea moderna este imaginata si perceputa in forma de locuri 'teritorizate' printr-un discurs unificant, natiuni, nationalitati, state nationale, concepte politice care anima imaginatia noastra in legatura cu 'harta absoluta' a lumii in care traim. Oricat de importante ar fii schimbarile intervenite odata cu globalizarea pietelor, a comunicatiei, a transporturilor, etc. lumea noastra este inca dominata de discursul institutionalizarii teritoriale; harta lumii este o harta a natiunilor .

In mod particular loialitatea primordiala a majoritatii comunitatii maghiare din Transilvania este 'inca' legata de natiunea (nu numai 'culturala') maghiara ('sange, limba, istorie', - afinitati esentiale) si nu doreste sa interiorizeze la nivelul constiintei colective, mai precis a identitatii etnico-culturale, 'situatia existenta' --cea de apartenenta la noul stat, subordonat majoritatii romanesti. Identitatea maghiara din Transilvania nu a fost organic legat de 'entitatea existenta' - statul Roman actual - cu toate ca astfel de incercari interioare au existat (vezi bunaoara transilvanismul interbelic, dar si mai recenta incercare de redefinire a 'nationalitatii' ca ceva mai consistent si specific decat un grup etnic, sau minoritate nationala) si practic exista si in prezent, asa cum vom incerca s-o demonstram. Specific in acest caz este faptul ca loialitatea primordiala nu este mediata de catre nici un stat, o organizatie statala existenta, ci prin referire la o stare anterioara de lucruri (Transilvania autonoma, si nicidecum - asa cum incearca sa acrediteze ideea Patapievici - o legatura premoderna cu imperiul dual, sau Ungaria-Mare). O cale care insa nu este neaparat invechita, imposibila sau pre-moderna. Acest lucru este demonstrat inainte de toate prin argumente istorice care ne arata reticenta, chiar dusmania profunda a maghiarilor transilvaneni (in mod special este vorba, nu-i asa, de comunitatea secuiasca!) fata de 'aservirea lor' nu numai fata de imperii (Habsburgic sau Otoman), dar si statului ungar. Acest lucru subliniaza si existenta si dezvoltarea unor identitati locale, regionale care se bazeaza si pe o ordine a lucrurilor prin care comunitatea maghiara se defineste 'printre' si/sau in legatura stransa (chiar daca de multe ori contradictorie prin non-afinitate) cu celelalte entitati etnice din Transilvania, romani, germani, evrei, tigani, etc. Mozaicul socio-cultural si confesional din Transilvania are un impact aparte asupra etniilor de aici (marturisit sau, din contra, negat din considerente diferite in situati diferite), are o influenta esentiala virtual comparabila cu izvorul unor loialitati primordiale pentru cei care au trait sau traiesc aici. Dar avem si un argument mai recent si mult mai sociologic (sau cel putin posibilitatea de a o depista prin demersuri de tip sociologic). Iar aceasta se poate rezuma in urmatoarea constatare: maghiari din Transilvania resimt conditia de minoritate nationala in doua sensuri:

a)     fata de comunitatea romaneasca majoritara. In aceasta relatie intervin in primul rind statul perceput ca etnocratic/paternalist, centralizant si omogenizant (sceptrul asimilarii fortate), dar si incapabil sa rezolve problemele curente ale economiei, politicii, societatii, etc. Prin formulari de tip 'maghiarii sunt doar o minoritate numerica', dar nu sunt dominati cultural sau in alt sensuri posibile, sau ideea de 'co-natiune', 'natiune-partner in formarea statului', izvorasc in primul rand din acest complex de inferioritate, chiar neputinta fata de statul central 'romanesc', etc.

b)     fata de natiunea maghiara, de patria-mama, resimt comuniunea esentiala (o natiune culturala), dar nefiind cetatenii Ungariei nu profita de reusitele economice, culturale, sociale ale statulul Ungar si din acest motiv devin 'minoritari fata de cei din Ungaria', in sensul ca sunt dezavantajati economic, etc. Exista (cum a existat intotdeauna!) o competitie intre maghiarii din Transilvania si cei din Campia Panonica, o competitie care a ajuns inegala dupa Trianon. Si aici intervine din nou- in perceptia maghiarilor transilvaneni - rolul nefast al statelor la care maghiari au fost alipiti. Pe scurt, rationamentul este urmatorul: 'daca am fii ramas in cadru statal comun cu unguri de dincolo de hotar, sau daca Transilvania ar fii ramas autonoma, am fii la fel de bogati, dezvoltati, europeni, etc. ca si cei de dincolo; din contra am fii si mai buni'. Aceasta constiinta existenta si importanta se manifesta nu numai in cazul in care se cere cetatenie dubla, sau nu numai in cazul celor care isi vand forta de munca in piata Moscova din Budapesta la un pret umilitor, sau la cei ce fac micul comert 'gri' din alte piete budapestane sau aiurea din Ungaria, ci in mod cert si in randul intelectualilor maghiari din Transilvania. Este insa - poate - mai greu de remarcat, fiindca se accentueaza si in acest caz rolul negativ al statului roman (daca nu al intregii natiuni romane), destul de des din considerente 'tactice', invocand lipsa de interes in acest sens (!). Din cercetarile/analizele noastre se pare ca situatia de minoritate, constiinta minoritara sau intr-un fel complexul minoritar sunt resimtite primordial in aceasta a doua ipostaza.

Spre deosebire de identitatea maghiarilor, identitatea romanilor din Transilvania se bazeaza pe loialitati primordiale mediate de statul roman existent. Constiinta identitara romana se formeaza si capata dimensiuni moderne pe baza interventiei statului unitar de dupa primul razboi mondial. Sau formulat in categoriile folosite de Geertz: loialitatile primordiale sunt brodate pe fundalul unei 'situati existente', adica pe institutia statului roman existent (este interesant de vazut ce au insemnat sau inseamna schimbarile aparute in structura acestuia in ultimii 80 de ani -Romania-Mare, Romania fara Transilvania de Nord, Romania de astazi, restructurarea teritoria-administrativa, desfiintarea autonomiilor teritoriale maghiare, etc.). Este foarte important de vazut cum aceasta loialitate primordiala sau constiinta nationala este legata de un 'anumit tip de statalitate', in speta cel centralizat, unitar, indivizibil, national (vezi Constitutia). Constitutia defineste inca in mod implicit natiunea romana ca pe una 'neterminata', una care are nevoie de interventia omogenizatoare, centralizatoare a statului providential. Acesta are datoria si puterea de a realiza un deziderat national major: formarea si inchegarea 'finala', 'inventarea' si sustinerea paternalista a natiunii romane de parca aceasta ar fii inca intr-o faza incipienta. In acest sens natiunea romana este definita de fapt ca un permanent 'program politic', (cu toate ca o astfel de interpretare pare, la prima vedere, ciudata. Sensul dominant dat de maghiari si, prin ricoseu, intarit de mediile politice romanesti este unul foarte diferit !) Nationalismul pare a fi de secol trecut (progresist, emancipator, dar si anacronic acum!), asa cum este el definit de catre Hobsbawm. De aici vine insa conceptia despre 'binele comun' a raison d'etre a statului, ca interes national. Lupta impotriva statului-natiune a ascuns pina in prezent adevaratul sens al primului articol din Constitutie care, in opinia noastra, este legat de reintregirea unei idei nationale oarecum anacronice, cea de natiune-stat si nu invers, pentru ca constiinta nationala romaneasca ramane ancorata de stat nu numai ca 'stare existenta', dar si ca 'loialitate primordiala'. Prima grija a acestui stat este - in mod natural as spune desi anacronic in acelasi timp! - realizarea natiunii definite in termeni de secol trecut; a veghea la aceasta ctitorie este 'bunul comun' pe care statul-natiune este menit sa il realizeze. Numai astfel devine eligibil si baza politicii statale actuale in care orice amenintare la adresa acestei politici nationale, fie simbolica: proiecte de autonomii culturale, drepturi etnice, discriminare pozitiva, multiculturalitate, invatamintul multilingvistic, insemne alternative, etc.;, sau practica: descentralizare, privatizare, demilitarizare, etc. Orice ameninta (macar simbolic sau potential) opera si prima datorie a statului - de a infaptui natiunea romana - este privita cu dusmanie, orice reprezentant al acestuia este privit ca dusman. A fi 'roman' - dupa cum reiese si din ancheta sociologica intitulata Proiectul Carpatin (Culic-Horváth,-Lazar-Magyari, 1998) - inseamna a fii loial statului, a contribui prin aceasta la constructia noii natiuni. Asadar un astfel de rol nu poate sa fie neutru sau 'ne-nationalist', in sensul repudierii 'nationalismului' mai sus definit. Problema lipsei de forta a societatii civile, dar si al constiintei civice, de cetatean, vor suferi prin prisma acestui concept central de 'natiune-stat'. Argumente in acest sens ne sunt furnizate pe de o parte de istoriografia postcomunista si aici cred ca ne putem referi in mod sigur la citiva autori recenti, istorici ca Lucian Boia (Boia, 1997), Sorin Mitu (Mitu, 1997), Irina Livezeanu (Livezeanu, 1998). Alte argumente vin din partea sociologilor, politologilor. Ei demonstreaza ca prin proiectarea permanenta a constiintei romanesti pe 'harta absoluta', asa cum este perceputa actuala harta a Romaniei, face ca constiinta nationala sa fie incarcata cu sensuri nationalist-xenofobe de secol XIX.

Temperarea etnocentrismului exagerat trebuie sa porneasca de la ideea ca fiecare grup etnic, presupune - macar la nivelul perceptiei de sine individuale si de grup - auto-evaluari si stima fata de noi insine (Self-esteem) pozitive, de ambele parti. Dupa cum remarca Gy rgy Csepeli intr-o discutie importanta din acest punct de vedere: "este foarte dificil sa comunicam pe baza faptului ca unii au o perceptie foarte proasta despre sine, iar altii sunt de acord cu ea" (Csepeli, 2000, p 161). Cu alte cuvinte: deconstructia reciproca a stereotipiilor si prejudecatilor datorate etnocentrismelor exagerate trebuie sa inceapa cu schimbarea perceptiei de sine, negative in cazul romilor (dupa cum putem observa lesne, maghiarii din Romania neavind de a face cu o subapreciere de sine, eventual cu o negativa hetero-perceptie a majoritatii, care insa ramine oarecum echilibrata in momentul de fata), ceea ce ne conduce la ideea ca este nevoie de o "politica a recunoasterii" propusa de Charles Taylor.

Taylor porneste de la ideea ca, la temelia majoritatii miscarilor minoritare (si feministe) contemporane sta ideea afirmarii demnitatii si autenticitatii acestor grupuri in cadrul unei societati democratice. Politicile de afirmare a acestei identitati pozitive, a demnitatii proprii, in numele unei universalitati a drepturilor egale, joaca un rol esential in integrarea minoritatilor, in definirea a ceea ce este denumit ca societate multiculturala (Taylor, 1994). Integrarea minoritatilor prin politici publice in favoarea acestora contribuie la recunoasterea lor, ca diferiti dar egali. Construirea unei societati a non-discriminarii, sau a societatii "color blind", ramane una dintre prioritatile cele mai importante ale procesului de tranzitie din Romania.

Bibliografie

Barth, Fredrik 1969: Ethnic Groups and Boundaries, The Social Organization of Culture Difference, Little, Brown and Co., Boston

Barth, Fredrik 1996: Régi és új problémák az etnicitás elemzésében, (Old and new problems in analysing ethnicity) In: REGIO, 1, 3-26 pp.

Blumer, B.1998, Race Prejudice as a Sense of Group Position, In: M.W.Hughey (ed.) New Tribalism The Resurgence of Race and Ethnicity, New York University Pres, pp. 31-41

Blumer, Herbert 1998, Race Prejudice as a Sense of Group Position, In: Hughey, W. Michael (ed.) 1998, New Tribalisms (The Resurgence of Race and Ethnicity), New York University Pres, pp.31-41

Bobo-L.V.Hutching, 1996 Perception of racial Group Competition: Extending Blumer s Theory of Group Position to a Multicultural Social Context, In: American Sociological Review, Volume 61, No 6 December, pp. 951-973

Boia, Lucian 1997 Istorie si mit in constiinta romaneasca, Humanitas, Buc. 310 p.

Bonacich, Edna 1991, Class Approach to Ethnicity and Race, In: Norman R.Yetman (Ed., Fifth Edition) Majority and Minority, The Dynamics of Race and Ethnicity in American Life, 59-76 pp

Csepeli, 2000, p 161

Feagin, J.R.-Feagin, C.B. 1999, Theoretical Perspectives in Race and Ethnic Relations, In: Pincus, F.L.-.Ehrlich, H.J (eds.), 1999, Race and Ethnic Conflicts, (Second Edition), Westview Press, pp.41-59,

Geertz, Clifford, 199.

Gordon, Milton M. (1999) Models of Pluralism (The New American Dilemma), In: Pincus, F.L.-.Ehrlich, H.J (eds.), 1999, Race and Ethnic Conflicts, (Second Edition), Westview Press, pp.239-247

György Csepeli, Antal Örkény, Mária Székelyi, 2000: Reprezentari ale coexistentei etnice in Transilvania, In: L. Nastase - L. Salat (editori) Relatii interetnice in Romania postcomunista, CRDE, pp.133-161

Jenkins, R. 1994, Rethinking ethnicity: identity, categorization and power, In: Ethnic and Racial Studies, Vol 17, No 2 (April), pp.197-220

Livezeanu, Irina 1998 Cultura si nationalism in Romania Mare, Humanitas, Buc.390 p.

Magyari N.L. 2000, Politicile minoritare in "tranzitie", In: Studia Universitatis Babes-Bolyai, XLII-XLII, pp.97-121

Magyari Nándor L 2000, Politicile minoritare in "tranzitie", In: Studia Universitatis Babes-Bolyai, XLII-XLIII, pp.97-121

Magyari Nándor L. - Enikő Magyari-Vincze 2001, Note introductive la ancheta sociologica realizata despre conditia femeilor si barbatilor, In: Enikő Magyari-Vincze (Ed.) Femei si barbati in clujul multietnic vol I, 31-63 pp.

Mitu, Sorin 1997 Geneza identitatii nationale la romanii ardeleni, Humanitas, Buc.435 p.

Park, 1950, 150

Skrentny J.David , 2000 Color Lines, Affirmative Action, Immigration, and Civil Rights Options for America, The University of Chicago Press

Smelsner, J.Nelson 1999,

Taylor, 1994