|
|
|
COMUNICAREA - INTRE TERAPIE SI INTERRELATIE
Multitudinea cunostintelor acumulate la nivelul diferitelor stiinte si discipline privind comunicarea, deprinderea si consolidarea regulilor de interactiune umana ii ajuta pe subiecti sa-si adecveze relatiile cu semenii lor, chiar sa dispuna de o mai buna intelegere si mai profunda a stilului lor de a intra in legatura cu altii.
In mod obisnuit metodele din psihologia sociala, psihologia clinica, psihoterapie se centreaza pe interventia in cazul de non-comunicare, de relatii negative, de relatii compromise, inadecvate, in cazuri de nenorociri si implicatii asupra psihicului uman. Asa s-au structurat metode si mijloace de interventie psihoclinica, in cazuri de mariaj nefericit, in familiile in care copii devin 'problema' pentru parintii lor. Cu oarecare traditie se utilizeaza consilierea si psihoterapia de catre psihologi, psihiatri, sistem social, se incearca 'sfatul genetic', terapie individuala premaritala, terapie de familie etc.
Din deceniul 8 al secolului XX, specialistii evaluand modalitatile practic infinite de distorsionare a interrelatiei umane, de 'viraj' spre destructurarea familiei si a rolului parintilor in cresterea si educarea copiilor s-au indreptat ca si in medicina spre prevenirea tulburarilor psihosociale la nivel individual si grupal.
In acest sens putem spune ca au aparut si s-au perfectionat metode care se refera atat la individ cat si la cuplu, la familie - cu scopul de a oferi modele pentru dobandirea abilitatilor care sa permita subiectilor prevenirea ori minimalizarea problematicii. S-au efectuat numeroase studii privind consolidarea relatiilor armonioase de tip non-stresant - prin identificarea ori adecvarea unui nivel inalt de satisfactie si competente.
In paralel, aceleasi studii ca si altele anume imaginate au cautat sa pregateasca subiectii pentru intelegerea vietii, a dificultatilro ei, ca si a schimbarilor din cadrul existentei umane - care pot traversa casatoria, interrelatiile de serviciu etc.[1].
In prezent exista numeroase manuale si tratate care doresc sa sugereze subiectului uman cum sa invete singur sa se protejeze (teach - yourself manuals) si astfel sa previna stresul intrafamilial. Exista, de asemenea, metode care isi propun sa imbogateasca pe subiect cu dovezi de auto-cunoastere cu metode pentru o mai buna cunoastere a cuplului, a familiei, cu sfaturi pentru practicienii care sugereaza solutii privind prietenia, intemeierea familiei, consiliere in probleme religioase, respectarea vecinatatii, consolidarea simpatiilor etc.
Chiar daca majoritatea acestor persoane care dau sfaturi nu pot efectua terapii si consiliere bazate pe reguli bine fondate stiintific, trebuie preluat ajutorul pe care il dau direct, sugerand subiectilor prezentarea la psihoterapeut.
Aceste metode opereaza, de fapt, in planul interrelatiei intime ajutand totodata la deprinderea unor capacitati de invatare in plan profesional si de abilitare chiar in interiorul relatiei.
Intre metodele de invatare si tratament pentru relatiile de tip intercomunciare, enumeram:
· psihoterapia,
· deprinderea abilitatilor sociale,
· sfat pre-marital,
· sfat marital,
· terapie comportamentala maritala,
· terapie de familie,
· maximizarea interrelatiilor de cuplu,
· auto-ajutorarea pentru
parinti singuri, persoane divortate etc.
In prezentul material noi nu insistam si nu detaliem aceste metde,
desi ele sunt extrem de importante atat in stabilirea contactului, a
comunicarii, cat mai ales a alaturarii sau estomparii anxietatii, a
ostilitatii, a conflictelor interumane.
Comunicarea verbala sau non-verbala, cu reguli sau fara reguli constientizate de partenerii 'ecuatiei', flexibila ori cu dificultati percepute de ambele parti, operand indiferent de sex, varsta, cultura, nivel socio-material - este apanajul vietii umane fiind in aceeasi masura apta sa degenereze in conflicte, in stres ori chiar in autism (in cazurile patologice).
De aceea, studii extrem de laborioase au formulat ipoteze si metode de interventie in 'invatarea' interrelatiei umane. Interesant este faptul ca incercarile de cunoastere umana merg paralel cu strategiile de interventie si tratament a relationarii umane defectuoase sau insuficiente. Ceea ce se prezinta frecvent in ultimii ani in acest domeniu al psihologiei este dorinta specialistilor de a clasifica, ordona, ajuta, sintetiza modalitatile de relationare ca si regulile de prevenire a impactului intre parteneri, in cuplu, in familie. Noi am prezentat in paginile anterioare un set de reguli pentru stabilirea unor bune relatii in familie, in activitatea profesionala, intre prieteni, intre vecini etc.
Din perspectiva terapiei si prevenirii conflictelor in cadrul comunicarii dorim sa mentionam cautarile psihologicilor si sociologilor care se refera generic la:
a) Reguli privind schimbul de idei, informatii si intimitate;
b) Reguli privind conflictul - ambele tipuri de reguli presupunand confruntarea si declinarea (evitarea) responsabilitatilor la comunicarea umana.
Atunci cand membrii familiei sunt capabili sa se asculte unii pe altii, sa se intrebe si sa comenteze asupra subiectelor in raport cu care doresc sa se inteleaga, sa se foloseasca de cuvinte pe care le asteapta sau sa se pronunte pentru a obtine consens informational, ei pot conlucra si interactiona optim, astfel incat fiecare sa fie stimulat in a se dezvolta si a resimti satisfactie[2].
Prin intermediul analizei comunicarii in microgrupul familial se pot constata eventuale incoerente in modul in care rolurile familiale sunt asumate si exercitate. Astfel, se pot structura configuratii defectuoase ale rolurilor conjugale[3], prin hipertrofia sau hipotrofia rolurilor de sex (amplificarea sau diminuarea unor comportamente specifice masculinitatii si feminitatii), inversarea rolurilor de sex prin dezvoltarea unor comportamente maritale de substitutie reciproca ('travestiul psihosocial conjugal'), desincronizarea rolurilor conjugale, incompletitudinea rolurilor maritale si parentale.
In relatiile conjugale si familiale, membrii microgrupului isi pot asuma in diferite conjuncturi diverse stari ale eu-lui, uneori impietand asupra raporturilor normale de echilibru in cadrul structurii familiei. Astfel, putem constata, prin intermediul comunicarilor pe care si le adreseaza, existenta unor incoerente in maniera de a-si juca rolurile.
Metodele comportamentale de rol ale sotilor (parintilor) sunt de cele mai multe ori preluate din familiile lor de origine, de la propriii lor parinti. Stilurile de comunicare si de actiune ale acestora explica in mare masura comportamentul comunicational al copiilor, deveniti adulti si parinti la randul lor, prefigurand asa-numita 'matrice a scenariului de viata'[4] .
Pe parcursul dialogului familial, se utilizeaza toate modalitatile de comunicare posibile: intelegerea, dezaprobarea sau impunerea, supunerea sau concilierea, intelectualizarea sau 'celebrizarea', indiferenta sau neutralitatea, uneori detasarea sau neimplicarea. Fiecare din aceste posibilitati pot sa alterneze situational la fiecare din membrii familiei, dar pot deveni si dominante prin frecventa lor, adevarate tipare de comunicare proprii unuia sau altuia din membrii familiei.
Clasificari si sistematizari moderne apreciaza ca stilul comuni-cational al unei persoane poate fi mofil, deschis, utilizand adecvat toate modalitatile de comunicare, sau rigid, folosind predominant un tip (de ex., stilul dominator-autoritar, sau stilul submisiv-supus). In general, putini oameni sunt inclinati sa actioneze permanent pe o singura cale, desi exista persoane structurate astfel incat sa utilizeze predominant una.
Pentru majoritatea terapeutilor familiei, comunicarea este cea mai importanta problema[5] , esenta terapiei constand in invatarea 'deprinderilor' de a comunica[6].
In acelasi sens, V.Satir considera ca exista cinci cai de care indivizii umani se folosesc pentru a comunica: concilierea, dezaprobarea, rezonabilitatea, irelevanta mesajului, concordanta.
Ameliorarea comunicarii intrafamiliale, asa incat sa devina satisfacatoare si securizanta pentru nevoile tuturor membrilor familiei constituie un obiectiv central al terapiilor familiale. In cadrul practicarii acestor terapii este necesar ca terapeutul sa fie preocupat si de propriul mod de comunicare cu pacientii, intrucat poate emite el insusi, inconstient, duble mesaje[7].
Modul in care membrii familiei se aranjeaza intre ei in spatiul terapeutic (stau in picioare, stau jos, se misca), reflecta considerabil gradul de incordare sau relaxare, calitatea si intensitatea starilor lor emotionale, natura comunicarilor.
In ultimele decenii psihoterapia de familie nu isi propune numai o insanatosire a tiparelor de comunicare defectuoase, ci si o estetizare a acestora, in sensul stimularii armoniei interpersonale a nucleului familial. Pentru aceasta trebuie identificate mai intai stilurile de comunicare care predomina in familie ca si semnificatiile lor pentru echilibrul si dezvoltarea acesteia.
[1] A.Goldstein, 1981; J.Broderick, J.Friedman & E.Carr, 1981; H.Hahlwey, D.Revenstorf & L.Schindler, 1982.
[2] I.Mitrofan & N.Mitrofan, 1993.
[3] I.Mitrofan, 1989.
[4] C.Steiner, apud I.Holdevici, I.P.Vasilescu, 1987; apud I.Mitrofan, N.Mitrofan, 1994.
[5] I.Perez, 1968.
[6]Schnalbe & Mill, 1976.
[7] V.Satir, 1975.
