Uniunea Europeana (European Union )

Uniunea Europeana European Union[i])

Constructia europeana a fost lansata dupa al Doilea Razboi Mondial cand la 9 mai 1950 a fost creata Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului prin intermediul planului Monnet - Schuman. Sase state s-au alaturat atunci ideii, Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda. Ulterior, prin Tratatul de la Roma din 1957 aveau sa apara Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice. La baza acestor trei comunitati sta ideea unei fuziuni de interese si nu doar echilibrul unor interese. Dintre aceste trei comunitati evolutia cea mai spectaculoasa a avut-o Comunitatea Economica Europeana.

Crearea comunitatilor europene trebuie inteleasa exclusiv prin prisma contextului politic international ulterior celui de al doilea razboi mondial cand in Europa au aparut trei categorii de organizatii internationale: politice (Consiliul Europei), economice (OECE devenita OCDE) si militare (Uniunea Europei Occidentale, NATO).

Semnarea in februarie 1992 a Tratatului de la Maastricht a dus la crearea Uniunii Europene, care potrivit articolului A al tratatului "este fondata pe baza Comunitatilor europene completate cu politici si forme de cooperare, instaurate prin prezentul tratat". Baza legala a noii Uniuni Europene este reprezentata de Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992 si ratificat la 1 noiembrie 1993.

Uniunea Europeana[ii] (UE) inseamna, pe de o parte mentinerea si extinderea acquis-ului Comunitatii Europene si, pe de alta parte noi forme de cooperare in domeniul Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC) si al Justitiei si Afacerilor Interne (JAI). Astfel, conform imaginii comune despre UE, prin Tratatul de la Maastricht aceasta devine o constructie cu trei piloni, care va fi mentinuta si dezvoltata continuu.

Primul pilon acopera sectoarele, regulile si procedurile de decizie referitoare la CEE, CECO si Euratom. Tratatul de la Maastricht modifica Tratatul de la Roma al CEE si creeaza Comunitatea Europeana, subliniind astfel caracterul sau extins, ce depaseste marginile integrarii economice. Aceste modificari sunt reprezentate de:

continuarea extinderii rolului PE, in special cu referire la aprobarea nominalizarilor Comisiei, la introducerea noii proceduri legislative a co-deciziei (asupra anumitor subiecte, PE isi imparte prerogativele cu Consiliul);

continuarea extinderii gamei politicilor comune (educatia si formarea profesionala, retelele trans-europene, politica industriala, dezvoltarea cooperarii, protectia consumatorului) si intarirea altor politici comune deja existente (politica sociala, coeziunea economica si sociala, cercetarea si dezvoltarea tehnologica, politica de mediu);

crearea cetateniei europene: toti cetatenii SM pot circula si se pot stabili in alte SM; dreptul de a alege si de a participa in alegerile municipale si pentru PE in SM de rezidenta, indiferent de nationalitate; protectie diplomatica si consulara din partea ambasadei unui alt SM pe teritoriul unui stat tert si in care SM national nu este reprezentat; dreptul de a trimite petitii PE si de a se adresa Mediatorului European (Ombudsmanului european);

instituirea uniunii economice si monetare: convergenta politicilor economica si monetara a SM, ceea ce a condus la adoptarea monedei comune (Euro) si la infiintarea Bancii Centrale Europene (BCE).

Odata cu instituirea celui de-al doilea pilon, cooperarea politica dintre SM este ridicata la statutul de politica comuna, ceea ce inseamna includerea ei intr-un cadru institutional specific. Astfel, prin Tratatul de la Maastricht, UE are o politica comuna extinsa la toate sectoarele politicii externe si de securitate si se pun bazele unei cooperari sistematice intre statele membre. Aceasta cooperare este caracterizata de derularea unor actiuni comune, desfasurate prin consens[iii] si care limiteaza statele membre in politica lor externa.

Politica externa si de securitate comuna este gestionata de aceleasi institutii care opereaza sub primul pilon, dar care au puteri si proceduri de decizie diferite: astfel, deoarece acest doemniu este de importanta strategica pentru statele membre si este dificil de renuntat la suveranitatea nationala, procedura de decizie aplicata este metoda interguvernamentala (pentru adoptarea deciziilor fiind valabila regula consensului).

Tratatul de la Maastricht stabileste si o forma sistematica de cooperare intre statele membre, in domeniul justitiei si afacerilor interne - cooperare care, pana la acest moment, se desfasura pe baza de acorduri internationale ocazionale (un astfel de exemplu il constituie Acordul Schengen, semnat in 1995 de numai 5 state membre). Aspectele acoperite de aceasta politica si reglementate prin Tratatul de la Maastricht sunt:

oferirea de azil politic,

emigratia,

lupta impotriva fraudei si dependentei de droguri,

cooperarea judiciara in chestiuni civile si penale,

cooperarea vamala si a politiei pentru prevenirea terorismului si alte tipuri de delicte internationale.

Urmatorul moment cheie in directia adancirii integrarii europene este constituit de Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 si ratificat la 1 mai 1999. Tratatul a reprezentat punctul final al lucrarilor Conferintei Inter-guvernamemtale (CIG) initiate la Torino in 1997 si prevazuta deja prin Tratatul de la Maastricht.

Tratatul de la Amsterdam amendeaza atat Tratatul CE, cat si Tratatul UE, iar elementele de noutate aduse sunt:

institutionalizarea cooperarii sporite, prin care este combinata nevoia unei continue integrari (existenta in unele state membre) cu nevoia respectarii dorintei altor SM de a nu fi implicate in anumite politici comune (in domeniul carora vor sa isi pastreze suveranitatea nationala);

acest sistem poate fi aplicat in domeniile de activitate ale celor trei piloni, cu urmatoarele conditii: sa aiba in vedere promovare obiectivelor UE si sa fie aplicat ca o ultima varianta; sa nu puna in pericol "acquis-ul comunitar" sau drepturile, obligatiile si interesele statelor membre neparticipante; sa se refere la majoritatea SM si sa fie deschis tuturor celorlate SM, in orice moment.

Acest principiu al unei Europe "cu doua viteze" a fost aplicat inca dinaintea dobandirii unui caracter formal prin Tratatul de la Amsterdam, cu ocazia semnarii Acordului Schengen (in 1985, numai de catre Belgia, Franta, Germania, Luxemburg si Olanda), Cartei Sociale (Marea Britanie refuzand semnarea, in 1993, a angajamentului de armonizare a politicilofr sociale, insa fiind incluse reguli cu caracter relativ si obligatorii pentru celelate state membre), uniunii economice si monetare (la care nu au aderat Danemarca, Suedia si Marea Britanie).

Tratatul de la Amsterdam, ca si Tratatul de la Maastricht, prevede revizuirea sa printr-o a doua Conferinta Inter-guvernamentala, cu scopul de a realiza reformele institutionale necesare procesului de extindere a Uniunii. Mai mult, prin acest Tratat a fost aprobat un numar de reforme fara legatura cu procesul de extindere. Lucrarile CIG au dus la pregatirea textului Tratatului de la Nisa, care a fost semnat la 26 februarie 2001 si a intrat in vigoare la 1 februarie 2003.

Principalele aspecte cuprinse in Tratatul de la Nisa sunt:

- schimbarile institutionale din cadrul procesului de extindere;

- doua inovatii majore privind procesul de decizie:

- revizuirea sistemului de cooperare;

- introducerea unui instrument de prevenire in cadrul procedurii - procedura ce deja permite Consiliului European sa faca publica orice incalcare serioasa si persistenta a drepturilor fundamentale de catre un stat membre - instrument ce da posibilitatea suspendarii unor drepturi ale statului in cauza;

- dezvoltarea capacitatii militare a UE, prin crearea unor structuri politice si militare permanente si prin incorporarea, in cadrul Uniunii, a atributiilor de management al crizei corespunzatoare Uniunii Europei.

- infiintarea "Eurojust" in domeniul cooperarii judiciare pe probleme de criminalitate;

- extinderea sprijinului comunitar in noi sectoare de activitate, pentru actiunile statelor membre din domeniile politicii sociale, a educatiei si formarii profesionale; este vorba despre lupta impotriva excluziunii sociale si reforma sistemelor de protectie sociala.

Odata cu Tratatul de la Nisa a fost elaborata o "Declaratie asupra viitorului Uniunii Europene", prin care se lansa o dezbatere generala asupra dezvoltarii viitoare a Uniunii si care implica atat statele membre, cat si statele candidate. Aspectele avute in vedere de aceasta declaratie sunt: delimitarea responsabilitatilor intre UE si statele membre, statutul Cartei drepturilor fundamentale a UE, simplificarea tratatelor si rolul parlamentelor nationale in cadrul institutional al UE.

In urma aprobarii Declaratiei de la Laeken, la 15 decembrie 2001, Consiliul European a hotarat infiintarea unei Conventii Europene, care sa pregateasca procesul de reforma a UE. Rezultatul dezbaterii este reprezentat de elaborarea proiectului Constitutiei europene.

Prin intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam si a Tratatului de la Nisa, Uniunea avea sa fie desavarsita.

Astazi Uniunea are 25 membri (Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda, Danemarca, Irlanda, Marea Britanie, Grecia, Spania, Portugalia, Austria, Finlanda, Suedia, Cipru, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia si Slovenia) si pregateste aderarea altor 4 state: Romania si Bulgaria in 2007, iar Croatia si Turcia care au inceput negocierile in 2005 dupa terminarea acestei etape.

Uniunea Europeana este o "organizatie regionala" construita pe sistemul de piata comuna avand la baza patru libertati fundamentale[iv], si anume:

• libera circulatie a marfurilor, presupunand realizarea unei uniuni vamale care sa priveasca toate categoriile de marfuri si sa implice interzicerea intre statele membre a taxelor vamale asupra importurilor si exporturilor ori a altor taxe avand efect echivalent, precum si adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu tarile terte si eliminarea restrictiilor cantitative sau a masurilor cu efect echivalent intre statele membre.
• libera circulatie a capitalului si platilor, implica o delimitare a celor doua, astfel incat libera circulatie a capitalurilor trebuie motivata de necesitatea efectuarii de investitii pe piata comunitara prin eliminarea oricaror restrictii, iar libera circulatie a platilor este strans legata de evolutia liberalizarii circulatiei marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor prin eliminarea, evident, a oricaror restrictii atat intre statele membre, cat si intre acestea si statele terte.
• libera circulatie a persoanelor, implica oricarei discriminari bazate pe nationalitate intre lucratorii statelor membre in ce priveste remunerarea, angajarea si alte conditii de munca si de angajare;
• libera circulatie a serviciilor este asociata cu libertatea de circulatie a persoanelor si are ca fundament repartizarea factorilor de productie la nivel comunitar.

Constructia comunitara se bazeaza pe transferurile de competente ale statelor membre catre comunitate, transfer determinat de o anumita dinamica de integrare[v].

Obiectivele Uniunii sunt aduse la indeplinire prin intermediul principalelor institutii, cunoscute ca institutii centrale si implicate in procesul de decizie, fiind reprezentate de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene si Comisia Europeana. Rol consultativ in procesul de decizie au Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor Consiliul European are rol de stimulator al discutiilor si intiativelor comunitare. Alte institutii cu rol important in functionarea UE sunt: Curtea Europeana de Justitie (impreuna cu Tribunalul Primei Instante), Curtea de Conturi si Ombudsmanul European Nu in ultimul rand, avem institutia financiara reprezentata de Banca Europeana de Investitii si Banca Central Europeana.

Parlamentul European, cu sediul la Strasbourg, este ales o data la cinci ani prin vot universal direct. Parlamentul European a fost infiintat prin Tratatul de la Roma (1957) pentru a reprezenta "popoarele statelor reunite in cadrul Uniunii Europene'[vi], fiind singura institutie a carei

componenta este stabilita prin alegeri libere, la nivel european si ale carei sedinte si deliberari sunt publice. Initial, PE a fost organizat ca un ansamblu deliberativ, cu functie consultativa si constituit din membri ai parlamentelor nationale. Tratatele de la Maastricht si de la Amsterdam au adus schimbari majore ale rolului PE, acesta devenind un organ cu functii politice si cu puteri legislative si bugetare.

Rolul Parlamentului in cadrul Uniunii Europene are in vedere: examinarea si adoptarea legislatiei comunitare, alaturi de Consiliul UE (Consiliul de Ministri), prin procedura de co-decizie; aprobarea (si monitorizarea) bugetului UE; exercitarea functiei de control asupra altor institutii UE, cu posibilitatea de a infiinta comisii de ancheta; aprobarea acordurilor internationale majore, cum ar fi acordurile privind aderarea de noi state membre si acordurile comerciale sau de asociere intre UE si alte tari. De asemenea, numeste Ombusdmanul European pe o perioada de cinci ani (echivalenta mandatului parlamentar), mentinand astfel legatura cu cetatenii UE.

Procedurile de decizie aplicabile la nivelul Parlamentului sunt:

procedura de co-decizie - Parlamentul imparte puterea legislativa cu Consiliul;

procedura de aviz conform - acordul Parlamentului este obligatoriu pentru adoptarea unor anumite acte legislative;

procedura de cooperare - Parlamentul poate influenta deciziile Consiliului prin dreptul de a aduce amendamente propunerilor acestuia - aceasta procedura a fost limitata, in urma Tratatului de la Amsterdam, la cateva situatii ce privesc uniunea economica si monetara;

procedura de consultare - Parlamentului ii este ceruta o opinie, ce este fundamentata de unu din comitetele sale;

Reforma institutionala propusa de Constitutia europeana are in vedere: stabilirea unui prag de minim 4 euro-parlamentari pentru fiecare stat membru; cresterea (pana aproape de dublare) rolului Parlamentului in procesul de decizie.

Consiliul Uniunii Europene, cu sediul la Bruxelles, conform Tratatului UE,  reprezinta interesele Statelor Membre (spre deosebire de Parlament, care reprezinta interesele populatiei statalor membre) si este compus din reprezentanti ai guvernelor statelor membre, avand atat putere legislativa cat si executiva. Numarul membrilor Consiliului este egal cu numarul statelor membre, fiecare guvern avand un singur reprezentant.

Consiliul este principala institutie de decizie a UE.

Rolul Consiliul European consta in faptul ca are principala responsabilitate pentru cooperarea interguvernamentala in domeniile politicii externe si de securitate comune si al justitiei si afacerilor interne. Alaturi de acestea, Consiliul imparte responsabilitatea cu Parlamentul in cadrul primului pilon (dimensiunea comunitara), acoperind astfel domeniile pietei unice si majoritatea politicilor comune, si asigurand libera circulatie a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului. Procedura de vot in cadrul Consiliului este cea a unanimitatii, alaturi de procedura majoritatii calificate.

Tratatul de la Nisa a modificat modul de functionare a Consiliului prin extinderea procedurii de vot a majoritatii calificate la alte domenii de decizie (cum ar fi cel al politicii comerciale comune).

Reforma institutionala propusa de Constitutia europeana are in vedere: inlocuirea presedintiei prin rotatie cu alegerea unui presedinte pe o perioada de cinci ani (eventual prin doua mandate de 2,5 ani); presedentia consiliilor specifice (cu exceptia celui pentru afaceri externe) va fi acordata statelor membre, prin rotatie, pe o perioada de un an, numirea Ministrului european al Afacerilor Externe.

Comisia Europeana, cu sediul la Bruxelles,  reprezinta interesele Uniunii Europene (spre deosebire de Parlament si de Consiliu) si este organul executiv al UE. Principalele competente ale Comisiei sunt: de control - supravegheaza respectarea Tratatului UE si implementarea legislatiei comunitare; de initiativa - are monopolul initiativei in chestiuni de competenta comunitara (politici comunitare); de executie joaca rolul unui guvern la nivel comunitar, avand responsabilitatea implementarii si coordonarii politicilor, precum si a gestionarii Fondurilor Structurale si a bugetului anual al Uniunii; de reprezentare primeste scrisorile de acreditare ale ambasadorilor tarilor din afara spatiului comunitar in UE si are Delegatii - cu rang de ambasade - in statele candidate sau in alte state din afara Uniunii, precum si birouri de reprezentare in statele membre.

Reforma institutionala propusa de Constitutia europeana are in vedere: schimbarea componentei Comisiei incepand cu anul 2009, dupa cum urmeaza: presedinte, ministru de afaceri externe/vice-presedinte si 13 comisari alesi pe baza unui sistem de rotatie intre statele member (pana in 2009, fiecare stat membru va fi reprezentat de un comisar); crearea, in cadrul Comisiei, a functiei de ministru al afacerilor externe.

Curtea de Justitie, cu sediul la Luxemburg, a fost creata in 1952, este compusa din 25 judecatori[vii] numiti pentru o perioada de sase ani, si reprezinta organul jurisdictional al Uniunii care asigura interpretarea uniforma si efectiva a normelor dreptului european, avand competenta in solutionarea disputelor dintre statele membre, institutiile UE, in domeniul afacerilor si intre indivizi. Incepand cu anul 1989 acesteia i s-a adaugat o Curte de prima instanta.

Curtea de conturi este compusa din 25 membri, numiti pentru o perioada de sase ani de catre Consiliu dupa consultarea Parlamentului, avand rolul de a asigura controlul conturilor, respectiv de a verifica conturile totalitatii veniturilor si cheltuielilor Uniunii, precum si a oricarui organ creat de aceasta, in masura in care actul constitutiv nu exclude aceasta verificare[viii].

Tratatul de la Nisa specifica in detaliu componenta Curtii, care trebuie sa aiba un reprezentant al fiecarui stat membru. De asemenea, Curtea se poate organiza in "camere", in vederea adoptarii anumitor categorii de rapoarte si opinii.

Acestora li se adauga un numar de alte cinci organisme care intregesc sistemul institutional comunitar: Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor, Ombudsman-ul, Banca pentru Investitii Europene  si Banca Central Europeana