|
|
|
Politica Industriala intr-o Europa extinsa
1. Perspectivele politicii industriale ale UE
Din cele prezentate in capitolele precedente este cert ca Uniunea Europeana are o directie bine determinata in ceea ce priveste Politica Industriala, pentru tarile membre cu o economie avansata. Dar apare o intrebare fireasca, ce se va intampla dupa 1 iulie 2004, cand la Uniune vor adera inca 10 tari? Pentru a asigura o continuitate a politicii industriale si dupa extindere la 16 decembrie 2002 Comisia a lansat dezbateri publice pe marginea Comunicarii sale "Politica industriala intr-o Europa largita".
Aceasta Comunicare a Comisiei Europene este inceputul unui proces de analiza pentru a vedea in ce masura politica sa industriala este pertinenta si echilibrata. Competitivitatea industriei producatoare europene este unul din scopurile ambitioase pe care si le-a propus Uniunea Europeana la intalnirea de la Lisabona a Consiliului European in primavara anului 2000. Uniunii Europene ii revine sarcina de a mentine si dezvolta competitivitatea industriei producatoare pe fundalul interdependentei industriei cu serviciile si a unei aparente reduceri a productiei. La etapa actuala exista trei factori-cheie pentru realizarea unei industrii competitive in urmatorii ani: cunostintele, inovatiile si antreprenoriatul.
Noile cunostinte din educatie, formare si cercetare trebuie puse la dispozitia industriei. Sau, prin alte cuvinte, noile tehnologii, inclusiv tehnologiile de informare si comunicare, biotehnologia si nanotehnologia, trebuie sa se dezvolte in paralel cu dobandirea de noi priceperi si cunostinte in utilizarea lor.
Fiecare sector al industriei trebuie sa devina mai inovator, iar conditiile de stimulare a inovatiei trebuie sa fie prezente si asigurate printr-o politica adecvata.
Europa trebuie sa-si dezvolte capacitatea antreprenoriala si sa-si asume riscuri pentru afaceri noi si de mai mare anvergura. Si acest lucru este sustinut de rezultatele unor studii care mentioneaza ca europenii par ca resping riscul antreprenorial, multumindu-se cu o crestere limitata a afacerilor lor si ca nu sunt dispusi in a recunoaste si a recompensa contributia sociala a celor care risca.
In acest sens, Comisia, prin analizele sale si prin monitorizarea concurentei in sectoarele industriei, va asigura un echilibru intre politicile care influenteaza concurenta: politica in domeniul concurentei, piata interna, cercetarea si dezvoltarea, educatia, comertul si dezvoltarea durabila. Instrumentele, precum cele de tipul evaluarii impactului sau a analizei cost-beneficiu, sunt deja parte a politicii Comisiei, sunt dezvoltate si rafinate in practica pentru a se asigura ca interventiile politicii industriale sunt cele care raspund necesitatilor si ca rezultatele pot fi previzibile. De exemplu, politica industriala viitoare trebuie sa fie ea insasi inovatoare si sa creeze instrumente de normare noi si mai putin deranjante, centrate mai mult pe rezultate decat pe mijloacele folosite, si sa lase industria sa-si gaseasca singura solutiile.
Consultatiile publice pe marginea acestei Comunicari au rolul de a promova cat mai mult posibil diversele probleme si politici comunitare. In primul rand, Comunicarea 'Politica industriala intr-o Europa largita' reprezinta o invitatie adresata si altor institutii ale Comunitatii pentru a participa la discutii. In al doilea rand, isi propune sa treaca in revista modul in care principalele politici comunitare se interfereaza cu concurenta in industrie. In al treilea rand, Comisia, pornind de la faptul ca politica industriala nu este realizata in cea mai mare parte a sa la nivelul UE ci de catre Statele Membre, invita Statele Membre sa-si analizeze propria politica industriala in lumina acestei Comunicari. Metoda deschisa a coordonarii, stabilita de catre Consiliul European de la Lisabona, ofera un context in care performanta politicii nationale poate fi discutata, dezvoltata si imbunatatita.
In cele ce urmeaza se va incerca o succinta prezentare a acestei Comunicari, o viziune a Comisiei care poate fi completata si imbunatatita cu propunerile venite din partea tuturor celor interesati, ca la sfarsitul anului Comisia sa prezinte un raport.
In prefata este specificat ca datorita schimbarilor petrecute in perioada care s-a scurs de la adoptarea Politicii Industriale a UE in 1990, este nevoie de o revizuire si reasezare a principalelor prevederi ale acestei politici. Politica Industriala va juca un rol important pentru ca Uniunea Europeana sa realizeze obiectivele trasate la Lisabona si Goeborg. Pentru aceasta este necesar ca potentialul industrial sa fie consolidat cu ajutorul unor politici speciale, iar intreprinderile sa-si asume responsabilitatea pentru atingerea gradului inalt de competitivitate.
Industria este sursa prosperitatii europene, iar o industrie competitiva va putea sustine si creste aceasta bogatie, ceea ce va conduce la realizarea ambitiilor europene pe plan mondial. S-a petrecut o schimbare a structurii de productie, astfel partea sectorul serviciilor in productie a crescut de la 52% in 1970 la 71% in 2001, in aceeasi perioada partea fabricarii efective a scazut de la 30% la 18%. Interdependenta intre sectrorul de productie si servicii a crescut in toata perioada respectiva .
Comisia considera ca industria europeana este moderna si competitiva in multe privinte. Confruntate cu competitia mondiala, multe din sectoarele industriei europene au facut eforturi notabile pentru a imbunatati infastructura si a integra noi forme de organizare a productiei. Prin investitii capitale in utilaje si in cercetare a fost posibil ca sectoarele (textile, alimentare, mobilier, chimice, etc.) care erau considerate slab tehnologizate sa ajunga la un nivel inalt de tehnologie, ca acum sa utilizeze tehnologii avansate si inovationale in productie. Ceea ce a condus la cresterea necesitatilor fata de resursele umane, care au devenit mai calificate.
Investitiile considerabile in protectia mediului, tehnologii ecologic pure si in procesul de productie nepoluant a facut posibil ca industria europeana sa ia in consideratie si dimensiunea dezvoltarii durabile, mcsorand legatura dintre productie si poluare.
Industria europeana ramane o forta dominanta in comertul international. Desi prezenta unor noi parteneri pe piata mondiala a redus cota Uniunii Europene in comertul mondial, aceasta scadere nu a fost semnificativa precum a fost pentru SUA sau Japonia. Astfel, cota UE in comertul mondial a scazut de la 19,3% in 1991/95 la 18,4% in 2002, in timp ce la SUA a scazut de la 15,1% la 12,1%, iar in cazul Japoniei si mai semnificativ de la 12,2% la 8,2% [8]. Mai mult decat atat in unele sectoare precum ar fi constructia de autovehicule, aeronave si unele echipamente pentru telecomunicatii, companiile europene detin intaetatea.
Dar cu toate acestea Comisia constata ca industria europeana sufera de lenta crestere a productiei industriale, comparativ cu Statele Unite. Astfel in perioada 1996-2000 cresterea productiei in UE a constituit 3,2% comparativ cu 5,5% al SUA [8]. Pentru intreaga economie a UE cresterea este si mai mica decat pentru sectorul de productie separat, ceea ce reflecta performanta relativ slaba a sectorului serviciilor. Aceasta evolutie prezinta o periculoasa deteriorare a potentialului de crestere a UE si un risc evident pentru competitivitatea industriei. Rapoartele Comisiei din 2001 si 2002 prezinta o insuficienta a activitatii de inovare si o slaba distribuire a acestora ca un factor cheie a performantelor slabe in cresterea productivitatii.
De asemenea, lenta crestere a productivitatii poate fi explicata si prin probleme structurale nesolutionate. Acestea includ fragmentarea anumitor piete de produse si servicii, precum si unele obstacole in mobilitatea geografica si lipsa de cunostinte la multe categorii de muncitori.
Un alt subiect analizat de Comisie sunt IMM-le, care sunt numite coloana vertebrala a industriei UE. Reteaua IMM-lor in dezvoltare a amplificat legatura intre sectoarele aparent neimportante a economiei, precum si intre diferite regiuni si tari din Uniunea Europeana. In acelasi timp foarte putini europeni doresc sa devina antreprenori, de asemenea doar cateva intreprinderi micro- si mici ajung pana la dimensiunea critica necesara pentru a putea concura sau a intra pe piatile externe. La rindul sau Uniunea Intreprinderilor Mici, Mijlocii si Mestesugaresti (UEAPME), considera ca desi Comisia a punctat precis noile provocari cu care se va confrunta Europa largita si anume cresterea competitivitatii, Comunicarea prezinta IMM-le ca subcontractori sau parte a business clusterului. In acest fel considera UEAPME este neglijat complet rolul specific si autonom in ceea ce priveste inovarea, crearea de slujbe si acordare de servicii profesionale.
Comisia prezinta si o analiza a impactului extinderii asupra industriei. Este mentionat faptul ca un progres semnificativ dar neuniform a fost realizat. In pofida efortului considerabil facut de tarile candidate in ceea ce priveste reformele structurale, exista diferente semnificative in structura industriei producatoare in tarile membre si cele candidate. Astfel, in tarile candidate industria era mai putin specializata si concentrata in sectoare slab tehnologizate (industria alimentara, textile, metalurgie), dar lucrulile au inceput sa se schimbe cu ajutorul fondurilor de preaderare, investitii straine, transfer de tehnologie.
Unele sectoare vor avea nevoie de o atentie speciala. Cu toate ca industria statelor candidate este gata sa concureze intr-o Europa largita, integrarea mai profunda va crea unele probleme izolate. In primul rand va fi necesara continuarea procesului de restructurare, in primul rand sectorul metalurgic si marile intreprinderi neprivatizate din sectoarele traditionale. De asemenea sectorul IMM-lor si antreprenoriatului se dezvolta foarte incet in tarile candidate, datorita mai multor factori cum ar fi: lipsa know-how-lui managerial, organizational si tehnologic; accesul dificil la finante; insuficienta institutiilor ce ofera suport si dificultatea de a se integra in reteau de productie.
Comisia a identificat urmatoarele provocari a politicii industriale intr-o Europa largita.
Globalizarea - odata cu procesul de globarizare se deschid noi piete pentru produsele si serviciile europene, acest fapt va contribui la cresterea competitivitatii. Un rol important il vor juca si cunostintele si calificarea fortei de munca. De asemenea intr-o lume integrata, instabilitatea se poate raspandi repede, de aceea politica industriala trebuie sa fie capabila sa raspunda promt si repede evolutiilor imprevezibile.
Schimbari organizationale si tehnologice - globalizarea a fost asistata de schimbari tehnologice, cele mai importante sau petrecut in tehnologiile informationale si de comunicare (ICT). ICT in combinatie cu tehnicele noi de organizare si dirijare, precum si forta de munca calificata ofera posibilitate de a imbunatati semnificativ competetivitatea. Problema cea mai importanta va fi asigurarea adoptarii si utilizarii pe scara larga a ICT, in toate ramurile industriei, inclusiv in cele considerate traditionale. Schimbarile tehnologice nu trebuie limitate doar la ICT, sunt si alte tehnologii ce trebuie dezvoltate: biotehnologia, nanotehnologia, energie curata, precum si domeniul noilor materiale.
Rolul de baza al inovatiei si antreprenoriatului - crearea continua de firme noi si extinderea celor existente este esntiala pentru ajustarea la noile oportunitati ale pietei, atingerea cresterii productivitatii si realizarea inovatiilor, mai cu seama in perioada progreselor tehnologice rapide. Competitivitatea si cresterea economica creste tot datorita inovatiilor, iar cunoasterea este miezul activitatilor inovatoare. In prezent Uniunea Europeana cheltuieste pentru Cercetare & Dezvoltare 1,9% din PIB, mai putin decat competitorii sai SUA si Japonia [7]. Ca rezultat, productivitatea investitiilor europene in cercetare este joasa, sistemul inovational al UE nu are capacitatea necesara pentru a transforma noile cunostinte intr-un rezultat - crearea noilor sau imbunatatirea celor existente produse, servicii si procese.
Dezvoltarea durabila si noile cerinte ale societatii - politica industriala trebuie sa raspunda la solicitarile sociale si ecologice tot mai pronuntate, companiile de asemnea trebuie sa participe la asigurarea acestor solicitari prin responsabilitatea sociala corporativa. Progresele realizate in ultimul timp au aratat ca competitivitatea sporita si protectia mediului pot fi obtinute datorita unor mixaje adecvate de politici. Cererea societatii in ceea ce priveste securitatea, protectia, mediul pot crea noi oportunitati de afaceri. Aceasta ofera posibilitatea companiilor europene de a fi primele in ceea ce priveste tehnologiile de mediu si productie durabila bazata pe analiza ciclului de viata. Dar unele din obiectivele propuse pot fi solutionate doar prin crearea unui cadru institutional international. Astfel de structuri sunt create in ceea ce priveste comertul, dar in ceea ce priveste mediul si protectia sociala exista multe lacune pe plan mondial.
Comisia a elaborat si propuneri pentru o noua politica industriala a Uniunii Europene, unde este revazuta calea UE spre politica industriala.
Politica incepe cu prezentarea factorilor ce sprijina competitivitatea si cresterea economica, precum si masurile ce trebui luate pentru imbunatatirea acestor factori precum si dezvolatera altora. Astfel valorile cele mai importante pe care se sprijina competitivitatea si cresterea UE sunt urmatoarele:
mediu macroeconomic si politic stabil, unde domneste legea, ceea ce permite planificarea sigura a investitiilor si dezvoltarii;
piata unica;
nivelul inalt al coeziunii sociale si un grad inalt de calificare al fortei de munca;
experienta larga in domeniul dialogului social intre parteneri;
servicii garantate de inalta calitate si la un pret rezonabil;
retelele de telecomunicatii, aprovizionarii cu energie si de transport, care totusi trebuie consolidate in special in statele candidate.
Pe langa imbunatatirea permanenta a acestor facori trebuie dezvoltati in ritm mai rapid si factori care au fost stipulati ca importanti in Strategia de la Lisabona.
2. Promovarea inovatiei, cunostintelor si cercetarii
Pentru realizarea obiectivului stabilit la Consiliul European de la Barcelona, ca investitiile in Cercetare & Dezvoltarea trebuie sa constituie 3% din PIB pana in 2010. In acest moment chetuielilenpentru Cercetare & Dezvoltare sunt de 1,9% din PIB pentru Uniunea Europeana, 2,7% in SUA si 3% in Japonia . Comisia a subliniat necesitatea crearii unor conditii ce ar contribui la orientarea investitiilor private in Cercetare & Dezvoltare, precum si asigurarea unei utilizari mai efective a finantelor publice. De asemenea a fost lansata initiativa Spatiului European de Cercetare (ERA), ce va permite depasirea fragmentarii activitatii de cercetare.
De asemenea trebuie stimulate investitiile intangibile si in capitalul uman, pentru a permite utilizarea eficienta a cunostintelor obtinute si raspandirea lor. Incurajarea aparitiei grupurilor si retelelor de inovatie, trebuie sa devina o alta prioritate. Politicile ce formeaza cadrul regulator pentru companii, facilitatile fiscale si fondurile de finantare pot fi utilizate ca instrumente de sustinere a inovatiei.
Antreprenoriatul
Mediul de afaceri trebuie sa fie favorabil pentru crearea, cresterea si dezvoltarea IMM-lor si a antreprinoriatului in general. Activitatea de inovatie a IMM-lor poate fi imbunatatita prin cooperarea si interactiunea mai buna intre statele membre. Spiritul de antreprinoriat trebuie dezvoltat si promovat in sistemul educational cu ajutorul trainingurilor incepand cu scoala generala.
Antreprinoriatul este un obiectiv, ca si politica inovationala, care necesita efortul concentrat al mai multor politici din diferite domenii precum educatia, piata interna, serviciile financiare, training si politica fiscala. Viitoarea Carte Verde al Antreprinoriatului va relansa dezbaterile privind o Europa mai antreprinoriala.
Promovarea unei structuri durabile in productia industriala
Pentru a realiza obiectivele lansate la summitul de la Johannesburg privind modelul de productie si consum durabil, Uniunea Europeana trebuie sa consolideze politica de productie durabila. Elementele unei consolidari ar trebui sa cuprinda urmatoarele.
incurajarea adoptarii pe scara larga a practicilor de succes pentru imbunatatirea eficientei ecologice in utilizarea resurselor si marirea gradului de utilizare a resurselor regenarabile;
promovarea industriilor de reciclare viabile si adoptarea practicilor de succes;
implementarea "ciclului de viata" corespunzator politicei produsului integrat (Itegrate Product Policy) prin intelegeri binevole si adoptarea standardelor produselor ecologice;
incurajarea dezvoltarii si raspandirii tehnologiilor curate si a cooperarii public-privat in C & D;
extinderea utilizarii managementului ecologic luand in consideratie caracteristicile IMM-lor si promovarea in viitor a responsabilitatii corporative.
In cele ce urmeaza va fi prezentat punctul de vedere revazut asupra politicii industriale si anume ceea ce tine de cadrul regulator si instrumentele utilizate pentru a evalua efectul acestor conditii asupra competitivitatii si de a determina posibilile viitoarele imbunatatiri.
Companiile europene concureaza pe piata mondiala, dar conditiile de afaceri din piata interna sunt acelea care influenteaza gradul de competitivitate, dezvoltare si posibilitatea crearii locurilor de munca. Multe din aceste conditii depind de institutii si structuri, care pot fi publice, semi-publice sau privat. Toate aceste elemente si inteactiunea intre ele reflecta functionalitatea sistemului, care la randul ei influenteaza performantele oamenilor de afaceri.
Pot fi edintificate patru categorii de conditii a cadrului regulator relevante din punct de vedere al politicii industriale:
1. Reguli ce stabilesc cadrul general al pietei (legea companiilor, principii generale ale contrctului, legislatia competitiei si pietei interne, legislatia sociala, drepturile proprietatii intelectuale, regulamente privind investitiile, regulamente privind comertul international, protectia consumatorului);
2. Reguli ce sunt aplicate categoriilor specifice de produse si sevicii direct (reglementarea plasarii produselor pe piata, asociata cu notiuni ca securitatea, interoperabilitatea, standarde; masuri de protejare a pietei tarife vamale si masuri anti-dumping);
3. Institutii ce asigura functionarea pietei, ce pot fi publice (curti de justitie si arbitraj, companii de inregistrare, autoritati ce supravegheaza competitia si oficiile de patent), semi-publice sau complet private (institutii de transfer tehnologic, organe de standartizare - certificare);
4. Conditii generale, a caror impact este greu de estimat si care, destul de des, sunt mai greu de influentat imtr-o perioada scurta de timp - cadrul macroeconomic, valorile societatii ce influenteaza antreprenoriatul si stabilitatea politica a tarii.
Din 1990 au fost atinse realizari semnificative a unor politici, precum ar fi uniunea monetara, monada unica, piata interna in mai multe domenii, care au contribuit la imbunatasirea conditiilor de functionare a industriei. Au fost liberalizate asa sectoare precum telecomunicatiile, aprovizionarea cu energie, transportul crescand competitivitatea industriilor consumatoare.
Dar au ramas si unele probleme nerezolvate. Barierile regulatorii si tehnice impiedica dezvoltarea pietei interne. Piata financiara nu este destul de bine integrata, iar pe piata serviciilor exista o mare deferenta intre viziunea europei unite si realitatea. Diferentele in taxarea indirecta poate contribui la fragmentarea pietei bunurilor si serviciilor.
Un numar important de conditii sunt definite la nivelul UE, unde in ciuda rezultatelor obtinute, exista o sfera larga pentru viitoarele actiuni, in principal in domeniul cadrului regulatoriu. In alte domenii, precum ar fi taxarea directa sau reglementarile sociale, Statele membre sunt cele care stabilesc conditiile cadru.
Utilizarea instrumentelor politicii industriale sunt strans legate de obiectivul principal, imbunatatirea mediului de activitate a companiilor. Politica industriala poate fi defenita ca aplicatie a instrumentelor politici intreprinderilor in sectorul industrial.
Uniunea Europeana a abordat de mai multe ori imbunatatirea cadrului in care functioneaza companiile. Eforturile au fost orientate pe doua directii principale.
Nivelul comunitar, s-au laut masuri pentru dezvoltarea noilor abordari a regulamentelor pentru a le face mai accesibele si mai simple pentru oamenii de afaceri. Printre acestea se numara noua abordare a politicii produsului, care limiteaza reglementarile la principalele cerinte de siguranta si interoperabilitate; stimularea institutiilor de standartizare pentru dezvoltarea standardului unic european.
In 2002 Comisia a lansat un plan de actiune pentru "simplificarea si imbunatatirea mediului regulator", acest plan in conformitate cu Startegia de la Lisabona stabileste unele masuri ce trebui adoptate pentru imbunatatirea pregatirilor pentru deciziile UE, cum ar fi: reducerea si simplificarea aquis-lui comunitar (pana la 25% in 2004), facilitarea alegerii instrumentelor adecvate si eficiente, inclusiv asa numitele instrumente "alternative", cum ar fi co-reglarea si auto-reglarea si nu in ultimul cresterea respectului fata de regulile europene.
Un alt punct ar fi ca reglementarile sa nu fie o povara inutila pentru oamenii de afaceri, aici sunt doua componente, care pot fi imbunatatite. Afacerile au nevoie de timp pentru a se acomoda cu noile reglementari si aceste reglementari nu trebuie sa fie modificate prea des.
Competenta statelor membre, UE a elaborat noi abordari privind cuantificarea si compararea impactului asupra concurentei a conditiilor cadrului regulator individual si utilizarea lor pentru imbunatatirea conditiilor generale. Aceasta metoda este cunoscuta ca metoda deschisa de coordonare. Aceasta a permis UE de a juca un rol pozitiv in realizarea unor cresteri competitive in unele domenii.Instrumentel care pot fi utilizate sunt urmatoarele:
analiza profunda a situatii sustinuta de masuri adecvate;
compararea performantelor respective a statului membru (cu o terta tara) cu privire la desfasurarea exercitiilor de banchmaking si exploatarea adecvata a lor;
identificarea, schimbul si implementarea practicilor reusite.
Astfel de abordari au fost dezvoltate, in special, cu privire la factorii negativi pentru competitivitate din punct de vedere al IMM spre exemplu: procedura de lansare a afacerii, accesul la finante, serviciile de suport a afacerilor, inovarea si C & D si resursele umane. Aceste instrumente ale politicii sunt in permanenta dezvoltare, aici UE are capacitati si posibilitati mai multe decat statele luate separat, pentru a imbunatati acesti factori si a influenta competitivitatea.
Imbunatatirea integrarii politicilor UE cu impact asupra competitivitatii
Uniunea Europenaa a dezvoltat o serie de politici care sunt deja bine integrate cu politica industriala si care influenteaza pozitiv competitivitate, dupa cum urmeaza:
politica comerciala;
politici referitoare la piata unica;
politicile in transport si sectorul energetic;
politica in C & D;
politica concurentei;
politica regionala.
Alte politici care au aparut ca rezultat al cerintelor din partea societatii, reflecta provocarile mai recente. Prin urmare interconexiunea lor cu politica industriala poate fi imbunatatita considerabil. Aceasta interdependenta se poate realiza pe deplin prin Strategia de Dezvoltare Durabila a UE, care urmareste simultan obiective ale celor trei piloni constitutivi - economic, social si ecologic.
De asemenea, politica sociala si a locurilor de munca, precum si instruirea vocationala, joaca un rol important in promovarea competitivitatii.
Protectia consumatorului si sanatatea publica este o preconditie pentru increderea consumatorilor, care asigura un nivel de calitate.
Protectia mediului poate reduce sau chiar interzice unor tehnologii sau material, ce ar putea creste preturile intr-o perioada scurta de timp. Pe o perioada lunga insa poate creste competitivitatea companiilor europene la nivel mondial si crearea pietelor noi a produselor si tehnologielor curate.
Uniunea Europeana trebuie sa asigure unechilibru intre masurile adoptate pentru realizarea diferitor politici. In aceste sens Comisia considera ca nu exista solutii miraculoase pentru gasirea acestui echilibru. Totusi UE a inceput sa dezvolte o gama de instrumente ce pot fi utlizate in functie de situatie.
Reactia la nevoile speciale a industriei tarilor candidate
Extinderea ofera oportunitati noi si progres a competitivitatii in sectorul industriei. Unele instrumente ale politicii industriale pot fi adaptate pentru a raspunde efectiv nevoilor specifice tarilor candidate.
Actiuni indreptate spre crearea unui mediu favorabil pentru antreprenoriat, imbunatatirea cunostintelor si dezvoltarea IMM-lor pot fi implimentate cu o anumita intensitate in tarile candidate. In aprilie 2002, tarile candidate au acceptat principiile Cartei Europene pentru Intreprinderile Mici, ca baza pentru dezvoltarea acestui sector.
Alte domenii care necesita o atentie speciala ar fi suportul pentru dezvoltarea serviciilor de business, promovarea culturii cooperarii intre firme si imbunatatirea dezvoltarii grupurilor inovationale.
Comisia a intreprins actiuni pentru a asista cazurile speciale unde restructurarea intreprinderilor este in desfasurare, in special in sectorul metalurgic. Toate tarile sunt monitorizate pentru a atinge standardele UE pana la aderare.
Eforturi pentru imbunatatirea cadrului regulator global
Eficienta politicilor europene in domeniul competitivitatii depinde intr-o masura oarecare de succesul implimentarii unor reglementari si reguli la nivel mondial. In domeniul concurentei s-au obtinut unele progrese, spre exemplu Uniunea Europeana participa activ la constituirea Retelei Internationale a Concurentei, o organizatie compusa din peste 70 de institutii nationale antitrust. In alte domenii precum ar fi protectia mediului, siguranta consumatorului, standarde sociale si de munca, elaborarea unor principii mondiale trebuie intensificata. Aceste progrese ar permite UE sa realizeze obiectivele ce sunt chemate sa solutioneze probleme globale. Dezvoltarea standardelor mondiale trebuie sa asigure ca costurile legate de aplicarea acestor standarde nu vor afecta mediul de afaceri al UE.
Dialogul intre autoritatile Uniunii Europene si tarile terte va juca un rol important pentru a stabili la nivel global reglementari ce ar permite dezvoltarea unui mediu mai siplu si mai transparent pentru comert si investitii.
Mai mult decat atat, UE trebuie sa sustina initiativele de acest gen in relatiile cu tarile din vecinatatea apropiata, dupa extinderea Europei. Crearea pana in 2010 a spatiului de comert liber euro-mediteranean, precum si Acordurile de Stabilizare si Asociere cu tarile din Balcanii Vestici si dezvoltarea relatiilor stranse cu Rusia si alte tari din fosta URSS, pot oferi noi oportunitati pentru dezvoltarea acestui subiect.
Importanta sectoriala a abordarilor revizuite
Analiza profunda si monitorizarea permanenta a competitivitatii din diferite sectoare va permite Comisiei sa asigure elaborarea unor politici mixte adecvate. De asemenea un rol important va fi jucat de actionari care pot contreibui la elaborarea acestor politici.
Faptul ca politica aplicata va trebui sa tina cont de specificul sectoarelor industriale nu va afecta nici intr-un caz politica industriala, din contra o vedere de ansamblu este necesara. Aceasta abordare va garanta ca politica industriala aplicata in sectoarele date rapunde intereselor acestor sectoare.
Mai mult, abordarile utilizate si testate in anumite sectoare pot fi adaugate in gama de instrumente ale politicii industriale si folosit ca model pentru alte sectoare ale industriei care se confrunta cu necesitati similare. Participarea actionarilor la analiza si modelarea politicii, este un exemplu elocvent. Aceasta include revizuirea legislatiei farmaceutice si crearea Grupului medical de inalt nivel G10 (High Level Group on Innovation and Provision of Medicines) sau Planul de actiune in biotehnologie si stiinte naturale. Aceasta ofera un exemplu cum trebuie politica industriala sa satisfaca necesitatile mediului de afaceri.
CONCLUZII
Obiectivul general al politicii industriale il constituie cresterea competitivitatii si in general a performantelor industriei in vederea intaririi capacitatii de adaptare a economiei la cerintele pietei internationale, in conditiile globalizarii economiei mondiale.
Transformarea economiei si orientarea ei spre o dezvoltare durabila, in concordanta cu interesele nationale, avand ca obiectiv integrarea in Uniunea Europeana, necesita, elaborarea unui document distinct si global de politica industriala.
Cresterea competitivitatii industriei, ca obiectiv general, se bazeaza pe utilizarea unui ansamblu de instrumente considerate ca eficiente de Uniunea Europeana si folosite aici, cum ar fi:
imbunatatirea cadrului regulatoriu;
asigurarea unei concurente eficiente;
promovarea investitiilor intangibile;
dezvoltarea cooperarii industriale.
De asemenea sunt utilizate si instrumentele traditionale ale politicii industriale care combina in sine politici macroeconomice si fiscale, subsidii, programe guvernamentale de achizitii, suport pentru C&D, proceduri de elaborare a standardelor tehnice, programe de imbunatatire al instruirii si al infrastructurii, regim antitrust favorabil, promovarea exporturilor, precum si legat de exporturi, dezvoltarea politicilor de promovare a produselor industriale pe pietele externe si bineinteles atragerea investitiilor.
In functie de evolutiile extrne si interne utilizarea acestor instrumente poate fi extinsa sau redusa, dar toate ele trebuie sa fie utilizate cat mai eficient pentru realizarea obiectivului final, competitivitatea industriei.
Uniunea Europeana incearca sa implementeze o politica industriala menita sa asigure o pozitie de lider mondial pentru economia europeana, asigurand in acelasi timp o crestere economica de durata, reducand numarul somerilor si realizand coeziunia sociala. Avand in vedere fuziunile intense in care sunt implicate intreprinderile mari si efectele pe care le prezinta acest proces, inclusiv somajul in crestere, UE isi canalizeaza eforturile spre promovarea in societate a antreprenoriatului si a inovatiilor care trebuie sa rezulte in cresterea numarului de intreprinderi mici si mijlocii, care sunt cel mai important creator de locuri de munca.
Masurile menite sa realizeze acest obiectiv sunt detaliate in Programul Multianual pentru Intreprinderi si Antreprenoriat pentru anii 2000-2005. Orientarea spre o continua decentralizare a economiilor tarilor membre, precum si spre generarea initiativelor "de jos in sus", adica care pornesc din mediul economic si care au nevoie de sprijinul politic, pentru a-si atinge obiectivele.
Alte prioritati sunt de a realiza o colelare si o interactiune intre politica industriala si dezvoltarea durabila care, bazandu-se pe cei trei piloni - economic, social si ecologic, trebuie sa asigure o dezvoltarea a acestor piloni. Respectand aceste obiective politica industriala trebuie sa asigure o crestere stabila si adecvata a economiei UE.
De asemenea reglementarile privind concurenta trebuie sa fie foarte clare si eficiente pentru asigurarea dezvoltarii intreprinderilor medii si sa nu permita constituirea monopolurillor.
Confruntata insa cu schimbarile pe plan mondial si viitoarea extindere Uniunea Europeana a fost nevoita sa-si revada politica industriala adoptata in 1990. Pentru a acorda prevederile politicii industriale cu realitatile existente, Comisia alansat o discutie pe marginea noului Concept al politicii industriale.
Politica industriala a UE are o contributie de baza pentru realizarea urmatoarelor obiective:
stabililirea minimului necesar fara care industria si antreprenorii nu pot realiza ambitiile sale. Scopul fiind stabilirea unui cadru legal previzibil adaptat necesitatilor politicii;
asigurarea conditiilor pentru dezvoltarea si realizarea potentialului competitiv al industriei. Accesibilitatea tehnologiilor, cunostintelor, fortei de munca calificate, resurse financiare, atitudine pozitiva fata de cei ce isi asuma riscuri si alte conditii ce formeaza adevaratul mediu de afaceri, competitiv si inovator, trebuie sa fie principala preocupare a politicienilor;
asigurea capabilitatii de functionare a cadrelor legale, institutiilor si instrumentelor necesare mediului de afaceri si industrie, eficient si conform obligatiilor publice.
Pentru a atinge scopurile stabilite la Lisabona politica industriala a UE trebuie mobilizata la maximum. Comisia intentioneaza in urmatoarele luni sa prezinte o situatie clara in ceea ce priveste interdependenta intre principalele politici si competitivitatea industriei europene. La aceste dezbateri trebui sa participe toate institutiile europene, dar si statele membre si candidate. Imbunattirea politicii industriale, pentru a sigura stimularea si sustinerea competitivitatii industriale a UE, este o precupare a tuturor.
Consiliu Competitional, creat recent, va juca un rol important in continuarea procesului de revizuire a politicii industriale. Aceasta va permite trasarea unei directei pentru politica industrilala si monitorizarea contributiei sale la atingerea obiectivelor de la Lisabona. De asemenea se va asigura o coerenta intre politicile comunitare si cele nationale si se va imbunatati interactiunea intre ele.
Esenta dezbaterii asupra politicii industriale consta in atitudinea privind raportul dintre stat si piata. In tarile dezvoltate au fost formulate si aplicate diferite politici, care au variat de la o tara la alta. Conceptia asupra tipului de politica industriala dupa al II-lea razboi mondial a oscilat intre orientarea social-democrata, asociata creearii, extinderii si managementului pietei, si orientarea neoliberal ace apara piata. Recunoasterea posibilitatii unui esec al pietei a fost sursa de inspiratie pentru politicile privind intarirea concurentei, oferta de bunuri publice, depasirea dificultatilor date de insuficienta capitalului, restructurarea competivitatii internationale si /sau exercitarea controlului democratic asupra economiei. In literature de specialitate exista un material bogat care pune in discutie imperfectiunile pietei si oportunitatea interventiei guvernului prin politici industriale(Iancu.1998). Potrivit diferitelor grade de interventie a statului in economie, obiectivele generale ale politicii industriale pot varia de la absolutizarea pietei pana la controlul acesteia.
Aceasta politica se prezinta astazi ca rezultatul unei combinatii de vointa politica, experienta acumulata de-a lungul anilor si o reflectie economica si sociala profunda. Politica ofera un. exemplu relevant asupra modului in care s-a putut stabili un curs unitar consensual de actiune pentru cele 15 State Membre, care prezinta o larga varietate de conditii dar sunt animate de vointa comuna de a-si dezvolta industriile si de a le face mai competitive pe pietele internationale.
La inceput, conceptul de politica industriala a facut pentru multi ani obiectul unor repetate controverse in cadrul Comunitatii.
Cu toate acestea, transformarile majore produse in economiile tarilor membre, precum si perspectivele confruntarii viitoare a dezvoltarii lor industriale-cu provocarile globale au condus progresiv la stabilirea si implementarea unei politici industriale unitare, suportive si dinamice la nivelul Comunitatii. integrand o gama larga de masuri concepute intr-o abordare coerenta, politica industriala a Uniunii Europene urmareste sa realizeze armonia propriilor politici cu care interactioneaza, precum si coordonarea judicioasa a acestor politici proprii cu cele ale Statelor Membre.
In acelasi timp, aceasta politica reprezinta un teren extrem de fertil de invataminte pentru toate tarile candidate la aderare, dornice sa-si ajusteze structural si sa-si modernizeze industriile lor astfel incat sa fie capabile sa raspunda cu succes criteriilor de performanta stabilite de catre Uniunea Europeana.
