|
|
|
Consiliul European. Precizari terminologice si institutionale
Prima distinctie: Consiliul European - Consiliul Europei
Consiliul European nu este, ca institutie, acelasi cu Consiliul Europei.
Consiliul Europei este organizatie internationala de sine statatoare si a fost infiintat la 5 mai 1949, prin semnarea, la Londra, a statutului acestuia. La acea data, la palatul St. James din Londra, 10 tari: Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda si Suedia au semnat Tratatul de infiintare a Consiliului Europei. Sediul a fost ales orasul Strasbourg, capitala provinciei Alsacia, regiune franceza, oras situat la granita franco-germana. Si-a inceput activitatea la 8 august 1949, prin tinerea primei sesiuni a Comitetului Ministrilor la Primaria orasului Strasbourg. Lucrarile au fost deschise de ministrul francez de externe Robert Schuman si au fost prezidate de Paul-Henri Spaak, ministrul belgian de externe. La 18 septembrie 1959 a fost creata Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cu sediul la Strasbourg. La 28 ianuarie 1977, Presedintele Frantei, Valery Giscard d'Estaing a inaugurat, la Strasbourg, Palatul Europei, noul sediu al Consiliului. In anul 2003, Consiliul Europei avea 62 de state membre.
Scopul Consiliului Europei (art. 1 din Statut):
realizarea unei mai mari unitati intre membrii sai pentru:
- salvgardarea si realizarea idealurilor si principiilor care sunt mostenirea lor comuna;
- facilitarea progresului economic si social.
acest scop va fi realizat prin:
- discutarea chestiunilor de interes comun prin organele consiliului;
- incheierea de acorduri si adoptarea unor actiuni comune in domeniile: economic, social, cultural, stiintific, juridic si administrativ;
- participarea membrilor la lucrarile Consiliului Europei nu va afecta activitatea lor in cadrul ONU si altor organizatii sau uniuni internationale la care sunt parti.
chestiunile referitoare la apararea nationala nu tin de competenta Consiliului Europei
Consiliul Europei are urmatoarele organe proprii: a) Comitetul de Ministri; b)Adunarea Consultativa; c) Secretariatul. Romania s-a alaturat Consiliului Europei, aderand la Statutul acestuia prin Legea nr. 64/1993.
Consiliul Europei a elaborat Conventia Europeana a Drepturilor Omului, deschisa pentru semnare la Roma, la 4 septembrie 1950 si intrata in vigoare la 3 septembrie 1953.
Institutii ale Consiliului Europei cu competente privind drepturile omului
Comisia Europeana a Drepturilor Omului (infiintata in 1954, si-a incetat activitatea la 31 octombrie 1999);
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (instituita in 1959, cunoscuta ca vechea curte care si-a incetat existenta la 31 octombrie 1998. La 1 noiembrie 1998 si-a inceput activitatea noua Curte);
Comitetul Ministrilor al Consiliului
A doua distinctie: Consiliul European - Consiliul de Ministri al Uniunii Europene
Consiliul
European este una dintre institutiile politice ale Uniunii
Europene. Reuneste sefii de stat sau de Guvern ai statelor membre
U.E. Consiliul de Ministri al U.E. este tot o institutie politica a U.E., are compozitie interguvernamentala
si este principalul organ cu atributii decizionale al U.E. de
regula, in documente oficiale din doctrina, pentru a desemna
Consiliul de ministri, se foloseste denumirea scurta "Consiliul". Nu este o regula
stabilita oficial si expres. Referirea la institutie poate fi
si trebuie sa fie si prin raportare la context.
Consiliul European. Aparitie
- Nu a fost prevazut in tratatele institutive (CECO, CEE, Euratom). Este rezultatul unui proces istoric.
- A aparut pe cale neconventionala ca urmare a intalnirilor la nivel inalt a sefilor de stat sau de guvern.
- Existenta sa a fost reglementata ulterior prin Actul Unic European (AUE) si, mai tarziu, prin Tratatul de la Maastricht (TUE).
Consiliul European. Evolutie.
- Prima etapa - Intalnirile in cadrul conferintelor (1961-1974)
- A doua etapa - Consiliul Europei (1974-1987)
- A treia etapa - Oficializarea Consiliului European prin AUE
- A patra etapa - Institutionalizarea Consiliului European prin TUE
Prima etapa. In perioada 1961-1974, sefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Comunitatilor europene s-au intalnit, cu caracter neregulat, in conferinte la nivel inalt. Aceste intalniri au avut un caracter politic mai mult sau mai putin evident. Natura juridica a institutiei si actelor pe care le adopta era incerta.
A doua etapa. La summit-ul din 1974, sefii de stat si de guvern au stabilit ca, impreuna cu presedintele Comisiei, ar trebui sa se intalneasca periodic pentru a discuta problemele majore ale Comunitatii intr-o atmosfera mai putin oficiala decat la intalnirile Consiliului de Ministri[1]. Initial, denumirea era Consiliul Comunitatilor Europene. Competentele Consiliului erau:
impulsionarea si relansarea politicilor comunitare generale;
orientarea constructiei europene prin stabilirea liniilor directoare de ordin general;
coordonarea politicilor comunitare;
definirea noilor sectoare de activitate adaugate dupa Consiliul de la Londra din 30.06.1977.
A treia etapa. Actul Unic European, semnat la Luxemburg la 14 februarie 1986 de 9 din cele 12 state membre si la Haga, la 28 februarie 1986, de celelalte trei (Italia, Danemarca si Grecia), intrat in vigoare in 1987, a dat o baza juridica Consiliului European. Prin acest act s-a facut oficializarea Consiliului European. Potrivit art. 2 al AUE, Consiliul reunea sefii de stat sau de guverne, asistati de ministri afacerilor externe si de un membru al Comisiei. Reuniunile aveau o periodicitate de doua ori pe an.
Inceputul celei de a patra etape a fost marcat de Tratatul de la Maastricht (TUE) din 1992. In conformitate cu Decizia 93-591 din 08.11.1993, Consiliul Comunitatilor Europene, ca urmare a intrarii in vigoare a Tratatului de la Maastricht, se numeste Consiliul Uniunii Europene.
Misiunile Consiliului European.
impulsioneaza dezvoltarea Uniunii
stabileste orientarile politice generale necesare dezvoltarii Uniunii (art. D);
prezinta Parlamentului European un raport, in urma fiecarei reuniuni, precum si un raport scris anual privind progresele realizate de Uniune (art. D);
defineste principiile si orientarile PESC (art. J 3(1));
stabileste strategiile comune care vor fi implementate de Uniune in domeniile in care statele membre au interese comune (art. J 3(2));
stabileste progresiv o politica de aparare comuna, care ar putea duce la o aparare comuna;
decide cu privire la o posibila integrare a Uniunii Europei Occidentale in Uniune (art. J 7).
Presedintia Consiliului European este asigurata prin rotatie de catre Statele Membre pe perioade de 6 luni, in ordinea adeziunii, schimbandu-se o data cu conducerea Consiliului de Ministri, regula fiind ca acelasi stat UE sa detina, in acelasi timp, conducerea celor doua foruri.
CRONOLOGIA PRESEDINTIEI CONSILIULUI EUROPEAN
- incepand cu anul 1998 -
Anul
Statul care a asigurat Presedintia
Presedintele Consiliului European
1998
- Regatul Unit al Marii Britanii
- Austria
Tony Blair
Viktor Klima
1999
- Germania
- Finlanda
Gerhardt Schröder
Paavo Lipponen
2000
- Portugalia
- Franta
Antonio Guterres
Lionel Jospin
2001
- Suedia
- Belgia
Göran Persson
Guy Vorhof Stadt
2002
- Spania
- Danemarca
Jose Maria Azna-Lopez
Anders Fogh Rasmussen
2003
- Grecia
- Italia
Costas Simitis
Silvio Berlusconi
2004
- Irlanda
- Olanda
Bertie Ahern
Jean Peter Balkenende
2005
- Luxemburg
- Regatul Unit al Marii Britanii
Jean-Claude Juncker
Tony Blair
2006
- Austria
- Finlanda
Wolfgang Schüsel
2007
- Germania
- Portugalia
2008
- Slovenia
- Franta
2019-sem-al II-lea
Romania
Lucrarile Consiliului European sunt gazduite de statul membru care asigura Presedintia si au loc, de regula, in lunile iunie si decembrie. Din 2002, urmare a Tratatului de la Nisa, cel putin o sedinta a Consiliului European se tine la Bruxelles.
Presedintia consulta Parlamentul European asupra aspectelor principale si in legatura cu optiunile fundamentale de politica externa si de securitate comuna (PESC) si se ingrijeste ca punctele de vedere ale Parlamentului sa fie luate in considerare.
Presedintia este asistata de Secretarul General al Consiliului care exercita functia de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa si Securitate Comuna.
Natura juridica a Consiliului European.
Au fost formulate mai multe opinii privind natura juridica a Consiliului European.
Una dintre teorii sustine natura juridica de organ interguvernamental de cooperare. Acesta actioneaza ca o institutie politica, este un organ suplu si informal, respectand competentele si responsabilitatile institutiilor comunitare. O alta teorie sustine natura juridica de organ sui-generis. Apreciind asupra acestui aspect, sustinem atat natura de organ interguvernamental, prin alcatuirea si competentele sale, dar si de organ sui-generis, avand in vedere faptul ca este unicul organ de acest fel, este o noutate prin el insusi ca este institutionalizat, dar si pentru argumentul ca, prin competenta sa, nu se incadreaza, prin asemanare, cu institutiile nationale si federale, nici in puterea legislativa, nici in celelalte doua puteri (executiva sau judecatoreasca). Asupra acestui aspect vom reveni cand vom face discutie asupra naturii juridice a tuturor institutiilor politice ale Uniunii Europene.
Constitutia pentru Europa despre Consiliul European
Sediul materiei il constituie art.I-21 si art. I-22 din Constitutie.
Misiune
- da Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii acesteia;
- defineste orientarile si prioritatile politice generale;
- nu exercita functii legislative;
- identifica interesele strategice ale Uniunii si stabileste obiectivele politicii externe si de securitate comune. Inainte de a intreprinde orice actiune pe scena internationala sau de a-si asuma orice angajament care ar putea leza interesele Uniunii, fiecare Stat Membru consulta celelalte state in cadrul Consiliului European.
Compunere
- sefii de stat sau de Guvern ai statelor membre, care pot decide sa fie asistati de un ministru;
- presedintele Comisiei Europene, care poate fi asistat si de un membru al Comisiei.
Lucrarile (reuniunile)
- se intruneste in fiecare trimestru la convocarea presedintelui Consiliului European;
- in cazul in care situatia o impune, presedintele convoaca o reuniune extraordinara a Consiliului European.
Hotararile
- Consiliul European se pronunta prin consens, cu exceptia cazului in care in Constitutie se prevede altfel - majoritate calificata (art- I-25).
Presedintele Consiliului European
- nu poate exercita un mandat national, deci nu poate fi unul din sefii de stat sau de Guvern, asa cum este in prezent;
- este ales de Consiliul European cu majoritate calificata pentru un mandat de doi ani si jumatate care poate fi reinnoit o singura data;
- in caz de imposibilitate a exercitarii mandatului sau de culpa grava, Consiliul European poate pune capat mandatului prin majoritate calificata
Atributiile Presedintelui Consiliului European
- prezideaza si impulsioneaza lucrarile Consiliului European;
- asigura pregatirea si continuitatea lucrarilor Consiliului European, in cooperare cu presedintele Comisiei si pe baza Consiliului Afacerilor Generale;
- actioneaza pentru facilitarea coeziunii si consensului, in cadrul Consiliului European;
- prezinta Parlamentului European un raport dupa fiecare reuniune a Consiliului European;
- asigura, la nivelul sau si in aceasta calitate, reprezentarea externa a Uniunii in problemele referitoare la politica externa si de securitate comuna, fara sa aduca atingere atributiilor ministrului afacerilor externe.
Actele Consiliului European
- sunt fara caracter legislativ;
- adopta decizii europene in cazurile prevazute de Constitutie;
- poate adopta, in unanimitate, o decizie europeana care autorizeaza Consiliul Ministrilor sa hotarasca cu majoritate calificata in alte cazuri decat cele prevazute in partea a III-a a Constitutiei care priveste politicile si actiunile interne;
actele sale pot sa primeasca orice alt nume cu exceptia celor prevazute ca acte legislative europene (orientari, declaratii, rezolutii s.a.).
Desi nu are competente legislative, actele Consiliului European nu se limiteaza la cadrul general de orientare a evolutiei Uniunii. Constitutia prevede ca un membru al Consiliului Ministrilor poate solicita sesizarea Consiliului European in cazul in care considera ca un proiect de lege sau lege-cadru europeana in domeniul securitatii sociale prin care se stabilesc masurile necesare pentru instituirea liberei circulatii a lucratorilor, privitoare la dreptul la plata prestatiilor (pensiilor), ar aduce atingere aspectelor fundamentale ale sistemului sau de securitate sociala, inclusiv
