|
|
|
Consultarea surselor fizice
Cea mai obisnuita sursa de informatii, atunci cand cautam o persoana sau o institutie, este cartea de telefoane- Pagini albe (persoane fizice si institutii, organizate in ordine alfabetica) sau "Pagini Aurii"- institutii organizate in functie de obiectul de activitate.
Institutiile produc o multime de documente care sunt importante surse de informatii: statute, organigrame, fise de post, regulamente de ordine interioara, rapoarte lunare, trimestriale sau anuale, bilanturi, bugete, proiecte, statistici. Unele dintre aceste documente sut cerute prin lege (cum ar fi Legea accesului la informatiile de interes public), asa ca jurnalistul ar trebui sa-si faca un index cu legile relevante si cu institutiile cu arhive interesante din domeniul sau, care l-ar putea ajuta.
Accesul liber la informatiile de interes public este protejat acum in Romania nu numai prin Constitutie, ci si prin Legea 544/2001.
Art. 1 Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul din principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice, in conformitate cu Constitutia Romaniei si cu documentele internationale ratificate de Parlamentul Romaniei.
Art. 2
a. Prin autoritate sau institutie publica se intelege orice autoritate sau institutie publica, precum si orice regie autonoma, care utilizeaza resurse financiare publice si care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei, potrivit Constitutiei.
b. Prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau modul de exprimare a informatiei.
Urmatoarele tipuri de informatii nu intra in sfera informatiilor de interes public, la care poate avea acces orice persoana (articolul 12):
a) informatiile din domeniul apararii nationale, sigurantei si ordinii publice, daca fac parte din categoria informatiilor clasificate, potrivit legii;
b) informatiile privind deliberarile autoritatilor, precum si cele care privesc interesele economice si politice ale Romaniei, daca fac parte din categoria informatiilor clasificate, potrivit legii;
c) informatiile privind activitatile comerciale sau financiare, daca publicitatea acestora aduce atingere principiului concurentei loiale, potrivit legii;
d) informatiile cu privire la datele personale, potrivit legii (cum ar fi cazul fisei medicale);
Articolul 14 adauga: informatiile cu privire la datele personale ale cetateanului pot deveni informatii de interes public numai in masura in care afecteaza capacitatea de exercitare a unei functii publice.
e) informatiile privind procedura in timpul anchetei penale sau disciplinare, daca se pericliteaza rezultatul anchetei, se dezvaluie surse confidentiale ori se pun in pericol viata, integritatea corporala, sanatatea unei persoane in urma anchetei efectuate sau in curs de desfasurare;
f) informatiile privind procedurile judiciare, daca publicitatea acestora aduce atingere asigurarii unui proces echitabil ori interesului legitim al oricareia dintre partile implicate in proces;
g) informatiile a caror publicare prejudiciaza masurile de protectie a tinerilor.
Articolul 13 arata ca informatiile care favorizeaza sau ascund incalcarea legii de catre o autoritate sau institutie publica nu pot fi incluse in categoria informatiilor clasificate si constituie informatii de interes public.
In plus, exista institutii specializate in producerea de informatii. Institutele de sondare a opiniei publice realizeaza adesea sondaje si statistici interesante. Cifrele sunt aride si greu de urmarit. Diversele rezultate ale statisticienilor trebuie intelese, in primul rand, si traduse din jargonul profesional in limbajul publicului-tinta, care are nevoie de informatie relevanta.
De exemplu, unele statistici masoara perceptia in legatura cu gradul de coruptie sau cu gradul de saracie dintr-o tara. Cand ar trebui un om sa nu se mai simta sarac- cand venitul sau depaseste 1 euro pe zi, sau 10, sau 100?
Informatia unei statistici trebuie pusa in context- cine a comandat un sondaj de opinie despre intentiile de vot, partidele de la putere sau opozitia? Pe ce esantion a fost facut sondajul- un esantion de oraseni sau din intreaga populatie a Romaniei?
Miercuri, 28 septembrie 2005, doua institute de sondare a opiniei publice anunta rezultatele unor sondaje despre intentia de vot a romanilor. In sondajul realizat de Gallup Romania la comanda Societatii Academice Romane, 53% dintre romani ar vota cu Alianta D.A. In sondajul IMAS, Alianta este cotata cu 43% dintre optiuni.
Diferentele au aparut din cauza modului de proiectare a cercetarii.
In chestionarul IMAS, variantele de raspuns oferite respondentilor au fost Alianta D.A., PSD, PRM, UDMR etc. In chestionarul Gallup, acestor variante le-au fost adaugate, la solicitarea clientului, variantele PNL si PD (separat de Alianta D.A.). La prelucrarea datelor, SAR a prezentat valoarea intentiei de vot pentru Alianta D.A. prin cumularea optiunilor exprimate pentru Alianta cu cele pentru PNL si PD.
In esantionul IMAS, proportia respondentilor cu studii superioare a fost de 10,3%, iar in cel al Gallup - de 12,1%. Cunoscand faptul ca proportia votantilor Aliantei este sensibil mai mare in randul acestei categorii de populatie, diferenta dintre esantioane explica o parte din diferenta inregistrata.
IMAS a inregistrat o proportie a celor care nu si-au declarat intentia de vot sau au declarat ca nu ar vota, de 20% din totalul esantionului, in timp ce la Gallup aceasta proportie a fost de 30%. Cifrele raportate de ambele institute se refera la procente din totalul optiunilor exprimate. Deci la IMAS este vorba de 43% din 80% (adica 35% din totalul esantionului), iar la Gallup este vorba de 52% din 70% (adica 36% din totalul esantionului).
Jurnalul National, 1 octombrie 2005, "Diversiunea Mungiu", http://www.jurnalul.ro/
Institutul National de Statistica publica "Anuarul Statistic al Romaniei", cu diverse cifre legate de geografie, mediu, populatie, forta de munca, venituri, cheltuieli, consum, agricultura etc. In plus, exista anuare tematice si dictionare. Agentiile de presa au, in afara fluxului de stiri zilnic, o serie de materiale de contextualizare: reportaje, documentare, cronologii, sinteze (ale unui eveniment de mai lunga durata sau sinteze anuale pe domenii).
O sursa importanta de informatii o constituie website-urile si bazele de date de pe Internet- folositoare in functie de data ultimei actualizari si de autor. Surse foarte importante de documentare sunt dosarele de revista presei (arhiva propriei institutii sau materiale de presa facute de alte organizatii mass-media).
Metzler (1986, p. 145-146) ofera cateva sugestii:
Sintetizati. Cautati informatia esentiala din document- partea de concluzii din finalul unui raport, de exemplu. Apoi cautati pasajele care sprijina acele concluzii. Adesea cele doua elemente esentiale sunt banii si serviciul facut comunitatii- impactul: ce costuri, de unde vin banii, pe cine serveste, ce impact, ce problema rezolva sau ce problema ridica;
Completati. Daca nu intelegeti un anumit lucru, intrebati-l pe autorul sau un alt expert. In cazul unui document controversat este nevoie de interviuri care sa acopere punctele de vedere relevante;
Evitati jargonul. Documentele sint inevitabil scrise in jargonul profesiei sau domeniului din care deriva;
Folositi judicios citatele. Citatele scurte adauga culoare, dar citatele lungi sunt plictisitoare si adesea confuze;
Folositi cifre, in grafice, care sunt mai usor de inteles rapid, dar cu economie;
Atribuiti. Citati-va sursele documentare la fel ca pe cele umane;
Daca aveti statistici, furnizati si un exemplu uman concret, chiar daca etica profesionala va impiedica sa dati nume (o familie care are un bolnav de tuberculoza, de exemplu);
Reamintiti-va principalul: care este legatura intre materialul vostru si viata cititorilor.
Ancheta sociologica vs. vox populi
Exista sondaje efectuate de institutii specializate, care lucreaza cu metode sociologice, dar exista si ancheta de strada a reporterului- vox populi.
Esantionul pe care se aplica chestionarele reprezinta populatia mai mare din care sunt extrase un numar de persoane, care sunt reprezentative din punct de vedere statistic pentru intreaga populatie: barbati- femei, din mediul urban- din mediul rural, cu studii medii sau superioare, si asa mai departe.
Pentru a intelege un sondaj jurnalistul trebuie sa stie:
1. cit de mare este esantionul;
2. care este universul de esantionare (adica populatia din care s-a extras esantionul. Ex: populatia Romaniei, populatia orasului Bucuresti etc.);
3. care este metoda de esantionare:
a. aleatoare - exista mai multe practici. De exemplu, ruta aleatoare: se extrag 100 de puncte dintr-un oras (adresa este baza), se merge la adresa x extrasa si se alege a 20-a casa de pe strada respectiva. Avantajul acestui tip de esantionare este ca orice individ are sanse egale de a fi inclus;
b. pe cote - se formeaza un esantion care combina mai multe caracteristici ale populatiei de baza. De exemplu, daca populatia Romaniei are 7% maghiari, 49% barbati si 51 % femei, aceste procente trebuie sa se regaseasca si in esantion. Criteriile principale sint nationalitatea, sexul, instruirea si varsta;
4. marja (maxima) de eroare;
Daca marja de eroare anuntata este de +/- 2.5%, inseamna ca rezultatele pot fi mutate cu 2.5% in oricare directie.
5. metoda de intervievare (in scris, fata in fata, telefonic);
6. cum arata chestionarul - intrebarile (ce cuvinte folosesc - neutre sau cu raspuns inclus?) si optiunile de raspuns.
Dar si
7. cine a comandat sondajul;
8. ce institutie l-a realizat.
Vox populi
Anchetele de strada ale televiziunilor, radiourilor sau cotidianelor nu pot indica procentul de public care are o anumita opinie. Ele nu pot decat sa ilustreze mai multe puncte de vedere, selectate in functie de preferintele celui care a inregistrat mini-interviurile.
Nici statisticile facute in urma telefoanelor sau taloanelor primite la redactia unui ziar, radio sau a unei televiziuni nu sunt valide- numai persoanele foarte active iau legatura cu redactia.
In principiu, profesionistii de relatii publice invata sa scrie si sa vorbeasca dupa aceleasi principii ca si jurnalistii: accesibilitate, coerenta, concizie. Si ei scriu, ca si jurnalistii, pentru ochi si urechi. Si ei au in vedere impactul, conflictul, neobisnuitul, proximitatea si proeminenta personalitatii. Diferenta este ca prezinta mesajul clientului lor- o organizatie sau o persoana.
Adesea, stirile se fac pe baza mapelor de presa, a comunicatelor de presa, a conferintelor de presa, a discursurilor si declaratiilor. Materialele scrise pe baza acestor surse de informatii au cel putin un punct slab: prezinta un singur punct de vedere, neverificat dintr-o alta sursa. Jurnalistul ar trebui sa fie sceptic, sa puna la indoiala ceea ce i se spune. Sa verifice informatiile oferite. Sa se bazeze pe ceea ce i se ofera, dar sa completeze solicitand informatii suplimentare, vorbind cu mai mult de o singura persoana, cercetand surse scrise.
Media kit-ul este un ansamblu de materiale pentru uzul potential al institutiilor de presa. De obicei contine un comunicat de presa, date de contextualizare (backgrounder), o lista de date importante despre organizatie (fact sheet), fotografii, uneori si un CD-ROM. Acest tip de "pachet" incearca sa raspunda aproape tuturor intrebarilor pe care le-ar putea avea media in legatura cu anuntul facut de organizatie, cu informatii favorabile pentru organizatie.
Date de contextualizare (backgrounder) - furnizeaza informatii suplimentare pentru comunicatele de presa mai scurte. Aceste informatii abordeaza un subiect care sa-l asiste pe jurnalist in scrierea stirii (pot discuta sistemul din spatele anuntului, pot povesti cum s-a ajuns la ce se anunta etc.).
Mai exista materialele pe formula intrebare-raspuns, numite punctaj. Se listeaza intrebarile cele mai frecvente care se pun in legatura cu subiectul si se furnizeaza raspunsurile. Acest tip de material sprijina un personaj cu functie inalta in organizatie in documentarea dinaintea unui interviu.
Adesea, si discursurile directorilor, ale ministrilor sau ale sefilor de stat sunt scrise tot de un profesionist in relatii publice.
Conferintele de presa sunt asemanatoare discursurilor, doar ca intrebarile reporterii ar putea fi mai importante decit comentariile pregatite de vorbitor. Raspunsurile la aceste intrebari sunt o parte importanta a unui articol jurnalistic, iar uneori furnizeaza informatia esentiala din materialul de presa.
Materialele despre conferintele de presa includ informatii relevante pentru public, cum ar fi:
punctele principale anuntate,
inclusiv raspunsurile la intrebari,
daca s-a intamplat ceva neobisnuit,
cine a condus conferinta de presa,
motivul pentru care a fost convocata,
locatia, daca e relevanta,
reactia de la sursele cu puncte similare si opuse de vedere.
O conferinta de presa ar putea fi considerata un interviu general, ceea ce inseamna ca toti reporterii vor avea aceeasi informatie. De obicei, cei care organizeaza conferintele stiu dinainte ce vor sa spuna. Isi vor livra mesajul si nimic mai mult, mai ales daca au experienta adversitatii reporterilor care pun intrebari incomode. De aceea, inaintea conferintei, reporterul trebuie sa se documenteze asupra subiectului si asupra vorbitorului. Asa vor fi siguri ca intrebarile sunt bine tintite. Aceasta pregatire ii ajuta sa descopere informatia importanta din spatele oricarei retorici.
Toti reporterii au acelasi rol intr-o conferinta de presa: sunt acolo pentru a pune intrebari si a determina persoana sa dea raspunsuri care sa merite sa fie transformate in stire. Din cauza limitei de timp reporterii se afla acolo pentru a obtine raspunsuri la doar cateva intrebari exacte. De asemenea, asculta si celelalte intrebari si raspunsuri, in caz ca apare ceva nou sau neasteptat. Depinde de reporter sa provoace vorbitorul sa spuna ceva mai mult decit retorica.
Sursele care tin discursuri sau conduc conferinte de presa folosesc adesea mijloacele de comunicare in masa pentru a transmite mai departe propriile lor mesaje. Jurnalistul trebuie sa se documenteze cu privire la istoricul problemei, la persoana care vorbeste (personalitate, temperament, stil comunicational, interese, discursuri anterioare etc.) si cu privire la contextul general al problemei.
Specialistul de relatii publice va fi documentat in privinta jurnalistilor (temperament, nivel profesional), a politicii editoriale a institutiilor de presa pentru care scriu (favorabila/nefavorabila, stil de abordare, spatiu acordat diverselor tipuri de evenimente etc.), in privinta declaratiilor si punctelor de vedere ale adversarilor. Pe baza acestor informatii trebuie sa stie sa anticipeze intrebarile si sa aiba pregatite, in avans, variantele de raspuns.
Pregatiti o lista cu intrebari la care sperati ca va raspunde discursul. Daca discursul lasa unele intrebari fara raspuns folositi-va abilitatile pentru a afla acele raspunsuri dupa discurs.
Incercati sa obtineti inainte o copie a discursului - va foloseste, pentru ca furnizeaza marea parte a informatiei pe care vorbitorul va incerca sa o furnizeze. Nu folositi insa copia in locul discursului real, fiindca, de cele mai multe ori, vorbitorii se indearteaza de textul scris. Vor adauga si vor omite unele lucruri. Folositi-l ca ghid pentru stirea pe care o veti scrie si pentru a va asigura ca citatele sunt exacte.
In finalul discursului incercati sa clarificati punctele din discurs pe care nu le-ati inteles. Rugati-l pe vorbitor sa repete, sa explice o declaratie confuza.
Tot la sfarsitul discursului este timpul sa puneti intrebari pe subiectele pe care le-ati fi vrut acoperite, dar care n-au fost abordate. Fara informatie in exclusivitate, stirea voastra va arata la fel ca celelalte.
Stirile despre discursuri trebuie sa includa cateva informatii fundamentale:
numarul celor prezenti,
unde s-a tinut discursul,
motivul,
punctele importante (accentele),
reactia audientei, in special fata de punctele dramatice ale discursului.
Intruniri, sedinte
Deciziile prin care este afectata viata cititorului sunt luate de autoritatile in sedinte care pot fi publice.
Punctele esentiale ale unei intalniri sunt (Mencher, 1991, p. 347):
Scop, locatie si perioada,
Punctele pe ordinea de zi,
Principalele procese: voturi, decizii, adoptarea de politici,
Discutii si dezbateri; durata sesiunii,
Citate de la martori si experti,
Comentarii si declaratii ale autoritatilor si ale celor afectati,
Context,
Abateri neobisnuite de la ordinea de zi,
Ordinea de zi pentru urmatoarea sesiune.
Observatia. Definitie. Tipuri de observatie
Observatia este o metoda de strangere a datelor relevante pentru public, prin care jurnalistul actioneaza ca sursa pentru publicul sau, transmitandu-i ce a inregistrat prin intermediul tuturor simturilor sale (vaz, auz, miros, pipait, gust) la locul desfasurarii unei intamplari.
Metzler (1986) imparte detaliile care pot fi observate in patru categorii: decorul, personajele, actiunea si sensul sau intelesul unor evenimente.
Decorul
Citeva schite descriptive ale scenei furnizeaza un context pentru materialul jurnalistic. Relatarile, portretele si reportajele utilizeaza mai mult descrierea decit stirile. Si totusi, si stirea, ca gen jurnalistic, poate contine cateva elemente descriptive.
Ca observator antrenat veti cauta detalii pe care un ochi neexperimentat le scapa. Ce culoare, cat de inalt, cat de multi, ce mirosuri. In articolele despre oameni, detaliile descriptive sunt foarte importante.
Figurile de stil, cu moderatie, condimenteaza descrierile si il fac pe cititor sau pe ascultator sa simta cum a fost, ce ar fi simtit daca ar fi fost si el martor. Atentie insa, in functie de tipul materialului, prea multe detalii descriptive pot fi plictisitoare. Prea putine, in schimb, produc texte plate, lipsite de culoare.
Majoritatea articolelor implica oameni. Observarea personajelor nu se limiteaza la descrierea fizica: cum se misca, cum vorbeste, ce temperament, ce obiceiuri, eventuale ticuri, ce face cu mainile cand vorbeste, cum este imbracat, ce bijuterii, tatuaje, coafura. Un personaj ar trebui sa fie viu, surprins in miscare.
In fiecare moment se intampla cate ceva, dar jurnalistul cel care decide care actiuni ajuta la caracterizarea unei persoane sau a unei situatii. Este nevoie insa de intelegerea personajului - prin interviuri si documentare preliminare, si prin intrebari puse in timpul observatiei.
Intelegerea sensului opereaza pe doua nivele.
Primul este sa te asiguri ca o scena ilustreaza clar ceva - timiditate, indecizie etc. Cu alte cuvinte, sa te asiguri ca scena, actiunea, gestul semnifica ceea ce spui ca semnifica.
Al doilea nivel al sensului este unitatea tematica intreaga - lucrul care leaga toate elementele impreuna in materialul jurnalistic. Cu alte cuvinte, raspunsul la intrebarea "si ce-i cu asta?".
Tipuri de observatie
1. Observatia participativa
Ca metoda de a intelege un grup sau o situatie din interiorul ei, reporterul se insereaza ca membru cu drepturi depline al unui grupul sau al unei scene care se afla sub observatie.
Avantaje: unii oameni nu vor sa dea detalii despre ce fac si nu doresc sa vorbeasca, dar actiunile lor pot fi dezvaluite astfel; nu depinzi de observatiile altora; esti foarte aproape de situatia despre care scrii.
Dificultati: trebuie sa decizi daca iti dezvalui sau nu identitatea si scopul, cu evidente implcatii de etica jurnalistica; alta hotarare importanta pe care trebuie s-o iei este in ce masura te implici in situatie, pentru ca o implicare prea mare poate afecta obiectivitatea; si, nu in ultimul rand, trebuie sa stii cand iti iei notite si cum (cel mai bine este sa faci insemnarile in timpul observatiei sau la scurt timp dupa aceea).
Observatia participativa la cazarea in camine- doua jurnaliste incearca sa cumpere un loc de cazare
"Scrie-te pe lista si te rezolvam!"
Intr-unul din caminele medicinistilor, biroul administratorului e la mare cautare, dar in liniste. Intri, ciocani la o usa si intrebi daca mai au cumva vreun loc in camera. "La noi nu dar, sigur, mai sunt. Du-te la administrator. Ia-l si tu cu frumosu', du-i o sticla de whisky, lui asa ii place, si vezi ca o sa iti mai ceara si bani. Sa nu iti fie rusine, ca asa face toata lumea. Eu am reusit ca stau de mult aici si nu am mai dat nimic. Te rezolva, iti zic eu faza e ca trebuie sa-l gasesti singur, ca altfel nu ai facut nimic, nu te ajuta, trebuie sa-i zici intre patru ochi", spune Oana, anul V Medicina. Biroul administratorului e un du-te vino. Fetele intra cu pungute colorate, numai una si una, baietii, mai tupeisti, baga plasa cu bautura in fata si dusi sunt. Ai ceva de asteptat sa il gasesti pe administrator singur [. In asteptare la domnu' administrator, ingrijitoarea Cornelia te trage la piept ,cu bunavointa.
Adevarul, 29 septembrie 2005, fragment din "Spagi in rate sau cash la cazarea in caminele studentesti"
2. Observatia neparticipativa
Este tipul de observatie practicat cel mai des. In camera de garda a unui spital, la un meci de fotbal sau in culise, jurnalistul este atent la ce se intampla in jurul sau, pune deschis intrebari, ceilalti stiu exact ce statut are si ca informatiile oferite de ei ar putea fi facute publice.
Pentru a fi eficient, impactul personal asupra situatiei trebuie sa fie cat mai mic. Jurnalistul este spectator, nu participant, iar comportamentul actorilor este deja alterat pentru ca se stiu observati.
3. Observatia discreta
Daca in cazurile precedente, oamenii sunt constienti de prezenta jurnalistului iar, in al doilea caz, si de identitatea sa, observatia discreta opereaza pe principiul "soarecelui din colt".
Acest tip de observatie este eficienta mai ales pentru contextualizare, dar sensul pe care il da reporterul informatiilor adunate in acest fel trebuie verificat prin metode alternative de strangere a datelor.
Observatia neparticipativa, fie ea discreta sau nu, ofera un plus de culoare si de credibilitate unui material jurnalistic
Ba o punga transparenta prin care se vede clar "sticluta" de whisky, ba o plasa adevarata, bine inchisa la gura, "sa nu rasufle" nimic, ba o masina de Timisoara din care coboara hotarat tata cu diplomatul si cu fata de mana, imbujorata, mandra ca e studenta, avand in brate pachetul de cafea si sticla de vin Licitatii, anunturi, vanzari, cumparari, spagi, susoteli, barfe pe la colturi caminele studentesti din Regie sunt in plina tranzactie cu "euroi".
Unii studenti si-au gasit deja loc. Ii vezi trecand cu galeti, cu maturi proaspat cumparate, vopsele si detergenti. Injura gandacii si geamurile sparte, saltelele si mochetele arse
Adevarul, 29 septembrie 2005, fragment din "Spagi in rate sau cash la cazarea in caminele studentesti"
In general, reporterul este confruntat cu o mare cantitate de fapte. O conferinta de presa poate dura doua ore, poate acoperi mai multe teme si poate include patru hotarari. Un vorbitor poate tine un discurs care are 4.500 de cuvinte. Un eveniment poate avea multiple aspecte si mai multi actori. Ce retin jurnalistii din toate cate se perinda prin fata ochilor?
Mencher (1991, p. 248) traseaza trei linii majore care sa ghideze observatia:
Cunoaste comunitatea !
Reporterul trebuie sa stie ce vor si ce au nevoie sa afle cititorii sai. Fapte relevante pentru unii pot fi total irelevante pentru altii. Aceasta intelegere a nevoilor cititorilor este parte intuitie, parte bun simt si parte cunoastere dobandita ca urmare a traiului in comunitate.
Gaseste tema !
Orice stire, relatare, reportaj, orice material jurnalistic este, in esenta, afirmarea unei teme sau a unei idei centrale. Reporterul trebuie sa-si concentreze observatia pe acele fapte care sprijina, scot in evidenta si amplifica tema. Articolele nu trebuie sa fie ingreunate de detalii care sunt irelevante pentru tema.
Cauta actiunea !
Reporterul trebuie sa-si dezvolte o sensibilitate fata de unic, fata de neasteptat, fata de rupturile dintre normal si neobisnuit. Mencher spune ca ar trebui ca reporterul sa priveasca lumea cu ochii unui copil, pentru care totul este nou si diferit, dar, in acelasi timp, cu ochii unui adult care poate face diferenta dintre semnificativ si nesemnificativ.
Bibliografie
Mencher, M, 1991, News Reporting and Writing, ed. V, Wm.C. Brown, Dubuque.
Metzler, K., 1986, Newsgathering, ed. II, Prentice-Hall, New Jersey.
Tema
1. Prezentati notele de observatie obtinute in urma unei observatii neparticipative intr-un loc potential furnizor de informatii cu valoare de stire (sectie de politie, spital).
2. Prezentati notele de observatie obtinute in urma unei observatii participative intr-o situatie cu potential mediatic.
