|
|
|
Conceptual, societatea poate fi tratata in mai multe moduri: ca o multime de persoane, institutii si activitati concrete de roluri, relatii, reguli si sensuri. Societatea insasi ca si "constructie sociala" nu poate fi privita simplu ca un dat social, ca si o constructie exterioara asupra careia avem un control redus. Ea, poate fi considerata ca o "creatie a omului" in mare parte contribuind la acest proces activitatea simbolica - care ofera semnificatii si definitii experientei, care se poate intampla sa nu aiba o realitate neambigua si obiectiva in afara definitiilor furnizate de cultura si societate.
Aceasta conceptie despre societate pune in mod clar accentul pe comuni si are o serie de implicatii care permit efectuarea unei analize comunicative a societatii. Important este sa surprindem faptul ca in societate exista un corp de cunostinte, impartasite in diferite grade de membrii societatii. In interior, intre membrii societatii apar diferente in ceea ce priveste experienta si pozitia, in conformitate cu varsta si datele sociale, locul de resedinta, munca, credintele, pozitia de clasa etc. astfel, "cunoasterea" sociala variaza in functie de pozitia sociala si implica o variatie a ceea ce este acceptabil sau considerat just, a normelor si valorilor, a sentimentelor de identitate sau apartenenta.
Din perspectiva sociologica, societatea apare "structurata", adica modelata si mentinuta intr-o forma stabila de reguli si relatii mai mult sau mai putin evidente. Aplicata aceasta abordare comunicarii atrage dupa sine intrebarea: "in societate cine si cu cine comunica si in ce scop?". In acest context apar si o serie de alte intrebari privind: directia, contextul, scopul si efectele comunicarii. Putem surprinde aici unele conditii care anticipeaza structurile comunicative.
O prima conditie poate fi proximitatea: persoanele aflate in apropiere, datorita locuintei, de exemplu, pot comunica mai bine intre ele decat cele aflate la distanta.
O alta conditie poate fi, in cazul celor aflati in aceleasi imprejurari sociale care impartasesc interese, credinte, activitati comune sau relativ comune spre deosebire de cei care difera de ei din aceste puncte de vedere.
Apartenenta de grup, poate fi o alta conditie a intercomunicarii, existand o mai intensa comunicare in interiorul unui grup, intre grupuri, directia fluxului comunicativ fiind modelat de status-urile relative ale membrilor grupului si de rolurile diferite care le revin. In practica, toate tipurile de activitati cooperante de consecinte similare de comunicare, specificandu-se adesea scopul si elementele de control.
In societate intotdeauna exista o complementaritate de roluri in grupuri, organizatii si institutii, exista o serie de structuri determinate de interactiunea comunicativa. De exemplu, sefii la locul de munca isi dirijeaza subalternii, liderii politici contribuie la formarea opiniilor adeptilor etc. In aceste cazuri functioneaza reguli nescrise ale comunicarii privind transmiterea si receptarea de mesaje cu un continut si scop previzibil. Acceptarea acestor "reguli" comunicative face parte dintr-o serie de intelegeri distribuite social si care adesea include alocarea puterii "legitime" ocupatiilor unui anumit rol.
Atunci cand comunicarea intre indivizi sau dintre roluri tind sa se repete, putem vorbi de existenta unui canal de comunicare - ceea ce este in fapt un contact folosit in mod repetat. Cu cat este mai liber accesul la un canal de comunicare, cu atat va fi mai diversa multimea de contacte sociale pe care o reprezinta. Este usor de observat ca structura unei societati - forma ei de organizare sociala este adesea reprezentata si exprimata de o structura identificabila a canalelor si retelelor de comunicare.
Pentru a intelege si explica forma si utilizarile efective ale retelei fizice de comunicare e necesar sa examinam organizarea sociala a comunicarii pe care o deserveste. Formele de organizare sociala si structurile formale sau informale ale contactelor umane tind sa modeleze reteaua comunicationala, care la randul sau actioneaza in sens invers, facilitand comunicarea dupa caz. Fluxul comunicational in complexitatea sa este considerat un factor important in reconstituirea si interpretarea vietii sociale.
Exista retele de comunicare care nu sunt conforme nici cu structurile fizice observabile. Acestea pot avea la baza legile sociale nescrise privind cine are acces la comunicare - adesea problemele fiind legate de status - rolurile sociale. Liniile comunicarii informale interpersonale sunt adesea restranse la limitele clasei sociale, familiei, vecinilor etc. Astfel, canalele, retelele si cercurile sociale sunt rezultatul existentei unei infrastructuri fizice a unei similaritati a participantilor in termeni sociali, sau a unor teme comune, pe marginea carora indivizii pot comunica.
Comunicarea atrage dupa sine si schimbare, ea poate fi cauza sau efectul schimbarilor in structura sociala. Lumea sociala in ansamblu, este o lume simbolica, unde exista o stransa legatura intre transformarile materiale si structura de semnificatii prin care intelegem universul material. In abordarea sociologica, termenul de schimbare sociala inseamna un proces istoric, indelungat, desfasurat pe un termen lung, care la randul sau implica transformari in spatiile culturale si institutiile sociale. Desi exista conexiuni si interconexiuni intre comunicare si societate, merita sa amintim cateva directii privind procesul de schimbare sociala.
Procesele de comunicare pot fi considerate cauze sau conditii ale schimbarii sociale. Astfel incepand de la aparitia tiparului ca principal mijloc de comunicare si transmitere a mesajelor si informatiei pana la mijloacele moderne aduse de calculator, internet, ziare electronice, impun schimbarea ca o evolutie sociala mai mult sau mai putin continua, care duce la scopurile universal valorizate ale unei productivitati ridicate si ale consumului material.
Comunicarea poate duce cu timpul la monopolizarea mijloacelor de producere a comunicarii si cunoasterii de catre un grup sau clasa sociala, asa cum se poate intampla in domeniul economic. Acest fapt poate produce un dezechilibru care fie impiedica schimbarea si dezvoltarea, fie poate genera aparitia de noi forme competitive de comunicare care tind sa corecteze dezechilibrul.
Structurile si relatiile de comunicare sunt strans legate de anumite tipare fundamentale ale schimbarii. Astfel, pentru societatile arhetipale, inchise, membrii grupurilor sociale impartasesc aceleasi credinte, sentimente, convingeri si se angajeaza impreuna la un numar limitat de activitati de baza. Acest tip de societate treptat cedeaza locul unor societati mai complexe, de mari proportii ai carei membri se diferentiaza in mai multe moduri datorita diviziunii muncii.
Societatea moderna ofera mai mare libertate individului, sistemul de comunicare devine complex, el ofera un mecanism de integrare normativa a formelor sociale comunitare anterioare.[1] In societatile moderne indivizii sunt legati mai mult prin diferente decat prin asemanarile dintre ei, pentru ca aceste aspecte impun independenta si complementaritate. Nevoia de a comunica, colabora si interactiona, declanseaza nevoia de a organiza noi tipuri de interactiune care vor sta la baza solidaritatii sociale.
Am inceput analiza noastra cu perspectiva simpla asupra comunicarii umane ca transfer ordonat de semnificatii trecand in revista in primul capitol principalele elemente pe care le implica comunicarea: un comunicator sau transmitator, un mesaj, un limbaj sau cod, un mijloc de transmitere, un receptor capabil sa "citeasca" sau sa "decodifice" mesajul.
Orice act de comunicare implica o succesiune de evenimente, a carei forma de baza cuprinde: decizia de a transmite o semnificatie, formularea mesajului intentionat intr-un limbaj sau cod, actul de transmitere si receptare. Aceasta descriere a elementelor constitutive ale unui act de comunicare nu epuizeaza semnificatia complexa a comunicarii ca proces social. Comunicarea presupune sau stabileste intotdeauna o relatie sociala intre participanti.[2]
Natura dinamica a procesului de comunicare creeaza dificultati studierii acestui proces, datorita mutatiilor permanente si dificultatilor pe care le intampina subiectul uman in procesul de a inregistra si restitui evenimentele dupa ce au avut. loc.
