|
|
|
Omniprezent in vocabularul vietii politice, conceptul de stat sugereaza multora existenta unei entitati, instante, fiinte colective, abstracte, total diferita si distincta de societatea civila in care traim. In realitate avem de a face cu indivizi: guvernanti, functionari, administratori etc. ce intretin cu alti actori sociali relatii constante, multiple, formale si informale, reglementate juridic (de Constitutie, legi, regulamente, conventii, acorduri si tratate). Statul (putere publica) nu este decat un sistem de raporturi juridice complexe ce transced opozitia intre stat si societate civila.
In anumite contexte termenul de stat nu desemneaza numai puterea ce se exercita in sanul societatii civile ci societatea in ansamblul ei privita din punct de vedere al organizarii politice globale. In domeniul relatiilor internationale sensul care prevaleaza este cel al statelor ca subiect de drept international public.
Scoala juridica germana si franceza de la inceputul secolului al XX-lea a formulat teoria celor trei elemente constitutive ale statului. Statul presupune un teritoriu, in care locuieste o populatie si in cuprinsul caruia se exercita o putere juridic organizata.
In sanul societatii civile, statul monopolizeaza coercitia legitima in serviciul puterii sale de jonctiune juridica. Ceea ce caracterizeaza puterea publica este capacitatea de a impune acte unilaterale, adica norme a caror validitate este independenta de consimtamantul supusilor. H. Kelsen remarca: "Puterea statului nu este o forta sau o instanta mistica disimulata in spatele statului sau al dreptului sau; ea nu este altceva decat eficacitatea ordinii juridice statale".
In epoca moderna asista, la o tendinta caracteristica: institutionalizarea puterii politice in structurile de stat. Institutionalizarea desemneaza procesul de transfer al puterii unei persoane fizice catre o instanta abstracta. "Oamenii au inventat statul pentru a nu mai trebui sa se supuna oamenilor" (G. Burdeau).
Pentru Max Weber statul este "o intreprindere politica avand caracter institutional in care conducerea administrativa revendica cu succes, in aplicarea reglementarilor, monopolul constrangerii fizice legitime". Ramane insa de precizat in ce scop face statul acest lucru, ce misiune isi asuma acesta ("paznic de noapte" in teoria liberala a statului minimal, stat providenta, stat misionar)?
Statul este un produs istoric nicidecum o forma de putere naturala. Nu exista societate fara putere, exista insa societati fara stat (societati primitive studiate de antropologi).
Acestea sunt societatile segmentare - in care mecanismele sociale functioneaza gratie unei imbinari dinamice de segmente construite in functie de sarcinile ce trebuie indeplinite; o structura fundata pe legaturi parentale si descendenta dintr-un stramos. Exista si societati primitive ce cunosc o diferentiere a rolurilor si o specializare a agentilor puterii: "Guvernantii" recurg adesea la magia coercitiva a vrajitorului, la puterea religiei; sau delega grupului intreg ori unor membri ai sai recursul la violenta in vederea respectarii normelor.
In societatile bazate pe dreptul cutumiar nu exista o unificare a proceselor de edictare a normelor juridice ce trebuie sa regleze ordinea sociala. In schimb, in statul modern se produce o centralizare si o monopolizare a constrangerii legitime, care se exprima printr-o emergenta a sistemului piramidal al dreptului. Paralel cu aceasta exista o structura piramidala a administratiei si serviciilor publice. Se constituie o ierarhie piramidala. Se institutionalizeaza astfel puterea politica. Si aceasta la doua niveluri:
a) disocierea intre persoana fizica a guvernantului si conceptul abstract de putere publica (ex. intre rege si Coroana, intre presedinte si presedintie);
b) generalizarea statutelor juridice constitutive ale Statului de drept; definirea prerogativelor si obligatiilor tuturor celor ce sunt supusii statului sau exercita puterea in numele lui; este vorba de "puterea legal-rationala" in sensul acreditat de Max Weber. Guvernantii si agentii administratiei trebuie sa respecte cu scrupulozitate legile si reglementarile in vigoare.
Unii autori - ce au legat aparitia statului modern de anumite transformari socio-economice, produse in Europa la sfarsitul Evului Mediu - au supralicitat rolul factorilor comerciali, financiari si al premiselor economice precapitaliste. Statul ar fi aparut ca un instrument de protejare a intereselor economice ale unei elite burgheze emergente, ale unui grup social dominant (este o teza de inspiratie marxista impartasita de Im. Waller stein).
Alti autori au insistat asupra faptului ca aparitia statului s-ar datora mai curand unor modele culturale preexistente Statul modern ar fi preluat de la Biserica nu numai structura sa biocratizata si ierarhizata ci si tehnici de guvernare o teorie a suveranitatii, ce ar fi avut drept consecinta recunoasterea competentei puterii temporale in afacerile politice.
C. Statul natiune
Exista doua conceptii dominante despre natiune care pleaca de la distinctia propusa de istoricul si sociologul german F. T nnies la sfarsitul secolului al XIX-lea intre comunitate (gemeinschaft) - intemeiata pe legaturi de sange familiale, de rasa si etnie, pe vecinatati si camaraderie, pe trairi afective - si societate (gesellschaft) - intemeiata pe asociere voluntara si consimtamant, pe calcul rational si interese utilitariste, (intreprinderea capitalista), pe teorii filosofice contractualiste si practici politice precum votul universal si principiul majoritatii (statul modern).
Opozitia dualista intre comunitatea "naturala" si societatea "contractuala" a fost preluata de Max Weber care a formulat o conceptie despre natiune in termeni etnoculturali; un grup intemeiat pe date obiective - originea populatiei, solul, limba, religia, moravurile, istoria politica - in care statul apare ca un instrument de unificare a comunitatii nationale, de protectie a minoritatilor proprii detasate de patria-mama si care asigura in interiorul frontierelor sale coeziunea grupului comunitar.
Cealalta conceptie despre natiune, datorata lui E. Renan, valorizeaza nu atat elementele de apartenenta obiectiva ci vointa de convietuire, dimensiunea alegerii personale, adeziunea ratificata. Statul este garantul unei politici liberale fata de minoritatile locuind pe teritoriul sau si o mai redusa ingerinta la nivelul diasporei proprii. Natiunea se defineste prin ambitia sa de a transcende prin cetatenie apartenentele particulare, culturale, economice sociale si a defini cetateanul ca individ abstract, cu drepturi si libertati inmprescriptibile.
O intreaga traditie de analiza s-a straduit sa identifice functiile statului intr-o perspectiva nu numai descriptiva ci si normativa. Obiectivul subiacent era justificarea punerii in opera a unui sistem de echilibru si contraponderi astfel incat "puterea sa limiteze puterea" potrivit celebrului adagiu al lui Montesquieu. Solutia intrevazuta de acesta era speranta puterilor, adica atribuirea de sarcini specifice institutiilor statale, distincte. Aceasta distinctie vizeaza trei functiuni (puteri):
a. legislativa (stabilirea de norme generale si impersonale); organele statului prin care se exercita: Parlamentul (legi); Guvernul (decizii, ordonante), Curtea suprema de casatie.
b. executiva (aplicarea legilor si derularea politicilor in diverse domenii: economic, financiar, extern, aparare etc.); organele statului prin care se exercita: Guvernul, administratia publica, Parlamentul (in situatii exceptionale);
c. judecatoreasca (solutionarea litigiilor aparute din aplicarea legilor); organele statului prin care se exercita: magistratura, autoritatile judecatoresti.
In epoca contemporana asistam la un proces global de limitare a suveranitatii statului si transfer al unor prerogative ale sale unor instante supra si transnationale. Are loc o eroziune a ideii de stat-natiune.
