|
|
|
CAUZE ALE STABILITATII SI INSTABILITTII
Desi se pot repera o multime de factori care duc la progresul contemporan in sfera sociala, politica si economica - industrializarea, sporirea numarului populatiei, "revolutia marilor sperante" in tarile slab dezvoltate sau tensiunile internationale - nu exista un acord in cadrul teoriilor privind explicarea cauzelor care duc la schimbarea politica. Cativa sociologi au urmat teoria aristotelica potrivit careia instabilitatea politica este in general rodul unei situatii in care distributia avutiei nu se armonizeaza cu distributia puterii politice si au tras concluzia ca un sistem politic stabil ete cel in care exista o clasa de mijloc puternica. Altii au adoptat teorii marxiste ale determinismului economic care vad toate schimbarile politice ca rezultate ale schimbarilor modurilor de productie. Alti teoreticieni s-au concentrat pe elitele guvernamentale si componenta acestora si au vazut in alienarea elitelor fata de masa poporului principala cauza a revolutiilor si a altor forme violente de schimbare politica.
Textul care urmeaza schiteaza o distinctie intresistemele politice instabile si cele stabile, si propune o incercare de sugerare a cailor de intelegere a proceselor progresului si schimbarii politice.
SISTEME POLITICE INSTABILE
In timpurile moderne marea majoritate a sistemelor politice s-au confruntat intr-o forma sau alta cu tensiuni interne care au dus la colapsul guvenrulii aflat la putere. Anumite situatii de criza par a spori probabilitatea acestui gen de colaps. Razboaiele, si mai particular, infrangerile militare nationale au fost decisive in declansarea unei revolutii. Comuna din Paris (1871), Revolutiile rusesti (1905 si 1917), Dizlocarea Constitutiei de la Weimar si revolutiile din China sunt ulterioare unor dezastre militare. Multi factori in cazul unor situatii de acest fel, cum ar fi slabirea valorii vietii umane, dizlocarea populatiei dezintegrarea autoritatii, discreditarea puterii nationale, lipsa resurselor si ranirea mandriei nationale contribuie la aparitia unei atmosfere in care schimbarile politice radicale si actiunile vilente in masa sunt acceptate de majoritatea populatiei. Crizele economice sunt un alt factor care duce la revolutie, deoarece favorizeaza lipsa resurselor si amenitarea la adresa statusului social al individului, o senzatie de insecuritate permanenta si o imagine obscura a viitorului, precum si o agravare a relatiilor de clasa. Un alt factor este caracterul epidemic al revolutiilor (Revolutia din Spania din 1820 a avut repercusiuni in Portugalia, Piedmont; Revolutia franceza din 1830 a avut ecouri pana-n Polonia si Belgia, Revolutia Rusa din 1917 a starnit multe alte revolutii). Situatiile de criza testeaza stabilitatea sistemului politic, deoarece solicita conducerea politica si structurile si procesele sistemului. Sistemele care furnizeaza metode de selectare si inlocuire inteligenta a liderilor politici poseda importante atuuri. De asemenea, increderea in fortele proprii ale elitei guvernamentale este un avantaj si un motiv in plus ca guvernamantul sa nu cedeze la aparitie primelor crize sau situatii conflictuale interne. Majoritatea revolutiilor au izbucnit nu atunci cand opresiunea a devenit mai acerba ci cand guvernantii si-au pierdut increderea in propriile puteri si in idealurile pe care le sustineau.
O alta conditie de stabilitate (sau instabilitate) a sistemeleor politice consta in abilitatea structurilor si proceselor guvernamentale de-a face fata cerintelor la adresa lor. Sistemele politice cedeaza cand canalele de comincatie cad sau functioneaza prost, cand structurile institutionale si procesele specifice acestora esueaza in a rezolva conflictele de interese ale diferitelor grupuri sociale, sau cans sistemul inceteaza a mai primi credit din partea cetatenilor. Revolutiile si alte forme de colaps violent sunt rareori catastrofe spontane. Ele ascund de obiciei un lent proces de erodare a sistemeului politic devenit pe parcurs din ce in ce mai vulnerbail.
Sistemele politice instabile sunt acele sisteme politice vulnerabile la situatiile de criza si care cedeaza si ajung in pragul razboiului civil. Cauzele fundamentale care duc la aparitia acestei situatii par a fi disparitia legitimitatii autorittii statale si absenta unui acord general privind formele potrivite de actiune politica. Guvernele sufera de cel mai mare handicap atunci cand se vad nevoite sa guverneze fara acordul guvernatilor, cand acestia se opu regimului si politicilor acestuia. Situatia este si mai tensionata camd exista disidenti, pretendenti la tron aflati in exil, un guvern in exil, un stat vecin care simpatizeaza cu miscprile rebele interne etc.
Legata strans de problema legitimitatii puterii ca si cauza a colapsului guvenrului este problema absentei in cadrul sistemului politic a consensului privind comportamentul politic potrivit. Desi trebuie sa promoveze procedurile pasnice si cooperative de rezolvare a problemelor si tensiunilor sociale, sistemele politice stabile arata o toleranta surprinzatoare fata de cateva potentiale forme de comportament politic violent: greve, boicoturi, demonstratii in masa. Aceste forme de comportament politic nu sunt permise in sistemele politice unde nu exista limite acceptate si recunoscute ale folosirii violentei si unde exista riscul crescut ca violenta sa degenereze in razboi civil. Daca guvernamantul nu poate promova eficient procedurile pasnice de rezolvare a a cestui gen de tensiuni, trebuie sa impuna limite drastice acestor modele de comportament si actiune politica. Aceste rstrictii inhiba insa si mai mult metodele deschise de participare a poporului la treburile publice si se adauga tensiunilor dintre guvernati si guvernanti.
SISTEME POLITICE STABILE
O definitie simpla a sitsemului politic stabil este cea a sistemului care supravietuieste crizelor interne fara a se confrunta cu razboiul civil. Cateva tipuri de sisteme politice au reusit aceasta performanta, aici intrand monarhii despotice, regimuri militare si alte sisteme totalitare. Chei succesului in astfel de regimuri este abilitatea acestora de a controla progresul social, sa dirijeze si sa previna schimbarea si sa concentreze in mainile guvernului toate fortele care pot rezulta din inovatii ce-ar putea ameninta sistemul.
In unele sisteme, supravietuirea nu depinde de administrarea detaliata a societatii sau de controlul sever al proceselor sociale, ci este rezultatul raspunsului politic fata de fortele cu virtuti mutagene, sau depinde de flexibilitatea reglarii structurilor sistemului menite a intalni eficient presiunile inovatiei, si de politicile deschise care permit instaurarea graduala a ordinii in sistem. Majoritatea tarilor occidentale au obtinut progresul pe cale pasnica in acest mod, in ciuda noilor filosofii politice, sporirii numarului populatiei, inovatiilor industriale si tehnice sau alte presiuni sociale si economice.
Aceste schimbari treptate sunt posibile cand institutiile reprezentative furnizeaza canale de comunicatie pentru cererile societatii civile si pentru critici. Alegerile membrilor executivului si legislativului, competitia intre partidele politice, garantia constitutionala a drepturilor si libertatilor individuale, dreptul de-a inainta petitii si multe alte structuri si proceduri permit desfasurarea sus-numitei functii in cadrul democratiilor constitutionale contemporane. In cadrul acestor sisteme politice, problemele economice si sociale sunt rapid convertite in chestiuni dezbatute in spatiul deschis al vietii politice. Guvernul este nevoit sa dezvolte politici care sa reflecte o gama larga de constrangeri dar si compromisuri intre diferite cereri intrate in conflict unele cu celelalte.
Mecansimele reprezentative ce-au produs schimbari treptate in cadrul sistemelor politice occidentale sunt ele insele supuse unor perpetue mutatii si reglari. Intr-adevar, institutiile reprezentative trebuie sa se dezvolta in asa fel incat sa reflecte pregresul social si economic din societate, altfel riscand mult sa-si piarda legitimitatea. In SUA diferite institutii si functii politice sufera subtile modificari si imbunatatiri, producand noi modele de comportament institutional. Este rezultatul unui proces prin care presedintele a dobandit puteri sporite in cadrul diferitelor corpuri guvernamentale. Procesul explica de asemenea dezvoltarea institutiilor administrative care exercita atat functii legislative cat si executive. Acest proces de reglare dinamica este crucial, deoarece institutiile rigide intr-o societate in perpetua schimbare sunt incapabile sa serveasca drept institutii ale schimbarii evolutive.
