LA POLITOLOGIE - DISFUNCTIONALITATI ALE DEMOCRATIEI ROMANESTI IN RAPORT CU DEMOCRATIA AUTENTIC OCCIDENTALA

FACULTATEA DE INGINERIA SI MANAGEMENTUL SISTEMELOR TEHNOLOGICE

CENTRU UNIVERSITAR DR. TR. SEVERIN

SPECIALIZAREA INGINERIE ECONOMICA INDUSTRIALA

Anul III, Seria I, Grupa I - continuare de studii

REFERAT

LA POLITOLOGIE

DISFUNCTIONALITATI ALE DEMOCRATIEI ROMANESTI IN RAPORT CU DEMOCRATIA AUTENTIC OCCIDENTALA

Democratia este o forma de organizare si conducere politica a societatii prin consultarea cetatenilor, tinand cont de vointa acestora, de interesele si aspiratiile de progres ale tarii. Este guvernarea de catre popor, puterea suprema revenind poporului si fiind exercitata direct de el sau de catre reprezentantii alesi conform unui sistem electoral liber.Ca forma de organizare si conducere politica a societatii, democratia presupune doua parti: conducatori si condusi (guvernanti si guvernati), prin consens intre cele doua parti. Detinatorii puterii politice, indiferent care ar fi apartenenta lor de grup social, trebuie sa reprezinte vointa majoritatii poporului.

Democratia este un tip de regim politic dar si un mod de viata. Ea este produsul societatilor dar este si producatoare de viata si de stiluri colective de existenta. Studiul democratiei cuprinde un ansamblu de legi care guverneaza viata colectiva, sentimentele sociale, emotiile etc.

Lumea democratiei este astazi raspandita in spatiul geo-politic. Democratia moderna s-a intemeiat in societatea capitalista prin conceptele de: libertate, egalitate a sanselor, recunoasterea drepturilor omului, minimum de interventie a statului, maximum de autonomie. Mecanismele care ajuta democratia sa lucreze s-au realizat treptat. 

Democratia s-a regasit, de-a lungul istoriei sale, sub doua forme: democratie directa si democratie reprezentativa. In prima varianta, de democratie directa, toti cetatenii puteau participa la luarea hotararilor de interes public, fara a se folosi de reprezentanti alesi sau numiti. Acest sistem este practicabil doar in cadrul unor societati cu un numar restrans de membrii. Atena Antica a fost prima democratie din lume care s-a condus pe acest principiu. Societatile moderne, numeroase si complexe de astazi se ghideaza, insa, dupa principiul democratiei reprezentative. In acest tip de democratie reprezentativa, cetatenii aleg reprezentanti oficiali care iau hotarari politice, elaboreaza legi si administreaza programe spre binele public. Toate democratiile reprezentative sunt sisteme in care hotararile publice sunt luate conform opiniei majoritatii cetatenilor. Pentru ca in mod real societatea sa se bazeze pe o organizare si pe o conducere politica democratica, trebuie sa se respecte anumite reguli sau principii de baza.

Ar parea nepotrivit sa discuti despre doctrine politice in tara in care politica se face doar conjunctural, prin masuri paliative, cand te-mpinge UE, NATO sau e an electoral E, de asemenea, greu sa suspectezi partidele noastre c-ar detine si aplica doctrine coerente. si totusi, in aceasta gradinita a politichiei facuta dupa ureche si dupa interesul de clan, s-a cristalizat deja un anume pattern atitudinal. Toate guvernele social-democrate postdecembriste au pus cate o caramida-doua la temelia constructiei unui stat-sistem criminal: Republica Clientelar-Asistentiala Romania.
Un sistem in care autosuficienta, lenea, incultura crasa si lipsa initiativei economice sunt calitati pretuite si cultivate cu asiduitate spre a ne face usor guvernabili, este un sistem ce distruge fiinta unui neam si-l impinge catre dezastru si disolutie. AŽnsasi caderea sistemului comunist din anii '80 a fost determinata de aceleasi cauze. Sub conducerea paternalist-cretinoida a unui comunist reformat de fatada s-a reusit perpetuarea unui electorat dependent exclusiv de pomana electorala. Milioane de amarati, in loc sa beneficieze de stimularea initiativei private, de investitii care sa creeze locuri de munca, stau si asteapta pomana de la guvern sub forma de ajutoare sociale si subventii. Primind cate ceva, exulta de recunostinta pentru "tatuca" de la Cotroceni sau de la Palatul Victoria, fara sa priceapa ca tocmai acestia le intretin starea de saracie pentru a-i putea manipula in continuare.
S-a trecut de la comunistul "egalitate", la social democratul "echitate". Putina lume sesizeaza vreo diferenta semantica. si mai putini sunt cei care vad vreuna pe teren.

Romania se afla la al cincilea rand de alegeri libere si pluraliste de dupa caderea comunismului: 1990, 1992, 1996, 2000. Respectarea ciclurilor electorale ar putea fi interpretata de catre un observator nefamiliarizat cu realitatea romaneasca drept un semn de admirabila stabilitate si predictibilitate politica. Predictibilitatii ciclului electoral i s-ar putea adauga testul alternantei la guvernare, trecut in 1996 si 2000, si existenta unei economii de piata functionale, certificata de Uniunea Europeana. O democratie autentica, intr-o tara normala, in care sistemul electoral, cupleaza cu piata libera si este insotit de o realizare sistematica a drepturilor si libertatilor specifice democratiei, ar putea conchide atunci observatorul nostru.
Cu toate acestea, cu numai cateva saptamani in urma, un posibil asemenea observator, Paul Wolfowitz aprecia ca in Irak ar fi posibila edificarea unei "democratii romanesti" (The New Yorker, 1 nov 2004). Tot Wolfowitz intrevazuse posibilitatea rasturnarii lui Saddam Hussein, dupa un "model romanesc". Este destul de clar ca "democratie romaneasca" nu inseamna in ochii lui Wolfowitz vreun model ideal de democratie. Fara sa reprezinte un ideal, "democratia romaneasca" asa cum e pare, totusi, un rau mai mic in comparatie cu instabilitatea politica sau cu dictatura. Desi declaratia politicianului american nu impinge democratia romaneasca in derizoriu (o anumita nota ironica este, totusi, apasata), trebuie spus ca tocmai defectele acestui soi de democratie o fac dezirabila si adaptabila pentru alte zone geografice si chiar culturale.
Aprecierile lui Wolfowitz cu privire la democratia de pe la noi nu sunt, totusi, singurele din spatiul american. Fareed Zakaria (1997), de pilda, includea democratia romaneasca intre exemplele sale de asa-numita democratie iliberala, cum ar fi Belarus sau Bangladesh. Aspectul iliberal al democratiei romanesti s-ar fi manifestat, potrivit lui Zakaria, in primele mandate ale presedintelui Iliescu. Totusi, consecintele iliberalismului romanesc nu sunt la fel de serioase pe cat sunt in Belarus, in Rusia, sau in alte tari ale spatiului ex-sovietic, din Europa si Asia. Spre deosebire de unele din aceste tari, sistemul iliberal din Romania nu a condus si nici nu pare ca se indreapta spre forme de guvernare autocrata. E un iliberalism cu alternanta la guvernare.

Alegerile deschise, libere si corecte reprezinta esenta democratiei. Guvernele rezultate din alegeri pot fi ineficiente, corupte, lipsite de viziune, iresponsabile, conduse de interese particulare si incapabile de adoptarea politicilor cerute de binele public. Asemenea trasaturi fac unele guverne indezirabile, dar nu le fac nedemocratice. Democratia este o virtute publica printre altele, iar relatia democratiei cu alte vicii si virtuti publice poate fi inteleasa doar daca democratia este clar distinsa de alte caracteristici ale sistemelor politice (Huntington, 1991). Oricate rezerve am putea avea fata de definitia lui Huntington, ea surprinde, totusi, un fapt esential pentru democratie: alegerea conducatorilor de catre popor. Poporul poate aduce la putere regimuri nedemocratice uneori, dar in regimurile democratice guvernanti sunt in mod necesar alesi de catre cetateni. Vorbind de alegerea guvernantilor, presupunem deopotriva suveranitatea poporului si posibilitatea schimbarii acestora. Prin urmare, democratia nu priveste pur si simplu guvernarea de catre popor, ci mai ales mecanismul prin care sunt alesi cei care trebuie sa guverneze. Ceea ce inseamna ca abia alegerile libere si corecte definesc mecanismul electoral care poate fi denumit democratic. Daca alegerile nu se desfasoara liber si corect nu putem vorbi de democratie, chiar daca mecanismul electoral a fost pus in functiune si lucreaza. Pentru ca mecanismul democratic sa lucreze corect trebuie, pentru schimbare guvernantilor trebuie sa nu depinda de bunul plac al acestora si sa fie aplicate in mod riguros (spre exemplu limita celor doua mandate, pentru presedinte, a fost incalcata in Romania) Orice incercare de a impiedica schimbarea guvernantilor prin mecanismele democratice existente sau de a modifica functionarea acestora in favoarea mentinerii acestora la putere este nedemocratica. In pofida unor asemenea nuantari, Huntignton sustine destul de abrupt ca alegerile legitimeaza orice fel de guvern, si, prin urmare, orice sistem in care aspectul plebiscitar este determinant reprezinta, in ultima instanta, o democratie. Exista insa si punctul de vedere opus. F. Zakaria, de exemplu, respinge generalitatea unei asemenea definitii (de altfel, e o problema daca putem vorbi de generalitate pentru un fenomen care se realizeaza oricum numai local si individualizant), considerand ca traditia democratica occidentala nu se caracterizeaza in primul rand prin aspectul plebiscitar. Modelul vestic, scrie el, este intruchipat nu de plebiscit, ci de impartialitatea justitiei. Astfel, in cursul secolului al XIX-lea, in tarile din Europa Occidentala, a existat mai de graba o forma de autocratie liberala (semi-democratie), decat o democratie in puterea cuvantului, asimilabila constitutionalismului liberal. In 1830, in Marea Britanie, tara-cadru a democratiei moderne, abia 2% din populatie alegea una dintre camerele Parlamentului (Camera Comunelor). De aceea, exemplaritatea democratiei occidentale, nu sta in existenta scrutinului, ci in constitutionalismul liberal, adica in domnia legii, dreptul la proprietate privata, separarea puterilor, libertatea cuvantului si libertatea de asociere In aceasta schema, domnia legii, include si impartialitatea executarii acesteia. (Zakaria, 1997). Or, cum bine se stie, in noile democratii, ceea ce este subred este tocmai "constitutionalismul liberal".
Democratia pare sa fie astazi o valoare universala, dar numai cu greu putem sa identificam o trasatura a ei care sa fie definitorie si, in acelasi timp, sa constituie un criteriu de demarcatie fata de alte forme de guvernare. De altfel, discutii cum sunt cele de mai sus nu sunt discutii teoretice. Ele se leaga de contexte sociale si politice, precum si de politicile strategice la nivel global. De aceea, vom intelege mai bine lipsurile si calitatile democratiei noastre, daca vom plasa evolutia sistemului nostru in contextul mai larg al prefacerilor care au loc in lume si care se leaga de ceea ce Huntington (1991) considera a fi fost un al treilea val de democratizare.
Acest val de democratizare a inceput in 1974 in Portugalia. Pe atunci existau numai 40 de tari cu regim democratic, astazi numarul acestora ridicanduse la 121. De un concept clar al democratiei avem nevoie nu pentru a numara tarile democratice, ci pentru a ne orienta in hatisul proceselor politice si geostrategice ce marcheaza lumea de astazi si asa-numitul proces de globalizare. Punctul de varf al procesului de democratizare inceput in 1974 a fost, de buna seama, colapsul comunismului. Caderea comunismului reprezinta un succes, oarecum, nesperat al democratizarii, caci tarile comuniste pareau reduta destinata sa cada ultima. Dominoul s-a prabusit insa in partea lui cea mai bine asigurata, lasand procesului de democratizare oportunitati neanticipate. Astfel, in noul secol, efortul de democratizare este nu doar politic, ci si militar. Razboiul din Irak trebuie inteles mai ales in acest context, al efortul militar cerut de continuarea procesului de democratizare. Aceasta logica razboi - democratie nu este neaparat straina instaurarii regimurilor democratice. Ea a functionat in Germania Occidentala, Italia si Japonia, si asa cum a functionat dupa al doilea razboi mondial in tarile invinse, ar putea functiona si in Irak. Daca ne situam in contextul razboi - democratie, modelul romanesc are si parti lui bune. Rasturnarea printr-o miscare populara a regimului lui Saddam ar fi reprezentat o cale mai buna sau un acces mai bun la o stabilitate democratica, decat ocupatia militara. Cum tot la fel, o democratie in care se inainteaza numai in urma presiunilor externe, si nici atunci intr-un ritm convenabil, dar in care se pastreaza aparentele, este dezirabila in comparatie cu instabilitatea politica, razboiul civil sau dictatura. Prin defectele ei, "democratia romaneasca" ar reprezenta, astfel, o solutie si un model care ar putea fi exportat. Totusi, aceasta schema este valabila numai in masura in care scopul este universalizarea democratiei.
Intelegerea democratiei ca proces si echivalarea acesteia cu democratizarea transforma democratia intro sarcina pe termen lung si intr-o scuza pentru relele epocii sau ale momentului. Politicienii nostri nu sunt straini de aceasta interpretare si multi dintre ei o manipuleaza in defavoarea democratiei si in propriul folos. Nici societatea noastra nu se lasa mai prejos. Societatea romaneasca are, de altfel, o uriasa capacitate de disimulare si ipocrizie. Este poate adevarat ca poporul roman n-a capatat aceasta capacitate in comunism, dar comunismul i-a oferit terenul pe care a exersat-o enorm. Intreg spatiul public in comunism fusese acaparat de manifestarile ei: supunere fata de partid si de capriciile acestuia, puterea de gasi intotdeauna suficiente resurse pentru a-l trada pe cel de alaturi, de a asuma cu zambetul pe buze ca albul e negru si negrul e alb s.a.m.d. Totusi, in acei ani, exista o recunoastere tacita a binelui. Binele tacit prevala si constituia un reper. Tot el contribuia la mentinerea unei sanatati sociale oarecare. Astazi, disimularea si ipocrizia sunt un mod de viata. Semnele acestui mod de viata sunt peste tot. Si nu e vorba doar de faptul ca intelectuali de seama au girat si gireaza cu prestigiul lor partide, oameni politici sau publicatii, ci de faptul ca realitatea romaneasca devine pe zi ce trece un imens si tot mai vulgar tabloid. Pagina politica a acestui tabloid arata un sistem democratic de tip iliberal in care partidele politice plebisciteaza marimea salariilor, a pensiilor, preturile la produsele alimentare etc., iar guvernul, in loc sa elaboreze si sa implementeze politici, imparte ajutoare sociale, realizeaza festivaluri de muzica usoara, editeaza carti de poezie s.a.m.d. Cei care nu guverneaza intra, la randul lor, in acest joc, hipnotizati ca de atata ori in istorie. Aceasta participare nediferentiata reprezinta contributia romaneasca la modelul iliberal. Cand ofera mici sau festivaluri, marirea pensiei si recompensa pentru depunerea la CEC pentru stravechea Dacie, sau cand propune desfiintarea coruptiei in 48 de ore, ieftinirea mancarii si bauturii etc., reprezentantul stie ca minte si stie ca reprezentatul stie de minciuna sa. Reprezentatul se lasa mintit, il aplauda pe reprezentant, "papa tot" ce i se da, mici si promisiuni, si apoi isi vede de ale lui.
Aceste aspecte ale modelului democratiei romanesti sunt si nu sunt parte a culturii noastre politice. Argumentul cultural nu este greu de schitat. Cand nu este pur si simplu pitoresc si nu se refera la trasaturi psihologice nationale in sensul lui Draghicescu, argumentul cultural trimite, de obicei, la lipsa traditiei politice. Aceste aspecte nu sunt cauzate, insa, doar de cultura politica, ci si de modelul iliberal ca atare. In tipul de iliberalism romanesc in care alternanta la guvernare este posibila iar pastrarea aparentelor este esentiala, incercarea de a suspenda producerea acesteia are loc fie prin nerespectarea legii (domnia legii este anualata, asa cum este cazul numarului mandatelor presedintelui Iliescu sau a participarii sale in campania pentru alegerile din aceasta toamna), fie pur si simplu prin politicianism si populism. Dar de politicianism si populism se abuzeaza nu numai in prezervarea, ci si in asaltarea puterii. In acest cadru teoretic, numararea din doi in doi a mandatelor presedintelui Iliescu nu se deosebeste prea mult, in esenta, de reinterpretarile vointei populare asumate de Victor Ciorbea cand a devenit prim ministru, functia de primar ramanand o vreme una de rezerva. In asemenea situatii, buna practica ar trebui sa propuna cutume in sensul legii si nu in raspar cu aceasta. Ori, asemenea precedente sunt departe de a fi in favoarea democratiei. Nici din virtute si nici macar din buna credinta, oamenii nostri politici nu vor sa instituie regula buna pe termen lung. Ei aleg calea politicianista si acest lucru a fost vizibil in ultimele luni in avalansa de masuri luate de actualul guvern, care a devenit el insusi parte a masinii electorale. In felul acesta politica de redistribuire mai generala practicata de PSD s-a transformat intrun mecanism de targhetare a grupurilor si de concepere de produse electorale specifice pentru acestea, incepand cu studentii, care au primit promisiunea burselor sociale sau in strainatate si terminand cu grupul, foarte special, al celor cu impozit de 18%, care vor beneficia in viitor de o cota de 10%.
Este destul de greu de anticipat cu ce se va solda socul politicianist si populist la care alegerile din aceasta toamna supun societatea romaneasca si au adaugat noi trasaturi modelului "democratiei romanesti" gata de a fi exportat. Putem fi insa optimisti! Daca democratia este un proces si pana la urma oamenii invata din experienta, poate ca, intr-un tarziu, virtutile democratiei plebiscitare si ale liberalismului constitutional se vor suprapune si in sistemul nostru politic. Insa atunci, vai, nu vom mai putea vorbi de o "democratie romaneasca