|
|
|
CONSTITUTIA DIN ANUL 1866
Odata cu venirea la tron a principelui Carol I, Locotenenta domneasca a desfiintat Adunarea Electiva si a convocat corpul electoral pentru alegeri noi in Camera. Noua Adunare electiva a primit un proiect de Constitutie elaborat de Consiliul de Stat si acceptat de Guvern. Proiectul a fost amendat, discutat si ulterior votat de Adunarea Electiva, Senatul nefiind convocat[1].
Constitutia Romaniei din anul 1866[2] s-a elaborat sub influenta textului constitutional belgian din anul 1831, care reglementa tot o forma de guvernare monarhic-constitutionala. Principiile si normele de drept consfintite erau cele burgheze si se refereau la: drepturile si libertatile cetatenilor, suveranitatea statului, guvernarea reprezentativa, separatia puterilor in stat[3]. Se stipula principiul suprematiei constitutionale, cu coexistenta principiului monarhiei ereditare.
In Titlul I se tratau problemele teritoriului, consacrandu-se indivizibilitatea si inviolabilitatea acestuia, admitandu-se corectari de frontiera doar pe baza de legi speciale. Se stipula interdictia de colonizare a teritoriului cu populatie de ginta straina, se concretiza impartirea teritoriului in judete, plasi si comune, ce nu puteau fi schimbate decat prin lege.
In Titlul al II-lea, in tratarea drepturilor si libertatilor, se facea trimitere la legi organice, prin aceasta drepturile si libertatile cetatenesti aveau doar un caracter declarativ, nefiind garantate de stat, in afara de dreptul de proprietate, care era declarat prin constitutie drept sacru si inviolabil. Desi era prevazuta in mod declarativ obligativitatea invatamantului primar, acesta nu era garantat si nici nu exista o baza materiala pentru realizarea sa in practica.
Principiul suveranitatii de stat rezulta din principiul emanatiei puterilor de la natiune, care le exercita prin delegare, in conformitate cu Constitutia. In conformitate cu aceasta, alegerea deputatilor se realiza prin impartirea corpului electoral din fiecare judet in patru colegii, constituite dupa avere si origine sociala. Prin legile electorale din anii 1866, 1884 si 1917, accesul in Adunarea deputatilor s-a facut in mod discriminatoriu, in folosul marilor proprietari si capitalisti.
In conformitate cu Constitutia, suveranitatea nationala era exercitata prin delegare, iar puterea era separata in trei directii principale: legislativa, executiva si judecatoreasca, declarate ca puteri independente una fata de alta. Puterea legislativa era exercitata de domnitor, de Adunarea deputatilor si Senat, care aveau initiativa legislativa. Puterea executiva era incredintata domnitorului, care o exercita cu sprijinul ministrilor, pe care putea sa-i numeasca sau sa-i revoce. Domnul se bucura de principiile irevocabilitatii, inviolabilitatii si neresponsabilitatii, dar actele sale trebuiau contrasemnate de ministri de resort. Domnul avea drept de initiativa legislativa, sanctiona si promulga legile, putand sa se opuna fara motivare promulgarii lor printr-un drept de 'veto'. El convoca, proroga sau chiar putea sa dizolve parlamentul, impiedicand partidele sa dobandeasca o putere mai mare, care ar fi contravenit intereselor sale. Pentru raspunderea in actul de guvernare, domnul putea revoca pe ministri si avea dreptul de a-i acuza si trimite inaintea Curtii de Casatie si Justitie. Printre alte prerogative, domnitorul avea dreptul sa numeasca persoanele in functii publice, sa emita regulamente, sa dea amnistii si gratieri. El era capul ostirii si in numele sau se dadeau si executau sentintele judecatoresti.
Prin aceea ca era proclamat principiul suprematiei Constitutiei, aceasta nu putea fi suspendata, nici in totalitate nici in parte. Judecatorii aveau obligatia sa verifice permanent constitutionalitatea legilor si sa dea prioritate aplicarii prevederilor sale, toate normele fiindu-i subordonate.
Constitutia de la 1866 a fost modificata de mai multe ori. Prima modificare s-a facut in anul 1879, cand a fost pusa de acord cu prevederile Tratatului de la Berlin din anul 1878. In 9/21 iunie 1884, s-au efectuat mai multe modificari, ca urmare a proclamarii Regatului, modificari necesare la dispozitiile privind capul statului, teritoriu, regimul presei, sistemul electoral si proprietatea rurala. Ca urmare a alipirii Dobrogei la statul roman, a fost necesara o dispozitie privind acest fapt. De asemenea, o deosebit de importanta modificare s-a realizat in 29 iunie/12 iulie 1917, cu privire la improprietarirea cu pamant a taranilor, modificare ce stipula modul de vanzare a terenurilor catre acestia.
Prin decretul lege din 10/23 noiembrie 1918 s-a introdus o noua prevedere constitutionala exceptionala pentru dezvoltarea democratica a statului roman si a vietii publice, si anume 'votul obstesc, obligator, egal, direct si secret', care va fi preluat si in viitoarea Constitutie, din anul 1923.
