|
|
|
Parlamentul European
1. Prezentare generala
Parlamentul European reprezinta, in formularea Tratatului de la Roma din 1957, 'popoarele statelor unite in Comunitatea Europeana'. Aproximativ 375 de milioane de cetateni europeni din 15 tari sunt in prezent implicati in procesul de integrare, prin cei 626 de reprezentanti pe care ii au in Parlamentul European.
Primele alegeri directe in Parlamentul European s-au tinut in iunie 1979, cand, la numai 34 de ani de la terminarea celui de al doilea razboi mondial, popoarele natiunilor Europei, o data destramate de razboi, au mers la urne pentru a alege membrii unui parlament unic. Europenii nu ar fi putut gasi un simbol mai puternic al reconcilierii.
Parlamentul European, a carui legitimitate deriva din sufragiul universal direct, este ales la fiecare cinci ani; de-a lungul timpului, el a acumulat constant putere si influenta, printr-o serie de tratate. Aceste tratate, in special Tratatul de la Maastricht din 1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au transformat Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ intr-un parlament legislativ, cu puteri similare cu cele ale parlamentelor nationale.
Parlamentul European este singura institutie comunitara care se intalneste si isi tine dezbaterile in public. Dezbaterile, opiniile si rezolutiile Parlamentului se publica in Monitorul Oficial al Uniunii Europene.
2. Presedintia, Biroul si Conferinta Presedintilor
Presedintele reprezinta Parlamentul in situatii oficiale si in relatiile internationale, prezideaza sedintele plenare si intalnirile Biroului si Conferintei Presedintilor.
Biroul este organul regulator care este responsabil cu bugetul Parlamentului si raspunde de chestiuni administrative, de organizare si de personal. Pe langa Presedinte si cei paisprezece vicepresedinti, acesta mai include cinci chestori care ocupa o pozitie consultativa in chestiunile administrative si financiare legate de Membri si de Statutul acestora. Membrii Biroului sunt alesi cu un mandat de doi ani si jumatate.
Conferinta Presedintilor cuprinde Presedintele Parlamentului si presedintii grupurilor politice; ea este organismul politic conducator al Parlamentului. Conferinta elaboreaza agenda pentru sesiunile plenare, stabileste orarul activitatii organismelor parlamentare si termenii de referinta si dimensiunea comisiilor si delegatiilor parlamentare.
3. Comisiiile si secretariatul
Pentru a pregati activitatea sesiunilor plenare ale Parlamentului, Membrii lucreaza in 17 comisii permanente. Pe langa aceste comisii permanente, Parlamentul mai poate infiinta si subcomisii, comisii temporare care se ocupa de probleme specifice, precum si comisii de ancheta.
Comisiile parlamentare unite intretin relatiile cu parlamentele Statelor cu care Uniunea Europeana are acorduri de asociere. De asemeni, delegatiile interparlamentare fac acelasi lucru pentru parlamentele multor altor tari si pentru organizatiile internationale.
Trebuie mentionat ca activitatea Parlamentului este organizata de un secretariat, condus de un Secretar General, si care are un personal de aproximativ 3500 de persoane, pe langa care mai functioneaza si personalul grupurilor politice si asistentii membrilor.
Cele unsprezece limbi de lucru ale Parlamentului presupun ca o treime din personalul secretariatului sa lucreze in domeniul lingvistic (traducere si interpretare). Cu toate acestea, in ciuda constrangerilor impuse de multilingvism si de cele trei puncte de lucru, bugetul operational al Parlamentului este doar unu la suta din bugetul Comunitatii, adica un euro si jumatate pe an de la fiecare persoana care traieste in Uniunea Europeana.
4. Puterile Parlamentului European
Ca toate parlamentele, Parlamentul European are trei puteri fundamentale:
puterea legislativa
puterea administrativa financiara
puterea de a supraveghea executivul
a. Puterea legislativa
Procedura legislativa normala este codecizia. Astfel, Parlamentul European si Consiliul se afla la egalitate, actele fiind adoptate impreuna de Consiliu si de Parlamentul European. Prin procedura de codecizie, mult mai multe amendamente ale Parlamentului sunt introduse in legile comunitare; de asemenea, nici un text nu poate fi adoptat fara acordul oficial al Parlamentului European si al Consiliului European.
Codecizia este la ora actuala una dintre puterile cele mai importante ale Parlamentului. Procedura de codecizie se aplica asupra problemelor legate de miscarea libera a fortei de munca, de crearea unei piete interne, de cercetarea si dezvoltarea tehnologica, mediul inconjurator, protectia consumatorului, educatie, cultura si sanatate. Aceasta procedura s-a folosit, spre exemplu, atunci cand Parlamentul European a adoptat directiva 'televiziunii fara granite', care interzicea transmiterea evenimentelor sportive numai in forma codificata. Procedura a permis de asemenea Parlamentului European sa asigure reguli mult mai stricte cu privire la calitatea combustibililor si a uleiurilor de motor incepand din anul 2000, ca un mijloc de a micsora considerabil poluarea atmosferica.
Desi codecizia este procedura standard, exista domenii importante, cum ar fi problemele fiscale, sau revizuirea anuala a preturilor agricole, in care parlamentul pur si simplu isi exprima parerea.
b. Puterea administrativa financiara
Aceasta este o putere importanta, care permite Parlamentului European sa isi stabileasca prioritatile politice. Parlamentul European adopta in fiecare luna decembrie bugetul Uniunii pe anul urmator. Bugetul nu intra in vigoare pana ce nu este semnat de Presedintele Parlamentului European, punand astfel la dispozitia Uniunii resursele financiare necesare pentru anul urmator.
Din 1970, bugetul este finantat din resurse proprii, acceptate de Statele Membre dupa consultarea Parlamentului European. Aceste resurse sunt limitate la ora actuala la 1.27% din produsul intern brut. In acest moment, resursele proprii cuprind:
Taxele vamale percepute la granitele externe ale Uniunii;
Taxele pe produsele agricole importate de la tarile care nu sunt membre ale Uniunii;
1% din taxa pe valoare adaugata (TVA) pe produse si servicii in cadrul Uniunii;
o 'a patra resursa', calculata pe baza prosperitatii relative a fiecarui Stat Membru (produsul intern brut al acestor state).
De la Tratatele de la Luxemburg din 1970 si 1975, care au creat resursele proprii ale Comunitatii, Parlamentul European si Consiliul European au devenit cele doua brate ale autoritatii bugetare - cu alte cuvinte, ele impart puterea administrativa financiara.
Parlamentul are ultimul cuvant in chestiuni care privesc cheltuielile pe regiuni (Fondul European pentru Dezvoltare Regionala), lupta impotriva somajului, mai ales in randurile tinerilor si femeilor (Fondul Social European), in chestiuni legate de programe culturale si educationale, cum ar fi programele Erasmus si Socrates; Parlamentul poate mari bugetul de cheltuieli in limitele unui plafon acceptat de Consiliul European si de Comisia Europeana.
De asemenea, trebuie mentionat ca Parlamentul isi foloseste puterile pentru a mari fondurile pentru ajutor umanitar si programelor pentru refugiati. In ceea ce priveste cheltuielile cu agricultura, Parlamentul poate propune modificari, dar Consiliul European are ultimul cuvant in acest sens.
In cazul in care Parlamentul European si Consiliul European nu reusesc sa ajunga la un consens asupra fondurilor de cheltuieli, dupa doua lecturari ale proiectului de buget, intre mai si decembrie, Parlamentul are dreptul sa respinga bugetul, si intreaga procedura se reia. Semnatura Presedintelui Parlamentului este cea care face posibila punerea in aplicare a bugetului.
Dupa adoptarea bugetului, Parlamentul monitorizeaza utilizarea corespunzatoare a fondurilor publice, prin Comisia de Control Bugetar. Mai precis, aceasta inseamna controlul asupra administrarii fondurilor si actiuni permanente pentru imbunatatirea procedurilor de impiedicare, detectare si pedepsire a fraudelor, stabilind daca cheltuielile comunitare au dat cele mai bune rezultate posibile. Parlamentul elaboreaza o evaluare anuala asupra folosirii fondurilor de catre Comisia Europeana, inainte de a acorda o apreciere de 'indeplinire' a implementarii bugetului. In 1999, Parlamentul a refuzat sa acorde Comisiei o apreciere de indeplinire pentru 1996, din motive de administrare improprie a fondurilor si lipsa de transparenta.
De asemeni, in cadrul procesului de luare a deciziilor in Uniunii Europene Monetare, Parlamentul European are responsabilitatea de a asigura supravegherea democratica a Bancii Centrale Europene (BCE), a carei independenta este garantata prin Tratat. Parlamentul este consultat in problema nominalizarilor pentru presedintie si pentru Comitetul executiv al Bancii. In plus, in afara dezbaterilor periodice asupra situatiei economice si financiare, Parlamentul intervine si in adoptarea legislatiei referitoare la UEM, si este consultat de catre Consiliu atunci cand se pune problema acceptarii unei cereri de adeziune la euro
c. Puterea de supraveghere democratica
Parlamentul exercita o supraveghere democratica asupra tuturor activitatilor comunitare. Aceasta putere, care initial se aplica numai asupra activitatilor Comisiei Europene, a fost extinsa si asupra Consiliului de Ministri, asupra Consiliului European si a organismelor de cooperare politica raspunzatoare in fata Parlamentului.
Parlamentul European poate, de asemenea, constitui comisii de ancheta. Acest lucru a fost facut de cateva ori - spre exemplu, in chestiunea 'bolii vacii nebune', care a dus la constituirea unei Agentii Veterinare Europene la Dublin. Tot Parlamentul a asigurat si crearea Oficiului European impotriva Fraudei (OLAF) in chestiuni bugetare.
5. Parlamentul si Comisia Europeana
Parlamentul European joaca un rol important in procesul numirii Comisiei Europene. Dupa ce aproba nominalizarea pentru Presedintele Comisiei, Parlamentul audiaza membrii nominalizati pentru Comisiei, numind apoi Comisia printr-un vot de incredere.
Aceasta putere vine sa completeze dreptul Parlamentului de a cenzura Comisia - o arma politica puternica, de vreme ce adoptarea unei motiuni de cenzura ar obliga Comisia sa demisioneze.
Pana acum, Parlamentul European nu a adoptat nici o motiune de cenzura. Adoptarea unei motiuni de cenzura ar necesita sustinerea unei majoritati absolute a membrilor, precum si votul a doua treimi dintre ei. In martie 1999, ca urmare a unui raport asupra managementului Comisiei, elaborat de o comisie de experti independenti imputerniciti de Parlament, Comisia a ales sa demisioneze, mai degraba decat sa se supuna unei cenzuri oficiale a Parlamentului.
Parlamentul isi exercita puterile de supraveghere zilnic, examinand un mare numar de rapoarte lunare sau anuale pe care Comisia Europeana este obligata sa le prezinte (spre exemplu, raportul anual general si rapoartele lunare cu privire la implementarea bugetului).
In plus, Membrii Parlamentului European pot adresa intrebari Comisiei Europene, oral sau in scris. In timpul sedintelor in plen, 'Sectiunea de intrebari' devine un forum pe chestiuni specifice intre membrii Parlamentului si membrii Comisiei. Membrii independenti ai Parlamentului si grupurile politice adreseaza anual peste 5000 de intrebari Comisiei.
6. Parlamentul si Consiliul European
Puterile bugetare si legislative extinse ale Parlamentului au marit influenta acestuia asupra Consiliului European. In special procedura de codecizie a ajutat la crearea unui echilibru al puterii legislative intre Consiliul European si Parlamentul European.
7. Parlamentul si politica comuna externa de securitate (CFSP)
Telul cooperarii politice europene, care a demarat la inceputul anilor '70, era sa depaseasca un cadru economic si social stabilit de Tratatele comunitare, si sa ajunga la o strategie comuna originala a Statelor Membre in domeniul politicii externe.
Dupa cum este cunoscut, Tratatul Uniunii Europene recunoaste nevoia de a incorpora in politica externa o dimensiune de securitate comuna. Aceasta cooperare se extinde in principiu in toate domeniile de politica internationala care implica interesele Uniunii Europene, ea reprezentand o prelungire fireasca a activitatii Comunitatii.
Importanta extraordinara pe care Parlamentul o acorda CFSP este reflectata in dezbaterile sale, in special in cele care au loc in Comisia pentru Politica Externa, Drepturile Omului, Securitate Comuna si Politici de Aparare.
Presedintia Consiliului European consulta Parlamentul European asupra principalelor aspecte de politica externa si de securitate, si asigura luarea in considerare a punctelor de vedere ale Parlamentului.
In plus, Parlamentul este informat in mod regulat de Presedintie si de Comisia Europeana despre dezvoltarea strategiilor de politica externa si de securitate. Tratatul de la Amsterdam a creat biroul Reprezentantului pentru politica externa si de securitate comuna. Primul detinator al acestei functii este Xavier Solana, care a fost numit de Consiliul European de la Cologne in iunie 1999.
Parlamentul European poate adresa intrebari sau face recomandari Consiliului European. Anual, Parlamentul tine dezbateri asupra progresului in implementarea CFSP.
8. Parlamentul si cooperarea in domeniul justitiei si politicii interne
Parlamentul acorda o atentie speciala implementarii politicilor in domenii de interes comun, cum ar fi politicile de azil si emigrare, lupta impotriva dependentei de droguri, fraudei si criminalitatii internationale.
Parlamentul este consultat si informat cu regularitate asupra cooperarii intre autoritatile juridice si de politica interna ale Statelor Membre ale Uniunii. Acesta poate pune intrebari sau poate face recomandari Consiliului in acest sens. De asemenea, Parlamentul tine dezbateri anuale asupra progresului inregistrat in aceste domenii.
9. Parlamentul si supravegherea democratica a Uniunii Economice si Monetare
Parlamentul a primit un rol important in relatia cu Banca Centrala Europeana (BCE), ca parte a EMU (Uniunii Monetare si Economice).
Banca se bucura de independenta totala in deciziile de politica monetara. Ea are autoritate unica in stabilirea ratei dobanzilor pe termen scurt si in folosirea instrumentelor monetare necesare pentru mentinerea stabilitatii monedei euro.
Cu toate acestea, independenta operationala a Bancii Centrale Europene este contrabalansata de raspunderea pe care aceasta o are in fata Parlamentului European. Regulile procedurale ale Parlamentului definesc clar rolul pe care acesta il are in numirea Presedintelui, Vicepresedintelui si a altor membri ai Biroul Executiv al Bancii. Dupa audierile comisiei, nominalizatii trebuie sa fie aprobati de Parlament inainte de a putea fi numiti de Consiliu.
Presedintele Bancii Centrale Europene trebuie sa prezinte un raport anual in sedinta plenara a Parlamentului. In plus, Presedintele Bancii Centrale si alti membri ai Biroului Executiv se prezinta in fata comisiei pe probleme monetare a Parlamentului la intervale regulate; aceste intalniri pot avea loc la cererea oricareia din parti. Cel putin patru asemenea intalniri trebuie tinute in fiecare an.
10. Membrii Parlamentului European
Membrii Parlamentului European sunt alesi prin sufragiu universal direct, intr-un sistem de reprezentare proportionala - fie pe baza regionala, cum este cazul in Italia, in Marea Britanie si in Belgia, fie pe baza nationala, cum se intampla in Franta, Spania, Austria, Danemarca, Luxemburg si in alte tari, sau intr-un sistem mixt, ca in Germania.
Peste tot se aplica aceleasi reguli democratice, iar dintre acestea in special dreptul de vot la varsta de 18 ani, egalitatea intre femei si barbati, si votul secret. In unele state membre, cum ar fi Belgia, Luxemburg si Grecia, participarea la vot este obligatoriu.
Membrii Parlamentului European nu au voie sa desfasoare anumite activitati profesionale sau sa detina anumite functii (spre exemplu, functia de judecator, ministru sau director al unei companii de stat). De asemenea, ei trebuie sa se supuna legilor nationale care restrictioneaza sau interzic mandatele duble.
De la intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, in 1993, orice cetatean al unui Stat Membru al Uniunii Europene care traieste in alta tara a Uniunii poate vota sau candida la alegeri in tara sa de rezidenta.
De aseemenea, membrii Parlamentului European primesc aceleasi alocatii ca parlamentari, ca si membrii parlamentelor lor nationale. Aceasta alocatie este platita de fiecare Stat Membru si completata de Parlamentul European cu o suma care sa acopere cheltuielile Membrilor Parlamentului European, aparute ca urmare a indeplinirii indatoririlor lor si recrutarii de asistenti. Aceste alocatii pot fi blocate daca Membrii nu participa regulat la sedintele plenare.
La cererea Parlamentului, in Tratatul de la Amsterdam s-a inclus o prevedere referitoare la un statut comun pentru toti Membrii Parlamentului European. Acest statut va fi adoptat in curand si va elimina discrepantele intre salariile Membrilor de diferite nationalitati, asigurand in acelasi timp o transparenta mai mare.
12. Componenta Parlamentului European
Numarul de Membri pentru fiecare stat este specificat in Tratate.
In Camera, Membrii se aduna in grupuri politice, nu in delegatii nationale. In prezent, Parlamentul are opt grupuri politice, plus cativa membri 'independenti'. Aceste grupuri politice cuprind membri din peste o suta de partide politice nationale. (Anexa nr 2)
13. Activitatea Membrilor Parlamentului European
Membrii Parlamentului European se intalnesc in sedinta plenara, timp de o saptamana, la Strasbourg, unde este sediul Parlamentului European.
Comisiile parlamentare se intalnesc in general doua saptamani pe luna la Bruxelles, pentru a usura contactul cu Comisia si Consiliul European. Cea de a treia saptamana este rezervata intalnirilor grupurilor politice, iar cea de a patra, pentru sedinta plenara de la Strasbourg. Parlamentul mai are si intalniri plenare suplimentare la Bruxelles. Secretariatul se afla la Luxemburg.
Desi isi are sediul la Strasbourg, Parlamentul European are trei puncte de lucru, din motive istorice. Cele trei Comunitati nu au fost constituite in acelasi moment. Comunitatea Europeana pentru Carbune si Otel (ECSC) a fost constituita la Luxemburg in 1952, iar Comunitatea Europeana pentru Energie Atomica, adesea numita EURATOM, si Comunitatea Economica Europeana (EEC) au fost constituite in principal in Bruxelles, in 1958.
Strasbourg a devenit mai intai sediul Consiliului European, iar apoi, in 1952, sediul Parlamentului European, pentru a simboliza reconcilierea franco-germana. Intalnirea Consiliului European de la Edinburgh (1992) si Tratatul de la Amsterdam (1997) au oficializat amplasarea Institutiilor in cele trei locuri.
Traducerea simultana a tuturor dezbaterilor parlamentare si discutiilor comisiilor este asigurata in cele unsprezece limbi oficiale ale Uniunii: daneza, olandeza, engleza, finlandeza, franceza, germana, greaca, italiana, portugheza, spaniola si suedeza. De asemenea, toate documentele parlamentare sunt traduse si publicate in toate aceste unsprezece limbi.
Activitatea Parlamentului este organizata in general pe urmatoarele principii:
comisia parlamentara corespunzatoare (spre exemplu, Comisia pentru Mediul Inconjurator pe probleme de legislatie a poluarii) numeste un membru ca 'raportor', pentru a redacta un raport asupra propunerii, ce va fi supus Comisiei Europene spre analiza;
raportorul supune raportul redactat comisiei respective, pentru dezbatere;
dupa ce raportul a fost analizat, el este supus la vot si, daca este cazul, amendat;
raportul se discuta apoi in sedinta plenara, amendat si supus la vot. Parlamentul adopta apoi o pozitie asupra chestiunii respective.
Aceasta este procedura pentru adoptarea legislatiei, care necesita doua lecturari, ca in cazul procedurii de codecizie.
Pe langa adoptarea propunerilor legislative si a bugetului, Membrii Parlamentului European mai analizeaza si activitatea Comisiei Europene si a Consiliului European, punand intrebari orale asupra unor chestiuni specifice Membrilor Comisiei si Consiliului, in cadrul sedintelor in plen.
14. Relatiile cu tarile in curs de dezvoltare
Parlamentul European poate indruma si promova programele de dezvoltare si cooperare ale Uniunii Europene cu practic toate tarile in curs de dezvoltare din lume, prin Comisia pentru dezvoltare si cooperare din cadrul Parlamentului, si prin activitatea Adunarii Comune AC-EU.
Prin procedura bugetara, Parlamentul influenteaza direct cheltuielile pentru prioritatile majore de dezvoltare, cum ar fi ajutoare cu hrana pentru zone rurale, chestiuni referitoare la mediul inconjurator, asistenta pentru refugiati si persoane stramutate si sustinerea activitatii organizatiilor neguvernamentale. Parlamentul acorda de asemenea o mare importanta furnizarii de ajutoare umanitare.
In special prin Adunarea Comuna, institutia democratica a conventiei AC-EU care uneste Uniunea Europeana cu 71 de tari ale regiunilor africana, a Insulelor Caraibe si a Pacificului (ACP), Parlamentul European a lucrat pentru crearea unui parteneriat bazat pe comert si dezvoltare economica, pentru lupta impotriva saraciei si respectarea drepturilor omului si a principiilor democratice.
Multumita Parlamentului European, Conventia ACP/EU include acum o 'clauza de democratie' - optiunea de a suspenda ajutorul catre tarile ACP care se fac vinovate de incalcari grave ale drepturilor omului.
15. Apararea drepturilor omului
In prezent este nevoie de asentimentul Parlamentului pentru decizii referitoare la acceptarea de noi State Membre, la acorduri de asociere cu tarile care nu sunt membre ale Uniunii si la incheierea de acorduri internationale.
Aceasta inseamna ca in prezent Parlamentul are dreptul sa ratifice si puterea sa respinga acorduri internationale. Din preocuparea sa pentru apararea drepturilor omului, Parlamentul isi foloseste puterea pentru a cere tarilor care nu sunt membre ale Uniunii sa isi imbunatateasca practicile in domeniul respectarii drepturilor omului.
In acest sens, se poate mentiona faptul ca Parlamentul nu a ezitat sa respinga o serie de protocoale financiare cu unele state care nu sunt membre ale Uniunii, pe baza unor chestiuni legate de drepturile omului, obligand aceste tari sa elibereze detinutii politici sau sa accepte angajamente internationale pentru respectarea drepturilor omului.
In 1998 Parlamentul a decis sa creeze PREMIUL SAHAROV, oferit anual unor persoane care s-au distins in lupta pentru apararea drepturilor omului. Nu este un lucru neobisnuit ca detinatorii Premiului Saharov sa primeasca ulterior Premiul Nobel pentru Pace. In Anexa nr 3 este prezentata lista detinatorilor premiului Saharov, incepand cu anul infiintarii acestui premiu, si pana in prezent.
Puterile considerabile ale Parlamentului in domeniul relatiilor externe fac din acesta un adevarat forum international. In timpul sesiunilor plenare, sefii statelor care nu sunt membre ale Uniunii sunt adesea invitati sa se adreseze Parlamentului in sedinte oficiale.
De asemenea, Presedintele Parlamentului European este adesea invitat sa faca vizite oficiale in diferite parti ale lumii, reflectand astfel pozitia internationala a Parlamentului.
Consideratii finale
Uniunea Europeana este construita intr-un sistem institutional unic in lume. Statele membre delega anumite atribute de suveranitate unor institutii independente, care reprezinta interesele Uniunii in ansamblul ei, ale statelor ei membre si ale cetatenilor sai.
In mod traditional, Comisia apara interesele uniunii in ansamblul sau, in timp ce fiecare guvern national este reprezentat in Consiliu, iar Parlamentul European este ales in mod direct de catre cetatenii statelor membre. Democratia si suprematia legilor sunt asadar pilonii structurii.
Acest 'triunghi institutional' este flancat de alte doua institutii: Curtea de Justitie si Curtea de Conturi. Alte cinci institutii completeaza sistemul, si printre ele se numara si Parlamentul European.
Dupa cum am aratat pe parcursul acestui referat, Parlamentul European are un rol activ in procesul legislativ, privind multe domenii: piata interna, protectia consumatorului, transporturi, educatie, sanatate.
La fiecare 5 ani prin sufragiu universal, Parlamentul European reprezinta expresia vointei democratice a celor 374 milioane de cetateni ai Uniunii Europene. Principalele partide politice din statele membre sunt reprezentate in Parlament, unde activeaza in grupuri politice pan-europene.
In 1965, la Bruxelles, s-a facut un pas important in aplicarea proiectului comunitar: s-a realizat unificarea institutiilor celor trei Comunitati europene (Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului, EuroAtom, Comunitatea Economica Europeana).
Democratia, insa, ca forma de guvernamant bazata pe sufragiu universal si drepturi politice fundamentale (libertatea cuvantului, a adunarii, a asocierii etc.), are ca regula cheie alegerile competitive si regulate, completata de raspunsul institutiilor alese, transparenta luarii deciziilor, actiunea grupurilor de interes fata de putere, responsabilitatea liderilor politici. Ceea ce inseamna ca legitimitatea unei democratii tine in mare masura de componenta participare, ca forma a sustinerii pe care indivizii, apartinand unui grup, o acorda institutiilor.
Astfel, se poate spune ca democratia reala, inregistrat un castig, in privinta Parlamentului European abia in 1979, in momentul in care au avut loc primele alegeri parlamentare europene prin sufragiu universal. S-a mers totodata si catre o extindere a atributiilor Parlamentului, care, in noul context, urma sa reprezinte pilonul democratiei in Uniune si fundamentul legitimarii acesteia.
Se pare insa ca nici alegerile directe si nici cresterea graduala, dar considerabila, a puterilor Parlamentului (incepand cu 1979) nu au rezolvat problema legitimitatii in Uniune. Participarea la alegeri este un indicator ce ne atrage atentia asupra acestui fapt. Astfel, cele patru alegeri pentru Parlamentul european, care au avut loc intre 1979 si 1994, par sa confirme indoielile si ingrijorarea cu privire la democratie si legitimitate in Uniunea europeana: participarea a fost intotdeauna scazuta si chiar s-a micsorat intre 1979 si 1994, de la 66% la 59%.
In multe dintre tarile membre exista o diferenta de 20 pana la 40 de procente intre participarea la scrutinul national si cel european. Aceasta rata crescuta a absenteismului la alegerile pentru Parlamentul european pare sa indice ca multi europeni sunt destul de confuzi cu privire la Uniunea europeana.
O posibila solutie a acestei probleme ar putea fi studierea atenta a cauzelor absenteismului la alegerile pentru Parlamentul european, cat si masura in care ele sunt legate de ceea ce inseamna participare la jocul democratic in general. O alta ar putea avea in vedere procesul de socializare politica - inteles ca rezervor al legitimarii, prin popularizarea ideii de "Uniune europeana' - strans legat de cel de "democratie'.
In plus sistemul de partide ramane tributar conditiilor de la nivel national, nefiind adaptat cerintelor europene. Ar trebui sa existe o legatura directa intre alegerile nationale si cele europene, iar acestea din urma sa reprezinte un apendice al primelor in situatia in care partidele ar avea aceeasi reprezentare la ambele niveluri; de asemenea, ar trebui sa existe o distinctie clara intre partidele guvernamentale, cele traditionale si cele de opozitie/protestatare, astfel incat alegatorii sa poata face distinctie intre opozitie si putere, dand nastere unui sistem competitional.
Procesul de socializare, prin rezervele de legitimitate pe care le pune la dispozitie si prin atitudinile prefabricate, invatate si preluate ca atare, ar putea constitui o solutie pentru absenteismul alegatorilor europeni. Cat priveste explicarea beneficiilor procesului democratic, in Uniune sau oriunde, ea face parte din "proiectul educarii maselor', de care vorbea Ortega Y Gasset, proces ce presupune atat timp cat si elite dispuse sa si-l asume.
