Formarea statelor feudale romanesti

Formarea statelor feudale romanesti

Aparitia statelor feudale romanesti reprezinta un moment de insemnatate majora in istoria Romaniei, precum si in istoria europeana. Formarea lor a constituit dovada evolutiei societatii romanesti din punct de vedere politic, economic, social, cultural si militar.

Pe plan economic s-a creat o legatura intre toate regiunile si zonele locuite de romani, datorita cresterii productiei si legaturilor comerciale deosebite.

Ofensiva maghiara in Transilvania a creat un surplus de populatie, care s-a deplasat atat in Moldova, cat si in Muntenia, din Tara Maramuresului, Tara Fagarasului, Tara Hategului, cand o parte a locuitorilor, in frunte cu voievozii locali, a trecut muntii si s-a asezat in teritoriile in plin proces de unificare. Trecerea lui Bogdan in Moldova sau a lui Negru Voda in Muntenia sunt fapte consemnate de istorie si in acest sens trebuie inteles "descalecatul" tarilor romane.

In statele nou create, viata economica si sociala s-a putut dezvolta mai bine, potentialul acestora punandu-se in valoare in lupta impotriva expansiunii otomane, pentru libertate si independenta.

Cucerirea independentei duce la consolidarea hotarelor, dezvoltarea economico-comerciala, precum si la aparitia unor norme de drept care vor forma structura pe care se va construi mai tarziu sistemul juridic romanesc.

1. Intemeierea Tarii Romanesti

Traditia istorica a poporului nostru consacra intemeierea Tarii Romanesti pe faptul descalecarii voievodului Negru Voda la sfarsitul secolului XIII-lea in Muntenia, unde ar fi infiintat orase, biserici, curti domnesti[1]. Reunirea unor teritorii romanesti s-a realizat in mai multe decenii, fiind precedata de o incercare a voievodului Litovoi, apoi a voievodului Barbat, urmata de biruinta de la Posada a voievodului Basarab cel Mare[2], care devine domn. Ocuparea cetatii Severinului in 1247 de catre Litovoi atrage interventia maghiara in 1272, apoi in 1277, cand acesta isi pierde viata pe campul de lupta, iar fratele sau Barbat este prins si silit sa se rascumpere pe o suma mare de bani. Este posibil ca, profitand de aceasta infrangere, ungurii sa fi ocupat si Banatul de Severin, condus de Micud, precum si Tara Hategului, condusa de voievodul Petru.

In 1324, documentele cancelariei maghiare il amintesc pe Basarab "voievodul nostru transalpin", fiul lui Tihomir. Se presupune ca el a domnit incepand cu 1310, pana in 1352.

Posesiunile pe care ungurii le aveau in sudul Carpatilor au fost cucerite de Basarab cu sabia[3]. Voievodatul Campulungului a fost cucerit in 1300, Banatul Severinului in 1291, care a ramas in stapanirea sa, apoi cnezatele unde stapanisera Ioan si Farcas. Realitatea istorica este aceea ca Tara Romaneasca s-a intemeiat in jurul Voievodatului de Arges, iar desavarsirea acestei intemeieri are loc sub Basarab I, in anul 1330.

In crearea statului muntean a existat si o conjunctura istorica favorabila, aceea a luptelor pentru tronul Ungariei, ramas vacant prin moartea lui Andrei al III-lea, care lasase urmas o fata ce nu putea ocupa conducerea regatului. Luptele pentru tron intre Carol Robert de Anjou si Venceslav, amandoi sustinuti de partide nobiliare si chiar incoronati, apoi implicarea lui Otto de Bavaria ca succesor a lui Venceslav, care renuntase, implicarea voievodului Ladislau Borsa al Transilvaniei in arestarea lui Otto si trimiterea spre a fi inchis la "voievodul valahilor" sunt evenimente ce au favorizat procesul de largire a hotarelor din partea lui Basarab[4]. Tatarii isi mutasera centrul de putere inspre rasarit, iar bulgarii erau antrenati in lupte interne, care au dus la dezmembrarea statului. In aceste conditii, pe care le-a exploatat in mod favorabil Basarab I, se intemeiaza prima formatiune politica romaneasca sub forma statului feudal.

Autoritatea sa se intinde de la Carpati la Dunare, in dreapta Oltului pana la Portile de Fier, in spre est pana la Braila si Bugeac. Celelalte popoare au denumit noul stat Vlahia, Valahia, Ungro - Vlahia.

Romanii intotdeauna au denumit-o Tara Romaneasca sau Muntenia, avand in vedere nucleul de formare al statului in jurul voievodatelor de la munte.

2. Intemeierea Moldovei

In "Letopisetul Tarii Moldovei pana la Aron Voda" i se atribuie intemeierea statului lui Dragos, voievod de Maramures. Este reala venirea lui Dragos in Moldova, unde a participat la o expeditie impotriva tatarilor, in anii 1343-1345, impreuna cu secuii condusi de Andrei, fiul lui Latco, expeditie initiata de regele Ludovic al Ungariei [5].

Apararea regatului ungar impotriva tatarilor se finalizeaza cu infiintarea, in 1353, a unei marci de aparare a regatului, marca ce era data in sarcina de carmuire a voievodului Dragos de Maramures. In aceasta faza se poate considera ca spatiul moldovean de pe vaile Siretului si Prutului, cu afluentii lor, spatiu ce reprezenta Moldova, nu delimita un stat independent, ci o marca dependenta de regele Ungariei. Dragos a avut doi ani de domnie, cronicile romanesti aratand ca el a murit in 1355, iar dupa el a urmat ca voievod fiul sau Sas, a carui domnie a durat patru ani.

In anul 1359, la tronul Moldovei urmeaza fiul lui Sas si anume Balc[6], pe care il detroneaza voievodul Bogdan de Maramures, care castiga prin lupta independenta Moldovei fata de regele Ungariei si devine capul unei dinastii moldovene.

Bogdan, voievodul Maramuresului, este cunoscut dintr-un document al cancelariei Ungariei din 1343, ca fiind "infidel notoriu", in antagonism cu regele, antagonism ce se va accentua si care il face sa treaca in Moldova in 1359 si sa-l determine pe Balc sa fuga in Maramures. In 1359 si 1365 regele Ungariei initiaza expeditii impotriva lui Bogdan, dar fara succes.

Izbanda lui Bogdan de a crea statul feudal Tara Moldovei este consemnata in cronicile contemporane, cum sunt documentele din 2 februarie 1365 sau Cronica Dubnicensa. Aceasta afirma: "In timpul lui Ludovic, Bogdan, voievodul romanilor din Maramures, adunand pe romanii acelui district, a trecut in taina in tara Moldovei, care era supusa coroanei unguresti. si desi el a fost combatut adeseori de oastea regelui, totusi crescand numarul romanilor locuitori in acea tara, ea s-a intins si s-a constituit ca stat ".

Recunoasterea implicita de catre regele Ungariei a independentei Moldovei, in anul 1365, este un moment de referinta privind existenta celui de al II-lea stat feudal romanesc.

Tara Moldovei, fiind acum independenta fata de regele Ungariei, profita de criza Hoardei de aur si inlatura dominatia tatara in anul 1386, cu toate ca in sudul Moldovei aceasta dominatie este cunoscuta si mai tarziu.

Granitele noului stat cuprind teritoriile moldovene in limita Carpatilor, vecinatatea cu Polonia, teritoriile pana la Nistru, Dunare si Marea Neagra.

Popoarele vecine au numit Moldova: Terra Wallachorum, Terra Moldovana, Moldovalahia, Rusovalahia, Tara Vlahilor, Vlahia cea Mica. Romanii au numit-o intotdeauna Moldova sau Tara Romaneasca a Moldovei[7].

3. Voievodatul Transilvaniei

Transilvania, fiind cucerita de maghiari, a facut parte din regatul Ungariei, unde si-a pastrat o individualitate distincta. Faptul ca Transilvania avea un cadru natural deosebit, un podis inalt inconjurat de munti, a creat posibilitatea organizarii unui voievodat, care s-a mostenit din generatie in generatie, de la "Gelu", ducele romanilor, apoi Glad in Banat si Menumorut in nord-vestul Transilvaniei si Crisana. Voievodatul lui Menumorut nu a fost ocupat efectiv niciodata, chiar daca era sub suzeranitate maghiara, la fel cum unii voievozi romani din sudul Carpatilor erau dependenti de regele Ungariei.

Primul voievod al intregii Transilvanii a fost "Leustachius Voivoda Transilvaniae", in 1176. Puterea voievodului Transilvaniei era atat de mare, incat ea o egaleaza pe cea a unui domnitor independent.

Functia de voievod al Transilvaniei a fost ocupata de peste 90 de ori de voievozi romani, unguri, sasi sau secui, de episcopi sau mireni, dar toti acestia au stapanit Transilvania cu o putere detasata de coroana Ungara, chiar daca ii erau supusi mai mult sau mai putin[8]. Astfel, un principe cum a fost Roland Borsa, care a domnit de trei ori intre 1282-1293, s-a manifestat cu mare indrazneala si nesupunere fata de regele Ungariei, dupa cum voievodul Ladislau Kan, ce a domnit intre 1294-1315, l-a arestat pe regele Ungariei Otto de Bavaria, proaspat ridicat pe tron, si l-a trimis voievodului roman de dincoace de munti pentru a-l tine prizonier.

Voievodatul Transilvaniei era o individualitate economica, facand comert cu celelalte state romanesti, intre acestea existand 16 trecatori mari si mici, pe unde marfurile ajungeau in Moldova si Muntenia.

Cnezatele si voievodatele romanesti din Transilvania au existat ca mod de organizare mai mult de 150 de ani, pana cand s-au introdus comitatele, ca forma de organizare imprumutata de la sasi si secui. Totusi, unele zone cum sunt Hunedoara, Turda, Maramures, Fagaras, continua sa aiba forme proprii de organizare pana la mijlocul secolului al XIII-lea. Ca urmare a traditiilor romanesti deosebit de puternice, unele teritorii se vor organiza in districte. Cnezate si voievodate romanesti continua sa existe in Crisana si Banat, amintite in documente: cnezii obisnuiti (communis cnezus) si cnezii confirmati de rege, care aveau dreptul cnezial ereditar (cnezus per nostras litteras regales in suo cnezatu laboratus).

In timpul luptelor cu turcii, multi dintre ei s-au distins prin acte de vitejie, fiind facuti nobili sau dregatori. In anul 1406, Sigismund il confirma pe Dionisie Ciuca in calitate de cneaz al comunei Mihalenti, pentru serviciile aduse. In anul 1420, castelanul Severinului il confirma pe Bogdan in calitate de cneaz al mai multor comune in districtul Corniatului, pentru vitejia sa.

Nicolae Csaki, voievodul Transilvaniei, il confirma cneaz pe Costea in tinuturi din Tara Hategului, unde a luptat cu turcii si si-a pierdut toti fratii. Regele Sigismund (l386-l437), regele Albert (l438-l44o), regele Vladislau I (l44o-l444), precum si Iancu de Hunedoara in calitate de guvernator (1446-l452) confirma pe scara intinsa o serie de cnezi[9].

Innobilarea ostasilor care se disting in lupte are un efect deosebit, rapind poporului roman elemente valoroase, care trec in nobilimea maghiara, adopta limba acestora si credinta catolica. Atat regele Ludovic cat si Sigismund au dat ordine foarte categorice in privinta conditiilor de innobilare a unor romani. Mai mult, cei ce primeau, odata  cu titlul nobiliar, si mosii si sate dependente, erau obligati sa nu mai tina pe mosiile lor "preoti schismatici" si sa-i sileasca pe locuitori sa treaca la catolicism.

Restul cnezilor, neconfirmati si neinnobilati, raman intr-o situatie modesta, sau decad pana la a ajunge iobagi.

Nobilimea romana continua sa se mentina sute de ani, fiind mentionat un numar mare de cnezi in dieta din 1291. Ei sunt cnezi de Maramures, din Tara Motilor, Banat sau Fagaras. Ei sunt intalniti si in dieta din 1355, dar ulterior nu mai apar, procesul de maghiarizare fiind realizat [10].

Cu toate acestea, nobilii din tara Fagarasului se mentin, deoarece aceasta formatiune politica a trecut sub stapanirea unor domni munteni, cum sunt Vlaicu Voda (l364-l377) sau Nicolae Alexandru (1352-1364), conditii in care nobilii isi vad mosiile intarite, nefiind nevoiti a trece la catolicism.

4. Tara Cavarnei

Intre Dunare si Marea Neagra, pe tot timpul secolelor XI-XIII au existat formatiuni politice, dintre ai caror conducatori sunt cunoscuti Tatos, Sestlav, Satza. Continua sa existe marile porturi Constanta si Mangalia, precum si porturile fluviale Sulina, Chilia, Tulcea, Vicina, Macin, Harsova, Cernavoda si Dirstor. Teritoriul dobrogean a format un stat feudal sub autoritatea imparatilor bizantini, sub numele de Paristrion. Dupa ce o perioada se afla sub suzeranitatea taratului bulgar, profitand de destramarea acestuia se intemeiaza Tara Cavarnei, in 1346, cand aceasta formatiune politica este condusa de Balica, apoi de Dobrotici. Acestia aveau titlu de despot si erau recunoscuti de imparatii Constantinopolului. Dupa Dobrotici, de la care se mosteneste si toponimia regiunii, urmeaza la tron Invanco, in anul 1386. Domnii munteni se vor lupta pentru a apara Dobrogea si a o include in Tara Romaneasca, asa cum reuseste Mircea in 1386 si in 14o4, dar mai apoi, Dobrogea cade sub stapanire turceasca timp de patru secole si jumatate[11].