Organizatia Natiunilor Unite si Sistemul Natiunilor Unite

Organizatia Natiunilor Unite si Sistemul Natiunilor Unite

ONU si Sistemul Natiunilor Unite (care cuprinde alaturi de ONU si agentiile specializate ale acesteia) sunt, poate, cele mai cunoscute dintre organizatiile internationale. Considerata organizatia cu vocatie universale, ONU numara astazi 191 de tari, ceea ce ii confera statutul de cea mai cuprinzatoare dintre organizatii, sub aspectul participarii, dar si sub aspectul domeniilor de actiune, fapt relevat de obiectivele organizatiilor ce compun Sistemul ONU .

ONU a fost creat in urma celui de-al doilea razboi mondial, in 1945, si multi dintre criticii acestei institutii considera ca aceasta institutie reflecta si astazi o realitate de acum 50 de ani.

Documentul fundamental ce sta la baza functionarii ONU este Charta Natiunilor Unite, semnata la 26 iunie 1945 de cele 50 de state fondatoare ale organizatiei. Charta stabileste drepturile si obligatiile tarilor membre, precum si structura organizatiei.

Considerata tratat international, Charta se fundamenteaza pe principiile dreptului international, de egalitate in drepturi a statelor suverane si de interzicere a folosirii fortei in relatiile internationale.

Scopurile Natiunilor Unite sunt:

mentinerea pacii si securitatii internationale,

dezvoltarea relatiilor intre natiuni intemeiate pe respectarea principiului egalitatii in drepturi si a autodeterminarii popoarelor,

cooperarea internationala in rezolvarea problemelor economice, sociale, culturale si umanitare la nivel international si promovarea respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului,

sa fie un centru in care sa se armonizeze eforturile natiunilor catre atingerea acestor scopuri comune.

In urmarirea scopurilor enuntate in primul articolul al Chartei, ONU trebuie sa actioneze in conformitate cu urmatoarele principii:

organizatia este intemeiata pe principiul egalitatii suverane a tuturor membrilor,

toti membri trebuie sa-si indeplineasca cu buna credinta obligatiile asumate potrivit Chartei,

diferendele internationale vor fi rezolvate prin mijloace pasnice, in asa fel incat pacea si securitatea internationala, precum si justitia sa nu fie puse in primejdie,

renuntarea la amenintarea cu forta sau la folosirea ei in relatiile internationale,

membri ONU vor oferi organizatiei ajutorul in orice actiune intreprinsa de ea, in conformitate cu prevederile prezentei Charte si se vor abtine de a sustine statele impotriva carora ONU intreprinde o actiune preventiva sau de constrangere,

nici o dispozitie din Charta nu va autoriza Natiunile Unite sa intervina in chestiuni care apartin esential competentei interne a unui stat.

Limbile oficiale ale ONU sunt chineza, engleza, franceza, rusa si spaniola. Alaturi de acestea, limba araba este limba oficiala pentru lucrarile Adunarii Generale, Consiliului de Securitate si Consiliului Economic si Social.

Structura organizatorica a ONU este formata din urmatoarele principale organisme: Adunarea generala, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic si Social (ECOSOC), Curtea Internationala de Justitie, Secretariatul si Consiliul de Tutela.

Adunarea Generala este cel mai democratic forum al ONU. Fiecare stat membru este reprezentat de cel mult cinci reprezentanti si are dreptul la un singur vot, ceea ce aduce pe picior de egalitate toate statele membre ale organizatiei.

Adunarea Generala este principalul organ deliberativ al ONU. Deciziile importante, ca admiterea de noi membri, probleme legate de pace si securitate sau de bugetul organizatiei se iau cu o majoritate de 2/3 din voturi. Celelalte chestiuni ce sunt supuse aprobarii Adunarii Generale se iau cu majoritate simpla.

Atributiile si responsabilitatile Adunarii Generale sunt urmatoarele:

examineaza principiile generale de cooperare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, inclusiv principiile care guverneaza dezarmarea si reglementarea inarmarilor,

discuta orice problema privitoare la mentinerea pacii si securitatii supusa atentiei de catre orice membru al ONU,

poate atrage atentia Consiliului de Securitate asupra situatiilor care ar putea pune in pericol pacea si securitatea internationala,

initiaza studii si recomandari in scopul promovarii cooperarii internationale in domeniul economic , social, cultural, al invatamantului si sanatatii si al sprijinirii drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti cetatenii, fara nici un fel de discriminare,

aproba bugetului Natiunilor Unite

alege membri nepermanenti ai Consiliului de Securitate, membri ECOSOC, membrii Consiliului de Tutela, judecatorii Curtii Internationale de Justitie (impreuna cu Consiliul de Securitate), numeste, la recomandarea Consiliului de Securitate, Secretarul General al ONU.

Adunarea Generala se intruneste in sesiuni ordinale anual, in septembrie, si in sesiuni speciale, la cererea Consiliului de Securitate, a majoritatii membrilor ONU sau a unui singur membru, daca majoritatea membrilor sunt de acord. Sesiunile de urgenta pot fi convocate in 24 de ore, in aceleasi conditii.

Consiliul de Securitate

Principala responsabilitate a Consiliului de Securitate este aceea de a mentine pacea si securitate internationala. El este alcatuit din 15 membri, 5 permanenti (SUA, Franta, Marea Britanie, China, Federatia Rusa) si 10 nepermanenti, alesi de Adunarea Generala pe o perioada de doi ani. Deciziile in cadrul Consiliului de Securitate se iau cu o majoritate de 9 voturi in chestiuni de procedura. In problemele importante, majoritatea de 9 voturi trebuie sa includa votul afirmativ al tuturor celor 5 membri permanenti ai Consiliului de Securitate, cunoscuta ca Unanimitatea Marilor Puteri sau ca dreptul de veto.

Consiliul de Securitate ONU este singurul organism care poate ordona actiuni armate ca si sanctiuni colective impotriva unei agresiuni. Principalele atribute ale Consiliului de Securitate sunt:

investigarea oricarei dispute sau situatii care ar putea conduce la frictiuni internationale,

recomanda metodele necesare pentru rezolvarea acestor dispute,

determina existenta unei amenintari impotriva pacii sau a unei agresiuni si recomanda masuri ce trebuie intreprinse in acest sens,

invita membrii ONU sa aplice sanctiunile economice sau alte masuri, care nu implica utilizarea fortei, pentru a preveni sau a stopa agresiunea,

intreprinde actiuni militare impotriva agresorilor,

exercita functiile de tutela ale ONU in zone strategice,

recomanda Adunarii Generale numirea Secretarului General si, impreuna cu Adunarea Generala, numeste judecatorii Curtii Internationale de justitie.

Consiliul Economic si Social

ECOSOC este principalul organ al ONU insarcinat cu coordonarea actiunilor din domeniul economic si social, atat ale ONU, cat si ale agentiilor specializate si ale altor institutii din Familia ONU.

ECOSOC:

serveste ca principal forum de discutii pe probleme economice si sociale la nivel international si formuleaza recomandari statelor membre si sistemului Natiunilor Unite,

realizeaza si initiaza studii si rapoarte in domeniile de interes,

promoveaza respectul si urmareste respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului,

organizeaza conferinte si pregateste proiecte de conventii pentru a fi supuse Adunarii Generale, in domenii de competenta sa,

se consulta cu organizatiile nonguvernamentale in probleme ce tin de competenta ECOSOC.

Consiliul de Tutela

Acest organism are drept principala sarcina supravegherea administrarii teritoriilor aflate sub tutela ONU. Teritoriile aflate sub tutela sunt acele teritorii care se afla sub mandatul ONU si care nu se pot autoguverna. De aceea, principalul obiectiv al Consiliului de Tutela este de a sprijini populatia acestor teritorii spre dezvoltarea progresiva catre autodeterminare si independenta, tinand cont de conditiile specifice fiecarui teritoriu, de a incuraja respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, de a asigura egalitatea de tratament in domeniile social, economic si comercial a tuturor cetatenilor membrilor Natiunilor Unite.

Daca la inceputul activitatii ONU numarul teritoriilor aflate sub tutela era de 72, in 1998 se mai aflau sub administrare doar 17.

Curtea Internationala de Justitie

Curtea Internationala de Justitie este principalul organism juridic al ONU, ale carui atributii tin de reglementarea diferendelor dintre state si de oferirea de consultanta juridica ONU si agentiilor specializate. Curtea Internationala de Justitie este formata din 15 judecatori, alesi de Adunarea Generala si Consiliul de Securitate, pentru un mandat de noua ani, cu posibilitatea realegerii. O tara nu poate avea doi judecatori la Curtea Internationala de Justitie.

Secretariatul

Secretariatul este organismul permanent al ONU si este format din Secretarul General si personalul ce lucreaza in oficiile Natiunilor Unite. Personalul Secretariatului numara in jur de 8 600 persoane, care actioneaza la dispozitia Natiunilor Unite si nu a tarilor ai caror cetateni sunt.

Secretarul General este cea mai inalta autoritate din cadrul ONU. El este, deopotriva, diplomat, activist, conciliator, avocat si are obligatia de a promova principiile si valorile exprimate prin Charta Natiunilor Unite.

Cel mai important rol al secretarului general este acela de indeplinire a "bunelor oficii", respectiv demersurile pe care acesta le face public sau privat pentru a preveni disputele internationale, a opri escaladarea conflictelor deja existente sau a aduce statele la masa tratativelor. Prezentul Secretar General ONU este Kofi Annan, din Ghana.

4.1.1.Reforma ONU. Realizari si neimpliniri ale ONU

Activand ca una dintre cele mai vechi organizatii, ONU a fost nu de putine ori criticat pentru neconcordanta dintre masurile adoptate si principiile Chartei, pentru lipsa sa de reactie in anumite momente, pentru realizarile destul de palide in comparatie cu gravele probleme cu care se confrunta omenirea. Multe dintre criticile aduse ONU pornesc de la structura organizatorica a acestuia, structura ce reflecta disproportionalitate intre atributiile diferitelor organisme si capacitatea acestora de a impune anumite rezolutii si care este apreciata a reflecta o situatie care nu mai corespunde realitatii[1]. De departe, cea mai puternica dintre structurile ONU este Consiliul de Securitate, singurul autorizat sa intervina armat atunci cand un stat agreseaza alt stat. Componenta Consiliului de Securitate, de exemplu, este expresia unui raport de forte dominat de statele invingatoare in cel de-al doilea razboi mondial.

Invinsii de acum 60 de ani sunt astazi state puternice, care contribuie cu mai mult la bugetul ONU decat tari ce se afla in structura Consiliului de Securitate. Germania si Japonia sunt egalii, in domeniul economic, ai Frantei sau Marii Britanii, iar in plan politic, in cadrul ONU, interesele lor sunt reprezentate in aceeasi masura ca si a altor tari mult mai putin dezvoltate. In alta ordine de idei, multe tari nici nu existau la constituirea ONU, dar astazi nu mai pot fi ignorate in plan international. La ora actuala, se discuta tot mai des despre o adevarata reforma a organismelor ONU, cel mai vizat fiind, desigur, Consiliul de Securitate. Germania, Japonia, India, Brazilia si Nigeria bat la poarta Consiliului de Securitate ca membri permanenti, pentru a da acestuia o componenta care sa reflecte mai corect realitatea din plan international. In plus, o astfel de propunere ar da o mai mare reprezentativitate unei structuri ce reflecta intr-o foarte mare masura interesele tarilor bogate.

Ineficienta ONU este un alt motiv de nemultumire legat de activitatea acestei organizatii. Intre obiectivele acesteia se inscriu respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, precum si preocuparea pentru reducerea saraciei in lume. Astazi sunt peste un miliard de oameni ce traiesc la limita minima a saraciei, iar in multe tari exista incalcari majore ale drepturilor fundamentale ale omului. Fiind considerata "prizoniera" intereselor tarilor bogate si a membrilor permanenti din Consiliul de Securitate, ONU fie nu a actionat, fie actiunile sale au fost timide si lipsite de orice rezultate. Africa, de exemplu, este una din regiunile cele mai sarace ale lumii si multe dintre tragedii s-au consumat pe acest continent.

Multi critici vad in Secretariatul General o irosire de resurse. Functionarii ONU au salarii de doua ori mai mari decat omologii lor ce activeaza in organizatii neguvernamentale, iar rezultate de doua ori mai slabe. Supradimensionarea structurilor ONU si birocratia acestora ii fac pe unii analisti sa considere ca personalul actioneaza in primul rand in scopul confortului personal si mai apoi in slujba idealurilor care au condus la crearea organizatiei.

Principalul obiectiv al Chartei Natiunilor Unite, pacea si securitatea internationala sunt considerate a fi deziderate mult prea indepartate. De la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, lumea este departe de a fi cunoscut cu adevarat pacea. In fiecare colt al lumii au izbucnit razboaie, in unele dintre ele fiind angrenate chiar natiunile Unite (razboiul din Coreea). Unii analisti considera ca, de fapt, ONU a devenit marioneta marilor puteri, in special SUA, facand evident aluzie la autorizarea de catre ONU a interventiei in Kuwait.

Un exemplu ce ilustreaza slabiciunea ONU in fata SUA poate fi identificat in situatia ocuparii prin forta a Kuweitului de catre Irak in 1990. Sub o motivatie discutabila, regimul de la Bagdad calca teritoriul kuweitian, anexandu-l. ONU a adoptat mai multe rezolutii, incercand sa faca guvernul irakian sa paraseasca teritoriul ilegal anexat. Rezolutia 660 a Consiliului de Securitate cerea Irakului sa se retraga imediat si neconditionat. Pe de alta parte, ONU isi rezerva dreptul de a adopta si alte masuri pentru a asigura aplicarea acestei rezolutii. Irakul refuza sa se supuna. In aceasta situatie, NATO si Pentagonul fac presiuni pentru o interventie militara americana in zona, cu sau fara acordul Consiliului de Securitate. In cele din urma, Consiliul a adoptat Rezolutia 665, prin care autoriza masurile militare asupra Irakului. Este vorba de cedarea ONU in fata SUA si a aliatilor sai din NATO?

La 7 august 1998, ambasadele SUA din Kenya si Tanzania au fost tinta unor atentate cu bomba. 263 de morti, din care 12 americani. Casa Alba a considerat ca fiind un atac Al-Quaida si, fara a exista o permisiune din partea Consiliului de Securitate ONU, lanseaza 75 de rachete de croaziera asupra Sudanului si Afghanistanului. Bilantul - mai multi morti si un scandal de proportii, dat fiind faptul ca tintele considerate de CIA teroriste, s-au dovedit a fi fabrici de medicamente.

Cel mai recent caz vis a vis de relatia dintre ONU si SUA il reprezinta razboiul din Irak. Interventia SUA si a aliatilor sai a fost motivata de existenta armelor chimice si bacteriologice, care, in urma interventiei armate, nu s-au putu gasi. Scandalurile imense ce au aparut ulterior, precum si dezvaluirile facute de diverse oficialitati americane si britanice in legatura cu manipularea dovezilor, au determinat numeroase manifestari ale opiniei publice impotriva Razboiului din Irak. Dar cel mai interesant aspect este acela ca cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate s-au grupat in trei tabere total opuse. Franta a cerut insistent ca interventia in Irak sa nu aiba loc fara girul Consiliului de Securitate, anuntand ca este impotriva acestei interventii fara argumente evidente si dovezi clare. Marea Britanie a sustinut SUA, China si Rusia au avut o atitudine mai rezervata, dar mai aproape de cea a Frantei. SUA a incercat sa obtina o aprobare de moral prin obtinerea a 9 voturi din cele 15, dar a renuntat si la aceasta, dat fiind faptul ca nu intrunea nici aceste voturi. Interventia a avut loc, iar implicatiile in plan politic si al raportului de forte in plan international au fost extrem de puternice si complexe. ONU a aparut in ochii opiniei publice ca avand un rol pur decorativ si fiind o marioneta in mana SUA, UE a demonstrat ca, in ciuda realizarilor obtinute in plan economic, ca entitate, in plan politic nu sunt decat individualitati, sentimentele antiamericane au sporit in lumea musulmana, in general, si in cea araba in special, si ceea ce este mai ingrijorator, terorismul nu a fost ingenuncheat, el culminand cu atacurile din Spania, care au determinat mai multe state sa-si anunte retragerea din coalitie.

In decursul anilor, ONU a pierdut din omogenitate si a castigat in universalitate, asa cum aprecia si Robert Schuman. Universalitatea castigata, ca si omogenitatea pierduta, isi au corespondenta in numarul mare de tari care si-au castigat independenta si care au devenit membre ONU, cu niveluri de dezvoltare dintre cele mai diverse. La infiintarea organizatiei, Africa a avut 4 membri fondatori, astazi are peste 40 de reprezentanti. Aceste diferente dintre puterea economica a celor mai multe state si componenta organismelor ONU au dus la o asa numita impartire a fortelor. Detinand doua treimi din numarul statelor membre, tarile dezvoltate sunt in minoritate in Adunarea Generala, pe cand in Consiliul de Securitate au majoritatea. Realizarea unor astfel de axe ar putea bloca intregul mecanism de functionare al ONU cu efecte negative asupra intregii comunitati internationale.

Astazi, lumea este impartita in blocuri comerciale, militare si politice care joaca un rol mult mai important decat Natiunile Unite.

Nu trebuie totusi negate eforturile pe care ONU le-a depus si multe dintre reusitele acestei organizatii. Numarul mare de membri reprezinta, in ultima instanta, incununarea eforturilor organizatiei privind autodeterminarea si independenta politica a statelor si recunoasterea de catre intreaga comunitate internationala, prin intermediul ONU, a suveranitatii fiecaruia dintre membri sai. Acordurile internationale semnate in cadrul agentiilor specializate ale ONU sunt expresia preocuparilor acestui for pentru o reglementare in plan international, cu o cat mai larga participare, a principalelor aspecte ce guverneaza viata economica, politica si sociala a tuturor statelor.

De la crearea sa, ONU s-a imbogatit continuu, nu doar cu noi membri, ci si cu problemele acestora. Incepand cu anii '50, tot mai multe state si-au cucerit independenta politica si au devenit membre ale marii familii a Natiunilor Unite. Din pacate, independenta politica nu a adus cu sine si independenta economica sau bunastarea noilor popoare. Constientizand problemele ce aveau sa apara mai tarziu, ONU a initiat Decadele Dezvoltarii[2], care reprezinta demersuri ale comunitatii internationale in vederea promovarii progresului economic si social al tarilor mai putin dezvoltate.

Primul deceniu al dezvoltarii a fost lansat intre 1961 - 1971 si stipula angajamentul statelor membre de a stimula si consolida politici adecvate sporirii sensibile a ritmurilor de crestere economica al tarilor mai putin avansate de cel putin 5% pe an.

Cel de-al Doilea Deceniul al Dezvoltarii, lansat in perioada 1971 - 1980, stabilea niveluri de crestere pentru o serie de indicatori, cum ar fi PIB -ului global si cel pe locuitor, in tarile in dezvoltare, cu ritmuri de 6%, respectiv 3,5% pe an. De asemenea, s-a stabilit un ansamblu de masuri menite sa contribuie la realizarea acestor obiective, cum ar fi incheierea de acorduri pentru produsele de baza, sprijinirea expansiunii si diversificarii exporturilor de produse semifinite si manufacturate, acordarea de ajutoare pentru dezvoltarea tarilor mai putin avansate intr-un volum minim de 0,7% PNB - ul tarilor dezvoltate.

In 1980 se lanseaza a treia strategie de dezvoltare in cadrul Deceniului Trei pentru Dezvoltare (1981 - 1990). Stabilind obiective cantitative de mai mare amploare (ritm mediu anual de crestere pentru tarile in dezvoltare de 7%), se preconiza reducerea cu 19% a decalajelor economice medii fata de tarile dezvoltate pana in 1990, precum si schimbari in economia mondiala prin negocieri la nivel global.

Cel de-al Patrulea Deceniu al Dezvoltarii a fost lansat in 1990, la o sesiune speciala a Adunarii Generale, pentru revitalizarea cresterii economice si dezvoltarii in tarile mai putin avansate, stabilind patru domenii prioritare: saracie si hrana, resurse umane si dezvoltare institutionala, populatie si mediu. Obiectivele propuse in acest deceniu au fost mult mai vagi decat cele stabilite in deceniile anterioare.

In ciuda eforturilor depuse, nici una din tintele propuse in cele patru decenii nu a fost atinsa. O analiza facuta la mijlocul Deceniului Trei arata ca ritmul de crestere al tarilor in dezvoltare s-a incetinit, iar decalajul fata de tarile sarace a crescut.

Trecerea in noul mileniu a impus o analiza foarte atenta, la nivelul Organizatiei, a principalelor probleme cu care se confrunta astazi lumea. Definita "Obiectivele Mileniului", declaratia ONU a plecat de la necesitatea continuarii cu eforturi si mai sustinute a cooperarii la nivel internationale pentru a eradica sau a diminua cele mai grave neajunsuri ale societatii contemporane.

Obiectivele identificate de catre ONU sunt in numar de 8, fiecare dintre ele avand tinte precise. Orizontul de timp pentru atingerea telurilor propuse este 2015.

1. Eradicarea saraciei extreme. In cadrul acestui obiectiv, Natiunile Unite isi propun ca prin actiunile promovate si prin cooperarea tuturor statelor lumii sa se injumatateasca proportia celor ce traiesc sub un dolar pe zi si a celor care sufera de foame.
2. Educatie pentru toti. Conform acestui obiectiv, toate fetele si baietii trebuie sa finalizeze cursurile primare.
3. Promovarea egalitatii intre sexe si cresterea participarii active in societate a femeilor. Pana in 2005 se propune eliminarea inegalitatilor de cuprindere in scoala primara a fetelor si baietilor, iar pana in 2015, eliminarea tuturor discriminarilor dintre sexe, la toate nivelurile.
4. Reducerea mortalitatii in randul copiilor, respectiv reducerea cu doua treimi a ratei mortalitatii in randul copiilor pana in cinci ani.
5. Imbunatatirea asistentei maternale, reducerea cu ¾ a ratei mortalitatii la nastere a mamelor.
6. Combaterea HIV/SIDA, a malariei si a altor boli. Tintele acestui obiectiv sunt: stoparea si combaterea raspandirii HIV/SIDA si stoparea si combaterea raspandirii malariei si a altor boli cu efect major asupra starii de sanatate a populatiei.
7. Asigurarea sustenabilitatii mediului

integrarea principiilor de dezvoltare durabila in politicile si programele tuturor tarilor,

combaterea eroziunii solului si a degradarii resurselor,

reducerea la jumatate a proportiei populatiei care nu are acces la resurse de apa potabila,

inregistrarea unor progrese insemnate pana in 2020 in standardul de viata a cel putin 100 milioane de locuitori ai "oraselor de carton",

8. Dezvoltarea unui parteneriat global pentru dezvoltare, care sa includa:

dezvoltarea pe mai departe a unui sistem comercial si financiar deschis, bazat pe reguli, previzibil si nediscriminatoriu, angajarea pentru o buna guvernanta, dezvoltare si reducere a saraciei, atat la nivel national cat si international,

o mai buna orientare catre nevoile celor mai sarace tari, respectiv acces pe piete pentru produsele acestora, extinderea schemelor de reducere a datoriei celor mai indatorate si sarace tari, anularea datoriilor oficiale bilaterale si asigurarea unei asistente financiare mai generoase pentru tarile ce realizeaza progrese in reducerea saraciei.

o mai buna orientare catre nevoile speciale ale tarilor insulare si fara litoral cel mai putin dezvoltate,

analizarea mai profunda si mai eficienta a problemelor datoriei externe a tarilor in dezvoltare pe plan national si international in scopul aducerii acestei probleme la dimensiuni sustenabile pe termen lung,

o cooperare mai stransa cu companiile farmaceutice pentru relaxarea accesului la medicamentele esentiale pentru tarile in dezvoltare,

o cooperare mai stransa cu companiile private pentru largirea accesului catre beneficiile noilor tehnologii, in special tehnologia informatiei si comunicatiilor.

Care este situatia dupa patru ani? Un raport ONU[3] prezenta situatie realizarilor si a domeniilor in care mai sunt multe de facut este urmatoarea: majoritatea tintelor propuse se afla in progres, dar exista zone in care se inregistreaza stagnari sau chiar deteriorari ale situatiei existente. In ceea ce priveste obiectivul 1, reducerea saraciei extreme si a foametei, Africa sub-sahariana nu a inregistrat nici un progres, iar in Asia de Sud progresele sunt destul de incete. Pentru al doilea obiectiv, atingerea educatiei primare la nivel universal, situatia este mai buna, chiar daca in unele regiuni progresele inregistrate sunt destul de lente (din nou Africa sub-sahariana si Oceania). Reducerea mortii infantile pana la 5 ani cu doua treimi contabilizeaza regres in aceeasi regiune a Africii sub-sahariene, celelalte regiuni marcand progrese, chiar daca in cazul unora sunt mai modeste (ca Asia de Est). De altfel, aproape la toate obiectivele Africa sub-sahariana se afla in urma tintelor propuse, ceea ce demonstreaza o data in plus dimensiunea extrema a saraciei in aceasta regiune. Care va fi deznodamantul acestei provocari pe care a lansat-o ONU? Poate ca acum forurile de decizie la nivel national, pentru fiecare tara in parte, si organismele internationale, la nivel global, vor reusi sa se prezinte in fata oamenilor cu una din prea putinele realizari comune in planul dezvoltarii umane.