NIVELUL CHELTUIELILOR SOCIALE IN UNELE TARI IN TRANZITIE

l. Finantarea protectiei sociale

De-a lungul tranzitiei, Romania a beneficiat de o protectie sociala net inferioara celei de care s-au bucurat tarile vecine. Acest fapt poate fi explicat prin evolutia conditiilor economice romanesti doar pana la un punct (tabelul nr.1). Bulgaria, de exemplu, a beneficiat de resurse economice relativ comparabile cu ale tarii noastre si totusi a oferit o protectie sociala superioara comparativ cu Romania.

Explicatia fundamentala a acestei stari de lucruri rezida, deci, in vointa politica a autoritatilor de la Bucuresti, de a acorda mai putina atentie problemelor sociale, de-a lungul anilor ’90 (tabelul nr.2). In ce masura sacrificiul impus sectorului social a dus la obtinerea unor rezultate superioare in planul reformei, este discutabil. Cu siguranta insa, in sectorul social din Romania, s-au acumulat tensiuni si probleme suplimentare, comparativ cu tarile vecine. Se impune deci, examinarea atenta atat a eficientei politicilor sociale aplicate pana in prezent, cat si cautarea unor noi modalitati, mai eficiente, de abordare a unor probleme sociale si de finantare a politicilor sociale in viitor.

TABELUL nr. 1  Evolutia PIB/loc in $ in cateva tari in tranzitie

Sursa: “ Transition Report 2000’’- Employment, skills and transition , European Bank for Reconstruction and Development, 2000

TABELUL nr. 2  Cheltuieli publice sociale ca % din PIB in Romania comparativ cu alte tari in tranzitie

Sursa: C. Zamfir coord.,Poverty Overcoming Strategies, UNDP, 2001

Dupa cum se stie, dezvoltarea sistemului de protectie sociala prezinta un mare interes pentru decidentii asupra procesului de integrare in UE. Ca urmare, integrarea tarii noastre in UE nu se va produce inainte ca Romania sa detina un sistem de protectie sociala comparabil si compatibil cu cel al tarilor din regiune si din UE. Desi in linii mari, structural acesta exista, el lasa mult de dorit in ceea ce priveste “volumul finantarii”, “adecvarea ofertei in raport cu nevoile sociale” etc.

Generic, patru obiective mari trebuie avute in vedere, in ceea ce priveste protectia sociala din tara noastra, din perspectiva exigentelor integrarii in UE: creerea unui cadru de securitate economica a familiilor prin integrarea in munca , diminuarea efectelor sociale cand nu se poate asigura integrarea in munca a celor apti si dornici sa munceasca, garantarea unui venit decent la varsta pensionarii si asigurarea accesului universal la o asistenta medicala de calitate si la conditiile esentiale pentru viata. Toate acestea nu fac decat sa contribuie la cresterea stabilitatii politice si sociale in regiune.

II. Veniturile si cheltuielile bugetare ca procent in PIB

tabel nr.3 Veniturile bugetare ca procent din PIB

Sursa: “ Transition Report 2000’’- Employment, skills and transition , European Bank for Reconstruction and Development, 2000

Tabel nr.4 Cheltuielile bugetare ca procent din PIB

Sursa: “ Transition Report 2000’’- Employment, skills and transition , European Bank for Reconstruction and Development, 2000

In ultimele doua decenii, la nivel european dar si in tarile OCDE s-a manifestat o tendinta de crestere a ponderii veniturilor publice curente in PIB. Astfel, in UE, aceasta este cu aproximativ 8 procente mai mare decat in tarile OCDE. In cadrul UE si OCDE au existat putine tari care in acest interval au inregistrat o reducere a veniturilor publice curente in PIB, cu valori cuprinse intre 0.4%-4%. Aceste schimbari au fost determinate mai ales de politicile economice ale statelor respective (Suedia, Olanda, Norvegia, Irlanda) si mai putin de dinamica PIB. Intre ponderea cea mai ridicata si cea mai scazuta, ecartul este de 35 puncte procentuale. Cele mai mari ponderi ale ponderii veniturilor publice in PIB s-au constatat in Suedia (60.6%), Danemarca (59%), Finlanda (53,5), Norvegia (50,6%), Belgia si Franta (50,2%), iar cele mai reduse in SUA (31,8%), R. Coreea (25,7%), Irlanda (35,1%), Japonia (33,2%).

Majoritatea tarilor in tranzitie mai sus mentionate, au ponderi ale veniturilor publice in PIB, de peste 40%. Acest fapt determina relativa austeritate a cheltuielilor sociale pentru aceste tari. Cauzele care stau la baza acestei situatii sunt complexe.

Decalajul intre Romania si media pe UE la capitolul venituri publice s-a adancit in ultimii ani, ajungand la peste 13 puncte procentuale. Intre Romania si celelalte tari in tranzitie acest decalaj este de 7-10 puncte procentuale si chiar mai mult.

In ceea ce priveste cheltuielile publice, acestea sunt, in general, un ecou al veniturilor publice mai ales pentru tarile care nu isi pot permite sa utilizeze credite externe. Pentru Romania, in intervalul 1990-1999,cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, in expresie nominala, s-au multiplicat de 586 de ori, ca urmare a inflatiei galopante care a avut rate medii anuale cuprinse intre 5% si 256%. In valoare reala , cheltuielile publice au suferit de fapt o diminuare de 14,35% in 1999 fata de 1990 (la cursul de schimb $ SUA).

Evolutia cheltuielilor publice ale Romaniei trebuie apreciata corelat cu aceea a PIB care in acest interval, desi s-a multiplicat de 608 ori (exprimat in lei), in fapt el s-a diminuat cu 11% (in $ SUA) in 1999 fata de 1990.

Potrivit I. Vacarel (Politici fiscale si bugetare in Romania 1999-2000, Ed. Expert, 2001, p. 176) pe parcursul a 10 ani de tranzitie 1990-1999 ponderea medie neponderata a cheltuielilor publice totale ale Romaniei in PIB a fost de 35,9%.

In raport cu PIB, cheltuielile bugetului public au inregistrat in general o tendinta puternic descendenta in intervalul 1990-1999, spre deosebire de tarile din OCDE, de exemplu unde de doua decenii se practica o politica generala de crestere a ponderii cheltuielilor publice in PIB. In OCDE acest indicator a crescut cu 1,2 puncte procentuale in acelasi interval. In tarile exceptie, care nu s-au inscris in acest trend (Italia, Irlanda, Olanda, Norvegia), acest fapt s-a datorat mutatiilor produse in politicile lor fiscale si nu evolutiei defavorabile a volumului PIB.

In ierarhia cheltuielilor publice, in Romania, in anii ’90, pe primul loc s-au situat cheltuielile sociale, cu ponderi de 40-51% din total, cu tendinte de crestere in ultimii ani ‘90.

III. Ponderea cheltuielilor sociale in bugetul public

Literatura de specialitate contine diverse grupari ale cheltuielilor cu protectia sociala pentru diverse tari. De aceea aceste grupari, de cele mai multe ori, nu pot fi utilizate in realizarea unor comparatii internationale.

Pentru tarile prezentate in studiul de fata am procedat la insumarea unor cheltuieli sociale, pentru a obtine o pondere cat mai apropiata de valoarea reala a cheltuielilor sociale in bugetul public (tabelul nr. 5).

Tabelul nr.5  Ponderea cheltuielilor cu protectia sociala* in totalul cheltuielilor publice

Nota: * Aici in protectia sociala sunt cumulate cheltuielile pentru sanatate, educatie, securitate si bunastare sociala, locuire si servicii comunitare.

Sursa: Calculat dupa “Government Finance Statistics Yearbook “, 2000, IMF

Din datele de mai sus, observam ca Romania se afla printre tarile cu ponderile cele mai scazute in PIB, ale protectiei sociale, dupa Bulgaria si Ungaria. Observand insa structura functionala a cheltuielilor autoritatilor publice centrale pe componente pentru Bulgaria, Republica Ceha si Romania observam ca tara noastra cheltuie pentru securitate si bunastare sociala un volum de resurse apropiat, ca pondere in bugetul public, de cel al Republicii Cehe, dar cheltuie mult mai putin pentru invatamant si sanatate decat Republica Ceha (tabelul nr.6)

Sursa: Extras din “Government Finance Statistics Yearbook”, 1996, IMF

Ca pondere in PIB insa, cheltuielile cu educatia si sanatatea publica ale Romaniei, sunt inferioare tuturor tarilor din regiune, aceasta ca urmare a subdimensionarii bugetului public central al Romaniei, comparativ cu celelalte tari (tabelul nr. 7).

Tabelul nr.7 Cheltuieli cu educatia si sanatatea ca procent din PIB

Sursa: “Transition Report 2000’’- Employment, skills and transition, European Bank for Reconstruction and Development, 2000

Sumele alocate de Romania pentru pensii si asistenta sociala au, de asemenea, ponderi extrem de scazute in PIB comparativ cu tarile vecine (tabelul nr. 8).

* PT 1996

SURSA: Calculat pe baza datelor din “Change and choice in social protection, the experience of Central and Eastern Europe”, Pantheion, The University of York, 1999

Tabel nr.9 Evolutia fondului de pensii ca pondere in PIB si a numarului de pensionari, in intervalul 1998-1999

Sursa: CESTAT, Statistical Bulletin, 2000/3, p.22

*Numar mediu pensionari (pentru Romania -fara agricultori, pentru R.Ceha-inclusiv pensionarii din strainatate, pentru Ungaria- inclusiv rentieri si alti beneficiari)

# inclusiv pensionari agricultori si IOVR

Din tabelul nr.9, observam ca, desi ponderea pensionarilor in total populatie este in Romania mai mare decat in celelalte tari, (mai putin Ungaria), pensionarilor din Romania li se aloca din PIB cea mai scazuta pondere de resurse (fond de pensii).

IV. Cheltuielile publice pentru sanatate ca procent in PIB

Ocrotirea sanatatii publice constituie un obiectiv de interes major pentru pentru tarile central si est europene. De aceea aceste tari, cu exceptia Bulgariei aloca un volum destul de consistent de resurse, cuprins intre 5,1 si 7,6% din PIB, pentru finantarea acestui sector (tabelul nr.10).

Tabel nr.10

Sursa: “Economic Commission for Europe”, Trends in Europe and North America, UNDP Nations, New York and Geneva, 2001;

Iulian Vacarel, 2001, Politici fiscale si bugetare in Romania, 1990-2000, Editura Expert

Sumele cheltuite pentru sanatate in Romania,in anii ’90, au oscilat intre 2,6 si 3,7% din PIB (daca se ia in calcul si fondul asigurarilor de sanatate), tara noastra fiind singura care aloca ponderi atat de scazute din PIB pentru finantarea sanatatii publice.

In anul 1999, cheltuielile pentru sanatate din Romania s-au ridicat in medie la aproximativ 55 $ SUA/locuitor, in timp ce alte tari in tranzitie cheltuie cateva sute de $, iar tarile dezvoltate ajung pana la 2000 $/locuitor sau mai mult.

“Strategia mondiala a sanatatii” (SMS) denumita “Sanatate pentru toti pana in anul 2000”, adoptata la Adunarea Mondiala a Sanatatii din 1977 prevede ca pana in anul 2000, in toate tarile, cel putin 5% din PIB sa fie alocat sanatatii publice; in anul 1999 Romania a repartizat insa numai 3.7% din PIB sanatatii (aceasta fiind de altfel ponderea cea mai ridicata pe care Romania a alocat-o acestui capitol, in anii tranzitiei). Aceasta inseamna ca am atins acest obiectiv deziderat doar in proportie de 74%, in conditiile in care alte tari aflate in tranzitie l-au depasit. Pe de alta parte, desi unii indicatori care ilustreaza gradul de asistenta medicala acordat populatiei sunt comparabili cu cei din celelalte tari europene, in schimb acestia (fiind valori medii) constituie expresia existentei unor mari decalaje intre rural-urban si intre judete. In anul 1998, de exemplu, reveneau 344 locuitori la un medic in mediul urban si 1527 loc./1 medic in rural (de 4.4 ori mai putini medici in rural). In Bucuresti erau 230 loc/1 medic, in timp ce in Vaslui erau 1126 loc./1 medic, adica aproape 5 ori mai multi. Acest fapt face ca in diferite zone ale tarii sa existe spatii extrem de intinse neacoperite cel putin cu serviciile de asistenta medicala primara.

In Romania, in anul 1999, rata mortalitatii infantile,de 18,6‰ se incadreaza in nomenclatorul SMS, la cota de 50‰, dar este mai mare decat rata realizata de numeroase tari europene in tranzitie, care se situeaza sub cota de 10‰.

V. Indicele dezvoltarii umane (IDU)

Desi, in intervalul 1995-1999 Romania a inregistrat o usoara ameliorare a acestui indicator (tabelul nr.11), tara noastra ocupa locul 64 intre cele 174 de tari monitorizate, situandu-se cu mult in urma celor mai multe tari aflate in tranzitie. Acestea, datorita unei mai avansate dezvoltari economice, unei sperante de viata mai ridicate si unor indicatori superiori privind educatia publica au inregistrat un IDU mai bun. In acest caz se afla Republica Ceha (locul 33), Slovacia (locul 40), Ungaria (locul 43), Polonia (locul 44), Bulgaria (locul 60).

Tabel nr. 11

Sursa: Raportul Dezvoltarii Umane, 2000, PNUD

Rapport mondial sur le developpment humain, 2000, De Boeck Universite

Vl. Cheltuieli publice cu educatia ca procent din PIB

Tabel nr.12

Sursa: Women in transition, UNICEF, 1999

Din datele de mai sus se vede ca Romania, din diverse motive, a acordat o atentie mai scazuta educatiei publice decat tarile in tranzitie din centrul continentului, si chiar decat tarile vecine. Aceasta diferenta pare extrem de pronuntata daca luam ca termen de comparatie Slovacia – tara care a inregistrat o dinamica in PIB in anii ’90 foarte apropiata de dinamica Romaniei. Chiar si Bulgaria, ale carei performante economice, asa cum rezulta acestea din dinamica PIB in anii ’90, au fost pe anumite intervale, inferioare Romaniei , a acordat pentru educatie ponderi superioare in PIB.

Desi in Romania invatamantul public a fost considerat, cel putin in declaratiile de intentii, prioritate nationala in anii ’90, invatamantului i-au fost alocate din fondurile publice sume echivalente cu 2,2-3,6 % din PIB, desi Legea invatamantului prevede alocarea a cel putin 4%. Romania se afla pe ultimul loc din Europa ,la acest capitol, nu numai comparativ cu tarile UE ci si cu tarile din centrul si estul continentului.

Potrivit datelor UNESCO, media cheltuielilor publice pentru invatamant pe plan mondial,in anul 1995 era de 5,5% din PIB-ul tarilor cu venit relativ mic /locuitor, 4,5% in tarile cu venit mediu/locuitor, si de 5,5% in cele cu venit ridicat/locuitor.Asadar, Romania se situeaza cu cel putin un procent in urma tarilor din grupul caruia apartine, si cu 1-3 procente in urma altor tari aflate in tranzitie.

In conditiile unui efort financiar public subdimensionat si ale unui nivel de trai scazut este de asteptat ca procesul educativ din Romania sa prezinte o serie de deficiente pe care va fi din ce in ce mai greu sa le inlaturam, pe masura ce acestea devin cronice (deteriorarea bazei tehnico-materiale, diminuarea calitatii resurselor umane, cresterea analfabetismului, etc).

VII. Concluzie

Cele prezentate mai sus demonstreaza ca, dincolo de faptul ca in anii tranzitiei a avut cele mai slabe performante economice comparativ cu tarile selectate in acest studiu, Romania prin politicile sale sociale a ales ca in perioada enuntata sa acorde mai putina importanta sectorului social, desi a pornit pe drumul reformei cu un decalaj net, la acest capitol, in raport cu vecinii sai.

Indiferent care au fost ratiunile care au determinat o asemenea politica sociala de ansamblu, este necesar ca in prezent sa reflectam cu cea mai mare responsabilitate la acest fapt si la efectele sale pe termen mediu si lung si sa actionam in consecinta.