|
|
|
Modul de organizare si functionare a structurilor de guvernare
Structura guvernamentala = ansamblul de organisme prin care se exercita cele trei puteri, potrivit unor norme, principii si metode ce difera de la un stat la altul, in functie de realitatile si conditiile social-istorice, politice, si de traditiile sale constitutionale.
A studia structura guvernamentala a unui stat inseamna a studia structura organismelor care exercita una dintre cele trei forme ale puterii, prerogativele, atributiile, competenta ce le sunt conferite, precum si conexiunile existente intre ele. Se poate vorbi de o structura legislativa, executiva si a organelor judecatoresti.
Modul de desemnare a structurilor prin care se exercita guvernarea
Desemnarea - actul oficial in baza caruia o persoana sau un organism este investit cu prerogativele de a exercita o anumita functie implicand autoritatea de stat (alegerea parlamentului, a sefului statului, numirea ministrilor, numirea unui prefect). Corespondentul actului de numire - actul de eliberare din functie. Problema respectarii procedurii legale de desemnare are o importanta deosebita deoarece de ea depinde legitimitatea oricarui organism care exercita puterea si legitimitatea activitatii persoanei care infaptuieste prerogativele conferite organului respectiv. De asemenea, trebuie sa respecte o procedura legala si solemna.
Cucerirea puterii prin forta (lovitura de stat, agresiune, puci, insurectie) si constituirea de catre autorii loviturii de stat sau sub presiunea acestora, a unui nou organism de guvernare, nu reprezinta un procedeu constitutional de desemnare, ci o rasturnare a puterii constitutionale legale. Daca aceasta rasturnare este impusa prin forta de o grupare, de opozitia inarmata si sustinuta de majoritatea populatiei, desemnarea altor persoane in functii guvernamentale este pe deplin legitima sub aspect moral si politic, legitimitatea urmand sa fie consfintita ulterior printr-un act juridic special.
Experienta Revolutiei burgheze din 1789, Revolutia Romana din 22 decembrie 1989 - similare din acest punct de vedere.
Procedee de desemnare a guvernantilor: succesiunea ereditara, cooptarea sau asocierea si alegerea.
Succesiunea ereditara
Consta in transmiterea prerogativelor constitutionale ale monarhului in cazul decesului sau renuntarii sale la tron. Coroana se transmite succesorului monarhului. Succesiunea ereditara a fost procedeul cel mai raspandit in Evul Mediu si caracteristic tuturor regimurilor monarhice.
In plan istoric, pot fi identificate:
a) Succesiunea in linie directa (parinte - fiu sau fiica);
b) Succesiunea in linie colaterala (unchi - nepot, frate - sora),
c) Succesiunea in linie paterna si/sau in linie materna;
d) Succesiunea bazata pe recunoasterea dreptului primului nascut; se poate exclude succesiunea femeilor si a descendentilor acestora (Legea salica).
Succesorul la tron trebuie sa faca parte din familia regala respectiva, avand calitatea de copil legitim. Daca nu exista succesor din familie regala, se desemneaza un succesor la tron din alta familie regala.
In legatura cu legitimitatea acestui mod de desemnare, s-au formulat doua conceptii:
1) Legitimitatea procedurii ereditatii este conferita de asumarea de catre monarh a unei responsabilitati directe pentru ocrotirea "Binelui comun", a vietii supusilor sai si pentru apararea ordinii sociale si politice.
2) Pentru ca procedura ereditatii a fost asociata cu un drept divin sau cu un sprijin al Divinitatii, legitimitatea si autoritatea acestuia ar fi de origine divina.
Potrivit art.82 din Constitutia Romaniei din 1866, puterile constitutive ale domnitorului erau ereditare in linie descendenta directa si legitima a principelui Carol I, din barbat, in barbat prin ordinul de primogenitura si cu excluderea perpetua a femeilor si a descendentilor acestora.
Cooptarea sau asocierea
Consta in asocierea de catre titularul unei functii, a unei alte persoane, in scopul de a exercita impreuna functia respectiva; folosit in unele state monarhice: Imperiul Roman de Apus, in Bizant.
Astazi, si-a pierdut importanta practica, fiind folosit pentru cooptarea de noi membrii in diferite institutii academice. Acest procedeu se practica inca in Senatul belgian.
Alegerea
Un act prin care cetatenii cu drept de vot aleg candidatii propusi de partide pentru a fi desemnati intr-o anumita functie electiva.
Un procedeu democratic pentru ca in felul acesta guvernantii sunt alesi de popor.
Stipularea in constitutie a dreptului de a alege si con-ferirea acestui drept, chiar si unor segmente ale populatiei (de-mocratia cenzitara) exprima emanciparea politica a individului.
O democratie veritabila si viabila depinde de concursul activ al cetatenilor. Participarea lor la viata politica si cooperarea lor cu institutiile politice este un factor determinant pentru buna functionare a institutiilor democratice.
In sistemul politic socialist, seful statului era ales succesiv, respectandu-se formal procedurile democratice, dar, practic, se instaurau adevarate "monarhii de tip socialist", iar regimul politic era in formele sale practice, antidemocratic.
Uneori, alegerea era combinata cu procedeul ereditatii in formarea unei anumite structuri de guvernare. (ex: Membrii Camerei Lorzilor sunt desemnati potrivit principiului ereditatii).
Membrii Camerei Comunelor sunt desemnati prin alegeri democratice.
Cele doua Camere legislative formeaza, alaturi de Regina, Parlamentul Marii Britanii.
Referendum - actul prin care cetatenii cu drept de vot sunt chemati sa se pronunte prin da sau nu in legatura cu adoptarea unui document politic sau juridic avand o importanta fundamentala pentru popor si pentru stat sau la o anumita intrebare privind o problema de interes national sau adoptarea unei decizii de conducere statala de importanta deosebita. Poate fi consultativ sau abrogativ.
Plebiscit - din punct de vedere al formei, este un referendum care nu se refera la un document, ci la un individ. Libertatea de alegere este redusa la votul Pentru sau Contra candidatului propus.
Aducerea unui print dintr-o dinastie straina in Principatele Romane dupa indepartarea lui Cuza a fost hotarata prin plebiscit, electoratul fiind chemat sa se pronunte impotriva sau pentru desemnarea unui principe strain.
Scopul plebiscitului - de a ratifica si de a legitima de catre cetateni dobandirea sau preluarea puterii de catre o anumita persoana.
MODELE DE INSTITUTII GUVERNAMENTALE
Sistemul de guvernare are la baza trei piloni:
1) Capacitatea si legitimitatea de a edicta norme de conduita general-obligatorii care sa directioneze dezvoltarea unei societati;
2) Forta de a pune in aplicare legislatia, recurgand la represiune si constrangere fizica, in ultima instanta;
3) Prerogativa exclusiva de infaptuire a actului de justitie.
Acest sistem de guvernare are ca obiectiv conservarea suveranitatii statului, cooperarea cu alte state (cu respectarea principiilor de drept international), cu organizatii internationale.
Functii:
1. De a adopta legislatia initiata de guvern, parlamentari sau cetateni.
2. De a legitima guvernul prin acordarea votului de investitura.
3. De a controla prin proceduri parlamentare, modul in care puterea executiva pune in executare legislatia si respecta cadrul constitutional care ii autorizeaza puterea de reglementare proprie.
4. De a reprezenta in mod real cele mai largi interese socio-profesionale si comunitare.
5. De a structura fortele politice parlamentare in doua grupari: majoritate parlamentara si opozitie.
6. De formare a opiniei publice si de educare civica a poporului in spiritul valorilor si intereselor nationale, al culturii si al ideologiei nationale, cu respectarea celorlalte identitati minoritare de factura etnica, lingvistica, religioasa, culturala.
Institutiile politice se numesc si organisme de suveranitate nationala. Prin intermediul lor, puterea politica se personali-zeaza.
Institutii guvernante: Parlamentul, Presedintele, Monarhul, Guvernul, Curtea Suprema de Justitie s.a. Rolul si functiile sociale ale acestor organisme sunt prevazute in Legea Fundamentala.
Autoritatea trebuie sa se potriveasca firii poporului, respectiv, temperamentului sau politic, intereselor sale nationale sau de alta natura.
Optiunea pentru un anumit model, indiferent care ar fi acesta, trebuie sa indeplineasca adeziunea poporului.
In functie de numarul si rolul persoanei care exercita prerogativele de sef al statului, se disting trei tipuri de organizare a acestei structuri a puterii executive:
1. executivul monocratic: un organism unipersonal ce detine puterea reala de decizie executiva (rege, sultan, imparat, presedinte). Se intalneste in monarhiile absolute, dar si in regiunile prezidentiale: S.U.A.
2. executivul colegial sau directorial - modelul de organ executiv (seful statului) compus din mai multi lideri investiti sa exercite impreuna puterea executiva suprema sau sa adopte deciziile politice.
Trasaturi:
a) stricta egalitate intre toti membrii organului colegial
b) exercitarea puterii in mod colectiv
c) adoptarea deciziilor in unanimitate, astfel incat exprimarea unui vot impotriva propunerii oricaruia dintre membrii organului colegial, blocheaza adoptarea deciziei.
3. executivul dualist. Constituit din doua organisme distincte: unipersonal si colegial, fiecare avand prerogative pe care le exercita separat unul de celalalt. Trasatura caracteristica - este compus din doua institutii separate, fiecare dintre ele avand prerogative si functii distincte. Organismele sunt: seful statului si guvernul propriu-zis, condus de primul-ministru. Se numeste si "executiv bicefal", pentru ca in fruntea sa se afla doi lideri. Executivul dualist clasic se caracterizeaza prin faptul ca seful statului si guvernul sunt plasati pe pozitii diferite si sunt independenti unul fata de celalalt. Seful statului este independent si fata de parlament, nu are puteri reale si este iresponsabil din punct de vedere politic. Primul-ministru conduce efectiv guvernul. O varianta a acestui executiv este executivul "monocefal" - cumularea de catre aceeasi persoana a atributiilor de sef al statului si a celor de premier.
STRUCTURA ORGANULUI LEGISLATIV
Parlamentul - este compus din membrii alesi. Exista si cazuri cand unii dintre parlamentari au fost numiti sau fac parte de drept din organismul legislativ (Italia, Canada, Marea Britanie). Pentru constituirea parlamentului se organizeaza alegeri parlamentare.
Numarul parlamentarilor difera in functie de marirea populatiei. Parlamentul poate fi monocameral si bicameral.
Bicameralismul are la origine trei factori, fiecare stat putand opta pentru unul dintre acestia, dupa imprejurari:
1. stratificarea sociala, fiecare clasa sociala dorind sa fie reprezentata in parlament
2. existenta statelor federale
3. reprezentarea intereselor socio-profesionale (bicameralis-mul corporativ).
In favoarea bicameralismului sunt aduse urmatoarele argumente:
a) dubla examinare a unui proiect de lege in cele doua Camere legislative poate contribui la imbunatatirea lui.
b) prin existenta a doua Camere parlamentare, se impiedica tendinta ipotetica a concentrarii puterii legislative de catre o singura Camera.
c) in cazul in care in unele tari membrii Senatului sunt alesi prin vot indirect, exprimat de reprezentanti ai colectivitatilor locale, acestia sunt legati mai mult de interesele colectivitatilor si contribuie la sustinerea lor in parlament. (Sistem initiat in SUA. Din 1913, senatorii sunt alesi prin vot direct).
d) senatorii fiind mai in varsta decat deputatii, se considera ca au o mai mare "intelepciune" politica si o experienta de viata mai bogata.
Sistemul bicameral are si dezavantaje: eforturi financiare sporite, prelungirea programului legislativ.
Compozitia senatului - in a doua Camera sunt reprezentate interese economice, sociale ale altor comunitati sau forte economice. Pot sa apara conflicte foarte grave intre interesele nationale si cele locale, senatorii fiind nevoiti sa opteze pentru unele in defavoarea altora.
ORGANIZAREA INTERNA A PARLAMENTULUI
Fiecare Camera a parlamentului isi creeaza o serie de organisme de conducere si de lucru prin intermediul carora isi indeplineste functiile: presedinte, birou permanent, Birou executiv, Conferinta presedintilor, precum si comisii speciale sau de ancheta infiintate pentru un scop precis, concret. Rolul organismelor si prerogativele care le sunt conferite difera de la un sistem constitutional la altul, in functie de caracterul politic sau tehnic al actiunii desfasurate. In unele state grupurile parlamentare sunt considerate organe ale parlamentului, in altele, nu au aceasta calitate. Ele se organizeaza ca asociatii in conformitate cu dreptul privat (ex: Olanda, Noua Zeelanda). Fiecare Camera are un aparat de functionari parlamentari, personal de specialitate si de executie, condus de un Secretar General).
STATUTUL PARLAMENTARILOR
Practica constitutionala a sintetizat trei categorii de garantii menite sa conserve caracterul reprezentativ al mandatului parlamentar si sa asigure cele mai corespunzatoare conditii pentru exercitarea sa ca o manifestare a suveranitatii populare. S-au format ca o cutuma constitutionala si apoi precizate in documente (in regulamentele de functionare ale Camerelor legislative). Acestea sunt:
1. incompatibilitati intre mandatul de parlamentar si anumite functii elective sau neelective sau functii private.
2. imunitati parlamentare
3. indemnizatii
Mandatul parlamentarului este incompatibil cu exercitarea concomitenta de catre acesta a unei functii publice elective sau neelective.
Neeligibilitatea - imposibilitatea de a candida, deci se apreciaza inaintea alegerilor.
Incompatibilitatea se apreciaza dupa alegerea candida-tului, consta in imposibilitatea ca cel ales sa cumuleze sau sa exercite concomitent mandatul de parlamentar cu o anumita profesie sau sa indeplineasca in acelasi timp un alt mandat electiv (primar) sau o alta functie (ambasador).
Cerinta stabilirii cu precizie a incompatibilitatii:
parlamentarul fiind in serviciul poporului, trebuie sa fie nu numai independent, ci in acelasi timp sa nu cumuleze functii sau sa desfasoare activitati care, prin specificul lor, s-ar opune mandatului sau reprezentativ sau l-ar sustrage de la exercitarea acestuia.
principiul separatiei celor trei puteri.
Regula generala - Legea fundamentala sa stabileasca principiul incompatibilitatii, eventual sa enunte unele incompatibilitati, urmand ca altele sa fie expres prevazute de lege si nu deduse pe cale de interpretare.
Functia politica - o grupare de atributii, puteri si competente exercitate, intr-un cadru prescris de lege, in vederea infaptuirii anumitor interese generale.
Functiile publice fara autoritate: prin intermediul lor se infaptuiesc interese generale, dar functionarul care le exercita nu detine atributii de comanda.
Imunitatile parlamentare sunt menite sa-l asigure pe membrul oricareia dintre camerele corpului legislativ ca nu va suporta nici o consecinta pentru votul sau punctul de vedere ori opiniile exprimate de la tribuna parlamentului.
Categorii de imunitati
Neresponsabilitatea juridica - parlamentarul nu poate fi tras la raspundere juridica sub nici o forma pentru opiniile politice sau voturile exprimate in parlament. Deputatul sau senatorul poate fi arestat sau trimis in judecata penala fara incuviintarea prealabila a Camerei Legislative din care face parte, pentru fapte care nu au legatura cu exercitarea mandatului.
Pentru activitatea pe care o desfasoara in calitate de ales al poporului, parlamentarul primeste o indemnizatie lunara, care are scopul de a-i asigura independenta materiala.
PRINCIPII ALE ORGANIZARII ACTIVITATII
INSTANTELOR JUDECATORESTI
Constante ale organizarii si functionarii magistraturii, respectate in toate statele:
1. infaptuirea justitiei in numele legii
2. principiul independentei si inviolabilitatii judecatorilor (nu poate fi transferat sau destituit din functie).
realizarea justitiei pe doua grade de jurisdictie (judecarea in prima instanta, plangerea (apelul) sau recursul).
