Globalizarea - contextul reformei ONU

Globalizarea - contextul reformei ONU

Desi ONU a facut obiectul unor continue modificari institutionale si de substanta, matricea sa conceptuala a ramas neschimbata, bazata pe ideea de coexistenta intre sisteme si forte opuse in modelul de distribuire a puterii. In aceste conditii, prevenirea conflictelor globale a fost numitorul comun al actiunii, in sfera politica si in relatiile economice¹⁹. Modelul .coexistentei pasnice. a disparut brusc, odata cu prabusirea blocului sovietic. Schimbarile in institutiile internationale nu s-au produs la fel de rapid. Una dintre explicatii este ca ele nu au reflectat numai relatiile Est-Vest, ci si pe cele la scara globala.

In prezent, ramane de clarificat care este modelul de relatii pe care sa se sprijine reforma. De pilda, in opinia lui Perczynski, ONU trebuie sa se adapteze la trei .mega-tendinte., respectiv globalismul (un sistem caracterizat prin adancirea legaturilor si interdependentelor economice internationale, pe de o parte, si prin aparitia de probleme a caror solutionare este imposibila daca nu este conceputa la scara globala, pe de alta parte), nationalismul (generat de aparitia unor noi state-natiune si regandirea conceptului de interes national si raison d'état) si regionalismul (formarea grupurilor integratoare regionale si afirmarea lor in Europa, dar si in cele doua Americi si Asia).

Intr-unul dintre numeroasele rapoarte consacrate reformei, definirea noului context global, in care ONU este chemata sa-si indeplineasca functiile, este facuta prin intermediul a doua fenomene cuprinzatoare: erodarea suveranitatii nationale (1) si aparitia unor amenintari supranationale sau subnationale la adresa pacii si securitatii internationale si a supravietuirii umane (2). Impreuna, aceste fenomene ar conduce la reconfigurarea sistemului international, punand probleme noi guvernarii globale²⁰. Una dintre consecintele cele mai importante este cresterea fortei si influentei protagonistilor non-statali, evolutie vazuta fie ca o amenintare la adresa suveranitatii nationale si a puterii statelor, fie ca o expresie a unui potential nou de revitalizare a fortelor care determina actiunea statelor si accentuarea democratiei. Noile amenintari, precum terorismul international, sindicatele internationale ale crimei, traficul international de droguri aduc si ele atingere suveranitatii nationale clasice si ameninta pacea si securitatea internationale. Isi face loc un nou concept de securitate, in care amenintarile la adresa integritatii teritoriale sunt de ordin secundar.

Este neindoielnica dificultatea conceptualizarii directiilor de reforma a ONU, ca modalitate de adaptare la problemele ridicate de globalizare. Ezitarea decurge si din lipsa unui consens politic asupra posibilitatilor si directiilor de gestionare a acesteia din urma. Asa cum subliniaza Held si altii, "pana cand nu vom sti ce inseamna de fapt globalizarea, nu vom putea sa intelegem cum ne afecteaza vietile, identitatile si politicile".²¹ In opinia acestor autori, globalizarea este definita, in esenta, de conexiunile dintre diferitele regiuni ale lumii- culturale sau criminale, financiare sau legate de mediu . si de caile prin care se

schimba si se amplifica in timp. In acest sens, globalizarea este in curs de desfasurare de secole. Globalizarea contemporana este diferita, atat ca substanta, cat si ca amplitudine. Ceea ce nu inseamna sfarsitul statului national sau moartea politicii. Inseamna insa ca politica nu se mai poate sprijini doar pe statele natiune. Problema centrala este de regandire a valorilor, institutiilor si identitatilor, astfel incat politica sa ramana un vehicul eficient al aspiratiilor si nevoilor umane.

Se poate spune ca majoritatea mutatiilor generate de globalizarea economica - cum ar fi cele identificate de Held si coautori - reprezinta teme valabile pentru agenda sistemului ONU:

i) Gestionarea fluxurilor migratorii, avand in vedere ca tentativele de reglementare nu au reusit pe plan international;

ii) Deplasarea, odata cu oamenii, a valorilor culturale, ideilor si credintelor. Afirmarea statelor-natiune a fragmentat procesul globalizarii culturale. Odata cu diseminarea progresului tehnologic, mobilitatea unor valori si idei creste si ea;

iii) Intreruperea legaturii exclusive dintre statul teritorial si puterea politica. Noi institutii leaga statele suverane intre ele si regrupeaza suveranitatea dincolo de statul national. ONU ramane o creatie interstatala cu multe lipsuri, insa mai important este ca ea livreaza bunuri publice vitale;

iv) Intarirea si expansiunea dreptului international constituie un beneficiu al globalizarii contemporane. Dreptul international penetreaza suveranitatea statala in materie de razboi, crime impotriva umanitatii, ecologie si drepturile omului;

v) Mobilitatea violentei organizate, care beneficiaza de aceeasi infrastructura care faciliteaza fluxurile globale de bunuri, forta de munca si capital, genereaza noi riscuri globale care impun actiune multilaterala. Paradoxul si noutatea sunt ca securitatea nationala a devenit o afacere multilaterala;

vi) Globalizarea economiei, care face ca nici o activitate economica sa nu mai poata fi izolata de concurenta globala;

vii) Globalizarea degradarii mediului, nu mai este un fenomen local, cum a fost pana la mijlocul secolului trecut. Dupa ce industrializarea Occidentului si a tarilor socialiste si-a adus contributia la degradarea mediului, acum se industrializeaza Sudul, fortat de cresterea exponentiala a populatiei.

In consecinta, globalizarea ar fi "un proces (sau ansamblu de procese) care reprezinta o transformare in organizarea spatiala a relatiilor si tranzactiilor sociale, generand fluxuri transcontinentale si interregionale de activitati, interactiune si putere"²². Este indiscutabil ca aceste teme nu pot fi realmente lasate nici la discretia statelor membre individuale, nici a mecanismelor .obiective. ale pietei. Daca acceptam aceste fluxuri ca forme obiective de manifestare a globalizarii, nu putem sa nu observam ca ONU are vocatia sa proprie pentru o interventie subiectiva, sustinuta de valori si judecati de valoare, in directionarea interactiunii si evitarea abuzurilor detinatorilor fortei.

ONU, prin reforma, trebuie sa reactioneze la toate aceste schimbari. Organizatia nu are insa o existenta obiectiv independenta. In noile conditii,statele nationale membre, prinse intre fortele globale si cererile locale, isi vor reconsidera rolurile si functiile, in raport cu ele insele si cu mediul global. Ceea ce nu inseamna ca statele isi vor pierde puterea, ci ca sunt fortate sa lucreze mai mult impreuna cu altele, inclusiv prin sistemul ONU, pentru producerea de bunuri globale. Este vorba de transformarea puterii, nu de declinul ei. Exercitiul puterii economice si politice a statelor este in prezent inradacinat intr-o conceptie a comunitatii, locala si limitata teritorial. Faptul ca globalizarea a rupt corespondenta clara dintre teritoriul national, suveranitatea si comunitatea politica democratica, impune transformarea politicii si redefinirea institutiilor si practicilor promovate de ONU.

Globalizarea este un fenomen multidimensional. In mod necesar, formele ei de expresie ofera criteriile de evaluare a utilitatii si legitimitatii guvernarii globale si organizatiilor interguvernamentale din sistemul ONU. In sfera economica si sociala, impactul globalizarii este si mai profund. Fundamentul este in mod evident economia de piata si, in termeni mai largi, sistemul capitalist in care economia de piata functioneaza in mod .natural Problema este ca acest sistem nu mai este supus analizei critice, considerandu-se ca este un proces inevitabil de evolutie a organizarii societatii umane.

Accelerarea globalizarii a modificat rapid si profund relatia dintre diferitele nivele de decizie referitoare la problemele majore ale dezvoltarii. ONU nu este chemata in joc de catre nici un mecanism al pietei. Vocatia sa tine de nevoia unei interventii globale fata de multiplicarea si agravarea problemelor dezvoltarii, precum persistenta si expansiunea saraciei, cresterea subocuparii si somajului la scara globala, impingerea unor categorii tot mai largi ale populatiei spre marginalizare si excludere, agravarea amenintarilor la adresa mediului si viabilitatii pe termen lung a metodelor de exploatare a resurselor naturale ale

planetei

ONU aduce in discutie elemente noi, printre care schimbarea insasi a viziunii asupra dezvoltarii. Nu mai putem privi dezvoltarea ca o simpla crestere a cantitatii de bunuri produse si a veniturilor care decurg din aceasta. ONU propune o perceptie care ia serios in considerare calitatea vietii, respectarea mediului natural si chiar armonia relatiilor sociale asociate acestui tip de dezvoltare si este mai putin dispusa sa cedeze constrangerilor impuse de dictaturi sau tehnocratii.

Se  pune si problema relatiei semantice intre globalizare si ONU ca organizatie cu vocatie globala. Este aceasta relatie armonioasa si adecvata? Erskine Childers, unul dintre cei mai profunzi cunoscatori ai ONU care s-au exprimat despre rolul acesteia, este de parere ca nu: Cuvantul .globalizare. este parte a unei masive distorsiuni de perceptie. Este folosit pentru a descrie un proces care se extinde in toata lumea. Nu este asa. Se extinde numai acolo unde amenii cu bani disponibili au aranjat cu guvernele lor sa forteze economiile altor tari . cu ajutorul FMI . astfel incat ei sa faca profit in aceste tari si apoi sa-l repatrieze. Folosirea pozitiva neincetata a cuvantului .globalizare. de catre politicieni din Nord, de catre prea multi intelectuali si de catre aproape toti comentatorii din mass-media implica totodata faptul ca exista un sistem nou sau un inlocuitor care actioneaza de-a lungul si de-a latul lumii si pentru popoarele lumii . si deci perceptia este, din nou, ca este mai putina nevoie de Natiunile Unite..²³

Daca remarca este corecta, ONU este de fapt chemata sa contribuie la participarea universala la beneficiile si costurile globalizarii, a tuturor statelor, cu alte cuvinte, sa promoveze globalizarea beneficiilor si distribuirea echitabila a costurilor.

In realitate, globalizarea nu include segmente considerabile ale societatii internationale si, mai ales, lumea a treia. De pilda, Mohammed Ayoub analizeaza relevanta conceptului de lumea a treia dupa incheierea razboiului rece. El crede, in primul rand ca dezmembrarea Uniunii Sovietice a dus la extinderea geografica a lumii a treia, care cuprinde acum si Asia Centrala, zona Caucazului si Balcanii.

In al doilea rand, importanta strategica a lumii a treia ar fi crescut dupa razboiul rece, facand si mai vizibile diferentele dintre tarile dezvoltate si puternice si cele sarace si slabe, prin pierderea parghiilor de actiune in disputa ideologica Est- Vest. Ca rezultat, statele Sudului ar fi sub asediu, din partea unei comunitati internationale nerabdatoare sa se amestece in afacerile lor interne, si pe punctul de a-si pierde din nou suveranitatea.²⁴

Unul dintre mijloacele de interventie ar fi ONU. Or, considera Ayoub, primii pasi ai ONU, ca factor de influenta globala, au fost gresiti. Prin admiterea prompta a noilor state rezultate din descompunerea unor entitati statale mai mari, s-ar fi trimis un mesaj clar separatistilor potentiali: comunitatea internationala nu mai este ferm angajata in mentinerea frontierelor. Mizeria umana care a insotit razboaiele etnice a dus la afirmarea si justificarea interventiei umanitare. ONU ar putea sa aiba o contributie pozitiva in stoparea procesului de fragmentare, mai ales atunci cand subiectii provin din lumea a treia. Abordarile prea permisive pot crea si mai multa anarhie si conflicte. ONU nu ar trebui sa legitimeze atat de lesne solicitarile de autodeterminare pe criterii etnice, pentru ca zone pure din punct de vedere etnic nu mai exista. In acelasi timp, tolerarea folosirii doctrinei securitatii colective impotriva statelor lumii a treia pentru a servi intereselor unei puteri sau unui grup de puteri, nu poate decat sa agraveze dezordinea.

Din perspectiva ariei de cuprindere, desi in mod declarativ este o organizatie globala, ONU are o inclinatie speciala pentru lumea a treia si temele Nord-Sud. ONU nu mentine doar o jurisdictie globala, ci este preocupata de problemele noii majoritati a membrilor sai. Foarte rar s-a implicat in problemele Est-Vest sau in relatiile euro-atlantice. Cu toate acestea, temele dureroase pentru lumea a treia, din sfera relatiilor economice si comerciale, nu au putut fi abordate de catre ONU la nivelul asteptarilor acesteia, datorita limitarii ab initio a competentei constitutionale si instrumentarului sau de actiune. Pentru aceste domenii au fost create institutiile financiare multilaterale.

Problema este ca institutiile in cauza reflecta relatii economice de putere pe plan international si nu obiectivele generice ale ONU. Intr-o lume inegala, ele sunt din punct de vedere constitutional si efectiv sub controlul principalelor tari industrializate. Crearea institutiilor de la Bretton Woods si, ulterior a Organizatiei Mondiale a Comertului, a privat in fapt ONU de un rol mai important in economia internationala. A devenit o sursa de frustrare cronica faptul ca Adunarea Generala si ECOSOC formuleaza principii, adopta declaratii solemne si elaboreaza strategii, dar nu pot determina si controla producerea impactului necesar in realitatea economica. De aceea, preocuparile pentru controlul democratic al institutiilor financiare sunt justificate, chiar cand par a fi irealiste. Consecintele suprematiei institutiilor financiare sunt grave, pentru ca nu mai exista opinii si interpretari concurente ale realitatii economice si sociale. Pluralismul intelectual, doctrinar si politic care a generat crestere economica si progres social in democratiile occidentale, pare a nu fi un scenariu acceptabil in plan global.

Oricum am privi lucrurile, reforma ONU trebuie sa fie una ambitioasa. Pe dimensiunea dezvoltarii economice si sociale, mijloacele de actiune ale organizatiei sunt insuficiente. Cu alte cuvinte, "modelului San Francisco de organizatie globala ii lipseste forta de rezolvare a problemelor curente globale"²⁵. Asa generalizatoare cum pare, aceasta afirmatie indica o directie evidenta de reforma. In fond, este limpede ca se pot aduce critici justificate la adresa organizatiei, dar nu mai este la fel de limpede daca intr-adevar exista vointa politica necesara pentru a se incredinta ONU .rezolvarea problemelor curente globale.. Modul de judecata a realizarilor sale va fi unul eminamente subiectiv si selectiv.

Iata una dintre numeroasele marturii resemnate ale Secretarilor Generali: "Marile probleme ajung la Natiunile Unite pentru ca guvernele nu au fost in masura sa gaseasca o solutie pentru ele. Natiunile Unite constituie ultimul refugiu, ultima instanta si nu este surprinzator ca organizatia este adesea blamata pentru nereusita in a rezolva problemele care guvernele au constatat ca sunt de nerezolva".²⁶

Altfel, problemele sociale se agraveaza datorita cresterii somajului si saraciei; destabilizarea economiei mondiale ramane posibila datorita imposibilitatii controlului miscarilor speculative; recurenta conflictelor intrastatale ramane probabila datorita esecului in eradicarea cauzelor profunde ale insecuritatii si frustrarilor legate de identitate; cresterea numarului de refugiati si emigranti, datorata tendintelor demografice existente, precum si insecuritatii si saraciei, continua. Reactiile la aceste fenomene pot provoca atitudini rasiste, nationaliste si militariste, in paralel cu recrudescenta atitudinilor fundamentaliste. Dimensiunea politica si de securitate a ONU nu mai poate fi separata de cea economica si sociala.

Guvernarea globala inspirata de ONU trebuie sa integreze toate aceste aspecte. Reforma ONU nu va fi durabila, daca nu se va circumscrie, profund si cu energie, domeniului public al guvernarii globale.

Guvernarea este o noua intrare in vocabularul politicii. Aparitia sa nu este intamplatoare, considera Jan Scholte.²⁷ Daca globalizarea este o reconfigurare a spatiului social, aceasta presupune si o reconfigurare a reglementarii. Acolo unde se vorbea de guvern, se vorbeste acum de guvernare. Datorita globalizarii, numeroase relatii sociale transcend geografia teritoriala, ceea ce face impracticabila, in sferele respective, guvernarea teritorialista. Guvernele nationale si locale sunt inapte sa reglementeze, de unele singure, domenii precum massmedia globale, problemele ecologice globale, comertul mondial cu arme, fluxurile financiare globale. Fluxurile transfrontaliere nu pot sa fie strict delimitate teritorial astfel incat, in mod corespunzator, un stat sa poata incerca sa-si exercite controlul deplin unilateral.

Globalizarea, vazuta ca o crestere a conexiunilor intre oameni din diferite  parti ale planetei, a creat noi criterii de loialitate si solidaritate cum ar fi cele legate de sex sau de etnicitate, care suplimenteaza sau se suprapun nationalismului centrat pe stat. In plus, au aparut valori .suprateritoriale., cum ar fi respectul pentru drepturile omului sau pentru integritatea ecologica, care depasesc ca prioritate suveranitatea statala si notiunea asociata de autodeterminare asupra propriului teritoriu. ONU reprezinta deja un simbol si

un instrument al acestor valori. Benjamin Bassin identifica patru functii principale ale ONU in contextul guvernarii globale²⁸:

i)In virtutea naturii sale de unic organism interguvernamental universal, ONU constituie un forum natural de legitimizare (sau de negare a legitimitatii) a ideilor, doctrinelor si orientarilor utile in context interguvernamental. Aceasta functie de legitimizare pentru sfera economica sociala ar corespunde functiei similare in domeniul politic si de securitate, cum este, de exemplu, legitimizarea de catre Consiliul de Securitate a operatiunilor de mentinere sau de impunere a pacii;

ii) In stransa legatura cu functia de mai sus, apare potentialul ONU de a modela agenda internationala, de a facilita si a influenta elaborarea de noi politici. Pe masura accelerarii globalizarii, ONU ca forum global de discutie poate reprezenta intr-adevar o pepiniera fertila de idei, care pot veni inclusiv din partea statelor mici. Rolul ONU in crearea unei constiinte globale in domeniul protectiei mediului inconjurator este concludent in acest sens, mai ales ca motorul schimbarilor nu l-au constituit marile puteri;

iii) ONU, organismele si agentiile sale specializate, fiecare in domeniile lor respective de competenta, actioneaza in calitate de creatori de reguli, standarde si norme internationale. O functie centrala a sistemului este formularea, aprobarea, promulgarea unui cadrul normativ, monitorizarea sa si, pe cat posibil, determinarea statelor de a-l pune in aplicare.

iv) Sistemul ONU va continua sa functioneze ca un canal de acordare a asistentei economice si tehnice si sa actioneze ca un catalizator pentru activitatile operationale, orientate spre stimularea dezvoltarii.

Guvernarea spatiilor globale este insa diferita de guvernarea interna prin aceea ca ii lipseste sustinerea democratica pe ansamblu. Aranjamentele curente de reglementare a comunicatiilor, conflictelor, pietelor, fluxurilor financiare, organizatiilor globale se legitimeaza in cel mai bun caz pe o consultare si un consimtamant foarte limitate ale populatiilor afectate. In zona politicilor globale, participarea si raspunderea publice sunt de cele mai multe ori reduse. Scholte crede ca acest deficit democratic decurge din existenta a doua probleme structurale, pe care le-as sintetiza astfel:

i) Decalajul dintre globalizarea relatiilor sociale si imobilismul practicilor democratice traditionale: atat populatia, cat si cei mai multi politicieni continua sa vada in guvern singura sursa de guvernare democratica, dar mecanismele democratice teritoriale nu sunt in masura sa aduca protagonistii si fluxurile transnationale sub controlul populatiei afectate;

ii) Preponderenta in mentalitatea colectiva a structurilor nationaliste, in ciuda faptului ca globalizarea a slabit legaturile dintre teritoriu si destinul colectiv, facandu-se loc unor legaturi transfrontaliere si institutionale.²⁹

ONU isi poate asuma ca obiectiv al organizarii globale, prevenirea crizelor si conflictelor prin controlarea fenomenelor negative pe care procesul integrarii globale le genereaza. Ea poate acompania integrarea economica globala care pare irezistibila si duce la integrarea fortata a unei lumi care nu este pregatita pentru aceasta schimbare accelerata, datorita diversitatii sale culturale si varietatii sociale si economice exceptionale. Organizarea globala trebuie sa cuprinda strategii de prevenire a migratiilor masive si crizelor majore economice si sociale. Guvernele marilor puteri sunt prea increzatoare in capacitatea fortelor pietei de a rezolva toate problemele. Ele nu sunt suficient de unite astfel incat sa poata defini si pune in aplicare strategii globale in situatii de conflicte si crize. ONU ofera platforma de reflectie comuna, de negociere binevoitoare, si poate sa construiasca modele care sa satisfaca, fie si partial, atat interesele nationale proprii, cat si complementul acestora, interesele publice globale.

Concluzii: cadrul dinamic al reformei

Globalizarea, dupa procesul decolonizarii si sfarsitul razboiului rece, constituie a treia modificare fundamentala a contextului in care ar trebui sa fie definita anvergura si obiectivele reformei ONU. Potentialul viitor al sistemului Natiunilor Unite nu poate fi utilizat, daca nu se accepta ajustarile esentiale in raport cu realitatile globale in schimbare. ONU a fost creata sa serveasca interesele unui grup de state, intre care dominau cele occidentale, dintre care multe mai detineau colonii. Intre timp, ordinea mondiala respectiva a fost transformata prin universalitatea participarii, prin agende care reflecta interconexiuni globale multiple si prin cresterea importantei societatii civile globale dar mai ales a fortelor globale de piata, care reusesc adesea sa evite mecanismele de reglementare reprezentate de state.

Proiectia reformei nu trebuie sa se faca doar in lumina restrictiilor si obstacolelor existente, ci in cea a incorporarii imperativelor viitorului. Noul model al dezvoltarii globale ar putea fi inspirat din conceptia democratiei politice avand drept obiectiv, cresterea standardului de viata al tuturor cetatenilor lumii. Partenerii internationali fiind inegali, este inevitabil ca aceste schimbari sa poata avea loc fara acceptul statelor bogate si puternice de a intretine sisteme internationale de guvernare globala. O serie de elemente raman constante in orice noua ecuatie a schimbarii. Printre ele, fundamentale sunt natura mandatului substantial atribuit organizatiei, increderea politica si dimensiunea resurselor care ii sunt acordate.