|
|
|
Cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne, a fost institutionalizata initial prin Titlul VI al Tratatului asupra Uniunii Europene. Scopul acestei cooperari a fost, pe de o parte, acela de a inlatura ultimele obstacole in calea liberei circulatii a persoanelor in interiorul Uniunii, iar, pe de alta parte, de a aprofunda cooperarea statelor membre in aceste domenii.
Cooperarea include politica acordarii de azil, regulile aplicate in cazul trecerii frontierelor externe ale statelor membre, politica in domeniul imigratiei, combaterea traficului de droguri, combaterea fraudei internationale, cooperare juridica in materie de drept civil si penal, cooperare in domeniul vamal, cooperare politieneasca.
Scopul politicilor de justitie si afaceri interne este acela de a realiza un spatiu European, in care libertatea, securitatea si justitia sa fie pastrate si mai bine exprimate. Acestea constituie unele din punctele cele mai sensibile pentru opinia publica. De aceea, negocierile asupra acestui capitol nu vizau atat obtinerea unor perioade de tranzitie, ci mai degraba gasirea cailor de crestere a increderii statelor membre in capacitatea statelor candidate de a aplica acquis-ul comunitar. Aspecte precum controlul la frontiere, migratia ilegala, traficul de droguri si spalarea banilor, protectia datelor si recunoasterea reciproca a deciziilor instantelor judecatoresti, trebuiau, ca pana la aderare sa poata fi aplicate si administrate la standarde ridicate, iar administratia publica si sistemul judiciar trebuiau sa fie capabile sa lucreze conform cerintelor europene.
Ca acte normative, in aceasta sfera sunt utilizate diverse instrumente, precum: actiunile comune, pozitiile comune, deciziile-cadru si conventiile.
In ciuda progreselor semnificative, au fost exprimate si critici cu privire la toate actiunile intreprinse in cadrul cooperarii in acest domeniu. S-a cazut de acord asupra nevoii de a fi introduse prevederi mai eficiente in scopul intaririi structurilor de cooperare si incorporarea in cadrul legislativ comunitar a domeniilor mentionate mai inainte, care sunt legate de controlul persoanelor (azil, imigrare si trecerea granitelor externe).
Initial, toate domeniile referitoare la justitie si afaceri interne erau reglementate prin metoda interguvernamentala in cadrul celui de-al treilea pilon al Uniunii Europene. Tratatul de la Maastricht (1992) a plasat aici si politica referitoare la azil, problematica trecerii frontierelor externe si politica referitoare la imigratie (Titlul VI - cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne, cunoscut si sub numele de al treilea pilon al Uniunii Europene).
Progresele inregistrate incepand cu 1993, datorita cooperarii in materie de justitie si afaceri interne, au determinat inscrierea unor obiective mai ambitioase in Tratatul de la Amsterdam (1997). Pentru a permite o veritabila libera circulatie a persoanelor pe teritoriul Uniunii Europene si pentru a lupta mai eficient impotriva crimei organizate si fraudelor, s-a decis instituirea unui spatiu de libertate, de securitate si de justitie. De la intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, aceste domenii sunt repartizate intre pilonul I si III.
In cadrul primului pilon, unde functioneaza metoda comunitara, a fost adaugat un nou titlu Tratatului Uniunii Europene: vize, azil, imigrare si alte politici referitoare la libera circulatie a persoanelor. Totodata, s-a prevazut o perioada de 5 ani pana la momentul in care se vor aplica procedurile comunitare si in aceste domenii.
Consiliul European de la Viena din decembrie 1998 a aprobat Planul de Actiune al Consiliului si Comisiei de stabilire a unui spatiu al libertatii, securitatii si justitiei, care deschidea o noua dimensiune pentru actiunea in acest domeniu, dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam. Totodata, Consiliul a cerut sa se acorde o atentie sporita crearii unui Spatiu Juridic European, in conformitate cu Tratatul de la Amsterdam, care sa contina instrumentele necesare pentru o cooperare juridica eficienta si dezvoltarea rolului Europol, ca instrument de lupta impotriva crimei organizate. Acest plan de actiune a fost detaliat si dezvoltat de Consiliul European de la Tampere din octombrie 1999.
Anumite sectoare au fost circumscrise cadrului legislativ comunitar, in timp ce noi domenii si metode au luat nastere. "Spatiul Schengen", creat in afara cadrului juridic al Uniunii Europene, la initiativa unor state membre care au dorit sa avanseze mai mult in ceea ce priveste libera circulatie a persoanelor, a fost in cele din urma inclus in tratatele Uniunii Europene si Consiliului Europei. Functionarea sa are ca rezultat eliminarea controalelor la frontierele interne ale Uniunii (intre statele membre).
Aderarea la Uniunea Europeana nu va duce imediat la eliminarea controalelor la granitele dintre statele mai vechi si cele mai noi. Ca si in cazul extinderilor anterioare, participarea noilor state membre la "spatiul Schengen" va face obiectul unei decizii unanime a Consiliului, dupa aderare si dupa examinarea atenta a gradului de pregatire practica si legislativa a noilor state membre.
Un instrument cheie in perioada de pregatire pentru aderare, il constituie Planul de actiune pentru implementarea Acordului Schengen, care trebuie sa demonstreze intelegerea profunda a implicatiilor acquis-ului Schengen si sa prezinte un program credibil pentru adoptarea acestora inainte de aderare. In acest sens, toate tarile candidate au prezentat un asemenea plan.
Prin politica sa, Uniunea Europeana are in vedere crearea unei zone europene de libertate, securitate si justitie, in care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne, indiferent de cetatenie. In acelasi timp, se desfasoara un amplu proces de implementare a unor standarde comune in ceea ce priveste controlul la frontierele externe ale Uniunii si politicile de vize, azil si imigratie. Marea Britanie si Irlanda nu au acceptat sa ia parte la masurile din cadrul Titlului IV al Tratatului de la Roma, iar Danemarca participa doar in cadrul masurilor referitoare la politica de vize.
In ceea ce priveste Romania, Parteneriatul pentru aderare constituie actualmente elementul-cheie al strategiei consolidate de pre-aderare, enuntand principiile, obiectivele si prioritatile de actionare si mobilizand intr-un cadru unic toate formele de asistenta comunitara.
In anul 2000, au inceput efectiv negocierile de aderare, pe capitole, a Romaniei la Uniunea Europeana, iar Capitolul referitor la Justitie si Afaceri Interne a inceput sa fie negociat abia in primul semestru al anului 2002.
La data de 25 aprilie 2005 Romania a semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeana care cuprinde si unele clauze de salvgardare.Aceste clauze au fost introduse in cazul in care exista intarzieri sau riscuri iminente cu privire la transpunerea sau implementarea deciziilor cadru si a angajamentelor relevante, a instrumentelor de cooperare si a deciziilor privind recunoasterea mutuala in materie civila. Acestea pot lua forma unor suspendari temporare de la aplicarea prevederilor relevante si a deciziilor in relatiile dintre un nou stat membru si oricare alt stat membru, fara a prejudicia continuarea cooperarii judiciare stranse. Masurile nu vor fi mentinute mai mult decat este necesar si vor fi ridicate atunci cand respectivul angajament a fost indeplinit.
In cazul Romaniei, s-a hotarat introducerea unei clauze aditionale de salvgardare, clauza de amanare.
In cazul in care exista dovezi clare ca, pana la data aderarii stabilita pentru 1 ianuarie 2007, stadiul pregatirilor pentru adoptarea si implementarea acquis-ului comunitar in Romania indica riscul serios ca aceasta tara sa fie in mod evident nepregatita pentru satisfacerea cerintelor pe care le implica statutul de membru, intr-un numar de sectoare importante, Consiliul poate decide ca aderarea sa fie amanata cu un an, pana la 1 ianuarie 2008. In acest sens, Consiliul decide in unanimitate, in baza unor recomandari facute de catre Comisia Europeana.
