|
|
|
ASPECTE COMPARATIVE PRIVIND FORMAREA PROFESIONALA IN UNELE TARI ALE UNIUNII EUROPENE
Niciodata, in cursul istoriei, omenirea nu a inregistrat o asemenea dinamica a dezvoltarii stiintifico-tehnice ca la inceputul acestui secol, caracterizat prin avansul revolutionar al cunoasterii stiintifice si tehnologice, prin succesele dezvoltarii tehnologice si ale aplicarii metodelor stiintifice.
Problematica vasta si complexa a pregatirii si perfectionarii resurselor de munca la nivel national se afla tot mai mult, in mod firesc, sub impactul cerintelor globale care decurg din nevoia adoptarii la nivel european a unor drepturi si libertati fundamentale ale omului, cum sunt dreptul la educatie, la alegerea libera a profesiei, la munca, la libera circulatie a persoanelor si fortei de munca etc., ceea ce frecvent este cunoscut drept "contributia educatiei si formarii profesionale la constructia europeana in general, a UE cu deosebire".
Armonizarea cu sistemele de educatie si formare profesionala din cadrul UE este un proces benefic dar anevoios pentru tarile chemate sa-si reproiecteze si reformeze propriul sistem.
Mobilitatea si flexibilitatea profesionala, integrarea omului in viata economica si sociala sunt tot mai greu de realizat fara o pregatire continua a acestora pe tot parcursul vietii active. Educatia initiala, prin invatamantul formal si informal, oricat de bine ar fi realizata, in concordanta cu cerintele la un moment dat ale sistemului tehnico-productiv, se vede in situatia de a nu mai corespunde total sau partial noilor cerinte.
In prezent, formarea profesionala este considerata una dintre componentele-cheie ale constructiei UE si ale strategiei nationale de dezvoltare a statelor membre si a celor aliate in curs de integrare. Rolul important al formarii profesionale pentru o crestere economica sanatoasa, pentru sporirea competitivitatii si ocuparea fortei de munca decurge si din urmatorii factori:
a. - dezvoltarea stiintifico-tehnica in toate sectoarele economiei, asociata cu schimbarile inerente in procesul de organizare a productiei si a muncii;
b. - necesitatea cresterii performantelor economice si a competitivitatii la nivel de firma, sector de activitate si economie nationala, in conditiile accentuarii proceselor de globalizare si internationalizare a economiilor;
c. - libera circulatie a persoanelor si fortei de munca necesita cresterea calitatii si imbunatatirea directiilor de dezvoltare a sistemelor de educatie si formare profesionala din perspectiva dimensiunii europene a acesteia;
d. - capacitatea resurselor de munca de a valorifica si valoriza ceilalti factori de productie;
e. - caracteristica formarii profesionale de a atenua inegalitatile si discriminarea in relatiile sociale si de a genera oportunitati de egalizare a sanselor.
f. - tendinta tot mai evidenta a investitiilor nemateriale (stiinta, invatamant, formare profesionala) de a castiga teren in fata celor materiale.
Acesti factori au determinat realizarea unor programe-pilot de modernizare a formarii profesionale la nivelul UE sau la nivel national. Pe acest front sunt in prezent implicate organisme internationale de tipul: UE, UNESCO, OCDE, guverne si organisme nationale si regionale, precum si parteneri sociali la cele mai diferite niveluri.
In cei peste 35 de ani de existenta a UE, s-a acordat o atentie sporita dimensiunii europene a educatiei si formarii profesionale. Au crescut considerabil exigentele de calitate si eficienta ale acestui domeniu, astfel ca putem vorbi de o europenizare a sa.
In Tratatul de la Roma problematica formarii profesionale se referea doar la unele domenii, dand nastere unor interpretari diferite. in perioada 1969-1974, Parlamentul European si-a intensificat eforturile de cooperare in domeniul educatiei, astfel ca in 1975 a fost creat European Center for the Development ol Vocation Training (CEDEFOP), condus de un consiliu quadripartit format din reprezentantii sindicatelor, patronatului, guvernelor nationale si Comisiei Europene. Dupa 1975, conceptia comunitara cu privire la educatia si formarea profesionala apar multe initiative si programe comunitare de parteneriat si cooperare in formarea profesionala (programe-pilot, schimburi de experienta, sustinerea eforturilor de educatie si formarea profesionala prin Fondul Social European etc.), majoritatea dintre ele vazute din perspectiva pietei muncii, asigurarii egalitatii de sanse in ceea ce priveste educatia si formarea profesionala.
In anii '80 au inceput sa se aplice programe comunitare care aveau drept obiective: studierea conditiilor si identificarea nevoilor de calificare, raspunsuri referitoare la problemele cu care sunt confruntate statele membre, compatibilitatea solutiilor nationale din perspectiva europeana, crearea unei retele de informatii etc. Programele lansate incepand cu anul 1985 se caracterizeaza printr-o dimensiune transnationala datorita numeroaselor schimburi de programe de formare profesionala, de profesori, experti, studenti, relatiilor de schimb transnationale (unitati nationale de coordonare, relatii intreprinderi-universitati etc.), cooperari permanente intre statele membre.
Dintre programele comunitare aplicate amintim:
COMETT, lansat in 1986, este primul program cuprinzator destinat promovarii transferului inovatiilor tehnologice. Unul din obiectivele sale a fost dezvoltarea pe baza cooperarii dintre companii si universitati, transferul via formare profesionala, a rezultatelor cercetarii-dezvoltarii catre intreprinderi. Un alt obiectiv privea cresterea contributiei invatamantului superior la formarea continua. COMETT este corespondentul pentru educatie si formare profesionala a programului ESPRIT de dezvoltare a cercetarii stiintifice.
EUROTECNET, lansat in 1987, dezvoltat in 1990. Obiectivul rezida in luarea in considerare a impactului schimbarilor tehnologice asupra sistemului de calificare a metodelor de formare. intr-o anumita masura, prin EUROTECNET s-au pregatit conditiile si inovarea formarii care constituie esenta programului LEONARDO, prezentat in capitolul urmator al lucrarii.
PETRA, lansat in 1988, destinat pregatirii tineretului pentru a-i facilita integrarea in activitate; acest program a militat pentru acordarea, dupa invatamantul obligatoriu, a unei perioade de 1-2 ani pentru pregatirea profesionala. Constituie un suport al politicii comunitare pentru combaterea somajului tineretului prin stabilirea de noi standarde de formare profesionala in tarile membre.
FORCE, lansat in 1991, are ca obiectiv principal dezvoltarea formarii continue a planurilor si programelor in cadrul companiilor, incurajarea investitiei in formarea personalului, a parteneriatului intre factorii sociali.
Specialistii in domeniu considera ca educatia si formarea profesionala la nivelul UE au evoluat spre constructia unui sistem european cat mai coerent care pastreaza caracteristicile nationale ale sistemelor din fiecare tara membra.
In Tratatul de la Maastricht (1992) si in Cartea Alba (1993) s-au formulat noi exigente cu privire la formarea profesionala, competitivitate si ocupare a fortei de munca. S-au urmarit, in special, identificarea unor instrumente de dinamizare a sistemului de ocupare a fortei de munca, de minimizare - prin formare profesionala - a riscurilor generate de piata muncii. Un rol esential revine insusirii calificarilor profesionale, cu deosebire de catre tineri. Cat mai multi oameni trebuie sa se bucure de formare initiala si continua care sa-i faca capabili ca prin invatare pe durata intregii vieti sa se adapteze schimbarilor determinate de procesul tehnologic in vederea reducerii riscului pierderii locului de munca.
Obiectivele formarii profesionale definite prin Tratatul de la Maastricht (1992) sunt:
facilitarea adaptarii la schimbarea industriala prin formare profesionala si reconversie;
imbunatatirea formarii profesionale initiale si continue in vederea promovarii integrarii si reintegrarii pe piata muncii;
facilitatea accesului la formarea profesionala si promovarea mobilitatii formatorilor si a celor formati, in special a tinerilor;
incurajarea cooperarii in domeniul formarii intre sistemul de educatie si cel de formare profesionala si intreprindere;
dezvoltarea schimburilor de informatii si experienta pe probleme comune ale sistemelor de formare profesionala din tarile membre.
Functiile educatiei si formarii profesionale
Din perspectiva obiectivelor mentionate pe de-o parte, a interdependentelor cu alte agregate macroeconomice, pe de alta, educatia si formarea profesionala indeplinesc urmatoarele functii:
a. In primul rand este instrumentul principal al politicilor active pe piata muncii referitoare la:
identificarea nevoilor de calificare;
adaptarea continua a calificarilor la nevoile pietei;
flexibilizarea ocuparii pietei muncii;
combaterea somajului, in special a celui de lunga durata;
crearea unor conditii mai bune pentru tinerii nou intrati pe piata muncii;
sporirea sanselor de ocupare a grupurilor defavorizate pe piata muncii.
b. In al doilea rand, calitatea fortei de munca obtinuta in urma procesului de formare initiala si continua este factor de prima marime a unei cresteri economice sanatoase, eficiente, capabile sa stimuleze si sa sustina crearea de noi locuri de munca, sa asigure totodata o securitate mai mare venitului din munca si o repartitie mai echitabila.
c. In al treilea rand, contribuie la cresterea competitivitatii cu deosebire prin multiplicarea si diversificarea posibilitatilor de asimilare-capitalizare si difuzare a noilor tehnologii, inclusiv in domeniul invatarii.
Cu toate valentele sale, formarea profesionala, nu poate singura sa dea raspuns si sa solutioneze pachetul de probleme cu care economiile si societatile contemporane se confrunta. Este numai una dintre axele principale de referinta in jurul careia se pot construi politici coerente de crestere si dezvoltare, pot fi depasite unele dintre constrangerile mediului social-economic, articulate si valorizate dimensiunile economice si cele sociale, cele nationale , regionale si comunitare etc. Pe acest fond general, subliniem ca nu pot fi transplantate neconditionat modele si sisteme de formare, de educatie de la scara UE la tara, dar ele sunt benefice pentru tarile asociate, printre care se afla si Romania[1].
Formarea profesionala in Franta
Aceasta activitate a insotit de peste 40 de ani schimbarile economice si sociale, atat in perioade de criza, cat si in perioade de progres. Principalul formator de adulti din Franta este Asociatia Nationala a Formarii Profesionale a Adultilor (AFPA), unica pentru diversitatea prestatiilor asigurate in ce priveste domeniile de formare, structura beneficiarilor de servicii, campul vast de parteneri angajati in pregatire.
Partenerii sociali implicati direct in viata economica a tarii sunt considerati cei mai in masura sa aprecieze necesitatile in resursele umane ale economiei "de maine" si sa indice conditiile sociale tehnice si pedagogice favorabile. Schimburile de vederi cu reprezentantii calificati ai organizatiilor profesionale ale patronilor si salariatilor, asigura pentru AFPA informatii pretioase pentru definirea orientarilor sale si pentru a lua, in legatura cu reteaua regionala, decizii pertinente in materie de dezvoltare si evolutie a ofertei de pregatire.
Activitatea asociatiei, in special in ce priveste estimarea evolutiei pe termen mediu a necesitatilor de pregatire, necesita o activitate de studiu prealabil in scopul de a intelege in mod diferentiat aceste necesitati pe sectoare economice.
Este indispensabil ca pentru fiecare din aceste sectoare sa existe un dosar tehnic, adus la zi cu regularitate, privind: evolutia tehnologiei, a tehnicilor de productie, a organizarii muncii, asupra situatiei de pe piata muncii, a cererii si ofertei de forta de munca etc. Dinamica sociala si industriala solicita o adaptare continua a pregatirii profesionale la realitatile muncii.
Dezvoltarea pregatirii continue solicita elaborarea de strategii specifice, raspunzand obiectivelor si contextelor diferite. Dupa experienta franceza, ideal este ca o buna pregatire trebuie sa ofere tuturor solicitantilor posibilitatea de a poseda competentele ce le sunt solicitate si ca ele vor fi recunoscute pe piata muncii. Programele de pregatire trebuie sa fie astfel concepute, incat elementele sa fie identificate cu usurinta. Acesta se considera a fi primul obiectiv al pregatirii modulare. Pentru a evita ca elaborarea mai mult sau mai putin empirica a produselor pedagogice sa nu duca la cererea de programe costisitoare si paralele, trebuie ca atat conceptia cat si structura pregatirii sa urmeze o metodologic pe cat posibil riguroasa, pentru ca definirea si organizarea continutului formarii sa fie asigurate de o maniera economica si rationala.
In aceasta perspectiva, modularizarea pregatirii consta in a defini si dezvolta module de pregatire ale caror obiective sa raspunda exigentelor muncii intr-un camp profesional dat si ca se pot combina astfel incat sa poata constitui programe de formare. Aceasta idee are la baza urmatoarele considerente:
a) Unitatea modulara trebuie sa fie autonoma si sa constituie o formatie completa, corespunzand unei functii real exercitate in lumea muncii;
b) Modulul poate sa se articuleze la alte module din aceeasi familie profesionala sau alta. Se ofera astfel posibilitatea stagiarilor sa li se dezvolte in mod progresiv campul de competenta pentru a usura adaptarea continutului la evolutia productiei si ocuparii. Astfel, stagiarii pot urma diferite itinerare care sa permita o formare profesionala recunoscuta, o perfectionare, o adaptare sau achizitionarea unor componente suplimentare. Aceste itinerare posibile sunt, dupa caz: un modul unic, un grup de module sau un curs recunoscut ;
c) Unitatile modulare trebuie sa faca obiectul unei evaluari, precum si a recunoasterii calificarii. O problema deosebit de importanta este aceea a celor care trebuie sa puna in aplicare noile orientari in ce priveste formarea, adica formatorii. in dispozitivul AFPA formatorul ramane, inainte de toate, specialistul in formare, care este sursa de informare cea mai importanta pentru stagiar. Pentru aceasta, formatorul trebuie sa aiba o solida formare tehnica si profesionala in meserie, precum si o practica corespunzatoare la nivel de intreprindere.
Viitorii formatori trebuie sa faca dovada competentei lor printr-un examen profesional organizat de organismele competente din cadrul Ministerului Muncii. in conceptia franceza, pentru formatori, pregatirea profesionala reprezinta o noua meserie. in acest sens s-au creat programe nationale de pregatire "initiala", pe o perioada de 18 luni, realizata prin AFPA. Aceste programe de pregatire, denumite "Pregatire modulara in alternanta si individuala pentru formatori", reprezinta o performanta in materie de pregatire. Dupa aceasta, pregatirea initiala poate sa fie completata pe toata durata carierei de formator prin stagii de perfectionare tehnica si pedagogica.
O ultima problema ce se doreste a fi relevata este importanta ce se acorda in Franta calitatii serviciilor si a produselor in domeniul formarii profesionale, care sunt in prezent recunoscute in toate domeniile. in acest sens, a fost instituita verificarea activitatii de formare profesionala prin care se urmareste sa se cunoasca daca aceasta este asigurata conform celor convenite, daca componentele corespund obiectivelor pedagogice si ce este cel mai important, daca pregatirea are eficienta reala, respectiv contribuie la reinsertia somerilor sau ia cresterea calificarii muncitorilor.
Formarea profesionala in Danemarca
In Danemarca, principalele caracteristici ale formarii profesionale constau in urmatoarele:
se adreseaza angajatilor si somerilor;
formarea profesionala este considerata proces continuu;
structura formarii profesionale consta in module ce se combina conform necesitatilor;
calificarile obtinute sunt recunoscute de partenerii sociali si acceptate pe piata muncii;
formarea profesionala se caracterizeaza printr-o colaborare tripartita;
Ministerul Muncii raspunde de fixarea obiectivelor formarii profesionale si de legislatia aferenta.
Administrarea formarii profesionale se asigura de catre Autoritatea Nationala a Pietei Muncii (A.N.P.M.) care raspunde si de Agentia Nationala a Fortei de Munca. Autoritatea Nationala a Pietei Muncii asigura adaptarea continutului si calitatii cursurilor de formare profesionala la nevoile actuale si viitoare ale pietei muncii.
Formarea profesionala comporta trei categorii principale: cursuri individuale; cursuri orientate catre intreprinderi; cursuri speciale pentru someri. Scopul cursurilor de formare profesionala este imbunatatirea posibilitatilor de a obtine un loc de munca sau de a obtine o calificare profesionala.
Exista diferite cursuri de initiere in viata profesionala pentru diferite grupe de participanti:
pentru tineri sub 30 de ani;
pentru someri in varsta de cel putin 30 de ani;
pentru imigranti (cu invatarea limbii daneze).
Pentru somerii adulti mai exista doua tipuri de cursuri: de formare profesionala continua de lunga durata; o formare profesionala conform cerintelor pietei muncii - durata 1 an. Toti cursantii beneficia/a de o alocatie. Muncitorii calificati si maistrii beneficiaza de o alocatie de curs la nivelul maximului ajutorului de somaj.
Formarea profesionala in Belgia
Formarea profesionala a somerilor in Belgia (stat federal) este de competenta a trei regiuni competente ale statului. Astfel, in Valonia formarea profesionala este coordonata de Oficiul Comunitar si regional de formare profesionala si ocupare (FOR.EM), in Flandra de Oficiul Flamand de ocupare si formare profesionala (VOAB), iar in Bruxelles de catre oficiile celor doua comunitati.
Formarea profesionala este organizata pe sectoare (primar, secundar, tertiar) si se face de catre centre profilate pe un numar de meserii si activitati (intre 1 si 35), in functie de solicitarile zonei si de posibilitatile centrului de formare profesionala. in toata Belgia, ce are o suprafata de 1/6 din suprafata Romaniei, functioneaza 52 de centre de pregatire, la un numar de 500.000 de someri.
Centrele de formare profesionala sunt finantate din fondurile comunitatilor regionale si provin din cotizatiile cuprinse intre 0,04 si 0,18% din fondul de salarii al fiecarui agent economie. Marimea cotizatiei se stabileste pe ramuri de activitate prin acorduri intre patronat-sindicate. Fondul de pregatire este administrat de o comisie paritara (patronat-sindicate).
Pregatirea in centre este destinata atat somerilor recomandati de catre oficiile de plasare, cat si salariatilor care doresc sa-si schimbe meseria, sa se perfectioneze in activitatea sau meseria pe care o desfasoara si este gratuita. Centrele dispun de o baza didactica moderna. Instructorii sunt recrutati dintre specialistii in domeniu, cu studii superioare, dar si cu studii medii si o buna experienta si pricepere.
La angajare ei se supun unor teste pe doua niveluri:
a) examenul de angajare-verificare tehnica de specialitate;
b) examenul periodic (la 2 ani), sustinut la nivel national in bransa, in urma caruia se confirma mentinerea pe functie.
Planurile si programele de instruire sunt elaborate in sistem modular, fiecare meserie avand mai multe module, unul de baza si celelalte de perfectionare. Durata unui modul este de 4-6 saptamani, iar durata totala ajunge la un an. Pregatirea somerilor si a salariatilor se poate face si in institutiile publice (scoli profesionale, licee tehnice ele), precum si in centrele de formare ale mestesugarilor. Datorita bunei pregatiri obtinute de cursanti si preocuparii pentru studiul pietei muncii din pai tea organismelor de plasare si formare, 60-70% din absolventi isi gasesc loc de munca la terminarea cursurilor. Centrele de formare colaboreaza in acest sens cu agentii economici pe baza de contract de pregatire, dai pregatesc si cursanti fara contract.
Formarea profesionala in Suedia
Pentru activitatile legate de piata muncii se aloca 20-30% din resursele publice. Scopurile urmarite sunt: facilitarea gasirii unui loc de munca de catre someri, sprijinirea in dobandirea unei noi meserii (profesii) etc. Beneficiarii acestor activitati sunt imigrantii, persoanele care revin pe piata muncii dupa o absenta fortata sau voluntara, somerii proveniti din restrangerea de activitate, persoanele obligate sa-si schimbe activitatea din motive de sanatate.
Din 1986 centrele de formare profesionala au fost incluse intr-un organism autonom, Agentia Nationala de Pregatire a Fortei de Munca, ce cuprinde un Consiliu National de Administratie cu 23 de agentii regionale.
Pana in ianuarie 1992, Consiliul National de Administratie includea organizatii sindicale si patronale. Actualmente, Consiliul include reprezentanti ai autoritatilor pietei muncii si ai autoritatilor educationale. In plus, doua locuri sunt repartizate unor persoane cu mare experienta manageriala.
Agentiile regionale raspund de supravegherea si implementarea activitatilor de formare profesionala in teritoriu, precum si de rezultatele activitatii de formare profesionala, inclusiv cele financiare. Agentiile regionale sunt conduse de cate un consiliu de administratie, asemanator celui national.
