Tehnologia de cultivare a florii-soarelui

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A FLORII-SOARELUI

1. ROTATIA

Premergatoarele favorabile pentru floarea-soarelui sunt culturile cu recoltare timpurie (cerealele paioase de toamna si, in primul rand, graul de toamna), precum si unele culturi recoltate toamna, cum este porumbul (cu conditia sa nu se foloseasca la porumb mai mult de 1,5 kg Atrazin/ha si sa se faca tratamente contra ratisoarei); rezultate bune se obtin si dupa mazare.

Sunt contraindicate ca premergatoare pentru floarea-soarelui culturile cu boli comune si, in special, cele care contribuie la propagarea putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) dintre care soia, fasolea si rapita, care ocupa suprafete mari in zonele de cultura a florii-soarelui (V. Barnauare, 1991). Totodata, trebuie evitate ca premergatoare canepa si tutunul (din cauza atacului de lupoaie), in cazul atacurilor puternice de putregai cenusiu, cartoful si inul sunt, de asemenea, culturi ce nu pot preceda culturile de floarea-soarelui.

Sensibilitatea ridicata a florii-soarelui la diferite boli care sunt greu de combatut pe cale chimica, manifesta prin pierderi mari de recolta, cere luarea unor masuri drastice pentru reducerea frecventei si intensitatii atacului. Prevenirea eficienta a bolilor se face prin evitarea cultivarii florii-soarelui pe acelasi loc un numar cat mai mare de ani, interval de timp in care se produce o epuizare a formelor de rezistenta a patogenului in sol (CR. Hera si colab., 1989).

Ca urmare, cultivarea repetata pe acelasi teren este exclusa, datorita, in primul rand, atacului de boli (patarea bruna si frangerea tulpinilor, mana, putregaiul alb, putregaiul cenusiu), dar si din cauza atacului de lupoaie (Orobanche sp.) si de daunatori (ratisoara porumbului). Floarea-soarelui poate reveni pe acelasi teren dupa minimum 6 ani (8 ani in conditiile de irigare si pe loturile semincere).

Dupa floarea-soarelui se cultiva, cu rezultate bune, toate culturile neafectate de boli comune; se pot obtine productii mari si la graul cultivat dupa floarea-soarelui, cu conditia recoltarii florii-soarelui pana la 15 septembrie, tocarii si incorporarii adanci a resturilor vegetale si aplicarii unor doze ceva mai mari de ingrasaminte cu azot.

FERTILIZAREA

Cu fiecare tona de seminte, floarea-soarelui extrage din sol 18-35 kg azot, 2,9 - 7,0 kg fosfor, 3,8 - 16,5 kg potasiu, 1,1 kg calciu, 1,8 - 2,3 kg magneziu. Produsele secundare (calatidii, tulpini, frunze) contin, de asemenea, cantitati apreciabile de elemente minerale, indeosebi potasiu (1,5%), calciu (1,10%), azot (1,3%), magneziu (0,58%), sodiu (CR. Hera si colab., 1998).

Consumurile sunt mai mici decat cele mentionate in literatura mai veche, justificat de raportul imbunatatit intre masa totala si productia de samanta (indicele de recolta a crescut de la 0,16 - 0,25 la 0,33 - 0,40) (V. Barnaure, 1991).

Absorbtia elementelor nutritive este rapida la floarea-soarelui, in legatura cu ritmul de producere a substantei uscate in timpul primelor stadii de dezvoltare Concentratia in elemente nutritive este, de aceea, foarte ridicata in plantele tinere si descreste spre maturitate. Gachon (1972) a aratat ca 66% din N, P, si Ca, 75% din K si 90% din Mg sunt absorbite intr-un interval de 2 luni, si anume de la aparitia butonului floral si pana la inflorire.

O particularitate a plantei de floarea-soarelui este de a putea compensa carentele de elemente nutritive din fazele initiale de crestere; daca, de exemplu floarea-soarelui nu este bine aprovizionata in perioada formarii primordiilor florale (3 - 5 saptamani), se formeaza putine flori si productia ramane mica, chiar daca, ulterior, conditiile de vegetatie sunt mai bune.

Pentru floarea-soarelui, atat deficitul cat si excesul de azot, in special in fazele timpurii, au repercursiuni negative asupra proceselor de crestere si dezvoltare si, implicit, asupra productiei de seminte si a continutului de ulei. Pe masura ce avanseaza in vegetatie, plantele subnutrite cu azot au frunzele imbatranite, de culoare galbena, iar la recoltare au calatidii mici si cu multe seminte seci.

Bine inradacinata, planta de floarea-soarelui este capabila de a absorbi azotul levigat in straturile mai profunde ale solului. Din acest motiv, adesea se constata ca floarea-soarelui valorifica putin eficient azotul din ingrasaminte.

In timpul infloritului, floarea-soarelui poate absorbi cel putin 3 - 4 kg azot/ha/zi; absorbtia tardiva de azot nu corecteaza efectele insuficientei azotului in fazele precoce.

Pe toate tipurile de sol, excesul de azot provoaca scaderea accentuata a continutului de ulei, iar pe solurile brune podzolite diminueaza cu 14-28 % productia de seminte. In toate fazele de vegetatie, excesul de azot provoaca cresterea luxurianta si prelungirea vegetatiei plantelor in detrimentul productiei de seminte si al continutului in ulei si, desigur, al rezistentei la atacul de boli si la seceta.

La evitarea excesului de azot (pe toata suprafata sau in vetre) contribuie: folosirea in primavara de ingrasaminte chimice complexe sau nitrocalcar; fractionarea cantitatilor de azot: o parte se administreaza la pregatirea patului germinativ si restul in timpul vegetatiei.

Cantitatile de azot ce trebuie aplicate la floarea-soarelui se stabilesc, in primul rand, in functie de productiile planificate si de indicele de azot al solului (CR. Hera si Z. Borlan, 1989).

Dozele astfel stabilite se maresc cu 10 kg/ha dupa premergatoare ca porumb, cartof de toamna, sfecla; se maresc cu 10 kg.ha daca solul are in primavara apa la nivelul capacitatii de camp; se micsoreaza cu 0,75 - 1,5 kg pentru fiecare tona de gunoi administrat la planta premergatoare sau direct la cultura de floarea - soarelui si cu circa 10 kg daca la semanat este seceta relativa (mai putin de 80 m³/ ha apa, sub capacitatea de camp).

Azotul administrat o jumatate la pregatirea patului germinativ (sau concomitent cu semanatul), sub forma de azot de amoniu, ingrasaminte lichide sau ingrasaminte complexe; cealalta jumatate, concomitent cu prasila I-a sau, sub forma nitrica, la prasila I-a si a II-a
(P.J. Hocking si colab., 1982).

Fosforul influenteaza puternic procentul de ulei, iar in anumite conditii determina si o sporire a productiei de seminte, chiar mai accentuata decat azotul. Floarea-soarelui nu se poate cultiva in nici un caz fara fertilizare cu fosfor, desi este citata de numerosi autori ca avand o capacitate mare de folosire a fosfatilor din sol; acest lucru nu este valabil pentru fazele initiale de crestere. Pe de alta parte, in tara noastra regimul precipitatiilor si temperatura (in cultura neirigata) din perioada de inflorire si fructificare nu permit o valorificare superioara a rezervelor de fosfor din sol (Plesnicar M.si colab., 1992).

Absorbtia fosforului urmeaza un ritm apropiat de cel al azotului si depinde mai mult de explorare a solului de catre radacinile florii-soarelui.

Pentru floarea-soarelui cele mai indicate ingrasaminte cu fosfor sunt cele complexe. Dintre ingrasamintele simple se va folosi, cu mai bune rezultate, superfosfatul concentrat pe soluri usor acide si superfosfatul simplu pe soluri neutre si alcaline (V. Barnaure, 1991).

Epoca de asministrare este vara sau toamna, inainte de aratura de baza, cu incorporare sub brazda. O parte din fosfor (circa 1/3 din doza) se poate aplica pe rand, odata cu semanatul, cel mai bine sub forma de ingrasaminte NPK (K. Annadurai si colab., 1994). Acest mod de administrare favorizeaza o buna inradacinare si crestere initiala a plantei, conferindu-i rezistenta la seceta si facand posibile economii la cantitatea de fosfor, de 15-20%.

Potasiul. Floarea-soarelui absoarbe mult potasiu, pe care il restituie in proportie de 90%, prin resturile vegetale ramase dupa recoltare.

Potasiul are influente pozitive prin utilizarea mai buna a apei de catre floarea-soarelui, sporirea rezistentei la frangere, la atacul diferitelor boli. La insuficienta potasiului, plantele de floarea-soarelui raman mai mici si capata aspect de tufa (cu internodii scurt si frunze dese). Suprafata foliara se reduce drastic la carenta de potasiu (Toncea I. si colab., 1985).

Cu solurile cu mai putin de 15 mg K₂O/100 g sol) (soluri brune, soluri, podzolite si podzolice) trebuie folosite 60 - 80 kg potasiu/ha. In cultura irigata, potasiul trebuie folosit in toate conditiile.

Ca ingrasaminte cu potasiu, produse industrial, se recomanda sarea potasica, administrata toamna (sub aratura), ingrasaminte complexe de tip NPK (inainte sau concomitent cu semanatul) (Voinescu A. si colab., 1984).

Gunoiul de grajd aduce sporuri de productie mai mari (700 - 800 kg/ha) pe soluri carbonate si pe cele podzolite. Se realizeaza o mai buna valorificare a gunoiului de grajd pe ansamblu rotatiilor, daca acesta se administreaza la planta premergatoare (porumb, sfecla, cartof - in conditii de irigare) (V. Barnaure, 1991). Floarea-soarelui valorifica superior efectul remanent al gunoiului de grajd.

Plantele de floarea-soarelui prezinta uneori, semne de suferinta specifice dezechilibrului de nutritie cu microelementele, mai frecventa fiind carenta de molibden (in primaverile racoroase, pe solurile acide) si cea de bor (in anii cu primaveri secetoase), carente care se combat prin incorporare, odata cu lucrarile solului, a 0,55 - 1,1 kg/ha molibdat de amoniu sau 0,7 - 1,5 kg/ha molibdat de sodiu (recomandarile I.C.C.P.T. Fundulea, 1990).

3. LUCARILE SOLULUI

Floarea-soarelui necesita un sol bine afanat, fara hardpan si structurat, care sa permita o rasarire rapida si uniforma, o inradacinare profunda si un control eficient al buruienilor. Aceasta este garantie a unei bune alimentari cu apa si elemente nutritive a plantelor si o mai buna rezistenta la cadere.

Cele mai frecvente consecinte ale unei pregatiri neglijente a solului pentru floarea-soarelui sunt: stagnarea semintei in sol, care nu reuseste sa strabata crusta compacta de la suprafata solului; tendinta pivotului radacinii de a se dezvolta superficial atunci cand intalneste o zona prea compacta; concurenta cu buruienile pana in stadiul de 5 perechi de frunze.

Lucrarea de dezmiristire se realizeaza cat mai devreme posibil dupa recoltarea premergatoarei si este urmata de aratura adanca, efectuata pe un sol scurs bine, evitand, pe cat posibil, patinarea care netezeste si compacteaza fundul brazdei. Adancimea araturii pentru floarea-soarelui trebuie sa fie de 22-25 cm; lucrarea mai adanca este necesara pe terenurile puternic imburuienate sau cu cantitati mai mari de resturi vegetale ramase pe teren si pe solurile compacte.

In zonele mai umeda si pe solurile mai grele, imbunatatirea regimului aerohidric al solului, prin scarificare la 60 cm, aduce sporuri de productie de pana la 20%
(M. Croitoru, 1991).

In primavara, pentru a obtine un pat germinativ cat mai aproape de aceste cerinte ideale, trebuie limitat numarul de treceri pe teren cu utilajele agricole la un minim care sa evite tasarea excesiva. In plus, trebuie sa nu se lucreze pe un sol insuficient scurs in adancime; in asemenea situatii, este de preferat, sa se intarzie cateva zile data semanatului. La umiditate ridicata, tasarea produsa de rotile tractorului determina deteriorarea insusirilor fizice ale solului, iar utilajul cu care se lucreaza nu realizeaza o maruntire a solului, ci o fragmentare in felii a acestuia, care ingreuieaza si intarzie pregatirea patului germinativ si favorizeaza pierdera umiditatii din sol.

Suprafetele lucrate bine inca din toamna si care la desprimavarare se prezinta fara resturi vegetale si nivelate se lucreaza cu combinatorul, iar cele arate in toamna, care prezinta denivelari si unele resturi vegetale incomplet incorporate, se lucreaza cu grapa cu discuri usoara in agregat cu grapa cu coliti si lama nivelatoare.

Calitatea patului germinativ este asigurata de reglarea corecta a agregatelor de lucru si de evitarea lucrarii cand solul este prea umed. Ultima lucrare de pregatire a patului germinativ se executa cu combinatorul, in ziua sau preziua semanatului, si nu mai devreme, pentru a nu favoriza imburuienarea terenului inaintea rasaririi culturii.

Pentru a realiza un pat germinativ corect trebuie folosite agregate complexe, cu scopul de a evita numarul de treceri prea mare (combinatoare). Prin ultimele lucrari sunt incorporate erbicidele si ingrasamintele.

Conservarea apei in sol constituie un obiectiv esential care trebuie avut in vedere la pregatirea patului germinativ. Pentru acesata, solul trebuie lucrat superficial, printr-un numar cat mai redus de lucrari; se va evita afanarea excesiva, intoarcerea si rascolirea energica a solului, prin care se favorizeaza pierderea apei prin evaporare intr-o perioada in care aceasta este accelerata de temperaturile in crestere si vanturile care bat cu intensitate (CR. Hera si colab., 1989).

4. SAMANTA SI SEMNATUL

Obtinerea de plante viguroase printr-o rasarire uniforma si rapida este determinata de folosirea la semanat a unui material semincer cu indici calitativi superiori: valoare biologica si culturala ridicata (puritate fizica minimum 98%, germinatie minimum 85%), integritate fizica, fara sparturi sau fisuri, lipsa bolilor. Samanta trebuie sa fie din anul precedent si sa apartina unor categorii biologice superioare, in cazul soiurilor, si sa fie din F₁, in cazul hibrizilor.

O atentie deosebita trebuie acordata folosirii de seminte mari si omogene; in cazul folosirii de seminte mici, pierderile de la semanat la rasarit pot ajunge la
25 - 40%, in anumite conditii, si nu se realizeaza o distributie uniforma a plantelor pe teren.

O lucrare efectuata de unii cultivatori de floarea-soarelui de la noi (si care se justifica adesea) este alegerea semintelor la masa. Prin aceasta operatiune sunt indepartate semintele mici, fisurate, decojite, atacate de boli (patate). Puritatea fizica creste pana la 100% si capacitata de germinatie peste 95%., asigurandu-se o rasarire rapida (exploziva), uniforma (fara goluri), lanuri mai putin atacate de boli si sporuri de productie. Semintele germinabile intacte dau germeni normali in proportie de 95%, cele fisurate - 85%, iar cele decojite si cu miez partial lipsa sub 75% (uneori sub 50%) (Zonia Ceresnyes si N. Pana, 1991)

Tratarea semintei de floarea-soarelui inainte de semanat, contra bolilor si daunatorilor este obligatorie. Se recomanda sa se efectueze tratamente contra manei (Plasmopara helianthi) cu metalaxil (Apron 34 SD, 4 kg/t de samanta) sau oxadixil (Wakil PTS, 2 kg/t de samanta), la hibrizii nerezistenti (Fundulea 206, Felix). Importiva putregaiului alb (Sclerotinia sclerotiorum) si a putregaiului cenusiu (Botrytis cinerea) se fac tratamente cu unul din produsele: proccimidon (Sumilex 450 PU, 1 kg/t de samanta), iprodione (Rovral 50 PU,
2,0 kg/t de samanta), vinclozolin + carbendazin (Konker SC, 1,25 l/t de samanta), mancozeb + tiofanat metil (Mancoben 60 PTS, 2 kg/t de samanta), tiofanat metil + tiuram (Tiramet 0 PTS, 2,5 kg/t de samanta).

Pentru controlul daunatorilor (Ratisoara porumbului - Tanymecus dilaticollis si viermelor sarma - Agriotes spp.) se recomanda tratamente cu carbofuran (Furadan 35 ST sau Carbodan 35 St sau Diafuran 35 ST, 28 l/t de samanta) efectuate centralizat, de specialisti, deoarece aceste produse sunt foarte toxice (Al. Barbulescu si colab, 1993).

Epoca de semanat. Semanatul culturii de floarea-soarelui incepe atunci cand in sol se realizeaza pragul minim de 7⁰C la adancimea de incorporare a semintei (si vremea este in curs de incalzire); sunt asigurate, astfel, conditiile favorabile pentru germinarea rapida si uniforma a semintelor si rasarirea plantelor (Chervet B. Vear F., 1990).

Calendaristic, momentul semanatului florii-soarelui este determinat de evolutia conditiilor climatice in primavara, perioada optima de semanat incepand dupa unele estimari, la circa 15 zile de la desprimavarare (GH. V. Roman si colab., 1992); in primaverile secetoase se recomanda semanatul la inceputul intervalului, iar in cele umede si reci se poate semana ceva mai tarziu.

Calendaristic semanatul se face, de regula intre 25 martie (zone cu desprimavarare mai timpurie) si 15 aprilie. Durata optima de semanat in fiecare an este de 5-6 zile. Intarzierea semanatului in a doua jumatate a lunii aprilie sau inceputul lunii mai determina scaderi importante de productie (Elena Sandu, Sandu I., 1994).

La semanatul prea timpuriu, multe seminte pier prin mucegaire, rasaritul se prelungeste si este esalonat, plantele sunt debile, atacurile de mana si putregai alb sunt mai pronuntate, productia de seminte scade si se diminueaza, de asemenea, procentul de ulei.

Intarzierea semanatului este rasarirea neuniforma a plantelor, datorita reducerii umiditatii din sol si de deplasarea fazei de inflorire in perioada de seceta din a doua jumatate a lunii iulie, ceea ce determina importante scaderi de productie. Trebuie subliniat ca in zona solului brun-roscat din Campia Romana, scaderi drastice de recolta s-au constatat doar la intarzierea semanatului pana in ultimile zile ale lunii aprilie.

Densitatea. In conditiile bune de vegetatie, la formele existente in prezent in cultura in Romania, productiile cele mai mari se obtin daca la recoltare exista 45.000 - 50.000 plante/ha in cultura neirigata si 50.000 - 60.000 plante/ha in cultura irigata. Valorile de densitate inferioare sunt recomandate pentru soiul Record, iar cele superioare pentru hibrizi cu talie mica si rezistenta buna la frangere si cadere. Ceilalti hibrizi de talie inalta reactioneaza bine la o densitate intermediara. Densitatile excesive duc la cadere si frangere (plantele mai inalte si mai subtiri), atac de boli (mai ales patarea bruna, dar si la putregai), la consumuri specifice mai mari de apa si elemente nutritive, la sporirea proportiei de seminte seci.

Foarte important este ca repartizarea semintelor pe rand la semanat sa fie uniforma, pentru asigurarea cresterii si dezvoltarii armonioase a tuturor plantelor.

La semanat se vor asigura densitati mai mari cu 10 - 15% (exprimate in seminte germinabile /m²) fata de densitatile de recoltare.

Cantitatea de samanta la hectar, corespunzatoare densitatilor optime, variaza obisnuit intre 4,0 si 5,5 kg/ha.

Densitatea intre randuri. In conditiile de cultura neirigata sau irigata prin aspersiune, este generalizat semanatul florii-soarelui la distanta de 70 cm intre randuri, prin care sunt asigurate posibilitatile de combatere a buruienilor prin prasile mecanice. In conditiile de irigare prin brazde se seamana la 80 cm distanta intre randuri. Trebuie retinut ca, intre diferite distante de semanat experimentate in conditiile de la noi (70 cm, 50 cm, 70 cm/25 cm), diferentele de productie nu sunt importante; ca atare, se seamana la 70 cm intre randuri - distanta care permite utilizarea sistemului de masini de la porumb. In climatul mai umed din vestul Europei culturile de floarea-soarelui sunt semanate la 60 cm intre randuri, distanta care asigura o mai buna distribuire pe teren a plantelor.

Adancimea de semanat este intre 5-7 cm; se poate semana la 4-5 cm adancime pe soluri mai grele, umede si numai daca nu se folosesc erbicide triazimice, care la adancimi mici de semanat vin in contact cu samanta in curs de germinare si provoaca pagube (efecte fitotoxice - cu atat mai mari, cu cat solul este mai usor).

Respectarea vitezei de semanat este, de asemenea, o conditie importanta; o viteza redusa (4,5 km/h) permite o repartitie optima a semintelor pe rand si uniformitatea adancimii, ceea ce va asigura o rasarire uniforma a plantelor.

5. LUCARILE DE INGRIJIRE

Floarea-soarelui este foarte sensibila la concurenta buruienilor pana la stadiul de 5 perechi de frunze. Intr-un interval de 30 - 40 zile, floarea-soarelui trebuie, deci sa fie protejata prin tratamente cu erbicide si prin prasile.

Erbicidarea. Alegerea erbicidelor si a asociatiilor de erbicidare depinde de buruienile prezente in parcela in care se cultiva floarea-soarelui cu ajutorul erbicidelor.

Prasitul are un rol dublu: de a completa actiunea erbicidelor (in numeroase cazuri erbicidele nu asigura distrugerea completa a buruienilor) si de a ameliora structura solului si a favoriza dezvoltarea tineri culturi. Prasitul culturii influenteaza hotarator cresterea plantelor si nivelul recoltei. Floarea-soarelui se praseste de 2-3 ori mecanic intre randuri si de 2-3 ori manual pe rand, la adancimea de 6 - 10 cm.

Prima prasila se face imediat ce randurile de floarea soarelui se disting bine si s-au format primele doua frunze adevarate. Mai intai se praseste mecanic si apoi se praseste manual. A doua prasila mecanica trebuie facuta la interval scurt (10 - 12 zile), imediat ce apar buruienile. La interval de circa 15 zile se face a treia prasila mecanica. Ultima prasila se efectueaza la inaltimea plantelor de 60 - 70 cm, intarzierea facand imposibila intrarea in lan cu cultivatorul, deoarece se lovesc plantele (planta este foarte sensibila la rupere).

Zona de protectie la prasire creste de la 8 - 10 cm la prima prasila, pana la 14 - 15 cm la ultima prasila (frunzele sunt rigide si se rup cu usurinta). Este indicat sa se foloseasca la primele lucrari discuri de protectie a randurilor, plantele fiind sensibile si la acoperire cu pamant. Viteza de lucru se stabileste astfel ca sa nu se arunce pamantul pe rand; de regula, viteza I la prima lucrare si vitezele a II-a si a III-a la urmatoarele.

Polenizarea suplimentara a florii-soarelui, prin instalarea de stupi de albine

(1,5 - 2 stupi/ha) inainte de inflorire, in vecinatatea culturilor, aduce sporuri de productie de 300 - 600 kg/ha (I. Carnu, Gh. V. Roman, Ana-Maria Roman, 1982).

Combaterea bolilor si daunatorilor Tratamentele, la avertizare, contra bolilor pot aduce sporuri substantiale de productie (plus 30 - 56%).

Putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) este o boala care poate aparea pe orice parte a plantei (se manifesta ca un putregai alb), in toate fazele de vegetatie. Pieirea plantelor si reducerea drastica a densitatii lanurilor pot duce la scaderi de productie foarte importante. Sensibilitatea maxima a plantei se inregistreaza la rasarire si la formarea calatidiului. Agentul patogen se conserva in sol sub forma de scleroti o durata mare de timp, de ordinul a 7 - 8 ani. Contaminarea se face la nivelul solului, umiditatea favorizand atacul (atacul timpuriu frecvent). In anii secetosi, atacul este mai putin amplu si daunator, in anii cu veri ploioase, pe solurile unde apare eeces de umiditate (asa cum este solul brun-roscat) este favorizat atacul tarziu, iar pierderile de plante pot depasi 30% (C. Gheorghies, GH. V. Roman, 1984).

Putregaiul cenusiu (Botrytis cinerea) este o ciuperca care se poate dezvolta pe majoritatea organelor plantei de floarea-soarelui, acoperind tesuturile scenescente cu o cuvertura cenusie (apare mai ales pe calatidiu, spre sfarsitul verii). Pagubele cele mai importante se observa cel mai bine dupa inflorit. Boala se propaga prin conidii in timpul vegetatiei si prin miceliu si scleroti de la un an la altul (C. Barbulescu si colab., 1993).

In cazul ambelor boli, tratamentele la samanta sunt eficiente. Daca predomina atacul pe calatidiu, se recomanda 2 tratamente, primul in intervalul de la diferentierea neta calatidiului, folosind unul din produsele: iprodione (Rovral 50 PU, 1 kg/ha), vincozolin (Ronilan 50 WP,
1 kg/ha), carbendazin (Bavistin 50 WP, 2 kg/ha); fusilazol (Punch 40 EC, 0,4 l/ha); iprodione
 + carbendazin (Calidan SC 2 l/ha).

Cultivarea hibrizilor Super, Select, Festiv, Felix, cu rezistenta la putregaiul alb, este o solutie pentru limitarea infestarii.

Phomopsis (Phomopsis helianthi) este o ciuperca care se conserva pe resturile de cultura infestate ramase la suprafata solului. Infestarea se face in primavara, si in situatia in care umiditatea persista, se poate ajunge la distrugerea tesuturilor tulpinii si caderea in masa a plantelor (reducerea productiei, deprecierea calitatii, pierderi mari la recoltare sau imposibilitatea recoltarii mecanizate).

Boala a aparut in 1981 in judetele din vestul Romaniei si s-a extins foarte repede, indeosebi in zonele mai umede, cu exces temporar de umiditate; pe solurile brun-roscat din Campia Romana, cu frecvente portiuni depresionare (crovuri) boala a fost semnalata pentru prima data in 1984 (C. Gheorghies, GH. V. Roman). Eficiente sunt masurile prevenite: distrugerea resturilor vegetale, cultivarea hibrizilor toleranti, Felix si Select, evitarea amplasarii culturilor de floarea-soarelui pe sole unde apare excesul de umiditate. In vegetatie se recomanda doua tratamente: primul in faza de 6 - 8 perechi de frunze, al doilea la diferentierea calatidiului, pana la aparitia florilor ligulate, folosind preparate pe baza de fusilazol, carbendazin, vinclozolin + carbendazim, iprodione + carbendazim (dupa recomandarile de la combaterea putregaiurilor), sau produse continand trifumizol (Trifmie 30 WP, 1 kg/ha), nuarimol (Trimidal 9 EC, 1 l/kg), bioxazol (Baycor 300 EC, 2 l/ha).

Mana florii-soarelui (Plasmopara helianthi) este o boala raspandita in toata tara si considerata, pana nu de mult, cea mai pagubitoare boala a florii-soarelui. In prezent, importanta ei s-a redus prin masurile preventive care se iau (extinderea cultivarii hibrizilor rezistenti - Festiv, Super, Select, respectarea rotatiei de 6 ani, tratarea semintelor inainte de semanat). Transmiterea bolii de la un an la altul se face prin resturile de plante ramase in sol, simptome de atac manifestandu-se inca de la inceputul vegetatiei. O mare atentie trebuie acordata distrugerii samulastrei de floarea-soarelui si a resturilor vegetale (Al. Barbulescu si colab., 1993).

Cei mai importanti sunt gargarita porumbului sau ratisoara (Tanymecus dilaticollis) si viermi sarma (Agriopis sp.), daunatori foarte pagubitori pe majoritatea terenurilor agricole de la noi. Atacul de ratisoara este mai puternic in sudul si estul tarii, dupa porumb si in primaverile calde si secetoase; viermii sarma creaza probleme pe terenurile cu incarcare mare de paioase, pe solurile mai grele si in primaverile umede si racoroase, cand rasarirea si dezvoltarea plantulelor se desfasoara mai lent. Sunt obligatorii tratamentele la samanta cu produse continand carbofuran. In anumite situatii, cand nu s-au efectuat aceste tratamente, dar si in unele primaveri, secetoase si calde, sau cand floarea-soarelui urmeaza dupa porumb, sunt necesare tratamente, in perioada rasaririi florii-soarelui, cu dimetoat + deltametrin (Dimecis 300, 3,5 l/ha), sau in lipsa acestuia, cu dimetot (Sinoratox 35 CE, 3,5 l/ha) in amestec cu deltamerin (Decis 2,5 EC, 0,25 l/ha).

Irigarea. Consumul de apa al florii-soarelui este asemanator cu cel al porumbului, dar planta utilizeaza mai bine rezervele de apa din sol la desprimavarare si precipitatiile din cursul vegetatiei.

Faza de sensibilitate maxima la seceta se situeaza intr-un interval de circa 40 zile (corespunzand cresterii plantelor sI infloritului calatidiului), din stadiul de buton floral (de
3 cm) la stadiul de sfarsit de inflorire. Insuficienta apei la inflorit diminueaza numarul de seminte pe calatidiu, iar seceta in faza de umplere a bobului a semintelor afecteaza MMB si continutul in ulei.

Pentru o productie de 3.500 kg/ha, nevoile plantei sunt de 420 mm apa, in medie. Pana la inflorire, un disponibil de apa de 160 mm in sol + precipitatii este suficient pentru a obtine un indice foliar nelimitat (2,5 - 3). In faza de maturitate, trebuie urmarit sa fie mentinut un foliaj in activitate cat mai indelungat, pentru care s-a calculat un necesar de 150 - 200 mm de apa disponibila (apa din sol + ploi + irigare).

Perioada in care apa de irigare determina sporuri de recolta este formarea calatidiului, inflorire si umplerea semintelor. In functie de zona si hibrid, necesarul de apa este de 40 - 60 m³/ha si zi, situat calendaristic in lunile iunie si iulie. La irigarea prin aspersiune, lipsa ploilor in aceasta perioada impune aplicarea a 2 - 3 udari cu norme de 400 - 800 m³/ha, la un timp de revenire de 7 - 14 zile, functie de textura solului (la irigarea prin aspersiune). La irigarea pe brazde, norma de udare este de 1.000 - 1.200 m³/ha la prima udare si 800 - 1.000 m³/ha la urmatoarele.

6. RECOLTAREA

Maturitatea poate fi considerata atinsa atunci cand 80 - 85 % din calatidii au culoarea bruna si bruna-galduie (numai 15 - 20 % sunt inca galbene), resturile de flori de pe calatidiu cad singure, florile de la baza si de la mijlocul tulpinii sunt uscate. O dezvoltare uniforma a culturii si o coacere cat mai omogena sunt conditii importante pentru recoltarea cu pierderi minime. In caz contrar, unele calatidii intra in supracoacere si pierderile de seminte prin scuturarea pot ajunge chiar la 1.000 kg/ha.

Perioada de recoltare se situeaza, in mod normal, in Romania (cu unele diferente in functie de zona si climat), intre ultima decada a lunii august si mijlocul lunii septembrie.
O recoltare prea tarzie diminueaza productia prin pierderile de boabe datorita scuturarii, bolilor, daunatorilor, pasarilor. Durata normala de recoltare mecanizata a unei sole cu floarea-soarelui este de 6 - 8 zile.

Recoltarea mecanizata a culturilor pentru cereale, prevazuta cu echipamentul special pentru recoltarea florii-soarelui si reglata corespunzator: turatia batatorului trebuie redusa la 450 - 700 rotatii/minut, pentru a nu decortica semintele si a nu creste continutul de impuritati; distanta batator-contrabatator va fi 25 - 30 mm la intrare si 12 - 18 mm la iesire; ventilarea bine reglata, pentru a elimia semintele seci si resturile de flori, dar fara a antrena semintele pline.

Recoltarea prea devreme a culturilor inseamna un continut ridicat de impuritati umede, pericolul deprecierii recoltei si cheltuieli mari de uscare. Din contra, un recoltat prea tarziu sporeste pierderile prin atacul pasarilor, caderea plantelor, decojirea semintelor la treierat, scuturarea, dezvoltarea bolilor.

Defolierea chimica este recomandata in cazul maturarii intarziate a florii-soarelui sau cand recolta este amenintata de atacul agentilor patogeni Botrytis sau Scerotinia. Se foloseste diquat (Reglone 20 LS, 3 10 l/ha), cand 50% din plante au calatidiile galbene cu inceput de brunificare si umiditatea semintelor a scazut la 30 - 35%; dupa 9 zile de la tratament, umiditatea semintelor scade la 15 - 17% si se poate recolta (N. Gumaniuc si colab., 1991).

Pe suprafete restranse si in anumite conditii speciale, se apeleaza la recoltarea manuala a culturilor de floarea-soarelui. Calatidiile sunt taiate cu secera, sunt puse la uscat si apoi sunt treierate cu combina, la stationare. Este important de subliniat ca se reduc mult pierderile prin scuturare, dar consumul mare de munca manuala limiteaza folosirea acestei metode de recoltare.

Floarea-soarelui este o planta cu mare capacitate de productie care depaseste 4.500 kg seminte/ha la hibrizii romanesti existenti in cultura. Productiile medii in tara noastra se situeaza in jur de 1.500 kg/ha. Multe unitati agricole cu experienta in cultivarea florii-soarelui obtin frecvent productii de seminte de peste 500 kg/ha. Pe plan mondial, productiile medii in tarile mari cultivatoare se situeaza intre 1.300 si 000 kg/ha.