|
|
|
Particularitasile tehnologice ale drupaceelor
1. Cultura prunului
Importanta. In economia pomicola mondiala prunele detin locul patru, dupa mere, citrice si piersici. Ele sunt utilizate in stare proaspata, uscata si industrializata (compot, dulceata, gem, magiun, tuica). Prunele proaspete contin 7-18%, zaharuri, circa 0,65% pectine, 0,7-17,6 mg% vitamina C, saruri de Ca, Mg, Na, Fe s.a.
Prunul se utilizeaza ca portaltoi pentru prun, cais, piersic si migdal, precum si ca specie de aliniament.
Incepand cu anul 1955, cand a fost efectuata lucrarea de zonare a pomiculturii, s-au intreprins numeroase actiuni, soldate cu rezultate pozitive, vizand intensivizarea si modernizarea culturii prunului, si anume: introducerea unor soiuri noi valoroase, ameliorarea unor soiuri autohtone (Vinete romanesti, Tuleu gras) prin selectie clonala, obtinera unor tipuri de portaltoi franc de prun de vigoare mai slaba (Voinesti B, Scoldus, Rosioare varatice), care permit intensivizarea plantatiilor, producerea materialului saditor liber de viroze, crearea de catre selectionatorii nostri a numeroase soiuri (Tuleu timpuriu, Superb, Tuleu dulce, Gras ameliorat, Albatros, Silvia, Centenar, Pescarus), infiintarea de plantatii mari comerciale, pe baza principiului concentrarii si specializarii productiei, imbunatatirea agrotehnicii in plantatiile tinere si pe rod, modernizarea unor plantatii clasice etc.
Cu toate aceste realizari (si altele) cultura prunului in tara noastra are, in buna parte, inca un caracter extensiv. In etapa ce urmeaza va fi promovata cultura intensiva a prunului, in ferme pomicole specializate, concomitent cu difuzarea mai larga a soiurilor valoroase de prun in gradinile populatiei.
Cerintele fata de caldura. Prunul este relativ exigent la caldura. Zona optima pentru cultura lui se gaseste intre izotermele de 8,5-10°C. Unele soiuri (Grase romanesti, Vinete romanesti) sau rezultate bune si la izotermele 8-8,5°C.
Prunul are o rezistenta la ger mai mare decat parul, dar inferioara marului. Mugurii florali rezista pana la -31°C sau -33°C, iar partea aeriana pana la -36°C, eventual -38°C.
Cerintele fata de apa. Masivele de prun se gasesc in zonele deluroase ale tarii noastre, cu peste 600 mm precipitatii anual. In ultima jumatate de secol, cultura prunului a fost extinsa insa mult si in campie (550 mm precipitatii anual), unde reuseste si fara irigare, daca celelalte verigi agrotehnice, inclusiv normarea productiei, sunt in optimum. Sub 500 mm precipitatii anual, prunul necesita irigare.
Cerintele fata de lumina. Desi nu este atat de exigent fata de lumina ca alte specii pomicole (nuc, cires, cais, piersic, par), prunul reuseste cel mai bine cand este plantat pe versanti bine insoriti. In conditii de luminozitate insuficienta se obtin fructe slab colorate, sarace in zaharuri, cu gust mediocru. Daca sunt plantati la distante prea mici, prunii isi inalta coroanele si se degarnisesc.
Cerintele fata de sol. Prunul se numara intre speciile pomicole cu cerintele cele mai mici fata de structura si textura solului. El gaseste conditii favorabile de crestere si fructificare pe versantii cu panta pana la 15 grade si pana la altitudinea de 500 m (Zarnesti-Arges). Are nevoie de o reactie a solului acida sau neutra (pH-ul optim 5,8-7,2, minim 5,4 maxim 8,3). Are toleranta mai mare decat marul si parul la variatia reactiei solului. Reuseste si pe soluri cu textura fina (continutul in argila de 30-55%), daca acestea au un regim hidric favorabil. Nu poate supravietui daqca volumul de sol negleizat explorat de sistemul radicular scade sub 0,3 m3/m3 (optim 0,8 m3/m3) (D. Teaci s.a. 1978).
Pe cernoziomul castaniu (la Marculesti-Ialomita) si cernoziomul degradat (Iasi), prunul gaseste conditii favorabile de crestere si fructificare; in conditii de irigare, el se comporta bine pe nisipurile (psamosolurile) din sudul Olteniei; rezista pana la 10% calcar activ in sol, apoi apare cloroza.
Sortimentul de soiuri la cultura prunului
Inca de la sfarsitul secolului trecut, la noi in tara au fost raspandite larg in productie unele soiuri straine (Agen, Anna Spath, Vinete de Italia, Renclod Althan, Peche), care se mentin si in sortimentul actual, alaturi de soiurile autohtone vechi in cultura (Vinete romanesti, Grase romanesti, Tuleu gras) sau recent create de amelioratorii nostri: Tuleu timpuriu, Tuleu dulce, Albatros, Centenar, Silvia, Gras ameliorat, Pescarus.
Caracteristici morfologice si de productie
Sistemul radicular. Prunii altoiti pe corcodus au masa principala a radacinilor amplasata la adancimea de 20-60 cm, iar raza sistemului radicular depaseste de 2-3 ori pe aceea a proiectiei coroanei. Circa 30% din radacinile subtiri (sub 4 mm) patrund si in stratul superficial al solului (10-20 cm). De aceea, solul din plantatiile de prun nu va fi afanat pe o adancime mai mare de 12-15 cm.
Vigoarea pomilor. Prunul creste repede in tinerete, dar pana la urma ramane un pom de talie mijlocie (5-7 m), cu diametrul coroanei de 4-6 m.
Infloritul. Prunul infloreste dupa cais si aproape concomitent cu majoritatea soiurilor de cires, visin si piersic. In cadrul speciei se deosebesc soiuri cu inflorire extratimpurie (Burbank), timpurie (Grase romanesti), mijlocie (Peche, Stanley) si tarzie (Tuleu gras, Renclod Althan, Agen, Anna Spath, Vinete de Italia si, indeosebi, Vinete romanesti).
Varsta intrarii pomilor pe rod. In plantatiile intensive, prunul incepe sa fructifice in anul al III-lea, dar prima productie economica se obtine in anul IV (la Stanley, Anna Spath, Iroquois, Hackman, Silvia, Centenar, Agen) sau chiar in anul V (Tuleu gras, Grase romanesti, Vinete romanesti, Vinete de Italia).
Longevitatea pomilor. Prunii altoiti pe corcodus traiesc in medie de 25 de ani (soiurile Agen, Renclod Althan) pana la 30-35 de ani (Grase romanesti, Vinete romanesti, Tuleu gras, Anna Spath). Exemplare izolate de prun pot atinge varsta de 40-45 ani, si in mod exceptional, chiar 60-70 de ani. In judetul Arges, pe terenurile cu exces de umiditate, s-au inregistrat cazuri de uscare prematura a prunilor din unele plantatii.
Perspective economice si ecologice
Prunul va fi cantonat, cu precadere, in regiunea subcarpatica meridionala si de vest, unde detine primul loc in cultura, pe platformele Strehaia, Cotmeana si Candesti, pe valea raului Vedea, care a devenit un veritabil 'bazin al prunului', precum si in numeroase parti din TRansilvania: bazinul Orastie-Geoagiu, dealurile Salajului, Platforma Somesana, Podisul Tarnavelor si unele centre din judetul Sibiu (Apold, Cisnadie). De asemenea, prunul se intalneste si in partea de est, cu deosebire in bazinele Targu Neamt, Piatra Neamt si Gura Humorului in centrele Falticeni, Radaseni si Dolhasca (jud. Suceava), Strunga si Raducaneni (jud. Iasi) s.a.
Soiurile de prun cu plasticitate ecologica ridicata (Tuleu gras, Renclod Althan, Anna Spath, Vinete romanesti, Stanley) cresc si fructifica foate bine atat in zona dealurilor mici si mijlocii, cat si in zona colinara si de campie. Soiul Agen, fiind exigent la caldura, nu reuseste in partile nordice ale tarii si nici la altitudini de peste 350-400 m. Soiul Vinete de Italia nu trebuie cultivat in campie (unde factorul apa este deficitar) si nici la altitudini de peste 350-400 m, unde nu gaseste caldura necesara. De asemenea, in nordul tarii si la altitudini mari (peste 400 m), fructele soiurilor Anna Spath si Tuleu gras raman deficitare calitativ.
Specificul infiintarii plantatiilor de prun
Prunul va fi plantat cu precadere in ferme specializate cu o suprafata de circa 250 ha amplasate in zona pomicola propriu-zisa. Intr-o ferma specializata pentru a se utiliza judicios forta de munca, sortimentul de soiuri trebuie astfel alcatuit incat sa se asigure o succesiune in coacerea fructelor de la soiurile extratimpurii pana la cele foarte tarzii.
Plantatiile intensive de prun se amplaseaza pe terenuri pretabile la mecanizare si eventual la irigare (in zone cu mai putin de 550 mm precipitatii anual). Terenul se fertilizeaza cu 40-60 t gunoi de grajd, 600-800 kg superfosfat si 250-300 kg sare potasica la ha, iar apoi se desfunda la adancimea de 45-50 cm cu subsolaj. In cazul terenurilor cu exces de umiditate, in anumite perioade, plantarea pomilor se face pe biloane.
Specificul intretinerii plantatiilor
Lucrarile solului. In livezile tinere, solul se mentine ca ogor lucrat sau ogor lucrat combinat cu culturi de acoperire (ingrasaminte verzi); intervalele dintre randuri pot fi cultivate cu leguminoase anuale, prasitoare de gradina sau bostanoase (pepeni, dovleci, dovlecei). Plantele intercalate trebuie sa primeasca, pe langa dozele de ingrasaminte ce se dau pomilor, si pe cele necesare pentru cresterea si fructificarea lor.
Aplicarea ingrasamintelor. Intrucat prunul se cultiva, in majoritatea cazurilor, pe terenuri in panta, sarace si este expus alternantei de rodire, pentru prevenirea aparitiei acestui fenomen si obtinerea unor productii mari, cat mai constante de la un an la altul, trebuie sa se acorde o atentie deosebita intregului complex agrotehnic, deci si aplicarii ingrasamintelor. S-a calculat ca de pe 1 ha de prun cu 200 pomi (sistem clasic), la o recolta de 15 t fructe, se extrag anual din sol aproximativ 36 kg N, 11 kg P2O5, 50 kg K2O si 33 kg CaO.
Irigarea. In zonele de stepa, cu mai putin de 550 mm precipitatii anual, precum si in regiunile moderat umede (550-650 mm anual), dar cu perioade de seceta in iulie-septembrie) plantatiile de prun trebuie irigate. Perioadele critice in aprovizionarea prunului cu apa sunt: dupa inflorit, in subfaza de intarire a samburilor si la intrarea fructelor in parga. Daca primavara este secetoasa, se recomanda o udare cu 10-14 zile inainte de inflorit. In august-septembrie mai sunt necesare inca 1-2 udari (mai ales la soiurile cu coacere tarzie). La o udare se dau 300-350 metri cubi de apa la ha in plantatiile tinere si 500-550 metri cubi in plantatiile pe rod.
Formarea coroanei. Pentru prun sunt indicate urmatoarele sisteme de coroana: vasul intarziat aplatizat, palmeta regulata cu brate oblice, gardul fara forma si drapel Marchand.
Normarea productiei de fructe. La prun, in cele mai multe cazuri, normarea productiei se poate realiza numai prin taieri anuale de fructificare, mai ales la soiurile care au insusirea de autoreglare a productiei (Stanley, Vinete de Italia, Silvia). Raritul chimic, la noi in tara, nu a depasit inca faza experimentala. La soiul de prun Agen, rezultate forate bune s-au obtinut prin rarirea chimica a florilor cu Ethrel 120 p.p.m., aplicat la caderea petalelor.
2. Cultura caisului
Importanta: Noile descoperiri arheologice de la Shekavit si Kyarni (Armenia) confirma existenta in cultura a caisului din cele mai vechi timpuri. Caisul se cultiva pentru fructele sale bogate in zaharuri (5,5-18,7%), acizi (0,1-2,2%), vitamina C (15-20 mg%), vitamina A, substante pectice si proteice, saruri de Ca, K, P, Na, Fe, tanin si riboflavina. Din fructe se prepara dulceata, gemuri, peltea, sucuri, caisata, lichioruri etc.
Caisul este o specie precoce, productiva si cu o mare plasticitate ecologica.
In tara noastra, caisul are o pondere mare in judetele: Constanta, Giurgiu, Tulcea, Bihor si Timis. La recensamantul pomilor din anul 1979 existau in cultura 3361 mii caisi, din care 82% erau plantati in masiv (7164 ha).
Specificul intretinerii plantatiilor
Conducerea coroanei. Caisul se dirijeaza sub forma de va intarziat, vas ameliorat aplatizat, palmeta libera si palmeta regulata cu brate oblice.
Coroanele de tip 'vas' se proiecteaza primavara, prin scurtarea verigilor la inaltimea de 100 cm de sol si suprimarea ramurilor anticipate. In timpul vegetatiei se aleg trei lastari (cand au 10-15 cm) la unghiuri de divergenta de 120 grade pentru formarea a doua sarpante si prelungirea axului, iar toti ceilalti se suprima. Primul lastar se alege la inaltimea de 60 cm de la sol, al doilea la 90 cm, iar cel de al treilea la 95-98 cm. In luna iunie, lastarul de prelungire se ciupeste pentru emiterea de anticipati, din care se va alege unul pentru cea de-a treia sarpanta iar ceilalti se ciupesc repetat la 4-5 frunze. Daca lastarii-sarpante 1 si 2 cresc vigurosi se ciupesc si ei la 50-60 cm (la acelasi nivel), pentru echilibrare si proiectarea primei subsarpante.
Taierile la cais. Taierile de intretinere constau in scurtarea semischeletului viguros care depaseste cadrul proiectat sau tinde sa indeseasca coroana, suprimarea ramurilor care concureaza prelungirile sarpantelor si subsarpantelor, eliminarea semischeletului subtire si degarnisit si a ramurilor uscate, datorita atacului produs de monilioza.
3. Cultura piersicului
Importanta. Sub raportul valorii economice, piersicul detine pe plan mondial locul al doilea (dupa mar) intre speciile pomicole cu frunze cazatoare. Avand vigoare redusa, el se preteaza foarte bine pentru sistemele moderne de cultura (intensiv, superintensiv). IN ceea ce priveste rentabilitatea, cultura piersicului ocupa unul din primele locuri in pomicultura.
Piersicile contin 5-13% zaharuri, 0,3-1,4% acizi, 0,2-0,7% substante pectice, 3-21 mg% vitamina C, 0,6-1 mg% vitamina A, vitaminele B1 si B2, precum si saruri minerale (de Fe, Ca, I s.a.). Din ele se prepara compoturi, dulceturi, gemuri, sucuri si alte produse alimentare.
Originea si aria de raspandire a piersicului. Piersicul este originar din China. In prezent, el se cultiva in toate continentele, intre 50 grade latitudine nordica si 35-49 grade latitudine sudica, insotind aproape pretutindeni cultura vitei de vie.
In tara noastra, se cultiva peste 5,9 milioane piersici, suprafata plantatiilor in masiv fiind de circa 11.000 ha. In perioada 1976-1980 productia medie anuala de piersici a tarii noastre a fost de circa 54.000 t, cu un maxim de 73.200 t in anul 1978. Pe primul loc in productia noastra de piersici se situeaza judetul Constanta, urmat de judetele Bihor, Dolj, Timis, de zona Municipiului Bucuresti, de judetul Satu-Mare etc. Cultura piersicului este practic absenta in partea de est si nord-est a Transilvaniei si in nordul Moldovei, unde clima este prea rece pentru aceasta specie.
Sortimentul de soiuri
In tara noastra, ca de altfel si pe plan mondial, se cultiva trei grupe de soiuri de piersic:
a) soiuri de piersic propriu-zise, utilizate in principal pentru consum in stare proaspata;
b) soiuri de pavii pentru industrializare (compoturi);
c) soiuri de nectarine (piersici cu pielita golasa).
Cele mai raspandite sunt soiurile propriu-zise de piersic, dar se constata o tendinta pentru extinderea paviilor si nectarinelor, in vederea diversificarii sortimentului.
Specificul infiintarii plantatiilor
Tipuri de plantatii. Cultura piersicului se promoveaza cu precadere in ferme pomicole specializate, de tip industrial, cu suprafete de 150-200 ha. In anumite situatii se recurge si la plantarea piersicului pe suprafete mai mici (dar nu sub 50-60 ha), in ferme mixte, care include 2-3 specii pomicole (piersic si cais; piersic, cires si visin; piersic si migdal); in toate aceste cazuri, cultura piersicului trebuie sa fie preponderenta, datorita rentabilitatii ei. Se mai practica, dar pe suprafete restranse, si cultura asociata a piersicului cu alte specii pomicole (nuc, cires, migdal), cu scopul de a utiliza mai economic terenul in primii 8-10 ani de la infiintarea plantatiei si de a recupera investitiile intr-un termen mai scurt.
Specificul intretinerii plantatiilor
Intretinerea si lucrarea solului. In plantatiile de piersic (tinere si pe rod) cele mai bune rezultate le da ogorul lucrat, care poate fi intretinut si pe cale chimica, cu Simazin 50%, in doza de 5-6 kg substanta bruta la ha, Gramoxone, 3-5 l la ha in 400-500 l apa (postemergent), Caragard, 6 kg/ha (preemergent) si alte erbicide.
Irigarea. Intrucat plantatiile de piersic sunt amplasate in zone de silvostepa si stepa cu mai putin de 550 mm precipitatii anual, ele necesita irigatie. Irigarea aduce un spor de productie de minimum 30-47%. In conditiile de stepa uscata din Dobrogea sunt necesare 4-5 udari in cursul vegetatiei, cu cate 600-800 metri cubi apa la ha, plus o udare de aprovizionare.
Taierile de fructificare. Sunt necesare inca din anul al doilea de la plantarea piersicului, deoarece pomii diferentiaza muguri de rod in exces inca din primul an. In decursul timpului au fost elaborate si introduse in productie mai multe metode de taiere a piersicilor pe rod, din care doua sunt mai importante: metoda clasica si metoda moderna. Ele se deosebesc, in principal, dupa felul cum se trateaza ramura mixta, care este principala ramura de rod a piersicului.
4. Cultura ciresului
Importanta. Insusirile nutritive, tehnologice si comerciale ale fructelor situeaza ciresul intre principalele specii pomicole, mult apreciate din punct de vedere economic. Fructele se folosesc la consum in stare proaspata si la prepararea compoturilor, dulceturilor, gemurilor, sucurilor, siropurilor, jeleurilor, a produselor deshidratate si congelate.
Arie de raspandire. In tara noastra, in anul 1979 s-a cultivat o suprafata de 7439 ha de cires. Numarul total de ciresi in anul 1979 a fost de 3 920 000 bucati. Bazinele de cultura cele mai importante din tara noastra sunt: Caransebes, Iasi, Leordeni-Arges, Ramnicu-Sarat, Dej. Dintre centrele specializate in cultura ciresului enumeram: Ciresoaia (langa Dej), Cisnadie-Cisnadioara (langa Sibiu), Cosoveni (langa Craiova), Bistrita-Nasaud, Lovrin - Sannicolaul-Mare (jud. Timis), Greci (langa Macin, jud. Tulcea), Cotnari, Harlau, Raducaneni (jud. Iasi) etc.
Principalele soiuri de cires cultivate in tara noastra
Actualul sortiment de cires cuprinde, alaturi de soiurile traditionale, un numar insemnat de soiuri noi si pastreaza un raport corespunzator intre cele cu maturitate timpurie (18%), mijlocie (62%) si tarzie (20%).
In zona dealurilor din nord-estul Transilvaniei se recomanda a fi cultivate soiurile: Bigarreau Moreau, Timpurii de Bistrita, Rosii de Bistrita, Jubileu 30, Van, Germersdorf, Rubin, Pietrose de Cotnari, Hedelfinger, Uriase de Bistrita si Negre de Bistrita (I. Ivan, 1979).
In zona dealurilor de sud-vest (Caransebes) se recomanda soiurile: Victor, Van, Emperor, Francis, Pietroase de Cotnari, Ulster, Mona, Pietroase negre Piltz, Sam.
In zona subcarpatica meridionala se recomanda soiurile: Precox dacicum, President Riviere, Bigarreau Moreau, Rosii de Bistrita, Negre de Bistrita, Stella, Sam, Boambe de Cotnari si Hedelfinger (T. Gozob, 1978).
Specificul infiintarii plantatiilor de cires
Ciresul nu se planteaza dupa el insusi, datorita fenomenului de 'oboseala a solului' dar reuseste dupa pomaceae sau dupa 5 ani de la defrisarea unor plantatii de cais si prun (S. Troeme si R. Gros, 1964). Terenul destinat infiintarii unei livezi de cires se fertilizeaza cu 50-60 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha P2O5, 400-500 kg/ha K2O, doze ce se diferentiaza conform cartarii agrochimice din zona de cultura.
Epoca corespunzatoare de plantare este toamna, folosind ca material saditor, de preferinta pomi de un an, care suporta mai usor transplantatul tinand cont de faptul ca fata de celelalte specii ciresul se prinde mai greu la plantare. Aproape toate soiurile de cires sunt autosterile incat prezenta polenizatorilor este obligatorie, plantandu-se cate 5-6 randuri din soiul de baza si 1-2 randuri cu soiul polenizator.
5. Cultura visinului
Importanta culturii. Fructele de visin sunt extrem de cautate, in cantitati nelimitate, pentru valoarea lor nutritiva, fiind folosite la consum in stare proaspata, precum si in industria alimentara, la prepararea compoturilor, gemurilor, dulceturilor, visinatelor si altor produse (fructe inghetate, uscate, siropuri, jeleuri etc.). Visinile au insusiri terapeutice valoroase, care contribuie la intarzierea proceselor de imbatranire (prin imbunatatirea digestiei si a compozitiei chimice a sangelui) si a urinei (prin marirea alcalinitatii). Se pot folosi la prepararea mancarurilor dietetice si la vindecarea bolilor renale, hepatice, cardiovasculare, la atenuarea anemiei, a starilor de stress psihic etc. Toate organele plantei (frunze, fructe, flori) avand insusiri antiseptice, sunt folosite in medicina populara si in conservarea produselor alimentare casnice (Stoicikov, 1962).
In tara noastra, conform recensamantului efectuat in anul 1979 se cultivau 6320000 visini (4,2% din numarul total de pomi). Visinul avand o plasticitate ecologica ridicata este raspandit in toata tara, atat in zona colinara si deluroasa, cat si in campie de la altitudinea de 80 m (Campia Romana) pana la 500-650 m (uneori pana la 1000 m). Cultura visinului este bine reprezentata in jud. Giurgiu, in toate judetele din Moldova, precum si in judetele Cluj, Mures, Arad, Arges, Buzau, Valcea, Iasi si Dolj.
Principalele soiuri de visin
Visinul in tara noastra este reprezentat prin numeroase populatii autohtone foarte valoroase (Stefan, Cvasnii, 1974). Cateva biotipuri selectionate din cadrul acestor populatii au servit la infiintarea in 1975 a primelor plantatii superintensive de visin autohton pe radacini proprii la S.D.E. (Cireasa, 1978).
Specificul infiintarii plantatiilor
Intrucat visinul reuseste aproape in toata tara noastra, se va extinde cultura in sistem intensiv (visinul altoit) si sistem superintensiv (visinul autohton pe radacini proprii provenit din drajoni) in apropierea centrelor din industrializare a fructelor. Plantatiile se vor amplasa pe terenuri fertile, profunde si permeabile, plane sau cu o panta de 3-5%, mecanizabile. Vor fi evitate zonele in care se manifesta frecvent temperaturi scazute in fenofaza infloritului, precum si vaile inguste, in care stagneaza aerul rece. Pe versanti visinul poate ocupa treimea mijlocie si superioara, cu expozitii diferite, cu bun drenaj aerian.
Intr-o parcela se amplaseaa 3-4 soiuri de visin, alternand cate 2-3 randuri de fiecare soi, astfel incat de la soiul de polenizat si pana la polenizator sa nu fie o distanta mai mare de 20-25 m. Se recomanda ca fiecare soi sa fie incadrat cu doi polenizatori. Visinul suporta mai bine decat ciresul operatia de transplantare din pepiniera in livada. Pentru plantare se pot folosi pomi altoiti in varsta de 2 ani (vergi sau cu coroana formata din ramuri anticipate). Pomii de un an dau o prindere mai buna la plantare insa trebuie ambalati si transportati cu atentie deosebita, in vederea evitarii distrugerii mugurilor, care sunt mari si cu varful indepartat de tulpina. Neposedand muguri stipelari, visinul nu poate forma lastari cand i se distrug mugurii principali.
Plantarea se face toamna, la distanta de 4x3,5-4 m la visinii altoiti pe mahaleb.
