ASOLAMENTELE

2.NOTIUNI DESPRE ASOLAMENTE

Asolamentul reprezinta impartirea terenului in sole (tarlale) pe care plantele de cultura se succed in spatiu si in timp intr-o ordine bine stabilita si pe care se aplica in complex sisteme rationale de lucrare a solului, de fertilizare si de protectie a culturilor in vederea cresterii fertilitatii solului, a sporirii calitative si cantitative a productiilor agricole.

In practica agricola notiunea de asolament se confunda cu cea de rotatie, insa aceasta este succesiunea plantelor in timp pe o singura sola, deci asolamentul include rotatia care este aceeasi pentru toate solele aceluiasi asolament.

La intocmirea asolamentelor si in practicarea acestora se opereaza cu urmatoarele notiuni:

Sola (tarlaua) este suprafata de teren din cadrul asolamentului, cu sol cat mai omogen pe care se cultiva o singura specie. Sola este delimitata de sosele, drumuri, cai ferate, vetre de sat, paduri, canale etc. Suprafata unei sole depinde de zona, relief, tipul asolamentului etc.; pentru a permite organizarea eficienta a activitatii de productie, la cultura mare, aceasta ar trebuie sa fie de cel putin 50-100 ha.

Sola mixta (combinata) este suprafata de teren din cadrul asolamentului, cu sol cat mai omogen, pe care se cultiva doua-trei specii cu insusiri biologice si tehnologii asemanatoare (de exemplu mazarea, soia si fasolea pe aceeasi sola). In cadrul solei mixte plantele pot ocupa suprafete egale sau diferite.

Parcela este o subdiviziune a solei mixte delimitata de limite naturale sau antropice, avand o singura categorie de folosinta si pe care se cultiva o singura specie. In cazul terenurilor plane parcela poate corespunde solei, iar in cazul terenurilor framantate mai multe parcele la un loc formeaza o sola mixta.

Rotatia culturilor reprezinta ordinea de cultivare a plantelor, in timp, pe o sola si se prezinta prin indicarea numerelor de ordine ale fiecarei culturi.

Exemplu (tabelul 1):

1.Soia;

2.Grau de toamna;

3.Cartof;

4.Porumb.

Tabelul 1.

Schita asolamentului de 4 ani

Durata rotatiei - numarul de ani dupa care o cultura revine pe aceeasi sola sau timpul in care o cultura trece prin toate solele asolamentului. Durata rotatiei este egala cu numarul de sole.

Exemplu: in cazul de mai sus rotatia are o durata de 4 ani; dupa porumb se cultiva soia, cultura cu care incepe un nou ciclu de rotatie.

Cultura principala ocupa o anumita sola in anul de referinta.

Cultura premergatoare s-a cultivat in anul precedent, deci inaintea culturii principale.

Cultura antepremergatoare este premergatoare premergatoarei culturii principale deci s-a cultivat cu 2 ani mai inainte.

Cultura postmergatoare urmeaza dupa cultura principala (in anul urmator).

Cultura dubla (succesiva) se insamanteaza in acelasi an, pe aceeasi sola cu cultura principala, dupa recoltarea acestuia. Cultura dubla poate fi pentru boabe, ingrasamant verde sau furaj.

Exemplu de asolament de 5 ani cu 2 ani culturi duble:

1.Soia + fasole;

2.Grau de toamna (cultura I) + porumb masa verde (cultura II);

3.Sfecla de zahar;

4.Orz de toamna (cultura I) + porumb boabe (cultura II);

5.Floarea - soarelui.

Cultura intercalata reprezinta cultivarea unei specii de plante printre randurile plantei principale. Recoltarea si valorificarea culturilor se face separat. Exemplu: fasole prin porumb.

Cultura in amestec consta in cultivarea a 2-3 specii de plante amestecate chiar de la semanat care se recolteaza si se valorifica impreuna. Exemplu: borceagul de toamna, borceagul de primavara, amestecuri de leguminoase si graminee perene (la infiintarea pajistilor) etc.

Cultura ascunsa (protejata) este o specie de planta care vegeteaza o perioada alaturi de cultura principala si care isi continua vegetatia si anul viitor. De exemplu trifoiul semanat primavara in culturile de grau, orz, ovaz.

Exemplu:

1.Grau de toamna + trifoi;

2.Trifoi;

3.Grau de toamna;

4.Porumb boabe;

5.Sfecla pentru zahar.

Cultura amelioratoare este o specie de leguminoasa anuala sau perena care imbogateste solul in N fixat pe cale biologica, prin intermediul bacteriilor simbiotice.

Veriga rotatiei este reprezentata de 2 culturi care se succed intr-o rotatie.

Planul de cultura reprezinta indicarea suprafetelor (in hectare) ocupate de fiecare specie din cadrul asolamentului respectiv.

Structura culturilor reprezinta specificarea ponderii fiecarei culturi din cadrul unui asolament. Suprafata totala a asolamentului echivaleaza cu 100%.

In asolamentul:

1.Soia;

2.Grau;

3.Sfecla de zahar;

4.Porumb.

Soia este in acelasi timp cultura amelioratoare, premergatoare pentru grau, antepremergatoare pentru sfecla de zahar, postemergatoare pentru porumb, cultura principala pentru prima sola (pentru anul respectiv), iar impreuna cu graul formeaza o veriga a rotatiei. Ea are o pondere de 25% in cadrul asolamentului respectiv.

Cultura repetata reprezinta cultivarea pe aceeasi sola a unei plante timp de 2, 3 ani consecutivi. Ea este admisa numai pentru plantele care se autosuporta: orezul si canepa 3-4 ani, tutunul, porumbul si graul 2-3 ani. Urmatoarele plante nu se autosuporta: floarea-soarelui (poate sa revina pe aceeasi suprafata dupa 5-6 ani), sfecla (dupa 4 ani), mazarea, inul, ovazul, plantele legumicole (dupa 2-4 ani).

Tipul si schema de asolament. Cand intr-un asolament se prezinta concret plantele de cultura care se succed este vorba despre un tip de asolament. Prezentarea asolamentului sub forma grupelor de plante reprezinta schema de asolament.

Exemplu:

Tipul de asolament: Schema de asolament:

1. Grau 1. Cereale de toamna

2. Porumb boabe 2. Prasitoare

3. Trifoi I 3. Leguminoase perene

4. Trifoi II 4. Leguminoase perene

5. Grau 5. Cereale de toamna

6. Porumb boabe 6. Prasitoare

7. Cartof + sfecla pentru zahar 7. Prasitoare

Sola saritoare reprezinta sola care temporar este scoasa din rotatia culturilor, timp in care se cultiva cu o planta perena (lucerna, trifoi).

Monocultura reprezinta cultivarea unei singure plante, mai multi ani pe acelasi teren si anume, cel putin atatia ani cat dureaza rotatiile in zona respectiva.

4.rolul asolamentului In agricultura durabilA

In contextul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana dezvoltarea durabila globala, in acord cu realitatile evolutiei viului pe planeta noastra, nu poate fi conceputa fara o dezvoltare durabila a agriculturii (economic si ecologic pe termen lung). Sustenabilitatea si dezvoltarea durabila nu este o inventie noua, ea este o directie a culturii umane inca din cele mai vechi timpuri. Dar au existat si exista si exceptii care au dus la degradarea resurselor utilizate (sol, ape, mediu). Nu este de ajuns sa aspiram la dezvoltarea durabila ci trebuie luate masuri concrete. Consideram, in acest context, ca este necesara elaborarea unor noi generatii de tehnologii (tehnologii durabile, ecologice), in care armonia, diversitatea, utilizarea resurselor regenerabile, consumul energetic redus, managementul informational etc. sa fie componente de baza prin care sa se urmareasca ameliorarea conditiilor de mediu si nu exploatarea unilaterala a lor.

In acest context obiectivul specific al organizarii productiei agricole este implementarea pilonilor fundamentali ai agriculturii durabile, astfel:

implementarea asolamentului ca pivot central al diversitatii sistemului intr-o agricultura durabila - obiectiv principal pentru realizarea unor productii optime fara efecte negative asupra echilibrului ecologic si in general asupra durabilitatii mediului (o agricultura multifunctionala);

reducerea consumurilor de energie prin tehnologii, in special in domeniul lucrarilor agresive asupra solului, dezvoltarea tehnologiilor neconventionale de lucrare a solului cu minimum de lucrari, semanat direct, lucrari de conservare a solului, sisteme antierozionale etc.;

implementarea si dezvoltarea Managementului Integrat de Protectie a Plantelor, in care rolul principal il are managementul agricol si aplicarea "investitiilor inteligente" obtinute prin cercetarea stiintifica, metodele agrotehnice si biologice, se admite utilizarea pesticidelor si a ingrasamintelor chimice dar se impune managementul lor;

fundamentarea stiintifica si practica a unor noi generatii de tehnologii (eco-tehnologii), care permit eliminarea hazardului ecologic, armonizarea si ameliorarea naturii prin tehnologii dinamice bazate pe resurse recuperabile (mentinerea sau chiar ameliorarea pe termen lung).

Tehnologiile noi, specifice agriculturii durabile, presupun realizarea unei productivitati superioare sau cel putin egale cu cea atinsa de agricultura intensiva si, in acelasi timp reducerea impactului asupra mediului. Asolamentul, sistemul de lucrare a solului si aplicarea rezultatelor de cercetare din domeniul biologiei si ingineriei genetice au un rol tot mai important in rezolvarea acestor probleme pe termen lung.

Fundamentarea si restructurarea tehnologiilor agricole prin analiza eco-tehnica a diferitelor practici culturale si rezolvarea problemelor de non-durabilitate la nivel de analiza sistemica (a agroecosistemului) include obligatoriu si asolamentul:

In agricultura durabila asolamentul este considerat ca una din cele mai importante masuri agrotehnice de mentinere si sporire a fertilitatii solului, de lupta impotriva buruienilor, bolilor si daunatorilor, de sporire a eficacitatii celorlalte masuri pedoameliorative si agrofitotehnice, de obtinere a unor productii mari si de calitate superioara (sanatoase) in conditii de profitabilitate.

Influenta asolamentului asupra insusirilor solului se constata cu certitudine numai in experiente de durata medie si lunga, aceasta chiar daca influenta acestuia asupra productiei plantelor cultivate se constata chiar si in rotatiile bienale.

Natura solului este foarte variata si aproape fiecare specie sau chiar soiul sau hibridul cultivat prefera un anumit sol, dar il si influenteaza diferit.

Textura solului, una din insusirile cele mai stabile ale solului nu se modifica sub influenta asolamentului, dar structura culturilor din asolament trebuie adaptata acestei insusiri. Astfel graul prefera solul lutoargilos, secara si cartoful reusesc pe soluri nisipoase, iar majoritatea plantelor prefera soluri cu textura mijlocie (lutoasa, lutonisipoasa).

Structura solului si insusiri fizice bune asigura plantelor cultivate o activitate fiziologica normala. Radacinile cresc in adancime si lateral, se ramifica fara sa fie stanjenite. Se face un schimb permanent de aer, deci radacinile respira normal si absorb continuu elementele nutritive din sol. Apa din precipitatii circula vertical si se inmagazineaza in straturile mai adanci ale solului. Activitatea microorganismelor se desfasoara normal, iar in sol exista un echilibru intre humificarea si mineralizarea materiei organice.

Structura solului se degradeaza dupa plantele anuale, deoarece desi unele din ele structureaza solul, totusi la toate li se aplica lucrari repetate, ceea ce determina o descompunere mai intensa a humusului si ca atare o stricare a structurii. Pentru refacerea structurii si a altor proprietati ale solului, se va da o atentie mare aplicarii ingrasamintelor organice, ingrasamintelor verzi, amendamentelor, lucrarilor de conservare a solului etc. Aceste masuri de refacere a structurii solului trebuiesc integrate asolamentului astfel incat plantele din rotatie sa valorifice cat mai bine masurile agrotehnice aplicate. Structura solului se imbunatateste indeosebi in asolamentele cu leguminoase anuale sau perene si cu graminee perene. In acest fel se creeaza si posibilitatea acumularii unei rezerve mari de apa, o mai buna valorificare si pastrare a ei, deci se imbunatateste si regimul apei in sol.

Umbrirea solului de catre plante duce la mentinerea umiditatii, la combaterea unor buruieni si la pastrarea structurii solului, pe care o protejeaza contra distrugerii de catre picaturile de apa ale ploii. Umbresc bine solul rapita, canepa, lupinul, soia, lucerna si sub acest raport ele pot alterna cu plantele care nu umbresc bine solul cum sunt plantele prasitoare si cerealele paioase.

Cantitatea de radacini, respectiv de materie organica, ce raman de la plantele cultivate si care se transforma in parte in humus, difera. Dupa C.Nicolae si colab., 1974, la Statiunea Experimentala Agricola Albota-Arges, cantitatea de radacini ramase la cultura de grau cultivata dupa trifoi a fost de 4,0 tone/ha in comparatie cu graul cultivat dupa porumb unde cantitatea de radacini ramasa in sol a fost de 1,4 tone/ha. Cantitatea de resturi organice ramase in sol si supuse humificarii, a fost de 2,04 tone/ha la monocultura de grau timp de 3 ani, de 3,01 tone/ha la rotatia grau - porumb - grau si de 8,01 tone/ha la rotatia grau (trifoi) - trifoi - porumb.

Cercetarile efectuate au aratat ca materia organica ramasa in sol depinde nu numai de planta cultivata dar si de alegerea rotatiei optime.

Bilantul substantei organice din sol este diferit in functie de planta cultivata, sistemul de lucrare aplicat acestei culturi si cantitatea de resturi vegetale din productia secundara lasata la suprafata solului. Prin cultivare, in sol se petrec concomitent procese de descompunere si de sinteza a materiei organice. De regula, in timpul vegetatiei predomina procesele de sinteza, iar in perioadele de la recoltare si pana la instalarea culturii urmatoare, procesele de descompunere (S.A.Vorobiev, 1991). Rezultatul final depinde de cantitatea si compozitia resturilor vegetale, conditiile de sol, clima si sistemul de lucrare a solului (in special intensitatea afanarii). Daca se aplica un sistem intensiv cu plugul cu cormana si multe lucrari la pregatirea patului germinativ, predomina procesul de descompunere, iar in sol, temporar rezulta o bogatie de substante nutritive, dar cu timpul fertilitatea solului scade. Prin practicarea sistemului minim si a semanatului direct amplitudinea intervalului de afanare a solului se reduce, iar intre mineralizare si humificare se mentine un echilibru. Materia organica se descompune cu cea mai mare intensitate in ordine descrescanda pe terenul cultivat cu plante prasitoare, cereale paioase, ierburi perene.

Din cele prezentate, se evidentiaza faptul ca bilantul humusului este conditionat in mare masura de cantitatea de resturi organice ramase in sol dupa fiecare cultura si intensitatea lucrarilor solului.

Ierburile perene favorizeaza acumularea humusului. De aceea, introducerea in rotatie a acestora, chiar si ca sola saritoare, are un mare rol in mentinerea si reproducerea largita a fertilitatii solului. Sub cereale paioase, indeosebi in conditiile sistemului minim de lucrari ale solului, continutul de humus, cel mai adesea se stabilizeaza; sub culturile de prasitoare se micsoreaza. Procesul de descompunere a humusului este mai intens in asolamentele cu culturile prasitoare, in zonele mai umede sau in conditii de irigare si cu perioade calduroase lungi. Toate aceste aspecte trebuie avute in vedere la stabilirea unei alternante rationale a culturilor.

Insusirile fizice si hidrofizice ale solului se modifica in sens pozitiv prin aplicarea asolamentului dupa cum arata cercetarile efectuate de C.Pintilie si Gh.Sin, 1980, pe un cernoziom cambic de la ICCPT Fundulea (tabelul 2). Astfel, solul este mai afanat, mai permeabil si cu o stabilitate hidrica a structurii mai mare in urma rotatiei de 4 ani comparativ cu monocultura de porumb.

Lucrarile solului sunt foarte bine integrate in sistemul agricol prin intermediul asolamentului, potentand efectele acestora. Pentru unele plante este nevoie de aratura adanca (22-30 cm): sfecla, cartoful, porumbul, ricinul, pe cand pentru altele este suficienta o aratura normala (15-22 cm): graul, orzul, mazarea, soia etc. Pe anumite soluri porumbul, graul, soia etc. se preteaza foarte bine la lucrari minime (paraplow, cizel, agregate complexe), la semanatul pe biloane, semanatul direct etc. Si sub acest aspect plantele trebuie sa alterneze influentand favorabil insusirile solului si contribuind la optimizarea procesului de productie.

Rezerva de apa a solului este influentata de asolament iar aceasta la randul ei impune sortimentul de plante care se cultiva. Apa este folosita cantitativ variat de catre plante si de la adancimi diferite. Leguminoasele perene, inul de fuior, ovazul, porumbul, sfecla de zahar, floarea soarelui, deoarece consuma multa apa trebuie sa alterneze cu plantele care consuma mai putina apa cum sunt: orzul, graul, cartoful, mazarea meiul. Inul si orzul iau apa de la suprafata solului, pe cand leguminoasele pot lua apa si mai din profunzime.

Dupa o planta care are un consum mare de apa sau dupa recoltarea ei solul ramane mai uscat, se recomanda sa se cultive plante cu un consum mai mic sau care sa urmeze dupa un interval de timp mai indelungat, pentru ca rezervele de apa din sol sa se refaca. De exemplu: graul de toamna si rapita de toamna nu poate urma dupa lucerna in zonele mai secetoase, deoarece lucerna consuma cantitati mari de apa si lasa solul uscat. Nu se recomanda, de asemenea, nici porumbul sau floarea soarelui care consuma cantitati mari de apa. Rezultatele cele mai bune in aceste conditii se obtin prin amplasarea in rotatie a cartofului si a cerealelor de primavara, mari consumatoare de azot si care folosesc apa acumulata peste iarna in orizontul arabil.

Elementele nutritive pe care le iau plantele din sol variaza sub raportul substantelor pe care le prefera fiecare planta, al timpului si cantitatii necesare, precum si al adancimii de la care se aprovizioneaza, al solubilitatii etc.

Plantele care consuma mult azot, cum sunt cerealele paioase si indeosebi graul, trebuie sa alterneze cu plante cum sunt leguminoasele care, desi consuma si ele azot, imbogatesc totusi solul prin fixarea azotului din atmosfera cu ajutorul bacteriilor simbiotice care traiesc in nodozitatile formate pe radacinile leguminoaselor. O parte din azotul fixat ramane in sol sub forma proteinelor vegetale care cu timpul se transforma in azot mineral folosit de plantele care urmeaza in rotatie. In schimb, cerealele paioase nu consuma mult calciu, pe care il consuma leguminoasele.

Graul de toamna consuma si mult fosfor si sub acest aspect el trebuie sa alterneze cu plante care consuma putin fosfor cum sunt: fasolea, orzoaica, orzul de primavara etc.

Sfecla, cartoful, floarea soarelui, consuma mult potasiu, pe cand cerealele paioase consuma putin potasiu, fapt care impune alternarea intre ele a acestor plante.

Mustarul, lupinul, hrisca, secara, mazarea, mazarichea, care au capacitatea de a folosi si substante mai greu solubile, trebuie sa alterneze cu plante care folosesc numai substante usor solubile, cum sunt: fasolea, orzul, graul.

Inul, orzul si fasolea au radacini superficiale si se hranesc din straturile de la suprafata, pe cand leguminoasele perene, sfecla, floarea soarelui au radacini adanci si pot sa extraga hrana din straturile mai adanci (figura 1). Astfel ca aceste plante trebuie sa alterneze intre ele, realizandu-se rotatia radacinilor.

Prin imbunatatirea regimului aerohidric si a rezervei de elemente nutritive din sol se exercita o influenta benefica si asupra activitatii microorganismelor aerobe din sol, indeosebi a celor nitrificatoare. Asolamentul inlatura fenomenul de "oboseala a solului".

Activitatea microorganismelor folositoare este mai intensa in solul cultivat cu rapita, sfecla, cartof, borceag, dupa care se pot cultiva cu succes inul de fuior, graul, orzul. Dimpotriva dupa sorg si in ramane in sol o microflora daunatore, ciuperci si toxine care fac ca dupa aceste plante sa se cultive numai plante care au capacitatea sa refaca microflora utila din sol cum sunt: cartoful, sfecla, borceagul, ovazul etc.

Asolamentul organizat si fertilizarea organo-minerala influenteaza populatiile de microorganisme. Densitatile medii cele mai mari de microartropode s-au determinat in solele fertilizate cu N₇₀ kg/ha si cultivate cu leguminoase si graminee perene. Cele mai mari densitati ale populatiilor de bacterii, micromicete si actinomicete s-au inregistrat la cultura graului de toamna amplasat in solele cu plante amelioratoare, iar monocultura de porumb si rotatia de 2 ani grau - porumb au avut un efect negativ asupra echilibrului microbiologic al solului (C.Ailincai, 1994).

Oboseala solului rezultat al actiunii nefavorabile a monoculturii, rezida din efectul cumulat al mai multor cauze:

acumularea in sol de substante toxice secretate de radacinile plantelor sau rezultate in urma descompunerilor resturilor de materii organice si care sunt inhibitoare pentru microorganismele folositoare, indeosebi pentru cele din rizosfera, ca si pentru planta de cultura;

epuizarea unilaterala a solului in aceleasi elemente nutritive si in unele microelemente, din anumite straturi de sol intrucat aceeasi planta isi trimite radacinile in fiecare an aproximativ in acelasi loc;

epuizarea acelorasi straturi ale solului in apa;

inmultirea bolilor, a daunatorilor, a buruienilor specifice, inmultirea toxinelor, substantelor inhibitoare;

acumularea in cantitati toxice a ionilor de aluminiu, fier, mangan;

scaderea numarului de bacterii utile si inmultirea celor daunatoare;

lucrarea si ingrasarea nerationala etc.

Sunt si specii de plante care nu se pot cultiva unele dupa altele. Acestea nu se suporta tot datorita fenomenelor de alellopatie si oboseala a solului, sau uneori datorita buruienilor, bolilor si daunatorilor comuni. Asa de exemplu nu se recomanda sa se cultive:

grau dupa orz,

ovazul dupa orzul de primavara si invers,

trifoiul rosu dupa lucerna si invers,

trifoiul rosu dupa mazare si invers,

sfecla dupa rapita si invers,

varza dupa rapita si invers,

in dupa mazare si invers,

floarea soarelui dupa soia (in principal din cauza sclerotiniei),

bobul dupa trifoi,

tutunul dupa canepa si floarea soarelui si invers (daca solul este infestat cu lupoaie).

Pana in prezent nu se cunoaste o metoda mai simpla, mai eficace, mai la indemana, cu un efect mai complex, favorabil, asupra fertilitatii solului, decat rotatia culturilor. Oboseala solului poate fi preintampinata numai printr-o rotatie rationala a culturilor.

Reactia solului este o insusire care variaza de la un sol la altul si rotatia culturilor trebuie sa tina cont de aceasta. Astfel pe solurile argiloase acide dau rezultate bune: ovazul, sfecla furajera, trifoiul, pe cand pe solurile argiloase neutre sau slab alcaline reusesc: graul si porumbul. Pe solurile nisipoase acide reusesc: lupinul, cartoful, secara, hrisca, pe cand pe solurile nisipoase neutre sau slab alcaline reusesc: orzul si meiul. Prin amendamente, ingrasaminte si lucrari de afanare se poate corecta favorabil reactia solului si, in modul acesta, se poate mari numarul de plante care se cultiva pe diferite soluri.

Eroziunea solului obliga pe solurile situate pe pante amplasarea unor culturi bune protectoare a solului. Procesul de eroziune prin apa sau vant este mult mai redus in cazul asolamentelor, ca urmare a alternarii solelor cu culturi cu grade diferite de acoperire a solului. Orientarea solelor, sistemul de lucrare a solului, structura culturilor din asolament si procentul plantelor bune protectoare sunt subordonate marimii pantei, cu scopul principal de combatere a eroziunii solului.

Asolamentul este cea mai eficace si eficienta metoda de lupta sustinuta impotriva buruienilor, bolilor si daunatorilor.

Combaterea buruienilor este o masura aproape tot atat de veche ca si agricultura. Alternanta in timp si spatiu a culturilor si implicit a lucrarilor agrotehnice influenteaza considerabil tipul si intensitatea imburuienarii. Eficacitatea masurilor agrotehnice se datoreaza particularitatilor biologice ale buruienilor care sunt adaptate fiecarei specii, grupelor de specii cu biologie asemanatoare si chiar unor alternante scurte a diferitelor culturi. O alternare intre cat mai multe culturi cu cerinte diferite fata de tehnologiile de cultura, combinate cu combaterea pe cale chimica la culturile care permit fara riscuri folosirea erbicidelor, reprezinta cheia combaterii cat mai eficiente a buruienilor.

In cultura de grau apar buruieni anuale: Poligonum convolvulus (hrisca urcatoare), Papaver rhoeas (macul rosu), Centaurea cyanus (albastrita), Veronica sp., Matricaria sp si multe altele iar in cultura de porumb: Setaria sp. (mohorul), Digitaria sanguinalis (meisorul rosu), Echinochloa crus-galii (iarba barboasa) si altele. Aceste din urma buruieni apar mai tarziu cand solul este bine incalzit si ele se dezvolta toata perioada de vegetatie a porumbului daca au spatiu suficient. Prin alternarea culturilor scade numarul buruienilor specifice. Cand alterneaza graul cu porumbul, atunci buruienile specifice graului (cu germinatie in toamna si care pot ierna) nu mai pot creste, deoarece dupa recoltarea graului terenul se lucreaza, se mentine curat de buruieni pana in primavara cand se seamana porumbul. Astfel prin lucrarile solului specifice culturii porumbului se combat bine buruienile cu germinatie in toamna si care pot ierna. Se intelege ca fiecare specie cultivata actioneaza asupra altor buruieni si din aceasta cauza succesiunea culturilor agricole contribuie la reducerea numarului speciilor de buruieni care apar in culturi.

Combaterea bolilor si daunatorilor culturilor agricole este influentata hotarator de asolament. Fiecare planta cultivata este atacata de ciuperci, bacterii, virusuri, de insecte, viermi specifici. Prin cultivarea aceleiasi plante pe acelasi teren mai multi ani, deci prin monocultura, bolile si daunatorii plantelor cultivate se inmultesc foarte mult, iar productia scade cantitativ si calitativ. Parazitii vegetali si animali sunt adaptati sa traiasca pe anumite specii de plante. Frecventa atacului creste progresiv in cazul monoculturii, deoarece multe boli se transmit de la un an la altul prin resturile vegetale ramase in sol, iar daunatorii ierneaza in sol in diferite stadii de dezvoltare. Alternand anual diferite culturi cu paraziti diferiti, cu tehnologii de cultura diferite se creeaza un dezechilibru in biologia lor (sau chiar li se intrerupe ciclul biologic), reducandu-se astfel gradul lor de atac in perioadele urmatoare.

La practicarea monoculturii se inmultesc puternic:

la grau ciupercile din genurile Ophiobolus, Fusarium, Heminthosporium, Cercosporella herpatrichoides;

la porumb creste atacul de Tanymecus dillaticolis (gandacul ghebos) si de Ostrinia nubilalis (sfredelitorul porumbului);

la sfecla de zahar nematozii (Heteroderma schactii), cercosporioza (Cercosporella beticole);

la floarea soarelui ciuperca Plasmopora helianthi (mana), Sclerotinia sclerotiorum (putregaiul alb);

la cartof virusuri (Solanum virus), mozaicul rugos, raia comuna, nematozi (Heterodera rostochinensis);

la in si canepa fuzarioza si rugina.

Folosirea insecticidelor si a fungicidelor au creat la un moment dat impresia ca rolul asolamentului in prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor plantelor agricole s-a diminuat substantial. Sunt insa unele boli care trebuie sa fie combatute atat prin mijloace chimice, cat si prin mijloace agrotehnice. In acest fel se reduce cantitatea de fungicide utilizate si se evita poluarea mediului. In plus, in timp, apar agenti patogeni care dobandesc rezistenta fiind necesara cresterea dozelor sau schimbarea fungicidului. Aceste aspecte sunt valabile si in cazul daunatorilor. Cercetarile efectuate in acest sens au aratat ca asolamentul ramane o componenta de baza in combaterea integrata a bolilor si daunatorilor. Este cunoscut ca floarea soarelui, de pilda, este atacata de mana (Plasmopora helianthi) si ca sporii acestei ciuperci raman in sol iar cand floarea soarelui revine pe acelasi teren in al 2-lea, al 3-lea sau al 4-lea an, atacul ciupercii devine an de an mai puternic. Dupa observatiile efectuate la ICCPT Fundulea, atacul de mana in monocultura de trei ani a florii soarelui a fost de 47,2%, iar in asolamentul mazare - grau - porumb - sfecla - porumb - floarea soarelui, cand floarea soarelui a revenit pe acelasi teren de cultura in al 6-lea an, atacul de mana s-a redus la 2,4%. Plantele ce s-au intercalat in asolament nu sunt atacate de mana (I.Staicu, 1977).

Asolamentul isi manifesta superioritatea ca principal mijloc economic, ca instrument al productiei agricole durabile, a folosirii judicioase a fortei de munca, a mijloacelor mecanice, a apei, si ca parghie a rentabilitatii productiei agricole in stransa concordanta cu cerintele economice. Acesta inlesneste cultivarea tuturor plantelor de care are nevoie economia, asigurand concomitent folosirea rationala a terenului, asigurandu-se stabilitatea in timp a productiei plantelor si imbunatatirea continua a fertilitatii solului.

Asolamentele care dau rezultatele cele mai bune reprezinta o impletire armonioasa a conditiilor locale de clima, sol si sistem economic.

Asolamentul corespunde ideii de realizare a unei agriculturi economice si in acelasi timp ecologice, caracterizat printr-o autonomie mai mare fata de factorii chimici utilizati in procesele tehnologice din agricultura. Aceasta autonomie se bazeaza pe valorificarea mai buna a resurselor naturale si a mecanismelor acestora de reglare a cresterii si dezvoltarii plantelor. Deplina concordanta intre cerintele biologice ale plantelor de cultura care se succed si amplasarea lor in timp si spatiu duce, prin sporirea productiei la obtinerea unor cantitati mai mari de energie produsa, fara cresterea substantiala a cheltuielilor de energie. Realizarea succesiunii culturilor, introducerea plantelor amelioratoare (in special a leguminoaselor) in rotatia culturilor creeaza posibilitatea economisirii unor mari cantitati de ingrasaminte cu azot si pesticide la fabricarea carora se consuma mari cantitati de energie.

In cadrul asolamentelor se amplifica si se potenteaza eficacitatea tuturor masurilor agrotehnice: sistemele de conservare a solului (lucrari minime, semanat direct, lucrari pe biloane etc.), aplicarea ingrasamintelor, masurile de combatere a bolilor, daunatorilor, buruienilor, masurile de combatere a eroziunii solului, irigatia etc.

Economia de energie. In cadrul unei rotatii, masurile agrotehnice de mare eficacitate ca araturile mai adanci, ingrasamintele organice, ingrasamintele verzi, amendamentele etc., se programeaza si se executa pentru culturile care raspund cel mai bine la aceste masuri speciale, urmand ca efectul lor prelungit sa se rasfranga 2-3 ani consecutiv si asupra celorlalte culturi din rotatiile asolamentului. Astfel, aratura adanca nu se executa in fiecare an, fiind mare consumatoare de energie, ci se programeaza pentru cartof, sfecla si chiar porumb; plantelor care urmeaza in rotatie li se aplica sistemul de lucrare a solului optim economic; gunoiul de grajd se incorporeaza in sol pentru culturile prasitoare (cartof, sfecla, porumb), urmand ca efectul lui sa se rasfranga si asupra celorlalte culturi ce urmeaza in rotatie (cereale paioase). Economia de combustibil si energie si valorificarea rotatiei adancimii de lucrare a solului se realizeaza prin practicarea unor adancimi rationale de lucrare a solului in relatie cu cerintele acestora.

Valorificarea mai buna a ingrasamintelor folosite. Ingrasamintele sporesc recolta si in cadrul monoculturii, dar aplicarea lor in cadrul asolamentului este mult mai eficienta. Asa de exemplu, in experientele executate la Saftica, pe un sol brun roscat (I.Olteanu si colab., 1982), productia de grau de toamna a sporit in raport cu monocultura, de la 8%, in cazul unei rotatii de 2 ani si fara ingrasaminte, pana la 245%, in cazul unei rotatii de 4 ani si cu o cantitate mai mare de ingrasaminte (tabelul 12).

Aceste experiente si multe altele conduc la doua concluzii importante privind eficacitatea asolamentului si a fertilizarii, astfel:

ingrasamintele au cea mai mare eficacitate atunci cand se aplica in cadrul unor asolamente rationale,

cele mai eficace si rentabile asolamente sunt cele in care se practica o fertilizare rationala.

Valorificarea mai buna a apei de irigatie. In conditii de irigare in asolament scade consumul specific de substante nutritive. Cel mai ridicat spor de productie s-a realizat la rotatia de 4 ani (N.Hulpoi si I.Picu, 1972). Cercetarile arata ca pe 1 mm de apa de irigatie sporul de productie exprimat in unitati cereale este cuprins intre 5,2 si 23,4 cele mai ridicate valori realizandu-se la asolamentul de 4-5 ani iar cele mai scazute in monocultura (C.Pintilie, 1985).

Reducerea incarcaturii de erbicide, insecticide si fungicide pe unitatea de suprafata. Asolamentul potenteaza si efectul metodelor de combatere a buruienilor a bolilor si daunatorilor. Rotatia erbicidelor odata cu rotatia culturilor contribuie la obtinerea unei combateri mai echilibrate si mai economice. Prin alternarea erbicidelor in cadrul asolamentului se evita situatia in care folosirea an de an a unui singur erbicid determina proliferarea speciilor de buruieni rezistente si acumularea unor reziduuri cu efect negativ asupra culturilor urmatoare.

Efectul rotatiei erbicidelor este amplificat de tipul asolamentului practicat. Gradul de imburuienare redus din asolamentele de 3 si 4 ani in care succed mai multe plante comparativ cu monocultura sau rotatia de 2 ani, este o consecinta nu numai a simplei alternante a culturilor si a diferitelor sisteme de lucrare a solului, ci si a erbicidelor, al caror spectru de combatere s-a largit prin administrarea pe aceiasi sola a mai multor produse, unele an de an in functie de planta cultivata.

Acelasi lucru se constata si in ceea ce priveste combaterea bolilor si a daunatorilor. Se poate concluziona ca asolamentele favorizeaza pe multiple planuri o combatere corespunzatoare a buruienilor, bolilor si daunatorilor, inclusiv prin metode chimice, iar efectul de combatere in timp este mai eficient, economic si ecologic.

Planificarea lucrarilor pe sole. Asolamentul da posibilitatea fermierului sa elaboreze o planificare riguroasa a lucrarilor pe sole, culturi si defalcat pe perioade de timp. Pe baza acestora el calculeaza si planifica necesarul de forta de munca, tractoare si masini agricole. Existenta unei structuri corespunzatoare a culturilor permite evitarea varfurilor de munca si astfel folosirea rationala a resurselor pe intreg ciclul de productie. O structura de culturi, diversa si stabilita pe baza cerintelor socio-economice, asigura venituri constante la nivelul fermei. Toate acestea fac, ca prin organizarea unor asolamente optime, activitatea fermei sa fie productiva si rentabila.

In sinteza eficienta economica si energetica a asolamentelor rezulta din avantajele agronomice, organizatorice si ecologice ale acestora, astfel:

mentin sau chiar imbunatatesc insusirile de fertilitate a solului,

asigura imbunatatirea regimului apei,

imbunatatesc regimul substantelor nutritive din sol,

se mentine un echilibru mai bun intre mineralizare si humificare,

straturile de sol sunt valorificate mai uniform,

previn fenomenul de "oboseala a solului",

procesul de eroziune a solului situat pe pante se diminueaza ca urmare a alternarii parcelelor cu diferite plante si prin amplasarea culturilor bune protectoare a solului,

fara nici o investitie, asigura prevenirea pagubelor provocate de buruieni, boli si daunatori,

potenteaza efectul lucrarilor solului, a fertilizarii, a lucrarilor de protectie a culturilor,

asigura organizarea si planificarea optima a procesului de productie agricola,

contribuie semnificativ la obtinerea unor productii mari, apropiate de potentialul biologic al speciilor si in raport cu conditiile pedoclimatice locale,

contribuie semnificativ la asigurarea calitatii nutritionale si sanitare a alimentelor.

5.conditiile care stau la baza intocmirii asolamentelor

Organizarea unui asolament rational, care sa realizeze sporuri de productie si eficienta economica maxima, trebuie sa tina seama de conditiile naturale ale fermei, cerintele economico-organizatorice si cerintele agrobiologice ale plantelor (figura 2).

5.1.conditiile naturale

Conditiile de ordin natural se refera la tipul si insusirile solului, relieful, expozitia, adancimea apei freatice, ca si la clima locala cu precipitatiile, temperatura, lumina, umiditatea atmosferica, curentii de aer, brume, inghetul, grosimea si stabilitatea stratului de zapada. Tot la factori naturali se considera si sursele de apa, curgatoare sau statatoare, care de asemenea pot influenta plantele care se incadreaza in asolament. Aceste date geomorfologice, pedoclimatice si hidrogeologice fac ca unele plante sa reuseasca relativ usor, pe cand pentru alte plante conditiile naturale locale nu corespund decat in mica masura si in acest caz se cer mai multe interventii agrotehnice pentru a le crea conditii favorabile de vegetatie.

Pornind de la aceste informatii de natura pedoclimatica au fost intocmite harti ecologice la nivelul tarii, pentru majoritatea culturilor, pe baza carora s-a facut zonarea productiilor agricole. Ulterior, prin irigare, fertilizare, erbicidare etc. s-a dovedit ca zonarea are un caracter dinamic, este susceptibila la imbunatatiri, iar arealul unor plante s-a extins.

Relieful, prin marimea pantei, expozitie si gradul de erodare, influenteaza structura culturilor, marimea solelor asolamentelor, ordinea lor, agrotehnica folosita in cultura plantelor, etc. Astfel, pe terenurile in panta, creste in asolament procentul plantelor care se seamana des si al celor perene si scade procentul plantelor prasitoare care favorizeaza eroziunea solului. Amplasarea solelor fata de relief are un rol deosebit de mare, stiut fiind faptul ca pe pante se afla 65% din terenul agricol si 35% din arabil la nivelul tarii. Relieful influenteaza decisiv invelisul de sol (pedosfera), regimul de umiditate, caldura, aeratia, textura si in ultima instanta potentialul de fertilitate al solului (capacitatea productiva a terenului). Influenta nefavorabila a reliefului asupra productiei agricole poate fi marita sau micsorata in functie de structura culturilor din asolament si metodele adoptate pentru executarea lucrarilor agrotehnice. Directia de executare a lucrarilor solului si amplasarea randurilor de plante cultivate, influenteaza intensitatea mentinerii apei din precipitatii si in consecinta influenteaza fenomenul de eroziune.

Amplasarea culturilor dese, semanatul si lucrarile solului pe curba de nivel (de-a curmezisul pantei), are drept consecinta micsorarea vitezei de scurgere a apei pe versant, mentinerea umiditatii solului si scaderea simtitoare (pana la anularea completa) a procesului de eroziune. Pentru folosirea in cele mai bune conditii a terenului in panta si a realizarii unor productii sporite, sola sau parcela care se lucreaza independent trebuie amplasata in directia curbelor de nivel, pentru a se putea asigura toate lucrarile agrotehnice de-a curmezisul pantei.

Relieful variat la nivelul fermei impune diversificarea asolamentelor si stabilirea mai multor tipuri de asolamente: de camp, antierozionale, furajere etc.

Clima determina in mare masura structura speciilor de plante care pot fi introduse in asolamente. Dintre factorii climatici, temperatura si precipitatiile dintr-o anumita zona au un rol determinant la stabilirea sortimentului de culturi si chiar a soiurilor sau hibrizilor cultivati. Frecventa ingheturilor tarzii, prezenta si grosimea stratului de zapada sunt conditii foarte importante pentru zonarea graului si a rapitei de toamna mai ales cand aceste culturi sunt amplasate pe versantii expusi vanturilor sau pe culmi si platouri.

Tipul de sol si insusirile acestuia, in special textura si reactie, in stransa legatura cu conditiile climatice determina speciile de plante ce se introduc in asolament si agrotehnica folosita in cadrul asolamentului. Necesitatea de refacere a starii de fertilitate a solului si in special a structurii solului conditioneaza introducerea in asolament a culturilor cu influenta amelioratoare. Astfel, organizarea de asolamente mixte in care culturile furajere (leguminoase si graminee perene) sa fie integrate in asolamentele agricole, reprezinta idealul pentru mentinerea insusirilor de fertilitate a solului, realizarea conditiilor de exploatare eficienta a terenurilor si de aplicare a unor tehnologii performante, inclusiv pentru cultura ierburilor. Acest lucru este demonstrat de sistemul de asolamente practicat in Uniunea Europeana, unde majoritatea culturilor furajere sunt integrate in terenurile arabile.

Apa freatica prin adancimea la care se gaseste poate determina folosinta terenului si satisface diferit cerintele plantelor cultivate si astfel constituie un factor de care trebuie sa se tina seama la intocmirea asolamentelor. Astfel, prezenta apei freatice la adancime mai mica de 1 m obliga la folosinta faneata, iar prezenta franjului capilar intr-un interval de 2-4 m adancime poate asigura un surplus important de apa (prin ascensiune capilara) pentru plantele cultivate, potentand atat efectul fertilizarii cat si al asolamentului (da posibilitatea amplasarii unui asolament cu plante mari consumatoare de apa).

5.2.conditiile economico-organizatorice

Conditiile economico-organizatorice sunt reprezentate de cerintele economiei de piata, de reteaua de drumuri, de necesitatea folosirii rationale a fortei de munca si a mijloacelor mecanice, de existenta in zona a unor fabrici de zahar, de ulei, de conserve, de distanta fata de centrele populate, de preturile si posibilitatile de valorificare a productiilor agricole.

Piata de desfacere influenteaza alcatuirea asolamentului prin distanta, accesibilitate, cerere etc. O unitate agricola pentru a fi rentabila si pentru a putea organiza asolamente adecvate trebuie astfel proportionata incat sa cuprinda posibilitati certe de valorificare atat a productiei principale cat si a productiei secundare, masa verde etc. Pentru a avea la nivelul fermei cheltuielile si incasarile esalonate asolamentul trebuie astfel organizat pentru a raspunde si acestei cerinte.

Specializarea si nivelul de informare al fermierului privind cerinta pe piata si rentabilitatea culturilor, puterea financiara a acestuia sunt elemente care conditioneaza in mare masura asolamentul organizat.

Dimensiunea exploatatiei, forma de relief si reteaua de drumuri impune marimea si forma solelor ca si structura asolamentului. Asolamentele rationale nu se pot organiza pe suprafete mici, in exploatatiile mici. Un asolament rational in cultura plantelor de camp se organizeaza pe minimum patru grupe de culturi, fiecare in suprafata de minimum 10 ha. Dimensiunea exploatatiei trebuie sa faca posibila rotatia culturilor, organizarea asolamentului si imbinarea ramurilor cu cele mai bune efecte cantitative, calitative si de eficienta generala a productiei agricole. Acestea, pentru ca numai asa se creeaza conditii pentru fertilizare prin procese naturale a solului, pastrarea calitatii mediului inconjurator, ceea ce se reflecta in calitatea produselor agroalimentare si in sanatatea populatiei. Dupa unele cercetari ale ASAS privind proiectarea dimensiunilor exploatatiilor agricole din tara noastra, in principalele zone din sectorul vegetal s-au estimat (indiferent de forma de proprietate) la minimum 50-100 ha pentru cultura cerealelor si plantelor tehnice in zona de campie. Dimensiunile actuale ale exploatatiilor taranesti sunt in medie de 2,5 ha, ale societatilor agricole simple de cca. 115 ha, iar ale asociatiilor agricole de 450 ha, fiind destul de departe de cele apreciate ca fiind corespunzatoare cerintelor de organizare moderna, eficienta a asolamentului si a procesului de productie agricola (I.Dincu si Gh.Lacatusu, 2002).

Organizarea procesului de productie si executarea corespunzatoare a elementelor de tehnologie intre doua culturi succesive presupune stabilirea asolamentului in functie de durata de vegetatie a plantelor. Este nevoie de timp intre recoltarea plantei premergatoare si pana la semanatul plantei care urmeaza in rotatie, care sa permita executarea in bune conditii a lucrarilor solului, a fertilizarii etc. Astfel, dupa culturi care elibereaza terenul tarziu in toamna nu se vor amplasa graul si rapita de toamna. Asigurarea unei productivitati a muncii prin asolament presupune delimitarea unor sole mari de forma regulata, capabile sa inlesneasca efectuarea cu cea mai mare productivitate a lucrarilor agricole. Sunt potrivite din acest punct de vedere solele de 75-150 ha pentru culturile de camp situate pe terenurile plane si numai pe terenurile in panta se delimiteaza sole mai mici, de 50-60 ha sau chiar mai mici. Forma regulata a solelor, dreptunghiulara in special, asigura de asemenea o productivitate mai mare a agregatelor mecanice de lucru. Astfel, aceasta forma reduce mersul in gol la capete si asigura mersul in lucru al agregatelor. Asolamentele trebuie sa asigure luarea in cultura a suprafetelor neproductive si sa reduca la minimum suprafetele neutilizate la capatul parcelelor, pe langa drumuri, etc.

Atenuarea riscului calamitatilor cum sunt: seceta excesiva, grindina, ingheturi, furtuni, este mai usor realizabila prin variatia plantelor si a soiurilor sau hibrizilor cultivati si impune diversitatea asolamentelor stabilite. Chiar atunci cand aceste calamitati survin pe tot teritoriul fermei, nu pot dauna tuturor plantelor de cultura in aceeasi masura, fiindca le gasesc in diferite faze de vegetatie. Acest lucru ajuta, de asemenea, si la repartizarea mai buna a muncii cu masinile si utilajele agricole.

Sistema de masini agricole disponibila, posibilitatile de reglare si adaptare a acesteia, planificarea lucrului si a celorlalte mijloace de productie disponibile la nivelul fermei sunt aspecte de care trebuie sa se tina seama la stabilirea plantelor din asolament.

5.3.condiTiile agrobiologice

Cerintele agrobiologice se refera la cerintele plantelor cultivate fata de rotatie in functie de particularitatile lor biologice si asigurarea unei rotatii rationale a plantelor in asolament.

Rotatia trebuie alcatuita in asa fel incat orice cultura, inclusa in structura asolamentului, sa urmeze dupa o buna premergatoare, iar ea insasi sa fie la randul ei o buna premergatoare pentru cultura din anul urmator. Exista mai multe criterii agrobiologice de care trebuie sa se tina seama in mod obligatoriu la stabilirea rotatiei. Modul de nutritie impune cunoasterea cerintelor plantelor din cadrul asolamentului, fata de substantele nutritive, profunzimea sistemului radicular, fenomenele de alellopatie etc. Rotatia culturilor trebuie sa evite consumul unilateral al substantelor nutritive si al apei.

Conditiile agrobiologice au in vedere, de asemenea, cerintele plantelor si specificul legat de elementele de tehnologie: fertilizare, amendare, lucrarile solului, combaterea buruienilor a bolilor si daunatorilor, lungimea perioadei de vegetatie etc.

Recomandarile generale sunt urmatoarele :

1.Instalarea la inceputul rotatiei a unei culturi cu efect ameliorator asupra intregului ciclu de rotatie. Rotatia incepe, de regula, instaland culturi cu efect ameliorator asupra insusirilor solului (leguminoase anuale) si incadrate in grupa culturilor bune premergatoare. O alta regula generala este instalarea la inceputul rotatiei a unei culturi la care sa se aplice cantitati mari de ingrasaminte organice si care sa valorifice bine acest ingrasamant iar totodata se amelioreaza pe timp indelungat insusirile solului.

2.Alegerea in rotatie a celor mai bune premergatoare conform aprecierilor din tabelul 14.

3.Protectia solului impotriva degradarii structurii si a eroziunii. Plantele bune si foarte bune protectoare impotriva eroziunii solului (ierburile perene, leguminoasele anuale, cerealele paioase) vor alterna cu plantele prasitoare care sunt rele protectoare. Proportia prasitoarelor in asolamentele de pe terenurile in panta depinde de valoarea pantei. Dupa plantele prasitoare, care degradeaza structura, accentueaza mineralizarea humusului, trebuie sa urmeze cerealele paioase. Acestea favorizeaza imburuienarea, de aceea trebuie sa alterneze cu prasitoarele care combat mai bine buruienile.

4.Optimizarea folosirii rezervelor de substante nutritive din sol. Plantele de cultura se deosebesc intre ele in ceea ce priveste cantitatea totala de elemente chimice nutritive extrase din sol, adancimea de sol de la care folosesc elementele chimice nutritive si puterea de solubilizare a sistemului radicular. Plantele mari consumatoare de elemente nutritive cum sunt sfecla pentru zahar, floarea soarelui trebuie sa alterneze cu plantele cu consumuri reduse, cum sunt cerealele. Fiecare specie extrage din sol substantele nutritive in cantitati si proportii diferite. Cerealele paioase folosesc mai mult N si P, floarea-soarelui, sfecla, cartoful, porumbul si altele consuma mai mult K. Posibilitatile de solubilizare a compusilor cu P difera de la o planta la alta. Inul, orzul, folosesc elementele nutritive din stratul de sol superficial, pe cand floarea soarelui, sfecla de zahar, dintr-un strat mult mai adanc. Mazarea, lupinul au o putere mare de solubilizare, pe cand inul, orzul, graul, tutunul o putere mica de solubilizare a elementelor chimice nutritive din sol. Sunt plante care prin insusirile lor simbiotice imbogatesc solul in azot, ca de exemplu leguminoasele, pe cand celelalte plante consuma din rezerva de azot a solului si ca urmare acestea trebuie sa alterneze in asolament.

5.Optimizarea consumului de apa din sol. In privinta consumului de apa, plantele cultivate se deosebesc in: plante mari consumatoare de apa (lucerna, porumb, sfecla, floarea soarelui, canepa etc.) si plante cu un consum redus (cerealele paioase, inul) si, plante care consuma apa din straturile profunde de sol datorita sistemului radicular puternic dezvoltat (lucerna, trifoiul, floarea soarelui, sfecla), sau plante care consuma apa din stratul arabil (cereale, in, cartof etc.). De exemplu, graul care se insamanteaza toamna nu poate urma dupa lucerna, care lasa solul foarte uscat. Se recomanda dupa lucerna cerealele de primavara care consuma apa din rezervele acumulate peste iarna din stratul arabil.

6.Rotatia radacinilor. Pentru exploatarea rationala a straturilor de sol se recomanda ca dupa plantele cu inradacinare profunda (lucerna, trifoi, sfecla, floarea-soarelui) sa urmeze plante cu inradacinare mai superficiala (fasole, in, cartofi, mazare, grau) realizandu-se astfel "rotatia radacinilor".

7.Bilantul humusului in sol. La intocmirea asolamentelor se tine cont de bilantul humusului din sol, de diferenta dintre humusul nou format si cel mineralizat. Aceasta depinde de cantitatea si compozitia resturilor organice vegetale si animale supuse humificarii, de conditiile pedoclimatice, de intensitatea lucrarilor solului etc. Ierburile perene graul, porumbul, ovazul, leguminoasele anuale, lucerna etc. lasa in sol cantitati mai mari de resturi organice, iar altele ca inul, bumbacul, canepa, tutunul, sfecla de zahar lasa cantitati mai mici. In asolamentele in care predomina prasitoarele, indeosebi, in zonele mai umede sau in conditii de irigare, bilantul humusului este negativ.

8.Sistemul de lucrare a solului trebuie sa alterneze in cadrul asolamentului, "rotatia sistemului de lucrare a solului", asigurand optimizarea insusirilor solului cu cerintele plantelor de cultura, cu efecte favorabile asupra fertilitatii solului si cresterea eficientei economice a procesului de productie agricola. Se va alege sistemul clasic de lucrare a solului pentru culturile care prefera un sol foarte afanat (sfecla de zahar, cartof, morcovi etc.) si sisteme minime sau chiar semanat direct pentru culturi pretabile la aceste tehnologii (soia, cereale paioase, porumb).

9.Combaterea buruienilor. Unele plante cultivate au ca insotitori fideli anumite buruieni, sau unele plante cultivate sunt compromise usor de buruieni (orzul, macul, inul), iar altele inabusesc buruienile (secara, canepa, dupa ce plantele au inceput sa se ridice, lucerna incepand cu anul al doilea). Cultivarea fara intrerupere a unei plante pe aceeasi sola determina inmultirea buruienilor specifice plantei de cultura. Culturile prasitoare care acopera repede terenul la inceputul vegetatiei inabusa buruienile (canepa, secara, rapita) altele sunt usor inabusite de buruieni in prima parte a vegetatiei (inul, lucerna, sparceta, sfecla de zahar, sorgul, macul, porumbul etc.). Lucerna, incepand cu al doilea an de vegetatie, inabusa pirul. Asolamentele trebuie sa conduca la evitarea sau cel putin la diminuarea pericolului imburuienarii.

10.Combaterea bolilor si daunatorilor. Din cauza unor boli si daunatori comuni, la intocmirea asolamentelor sunt cateva cerinte restrictive. Pentru a limita raspandirea lor si astfel pagubele produse, este necesar ca in rotatii sa nu revina pe acelasi teren plante care sufera de atacul acelorasi boli si daunatori. De exemplu gandacul ghebos (Zabrus tenebrioides) si ruginile se raspandesc mult si provoaca pagube mari cand cerealele paioase se cultiva in monocultura sau revin la intervale scurte in rotatie. Tot asa urmatoarele culturi nu pot alterna una dupa alta: graul si orzul; ovazul si orzul de primavara; trifoiul rosu si lucerna sau mazarea; rapita si sfecla de zahar sau varza; mazarea si inul; soia si floarea soarelui; tutunul si canepa sau floarea-soarelui (in cazul atacului de lupoaie).

Evitarea fenomenului de oboseala a solului care se poate datora actiunii concomitente a mai multor cauze ca urmare a netolerantei anumitor plante de cultura. Netolerarea unor plante de a se cultiva mai multi ani la rand pe acelasi teren sau la un interval prea scurt de ani, reprezinta un element de care trebuie sa tinem seama la elaborarea rotatiilor din asolamente. Nu se suporta in cultura repetata, sau sa revina des pe acelasi teren: inul, decat dupa 6-7 ani, sfecla de zahar, decat dupa 4 ani, mazarea dupa 4-6 ani, etc.

Se autosuporta (cultura repetata): porumbul, canepa daca terenul se fertilizeaza, cartoful timp de 2 ani daca terenul se fertilizeaza si nu este pericol de boli si daunatori, tutunul, fasolea, soia cate 2 ani. Pot reveni des pe acelasi teren alaturi de plantele care se autosuporta doi sau mai multi ani in cultura repetata si cerealele paioase, cu conditia fertilizarilor suplimentare si controlului buruienilor, bolilor si daunatorilor.

In concluzie pentru a organiza cele mai rationale si eficiente asolamente pentru o anumita exploatatie agricola trebuie sa se imbine toate aceste cerinte mentionate anterior pentru a realiza cea mai buna optimizare intre necesitatea de a produce alimente sanatoase, intr-un proces de productie eficient, situatia socio-economica a zonei si conditiile ecologice.

7.clasificarea asolamentelor

Asolamentele se pot clasifica dupa mai multe criterii, cum sunt: numarul de sole, structura culturilor si destinatia productiei principale (culturi pentru boabe, tehnice, culturi pentru furaj, culturi legumicole etc.).

Dupa numarul de sole, asolamentele poate fi cu 2, 3, 4, 5 etc. sole. Numarul de sole trebuie sa permita alcatuirea unei rotatii rationale a culturilor, deoarece durata unei rotatii coincide cu numarul de sole. Daca numarul de sole este prea mic, culturile vor reveni prea des pe acelasi teren, ceea ce contravine regulilor agrotehnice ale unei rotatii rationale. Asolamentele cu durata prea lunga de rotatie sunt mai greu de elaborat si de aplicat. In conditiile tarii noastre, unde ponderea cerealelor si a unor plante tehnice este mare, cele mai rationale sunt asolamentele cu o durata de rotatie de 4-6 ani.

Clasificarea asolamentelor dupa structura culturilor si destinatia productiei principale este clasificarea cea mai potrivita din punct de vedere organizatoric si al realizarii asolamentului. Dupa acest criteriu asolamentele pot fi:

asolamentele de camp (pentru cultura mare, agricole);

asolamentele cu sola saritoare;

asolamentele furajere;

asolamentele legumicole;

asolamentele mixte (agricol - furajer, agricol - legumicol etc.);

asolamentele speciale: de protectie antierozionala, pentru ameliorarea fertilitatii solului, asolamentele pe soluri cu nevoi speciale (hidromorfe, soluri acide, nisipuri, saraturi), cu plante medicinale si aromatice, cu plante melifere, asolamente din orezarii etc.

Pentru oricare din grupele de asolamente, durata rotatiei poate varia intre 2 si 6 ani, sau chiar mai mult. Pentru fiecare ferma durata rotatiei si tipul de asolament se va stabili in functie de suprafata de teren (caracteristicile acestuia), numarul de sole delimitate (de marime optima), structura culturilor si ponderea necesara din fiecare cultura.

7.1.ASOLAMENTELE DE CAMP (agricole)

Asolamentele de camp sau agricole sunt cele in care predomina plante din cultura mare. In functie de ponderea diferitelor plante sau grupe de plante, pot fi: asolamente cu cereale si prasitoare; asolamente cu cereale, prasitoare si leguminoase pentru boabe; asolamente cu cereale, prasitoare, leguminoase anuale, plante tehnice; asolamente cu cereale, prasitoare, leguminoase perene. Avand in vedere conditiile de favorabilitate care se intalnesc pe teritoriul tarii noastre, cerintele economiei nationale si traditia fiecarei zone agricole, asolamentele de camp ocupa cele mai mari suprafete, iar in cadrul lor ponderea cea mai mare o au: graul de toamna, porumbul, orzul de toamna, floarea soarelui, sfecla de zahar, cartoful, soia etc.

Exemple de rotatii pentru asolamentele de camp:

Rotatii de 2 ani (asolament cu 2 sole simple sau mixte):

Schema rotatiei: 1. cereale de toamna,

2. prasitoare.

Tipul rotatiei: 1. grau de toamna,

2. porumb boabe.

In acest exemplu ambele sole sunt ocupate cu o singura cultura. Asolamentul cu rotatia de 2 ani este cunoscut si sub denumirea de asolamentul bienal. Aceasta este cea mai simpla rotatie pe care o realizeaza multe ferme mici care practica, in general, o agricultura de subzistenta. Acest tip de asolament prezinta unele dezavantaje datorita atat perioadei scurte a rotatiei, cat si datorita agentilor fitopatogeni si daunatori comuni celor doua culturi.

Tipul rotatiei: 1. grau de toamna + orz de toamna (sola cu 2 culturi),

2. porumb boabe + floarea soarelui.

Acest asolament, cu rotatie de 2 ani, poate avea ambele sole cu culturi combinate, fiind o sola mixta. In locul florii soarelui se pot cultiva cartoful sau sfecla de zahar. In acest caz trebuie urmarit ca floarea soarelui, cartoful sau sfecla de zahar, in al doilea ciclu de rotatie sa nu fie amplasate pe aceeasi parte din sola ca in rotatia precedenta, ci pe partea cealalta (pe care a fost cultivat porumbul). Totusi, la floarea soarelui, chiar si in acest caz, se poate manifesta atac de Plasmopora sau Orobanche. Aceasta rotatie este conditionata de lipsa infectiei puternice a culturii de floarea soarelui cu acesti dusmani.

Rotatii de 3 ani (asolament cu 3 sole simple sau mixte):

Schema rotatiei: 1. leguminoase pentru boabe,

2. cereale de toamna,

3. prasitoare.

Tipul rotatiei: 1. mazare, 1. soia + fasole,

2. grau de toamna, 2. grau + orz de toamna,

3. porumb boabe. 3. porumb boabe.

Asolamentul de 3 ani (trienal) ofera posibilitati sporite, fata de cel bienal, de elaborare a unor rotatii rationale si de introducere a unui numar mai mare de plante in asolament. In asolamentele trienale daca se impun plantele tehnice acestea pot fi introduse pe sole mixte alaturi de leguminoasele pentru boabe.

Rotatii de 4 ani (asolament cu 4 sole simple sau mixte)

Schema rotatiei: 1. leguminoase pentru boabe,

2. cereale de toamna,

3. prasitoare + plante tehnice,

4. prasitoare.

Tipul rotatiei: 1. mazare + fasole, 1. soia + fasole,

2. grau de toamna, 2. grau de toamna,

3. porumb + in fibra, 3. floarea soarelui,

4. cartof + sfecla de zahar. 4. porumb + cartof.

Asolamentele cu rotatii de 4 ani permit cultivarea unui numar sporit de plante si satisface mai bine cerintele de bune premergatoare pentru culturile din rotatie. Asolamentele de 4 ani asigura conditii bune de dezvoltare, daca una din sole este ocupata cu leguminoase (influentand fertilitatea solului) iar celelalte sole sunt ocupate de plante care se autosuporta la un numar mic de ani. Un astfel de asolament nu corespunde in toate zonele tarii noastre cu ponderea plantelor cultivate, in primul rand cu ponderea graului si porumbului, care in multe zone reprezinta aproape 60%.

Rotatii de 5 ani (asolament cu 5 sole simple sau mixte)

Schema rotatiei: Tipul rotatiei:

1. leguminoase pentru boabe,1. mazare + soia + fasole,

2. cereale toamna, 2. grau de toamna + secara,

3. prasitoare,3. porumb boabe,

4. plante tehnice, 4. in fibra + sfecla pentru zahar,

5. prasitoare.5. cartof + floarea soarelui.

Asolamentele de 5 ani permit cultivarea unui numar mai mare de plante, contribuie mai eficient la combaterea buruienilor, a bolilor si daunatorilor, asigura posibilitatea rotatiei sistemului de lucrare a solului si a optimizarii sistemului de fertilizare. Majoritatea agentilor patogeni si daunatorii specifici culturilor agricole isi pierd capacitatea virulenta intr-o perioada de 5 ani.

Rotatii de 6 ani (asolament cu 6 sole simple sau mixte)

Schema rotatiei: 1. leguminoase pentru boabe,

2. cereale toamna,

3. prasitoare,

4. cereale de toamna

5. plante tehnice,

6. prasitoare.

Tipul rotatiei: 1. mazare + soia + bob,

2. grau de toamna + triticale,

3. porumb boabe,

4. grau de toamna + orz de toamna,

5. in fibra + sfecla pentru zahar,

6. cartof + floarea soarelui.

Asolamentele cu durata de 6 ani ofera posibilitatea unui numar foarte mare de combinatii.

Asolamentele de camp pot fi irigate sau neirigate.

Asolamentele de camp irigate se deosebesc fata de cele neirigate prin introducerea in structura culturilor a plantelor care valorifica cel mai bine conditiile de irigare, prin sporuri semnificative de productie, care sa justifice din plin investitia prin irigare. Astfel de culturi sunt: sfecla de zahar, porumbul, graul etc. In conditii de irigare N.Hulpoi si I.Picu, 1975, recomanda asolamente de 3-5 ani, cu urmatoarea structura de culturi: 43% porumb, 25% grau + orz, 8% sfecla, 8% soia, 8% floarea soarelui, 8% ierburi perene (17% culturi duble).

Exemplu de rotatie in conditii de irigare:

Schema rotatiei: 1. cereale paioase + culturi duble,

2. prasitoare,

3. prasitoare.

sau

1. leguminoase pentru boabe,

2. prasitoare,

3. prasitoare.

Tipul rotatiei: 1. grau de toamna (cultura I) + porumb masa

verde (cultura a II-a),

2. porumb boabe,

3. porumb boabe + sfecla pentru zahar.

sau

1. soia,

2. porumb boabe,

3. porumb boabe + sfecla pentru zahar.

In conditii de irigare solele au dimensiuni mai mici, pentru a usura dirijarea apei, iar ingrasamintele se folosesc in doze sporite.

7.2.ASOLAMENTELE CU SOLA SARITOARE

Asolamentele cu sola saritoare sun un caz particular al asolamentelor de camp, situatie in care o sola ramane cativa ani ocupata cu o singura planta perena (sola saritoare), fara a intra in rotatia obisnuita a culturilor. Culturile cele mai frecvente care ocupa sola saritoare sunt lucerna, trifoiul si ghizdeiul. Introduse in rotatia plantelor de camp aceste culturi indeplinesc un important rol furajer, dar si de sporire a fertilitatii solului si a recoltelor plantelor din asolament. Numarul de ani dupa care sola saritoare se introduce in rotatia anuala a asolamentului poate fi diferit.

Asolamentele de camp cu sola saritoare ocupata cu trifoi in cultura pura sau in cultura ascunsa dau rezultate bune in zonele mai umede si racoroase din tara noastra (Transilvania, Banat, Crisana, Maramures si nordul Moldovei).

Asolamentele cu trifoi in cultura pura prezinta un inconvenient si anume faptul ca, in primul an de viata, trifoiul creste incet si ca urmare, in acel an se obtine o productie mica de masa verde sau fan.

Exemplu de rotatie cu trifoi in cultura pura:

Schema rotatiei: 1. leguminoase perene,

2. leguminoase perene,

3. cereale de toamna,

4. prasitoare,

5. cereale de primavara.

Tipul rotatiei: 1. trifoi,

2. trifoi,

3. grau de toamna,

4. porumb,

5. orzoaica de primavara.

Asolamentele cu trifoi in cultura ascunsa. Trifoiul se seamana primavara intr-o cultura de cereala paioasa care a fost semanata in toamna (de regula graul de toamna) sau impreuna cu o cereala de primavara (ovazul). Cultura de trifoi reprezinta cultura ascunsa, iar cereala paioasa cultura protectoare. Pentru ca plantele de trifoi care cresc incet in prima parte a vegetatiei sa nu fie inabusite, cereala paioasa se seamana mai rar, desimea reducandu-se cu 5-10%, decat in mod normal. Tot in acest scop nu trebuie intarziat recoltatul cerealei paioase si apoi indepartarea paielor acesteia. La cereala paioasa se obtine o productie aproape normala, iar pe teren dupa recoltarea ei, trifoiul continua sa vegeteze. Pana in toamna se obtine o productie mica de trifoi, dar in anul urmator productia este mare.

Exemplu de rotatie cu trifoi in cultura ascunsa:

Schema rotatiei: 1. cereala de toamna + leguminoase perene,

2. leguminoase perene,

3. cereale de toamna,

4. prasitoare,

5. prasitoare.

Tipul rotatiei: 1. grau de toamna + trifoi (cultura ascunsa),

2. trifoi,

3. grau de toamna,

4. porumb pentru boabe,

5. cartof + sfecla de zahar.

Asolamentele de camp cu sola saritoare ocupata cu lucerna. Cand sola saritoare este ocupata cu lucerna, sola este introdusa in rotatie, cand lucerna a imbatranit si nu mai este capabila sa asigure productii ridicate.

Exemplu de rotatie cu lucerna in sola saritoare:

Schema rotatiei: 1. leguminoase perene,

2. leguminoase perene,

3. leguminoase perene,

4. prasitoare,

5. cereale de toamna,

6. prasitoare,

7. plante tehnice.

Tipul rotatiei: 1. lucerna,

2. lucerna,

3. lucerna,

4. porumb pentru boabe,

5. grau de toamna,

6. porumb pentru boabe,

7. cartof + sfecla pentru zahar.

In exemplul de mai sus lucerna ocupa anual 3 sole, adica 43%, din structura culturilor. Astfel de asolamente pot fi practicate in fermele care dispun de bovine. Lucerna poate fi cultivata si in amestec cu graminee perene.

7.3.ASOLAMENTELE FURAJERE

Asolamentele furajere sunt asolamente care cuprind numai plante de nutret sau, in care predomina (peste 50%) plantele de nutret anuale sau perene. In fermele cu un numar mic de animale, nutretul necesar acestora se poate asigura din asolamentele de camp intercalate cu culturi duble pentru furaj (porumb pentru siloz, orz, culturi pentru masa verde, porumb boabe, paie, tocaturi de resturi vegetale etc.), sau acolo unde sunt pajisti intinse (fanuri, masa verde), din asolamentele de camp si de pe pajisti. Asolamentele de camp cu sola saritoare (trifoi, lucerna) sau mixte (cu 1-2 sole ocupate de plante furajere anuale) asigura de asemenea o anumita cantitate de furaj. In fermele cu un numar mare de animale si in special cand acestea dispun de suprafete reduse de pajisti, este necesara organizarea unor asolamente furajere. Optimizarea structurii asolamentelor furajere depinde in special de specia de animal, rasa, incarcatura de animale la hectar, tipul productiei, capacitatea de productie a acestora, zona pedoclimatica, terenul disponibil si fertilitatea acestuia. Avand in vedere cerintele productiei zootehnice ale fermei, exprimate in unitati nutritive, tipul de nutret necesar (masa verde, fan, nutreturi concentrate etc.), se stabilesc speciile de plante furajere si structura asolamentelor.

In functie de conditiile ecologice si relief, asolamentele furajere pot fi: de ferma, de pasune si faneata, de tabara.

Asolamentele furajere de ferma se organizeaza in apropierea fermelor zootehnice si cuprind plante care dau productii mari si voluminoase si deci impun mijloace de transport multe. Asa sunt plantele care se cultiva pentru masa verde si siloz, porumbul, bostanoasele, sfecla furajera, etc. sau plantele furajere anuale si perene. De regula culturile furajere au nevoie de mai multa apa si ca urmare, asolamentele furajere de ferma se amplaseaza pe formele cele mai joase ale reliefului, in depresiuni, luncile raurilor (cu aport freatic), daca alte culturi mai pretentioase nu solicita aceste terenuri.

Exemple de rotatie pentru asolamente furajere de ferma:

Tipul rotatiei cu plante furajere anuale:

1. borceag cu secara,

2. porumb siloz,

3. secara masa verde,

4. sfecla furajera.

Tipul rotatiei cu plante furajere perene:

1-3. lucerna,

4. porumb siloz + sfecla furajera,

5. secara masa verde,

sau

1. grau de toamna + trifoi (cultura ascunsa),

2. trifoi,

3. porumb siloz + sfecla furajera,

4. secara masa verde (cultura I) + pepeni furajeri

(cultura a-II-a),

5. borceag de primavara.

Asolamentele furajere de pasuni si fanete se organizeaza pe terenuri indepartate de fermele de animale. Ele cuprind in special plante care se folosesc pentru fan sau pentru masa verde ce se valorifica prin pasunat.

Exemple de rotatie pentru asolamente furajere de pasuni si fanete:

Tipul rotatiei cu leguminoase si graminee furajere perene:

1-3. amestec de leguminoase si graminee perene,

4. porumb furajer,

5. iarba de Sudan,

6. borceag de primavara (cultura I) + iarba de

Sudan (cultura a-II-a),

7. porumb furajer,

8. iarba de Sudan pentru pasune.

In regiunile cu precipitatii mai abundente, amestecul de leguminoase si graminee perene pentru asolamente furajere de pasuni si fanete se alcatuieste din urmatoarele specii: trifoi rosu 11 kh/ha + zazanie 10 kg/ha; trifoi rosu 11 kg/ha + golomat 10 kg/ha; trifoi rosu 12 kg/ha + timoftica 6 kg/ha; lucerna 12 kg/ha + ovascior 12 kg/ha; lucerna 12 kg/ha + golomat 10 kg/ha; trifoi rosu 2,7 kg/ha + trifoi tarator 2,7 kg/ha + ghizdei 1,5 kg/ha + timoftica 4,2 kg/ha + paius 5,3 kg/ha + zazanie 10,6 kg/ha + golomat 4,3 kg/ha + iarba campului (Agrostis alba) 2,3 kg/ha.

In solele inierbate, pentru faneata, amestecul de specii, dintre leguminoase si graminee perene, trebuie alcatuit in asa fel incat in momentul inspicatului la graminee trebuie sa coincida cu imbobocitul plantei leguminoase. Recolta facuta in acest moment da cantitatea cea mai mare de fan si de cea mai buna calitate.

Asolamentele furajere de tabara sunt necesare intretinerii vacilor de lapte si se organizeaza in apropierea taberelor zootehnice de vara.

Asolamentele furajere pot fi de scurta sau lunga durata. Sunt obisnuit de scurta durata asolamentele furajere de ferma si de lunga durata, asolamentele de tabara, de pasuni si fanete. Asolamentele furajere au printre obiective si realizarea "convierului verde".

Convierul verde sau "banda rulanta verde" este succesiunea de culturi prin care se aprovizioneaza animalele din ferma cu furaj verde suculent pe intreaga perioada de vegetatie. In convierul verde sunt cuprinse asolamentele furajere, plantele perene cultivate pentru furaj, pasunile si fanetele naturale acolo unde exista. In fiecare zona se vor cultiva plantele care pot reusi cel mai bine si acestea intr-o rotatie rationala si aplicandu-se o agrotehnica corespunzatoare. Se va tine seama de faptul ca plantele furajere anuale ocupa mai putin timp terenul si astfel pot fi intercalate ca si culturi duble in asolamentele mixte, obtinandu-se randamentele maxime la unitate de suprafata.

7.4.ASOLAMENTELE LEGUMICOLE

Asolamentele legumicole sunt in mod obisnuit irigate. Caracteristic pentru asolamentele legumicole sunt, de asemenea, suprafata mai mica a solelor, prezenta pe aceeasi sola a mai multor plante, prezenta culturilor succesive si intercalate. La introducerea asolamentelor legumicole, trebuie avute in vedere si alte particularitati a acestora:

1.    Culturile legumicole sunt mari consumatoare de apa si ca urmare aceste asolamente se amplaseaza pe terenuri apropiate de surse de apa, pentru irigare. Avand in vedere necesarul mare de forta de munca, pentru asolamentele legumicole, productia mare la unitate de suprafata si perisabilitatea mare a acesteia, se impune amplasarea acestor asolamente aproape de centrele populate, piete de desfacere si valorificare a productiei.

2.    Solurile cele mai potrivite sunt cele afanate, lutoase, luto-nisipoase; nu sunt indicate solurile greu permeabile. Se amplaseaza pe cernoziomuri, soluri aluviale, coluvisoluri, cu reactie neutra, continut ridicat in humus si bine aprovizionate cu elemente nutritive.

3.    Pentru asolamentele legumicole se aplica cantitati mari de ingrasaminte organice si ca urmare trebuie sa existe posibilitati de procurare a acestuia.

4.    Foarte multe specii legumicole apartin acelorasi familii botanice, avand boli si daunatori comuni. La alcatuirea rotatiilor se asigura un interval de minimum 3 ani, de revenire al speciilor din aceeasi familie botanica, pe aceeasi sola.

5.    Foarte frecvent, in asolamentele legumicole, se practica solele combinate. La gruparea plantelor pe solele combinate se are in vedere felul nutritiei, necesarul de fertilizare, durata de vegetatie, lucrarile de ingrijire. Se cere ca la ciclul urmator al rotatiei, fiecare specie sa ocupe o alta parte a solei, deci diferita de cea ocupata in ciclul anterior.

6.    Asolamentele legumicole fac parte dintr-un sistem intensiv si in mod frecvent cuprind culturi succesive.

Exemple de rotatii pentru asolamente legumicole:

Rotatii cu plante legumicole de baza:

1.     varza de toamna,

2.     tomate de toamna,

3.     ceapa + usturoi,

4.     morcov + pastarnac.

Rotatii cu plante legumicole de baza si culturi duble:

1.     tomate de toamna,

2.     spanac de primavara (cultura I) + varza de toamna (cultura a -II-a),

3.     ceapa de arpagic (cultura I) + castraveti de toamna (cultura a -II-a),

4.     morcov + pastarnac + sfecla rosie,

5.     cartof timpuriu (cultura I) + fasole pastai (cultura

a-II-a).

Rotatii cu plante legumicole in sistem intensiv (cuprinde culturi

anticipate, duble, asociate si sole combinate):

1.     ridichii de luna (cultura anticipata) + tomate (cultura principala),

2.     morcov + patrunjel + pastarnac,

3.     castraveti timpuri + gulii (cultura intercalata),

4.     cartofi timpuri + varza de toamna,

5.     ceapa de arpagic (cultura I) + salata (cultura a-II-a),

6.     mazare + fasole.

Este bine ca asolamentele legumicole sa cuprinda in structura si ierburi perene (lucerna, trifoi etc.), chiar si numai in sola saritoare. Numarul mare de lucrari, irigarea si trecerile repetate peste teren conduc la degradarea structurii si compactarea solului. Includerea culturilor amelioratoare a fertilitatii solului, alaturi de fertilizarea organica frecventa constituie mijloace agrotehnice importante pentru mentinerea si sporirea potentialului productiv al solurilor.

7.5.ASOLAMENTELE MIXTE

Asolamentele mixte sunt asolamente in care se cultiva atat plante specifice asolamentelor din cultura mare, cat si plante pentru furaj sau legumicole.

Aceste asolamente sunt mult folosite in productie raspunzand unor cerinte economice permanente ale pietei.

Asolamentele mixte sunt, de asemenea, caracteristice agriculturii private, cu gospodarii de dimensiuni mai mici.

Exemple de rotatii pentru asolamente mixte:

Tipul rotatiei: 1. grau de toamna,

2. tomate + ardei,

3. porumb boabe,

4. borceag de primavara (cultura I) si varza (cultura

a-II-a),

5. cartof + porumb pentru siloz.

sau

1. grau de toamna + trifoi (cultura ascunsa),

2. trifoi,

3. secara (cultura I) + castraveti de toamna (cultura

a-II-a),

4. tomate timpurii,

5. porumb pentru boabe + cartof.

In asolamentele mixte diferentele agrobiologice dintre plantele care se cultiva, precum si numarul plantelor sunt mai mari decat in asolamentele specializate, ceea ce usureaza gasirea de premergatoare potrivite pentru fiecare cultura. Se pot organiza numeroase variante de astfel de asolamente, in functie de conditiile locale, pedoclimatice si economico-organizatorice ale fiecarei ferme.

7.6.asolamentele speciale

In aceasta grupa intra asolamente care ocupa, in general, suprafete restranse dar care urmaresc un scop bine precizat. Acestea sunt:

asolamentele de protectie antierozionala,

asolamentele pentru ameliorarea fertilitatii solului,

asolamentele pe soluri cu nevoi speciale (hidromorfe, soluri acide, nisipuri, saraturi),

asolamentele pentru plante medicinale si aromatice,

asolamentele din orezarii,

asolamentele de pepiniera etc.

Asolamentele de protectie antierozionala. Organizarea acestora trebuie sa aiba in vedere cu precadere necesitatea prevenirii eroziunii solului. Principalele elemente in organizarea asolamentelor de protectie antierozionala sunt inclinarea versantului si structura culturilor. In acest scop se adapteaza structura culturilor, iar amplasarea solelor se face cu latura lunga de-a lungul curbelor de nivel. Trebuie avut in vedere faptul ca pe terenurile cu panta de peste 12% apare necesitatea de a introduce asolamente de protectie. Pe terenurile cu panta peste 18-25% se organizeaza numai asolamente de protectie. Asolamentele de protectie cuprind 6-9 sole care sunt de dimensiuni mai mici, din care cel putin jumatate sunt cultivate cu ierburi perene, iar celelalte cu cereale paioase, leguminoase anuale sau prasitoare. Pe pante mai mari de 25% se recomanda a fi cultivate numai ierburi perene.

Structura culturilor pe terenurile in panta trebuie stabilita intr-o rotatie corespunzatoare in concordanta cu sistema de masini pentru lucrarile solului si capacitatea tehnologica de asigurare a conservarii solului. In functie de capacitatea plantelor de a proteja solul impotriva eroziunii acestea se clasifica astfel:

culturi foarte bune protectoare (grad de acoperire al solului peste 75%): leguminoasele si gramineele perene,

culturi bune protectoare (grad de acoperire 50-75%): cereale paioase, culturi furajere anuale (borceag, secara masa verde, iarba de Sudan),

culturi mijlociu protectoare (grad de acoperire 25-50%): leguminoase anuale (soia, fasole, mazare, bob etc.),

culturi slab protectoare (grad de acoperire sub 25 %): prasitoarele (porumb, cartof, sfecla etc.).

Exemplu de rotatii pentru asolamentele de protectie antierozionale:

Tipul rotatiei: 1. ovaz + ierburi perene,

2. ierburi perene,

3. ierburi perene,

4. porumb,

5. graul de toamna,

6. orz de toamna,

7. mazare + fasole.

sau

1. grau de toamna + trifoi (cultura ascunsa),

2. trifoi,

3. orzoaica + ovaz,

4. porumb + cartof,

5. grau de primavara + in fibra.

Asolamentele pentru ameliorarea fertilitatii solurilor. Acest tip de asolamente presupune folosirea unei sole ca sola saritoare cultivata cu lucerna, trifoi sau alte ierburi perene, cu scopul de refacere, de ameliorare a fertilitatii solei respective. Dupa incheierea ciclului de rotatie, o alta sola este scoasa din rotatie pentru a fi cultivata cu unele din plantele cu cea mai buna influenta asupra fertilitatii solului. Se scoate din rotatie si va deveni sola saritoare, sola cu solul cu cea mai redusa fertilitate si deci cu cea mai mare nevoie de a fi ameliorata. In diferitele regiuni ale tarii noastre, unde ierburile perene dau rezultate bune, ele trebuie folosite ca mijloc de refacere a structurii solului si in acelasi timp pentru a asigura baza furajera.

Asolamentele pe soluri cu nevoi speciale (hidromorfe, soluri acide, nisipuri, saraturi). Asolamentele organizate trebuie adaptate fiecarei situatii pedoclimatice locale, anumite particularitati ale solurilor impunand diferentierea structurii culturilor.

Asolamentele pe solurile hidromorfe (cu exces de umiditate). In Romania, solurile cu exces de umiditate reprezinta circa 3 milioane hectare, raspandite in diferite zone, cu conditii climatice si perioada de vegetatie diferita. Din aceasta grupa de soluri fac parte: solurile pseudogleice, solurile negre clinohidromorfe, lacovistile, solurile gleice, solurile turbo-gleice, solurile turboase.

Un exemplu de rotatie pentru solurile hidromorfe este urmatorul:

Schema rotatiei: 1-3. leguminoase perene,

4. prasitoare,

5. cereale de toamna + culturi duble,

6. culturi legumicole + culturi duble,

7. culturi tehnice.

Organizarea asolamentului pe aceste soluri impune totodata aplicarea masurilor tehnologice adecvate acestor terenuri (reglarea regimului aerohidric, fertilizarea corespunzatoare, masuri agrotehnice si hidroameliorative etc.).

Asolamentele pe solurile acide. Grupa solurilor acide intalnite la noi in tara cuprinde solurile brune roscate luvice, solurile brune luvice, luvisoluri albice, solurile brune acide, planosolurile, solurile negre acide, solurile humicosilicatice, solurile brune feriiluviale, podzolurile si solurile andice.

Alegerea plantelor care intra in rotatia culturilor pe solurile acide trebuie sa tina seama de sensibilitatea acestora fata de reactia acida a solului. Dupa sensibilitatea fata de reactia solului plantele cultivate pot fi grupate astfel:

plante foarte sensibile la aciditate (se dezvolta bine pe solurile cu reactie neutra - slab alcalina, cu pH = 7,0-8,0): sfecla pentru zahar, sfecla furajera, rapita, conopida, fasolea de gradina, migdalul, gutuiul, visinul;

plante sensibile la reactia acida (se dezvolta bine pe solurile cu reactie slab acida - neutra, cu pH = 6,0-7,0): floarea soarelui, grau, porumb, fasolea, mazare, canepa, spanac, telina, dovleci, pepene verde, prun, coacaz;

plante tolerante la aciditate (se dezvolta bine pe solurile cu reactie moderat - slab acide, cu pH = 5,5-6,0): secara, ovazul, tomatele, morcov, vita de vie, mar;

plante foarte tolerante (prefera reactia acida): cartof, lupin, agris, frag, zmeur.

Un exemplu de asolament pentru solurile acide este urmatorul:

Tipul rotatiei: 1. grau + trifoi (cultura ascunsa),

2. trifoi,

3. grau de toamna,

4. porumb (amendat si fertilizat cu gunoi de grajd),

5. sfecla + cartof,

6. secara + triticale,

7. porumb.

Asolamentele pe nisipuri. Solurile nisipoase sau psamosolurile sun caracterizate de o fertilitate naturala scazuta fiind pretabile pentru un numar scazut de plante: vita de vie, secara, sorgul pentru boabe, fasolita, pepenii verzi, pepenii galbeni, cartoful timpuriu, lupinul, ricinul, tutunul etc. Productia oscileaza mult, in functie de fertilitatea solurilor care este foarte diferita, chiar pe aceeasi parcela. In anii secetosi, culturile pot fi compromise.

In conditiile de irigare sortimentul de plante cultivate pe terenurile nisipoase este mai mare, adaugandu-se cu rezultate bune: porumbul, graul de toamna, orzul de toamna, soia, rapita, floarea soarelui, lucerna etc.

Solele organizate pe terenurile nisipoase sunt cu suprafete mici (10-70 ha) de forma dreptunghiulara si orientate cu latura lunga pe directia vantului dominant. Dimensionarea solelor depinde si de distantele dintre perdelele de protectie necesare in astfel de conditii sub forma unor fasii de arbori cu rol de a opri sau micsora viteza vanturilor.

In structura de culturi incluse in asolamentele de pe terenurile nisipoase sunt recomandate culturile amelioratoare. Astfel, rezultate bune se obtin cu lucerna sau lucerna + golomat (Dactylis glomerata) incluse intr-un asolament de 4-5 ani. Asolamentele trebuie sa cuprinda culturi care acopera terenul cat mai bine si o perioada cat mai lunga pentru a proteja solul impotriva deflatiei eoliene. In acest scop plantele pot fi cultivate in fasii (in culise), alternand plantele cu talie inalta (porumb, sorg, floarea soarelui, tutun etc.) cu plantele cu talie joasa (cartofi, pepeni, ricin, cereale paioase etc.).

Exemple de rotatie pentru asolamentele organizate pe solurile acide:

La neirigat:

Tipul rotatiei: 1. grau de toamna,

2. porumb,

3. cartofi timpuri (cultura pentru ingrasamant verde),

4. secara,

5. tutun + pepeni verzi.

La irigat:

Tipul rotatiei: 1. grau de toamna + legume cultura dubla,

2. porumb + cultura pentru ingrasamant verde,

3. cartof + tutun,

4. castraveti + pepeni verzi + ceapa.

Asolamentele pe solurile saraturate. In aceasta categorie intra solurile halomorfe: solonceacuri si soloneturi, dar suprafete insemnate, in tara noastra, sunt reprezentate de soluri din alte clase, dar care au caractere pronuntate de salinizare si alcalizare. Fertilitatea lor est foarte scazuta datorita insusirilor fizico-chimice si biologice nefavorabile.

Plantele au capacitate diferita de a suporta sarurile solubile din sol: unele sunt foarte sensibile, altele mai rezistente, iar o parte dintre ele - plantele de saraturi - sunt bine adaptate morfologic si fiziologic, la excesul de saruri. Din punctul de vedere al tolerantei la salinitate, plantele pot fi grupate conform tabelului 16.

Asolamentele organizate pe terenurile saraturate trebuie sa cuprinda plante cu un grad mare de toleranta la salinitate. Aceasta este insa o masura temporara, fiind necesare masuri de ameliorare a acestor soluri si largirea structurii de culturi cu plantele mijlociu tolerante la salinitate.

Asolamentele pentru plantele medicinale si aromatice. Plantele medicinale, de regula, sunt incluse in asolamentele mixte. Acestea pot ocupa sole anuale (macul, mustarul, coriandru, galbenele) sau sole saritoare (bienale: menta, fenicul, salvia; perene: levantica, rozmarin etc.).

Exemplu de rotatie dintr-un asolament mixt: de camp - plante medicinale:

Tipul rotatiei: 1. soia + mazare,

2. menta + salvia + fenicul,

3. menta + salvia + fenicul,

4. grau de toamna,

5. porumb + floarea soarelui,

6. mac + mustar,

7. porumb pentru boabe,

8. sola saritoare cu rozmarin + levantica.

Asolamentele din orezarii. Sunt asolamente organizate pe terenuri special amenajate pentru orezarii. Orezul fiind o planta care se autosuporta 3-4 ani va reprezenta 60-70% din structura culturilor. Alaturi de orez se recomanda in aceste asolamente: porumbul, floarea soarelui, sfecla furajera, graul, lucerna, trifoiul.

Asolamentele de pepiniera cuprind o rotatie bazata pe folosirea unei leguminoase in anul I, urmata de scoala de pomi anul I si scoala de pomi anul II.

8.etapele elaborarii asolamentelor

Elaborarea si introducerea asolamentului intr-o unitate agricola (asociatie agricola, ferma agricola) se face concomitent cu lucrarile de organizare a teritoriului.

Organizarea teritoriului este o activitate tehnico-organizatorica care are ca obiectiv, pe de o parte, studiul conditiilor naturale de clima, sol, relief, hidrografie, vegetatie etc., iar pe de alta parte conditiile sociale si economico-organizatorice in scopul valorificarii optime a fondului funciar existent, a stabilirii modului de folosinta a terenurilor, a agrotehnicii aplicate, a lucrarilor de mecanizare, a integrarii sectorului culturilor de camp cu cel zootehnic, legumicol, a intreprinderilor anexe etc. Organizarea teritoriului este prima problema care trebuie rezolvata in oricare exploatatie agricola si ea determina directiile si succesul dezvoltarii ulterioare a acesteia, deoarece urmareste ameliorarea si folosirea adecvata a fiecarei parcele de teren.

Problemele imbunatatirii caracteristicilor solului si a terenurilor este o componenta a organizarii teritoriului care se pune in special la folosintele cultivate pentru a apropia conditiile din teren de cerintele ecologice ale plantelor.

Clasificarea lucrarilor de amenajare si ameliorare a solurilor, poate fi realizata astfel:

T      lucrari agrotehnice curente:

lucrari de baza, de pregatire a patului germinativ,

lucrari de infiintare si intretinerea culturilor, fertilizare, protectia plantelor etc.,

lucrarile de recoltare a culturilor.

T      lucrari pedoameliorative:

amendarea cu calcar si gips,

afanarea adanca (scarificare),

fertilizarea ameliorativa (radicala),

combaterea poluarii.

T      lucrari de imbunatatiri funciare:

indiguire,

desecare (de suprafata),

drenaj (de adancime),

irigatie,

combaterea salinitatii si alcalinitatii,

prevenirea si combaterea eroziunii (fara terasare),

terasarea terenurilor arabile in panta.

Organizarea asolamentului in cadrul exploatatiilor agricole are ca scop valorificarea optima, rationala a fondului funciar existent, exploatarea eficienta a terenurilor si sta la baza dotarii si echiparii tehnice a fermei.

Etapele principale de lucru in vederea introducerii asolamentelor rationale in unitatile agricole sunt:

A.Inventarierea resurselor, a mijloacelor de productie, stabilirea modului de folosinta a terenului, a masurilor si lucrarilor pregatitoare. Intocmirea asolamentelor este precedata de o serie de lucrari pregatitoare, care constau in cartarea solurilor, comasarea terenurilor in trupuri mari, stabilirea masurilor ameliorative (irigare, desecare, combaterea eroziunii etc.), trasarea drumurilor principale de exploatare etc. In acest scop se face mai intai un studiu privind conditiile naturale (relief, sol, adancimea apei freatice, manifestarea fenomenelor de eroziune, degradare, poluare a solurilor etc.), social-economice (piete de desfacere, asezari urbane, cai de comunicatie etc.). In functie de favorabilitatea terenurilor (stabilita prin lucrarile de bonitare) si de conditiile de microclima, pentru fiecare folosinta si cultura, sunt delimitate pe teritoriul fermei zone mai mult sau mai putin favorabile.

Stabilirea modului de folosinta a terenului consta in analizarea agrotehnica a suprafetelor care vor fi destinate a fi folosite ca arabil, plantatii de vii, pomi, pasuni, fanete, terenuri pentru impadurire etc. Cateva recomandari generale in alegerea folosintei sunt prezentate in continuare:

arabil (are cele mai mari cerinte): volum edafic minim 25-30 cm, panta maxima 20-22%, pH intre 5-8, suprafata terenului nivelata;

pajiste (finete, pasuni): terenuri neindicate pentru celelalte culturi dar fara eroziune puternica, covor vegetal bine incheiat, panta maxima 40-50 %;

plantatii viticole: volum edafic minim 20-25 cm, panta maxima 25-30 %, suprafete terasate, pH intre 6-7,8, expozitii sudice, sud-est, sud-vest;

plantatii pomicole: volum edafic 25-30 cm, pH intre 5,5-7,5, panta maxima 35 %, terenul poate fi neuniform;

impaduriri: teren framantat care nu se preteaza la alte folosinte, panta 30-50 %, terenuri cu alunecari, erodate; specii recomandate: stejar, plop, pin negru, salcam, ulm, frasin, artar, par salbatic, porumbar, alun, paducel, catina, salcioara, lemn cainesc etc.

Fiecare masiv de teren trebuie apreciat si din punct de vedere al pretabilitatii lui pentru o anumita folosinta, in scopul obtinerii unui randament maxim.

Pentru stabilirea celor mai adecvate folosinte terenul va fi analizat parcela cu parcela iar in functie de complexitatea lucrarilor, pentru amenajari si transformari agricole, se va esalona pe ani executia acestora.

Modul de folosire a terenului si ca urmare masurile tehnico-organizatorice care urmeaza sa se aplice trebuie sa asigure prevenirea eroziunii solului, a inundatiilor, a poluarii, pastrarea patrimoniului genetic al florei si faunei naturale etc.

B.Stabilirea structurii culturilor. Alcatuirea unor asolamente rationale si eficiente presupune stabilirea structurii culturilor pornind de la considerente economice, organizatorice si agronomice. Plantele ce urmeaza a se cultiva si deci produsele ce se vor obtine trebuie sa aiba posibilitati certe de valorificare, conform cu necesitatile fermei, economiei locale si nationale. Foarte important este in acest caz realizarea unui studiu de marketing pentru a evalua posibilitatile de valorificare a viitoarelor produse agricole, horticole, zootehnice etc.

In sinteza structura culturilor la nivelul exploatatiei agricole este impusa de urmatoarele:

necesitatile economice si posibilitatile de valorificare a produselor obtinute cu eficienta si profit;

conditiile locale de sol si clima, modul cum acestea satisfac cerintele plantelor de cultura;

forta de munca si baza tehnica existenta care trebuie sa asigure executarea la timp si de buna calitate a tuturor lucrarilor pentru plantele ce urmeaza a fi cultivate;

asigurarea sectorului zootehnic (daca acesta exista) cu furajul necesar;

diversitatea speciilor de plante pentru a asigura posibilitatea organizarii rotatiilor rationale si evitarea varfurilor de munca;

existenta plantelor amelioratoare a fertilitatii solului;

esalonarea cheltuielilor si a incasarilor;

evitarea efectului calamitatilor prin diversitatea culturilor etc.

C.Stabilirea numarului si marimii asolamentelor si delimitarea teritoriala a acestora. Conditiile de fertilitate, relieful, adancimea apei freatice, marimea exploatatiei si altele impun in mod obiectiv organizarea mai multor tipuri de asolamente. Intr-o unitate agricola de dimensiuni mari se organizeaza mai multe asolamente chiar daca acestea sunt de acelasi tip (asolamente de camp, legumicol) sau sunt asolamente mixte, speciale etc. In exploatatiile mici se organizeaza, de regula, un asolament mixt pe intreaga suprafata.

Tipurile de asolamente, numarul si suprafata lor, structura culturilor pentru fiecare, precizarea tuturor activitatilor de organizare a activitatii, reprezinta sistemul de asolamente al exploatatiei respective.

Organizarea sistemului de asolamente la nivelul exploatatiei agricole are in vedere cateva cerinte generale, cum ar fi:

incadrarea fiecarui tip de asolament in prevederile stabilite pentru sistematizarea teritoriului, corelarea cu lucrarile de imbunatatiri funciare,

intr-un asolament se incadreaza suprafete de teren cu sol cat mai omogen, din punctul de vedere al fertilitatii, reliefului, adancimea apei freatice etc.

fiecare asolament sa cuprinda, pe cat posibil, sole aproximativ egale ca dimensiuni,

in primul rand se delimiteaza asolamentele speciale (asolamentele antierozionale, asolamentele pentru soluri cu nevoi speciale etc.),

se delimiteaza apoi terenul pentru asolamentele legumicole, care trebuie sa fie cu o fertilitate corespunzatoare, aproape de sursele de apa si caile de acces, cu posibilitati de irigare,

se dimensioneaza apoi asolamentele furajere si se amplaseaza aproape de fermele de animale, se organizeaza asolamentele de camp, mixte etc.

D.Stabilirea numarului de sole si a marimii lor. Delimitarea solelor si a parcelelor de lucru in cadrul fiecarui asolament, amplasarea drumurilor de camp Dupa stabilirea numarului si a tipului de asolament se trece la elaborarea fiecarui asolament in parte. In acest scop se grupeaza culturile stabilite, pentru fiecare asolament, pe grupe conform cerintelor agrobiologice si tehnologiei de cultivare.

Dupa gruparea plantelor pe grupe de culturi se calculeaza valoarea procentuala a fiecarei grupe. Pe baza procentului de participare al fiecarei grupe la suprafata totala destinata asolamentului se stabileste numarul de sole si respectiv marimea acestora. La stabilirea numarului de sole pentru un asolament este necesar sa avem in vedere durata rotatiei (3-6 ani) si egalitatea dintre numarul de sole si durata rotatiei.

De mentionat faptul ca sola este veriga de baza in organizarea teritoriului si a asolamentelor, in executarea lucrarilor agricole si in desfasurarea procesului de productie agricola. De aceea delimitarea solelor in cadrul fiecarui asolament trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

fiecare sola trebuie sa cuprinda terenuri cat mai omogene ca favorabilitate pentru culturi si potential de productie, pentru a permite aplicarea unor tehnologii unitare pe intreaga suprafata;

pentru a asigura o mai buna dozare si organizare a elementelor tehnologice si a inputurilor este bine ca solele unui asolament sa fie pe cat posibil egale, fara abateri de 3-5 % fata de sola medie;

forma si dimensiunile laturilor solelor trebuie sa permita folosirea cu randament a tractoarelor si agregatelor la executarea lucrarilor agricole; pe terenurile in panta trebuie sa permita executarea lucrarilor pe curba de nivel precum si alte masuri de combatere si prevenire a eroziunii solului.

Marimea solelor depinde de tipul, suprafata si numarul de sole ale asolamentului, de relief (sole mai mari pe terenurile plane si mai mici pe terenurile in panta) si de alti factori. In terenurile amenajate pentru irigat, la asolamentele legumicole, suprafata solelor este mai mica fiind conditionata de amenajarile existente, metodele de irigare, lungimea si latimea instalatiei de udare. Trebuie avut in vedere faptul ca la suprafete mici ale solelor se pierd suprafete mari de teren cu drumuri, iar pe solele cu suprafete mari tehnica moderna poate fi folosita eficient. Marimea solei depinde in primul rand de marimea exploatatiei agricole sau asolamentului respectiv.

In functie de factorii precizati mai sus, marimea solelor poate varia pentru asolamentele legumicole intre 5-50 ha, pentru cele furajere 10-100 ha, pentru cele agricole 20-200 ha.

Lungimea solelor determina lungimea traseului lucrarii cu agregatele de masini si, ca urmare, marimea pierderilor de timp in gol la intoarcerea acestora la capetele solei pe care se lucreaza. Din activitatea practica s-a constatat ca cea mai potrivita forma a solei este cea dreptunghiulara cu lungimea laturii mari cuprinsa intre 500-2000 m. Pe masura cresterii lungimii, scade numarul de intoarceri in gol la capetele parcelelor de lucru, scade timpul de mers in gol si consumul de energie, ceea ce determina reducerea cheltuielilor efectuate cu agregatele de masini. Sub 500 m lungimea de lucru a solei, productivitatea agregatelor de masini scade cu 9%, iar sub 250 m, cu 17% (I.Dincu si Gh.Lacatusu, 2002). Latimea solelor are dimensiunile optime de 400-500 m.

In conditiile unui relief complex cu pante, lungimi si expozitii diverse lucrarile nu se mai executa pe sole formate dintr-o singura parcela. Pe terenurile in panta sola este formata, de regula, din mai multe parcele, care, trebuie sa aiba marimea si configuratia potrivita pentru mecanizare, sa fie apropiate, de forma regulata si cu laturi paralele. Egalitatea parcelelor care compun o sola este necesara pentru a asigura anual aceeasi productie pentru fiecare cultura si a se folosi aceleasi mijloace de productie si de transport. Pe terenurile in panta, parcelele se traseaza cu latura lunga de-a lungul curbelor de nivel sau pe directia generala a acestora. Limitele lor sunt determinate de necesarul de drumuri, benzi inierbate sau perdele antierozionale, terase bancheta etc. Suprafata optima a parcelei este de 10-100 ha cu lungimea de 500-1500 m si latimea de 20-200 m. Pe pante mai mari de 18% suprafata optima a parcelei variaza intre 5-30 ha.

Drumurile de camp se proiecteaza ca o completare a drumurilor comunale, in asa fel, incat, reteaua de drumuri din teritoriul exploatatiei agricole sa permita circulatia masinilor agricole si transporturile necesare in si din teren. Amplasarea drumurilor trebuie sa indeplineasca mai multe cerinte: sa asigure legatura dintre solele asolamentului si centrele de productie, amplasarea drumurilor sa fie in acord cu limitele solei, cu perdelele de protectie a campului, cu retelele de desecare, irigatie etc.

E.Stabilirea rotatiei culturilor pe fiecare asolament, a elementelor de tehnologie specifice fiecarei culturi si intocmirea registrului de evidenta a asolamentelor. Dupa ce s-a stabilit marimea solelor si a numarului acestora in cadrul asolamentelor se trece la proiectarea schemelor si a tipurilor de asolamente.

Este necesara cunoasterea istoriei fiecarei sole cu privire la planta premergatoare, lucrarile solului executate in anul precedent (aratura adanca, afanare adanca, etc.), erbicidele folosite si care au efect remanent, ingrasamintele folosite etc.

In cadrul fiecarui asolament se stabilesc mai multe variante de succesiuni a culturilor in functie de cerintele plantelor fata de lucrarile agrotehnice, asigurarea celor mai bune premergatoare pentru plantele din rotatie, combaterea buruienilor a bolilor si daunatorilor etc. In final din variantele analizate se alege varianta cea mai potrivita pentru conditiile concrete din ferma. Pentru fiecare sola si cultura se stabileste sistemul de lucrare a solului, modalitatile de fertilizare, masurile de combatere integrata a buruienilor, bolilor si daunatorilor, prognozarea productiilor si a posibilitatilor de valorificare a acestora, precum si alte elemente ale organizarii procesului de productie agricola.

Se intocmeste apoi registrul cu evidenta asolamentului care cuprinde toate solele cu suprafata, solul, textura acestuia, continutul in humus, indicii hidrofizici, gradul de aprovizionare cu elemente nutritive, rotatia culturilor, sistemul de lucrari la sol, soiuri si hibrizi folositi, fertilizantii aplicati, pesticide, unele observatii utile pentru fermier.

Fiecare masura agrofitotehnica influenteaza cu o intensitate si durata mai mare sau mai mica asupra insusirilor solului si asupra dezvoltarii plantelor de cultura. In registru de evidenta a asolamentului se inregistreaza pentru fiecare cultura tehnologia planificata, iar in functie de conditiile concrete din teren, tehnologia realizata. Evidenta trebuie tinuta atat pentru intregul asolament cat si pentru fiecare sola in parte.

Registrul cu istoria asolamentului si a celorlalte elemente de tehnologie (in format scriptic sau electronic) are un rol foarte important la evaluarea eficacitatii tehnologiilor aplicate, la justificarea productiilor obtinute in fiecare an, la stabilirea cauzelor unor greseli tehnologice si evitarea repetarii lor, la perfectionarea tehnologiilor, in mod diferentiat pe sole, pentru plantele de cultura sau chiar pentru soiuri si hibrizi.

Dupa alcatuirea rotatiei din asolament se intocmeste planul masurilor agrotehnice care trebuie aplicate conform cerintelor plantelor si in concordanta cu factorii si influentele asolamentului. Deoarece pentru fiecare cultura se practica o anumita tehnologie, odata cu rotatia plantelor pe diferitele sole ale asolamentului, are loc si rotatia corespunzatoare a sistemului de lucrare a solului, de infiintare a culturilor, de fertilizare, de combatere a buruienilor, bolilor si daunatorilor etc. In proiectarea tehnologiilor specifice fiecarei culturi se va tine cont, astfel, de efectele in timp a acestora si modul optim, rational al succesiunii acestora, in scopul realizarii unor randamente economice corespunzatoare.

Asolamentul stabilit este bine sa fie respectat. Modificarea asolamentului poate fi, insa, impusa de numeroase cauze: schimbarea destinatiei terenului, introducerea unor culturi noi ca urmare a cererii pietei, introducerea unor tehnologii noi, influenta unor factori naturali (alunecari de teren, colmatari, salinizari secundare) etc.