|
|
|
Stocuri de seminte si furaje
Stocurile de seminte si furaje se formeaza dupa recoltare astfel incat sa se asigure cantitatea necesara pentru insamantare sau pentru hranirea animalelor. Aceste stocuri se pot forma fie la unitatea producatoare, la unitatile distribuitoare, consumatoare sau la rezerva statului.
1 Stocul de seminte
La nivelul agriculturii se formeaza un fond de seminte (fond de rezerva) care se constituie din seminte certificate, ce pot fi utilizate in caz de forta majora, cum ar fi:
a). calamitate (reinsamantarea suprafetelor compromise, suplimentarea normei de consum de samanta in caz de seceta prelungita);
b). in cazul modificarii structurii culturilor, in functie de cererea de pe piata;
c). cand productia de samanta a unui an este mai mica decat cea prognozata pentru acel an;
d). cand nu a fost realizata puterea de germinatie dorita, etc.
Cu privire la stocurile de seminte si material de plantat, unitatea agricola se poate afla in una din urmatoarele situatii:
a). unitatea agricola isi autoproduce aceste resurse materiale in totalitate, ceea ce determina constituirea de stocuri din productie proprie pentru realizarea lucrarilor;
b). producerea acestor resurse materiale se realizeaza in unitati specializate, ceea ce determina necesitatea cumpararii acestor resurse pentru constituirea stocului de rezerva;
c). pentru materialul de plantat, stocul se creeaza la intreprinderile producatoare de astfel de material pe specii, soiuri, sisteme de plantatii, etc.
Exista situatia in care, in primul rand, unitatile agricole isi constituie stocul sezonier de seminte deoarece infiintarea culturilor se realizeaza in campanile agricole. Pentru semintele ce necesita o pregatire prealabila inainte de a fi utilizate in productie (indifferent de provenienta lor) se constituie si stocurile in pregatire, care se determina dupa relatia cunoscuta (prezenta la capitolul 5.3).
In cazul in care semintele sau materialul de plantat sunt produse de catre statiunile experimentale sau alte unitati agricole specializate, intregul necesar de astfel de resurse reprezinta cantitatea de aprovizionat. In aceasta situatie se pune problema unde sa se pastreze cantitatile de seminte (mai ales) care constituie stocul current si stocul de rezerva, existand urmatoarele variante: pastrarea la unitatile producatoare, la statiile de conditionare a semintelor, la unitatile de distributie a semintelor sau la unitatile agricole care folosesc efectiv semintele. Alegerea uneia din variantele de mai sus se face in functie de caracteristicile semintelor, de gradul de prelucrare a semintelor, de capacitatea de depozitare a diferitelor categorii de unitati agricole.
O problema deosebit de importanta ce trebuie luata in calcul la asigurarea cu seminte si materiale de plantat, in vederea constituirii stocurilor de astfel de resurse o constituie asigurarea conditiilor optime de transport (care sa garanteze mentinerea calitatii si autenticitatii acestor resurse pe toata durata transportului) si a conditiilor de depozitare, care presupune asigurarea unui microclimat propice care sa nu contribuie la grabirea procesului de germinatie (la seminte) si de crestere (la materialul de plantat). De aceea, in luarea deciziilor cu privire la alegerea locului de constituire a acestor stocuri trebuie sa se tina seama de aceste aspecte, precum si de cheltuielile mai mari care le genereaza constituirea stocurilor de seminte si material de plantat.
2 Stocul de furaje
In agricultura moderna, odata cu extinderea tehnologiilor industriale de crestere a animalelor au aparut doua modalitati de obtinere a furajelor: producerea acestora de catre unitatile specializate pentru astfel de activitati (datorita adancirii diviziunii muncii) sau obtinerea lor chiar de catre unitatile de crestere a animalelor (ca forma de integrare a productiei zootehnice cu cea de furaje).
Din punct de vedere al provenientei furajelor, unitatile agricole crescatoare de animale se pot grupa in trei categorii:
a). unitati care isi autoproduc furajele pe care le consuma in sectorul zootehnic;
b). unitati crescatoare de animale care nu au o baza furajera proprie si se aprovizioneaza cu furajele necesare de la alte unitati economice;
c). unitati care isi autoproduc o parte din furajele consumate, o alta parte fiind asigurata prin cumparare.
Desigur ca, aceasta clasificare a unitatilor agricole dupa felul asigurarii furajelor se poate dezvolta, mai ales, daca se are in vedere ca, in multe cazuri, nutreturile industriale provin din materie prima si in contul unor produse agricole furnizate de insasi intreprinderile agricole. Este cazul melasei si borhotului de la fabricile de zahar cumparate de intreprinder5ile agricole in raport de cantitatile de sfecla de zahar livrate pe baza de contracte si a altor reziduri industriale sau nutreturi combinate obtinute in raport direct cu material prima furnizata.
Stocurile de productie de furaje sunt diferite in functie de sistemul bazei furajere:
a). In cazul intreprinderilor care isi autoproduc furajele (in general cele care practica sistemul gospodarecs de crestere a animalelor) stocul current de furaje este egal cu necesarul pe un an calendaristic, pe un an agricol sau de la inceputul anului pana la noua recolta.
b). In cazul intreprinderilor care folosesc nutreturi combinate cu care se aprovizioneaza ritmic de la fabricile de nutreturi combinate, stocul current se calculeaza dupa formula generala a stocului current, tinand seama de consumul zilnic si de durata (in zile) dintre doua aprovizionari.
c). Desigur ca, intreprinderile la care asigurarea furajelor se face atat din productie proprie, cat si din cumparari se vor aplica metode adecvate fiecarei categorii de furaje: pentru cele din productie proprie stocul current va fi egal cu necesarul pe anumita perioade de calcul, pentru cele cumparate se va tine seama de frecventa aprovizionarilor si de consumul zilnic.
In afara de stocul current de furaje, in intreprinderile agricole se formeaza si alte categorii de stocuri si anume: stoc de rezerva, stoc de pregatire si stoc sezonier.
In constituirea stocurilor de rezerva se tine seama de aceleasi criterii ca si la constituirea stocurilor curente. Pentru furajele produse in intreprinderea consumatoare, stocul de rezerva se calculeaza in procente fata de stocul curent (necesarul pe anumite perioade). Asa, de exemplu, la furajele fibroase fondul de rezerva reprezinta o cantitate egala cu 10% din stocul current (necesarul pe o anumita perioada), iar la nutreturile insilozate fondul de rezerva se calculeaza folosind procentul de 15% din necesarul pe perioada de calcul.
La nutreturile combinate marimea stocului de rezerva este egala cu necesarul de consum pe o perioada de 5 zile. Neacordarea atentiei cuvenite constituirii fondului de rezerva de furaje mai ales in perioadele de intreruperi atrage dupa sine reducerea consumului de furaje pe ziua furajata cu repercusiuni foarte grave asupra sanatatii animalelor si productiei medii. Stress-ul provocat la animale de diminuarea ratiei, mai ales cand acesta se prelungeste pe o perioada lunga are repercusiuni foarte nefavorabile asupra productiei si eficientei economice.
Refacerea animalelor in urma scaderii in greutate sau a altor afectiuni provocate de o alimentatie insuficienta si neechilibrata are loc intr-o perioada mult mai lunga decat aceea in care nu s-a asigurat o furajare normala. Concomitent, creste mult consumul specific de furaje pe unitatea de produs, cresc cheltuielile de productie si se inregistreaza pierderi.
Stocurile sezoniere de furaje au menirea sa asigure furajarea normala a animalelor in caz de intemperii, in cazul unei perioade de ingrasare intensive a animalelor, in cazul intretinerii animalelor in tabere de vara sau pe pasuni montane.
Folosirea rationala, cat mai completa a masei verde de pe pasunile alpine presupune crearea de stocuri sezoniere de furaje (de fanuri si concentrate) care sa fie folosite pentru completarea sau inlocuirea pasunatului in anumite perioade cu intemperii.
Numai prin crearea de stocuri de furaje pe pasunile alpine se poate realiza prelungirea perioadei de folosire a masei verde (de pasunat) de primavra timpuriu si pana toamna tarziu, ajungandu-se la 150-180 zile anual, cat se realizeaza in majoritatea zonelor alpine din tara.
