Agricultura ecologica si protectia agroecosistemelor

AGRICULTURA ECOLOGICA SI PROTECTIA AGROECOSISTEMELOR

I.1.Delimitǎri conceptuale

Conform definitiei, data de Organizatia pentru Alimente si Agricultura FAO (Food si Agriculture organization), si Organizatia Mondiala a Sanatatii OMS in 'Codul Alimentarius', agricultura ecologica reprezinta un 'sistem integral de gestionare a procesului de productie, care contribuie la sprijinirea si consolidarea rezistentei agroecosistemului, incluzand biodiversitatea, ciclurile biologice si activitatea biologica a solului. Agricultura ecologica pune accent pe folosirea unor practici de gestionare corespunzatoare, in loc de introducerea unor produse fabricate afarǎ din ferma respectiva si ia in consideratie si faptul cǎ particularitǎtile fiecǎrei regiuni in parte necesita sisteme, bine adaptate specificului acestei regiuni. Asta se poate realiza prin folosirea, unde este posibil, a metodelor agronomice, biologice si mecanice in loc de folosire a materialelor sintetice pentru anumite operatii in cadrul sistemului. 'Agricultura biologica respecta reguli stricte, stabilite prin normele legislative.

Ca orice marca comerciala, care garanteaza o mai inalta calitate si originea produselor, agricultura biologica este strans legata de respectarea unor reguli stricte de productie, stabilite prin anumite norme legislative agricultura biologica trebuie controlata si certificata. In scopul a garanta consumatorului respectarea regulilor de productie stabilite.

Agricultura ecologica este o metoda de productie care tine cont de cunostintele traditionale ale taranilor si care integreaza progresele stiintifice in toate disciplinele agronomice, raspunzand preocuparilor sociale fi ale mediului inconjurator, fumizandu-se consumatorilor produse de calitate chiar si in tarile mai sarace.

Obiectivul principal al agriculturii ecologice este de a proteja biosfera si resursele naturale ale planetei, excluzand utilizarea ingrasamintelor chimice, pesticidelor de sinteza si a erbicideior, metodeie de prevenire jucand un rol primordial in lupta impotriva daunatorilor, boliior si a buruienilor.

Pentru a practica o agricultura in armonie cu natura trebuie sa se tina seama de tehnicile biologice utilizate si de conditiile locale, adaptandu-se la realitatile socio-economice dar si la metodele traditionale, prin utilizarea optima a resurselor din agroecosisteme, fiind un factor esential pentru obtinerea unor rezultate optime si de lunga durata.

Principiile pe care este fondata agricultura ecologica sunt universale, dar tehnicile utilizate sunt adaptate in functie de conditiile pedoclimatice, de resurse si de traditiile locale.

Agricultura ecologica este o metoda care necesita capacitate de observare si de reflexie.

Foloseste un potential ridicat de mana de lucru, necesitand deci locuri noi de munca, si mentine taranii la munca campului, aspect important intr-o perioada de somaj, pe de o parte si exod masiv din zonele rurale catre aglomerarile urbane, pe de alta parte.

Cerintele minime pentru realizarea dezvoltarii durabile:

distribuirea echilibrata si echitabila a resurselor si accentuarea laturii calitative a productiei ca atribute ale unei noi conceptii despre redimensionarea cresterii economice.

- perfectionarea, reorientarea sau chiar schimbarea tehnologiilor, punerea lor sub control si monitorizarea riscurilor acestora.

- descentralizarea formelor de guvernare, cresterea gradului de participare la luarea deciziilor privind ecologia si mediu;

- asigurarea unui potential dezvoltat din punct de vedere financiar, economic, uman, tehnologic.

Mediul si resursele naturale trebuie sa fie recunoscute ca fundament al tuturor activitatilor umane, iar protejarea lor trebuie sa reprezinte o conditie obligatorie pentru dezvoltare.

Conceptul de dezvoltare durabila se bazeaza pe drepturi, obligatii si justitie, presupunand: necesitatea de mentinere a integritatii mediului {Enviromental integrity):

promovarea eficientei economice (Economic efficiency);

mentinerea echitatii (Equity).

Dezvoltarea durabila a ecosistemelor agricole si posibilitatea de a produce alimente de cea mai buna calitate, poate fi considerata cea mai insemnata contributie a agriculturii in asigurarea viitorului omenirii.

Agricultura durabila (sustenabila) este in primul rand viabila din punct de vedere economic, raspunde exigentei cererii de alimente sanatoase si de calitate superioara, este o agricultura care garanteaza protectia si ameliorarea resurselor naturale pe termen lung si le transmite nealterate generatiilor viitoare.

O astfel de agricultura determina si diversifica activitati economice deoarece materiile prime apar si se prelucreaza prioritar in zonele rurale, dezvolta infrastructura si cresterea potentialului economic al satelor.

Deci, agricultura durabila trebuie sa fie:

productiva;

profitabila;

ecologica;

sa conserve resursele:

- echilibrata social si uman

I.2Istoricul si evolutia agriculturii ecologice

Agricultura durabila este si o problema de educatie, in spiritul respectarii naturii si a cunoasterii traditiilor. in conditiile acestor mosteniri de cunostinte teoretice si practice, agricultura ecologica, in toate curentele sale, propune actualizarea metodelor traditionale verificate timp de secole si imbinarea lor cu metodele moderne. in scopul mentinerii si cresterii potentialului productiv natural al solului.

Au existat trei mari curente care si-au lasat amprenta in agricultura ecologica de azi:

A 'Rudolf Steiner si agricultura bio-dinamica'

In anul 1924 filozoful austriac Rudolf Steiner, elev ai lui Goethe, lanseaza principiile ''agriculturii biodinamice'

Spre sfarsitul vietii, Rudoif Steiner isi exprima conceptele si orientarile despre si pentru agricultura, propunand o agricultura 'subtila'' care tine cont de diversitatea 'comunitatilor vegetale' si de ciclurile de viata ale acestora.

Este primul om care a intuit notiunea de 'ecosistem'. Sistemul preconizat de el a fost perfectionat si completat de un discipol al sau Dr. Pfeiffer. Datorita activitatii acestuia agricultura biodinarnica este bine reprezentata in Germania, Elvetia, Austria, Franta, Italia, Marea Britanie, S.U.A., in tarile nordice precum si in unele tari din lumea a treia.

B. 'Sir A. Howard si agricultura organica'

Sir A. Howard a lucrat timp de 40 ani in India, in directia rezolvarii problemei alimentare. El a . reevaluat sistemele agricole traditionale si a pus la punct tehnologii mai putin costisitoare dar cu exigente in munca. Howard a incercat sa generalizeze agricultura taraneasca in Anglia, incepand inca din anii 1940-1945, iar in conceptia sa fertilizarea organica a solului, putin costisitoare, este singura capabila sa intretina capacitatile de productie ale solului.

A.Howard este la originea miscarii anglo-saxone de agricultura organica si a 'ASOCIATIEI SOLULUI". El a preconizat compostarea materiei organice pe platforme, procedeul INDORE - descris in lucrarea sa 'Testament agricol', si care influenteaza cresterea rezistentei culturilor la paraziti numai fertilizand solul cu acest compost.

C. 'RUSH-MULLER si agricultura biologica'

In plina expansiune industriala, profesorul elvetian Rush, evalueaza caracterul limitat al resurselor omenirii. A cautat si a gasit bazele stiintifice ale unei noi agriculturi care sa asigure subzistenta populatie: fara a afecta potentialul productiv al agriculturii si care se bazeaza exclusiv pe resurse reciclabile.

Pentru a mentine humusul, care este principala bogatie agricola, el propune un compostaj de materie organica proaspata la suprafata solului care nu trebuie incorporata decat dupa fermentare.

In 1932 dr. Muller (biolog) pune la punct o metoda de agricultura biologica dupa teoriile lui Rush, astfel incat in 1948 metoda Rush-Muller a fost extinsa in agricultura si se creeaza 'Cooperativa Muller''. Aceasta metoda este practicata si astazi mai ales in Elvetia si Austria.

Anterior au fost prezentate trei curente privitoare la un alt fel de agricultura decat cea intensiv industrializata practicata curent pe suprafetele cele mai mari.

Din cele prezentate s-au desprins trei notiuni, ca denumiri, respectiv:

. agricultura biodinamica - (R. Steiner) - ce presupune inlocuirea ingrasamintelor minerale cu compostul de gunoi de grajd, produs pe cale aeroba, si propune tratamente cu preparare biodina-mizatoare care ridica nivelul fertilitatii solului, asigura recolte agricole corelate cu starea soiului si cu climatul, mareste rezistenta plantelor la boli si daunatori si nu strica echilibrul ecologic;

agricultura organica (sir A. Howard) - practicata in Anglia si S.U.A.- se bazeaza pe fertilizarea solului cu composturi organice, inclusiv cu dejectii animaliere sau reziduuri urbane;

. agricultura biologica - (Rush-Muller) - presupune pastrarea materiei organice la suprafata solului,care nu trebuie incorporata decat dupa fermentare, iar cu ajutorul microorganismelor se mentine un nivel corespunzator de humus.

Cele trei denumiri se raporteaza Ia o agricultura alternativa, care refuza in esenta chimizarea, fiind opusa agriculturii intensiv-industriala.

Existenta numeroaselor concepte privitoare la denumirea agriculturii alternative au dus la unele controverse si in final nu s-a stabilit inca o denumire acceptata de specialistii in domeniu, pentru conditiile din tara noastra.

Measnicov M. (1999) incearca sa prezinte semnificatia corecta a termenilor utilizati, conform Micului Dictionar Enciclopedic (1972) si din Dictionarul Limbii Romane Contemporane (1980).

Lucrarea incearca sa inscrie tendintele actuale si necesitatea obtinerii unor produse agricole curate de poluanti, fara manipulari genetice etc, sub denumirea generala de "agricultura ecologica'.

Autorul cauta sa stabileasca termenii corecti pentru:

denumirea produsului agricol curat;

denumirea si tendintele tipului de cultura;

tipurile de exploatatii agricole.

Explicatia termenilor se raporteaza la:

organic - care tine de structura, esenta, de functiile unui organ sau ale unui organism, care este alcatuit din C si H uneori si din alte elemente (O, N etc);

biologic - care apartin vietii sau biologiei si se raporteaza la viata sau biologie.

Pentru produsele agricole obtinute prin tehnologii strict controlate sau prin noi tehnologii se folosesc termenii:

naturale - opusul fiind artificiale, dar termenul nu este corect deoarece indiferent de tehnologie produsele sunt "naturale';

organice - opusul fiind anorganice, termenul este de neconceput deoarece toate produsele agricole, chiar si resturile sunt organice, adica produse de catre organisme;

biologice - opusul fiind nebiologice sau minerale, dar care produse obtinute de la microorganisme, plante sau animale nu sunt biologice?;

ecologice . opusul fiind neecoiogice, deci curate in sensul actual al notiunii de ecologic, neingrasate chimic, nepesticidate, nemanipulate genetic, fara surplus de radiatii etc.               .

Pe baza acestor explicatii Measnicov M. a ajuns la concluzia ca este logic sa se foloseasca notiunea de 'ecologic''care pare cea mai potrivita cu realitatea intelesului acestei notiuni. insa termenul se refera ia calitatea produselor agricole obtinute in urma proceselor tehnologice de cultura.

Gruparile respective se raporteaza ia suprafetele agricole in general, respectiv la sectoarele agricol si horticol.

In privinta sectorului legumicol, suprafetele sunt in general de 2-5 ori mai mici (in functie de situatie).

In final se considera ca produsele agricole vor fi "ecologice' iar sistemul de cultura ''durabil ', cu o tenta majora de protectie a mediului inconjurator, folosind tehnologii verificate, seminte selectionate, fara manipulari genetice, incercandu-se pastrarea diversitatii vegetale.

Tipul de exploatatie va fi stabilit corect ca suprafata, regim si proprietate, conducere. Acest lucru este necesar pentru urmatorii ani, pana cand vor evolua conceptiile agronomice, putand fi ajustat si modificat in functie de noile realitati.

Agricultura ecologica se impune astazi ca o practica moderna, cu rezultate care au la baza date stiintifice ce creeaza o noua conceptie despre viata, munca si agricultura, cu eficienta sporita si care poate asigura produse in concordanta cu cerintele exigente ale consumatorilor.

Relatia AGRICULTURA - ALIMENTATIE - SANATATE este din ce in ce mai evidenta, deoarece in mare parte "bolile civilizatiei' sunt puse pe seama unei alimentatii necorespunzatoare calitativ, urmare a exceselor de utilizare a chimizarii in cadrul tehnologiilor intensive si ca atare piata produselor ,bio' este din ce mai cautata si mai apreciata.

Agricultura ecologica este considerata ca fiind singura alternativa pentru mileniul trei. Europa si in special statele occidentale, au inceput sa-si organizeze aceasta activitate inca din anii 1935-1940, dar primele semne de recunoastere a activitatii productive si comerciale dateaza din anul 1980, cand agricultura ecologica este recunoscuta atat de piata, cat si de catre guverne, organisme nationale si internationale. Dupa anul 1990 dezvoltarea devine spectaculoasa, astfel ca la nivelul anului 1997 agricultura ecologica in Europa occidentala va detine o pondere de 0,44% din suprafata agricola, respectiv 1.995.435 ha, iar in anul 1999 sa ajunga la 2,1% din total, respectiv 2.858.339 ha. Se evidentiaza in acest sens tari ca Italia, Australia. Spania. Marea Britanie. Germania. Franta etc.

Statistici recente publicate de SOEL - SURVEY (2004), INFOAM, EUROSTAT, si USDA arata ca agricultura ecologica este in plina ascensiune, practicandu-se in peste 100 de tari din 5 continente, dar inclusiv reusite si preocupari in multe alte tari.

In 2003, numarul cel mai mare de ferme ecologice era in Italia ( 56,4 mii hectare), Turcia ( 18,4 mii hectare), si Austria ( 18,3 mii hectare), iar procentul cel mai mare de ferme ecologice din numarul total de ferme era in Liechtenstein ( 28%), Elvetia ( 10,2 %) si Austria ( 9,3 %).

In majoritatea tarilor producatoare exista organisme nationale care protejeaza si controleaza productia "ecologica'.

In 1972 s-a constituit Federatia Internationala a Miscarilor de Agricultura Organica (I.F.O.A.M.-international Federation of Organic Agriculture Movements) cu sediul in Germania care grupeaza peste 500 de organizatii de agricultura ecologica si peste 80 de tari.

I.F.O.A.M. organizeaza manifestari stiintifice, simpozioane, congrese mondiale, editeaza lucrari stiintifice si de popularizare, adopta la Congresele mondiale ..Caietul de sarcini cadru' important in unificarea miscarilor de agricultura biologica, unde orice tara poate interveni, corecta sau substitui unele prevederi.

Principiul de baza al agriculturii ecologice este ,,de a dezvolta agricultura ca un organism si a o considera ca un ecosistem care se modeleaza in natura si constituie o alternativa la intensivizare la specializare si la dependenta fata de utilizarea produsilor chimici'.

I.3Principalele obiective ale agriculturii ecologice

sa realizeze produse agricole de inalta calitate nutritiva si in conditii eficiente;

sa dezvolte si sa intareasca sistemele vii pe parcursul ciclurilor de productie;

sa mentina si sa amelioreze fertilitatea solului pe termen lung;

sa evite toate formele de poluare care pot rezulta din practica agricola;

sa permita agricultorilor o remunerare justa ca satisfactie a muncii lor si un mediu de lucru sigur si sanatos.

- sǎ promoveze si diversifice ciclurile biologice in cadrul sistemelor agrare, respectand micro-organismele, flora si fauna solului, culturile si cresterea animalelor;
- sa mentina si sa amelioreze fertilitatea solurilor pe termen lung;
- sa utilizeze atat cat se poate resursele naturale si reciclabile la nivel local;
- sa puna la punct sisteme agricole cat mai autosuficiente, in ceea ce priveste materia organica si elemente nutritive;
- sa asigure tuturor animalelor conditii de viata cat mai putin contrarii aspectelor fundamentale ale comporta-mentului lor natural;
- sa mentina diversitatea genetica a sistemelor agricole, a mediului lor, inclusiv protectia plantelor si a animalelor salbatice;
- sa tina cont de impactul tehnicilor culturale asupra mediului si a relatiilor sociale.

I.F.O.A.M.- ingloband toate cele trei curente ale agriculturii ecologice prezinta in caietul de sarcini elemente specifice tuturor. Ele nu se contrazic ci se completeaza avand la baza aceleasi principii, dar mai ales aceleasi obiective nobile ale "mentinerii sanatatii pamantului, plantelor, animalelor si omului'.

I.4Bazele stiintifice ale agriculturii ecologice

Agricultura ecologica are la baza preocuparea constienta de a urmari descoperirile stiintelor biologice.

Agricultura ecologica este stiintifica, ea integrand progresele stiintei vietii, dar se sprijina si pe "respectul faptelor' care obliga sa se retina practicile ale caror efecte sunt bune. chiar daca explicatia corelatiilor acestora se face inca defectuos, datorita insuficientei sau lipsei de cercetari aplicative.

Principalele elemente practice la care se raporteaza agricultura ecologica se refera la:

- mentinerea unor proportii convenabile la nivelul exploatatiei agricole intre diferitele grupe mari de plante, prsaecum si realizarea unor asolamente cat mai variate si de lunga durata:

efectuarea de asociatii de culturi respectand principii ecologice;

fertilizarea la suprafata solului, fara incorporare de materie organica proaspata;

lucrari moderate asupra solului;

prevenirea atacurilor de boli si daunatori, folosindu-se mijloace fizice, tehnologice si fitoterapeutice;

- extinderea lucrarilor manuale si reducerea celor mecanice specifice in agricultura clasica.

I.5Avantajele agriculturii ecologice

Aer, apa si produse agroalimentare mai putin contaminate

Prin extinderea agriculturii ecologice, aerul prezinta o calitate mai buna in principal prin faptul ca nu se mai utilizeaza produse chimice care se pulverizeaza.

Prezenta pesticidelor in apa potabila a devenit o problema din ce in ce mai mare, agricultura conventionala fiind principala sursa de contaminare a apei cu nitrati, nitriti, bacterii, pesticide.

Neutilizarea pesticidelor determina un risc mai mic de contaminare a produselor agricole. Produsele agricole sunt produse sanatoase, sigure pentru consumul uman si animal.

Conditii sigure de munca pentru agricultori

Agricultorii care practica agricultura ecologica sunt expusi mai putin riscului contaminarii cu pesticide. Este cunoscut faptul ca multi agricultori mor anual sau reprezinta diverse afectiuni grave, acestea fiind cauzate de utilizarea pesticidelor.

Biodiversitate

Scaderea biodiversitatii in sistemele agricole conventionale are urmatoarele cauze: specializarea, intensificarea, lipsa fermelor mixte, lipsa terenurilor necultivate, folosirea pesticidelor (insecticide, erbicidde, fungicide).

Utilizarea pesticidelor reprezinta un pericol atat pentru plante, pentru animale, cat si pentru om, Pesticidele ameninta existenta anumitor specii salbatice de plante si animale, cu implicatii deosebite de-a lungul lantului trofic. Prin utilizarea pesticidelor se reduc considerabil sursele de hrana pentru pasari. In fermele ecologice se observa o crestere a numarului si a speciilor de pasari.

Rotatia culturilor practicata in fermele ecologice mentine durabilitatea solului, determina un numar mai mic de probleme cauzate de boli, daunatori si buruieni. Agricultura ecologica contribuie la realizarea unui peisaj mult mai variat si asigura o biodiversitate mai mare.

Sol fertil si sanatos

Agricultura conventionala a determinat scaderea continutului de materie organica din sol si acumularea de compusi toxici. In practica ecologica fertilitatea si sanatatea solului sunt mentinute prin metode biologice, precum: rotatia culturilor,Lucrari manuale, prasit, compostare, mulcire prin folosirea ongrasamintelor organice se mareste si se mentine procentul de materie organica a solului.

Reducerea pierderilor de elemente nutritive prin levigare

Neutilizarea ingrasamintelor chimice si aportul de ingrasaminte organice reduc riscul spalarii substantelor nutritive, o problema in multe tari si o amenintare pentru apa potabila.

Reducerea eroziunii solului

Eroziunea solului este determinata si de scaderea continutului de materie organica a solului care se realizeaza in agricultura conventionala prin utilizarea ingrasamintelor chimice de sinteza, acestea determinand si distrugerea structurii solului. Ameliorarea structurii solului cat si reducerea eroziunii se poate realiza prin mentinerea terenului acoperit cat mai mult timp posibil, fie prin mulcire, fie prin cultivarea unor culturi de acoperire.

Utilizarea eficienta a apei

Ameliorarea solului prin cresterea continutului in materie organica si imbunatatirea structurii acestuia, precum si o mai buna acoperire prin mulcire sau prin culturi acoperitoare duc la reducerea consumului de apa in agricultura ecologica, continutul ridicat al solului in materie organica in sistemele de agricultura ecologica duce

la o mai buna retinere si conservare a apei in sol, ceea ce are ca efect reducerea cheltuielilor cu irigarea.

Calitatea nutritiva a produselor ecologice

Produsele ecologice se caracterizeaza printr-un continut mai ridicat in substanta uscata, respectiv in aminoacizi, vitamine, saruri minereale, oligoelemente. Produsele agroalimentare ecologice sunt lipsite de metale grele.

Protectia mediului inconjurator

Agricultura ecologica urmareste pastrarea nealterata a mediului prin folosirea ingrasamintelor organice si a celor minerale mai putin solubile, a composturilor, a ingrasamintelor verzi, a preparatelor vegetale. Folosirea pestieidelor este interzisa, fiind permise doar produsele ce nu dauneaza plantelor, bazate pe saruri minerale simple sau extracte de plante.

Agricultura ecologica minimizeaza problemele globale de mediu, precum: ploaia acida, incalzirea globala, reducerea biodiversitatii, desertificarea. Agricultura ecologica reduce emisia de gaze raspunzatoare de efectul de sera (C0₂, metan, oxizi de azot). Emisia de C0₂ intr-un sistem ecologic este mai mica cu 40-60% la nivelul unui hectar decat intr-un sistem de agricultura conventionala. Emisiile de oxizi de azot sunt mai mici datorita neutralizarii ingrasamintelor chimice cu azot. Metanul este emis in cantitate mai mica deoarece densitatea animalelor in fermele zootehnice este redusa.

Utilizarea mai redusa a resurselor neregenerabile

Agricultura ecologica este bazata pe practici care necesita multa

munca manualaa. Aceiasi cantitate de alimente poate fi produsa in agricultura ecologica cu 19% mai putina energie comparativ cu sistemul de agricultura conventionala. Produsele agricole ecologice parcurg o distanta mai mica de la producator la consumator, fiind preferate in stare proaspta si neprelucrate.

Reducerea riscurilor agricultorilor

Terenurile agricole cultivate in sistem ecologic rezista mai bine la intemperiile climatice, plantele prezentand o toleranta mai mare la factorii climatici restrictivi (seceta, ploi abundente).

Protejarea generatiilor viitoare

Copii sunt expusi mai mult decat adultii la efectul nociv al pestieidelor folosite in agricultura conventionala. Folosirea produselor agroalimentare ecologice in alimentatia copiilor va avea un efect pozitiv asupra dezvoltarii acestora.

Economice

Piata produselor agricole ecologice este in plina expansiune, in special in tarile industrializate. Cererile tot mai mari de produse agricole ecologicce din partea consumatorilor determina pe multi fermieri sa treaca la practici ecologice. Agricultura ecologica poate constitui o sursa de profit pentru micii fermieri, pentru fermele de tip familial.

I.6 Dezavantajele agriculturii ecologice

. Nivel scǎzut al randamentelor

In agricultura ecologica productiile pe unitatea de suprafata sunt mai scazute comparativ cu sistemele agricole conventionale. Scǎderea randamentelor se inregistreaza mai ales in perioada de conversie de la agricultura conventionala catre agricultura ecologica, fiind necesar un timp pana ce la nivelul ecosistemului agricol se restabileste un echilibru ecologic, dupa care nivelul productiilor se stabilizeaza.

. Pretul de valorificare al produselor agricole ecologice este mai ridicat decat cel al produselor conventionale
Tehnicile specifice de productie utilizate in sistemele de agricultura ecologica la care se adauga productiile ceva mai mici decat in sistemele conventionale fac ca pretul de productie sa fie ceva mai ridicat. Ca atare, daca in tarile dezvoltate acestea sunt accesibile majoritatii populatiei, in tarile mai putin dezvoltate, unde inca este important aspectul cantitativ al alimentatiei, produsele ecologice sunt accesibile segmentului de consumatori cu posibilitati financiare peste medie populatiei.

. Necesitatea sustinerii agriculturii ecologice
Chiar in tarile dezvoltate unde agricultura ecologica detine o pondere mai importanta, aceasta a fost si mai este inca sustinuta prin diferite parghii economice (prime, scutiri de taxe etc.). In prezent, cand aceste forme de sustinere a agriculturii ecologice sunt eliminate din diferite motive, se constata revenirea unor agricultori la sistemul de agricultura conventionala.
Necesitatea sustinerii agriculturii ecologice este cu atat mai importanta cu cat aceasta este in stadii incipiente de dezvoltare in anumite tari.

. Produsele ecologice sunt adeseori susceptate a toxice. Ca urmare a unei tehnologii deficitare de-a lungul procesului de productie, dar si al conservarii si pastrarii produselor agricole cu privire la combaterea bolilor, consumatorii sunt pusi in situatia de a alege intre posibilitatea prezentei micotoxinelor in produsele ecologice si prezenta reziduurilor de pesticide in produsele agricole rezultate in sistemele de agricultura conventionala.

. Caracteristici organo-leptice (aspect, gust) uneori deficitare la unele produse agricole.
Exista posibilitatea ca unele produse ecologice, ca urmare a neutilizarii de produse chimice de combatere a bolilor si daunatorilor, a regulatorilor de crestere si a altor substante chimice, sa aiba un aspect comercial deficitar ( ex. fructe mai mici, cu pete pe ele etc.), dar acest aspect negativ este pe deplin compensat de valoarea nutritiva si biologica a acestor produse.

. Prezenta produselor ecologice false pe piata
Anumiti comercianti sunt atrasi de pretul si profitul mare al produselor ecologice si comercializeaza produse agricole conventionale ca fiind produse ecologice.

. Controlul si procesul de certificare trebuie sa fie ameliorat.
Pentru ca produsele ecologice sa fie comercializate pe piata sub aceasta forma, acestea trebuie sa fie controlate si verificate de catre laboratoare autorizate. Aceste laboratoare trebuie sa fie accesibile producatorilor agricoli, atat ca timp si spatiu, cat si din punct de vedere financiar. De exemplu, produsele ecologice obtinute in Romania sunt trimise pentru control unor laboratoare din alte tari, aceasta ca urmare a neexistentei inca a unor astfel de laboratoare autorizate la noi in tara.

.Lipsa sistemelor de cercetare si extensie pentru agricultura ecologicǎ.
Chiar daca s-au facut unele progrese in ceea ce priveste cercetarea si extensia cu privire la agricultura ecologica, comparativ cu activitatile similare desfasurate in cadrul agriculturii conventionale acestea sunt inca nesemnificative.

II.PROTECTIA AGROSISTEMELOR

II.1. Asigurarea biodiversitatii si protectia ecosistemelor

Ecosistemul reprezinta o unitate fundamentala, functionala a biosferei, cu un tip determinat al interactiunilor componentelor anorganice si organice si configuratie energetica proprie, care asigura desfasurarea ciclurilor bio-geochimice si transformarile de energie in fragmentul dat al scoartei terestre. Se constituie in ecosisteme lacurile, padurile, pajistile, culturile etc, cu fauna si flora lor. Structura unui ecosistem natural este constituita din patru componente. Prima este componenta abiotica reprezentata de resursele energetice si trofice ale mediului, a doua este componenta producatoare de materie organica si anume biomasa vegetala, a treia este componenta consumatoare de materie organica, reprezentata de organismele ierbivore si carnivore si a patra este componenta descompunatorilor reprezentata de microorganismele care descompun si mineralizeaza resturile organice.

Pentru asigurarea biodiversitatii si protectia ecosistemelor trebuie respectate anumite conditii:

Folosinta diversificata a terenurilor agricole

Principiul ecologic, conform caruia 'solul are dreptul la vegetatie' trebuie permanent avut in vedere. Aceasta inseamna ca, in conditii naturale de climat, este necesar ca solul sa fie acoperit permanent cu vegetatie diferita care-i asigura regenerarea si refacerea si il protejeaza de actiunea distructiva a unor factori naturali agresivi, cum este eroziunea hidrica, mai ales pe terenurile situate in panta. Acest principiu nu este respectat in unele sisteme agricole, solul fiind periodic lipsit de vegetatie si supus astfel actiunii agresive a factorilor naturali care determina degradarea solului, mai ales in orizontul de suprafata. Asa se explica intensificarea degradarii solului prin destructurare (pierderea stabilitatii hidrice a macro si microagregatelor structurale) si aparitia proceselor de crustificare, compactare de suprafata, eroziune eoliana cu efecte grave asupra germinatiei si rasaririi culturilor agricole si a dezvoltarii lor mai ales in primele stagii de vegetatie. Aceste efecte negative pot fi reduse prin introducerea ingrasamintelor verzi, a mulciului vegetal, a culturilor ascunse, a unei rotatii adecvate a culturilor corelata cu speeificul local.

Habitatul sau mediul de viata al speciilor salbatice trebuie protejat si conservat

In zonele agricole, speciilor de animale si plante salbatice trebuie sa li se rezerve spatii suficiente de habitat natural, care nu vor fi cultivate. Marginile de drum, canalele de drenaj si de irigatii, haturile, zonele umede, pajistile si fanetele, pasunile, curtile din jurul caselor, malurile si indiguirile apelor curgatoare si ale lacurilor, valcelele si crangurile, toate pot contribui li pastrarea habitatului natural al diverselor forme de viata si, de aceea, ele trebuie protejate si conservate.

Protectia tuturor speciilor trebuie garantata

Protectia speciilor salbatice, precum si a celor domestice sau a plantelor cultivate reprezinta conditia fundamentala pentru asigurarea biodiversitatii. Masurile de protectie a speciilor si a mediului sunt valabile si se aplica incepand cu gospodariile individuale pana la marile exploatatii agricole.

Protectia si conservarea bogatiilor naturale, culturale, istorice

Ca orice tara, Romania are o indelungata istorie in ceea ce priveste evolutia sociodemografica si economica. Schimbarile permanente, uneori dramatice, au avut un impact puternic asupra ecosistemelor naturale si mediului inconjurator. Padurile au fost si sunt exploatate nerational, fara a mai fi regenerate corespunzator; pajistile, fanetele si pasunile naturale nu sunt supuse unor programe de supraveghere si conservare. De asemenea, trebuie conservate corespunzator ecosistemele in care s-au pastrat obiective de patrimoniu istoric si cultural, ca documente si marturii vii ale istoriei mi­lenare a poporului roman.

II.2.Agricultura ca factor poluant al mediului

Agricultura, alaturi de industrie poate deveni una dintre sursele importante de agenti poluanti cu impact negativ asupra calitatii mediului ambiental prin degradarea sau chiar distrugerea unor ecosisteme. Astazi, este practic unanim acceptat faptul ca agricultura intensiva poate conduce la poluarea solului si a apei prin utilizarea excesiva a ingrasamintelor, a pesticidelor, a apei de irigatie necore-spunzatoare calitativ si cantitativ, in special pe terenurile arabile excesiv afanate prin diferite lucrari.

Agentii poluanti, respectiv substantele toxice si/sau nocive, se pot acumula in cantitati ce depasesc limitele maxim admisibile, atat in sol, cat si in apele de suprafata si subterane. Printre acesti agenti poluanti se regasesc: reziduurile zootehnice, namolurile orasenesti (de canalizare si menajere), namolurile provenite de la procesarea sfeclei de zahar, a inului si canepii, a celulozei etc, care pot contine peste limitele maxim admisibile metale grele, substante organoclorurate din clasa HCH si DDT, triazine, compusi ai azotului si fosforului (nitrati si fosfati) etc, dar si diferiti agenti patogeni.

Printre consecintele nocive ale acestor substante mentionam in mod special efectele cancerigene si mutagene, acumularea in verigile lantului trofic, toxicitate mare etc, toate contribuind la perturbarea grava a echilibrului natural.

Nitratii pot genera nitriti care in cantitati mari au efecte nocive asupra sanatatii umane. De asemenea, daca fosfatii si nitratii ajung pe diferite cai in apele statatoare, contribuie la producerea si intensificarea procesului de eutrofizare, care, in final, determina degradarea acestora si distrugerea partiala sau chiar totala, a faunei prin eliminarea oxigenului si formarea unor compusi chimici nocivi.

Irigatia si drenajul incorect, asociate cu alte practici necorespunzatoare (monocultura sau asolamente de scurta durata, afanare excesiva a solului cu precadere prin lucrari superficiale numeroase, nerespectarea perioadelor optime de lucrabilitate si traficabilitate a solului etc, lucrarea solului pe terenurile situate in panta din amonte in aval etc) la care se mai adauga o gestionare si utilizare necorespunzatoare a terenurilor agricole si o folosire irationala a fondului forestier, determina aparitia si intensificarea degradarii fizice a solului prin procese ca: destructurarea, compactarea, mistificarea, eroziunea eoliana si hidrica, contribuind in acest mod si mai mult la sensibilizarea, favorizarea si accentuarea poluarii, pe diferite cai, a principalelor componente ale mediului inconjurator.

II.3Mijloace de protectie a agrosistemelor

Strategia optima de control al acestor populatii va implica intotdeauna recurgerea la mai multe tipuri de interventie, cu o anumita variabilitate, dar si selectie in aplicarea lor.

Astazi, omenirea dispune de trei tipuri de mijloace de lupta si anume:
a)- mijloace ecologice;
b)- mijloace genetice;
c)- mijloace chimice.
a)Mijloace ecologice. Gestionarea corecta a populatiilor de daunatori se bazeaza, mai intai, pe o cunoastere solida a ecologiei speciei in cauza, atat in conditiile locale ale culturii de protejat, cat si, eventual, in conditiile sale de origine.

Obiectul acestei gestionari este acela de a mentine densitatea populatiei sub un prag critic de daunare economica.

Principalii factori ecologici care intervin in dinamica si stabilizarea populatiilor de potentiali daunatori sunt:
- densitatea specifica a comunitatii;
- prezenta pradatorilor si a parazitiilor eficace (indeosebi specii specializate);
- estimarea, previzibilitatea resurselor;
- dezvoltarea (starea) fiziologica a plantelor sau a animalelor de protejat;
- spatiul vital al populatiilor de plante si animale.

Inca de la inceputul secolului, numarul mare al catastrofelor cauzate de daunatori agriculturii a fost atribuit practicarii monoculturilor. Acestea se rup de eterogenitatea ecosistemelor naturale si reduc diversitatea specifica a faunei asociate.

Rezulta deci ca agricultura moderna, durabila, are absoluta nevoie de asolamente, de alternanta culturilor, care intrerupe fluxul nutritiv al fitofagilor specializati, intrerupand, in acelasi timp, fluxul de inmultire. Densitatea daunatorului se stabilizeaza sub limita critica de daunare, iar interventiile chimice sunt adesea inutile. De acest foarte important aspect nu se mai tine deloc seama in agrosistemele Romaniei la sfarsit de mileniu II.

Exista, astazi, suficiente date experimentale si practice care demonstreaza ca pradatorii, parazitii sau agentii patogeni pot fi folositi cu un anumit succes in lupta contra insectelor daunatoare sau a buruienilor. Ca exemplu, poate fi data buburuza Novius cardinalis care, introdusa in California din Australia, la inceputul secolului XIX, a stopat proliferarea co-omidei Icera purchazi, un periculos parazit al citricelor de origine australiana. De atunci, au fost realizate numeroase alte lansari entomofage in diverse regiuni ale lumii, adesea cu succese notabile.

Se considera, astazi, cǎ protectia cerealelor fata de diverse lepidoptere ca daunatori, va fi din ce in ce mai mult asigurata cu ajutorul microhymenopterelor parazite ale oualor de fluturi.

Calamitatea de catre insecte a diferitelor agrosisteme sau a padurilor se poate datora si unor specii induse. In absenta unor inamici naturali si aprovizionati abundent cu hrana, insectele daunatoare cunosc o crestere exponentiala a efectivelor lor si provoaca, rapid, pagube considerabile. Cazurile gandacului din Colorado la cartof si ale filoxerei la vita de vie sunt bine cunoscute. Ele au obligat agricultorii sa-si schimbe soiurile si tehnologiile de cultura. Investitiile au fost imense.

b)Mijloace genetice. Protectia chimica a culturilor a devenit astazi foarte costisitoare, atat pentru productia, recolta in sine, cat si pentru mediul inconjurator. Din aceste motive, cercetari tot mai numeroase sunt orientate, astazi, catre selectia si utilizarea de soiuri rezistente fata de o gama larga de paraziti.

Aceasta rezistenta trebuie obtinuta, insa, fara a neglija insusirile favorabile obtinute in alte planuri (nivel de productie, calitate etc.). Geneticienii au inregistrat deja numeroase succese in acest domeniu. Astfel, graul Roazon, creat de cercetatorii de la I.N.R.A. Franta, prin hibridare cu o specie salbatica, rezista bine la majoritatea parazitilor periculosi actuali, fara a se pierde din productivitate. Soiul de grau romanesc A-15, creat de prof. sisesti, s-a dovedit ani de zile, extrem de rezistent la boli si daunatori, nefiind nevoie de tratamente la productii relativ modeste.

Hibrizii timpurii de floarea-soarelui si porumb, avand o crestere foarte rapida, sufoca prin concurenta interspecifica buruienile, tratamentele de interventie chimica fiind nesemnificative. Din nefericire, cercetarea de specialitate din Romania a suferit, in ultimii 10 ani, degradari de asemenea natura, incat s-a pierdut identitatea genetica a soiurilor performante de grau (prin purificare), pierzandu-se caracteristici esentiale ale soiurilor locale, precum nivelul productiei, continutul si calitatea glutenului, ca si rezistenta la bolile foliare si cele ale spicului.

Rezistenta plantelor fata de insecte si micro-organisme risca, cu atat mai putin sa dispara, cu cat ea depinde de mai multi factori genetici diversi. Atunci cand rezistenta este data de un singur caracter, exista riscul ridicat de a aparea un nou descendent al parazitului, capabil sa deturneze mecanismul genetic in cauza, mai ales, daca teritorii intinse sunt cultivate cu acelasi soi sau hibrid.

c)Mijloace chimice. Asa cum s-a aratat, ele sunt fie substante toxice de sinteza (pesticide), fie substante biologice naturale sau de sinteza, compusi care intervin in biologia daunatorului vizat. Pesticidele trebuie considerate, intotdeauna, ca o arma de rezerva, cu care se poate interveni suplimentar sau auxiliar in interiorul unei strategii globale de gestionare ecologica a populatiei calamitate sau, si mai corect spus, a sistemului " daunatori - planta - mediu".

Utilizarea unor arme chimice de origine biologica da deja rezultate excelente si deschide astazi perspective foarte interesante. Se cunoaste ca reproductia, comportamentul si dezvoltarea insectelor sunt guvernate de diverse semnale chimice, eliberate de insesi insectele in cauza, sau de planta care le gazduieste. Este posibil, astazi, a se folosi aceste substante care se impart in trei grupe si anume:

- fermoni de atractie sexuala;
- hormoni juvenili;
- ecdisoni (hormoni de naparlire).

Cu asemenea produse se pot capta si elimina o cantitate considerabilǎ de insecte sau putem impiedica dezvoltarea si, mai ales, reproducerea lor. In Romania s-au facut stropiri cu fermoni sexuali, produsi la Cluj-Napoca in plantatiile de meri, derutand in asa masura masculii, incat reproductia nu a mai putut fi posibila.

Protectia unei culturi sau a unei pǎduri implicǎ o analizǎ de ansamblu a sistemului ecologic in cauza si poate aduce dificultati insasi gestiunii sale. Interactiunile sunt numeroase si complexe, mai ales in cazul ecosistemelor forestiere, dar si a sistemelor agricole. Elaborarea celui mai potrivit management de protectie a acestor sisteme, luarea unei decizii pertinente, necesita recurgerea la tehnici de modelare si simulare.

In esenta, in protectia agrosistemelor nu trebuie deloc subestimate posibilitatile oferite de tehnicile culturale. In numeroase cazuri, argumentate si de cercetarea stiintifica, agricultorii au reusit sa opreasca sau sa previna inmultirea unui anumit numar de daunatori, prin utilizarea unor tehnici agricole potrivite, care se refera la alegerea rotatiei culturilor, a asolamentului, a datei si a densitatii de semǎnat, a lucrǎrilor solului, a sistemului de ingrasare si a distrugerii resturilor si plantelor-gazdǎ pentru dǎunatori.

III. CONCLUZII

Agricultura ecologica are o mare contributie la o dezvoltare economica de durata si joaca un rol important in imbunatatirea conditiei mediului, prezervarea solului, imbunatatirea calitatii apelor, biodiversificare si protejarea naturii.

Agricultura ecologica poate sa mearga inainte in economia rurala si sa o faca viabila prin extinderea activitatilor economice cu valoare adaugata mare si prin generarea de locuri de munca in zone rurale.

In majoritatea industriilor de procesare a alimentelor si in vinificatie exista o mare lipsa de capacitate pentru valorificarea strugurilor, carnii si legumelor, fapt care limiteaza volumul produselor exportabile.

Pentru a fi validate ca fiind ecologice si a fi scoase pe piata produsele alimentare trebuie sa aiba pe etichete referinte explicite referitoare la metodele ecologice de productie a acestora si referitor la certificarea de evaluare a calitatii emisa de o organizatie supervizoare. Fermele ecologice reprezinta un nou sector.

Romania beneficiaza de conditii corespunzatoare pentru a promova agricultura ecologica, cum ar fi:

■ sol fertil si productiv;

■ agricultura traditionala romaneasca se bazeaza pe abordari care nu dauneaza mediului si exista posibilitati de a identifica zone ecologice nepoluate unde agricultura ecologica ar putea fi dezvoltata;

In vederea dezvoltarii sectorului agro-ecologic si pentru imbunatatirea competitivitatii produselor ecologice pe pietele de export trebuie identificate si implementate urmatoarele:

■ captarea si retinerea de mai multa valoare pe componenta nationala a lantului valoric prin orientarea productiei si a vanzarilor catre produse primare si produse de procesare, promovarea produselor ecologice de export romanesti;

■ acoperirea nisei de piata existenta prin identificarea de noi piete de export si

consolidarea pietelor existente;

■ implementarea legislatiei elaborate pentru acest sector pentru a consolida sistemul de control prin masuri suplimentare menite sa supervizeze organismele de inspectie si certificare pentru a creste calitatea produselor exportate;

■ crearea unui sistem corespunzator de productie, procesare si marketing pentru produse ecologice, menit sa satisfaca nevoile pietelor interne si externe;

■ promovarea exporturilor produselor ecologice romanesti prin dezvoltarea activitatii de cercetare;

■ imbunatatirea formarii profesionale a tuturor actorilor implicati in sectorul ecologic:

-crescatori,

-procesatori,

-inspectori,

-experti de la minister,

-exportatori si importatori.

■ crearea de grupuri organizate de producatori pentru extinderea productiei si a pietii.

In mod strategic obiectivul calitativ al sectorului este pozitionarea agriculturii ecologice in centrul agriculturii nationale, ca un pivot pentru dezvoltarea de durata in mediul rural.

Principalul obiectiv al politicii agricole a UE referitor la dezvoltarea rurala este promovarea si dezvoltarea unei relatii compatibile intre agricultura si mediu.

Obiectivul cantitativ este de a extinde zona cultivata prin metode ecologice la 150.000 hectare in 2007 si crearea unei piete interne cu produse ecologice. Romania are mari oportunitati de promovare si dezvoltare a agriculturii ecologice datorita unei suprafete agricole de 14,8 milioane hectare si a solurilor nepoluate. Cresterea participarii producatorilor agricoli ecologici la evenimente economice din tara sau din strainatate (BioFach 2006).

Prin examinarea lantului valoric si a cerintelor consumatorilor de pe piata internationala au putut fi identificati urmatorii factori critici de succes:

■     pret;

■     sortimente;

■     ambalaj - branding;

■     disponibilitate.

Atingerea tintelor de export este legata de alte obiective (pe termen scurt, mediu si lung) care pot contribui la imbunatatirea competitivitatii sectorului ecologic romanesc in perioada viitor:

■ cresterea numarului de operatori din acest sector care primesc sprijin financiar din partea Programelor Guvernamentale Romanesti;

■ cresterea rolului organizatiilor non-guvernamentale (ONG) in acest sector prin programe pentru dezvoltarea comertului cu produse ecologice;

■ cresterea numarului de exportatori implicati activ in programele pentru dezvoltarea comertului cu produse agricole ecologice, in zone dezavantajate;

■ spijinirea exploatarilor comerciale in agricultura ecologica, pentru a fi mai des intalnite pe piata;

■ asocierea micilor producatori din domeniul agriculturii ecologice in scopul de a coopera in marketingul produselor ecologice;

■ cresterea numarului de organizatii municipale si regionale implicate direct in implementarea Strategiei Nationale de Export din faza initiala;

■ cresterea numarului de unitati de procesare locala si de proiecte pentru investitii straine directe;

■ cresterea investitiilor in activitatile inrudite exporturilor in zonele rurale;

■ cresterea numarului de angajati din unitatile exportatoare care implementeaza reglementarile agriculturii ecologice;

■ cresterea investitiilor in activitati legate de produse agricole ecologice exportabile din zone rurale mai putin dezvoltate;

■ cresterea volumului de productie al agriculturii ecologice;

cresterea numarului de noi companii implicate in activitati exportatoare de produse agricole ecologice primare si procesate;

■ cresterea numarului de module de exploatare optima prin asocierea fermelor agricole si de animale;

■ cresterea capacitatilor specifice de procesare din agricultura ecologica;

■ imbunatatirea capacitatii in termeni de produse si valoare adaugata;

■ cresterea serviciilor de orientare spre exportul produselor agricole ecologice;

■ diversificarea speciilor exportabile cultivate (ex.: legume, fructe) si a gamei de produse procesate (ex.: paine, produse de patiserie);

■ cresterea numarului de proiecte investitionale noi aprobate.

BIBLIOGRAFIE:

Prof. Dr. Mihail Dumitru si colab.; "Cod de bune practici agricole" vol. I, Ed. Expert, Bucuresti 2003.

A.Fitiu, "Ecologia si protectia mediului", Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca, 2003

I.Toncea, "Ghid practic de agricultura ecologica", Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca, 2002