|
|
|
Familia cangurilor ierbivori (Macropodidae) este reprezentata de mamifere marsupiale care sar si se hranesc cu iarba. Acestea sunt caracterizate nu atat prin dentitie, cat prin aspectul lor foarte caracteristic: corpul creste in grosime dinainte inspre inapoi, partea cea mai dezvoltata fiind cea lombara. Membrele posterioare sunt foarte lungi, in raport cu cele anterioare, care sunt mult mai scurte, coada este masiva si grea, actionand ca o contragreutate atunci cand se deplaseaza in viteza si permitand animalului sa inainteze prin salturi.
Patria acestor animale saritoare este Australia, dar pot fi intalniti si in Guineea sau in America de Sud. Intinderile mari, bogate in graminee, constituie locul de viata preferat. Familia cangurilor este numeroasa, cuprinzand aproximativ 60 de rase diferite, denumite laolalta macropode - "picioare lungi". Cele mai multe specii sunt diurne, cangurii nocturni fiind, cu precadere, cei de dimensiuni mici (cel mai mic macropod este cangurul sobolan, cu o dimensiune cuprinsa intre 38 si 52 cm. si o greutate de pana la un kilogram). Auzul lor fin le permite sa simta din vreme dusmanii (cainii dingo, de obicei) si sa o ia la fuga, facand salturi mari. Pe teren plat pot atinge viteza de 50 km./h, salturile orizontale pot ajunge la 7.5 m lungime, iar saritura in inaltime poate fi de 3m. In caz de primejdie , spaima le produce o salivatie abundenta. Inmultirea cangurilor este redusa, speciile mari nasc rareori mai mult de un pui pe an. Cangurul rosu (Macropus rufus), unul dintre cei mai cunoscuti membrii din familia macropozilor, este un mamifer de dimensiuni mari, avand aprox. 1,5 m inaltime si o greutate de 80 de kg. Coada lui, lunga si subtire, poate avea pana la 1 m. lungime. Cangurul rosu face parte din randul mamiferelor nocturne, desi nu este un animal de dimensiuni mici. Atunci cand vremea este racoroasa devine activ si in timpul zilei. Blana de culoare rosie este specifica masculilor din estul Australiei (femelele sunt gri-albastrui), insa exista diferente de nuanta a blanii in functie de regiunea in care traiesc: in general ambele sexe au parul brun rosiatic. Cangurii rosii, si, in general, membrii familiei Macropodidae, traiesc in grupuri de la cateva zeci la cateva sute de indivizi, migrand pe timpul noptii in cautarea hranei. Indivizii comunica intre ei prin intermediul bocaniturilor, pe care le executa cu ajutorul cozii. Perioada de gestatie este de 5 saptamani, dupa care puiul cangur rosu iese din canalul de nastere. Mic cat o nuca, nedezvoltat si orb, acesta lupta sa patrunda prin puful de sub burta mamei, pentru a ajunge in abdomen, ca sa se catere pe el si sa se agate de unul dintre cele 4 mameloane. Timp de 1 luna, puiul sta lipit de mamelon, pana cand i se dezvolta suficient falcile. La 7 luni iese din marsupiu pentru a cerceta imprejurimile, dar hrana o constituie, in continuare, laptele matern. Dupa ce implineste 11 luni abia, paraseste marsupiul mamei si incepe sa traiasca "pe cont propriu".
Spre deosebire de celelalte mamifere femela cangur nu are placenta, fapt pentru care nasterea este prematura, puiul desavarsindu-si dezvoltarea in marsupiul mamei.
